DECIZIE Nr.
1089 din 21 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 679 din 7 octombrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
invocată de George Frangulea în Dosarul nr. 3.533/302/CV/2009 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale
criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului, retine
următoarele:
Prin Incheierea din 12
noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.533/302/CV/2009, Tribunalul
Bucureşti-Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32
alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, excepţie invocată de George Frangulea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt
neconstituţionale întrucât, prin stabilirea instanţei competente pe criterii ce
ţin de locul săvârşirii faptei: „se îndepărtează părţile din plângere de sediul
şi locul unde există acte doveditoare; se obligă părţile la exercitarea
dreptului de a se adresa instanţei doar după efectuarea unor plăţi nerezonabile
legate de deplasarea părţilor la o instanţă cu care nu au o legătură; se
prelungeşte nejustificat un proces, părţile fiind puse în situaţia de a
solicita amânări pentru a se asigura apărarea; se acceptă o prezumţie de adevăr
când locul judecăţii se instituie într-o locaţie ce poate fi indicată greşit
sau voit în altă locaţie". Se încalcă şi prevederile art. 73 pct. 3 lit.
k) şi I) din Constituţie, întrucât se reglementează probleme ce privesc
procedura judiciară şi contenciosul administrativ prin alt act normativ decât o
lege organică.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
având următorul cuprins: „(2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit
de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită
contravenţia."
Autorul excepţiei consideră că prin dispoziţiile legale
criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 privind
accesul liber la justiţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 73 alin. 3 lit. k) şi I) privind domeniul de reglementare prin
lege organică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate în raport cu prevederile Legii fundamentale
invocate în prezenta cauză.
Prin Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Curtea, respingând excepţia, a
constatat că „textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un
proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind
soluţionarea plângerii formulate împotriva Procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze
plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea
legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din
Constituţie, republicată, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor
judecătoreşti. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să
limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor
publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în
condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale".
De asemenea, prin Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, şi prin
Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 160
din 7 martie 2007, Curtea Constituţională a statuat că art. 32 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
„reprezintă o aplicare a principiului specialia
generalibus derogant, în sensul competenţei
atribuite de art. 126 alin. (2) din Constituţie legiuitorului, care poate
institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte
stabilirea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de
judecată". Or, în cauza de faţă este criticată o ordonanţă a Guvernului ce
reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind
una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura
contenciosului administrativ.
In acelaşi sens este şi jurisprudenţa recentă a Curţii
Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 767 din 3 iunie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 24 iunie 2010, sau Decizia nr. 357 din 25 martie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 317 din 14 mai 2010.
Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate
sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de
natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de George Frangulea în
Dosarul nr. 3.533/302/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta