DECIZIE Nr.
1042 din 13 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 lit. f) si j) si ale art. 20
alin. (1) si (2) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 12 din 8 ianuarie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20
alin. (1)'şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vegas Company" - S.R.L. din
laşi în Dosarul nr. 3.276/296/2007 al Judecătoriei Satu
Mare.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, sens în care arată că obligaţiile
angajatorului prevăzute de textele de lege criticate reprezintă o concretizare
a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, consideră că
autorul excepţiei a dat o interpretare extensivă, eronată, art. 13 din Legea
nr. 319/2006, considerând că acest text de lege interzice angajarea persoanelor
cu handicap, ceea ce nu este cazul. In sfârşit, consideră că nu este încălcat
nici art. 45 din Constituţie, întrucât libertatea economică trebuie să se
manifeste în condiţiile stabilite de lege.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 30 mai 2007, pronunţată în Dosarul
nr. 3.276/296/2007, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin.'(1) şi (2) din Legea
securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006. Excepţia
a fost ridicată de Societatea Comercială „Vegas Company" - S.R.L. din Iaşi
cu prilejul soluţionării plângerii contravenţionale formulate împotriva
Procesului-verbal de contravenţie seria SM nr. 0012128 din 6 decembrie 2006,
încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt discriminatorii,
întrucât creează obligaţii doar în sarcina angajatorului, deşi raportul de
muncă'este sinalagmatic, presupunând drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi.
De asemenea, consideră că, prin obligaţiile pe care le creează, aceste
prevederi de lege restrâng libertatea comerţului şi aduc atingere dreptului la
muncă. In sfârşit, arată ca principiul constituţional al egalităţii de
tratament şi al nediscriminării este încălcat şi „prin stipularea
obligativităţii angajării numai de persoane care din
punct de vedere medical sunt apte, care nu prezintă
vreo formă de handicap".
Judecătoria Satu Mare consideră
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată
că raporturile'juridice sinalagmatice nu presupun asumarea unor obligaţii
asemănătoare de către părţi. De asemenea, arată că angajatorul şi angajatul
sunt categorii diferite de subiecte de drept, astfel că se justifică
tratamentul juridic diferenţiat. In ceea ce priveşte condiţionarea angajării
unei persoane de starea sănătăţii
fizice şi psihice, care trebuie să fie corespunzătoare sarcinii pe care urmează
să o execute, arată că aceasta este o măsură constituţională, justificată de
necesitatea protejării vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a
persoanelor care urmează să fie angajate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază ca
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, consideră că
prevederile de lege criticate reprezintă o concretizarea a dispoziţiilor art.
41 alin. (2) teza a doua din Constituţie care consacră dreptul salariaţilor la
măsuri de protecţie socială, constând în măsuri ce privesc, în primul rând,
securitatea şi sănătatea salariaţilor. De asemenea, arată că dispoziţiile de
lege atacate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia reglementată de ipoteza
normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente
arbitrare. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 45 şi ale art. 135 alin. (1)şi
alin. (2) lit. a) din Constituţie, invocate de autorul excepţiei, arată că
acestea nu sunt incidente în cauză. In sfârşit, aminteşte că prevederile Legii
nr. 319/2006 preiau integral dispoziţiile Directivei Consiliului nr. 89/391/CEE
privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
aceste dispoziţii de lege se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza
normei legale, fără privilegii ori discriminări. De asemenea, în opinia sa,
aceste texte de lege nu contravin, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a
prevederilor art. 41 din Constituţie. In sfârşit, arată că libera iniţiativă şi
activitatea economică sunt garantate numai dacă se exercita cu respectarea prevederilor legale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie si ale art.
1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2)
din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26
iulie 2006.
Textele de lege criticate aii următoarea redactare:
- Art. 13 lit. f) şi j): „(1)
In vederea asigurării condiţiilor de securitate
şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă'şi a bolilor
profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii: [...]
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi
aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire
şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii
externe;[...]
j) să angajeze numai persoane care, în urma
examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor,
corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure
controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic,
ulterior angajării;";
- Art. 20 alin. (1) şi (2): „(1) Angajatorul trebuie
să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire
suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în
special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de
muncă şi postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau
a unor modificări ale echipamentului existent;
d)la introducerea oricărei noi tehnologii sau
proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2)Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor
noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin.
(1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice;
art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii; art. 45 privind libertatea
economică şi art. 135 alin.
(1) şi (2) lit. a) privind libertatea economică.
Examinând excepţia, Curtea reţine că, prin adoptarea
Legii nr. 319/2006, legiuitorul a intenţionat să pună de acord legislaţia
naţională în materia securităţii şi sănătăţii în muncă cu legislaţia europeană
din acelaşi domeniu, respectiv cu prevederile Directivei 89/391/CEE privind
introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene nr. L183 din 29 iunie 1989. Unul dintre obiectivele acestei legi a
fost şi acela de a îndepărta răspunderea salariaţilor în cazul nerespectării
măsurilor de protecţie a muncii, în contradicţie cu prevederile directivei ce
prevăd că unic răspunzător pentru aplicarea măsurilor în cadrul întreprinderii
sau instituţiei este angajatorul.
Prevederile art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin.
(1) şi (2) din Legea nr. 319/2006 pun în aplicare tocmai acest obiectiv al
legii, prin instituirea unor obligaţii în sarcina angajatorului de a asigura
instruirea lucrătorilor şi de a urmări respectarea normelor de securitate şi
sănătate în muncă, precum şi de a angaja persoane care corespund sarcinii de
muncă pe care urmează să o execute.
Analizând conformitatea acestor dispoziţii de lege cu
prevederile constituţionale ce consacră egalitatea în drepturi, Curtea observă
că autorul excepţiei porneşte de la prezumţia existenţei unei egalităţi între
angajator şi angajat în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile specifice
raportului de muncă. Curtea constată însă că această prezumţie face abstracţie
de faptul că cele două părţi ale contractului de muncă fac parte din două
categorii distincte, având fiecare drepturi şi obligaţii specifice. Astfel, nu
se poate susţine că obligaţiile ce îi incumbă angajatorului trebuie să fie
însoţite în mod necesar de obligaţia identică a angajatului.
Dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în
drepturi au în vedere aplicarea unui tratament identic la situaţii identice,
or, având în vedere cele reţinute mai sus, Curtea constată că, în speţă,
tratamentul juridic diferenţiat este pe deplin justificat de situaţia specifică
a categoriilor de persoane cărora li se adresează norma legală.
In ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei
potrivit căreia prevederile art. 13 lit. f) şi j)şi ale art.
20 alin. (1)şi (2) din Legea nr. 319/2006 ar aduce o restrângere dreptului la
muncă, Curtea reţine că acest drept trebuie interpretat în ansamblul
reglementărilor constituţionale în materie care consacră, în art. 41 alin. (2),
dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, între care se numără şi
acelea privind securitatea şi sănătatea acestora. Din această perspectivă,
textele de lege criticate nu numai că nu contravin dispoziţiilor art. 41 din
Constituţie, dar apar chiar ca o concretizare a acestui text constituţional.
Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la
instituirea unor discriminări faţă de persoanele cu handicap, art. 13 lit. j)
din Legea nr. 319/2006 neprevăzând interdicţia angajării acestora, ci doar
obligaţia ca cei angajaţi să corespundă sarcinii de muncă pe care urmează să o
execute, dispoziţii ce urmăresc protejarea securităţii şi sănătăţii în muncă a
angajaţilor.
De altfel, Curtea observă că, din perspectiva sa,
angajatorul, care este nemulţumit de obligaţiile pe care legea le instituie în
sarcina sa în vederea protejării salariaţilor, nu justifică niciun interes în
invocarea acestor din urmă aspecte de neconstitu-ţionalitate.
In sfârşit, analizând critica privind contrarietatea
dintre prevederile ce constituie obiectul excepţiei şi dispoziţiile art. 45 şi
ale art. 135 alin. (1)şi (2) lit. a) din Constituţie, Curtea constată că
exercitarea unei activităţi economice nu poate face abstracţie de obligaţiile
pe care legea le instituie în temeiul dispoziţiilor constituţionale. Astfel,
înseşi dispoziţiile art. 45 din Constituţie prevăd că garantarea accesului
liber al persoanei la o activitate economică, a liberei iniţiative şi a
exercitării acestora are loc doar în măsura în care acestea se manifestă în
condiţiile legii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi
sănătăţii în muncă nr. 319/2006, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Vegas Company" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 3.276/296/2007 al
Judecătoriei Satu Mare.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea