Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.- din 01.10.2013

cu privire la Cererea nr. 41.688/07 introdusă de Societatea Comercială „Alex Prod Com“ - S.R.L. împotriva României
ACT EMIS DE: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 802 din 04 noiembrie 2014



SmartCity1

SECŢIA A TREIA

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 1 octombrie 2013 într-o cameră compusă din: Alvina Gyulumyan, preşedinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 14 august 2007,având în vedere declaraţiile prezentate de Guvernul pârât la 14 februarie 2013, solicitând Curţii să scoată cererea de pe rol şi răspunsul reclamantei la aceste declaraţii,după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:ÎN FAPTReclamanta este o societate română, reprezentată în faţa Curţii de domnul Tănase Marinescu Petre.Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.A. Circumstanţele cauzeiCererea are ca obiect pretinsa încălcare a dreptului reclamantei de acces la o instanţă pe motiv că acţiunea acesteia a fost respinsă pe motivul neachitării taxei de timbru şi întrucât cererea sa de scutire la plata taxei de timbru a fost respinsă de instanţă.B. Dreptul intern relevantExtrase din dreptul intern relevant privind taxa de timbru, respectiv Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (cu modificările aduse de Legea nr. 195/2004) şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.214/1997, sunt prezentate în Iorga împotriva României (nr. 4.227/02, pct. 22-25, 25 aprilie 2007).CAPĂT DE CEREREReclamantul se plânge în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie cu privire la lipsa accesului efectiv la o instanţă din cauza sumei taxelor de timbru impuse. Dispoziţiile relevante de la acest articol prevăd:Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...] ÎN DREPTDupă eşecul încercărilor de a se ajunge la o soluţionare pe cale amiabilă, prin scrisoarea din 14 februarie 2013, Guvernul a informat Curtea cu privire la propunerea de a formula o declaraţie unilaterală în vederea soluţionării litigiului. Acesta a solicitat în continuare Curţii să scoată cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 din Convenţie.Declaraţia prevede următoarele:Guvernul declară, pe calea acestei declaraţii unilaterale, că recunoaşte existenţa unei încălcări a dreptului de acces la o instanţă. Guvernul este pregătit să plătească reclamantei, ca reparaţie echitabilă, suma de 3.240 (trei mii două sute patruzeci) EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă, având în vedere jurisprudenţa Curţii. Această sumă este destinată acoperirii tuturor prejudiciilor şi cheltuielilor de judecată şi nu va fi supusă niciunor taxe care ar putea fi aplicabile. Această sumă se va plăti în lei româneşti în contul personal al reclamantei în decurs de trei luni de la data notificării deciziei, în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenţie. În caz de neplată a acestei sume în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, de la expirarea termenului menţionat şi până la momentul plăţii, o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană în timpul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale. În consecinţă, Guvernul solicită Curţii să constate examinarea prezentei cereri ca nemaifiind justificată şi să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu art. 37 § 1 lit. c) din Convenţie Prin scrisoarea din 26 martie 2013, reclamanta a indicat pe fond că nu era satisfăcută de termenii declaraţiei unilaterale pe motiv că suma oferită de Guvern cu titlu de compensaţie nu era satisfăcătoare.Curtea reaminteşte că art. 37 din Convenţie prevede că, în orice stadiu al procedurii, poate hotărî scoaterea unei cereri de pe rol în cazul în care circumstanţele permit să se tragă una dintre concluziile specificate la lit. a), b) sau c) ale primului paragraf al acestui articol. Art. 37 § 1 lit. c) permite Curţii în special să scoată o cauză de pe rol dacă:pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică Aceasta reaminteşte, de asemenea, că în anumite împrejurări, poate să scoată o cerere de pe rol în temeiul art. 37 § 1 lit. c) pe baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât chiar dacă reclamanţii doresc ca examinarea cauzei să fie continuată.În acest scop, Curtea va examina atent declaraţia în lumina principiilor care reies din jurisprudenţa sa, în special Hotărârea Tahsin Acar [Tahsin Acar împotriva Turciei (MC), nr. 26.307/95, pct. 75-77, CEDO 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. împotriva Poloniei (dec.), nr. 11.602/02, 26 iunie 2007; Sulwińska împotriva Poloniei (dec.) nr. 28.953/03].Curtea şi-a stabilit practica într-un număr de cauze, inclusiv în cauzele formulate împotriva României, cu privire la cererile referitoare la încălcarea dreptului de acces la instanţă [Weissman şi alţii împotriva României, nr. 63.945/00, pct. 39-43, CEDO 2006-VII (extrase); Iorga împotriva României, nr. 4.227/02, pct. 47-51, 25 aprilie 2007; Adam împotriva României, nr. 45.890/05, pct. 29-32, 3 noiembrie 2009, şi Rusen împotriva României, nr. 38.151/05, pct. 35-4, 8 ianuarie 2009].Ţinând seama de natura celor admise în declaraţia Guvernului, precum şi de sumele compensaţiilor propuse - care sunt în concordanţă cu sumele acordate în cauze similare - Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 § 1 lit. c)].Mai mult, în lumina consideraţiilor de mai sus şi mai ales dată fiind jurisprudenţa clară şi extinsă pe această temă, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului aşa cum sunt definite în Convenţie şi în protocoalele la aceasta nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine).Drept consecinţă, cauza urmează a fi scoasă de pe rol.În cele din urmă, Curtea reţine că, în cazul în care Guvernul nu reuşeşte să respecte termenii din declaraţia unilaterală, cererea poate fi repusă pe rol în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenţie [Josipoviæ împotriva Serbiei (dec.), nr. 18.369/07, 4 martie 2008].PENTRU ACESTE MOTIVE,În unanimitate,CURTEA:

ia cunoştinţă de termenii declaraţiei Guvernului pârât în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie cu privire la dreptul de acces la o instanţă şi modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care se face referire în aceasta;

decide să scoată cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 § 1 lit. c) din Convenţie.Alvina Gyulumyan, preşedinte Marialena Tsirli, grefier adjunct


SmartCity5

COMENTARII la Decizia -/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia - din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia -/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu