DECIZIE Nr.
1004 din 8 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 si art. 38 alin. 1 din
Codul familiei, precum si a celor ale art. 616 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 607 din 27 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Ingrid Alina Tudora -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din
Codul familiei, precum şi a celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Paraschiva Ghişe în Dosarul nr. 4.855/55/2008 al Curţii de
Apel Timişoara - Secţia civilă, complet specializat de familie şi minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 24 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 4.855/55/2008, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă, complet
specializat de familie şi minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din
Codul familiei, precum şi a celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Paraschiva Ghişe într-o cauză civilă având ca obiect divorţ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 37 alin. 2 şi art. 38
alin. 1 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât dau posibilitatea
desfacerii căsătoriei într-o manieră simplă, nefiind protejate în mod direct
interesele familiei. Aşa fiind, apreciază că ar fi imperios necesar ca aceste
prevederi legale să cuprindă cu mai multă exactitate cazurile, respectiv condiţiile
de desfacere a căsătoriei, dat fiind că, în mod cu totul nejustificat,
legiuitorul nu face o enumerare a împrejurărilor ce pot constitui motive
temeinice de divorţ. Totodată, apreciază că art. 616 din Codul de procedură
civilă este, de asemenea, redactat într-o manieră abstractă, generală, făcând
referire în mod evaziv la absenţa nejustificată a reclamantului la un termen de
judecată.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă, complet
specializat de familie şi minori consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiind invocată cu scopul
vădit de tergiversare a soluţionării cauzei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului,
prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei,
precum şi cele ale art. 616 din Codul de procedură civilă, care au următorul
cuprins:
- Art. 37 alin. 2 din Codul familiei: „Căsătoria se
poate desface prin divorţ.";
- Art. 38 alin. 1 din Codul familiei: „Instanţa
judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor
motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă.";
- Art. 616 din Codul de procedură civilă: „Dacă la
termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi
se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută."
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2)
privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul
liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art.
26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei
au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la
aceleaşi dispoziţii constituţionale ca cele invocate în cauza de fată si având
o motivare identică.
In acest sens, sunt Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 402 din 9 mai
2006, Decizia nr. 729 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 956 din 28 noiembrie 2006, şi Decizia nr. 1.575 din 19
noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841
din 7 decembrie 2009, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi legale nu
contravin normelor constituţionale invocate.
Astfel, prin aceste decizii Curtea a constatat că
prevederile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de
încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, iar
prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot
pronunţa divorţul, precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite
condiţii, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile
dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text.
Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege
criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu
permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul
garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie. Totodată, întrucât
prevederile de lege criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de
drept supuse incidenţei lor, Curtea a reţinut că susţinerea pretinsului lor
caracter discriminatoriu este lipsită de temei şi nu poate fi primită.
De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale
criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi
stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite
condiţii - când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt
grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă -, nu contravin
dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Astfel, motivele în
baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate,
iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de
către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării
probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale
pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a
prevederilor art. 616 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 115 din
11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396
din 10 iunie 2002, Curtea a reţinut că, prin derogare de la dreptul comun, în
materia divorţului, prevederile art. 616 din Codul de procedură civilă
reglementează o sancţiune procedurală specială - respingerea cererii de divorţ
ca nesusţinută - ce are drept temei culpa procesuală dedusă din neînfăţişarea
reclamantului la termenul de judecată, în primă instanţă. Sancţiunea operează însă
numai atunci când, cumulativ, lipsa reclamantului este nejustificată şi doar
pârâtul se înfăţişează la judecată şi se bazează pe prezumţia legală de
renunţare la judecată.
Faţă de conţinutul textului de lege criticat, Curtea a
constatat că nu se poate reţine contrarietatea acestuia cu Legea fundamentală,
întrucât, în aplicarea dispoziţiilor procedurale în materia divorţului, precum
şi în aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al absenţei
reclamantului, instanţa de judecată se supune legii, în speţă dispoziţiilor
Codului de procedură civilă, ceea ce nu contravine normelor constituţionale
invocate.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi, care să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie,
soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se
întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum şi a
celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Paraschiva Ghişe în Dosarul nr. 4.855/55/2008 al Curţii de Apel Timişoara -
Secţia civilă, complet specializat de familie şi minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora