Decizia Nr.11 din 17.01.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Adrian Roşca în Dosarul nr. 21.429/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 181D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia civilă nr. 519 din 3 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 21.429/245/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Adrian Roşca într-o cauză civilă având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legături personale necondiţionate cu acesta, fără a se institui o serie de măsuri asigurătorii şi garanţii ce se impun a fi luate cu privire la exercitarea efectivă a relaţiilor personale, în acord cu interesul superior al copilului.Tribunalul Iaşi - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât instanţa de judecată este competentă să stabilească, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, modalităţile concrete de exercitare a relaţiilor personale între părinte şi minor, sub rezerva interesului superior al copilului. În susţinerea acestei opinii, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 1.290/2009.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.Textul de lege criticat are următorul cuprins:– Art. 15: „(1)În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:a)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;b)vizitarea copilului la domiciliul acestuia;c)găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;d)corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;e)transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;f)transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.(2) Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal.“Autorul excepţiei consideră că prevederile art. 15 din Legea nr. 272/2004 contravin atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, cât şi prevederilor art. 3 referitoare la protecţia şi îngrijirea copilului, conform interesului superior al acestuia, şi art. 9 alin. (3) privind dreptul copilului de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, precum şi prevederilor art. 1 privind scopul Convenţiei, art. 4 alin. (3) referitoare la relaţiile personale între un copil şi părinţii săi, art. 7 lit. c) relativ la soluţionarea litigiilor în materia relaţiilor personale şi art. 10 privind măsuri asigurătorii şi garanţii ce trebuie luate cu privire la relaţiile personale din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, ratificată prin Legea nr. 87/2007. Examinând excepţia, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate în cauza de faţă şi având o motivare similară, în acest sens fiind Decizia nr. 1.290 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009. Prin această decizie, Curtea a reţinut că art. 15 din Legea nr. 272/2004 reglementează o enumerare, fără caracter exhaustiv, a modalităţilor de realizare a relaţiilor personale între copil şi părinţi, rude, precum şi alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Potrivit art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, copilul „are dreptul de a menţine relaţii personale“ cu persoanele menţionate anterior, alin. (3) al aceluiaşi articol reglementând faptul că „părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu [... ] alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului“. Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, acest act normativ reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului şi se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia. Potrivit art. 2 din această lege, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce le revin părinţilor sau altor reprezentanţi legali şi prevalează în toate demersurile şi deciziile ce privesc copiii, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Aceste din urmă prevederi sunt expresia dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, potrivit cărora „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala“. Având în vedere toate acestea, Curtea constată că nu pot fi reţinute motivele de neconstituţionalitate invocate de autorul excepţiei, prevederile de lege criticate fiind în acord cu dispoziţiile constituţionale şi cu cele din actele internaţionale invocate. Mai mult, atât Convenţia cu privire la drepturile copilului, cât şi Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii au fost ratificate prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, respectiv prin Legea nr. 87/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2007. Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern“, statul român fiind obligat să îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, aplicându-se cu prioritate reglementările internaţionale, dacă există neconcordanţe între actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, conform art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală. În aceste condiţii, instanţa de judecată, în soluţionarea litigiilor în materie de relaţii personale care privesc copiii, va face aplicarea directă a dispoziţiilor din actele internaţionale privind drepturile copilului, în condiţiile dispoziţiilor constituţionale invocate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aceste considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Adrian Roşca în Dosarul nr. 21.429/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora