CIRCULARA Nr.
13 din 14 iunie 2007
privind realizarea si
punerea in circulatie, in scop numismatic, a unor monede dedicate lui Dimitrie
Cantemir
ACT EMIS DE:
BANCA NATIONALA A ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 416 din 21 iunie 2007
Art. 1. - In conformitate cu prevederile Legii nr.
312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând
cu data de 18 iunie 2007, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din
tombac, dedicate lui Dimitrie Cantemir - cărturar de mare erudiţie, istoric,
filosof, geograf, etnolog, muzicolog, personalitate enciclopedică -, ale cărui
educaţie, cultură şi recunoaştere europeană au marcat destinul culturii
româneşti.
Art. 2. - (1) Caracteristicile monedei din aur sunt
următoarele:
• valoare nominală: 100 lei;
• formă: rotundă;
• titlu: 900/1.000;
• calitate: proof;
• greutate: 6,452 g;
• diametru: 21 mm;
• margine: zimţată.
Aversul conţine în centru valoarea nominală „100
LEI", deasupra stema României, iar dedesubt anul de emisiune „2007"
si inscripţia în arc de cerc „ROMANIA".
Reversul prezintă în centru portretul lui Dimitrie
Cantemir, iar la exterior, jos şi sus, inscripţiile în arc de cerc „DIMITRIE
CANTEMIR" şi, respectiv, „26 octombrie 1673 • 21 august 1723".
(2) Caracteristicile monedei
din argint sunt următoarele:
• valoare nominală: 5 lei;
• formă: rotundă;
• titlu: 999/1.000;
• calitate: proof;
• greutate: 15,55 g;
• diametru: 30 mm;
• margine: zimţată.
Aversul conţine în centru valoarea nominală „5
LEI", deasupra stema României, iar dedesubt anul de emisiune „2007"
şi inscripţia în arc de cerc „ROMANIA".
Reversul prezintă în centru portretul lui Dimitrie
Cantemir, iar la exterior, jos şi sus, inscripţiile în arc de cerc „DIMITRIE
CANTEMIR" şi, respectiv, „26 octombrie 1673 • 21 august 1723".
(3) Caracteristicile monedei din tombac cuprat sunt
următoarele:
• valoare nominală: 1 leu;
• formă: rotundă;
• calitate: proof;
• greutate: 23,50 g;
• diametru: 37 mm;
• margine: zimţată.
Aversul conţine în centru valoarea nominală „1
LEU", deasupra stema României, iar dedesubt anul de emisiune „2007"
şi inscripţia în arc de cerc „ROMANIA".
Reversul prezintă în centru portretul lui Dimitrie
Cantemir, iar la exterior, jos şi sus, inscripţiile în arc de cerc „DIMITRIE
CANTEMIR" şi, respectiv, „26 octombrie 1673 • 21 august 1723".
Art. 3. - Fiecare monedă, ambalată în capsulă de metacrilat
transparent, va fi însoţită de un certificat de autenticitate, pe care se
găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi a casierului
central, precum şi de o carte de prezentare a acestei emisiuni numismatice
redactată în limbile română, engleză şi franceză. Monedele vor fi prezentate în
cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla Băncii Naţionale a
României.
Art. 4. - Monedele din aur, argint şi tombac, dedicate
lui Dimitrie Cantemir, au putere circulatorie pe teritoriul României.
Art. 5. - Punerea în circulaţie,
în scop numismatic, a monedelor din aur, argint şi tombac din emisiunea
dedicată lui Dimitrie Cantemir se realizează prin sucursalele Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timiş ale Băncii Naţionale a
României.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii
Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu