CONVENTIE Nr.
0 din 14 septembrie 2005
privind reprimarea actelor
de terorism nuclear*)
ACT EMIS DE:
ACT INTERNATIONAL
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 847 din 16 octombrie 2006
Statele părţi la prezenta convenţie,
luând în considerare scopurile şi principiile Cartei
Organizaţiei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale şi promovarea unor relaţii de bună vecinătate, prietenie şi
cooperare între state,
amintind Declaraţia dată cu ocazia celei de-a 50-a
aniversări a creării Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), la 24 octombrie 1995,
recunoscând dreptul tuturor statelor de a dezvolta şi de a folosi energia nucleară în scopuri paşnice şi
interesele lor legitime faţă de beneficiile potenţiale care rezultă din
folosirea paşnică a energiei nucleare,
în spiritul Convenţiei privind protecţia fizică a
materialelor nucleare din 1980,
profund preocupate de escaladarea la nivel mondial a
actelor de terorism, în toate formele şi manifestările sale,
reamintind Declaraţia referitoare la măsurile de
eliminare a terorismului internaţional, anexată la Rezoluţia 49/60 a Adunării
Generale a ONU din 9 decembrie 1994, în care inter
alia, statele membre ale ONU au reafirmat în mod
solemn condamnarea necondiţionată a tuturor actelor, metodelor şi practicilor
teroriste ca fiind acte criminale şi nejustificate, indiferent de cine sunt
comise şi de locul unde se produc, inclusiv a celor care pun în pericol
relaţiile de prietenie dintre state şi popoare şi ameninţă integritatea
teritorială şi securitatea statelor,
observând că declaraţia încurajează, în acelaşi timp,
statele să examineze urgent domeniul de aplicare a prevederilor legale
internaţionale referitoare la prevenirea, combaterea şi eliminarea terorismului
în toate formele şi manifestările sale, cu scopul de a asigura existenţa unui
cadru legal cuprinzător care să acopere toate aspectele acestei probleme,
amintind Rezoluţia 51/210 a Adunării Generale a ONU din
17 decembrie 1996 şi Declaraţia privind completarea Declaraţiei din 1994
privind măsurile pentru eliminarea terorismului internaţional, anexată la acest
document,
amintind, de asemenea, că, în conformitate cu Rezoluţia
51/210 a Adunării Generale a ONU, a fost creat un comitet ad-hoc pentru
elaborarea, inter alia, a unei convenţii internaţionale pentru combaterea actelor de
terorism nuclear, care să completeze instrumentele internaţionale existente în acest domeniu,
observând că actele de terorism nuclear se pot solda cu
consecinţele cele mai grave şi pot ameninţa pacea şi securitatea
internaţională,
observând, de asemenea, că prevederile legale
multilaterale existente nu creează un cadru adecvat de
abordare a acestor atacuri,
fiind convinse de necesitatea de a întări urgent
cooperarea internaţională dintre state în elaborarea şi adoptarea unor măsuri
practice şi eficiente de prevenire a unor asemenea acte de terorism şi de
urmărire şi pedepsire a persoanelor care le comit,
observând că activităţile forţelor militare ale
statelor sunt guvernate de reglementări ale dreptului internaţional care se
situează în afara cadrului prezentei convenţii şi că excluderea unor anumite
acţiuni din aria de aplicare a prezentei convenţii nu scuză şi nu acordă un
caracter licit unor acte care sunt ilegale şi nu împiedică, prin urmare,
exercitarea urmăririi în baza altor legi,
au convenit după cum urmează:
*) Traducere.
ARTICOLUL 1
Pentru scopurile prezentei convenţii:
1. Material radioactiv reprezintă material nuclear şi alte substanţe radioactive conţinând
nuclizi care suferă dezintegrare spontană (proces însoţit de emisia unuia sau a
mai multor tipuri de radiaţii ionizante, cum ar fi particulele alfa, beta,
neutroni şi raze gama) şi care, datorită proprietăţilor lor radiologice sau
fisionabile, pot cauza moartea, vătămări corporale grave sau daune importante
bunurilor ori mediului.
2. Material nuclear reprezintă
plutoniul, cu excepţia celui care are concentraţia izotopică mai mare de 80% în
plutoniu 238; uraniu 233; uraniul îmbogăţit în izotopii 235 sau 233; uraniul
care conţine amestecul de izotopi care apare în natură altfel decât în forma
minerală ori a reziduurilor minerale; sau orice alte materiale care conţin una
ori mai multe dintre substanţele prezentate anterior.
Uraniul îmbogăţit în izotopii235 sau 233 reprezintă uraniul conţinând fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie
aceşti doi izotopi într-o astfel de cantitate încât raportul dintre suma
acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul
235 şi izotopul 238 din uraniul natural.
3. Instalaţie nucleară reprezintă:
a) orice reactor nuclear, inclusiv reactoarele
instalate pe nave, vehicule, aeronave sau obiecte spaţiale pentru a fi folosite
ca sursă de energie în scopul propulsiei unor astfel de nave, vehicule,
aeronave sau obiecte spaţiale ori pentru orice alte scopuri;
b) orice uzină sau mijloc de transport
folosită/folosit pentru producerea, stocarea, procesarea sau transportul materialelor radioactive.
4. Dispozitiv reprezintă:
a) orice dispozitiv exploziv nuclear; sau
b) orice dispozitiv de dispersie a materialelor
radioactive sau de emitere a radiaţiilor care, datorită proprietăţilor lor
radiologice, pot cauza moartea, vătămări corporale grave sau daune importante
bunurilor ori mediului.
5. Echipamentele statului sau echipamentele
guvernamentale includ toate obiectivele permanente
sau temporare ori mijloacele de transport care sunt folosite sau ocupate de
către reprezentanţii unui stat, membrii unui guvern, ai unui organism
legislativ ori judiciar sau de către funcţionari ori angajaţi ai unui stat sau
ai altor autorităţi ori entităţi publice sau de către angajaţi ori oficiali ai
unei organizaţii interguvernamentale în exercitarea obligaţiilor lor oficiale.
6. Forţele militare ale
unui stat reprezintă forţele militare ale unui
stat care sunt organizate, antrenate şi echipate, în baza legislaţiei naţionale
a acestuia, cu scopul principal de a asigura apărarea sau securitatea
naţională, şi persoanele care sprijină aceste forţe militare şi care se află în
mod oficial sub comanda, controlul şi responsabilitatea acestora.
ARTICOLUL 2
1. Orice persoană comite o infracţiune în sensul
prevederilor prezentei convenţii, dacă acea persoană, în mod ilegal şi
intenţionat:
a) deţine material radioactiv sau produce ori deţine un
dispozitiv:
(i) cu scopul de a provoca moartea ori vătămări
corporale grave; sau
(ii) cu scopul de a provoca daune
importante bunurilor sau mediului;
b) foloseşte în vreun fel un material sau un dispozitiv radioactiv ori foloseşte sau avariază o
instalaţie nucleară astfel
încât să se elibereze sau să existe riscul eliberării
unui material radioactiv:
(i) cu scopul de a provoca moartea ori vătămări corporale grave; sau
(ii) cu scopul de a provoca daune
importante bunurilor ori mediului; sau
(iii) cu intenţia de a constrânge o persoană fizică
sau juridică, o organizaţie internaţională ori un stat să facă sau să se abţină
de la o acţiune.
2. De asemenea, o persoană comite o infracţiune dacă:
a) ameninţă, în împrejurări care indică faptul că
ameninţarea este credibilă, că va comite una dintre infracţiunile prevăzute la
alin. 1 lit. b); sau
b) solicită în mod ilegal şi intenţionat material
radioactiv, un dispozitiv sau o instalaţie nucleară, prin ameninţare, în
împrejurări care indică faptul că ameninţarea este credibilă, sau prin
folosirea forţei.
3. De asemenea, o persoană săvârşeşte o infracţiune
dacă aceasta comite o tentativă la una dintre infracţiunile prevăzute la alin
1.
4. De asemenea, orice persoană săvârşeşte o
infracţiune dacă:
a) participă în calitate de complice la
infracţiunile prevăzute la alin. 1, 2 ori 3; sau
b) organizează comiterea sau coordonează alte
persoane în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. 1,
2 ori 3; sau
c) contribuie într-un alt mod la comiterea uneia sau
a mai multor infracţiuni prevăzute la alin. 1, 2 ori 3 de către un grup de
persoane care acţionează pentru un scop comun, dacă această contribuţie este
intenţionată şi făcută fie cu scopul facilitării activităţii infracţionale
generale a grupului sau pentru a servi scopurilor acestuia, fie cunoscând
intenţia grupului de a comite infracţiunea sau infracţiunile respective.
ARTICOLUL 3
Prezenta convenţie nu se aplică în cazul în care
infracţiunea este comisă în interiorul unui singur stat, când presupusul
făptuitor şi victimele infracţiunii sunt cetăţeni ai acestui stat, când
presupusul făptuitor al infracţiunii se găseşte pe teritoriul acestui stat şi
niciun alt stat nu are motive să stabilească propria competenţă, conform art. 9
alin 1 sau 2, fiind înţeles că în aceste cazuri se vor aplica prevederile art.
7, 12, 14, 15, 16 şi 17, după caz.
ARTICOLUL 4
1. Nicio prevedere a
prezentei convenţii nu afectează alte drepturi, obligaţii şi responsabilităţi
ale statelor şi persoanelor prevăzute în dreptul internaţional, în special
scopurile şi principiile Cartei ONU şi dreptul internaţional umanitar.
2. Activităţile desfăşurate de forţele militare în
cursul unui conflict armat în înţelesul dreptului internaţional umanitar, care
sunt guvernate de acest drept, precum şi activităţile desfăşurate de forţele
militare ale unui stat în exercitarea sarcinilor oficiale, în măsura în care
acestea sunt guvernate de
alte reguli ale dreptului internaţional, nu intră sub incidenţa prezentei
convenţii.
3. Dispoziţiile alin. 2 nu pot fi interpretate în
sensul aprobării sau acordării unui caracter legal unor fapte ilegale ori în
scopul efectuării urmăririi penale în baza altor legi.
4. Prezenta convenţie nu se referă şi nici nu poate
fi considerată ca referindu-se în vreun mod la problematica legalităţii
folosirii sau a ameninţării cu folosirea armelor nucleare de către un stat.
ARTICOLUL 5
Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru:
a) a prevedea ca infracţiuni în dreptul său intern
faptele prevăzute la art. 2;
b) a stabili pentru infracţiunile respective unele
pedepse corespunzătoare, care să ţină seama de gravitatea acestor infracţiuni.
ARTICOLUL 6
Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare, inclusiv
legislaţie internă, dacă este cazul, pentru a se asigura că actele criminale
prevăzute de prezenta convenţie, mai ales cele concepute sau calculate pentru a
provoca teroare în rândul populaţiei, al unui grup de persoane ori al unor
indivizi, nu vor putea fi justificate în nicio împrejurare prin considerente de
natură politică, filozofică, ideologică, rasială, etnică, religioasă sau prin
alte motive similare şi că sunt sancţionate cu pedepse proporţionale cu
gravitatea lor.
ARTICOLUL 7
1. Statele părţi trebuie să coopereze prin:
a) adoptarea tuturor măsurilor posibile, inclusiv,
dacă este necesar, prin adaptarea legislaţiilor lor naţionale, pentru a preveni
şi a contracara pregătirea pe teritoriul lor a comiterii, pe teritoriul
naţional sau în afara acestuia, a infracţiunilor prevăzute la art. 2, inclusiv
a măsurilor de interzicere pe teritoriul lor naţional a activităţilor
persoanelor, grupurilor ori organizaţiilor care încurajează, instigă,
organizează, finanţează în cunoştinţă de cauză sau asigură cu bună ştiinţă
asistenţă tehnică ori informaţii sau participă la săvârşirea acestor
infracţiuni;
b) efectuarea unui schimb de informaţii precise şi
verificate, în conformitate cu prevederile legislaţiilor lor naţionale, prin
modalităţile şi cu respectarea condiţiilor prevăzute în acestea, şi coordonarea
măsurilor administrative sau de altă natură adoptate, după caz, pentru
depistarea, prevenirea, combaterea şi cercetarea infracţiunilor prevăzute la
art. 2 şi pentru instituirea procedurilor penale împotriva persoanelor
suspectate de comiterea unor asemenea infracţiuni. In mod special, un stat
parte trebuie să adopte măsurile adecvate pentru a informa fără întârziere
celelalte state la care se face referire la art. 9 cu privire la comiterea
infracţiunilor prevăzute la art. 2, precum şi cu privire la pregătirile vizând
comiterea unor asemenea infracţiuni despre care a luat cunoştinţă şi să
informeze, atunci când este cazul, organizaţiile internaţionale.
2. Statele părţi trebuie să adopte măsurile adecvate,
în conformitate cu legislaţiile lor naţionale, pentru a proteja
confidenţialitatea oricărei informaţii primite în mod confidenţial în virtutea
prezentei convenţii de la un alt stat parte sau prin participarea la o
activitate desfăşurată pentru implementarea acestei convenţii. Dacă statele
părţi furnizează informaţii în mod confidenţial unor organizaţii
internaţionale, trebuie adoptate măsuri pentru a se asigura protejarea
confidenţialităţii acelor informaţii.
3. Prevederile prezentei convenţii nu impun statelor
părţi obligaţia de a comunica informaţii pe care nu le este permis să le
transmită în baza legislaţiilor lor naţionale sau a căror comunicare ar pune în
pericol securitatea statului ori protecţia fizică a materialului nuclear.
4. Statele părţi vor informa secretarul general al
ONU cu privire la autorităţile lor competente şi punctele de legătură
însărcinate cu transmiterea şi primirea informaţiilor la care se face referire
în prezentul articol. Secretarul general al ONU va comunica, la rândul său,
informaţiile referitoare la autorităţile competente şi punctele de legătură
tuturor statelor părţi şi Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică.
Accesul la aceste autorităţi şi puncte de legătură trebuie să fie posibil în
permanenţă.
ARTICOLUL 8
In scopul prevenirii infracţiunilor care intră sub
incidenţa prezentei convenţii, statele părţi trebuie să depună toate eforturile
pentru a adopta măsurile adecvate de asigurare a protecţiei materialelor
radioactive, având în vedere recomandările şi funcţiile relevante ale Agenţiei
Internaţionale pentru Energia Atomică.
ARTICOLUL 9
1. Fiecare stat parte trebuie să adopte toate
măsurile care sunt necesare pentru a-şi stabili competenţa asupra
infracţiunilor prevăzute la art. 2, atunci când:
a) infracţiunea este comisă pe teritoriul acelui stat;
sau
b) infracţiunea este comisă la bordul unei nave
aflate sub pavilionul acelui stat ori al unei aeronave care este înregistrată
în baza legislaţiei acelui stat la momentul comiterii infracţiunii; sau
c) infracţiunea este comisă de către un cetăţean al
acelui stat.
2. De asemenea, fiecare stat parte poate să îşi
stabilească propria competenţă asupra oricărei infracţiuni de acest fel, atunci când:
a) infracţiunea este comisă împotriva unuia dintre
cetăţenii săi; sau
b) infracţiunea este comisă împotriva unui echipament
public al statului sau unui echipament guvernamental al acelui stat în
străinătate, inclusiv împotriva unei ambasade sau altor
sedii diplomatice ori consulare ale acelui stat; sau
c) infracţiunea este comisă de către o persoană
apatridă care îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acelui stat; sau
d) infracţiunea este comisă în încercarea de a
constrânge acel stat să facă ori să nu facă un act; sau
e) infracţiunea este comisă la bordul unui avion exploatat
de guvernul acelui stat.
3. Cu ocazia ratificării, acceptării, aprobării sau
aderării la prezenta convenţie, fiecare stat parte va notifica secretarului
general al ONU competenţa stabilită potrivit legislaţiei naţionale şi în
conformitate cu alin. 2. In caz de modificare, statul parte îl informează
imediat despre aceasta pe secretarul general al ONU.
4. Fiecare stat parte adoptă totodată măsurile
necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile
prevăzute la art. 2, în cazul în care autorul presupus al infracţiunii se
găseşte pe teritoriul său şi acest stat nu îl extrădează către unul dintre
statele părţi care şi-au stabilit competenţa în conformitate cu alin. 1 şi 2.
5. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea oricărei
competenţe în materie penală, stabilită de un stat parte, în conformitate cu
legislaţia naţională.
ARTICOLUL 10
1. De îndată ce primeşte informaţii că una dintre
infracţiunile prevăzute la art. 2 a fost comisă sau este comisă pe teritoriul
unui stat parte sau potrivit cărora o persoană care a comis ori care se
presupune că a comis o astfel de infracţiune este posibil să fie prezentă pe
teritoriul său, statul parte în cauză va lua măsurile necesare, potrivit
legislaţiei naţionale, pentru a investiga faptele care i-au fost aduse la
cunoştinţă.
2. Dacă apreciază că situaţia o justifică, statul
parte pe teritoriul căruia se află autorul sau presupusul autor va lua măsurile
adecvate, potrivit legislaţiei naţionale, pentru a asigura prezenţa acelei
persoane în vederea urmăririi sau extrădării.
3. Orice persoană faţă de care sunt adoptate măsurile
prevăzute la alin. 2 va avea dreptul:
a) să comunice fără întârziere cu cel mai apropiat
reprezentant calificat al statului al cărui cetăţean este ori al statului care
este îndreptăţit să îi protejeze drepturile sau, dacă acea persoană este
apatridă, al statului pe teritoriul căruia acea persoană îşi are reşedinţa
obişnuită;
b) să fie vizitată de un reprezentant al acelui stat;
c) să fie informată cu privire la drepturile sale
prevăzute la lit. a) şi b).
4. Drepturile la care se face referire la alin. 3 vor
fi exercitate în conformitate cu legile şi reglementările statului pe
teritoriul căruia se află autorul sau presupusul autor, cu condiţia ca aceste
legi şi reglementări să permită deplina realizare a scopurilor pentru care au
fost prevăzute drepturile menţionate la alin. 3.
5. Prevederile alin. 3 şi 4 nu aduc atingere
dreptului fiecărui stat îndreptăţit să îşi exercite competenţa, în conformitate
cu art. 9 alin. 1 lit. c) sau alin. 2 lit. c), de a invita Comitetul
Internaţional al Crucii Roşii să comunice cu presupusul autor şi să îl viziteze
pe acesta.
6. Atunci când un stat parte a reţinut o persoană, în
temeiul dispoziţiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat, în mod
direct sau prin intermediul secretarului general al ONU, statele părţi care
şi-au stabilit competenţa în conformitate cu art. 9 alin. 1 şi 2 şi, în cazul
în care consideră că este necesar, orice alt stat parte interesat, cu privire
la faptul că acea persoană este reţinută şi la circumstanţele care justifică
reţinerea acelei persoane. Statul care efectuează investigaţiile prevăzute la
alin. 1 va informa imediat statele părţi asupra rezultatelor cercetărilor şi va
indica dacă intenţionează să-şi exercite jurisdicţia.
ARTICOLUL 11
1. In cazurile în care sunt aplicabile dispoziţiile
art. 9, statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul presupus al
infracţiunii este obligat, dacă nu extrădează acea persoană, să prezinte cazul,
fără întârziere şi fără nicio excepţie, indiferent dacă infracţiunea a fost sau
nu a fost comisă pe teritoriul său, autorităţilor sale competente, pentru a
exercita acţiunea penală potrivit procedurii prevăzute de legislaţia sa. Aceste
autorităţi hotărăsc în aceleaşi condiţii ca pentru orice altă infracţiune care
are caracter grav conform legislaţiei statului respectiv.
2. De fiecare dată când
legislaţia internă a unui stat parte nu îi permite acestuia să extrădeze sau să
predea pe unul dintre cetăţenii săi decât cu condiţia ca acea persoană să fie
trimisă înapoi pentru a-şi executa pedeapsa la care a fost condamnată la
terminarea procesului sau procedurii pentru care extrădarea ori predarea i-a
fost cerută şi cu condiţia ca acest stat şi statul care reclamă extrădarea să
accepte această cerere şi celelalte condiţii pe care le apreciază
necesare, extrădarea sau predarea condiţionată este suficientă pentru a stinge
obligaţia prevăzută la alin. 1.
ARTICOLUL 12
Oricărei persoane reţinute sau împotriva căreia au fost
luate alte măsuri ori au fost efectuate proceduri, ca urmare a prevederilor
prezentei convenţii, îi vor fi asigurate un tratament echitabil, precum şi
toate drepturile şi garanţiile, în conformitate cu legislaţia statului pe
teritoriul căruia se află şi cu dispoziţiile aplicabile ale dreptului
internaţional, inclusiv prevederile în materia drepturilor omului.
ARTICOLUL 13
1. Infracţiunile prevăzute la art. 2 sunt considerate
de plin drept ca fiind cazuri de extrădare în toate tratatele de extrădare
existente între oricare dintre statele părţi anterior intrării în vigoare a
prezentei convenţii. Statele părţi se obligă să includă astfel de infracţiuni
care dau loc la extrădare în fiecare tratat de extrădare ce va fi încheiat
ulterior între ele.
2. Atunci când un stat parte care condiţionează
extrădarea de existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrădare de la un alt
stat parte faţă de care este obligat printr-un tratat privind extrădarea,
statul solicitat poate să considere prezenta convenţie ca fiind baza juridică
pentru extrădare în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art. 2.
Extrădarea se supune celorlalte condiţii prevăzute de legislaţia statului
căruia i s-a cerut extrădarea.
3. Statele părţi care nu condiţionează extrădarea de
existenţa unui tratat recunosc reciproc infracţiunile prevăzute la art. 2 drept
cazuri de extrădare, în condiţiile prevăzute de legislaţia statului solicitat.
4. Dacă este necesar, infracţiunile prevăzute la art.
2 sunt considerate, în scopul extrădării între statele părţi, ca nefiind comise
exclusiv în locul în care au fost săvârşite, ci şi pe teritoriul statelor care
şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu art. 9 alin. 1 şi 2.
5. Prevederile tuturor înţelegerilor şi tratatelor de
extrădare dintre statele părţi cu privire la infracţiunile prevăzute la art. 2
sunt considerate ca fiind modificate între statele părţi în măsura în care sunt
incompatibile cu prezenta convenţie.
ARTICOLUL 14
1. Statele părţi îşi acordă reciproc cea mai extinsă
asistenţă în vederea efectuării oricărei anchete, proceduri penale sau
proceduri de extrădare ce vizează infracţiunile prevăzute la art. 2, inclusiv
pentru obţinerea elementelor de probă care sunt necesare scopurilor procedurii.
2. Statele părţi îşi vor îndeplini obligaţiile care
rezultă din prevederile alin. 1 în conformitate cu tratatele sau cu alte
acorduri cu privire la asistenţa judiciară reciprocă, încheiate între ele. In
absenţa unor astfel de tratate sau acorduri, statele părţi îşi acordă asistenţă
în conformitate cu legislaţia lor naţională.
ARTICOLUL 15
Niciuna dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 nu va
fi considerată, în scopul extrădării sau al asistenţei judiciare reciproce, ca
infracţiune politică sau infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori
infracţiune săvârşită din motive politice. Prin urmare, o cerere de extrădare
sau de asistenţă juridică reciprocă în cazul unei astfel de infracţiuni nu va
putea fi refuzată pentru motivul că aceasta priveşte o infracţiune politică, o
infracţiune conexă unei infracţiuni politice sau o infracţiune săvârşită din
motive politice.
ARTICOLUL 16
Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu va fi
interpretată ca impunând o obligaţie de extrădare sau de acordare a asistenţei
judiciare reciproce, dacă statul parte solicitat are motive serioase să creadă
că cererea de extrădare sau de asistenţă judiciară vizând infracţiunile
prevăzute la art. 2 a fost prezentată cu scopul de a urmări şi de a pedepsi o
persoană pe motive de rasă, religie, naţionalitate, origine etnică sau opinii
politice ori că soluţionarea acestei cereri ar aduce un prejudiciu situaţiei
acestei persoane pentru oricare dintre aceste motive.
ARTICOLUL 17
1. O persoană aflată în detenţie sau care execută o
pedeapsă pe teritoriul unui stat parte şi a cărei prezenţă este necesară
într-un alt stat parte în scopul de a depune mărturie, de a identifica sau de a
ajuta la stabilirea faptelor în cursul cercetării şi urmăririi penale a
infracţiunilor stipulate în prezenta convenţie poate fi transferată dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
a) persoana îşi dă liber şi în cunoştinţă de cauză
consimţământul; şi
b) autorităţile competente ale ambelor state consimt
la acest transfer, în condiţiile pe care acestea le consideră adecvate.
2. Pentru scopurile prezentului articol:
a) statul spre care se face transferul are puterea şi
obligaţia de a ţine persoana transferată în detenţie, în afară de cazul în care
a primit o cerere sau o autorizaţie contrară din partea statului din care
persoana a fost transferată;
b) statul spre care este efectuat transferul îşi
îndeplineşte fără întârziere obligaţia de a returna persoana respectivă în paza
statului din care a fost transferată, conform celor convenite în prealabil sau
conform celor decise de către autorităţile competente din cele două state;
c) statul spre care se efectuează transferul nu poate
pretinde statului din care se face transferul să angajeze o procedură de
extrădare pentru ca persoana în cauză să îi fie remisă;
d) se va lua în considerare perioada pe care persoana
în cauză a petrecut-o în detenţie în statul în care a fost transferată, în
scopul computării pedepsei de executat în statul din care a fost transferată.
3. In afară de cazul în care statul parte din care o
persoană urmează să fie transferată în conformitate cu prezentul articol îşi dă
acordul în acest sens, persoana respectivă, indiferent de cetăţenia pe care o
are, nu va fi urmărită, deţinută sau supusă altor restricţii privind libertatea
sa de mişcare pe teritoriul statului spre care acea persoană este transferată,
în legătură cu actele sau condamnările anterioare plecării sale de pe
teritoriul statului din care acea persoană a fost transferată.
ARTICOLUL 18
1. Dacă un stat parte a preluat sau deţine controlul
asupra unor materiale radioactive, dispozitive sau instalaţii nucleare, după
comiterea uneia dintre infracţiunile stipulate la art.
2, acesta trebuie:
a) să ia măsurile necesare pentru ca materialele
radioactive, dispozitivele sau instalaţiile nucleare să fie neutralizate;
b) să se asigure că materialul nuclear este deţinut
în conformitate cu sistemul de garanţii nucleare stabilit de Agenţia
Internaţională pentru Energia Atomică; şi
c) să respecte recomandările de protecţie fizică,
precum şi standardele de sănătate şi securitate nucleare publicate de Agenţia
Internaţională pentru Energia Atomică.
2. In urma finalizării oricăror proceduri privind una
dintre infracţiunile la care se referă art. 2 sau mai devreme dacă dreptul
internaţional o cere, toate materialele radioactive, dispozitivele sau
instalaţiile nucleare vor fi restituite, după consultarea (mai ales în legătură
cu modalităţile de restituire şi depozitare) cu statele părţi implicate,
statului parte căruia îi aparţin, statului parte al cărui cetăţean sau rezident
este persoana fizică ori juridică aflată în posesia unor astfel de materiale
radioactive, dispozitive sau instalaţii ori statului parte de pe teritoriul
căruia acestea au fost sustrase sau obţinute în mod ilegal.
3. a) Dacă unui stat parte i se interzice, prin
legislaţia naţională sau dreptul internaţional, să restituie sau să primească
astfel de materiale radioactive, dispozitive ori instalaţii nucleare sau dacă
statele părţi implicate convin astfel, sub rezerva prevederilor lit. b), statul
parte care deţine materialele sau dispozitivele radioactive ori instalaţiile
nucleare va continua să ia măsurile descrise la alin. 1; astfel de materiale
sau dispozitive radioactive ori instalaţii nucleare vor fi folosite doar în scopuri
paşnice;
b) Dacă este împotriva legii pentru statul parte aflat
în posesia materialelor radioactive sau dispozitivelor ori instalaţiilor
nucleare să le deţină, acel stat se va asigura că acestea sunt transferate, cât
mai repede posibil, către un stat pentru care deţinerea lor nu este ilegală şi
care, dacă este necesar, a oferit asigurări în conformitate cu alin. 1, cu
consultarea statului respectiv, cu scopul neutralizării acestora; astfel de
materiale radioactive sau dispozitive ori instalaţii nucleare vor fi folosite
doar în scopuri paşnice.
4. Dacă materialele radioactive, dispozitivele sau
instalaţiile nucleare la care se face referire la alin. 1 şi 2 nu aparţin
niciunuia dintre statele părţi sau niciunui cetăţean ori rezident al unui stat
parte sau nu au fost sustrase ori obţinute ilegal de pe teritoriul unui stat
parte ori dacă niciun stat nu doreşte să primească astfel de materiale,
dispozitive sau instalaţii, în baza prevederilor alin. 3, va fi luată o decizie
separată cu privire la depozitarea acestor materiale, în urma consultării
dintre statele implicate şi organizaţiile internaţionale responsabile, conform
alin. 3 lit. b).
5. Pentru ducerea la
îndeplinire a prevederilor alin. 1, 2, 3 şi 4 statul parte care deţine
materiale radioactive, dispozitive sau instalaţii nucleare poate solicita
asistenţa şi cooperarea altor state părţi, în special statelor părţi implicate,
şi a organizaţiilor internaţionale responsabile, în special Agenţiei
Internaţionale pentru Energia Atomică. Statele părţi şi organizaţiile
internaţionale sunt încurajate să furnizeze tot ajutorul posibil, respectând
prevederile acestui alineat.
6. Statele părţi implicate în depozitarea şi
deţinerea materialelor radioactive, dispozitivelor sau instalaţiilor nucleare,
respectând prevederile prezentului articol, îl vor informa pe directorul
general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică în legătură cu modul
în care au fost depozitate aceste materiale.
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru
Energia Atomică va transmite informaţia statelor părţi.
7. In eventualitatea oricărei dispersii de material
radioactiv din cauza uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2, nicio
dispoziţie a prezentului articol nu va afecta în niciun fel regulile de drept
internaţional care guvernează răspunderea pentru daune nucleare sau alte
reglementări ale dreptului internaţional.
ARTICOLUL 19
Statul parte în care a fost începută urmărirea penală împotriva autorului presupus al infracţiunii
comunică rezultatul definitiv, în conformitate cu legislaţia sa sau cu
procedurile aplicabile naţionale, secretarului general al ONU, care informează
celelalte state părţi.
ARTICOLUL 20
Statele părţi se vor consulta
între ele în mod direct sau prin intermediul secretarului general al ONU,
beneficiind, dacă este necesar, şi de asistenţa organizaţiilor internaţionale,
pentru a asigura aplicarea eficientă a prezentei convenţii.
ARTICOLUL 21
Statele părţi trebuie să îşi
îndeplinească obligaţiile prevăzute în prezenta convenţie într-o manieră aflată
în concordanţă cu principiile egalităţii suverane şi integrităţii teritoriale
ale statelor, precum şi al neamestecului în treburile interne ale altor state.
ARTICOLUL 22
Nicio prevedere a prezentei convenţii nu abilitează
vreun stat parte să exercite, pe teritoriul unui alt stat parte, competenţe sau
funcţii care sunt rezervate exclusiv autorităţilor acelui stat parte prin
dreptul său intern.
ARTICOLUL 23
1. Orice diferend dintre două sau mai multe state
părţi privind interpretarea ori aplicarea prezentei convenţii şi care nu poate
fi soluţionat prin negociere într-un interval de timp rezonabil va fi supus
arbitrajului la cererea unuia dintre state. Dacă în termen de 6 luni de la data
solicitării arbitrajului părţile nu cad de acord în ceea ce priveşte
organizarea acestuia, oricare dintre părţi poate supune diferendul Curţii
Internaţionale de Justiţie, depunând o cerere, în conformitate cu Statutul
Curţii.
2. Oricare stat poate declara, la momentul semnării,
ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, că nu se
consideră obligat de prevederile alin. 1. Celelalte state părţi nu sunt ţinute
de prevederile alin. 1 faţă de orice stat parte care a formulat o asemenea
rezervă.
3. Statul care a formulat o rezervă potrivit dispoziţiilor
alin. 2 o poate retrage în orice moment prin notificarea secretarului general
al ONU.
ARTICOLUL 24
1. Prezenta convenţie va fi deschisă semnării de către
toate statele de la 14 septembrie 2005 până la 31 decembrie 2006, la sediul
central al ONU din New York.
2. Prezenta convenţie este supusă ratificării,
acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare
vor fi depuse la secretarul general al ONU.
3. Prezenta convenţie va fi deschisă pentru aderare
oricărui stat. Instrumentele de aderare trebuie depuse la secretarul general al
ONU.
ARTICOLUL 25
1. Prezenta convenţie intră în vigoare în cea de-a
30-a zi de la data depunerii celui de-al 22-lea
instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la secretarul general
al ONU.
2. Pentru fiecare stat care ratifică, acceptă, aprobă
sau aderă la prezenta convenţie după depunerea celui de-al 22-lea instrument de
ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, aceasta va intra în vigoare în a
30-a zi de la depunerea instrumentelor de ratificare, acceptare, aprobare sau
aderare de către statul în cauză.
ARTICOLUL 26
1. Orice stat parte poate propune amendamente la
prezenta convenţie. Amendamentul propus va fi înaintat
depozitarului, care îl va comunica imediat tuturor statelor părţi.
2. Dacă majoritatea statelor părţi solicită
depozitarului să convoace o conferinţă pentru studierea amendamentelor propuse,
depozitarul va invita toate statele părţi să participe la o asemenea
conferinţă, care va începe nu mai devreme de 3 luni de la transmiterea
invitaţiilor.
3. In cursul conferinţei se vor depune toate
eforturile pentru a se asigura că amendamentele sunt adoptate prin consens.
Dacă acest lucru nu este posibil, amendamentele pot fi adoptate cu o majoritate
de două treimi din numărul total al statelor părţi. Orice amendament adoptat la
conferinţă este imediat comunicat tuturor statelor părţi de către depozitar.
4. Amendamentul adoptat în
conformitate cu alin. 3 va intra în vigoare pentru fiecare stat parte care a
depus instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare a amendamentului ori
de aderare la acesta, în cea de-a 30 zi de la data la care două treimi din
numărul statelor părţi au depus respectivele lor instrumente. După aceea,
amendamentul va intra în vigoare pentru fiecare stat parte în a 30-a zi de la
data la care statul în cauză a depus respectivul instrument.
ARTICOLUL 27
1. Orice stat parte poate denunţa prezenta convenţie
printr-o notificare scrisă adresată secretarului general al ONU.
2. Denunţarea va produce efecte după un an de la data
primirii notificării de către secretarul general al ONU.
ARTICOLUL 28
Originalul prezentei convenţii, ale cărui texte în
limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt egal autentice,
va fi depus la secretarul general al ONU, care va transmite apoi copii
certificate tuturor statelor.
Drept care subsemnaţii, împuterniciţi în mod
corespunzător în acest scop de guvernele lor, au semnat prezenta convenţie,
care a fost deschisă spre semnare la sediul ONU de la New York, la 14
septembrie 2005.