Rezolutie Nr.- din 14.05.2010

Comitetul Securităţii Maritime,amintind art. 28 b) din Convenţia privind Organizaţia Maritimă Internaţională, cu privire la funcţiile Comitetului,constatând Regula II-1/3-11 a Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare din 1974 (SOLAS), astfel cum a fost amendată, adoptată prin Rezoluţia MSC.291(87) privind mijloace alternative de protecţie contra coroziunii pentru tancurile de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei,constatând, de asemenea, că Regula II-1/3-11 sus-menţionată prevede că mijloacele alternative de protecţie împotriva coroziunii prevăzute de aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele Standardului de calitate pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei (denumit în continuare Standardul de calitate pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii),luând în considerare, în cadrul celei de a optzeci şi şaptea sesiuni, proiectul textului propus privind Standardul de calitate pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii,1. adoptă Standardul de calitate pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei, textul fiind prezentat în anexa la prezenta rezoluţie;2. invită guvernele contractante la Convenţie să noteze că Standardul de calitate pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii intră în vigoare la 1 ianuarie 2012, atunci când Regula II-1/3-11 din Convenţia SOLAS intră în vigoare;3. notează că, în conformitate cu prevederile cap. II-1 a Convenţiei SOLAS, amendamentele la Standardul de calitate pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii vor fi adoptate şi vor intra în vigoare producând efecte în conformitate cu dispoziţiile art. VIII al Convenţiei, luând în considerare amendamentele aplicabile anexei la Convenţie, cu excepţia cap. I;4. solicită secretarului general să transmită copii certificate ale prezentei rezoluţii şi textul Standardului de calitate pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii cuprins în anexă tuturor guvernelor contractante la Convenţie;5. solicită, în plus, secretarului general să transmită copii ale acestei rezoluţii şi ale anexei sale tuturor membrilor Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie;6. invită guvernele să încurajeze promovarea de tehnologii inovatoare care să ofere sisteme alternative şi să informeze Organizaţia cu privire la orice progres în domeniu;7. decide să menţină în curs de revizuire Standardul de calitate pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii şi să amendeze, dacă este necesar, în funcţie de experienţa dobândită în punerea sa în aplicare.ANEXĂla Rezoluţia MSC.289(87) STANDARDUL DE CALITATE pentru mijloace alternative de protecţie contra coroziunii tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei 1. Obiectul Prezentul standard stabileşte cerinţele tehnice minime aplicabile pentru mijloace de protecţie împotriva coroziunii sau utilizarea de material rezistent la coroziune, altul decât stratul de protecţie utilizat în tancurile de marfă pentru hidrocarburi în faza de construcţie a tancurilor pentru ţiţei. 2. Definiţii 2.1. Mijloc alternativ este un mijloc, altul decât acoperirea de protecţie aplicată conform Standardului de calitate pentru acoperiri de protecţie a tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă ţiţei [Rezoluţia MSC.288(87)]. 2.2. Oţel rezistent la coroziune este un oţel a cărui rezistenţă la coroziunea pe fundul şi plafonul unui tanc de marfă pentru hidrocarburi (sau pe partea inferioară ori superioară internă a unui tanc) este încercată şi aprobată pentru a satisface cerinţele prezentului standard şi, în plus, alte cerinţe aplicabile materialelor de construcţie a navei, rezistenţei structurale şi construcţiei navei. 2.3. Durata de viaţă nominală înseamnă durata în ani, pentru care mijloacele de protecţie utilizate împotriva coroziunii sau materialul rezistent la coroziune este conceput. 3. Aplicaţii 3.1. La data întocmirii prezentului standard, oţelul rezistent la coroziune este singurul mijloc de protecţie împotriva coroziunii sau de utilizare de material rezistent la coroziune, care este recunoscut ca fiind capabil să menţină integritatea structurală a navei timp de 25 ani, ca o alternativă la stratul de protecţie. În cazul în care un oţel rezistent la coroziune este folosit ca mijloc alternativ, acesta trebuie să respecte cerinţele Standardului de calitate privind rezistenţa oţelului la coroziune, astfel cum este prevăzut în anexă. 3.2. Dacă un mijloc alternativ de tip nou sau pentru care dispoziţiile anexei nu se aplică este dezvoltat şi recunoscut de Organizaţie, aceasta ar trebui să elaboreze norme speciale de calitate care să includă metode de încercare şi care să facă obiectul unei noi anexe la prezentul standard, luând în considerare experienţa acumulată pe teren, prin încercări alternative de prototip efectuate în conformitate cu Regula II-1/3-11.4 din SOLAS. ANEXĂla standard Standardul de calitate privind rezistenţa oţelului la coroziune 1. Obiectul Prezentul standard stabileşte cerinţele tehnice minime aplicabile oţelului rezistent la coroziune pentru tancurile de marfă pentru hidrocarburi în stadiul de construcţie a petrolierelor care transportă ţiţei. 2. Principii generale 2.1. Capacitatea unui oţel rezistent la coroziune de a ajunge la durata lui de viaţă nominală depinde de tipul de oţel, aplicare şi inspecţie. Toate aceste aspecte contribuie la buna comportare a oţelului de a rezista la coroziune. 2.2. Dosar tehnic 2.2.1. Documentele şi informaţiile specificate la pct. 2.2.3 şi 2.2.4 trebuie să fie incluse în dosarul tehnic. Dosarul tehnic trebuie să fie verificat de către Administraţie. 2.2.2. Dosarul tehnic trebuie să fie păstrat la bord şi să fie menţinut pe toată durata de viaţă a navei. 2.2.3. Etapa de construcţie de nave noi Dosarul tehnic trebuie să includă cel puţin următoarele elemente referitoare la acest standard şi va fi livrat de către şantierul naval de la faza de construcţie de nave noi: .1 copie a certificatului de aprobare de tip; .2 date tehnice, inclusiv: .2.1 metode de sudare şi materiale de sudură aprobate; şi .2.2 metode de reparare recomandate de producător (dacă este cazul); şi .3 înregistrări privind aplicarea, inclusiv: .3.1 spaţiu şi zona fiecărui compartiment în care produsul a fost efectiv aplicat; şi .3.2 produs aplicat şi grosimea acestuia. 2.2.4. Serviciu de întreţinere, reparare şi înlocuire parţială Operaţiunile de întreţinere, repararea şi înlocuirea parţială trebuie să fie documentate în dosarul tehnic. 3. Standarde privind oţelul rezistent la coroziune 3.1. Standard de calitate Acest standard se bazează pe specificaţiile şi cerinţele care vizează garantarea unei perioade de viaţă nominale de 25 de ani care este considerată a fi perioada de timp de la asamblarea iniţială, în care diminuarea grosimii oţelului rămâne inferioară limitei admisibile şi tancurile de marfă pentru hidrocarburi rămân etanşe la apă. Durata reală de viaţă poate varia funcţie de numeroşi factori întâlniţi pe perioada exploatării. 3.2. Utilizare standard Oţelul rezistent la coroziune pentru tancurile de marfă care se utilizează în zona prevăzută la pct. 3.4 în stadiul de construcţie a petrolierelor ce transportă ţiţei trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele prezentului standard, care ar trebui să fie luate în considerare ca un nivel minim. 3.3. Utilizări speciale 3.3.1. Prezentul standard defineşte criteriile care trebuie îndeplinite de oţelul rezistent la coroziune, care este folosit pentru structurile de oţel ale navei. Trebuie menţionat faptul că există alte elemente independente în interiorul tancului, la care sunt aplicate măsuri care să asigure protecţie împotriva coroziunii, prin alte mijloace. 3.3.2. Este recomandat să se aplice prezentul standard sau Standardul de calitate pentru acoperirile de protecţie a tancurilor de marfă care transportă hidrocarburi, în limita posibilităţilor elementelor căilor de acces permanent prevăzute pentru inspecţie în zonele indicate la pct. 3.4 care nu sunt parte integrantă a structurii navei, precum mâini curente (balustrade), platforme independente, scări etc. Este posibilă utilizarea de metode echivalente pentru protejarea împotriva coroziunii a elementelor care nu fac parte integrantă din structura navei, cu condiţia ca acestea să nu afecteze performanţele de rezistenţă la coroziune a oţelului structurii. Dispozitivele mijloacelor de acces care fac parte integrantă din structura navei, cum ar fi: guseuri de rigidizare, stringhere etc., trebuie să respecte pe deplin prezentul standard sau Standardul de calitate pentru acoperirile de protecţie a tancurilor de marfă care transportă hidrocarburi atunci când sunt amplasate în zonele descrise la pct. 3.4. 3.3.3. De asemenea, este recomandat ca suporturile pentru tubulaturi, sistemele de măsură etc. să fie prevăzute cu protecţie împotriva coroziunii, în conformitate cu elementele care nu fac parte integrantă din structură prevăzute la pct. 3.3.2. 3.4. Zone de utilizare Zonele minime care trebuie protejate în conformitate cu acest standard sunt: .1 Plafonul punţii cu structura internă completă, inclusiv guseuri fixate de pereţii longitudinali şi transversali. În tancurile prevăzute cu cadre inelare de osatură întărită, sistemul de osatură transversală de sub punte trebuie protejat până la nivelul primului guseu de rigidizare situat sub platbanda superioară. .2 Trebuie aplicat un strat de protecţie pe pereţii longitudinali şi transversali până la nivelul cel mai de sus al căilor de acces. Căile de acces de la nivelul cel mai înalt, precum şi guseurile de susţinere trebuie să fie complet protejate. .3 Pereţii tancurilor de marfă care nu au căi de acces superioare trebuie să fie protejaţi până la 10% din înălţimea tancului măsurată în planul diametral, dar nu este necesar să se extindă mai mult de 3 m, măsuraţi de la punte. .4 Plafonul dublului fund şi toate structurile cu o înălţime de 0,3 m deasupra plafonului dublului fund trebuie să fie protejate. NOTĂ: A este distanţa dintre înălţimea căilor de acces permanente la nivelul cel mai înalt şi înălţimea punţii superioare. Figura 1*) 3.5. Cerinţe de bază Cerinţele pentru oţelul rezistent la coroziune, aplicabile la construcţia tancurilor de marfă ale petrolierelor care transportă ţiţei şi care corespund standardului prevăzut la pct. 3.1: trebuie să utilizeze oţel rezistent la coroziune aprobat conform condiţiilor specificate în certificatul de aprobare de tip şi dosarul tehnic pentru protejarea zonelor de utilizare indicate la pct. 3.4. 4. Aprobare 4.1. Oţelul rezistent la coroziune trebuie să fie încercat, în vederea aprobării, în conformitate cu metoda descrisă în apendice sau cu o metodă echivalentă. Oţelul rezistent la coroziune încercat înainte de intrarea în vigoare a prezentului standard poate fi acceptat cu condiţia ca încercarea să fie conformă cu cea descrisă în apendice sau cu o altă metodă echivalentă. 4.2. Rezultatele încercărilor anterioare (pct. 4.1) ale unui oţel rezistent la coroziune trebuie să fie documentate şi se eliberează un certificat de acceptare de tip în cazul în care oţelul este găsit satisfăcător de către Administraţie. 4.3. Certificatul de acceptare de tip trebuie să includă următoarele informaţii: .1 numele produsului şi marca şi/sau numărul de identificare; .2 materiale, componente şi procese de rezistenţă la coroziune a oţelului; .3 grosimea oţelului; .4 procedee şi materiale de sudare; şi .5 zona de utilizare (puntea dublului fund şi/sau plafonul dublului fund). 5. Cerinţe privind inspecţia şi verificarea Pentru a se asigura conformitatea cu acest standard, Administraţia trebuie să efectueze inspecţie în perioada de construcţie şi să verifice dacă a fost utilizat în zona cerută oţelul aprobat, rezistent la coroziune. *) Figura 1 este reprodusă în facsimil. APENDICE Proceduri de încercare privind acceptarea oţelului rezistent la coroziune folosit la tancurile de marfă ale petrolierelor care transportă ţiţei 1. Domeniul de aplicare Această metodă descrie în detaliu procedura prevăzută la pct. 4.1 din standard. 2. Încercare Calitatea oţelului rezistent la coroziune trebuie să fie verificată de testele de mai jos. 2.1. Încercare simulând condiţiile de pe puntea superioară 2.1.1. Condiţii de încercare Încercările privind simularea condiţiilor de pe puntea superioară din tancurile de marfă care transportă hidrocarburi trebuie să îndeplinească fiecare dintre următoarele condiţii: .1 Oţelul rezistent la coroziune şi oţelul convenţional trebuie să fie încercate simultan. .2 Compoziţia chimică a oţelului convenţional trebuie să îndeplinească criteriile prevăzute în tabelul 1. Proprietăţile mecanice ale eşantionului încercat trebuie să fie reprezentative pentru oţelul ce se prevede a fi utilizat la bordul navei. Tabelul 1 - Compoziţia chimică a oţelului clasic (%)

.3 Încercările pentru rezistenţa oţelului la coroziune se efectuează pentru 21, 49, 77 şi 98 de zile. Încercările pentru oţelul convenţional se efectuează pentru 98 de zile. Încercările pentru îmbinări sudate se efectuează pentru 98 de zile. .4 Este nevoie de 5 piese de încercare pentru fiecare perioadă de încercare. .5 Mărimea fiecărei piese încercate este de 25 ± 1 mm x 60 ± 1 mm x 5 ± 0,5 mm. Suprafaţa piesei încercate trebuie şlefuită cu şmirghel P600. Dimensiunea piesei de încercare pentru îmbinare sudată este de 25 ± 1 mm x 60 ± 1 mm x 5 ± 0,5 mm, inclusiv 15 ± 5 mm lăţimea părţii sudate. .6 Suprafaţa piesei-eşantion, alta decât cele de încercare, trebuie să fie protejată împotriva coroziunii, astfel încât rezultatele încercării să nu fie afectate. .7 Aparatul de încercare constă într-o cameră dublă şi temperatura exterioară a camerei trebuie să fie controlată. .8 Pentru a simula condiţiile reale de pe puntea superioară, ciclul de încercare se efectuează cu apă distilată şi o atmosferă simulată din tancul de marfă pentru hidrocarburi (4 ± 1% O₂ - 13 ± 2% de CO₂ - 100 ± 10 ppm SO₂ - 500 ± 50 ppm H₂S - 83 ± 2% N₂). Se păstrează o distanţă suficientă între suprafaţa piesei încercate şi apa distilată pentru a se evita stropirea cu apă distilată. Rata minimă a debitului de gaze este de 100 cm³/minut în primele 24 de ore şi 20 cm³/minut după 24 de ore. .9 Piesele de încercare trebuie încălzite timp de 19 ± 2 ore la 50 ± 2°C şi 3 ± 2 ore la 25 ± 2°C, iar timpul de tranziţie să fie de cel puţin o