DECIZIE Nr.
1075 din 16 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 286-288 si art. 298 alin. (2) ultima
liniuta din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 si 77 din Legea
nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 164 din
Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 753 din 11 noiembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284, 286-288 şi art. 298 alin. (2)
ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din
Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 27.751/3/2009 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest
sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 19 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 27.751/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări
sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de constituţionalitate a
dispoziţiilor art. 284, 286-288 şi 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură
civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea
Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării unor cauze
civile având ca obiect drepturi băneşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile'art. 286-288
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr.
168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul
de procedură civilă încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces
echitabil, dreptul la apărare şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, arată că dispoziţiile art. 286-288 din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr.
168/1999 sunt de un formalism excesiv, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor
recunoscute de lege atât pentru angajat, cât şi pentru angajator şi să
restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului, care este pus
într-o situaţie de dezechilibru faţă de angajatul care are calitatea de
reclamant. Autorul excepţiei invocă faptul că intervalul de timp dintre data
primirii citaţiei şi data termenului de judecată este prea scurt pentru ca un
angajator să îşi exercite dreptul la apărare şi să se achite de sarcina probei
care îi revine. De asemenea, faptul că prevederile art. 164 din Codul de
procedură civilă lasă la aprecierea instanţei posibilitatea conexării cauzelor
şi nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, ceea ce ar conduce la o economie
de timp şi cheltuieli, precum şi la o judecată unitară, este de natură să aducă
atingere dreptului la apărare. Astfel, dispoziţiile de lege atacate încalcă, în
opinia autorului, şi principiul efectivităţii juridice.
De asemenea, mai susţine că obligarea angajatorului de
a suporta nelimitat întreaga sarcină a probei vine în contradicţie cu normele
constituţionale ce configurează alcătuirea sistemului judiciar bazat pe
egalitate de tratament, imparţialitate şi echitate procesuală, determinându-l să
realizeze o probaţiune diabolică, mai mult decât împovărătoare, cu consecinţa
suportării efectelor administrării unor probe speciale în interesul
adversarilor procesuali, cum ar fi, cu titlu de exemplu - expertizele, care în
cazul unor coparticipanţi procesuali ajung la costuri uriaşe, suportate de
angajator.
Totodată, autorul excepţiei susţine că art. 298 alin.
(2) ultima liniuţă din Codul muncii, care prevede că orice dispoziţie contrară
acestui act normativ se abrogă, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului
puterilor în stat, obligaţia respectării Constituţiei', a supremaţiei sale şi a
legilor, dreptul la un proces echitabili atribuţiile Consiliului Legislativ,
precum şi dispoziţiile constituţionale care stabilesc că regimul general
privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială se
reglementează prin lege organică. Consideră că textul de lege criticat, prin formularea sa
imprecisă, poate ridica dificultăţi de interpretare şi aplicare a legii. In
acest sens, autorul excepţiei face referire la normele procedurale aplicabile
în speţele sale, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298
alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care
dintre acestea urmează să se aplice. Astfel, arată că prevederile art. 72 din
Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt diferite de
cele ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeaşi materie,
respectiv instanţa competentă să soluţioneze aceste conflicte. Cu toate că, din
perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speţă ar trebui să fie
incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul
special pe care îl are Legea nr. 168/1999 faţă de dreptul comun în materie,
reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit
căreia incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste argumente
sprijină concluzia pe care autorul excepţiei o consideră esenţială pentru
motivarea sa, anume că prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul
muncii încalcă principiul efectivităţii juridice, consacrat de Curtea Europeană
a Drepturilor Omului. Acest principiu presupune că legiuitorul are obligaţia de
a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente care să fie coerente
(Cauza Unedic contra Franţei, 2008), să evite paralelismul legislativ
(Cauza Katz contra României, 2009), să aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor şi să aibă o aplicabilitate practica uniformă,
pentru a se evita o jurisprudenţa neuniformă (Cauza Santos
Pinto contra Portugaliei, 2008). In plus faţă de
acestea, autorul excepţiei aminteşte că, prin dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi
art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ
abrogarea expresă directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest
mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerenţa sistemului
legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei
puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde
legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea, deşi legiuitorul nu a
făcut-o. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 prin reglementarea unei
norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are
semnificaţia încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, care prevede
obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, obligaţie căreia trebuie
să i se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituţional nu face
nicio distincţie cu privire la destinatarii normei.
Tribunalul Bucureşti
- Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile
din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a'
libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 284, 286-288 şi art. 298
alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75
şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de
procedură civilă. Din notele scrise ale autorului excepţiei reiese, însă, că
acesta critică doar prevederile art. 286-288 şi art. 298 alin. (2) ultima
liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 72 din
5 februarie 2003, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 164 din Codul
de procedură civilă. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra
constituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, având următorul cuprins:
-Art. 286 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: „(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se
judecă în regim de urgenţă.
(2)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15
zile.
(3)Procedura de citare a părţilor se consideră legal
îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de
judecată.";
- Art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului,
acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de
înfăţişare.";
- Art. 288 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii: „Administrarea probelor
se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă
din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea
acesteia.";
- Art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii: „Pe
data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: [...]- orice alte dispoziţii contrare.";
- Art. 74 din Legea nr. 168/1999: „(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi
se judecă în regim de urgenţă.
(2)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.
(3)Părţile sunt legal citate, dacă citaţia Ie-a fost
înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării.";
- Art. 75 din Legea nr. 168/1999: „In cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de
unitate, aceasta are obligaţia ca, până la prima zi de înfăţişare, să depună
dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă.";
- Art. 77 din Legea nr. 168/1999: „(1) In cazul în care judecata continuă, administrarea probelor se
va face cu respectarea regimului de urgenţă al judecării conflictelor de
drepturi.
(2) Instanţa poate să decadă din beneficiul probei
admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia.";
- Art. 164 din Codul de procedură civilă: „Părţile
vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi
instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună
cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.
Intrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă
părţile nu au cerut-o.
Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită,
afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte
instanţe.
Când una din pricini este de competenţa unei
instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea
instanţă."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 1 alin. (4) şi (5) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului
puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi
a legilor, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie
şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare,
ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin. (3) lit. p) care stabilesc că regimul
general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia
socială se reglementează prin lege organică şi ale art. 79 alin. (1)
referitoare la atribuţiile Consiliului Legislativ, precum şi ale art. 11 alin.
(2) privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art.
20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului,
raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 286-288 şi art.298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de
procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin
raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de acelaşi
autor şi în prezenta cauză şi cu o motivare identică. Astfel, spre exemplu,
prin Decizia nr. 1.016 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 567
din 14 august 2009, Curtea a respins ca inadmisibilă critica de
neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pentru considerentele acolo arătate, iar prin Decizia nr. 1.015 din 7 iulie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea
conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, pentru
motivele acolo arătate.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele
deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge ca inadmisibilă
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima
liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 27.751/3/2009 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări
sociale.
II. Respinge ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 16 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică