DECIZIE Nr.
1041 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) si alin. (11)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe
drumurile publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 715 din 27 octombrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie
ridicată de Nadia Alexandra Ionicioiu în Dosarul nr. 3.319/120/2009 al
Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei, apreciind că textul de lege criticat nu
contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 19 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 3.319/120/2009, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de Nadia Alexandra Ionicioiu într-o cauză
având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anulare a
unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile de lege criticate permit o ingerinţă
a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti, deoarece conferă
şefului poliţiei rutiere competenţa de a decide în mod discreţionar suspendarea
dreptului de a conduce pe drumurile publice, în timp ce procurorul sau, după
caz, instanţa de judecată are doar competenţa de a constata cazurile în care
punerea în mişcare a acţiunii penale este împiedicată. Precizează că textul de
lege criticat lipseşte de eficienţă art. 30 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, care oferă procurorului sau instanţei de judecată competenţa de a
sesiza organul competent să constate o contravenţie dacă o faptă cercetată
iniţial ca infracţiune se dovedeşte a întruni elementele unei contravenţii,
situaţie în care şeful poliţiei rutiere poate lua măsura suspendării dreptului
de a conduce pe drumurile publice,
dar numai ca măsură complementară unei sancţiuni contravenţionale principale.
Mai arată că textul criticat dă posibilitatea şefului poliţiei rutiere de a
constata încălcarea unei reguli de circulaţie, chiar dacă instanţa de judecată
sau procurorul nu s-au pronunţat în acest sens ori au pronunţat o soluţie de
neîncepere a urmăririi penale ca urmare a lipsei plângerii prealabile, fără a
intra în cercetarea fondului. In această situaţie, cel vizat nu mai are
posibilitatea de a se adresa justiţiei pe calea plângerii contravenţionale şi
de a demonstra astfel faptul că nu a încălcat regula de circulaţie. în fine,
autorul excepţiei susţine că norma legală criticată creează o situaţie discriminatorie
între o persoană căreia i s-a suspendat dreptul de a conduce pe drumurile
publice ca măsură complementară pentru săvârşirea unei contravenţii la regimul
rutier şi o alta care a fost cercetată penal pentru o infracţiune la regimul
rutier şi s-a dispus una dintre soluţiile prevăzute la art. 103 alin. (1) lit.
c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este nefondată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, modificată
şi completată prin art. I pct. 43 şi 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Textele de
lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (11): „(1)
Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune: (...)
c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta
conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile
publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat
decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau
procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire
penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulaţie
încălcată prezenta ordonanţă de urgentă prevede suspendarea exercitării
dreptului de a conduce. (...)
(11) In
situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitării dreptului de a
conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de către şeful poliţiei rutiere pe
raza căreia a fost săvârşită fapta."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea
fundamentală: art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului
puterilor în stat, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii
cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi
art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textele de lege criticate au în vedere ipoteza în care o faptă ce a
fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dar
pentru săvârşirea căreia procurorul sau instanţa a apreciat, observând
incidenţa prevederilor art. 10 din Codul de procedură penală, că nu se impune
punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale împotriva învinuitului.
Dacă, însă, pe parcursul cercetării penale, se constată că învinuitul a
încălcat o regulă de circulaţie pentru nerespectarea căreia Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de
a conduce, este firesc ca acest comportament să fie sancţionat, în vederea
atingerii finalităţii pentru care acest act normativ a fost edictat, şi anume
asigurarea desfăşurării în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum
şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor
participante la trafic. Faptul că, ulterior momentului pronunţării de procuror
sau instanţă a unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, scoatere de sub
urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, se dispune de către şeful
poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta suspendarea exercitării
dreptului de a conduce autovehicule nu constituie o imixtiune a puterii
executive în activitatea autorităţii judecătoreşti. Cele două tipuri de organe
ale autorităţii de stat implicate în procedura prevăzută de textele de lege criticate, procurorul şi
instanţa de judecată, pe de o parte, ca reprezentanţi ai autorităţii
judecătoreşti, iar, pe de altă parte, şeful poliţiei, ca exponent al puterii
executive, îşi exercită atribuţiile specifice în etape distincte, succesive,
principiul separaţiei puterilor în stat fiind pe deplin respectat. In acest
context, Curtea observă că nu poate reţine nici critica prin raportare la art.
131 din Constituţie privitor la rolul Ministerului Public.
In ceea ce priveşte critica
referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie,
Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât persoana căreia i-a fost
suspendat dreptul de a conduce autovehicule are posibilitatea de a ataca pe
calea contenciosului administrativ legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse de
şeful poliţiei, inclusiv în ipoteza în care procurorul sau instanţa a dispus
încetarea urmăririi penale sau a procesului penal, după caz, prin aplicarea art.
10 lit. f) referitor la lipsa plângerii prealabile, aşadar fără să mai
analizeze împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi fără să mai aprecieze
dacă a fost încălcată vreo regulă de circulaţie. De altfel, chiar excepţia de
neconstituţionalitate de faţă a fost ridicată în cadrul soluţionării procesului
având ca obiect anularea actului administrativ emis de şeful poliţiei prin care
acesta a dispus suspendarea dreptului autorului prezentei excepţii de a conduce
un autovehicul.
Totodată, Curtea constată că nu poate reţine nici
critica potrivit căreia textele de lege supuse controlului de
constituţionalitate creează o situaţie discriminatorie între persoanele cărora
le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, ca măsură
complementară pentru săvârşirea unei contravenţii la regimul rutier, şi cele
care au fost cercetate penal pentru infracţiuni la regimul rutier şi în cazul
cărora s-a dispus una dintre soluţiile prevăzute la art. 103 alin. (1) lit. c)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Autorul excepţiei nu
precizează în ce constă această discriminare, sugerând doar că aceasta ar
proveni din modalitatea diferită de contestare a dispoziţiei şefului poliţiei.
Or, astfel cum s-a arătat mai sus, accesul la justiţie este deschis, într-un
fel sau altul, ambelor categorii de persoane, astfel că nu se poate susţine că
prevederile de lege criticate instituie un tratament discriminatoriu care să
contravină principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie
ridicată de Nadia Alexandra Ionicioiu în Dosarul nr. 3.319/120/2009 al Tribunalului
Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu