Decizia Nr.10 din 19.10.2011

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 12/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330⁶ alin. 2 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător dr. Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, astfel cum a fost formulat şi motivat în scris, şi a solicitat admiterea acestuia ca urmare a constatării existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar. Totodată, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că aceleaşi sunt concluziile şi faţă de recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava.Preşedintele completului de judecată, doamna judecător Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept care a generat practica neunitarăRecursurile în interesul legii vizează aceeaşi problemă de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar.2. Examenul jurisprudenţialPrin recursurile în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulate de instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar.3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti3.1. Unele instanţe de judecată au admis cererile de chemare în garanţie formulate de instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reţinând că, în temeiul dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, poate fi chemată în garanţie persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenţii, iar potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, acest minister coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.3.2. Alte instanţe au respins cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulate de instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reţinând că între instituţia publică chemată în garanţie şi instituţiile publice pârâte nu există un raport juridic obligaţional.4. Opinia procurorului generalProcurorul general a opinat în sensul că cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice sunt întemeiate în măsura în care instituţiile publice bugetare, în calitate de pârâţi în litigiile având ca obiect plata unor drepturi de personal, urmăresc pe această cale asigurarea opozabilităţii hotărârii ce se va pronunţa în contradictoriu cu acest minister.În esenţă, procurorul general a susţinut că rolul Ministerului Finanţelor Publice, de administrator al bugetului general consolidat, îndreptăţeşte chemarea sa în garanţie exclusiv pentru asigurarea opozabilităţii hotărârii care ar urma să se pronunţe în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite, întrucât, în condiţiile în care acesta din urmă ar pierde procesul, s-ar putea îndrepta împotriva chematului în garanţie, propunând un proiect de rectificare bugetară ori includerea sumelor stabilite prin titlurile executorii în proiectele de buget.De asemenea, se susţine că Ministerul Finanţelor Publice nu ar putea fi obligat pe această cale la alocarea fondurilor bugetare necesare, în lipsa parcurgerii procedurii bugetare; însă, în condiţiile în care participă în proces împreună cu ordonatorul principal de credite, va fi în măsură să îi sprijine apărările acestuia din urmă, asigurându-se astfel şi opozabilitatea hotărârii ce ar urma să fie pronunţată faţă de acest minister în vederea elaborării proiectului de rectificare a bugetului ordonatorului principal de credite ori prin includerea cheltuielilor stabilite prin titluri executorii în proiectele de buget pentru perioadele următoare.5. Raportul asupra recursurilor în interesul legiiRaportul cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se fundamentează, doctrina şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevante, propunând un proiect de soluţie ce a împărtăşit opinia instanţelor care au respins cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, reţinând, în esenţă, următoarele:Unul dintre avantajele instituţiei chemării în garanţie este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanţa rezolvă atât cererea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie printro singură hotărâre - cu excepţia reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, situaţie în care instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate în mod separat.Pretenţiile menţionate pe calea chemării în garanţie de către instituţia bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acţiuni ulterioare în instanţă.Atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice în domeniul finanţelor publice nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, astfel că între autoritatea publică chemată în garanţie şi instituţiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligaţional.O obligaţie de garanţie sau de despăgubire în sarcina chematului în garanţie nu se reflectă nici în dispoziţiile art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici în dispoziţiile art. 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare.Totodată, faţă de propunerea din recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a susţinut că s-ar pune problema relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti faţă de persoana chemată în garanţie, întrucât aceasta dobândeşte calitatea de parte, iar poziţia sa procesuală este determinată de formularea unei cereri de chemare în garanţie cu respectarea cerinţelor procedurale.6. Înalta CurteAşa cum rezultă din expunerea anterioară a circumstanţelor care au condus la promovarea recursurilor în interesul legii, obiectul practicii neunitare îl reprezintă soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti cu privire la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de către instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar.În esenţă, dispoziţiile cu privire la care se solicită a se asigura, pe calea recursului în interesul legii, interpretarea şi aplicarea unitară de către instanţele judecătoreşti sunt următoarele:– art. 60 alin. 1 din Codul de procedură civilă: Articolul 60Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.“; – art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare: Articolul 19Rolul Ministerului Finanţelor Publice În domeniul finanţelor publice Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii: a)coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie; b)dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare; c)emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a acestora; d)emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi raportarea; e)solicită rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri publice; f)aprobă clasificaţiile bugetare, precum şi modificările acestora; g)analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor; h)furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale; i)asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situaţiei; j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înţelegeri încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele de acte normative, care conţin implicaţii financiare; k)stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite; l)blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite; m)dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de utilizare a fondurilor publice destinate cofinanţării în bani, rezultate din contribuţia financiară externă acordată Guvernului României; n)colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe, a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi valutar; o)prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului, împreună cu Banca Naţională a României, informări asupra modului de realizare a balanţei de plăţi externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe şi propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanţei de plăţi externe; p)participă, în numele statului, în ţară şi în străinătate, după caz, la tratative externe privind acordurile bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare a investiţiilor şi convenţiile de evitare a dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale şi, împreună cu Banca Naţională a României, în probleme financiare, valutare şi de plăţi; r)îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale.“; – art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare: Articolul 1(1) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.(2) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate. Articolul 2Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Articolul 3În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite, potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie. Articolul 4(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. În mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, în interpretarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituţia cererii de chemare în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire şi poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convenţional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părţi, ci şi ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire. Totodată, pretenţiile reclamantului împotriva pârâtului şi ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanţie generează două procese distincte, iar avantajul instituţiei chemării în garanţie este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanţa rezolvă atât cererea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie printr-o singură hotărâre - cu excepţia reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, situaţie în care instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate în mod separat. Pretenţiile menţionate pe calea chemării în garanţie de către instituţia bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acţiuni ulterioare în instanţă, în considerarea celor ce succedă. Între instituţiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare şi Ministerul Finanţelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile respective nu există nicio obligaţie de garanţie sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituţie publică a obligaţiei ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispoziţiilor Legii nr. 315/2006. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituţiile publice a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligaţia de diligenţă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuţiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) şi i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 şi 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul că, în situaţia în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanţă, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale altor dispoziţii legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligaţiei de diligenţă ce revine instituţiilor publice în temeiul şi în executarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite şi-ar îndeplini atribuţiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plăţii obligaţiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice, la rândul său, ar întocmi şi ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparţine legislativului. În consecinţă, dispoziţiile analizate ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenţei unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire ce revine Ministerului Finanţelor Publice în cazul obligaţiilor de plată stabilite în sarcina instituţiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar. În concluzie, atât timp cât între debitorul obligaţiei de plată deduse judecăţii, respectiv instituţia publică obligată la plată, şi chematul în garanţie, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330⁷ cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii: DECIDE: Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că: În aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de către instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul de lege. Obligatorie, potrivit art. 330⁷ alin. 4 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2011. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, RODICA AIDA POPA Magistrat-asistent-şef, Bogdan Georgescu