oră. Durata unui ciclu este de 24 de ore. Temperatura apei distilate trebuie menţinută la o valoare nu mai mare de 36ºC, în timp ce a pieselor de încercare este de 50°C. Figura 1*) - Piesă pentru încercare *) Figura 1 este reprodusă în facsimil. Figura 2*) - Exemplu de aparat utilizat pentru încercarea la coroziune simulată a punţii superioare 2.1.2. Rezultatele încercării de metal de bază Înainte de încercare trebuie să se înregistreze următoarele măsurători: .1 dimensiunile şi greutatea piesei încercate, iar după încercare trebuie să se înregistreze următoarele măsurători: .2 pierderea în greutate (diferenţa dintre greutatea iniţială şi greutatea după încercare) pentru oţel convenţional (W_C) şi oţel rezistent la coroziune (W₂₁, W₄₉, W₇₇ şi W₉₈); .3 pierderile prin coroziune din oţel clasic (CL_C) şi oţel rezistent la coroziune (CL₂₁, CL₄₉, CL₇₇ şi CL₉₈) se calculează folosind următoarele formule: în care: W_C: pierdere în greutate de oţel convenţional (g) (medie de 5 piese); W₂₁: pierdere în greutate de oţel rezistent la coroziune, după 21 de zile (g) (medie de 5 piese); W₄₉: pierdere în greutate de oţel rezistent la coroziune, după 49 de zile (g) (medie de 5 piese); W₇₇: pierdere în greutate de oţel rezistent la coroziune, după 77 de zile (g) (medie de 5 piese); W₉₈: pierdere în greutate de oţel rezistent la coroziune, după 98 de zile (g) (medie de 5 piese); S: suprafaţă (cm²); D: densitate/masă volumică (g/cm³). Încercarea este considerată că a fost efectuată în mod corespunzător în cazul în care CL_C este între 0,05 şi 0,11 (rata de coroziune este între 0,2 şi 0,4 mm/an). Concentraţia de H₂S în atmosfera simulată a tancului de marfă care transportă hidrocarburi poate fi crescută pentru corectarea CL_C; .4 coeficienţii A şi B ai oţelului rezistent la coroziune sunt calculaţi ca rezultat al încercărilor efectuate pentru 21, 49, 77 şi 98 de zile prin metoda pătratelor mici. Calculul pierderii prin coroziune de oţel rezistent la coroziune se face după cum urmează: CL = A × t^B A(mm) şi B: coeficienţi t: perioada de încercare (zile); .5 pierderea estimată din cauza coroziunii, după 25 de ani (ECL), se calculează folosind următoarea formulă: ECL(mm) = A × (25×365)^B. 2.1.3. Rezultatele încercărilor de sudură Limita de suprafaţă între metalul de bază şi metalul de adaos trebuie să fie observată sub un microscop cu puterea de mărire de 1.000 de ori. 2.1.4. Criterii de acceptare Rezultatele încercării în baza prevederilor pct. 2.1.2 şi 2.1.3 trebuie să îndeplinească următoarele criterii: .1 ECL(mm) ≤ 2 (pentru metalul de bază); şi .2 nicio suprafaţă discontinuă (inegală, de exemplu) între metalul de bază şi metalul de adaos (pentru sudarea comună). 2.1.5. Raportul de încercare Raportul de încercare trebuie să conţină următoarele informaţii: .1 numele producătorului; .2 data de încercare; .3 compoziţia chimică şi procesul de rezistenţa la coroziune a oţelului; *) Figura 2 este reprodusă în facsimil. .4 rezultatele încercării în conformitate cu pct. 2.1.2 şi 2.1.3; şi .5 constatările, în conformitate cu pct. 2.1.4. 2.2. Încercarea simulând condiţiile din tancul dublului fund 2.2.1. Condiţii de încercare Testul de încercare simulând condiţiile din tancul dublului fund al tancurilor de marfă care transportă hidrocarburi trebuie să îndeplinească fiecare dintre următoarele condiţii: .1 Încercarea metalului de bază trebuie să dureze 72 de ore şi 168 de ore pentru părţile sudate. .2 Încercarea trebuie făcută pe cel puţin 5 piese pentru încercarea de rezistenţă la coroziune, pentru metalul de bază şi metalul de adaos. Pentru comparaţie, cel puţin 5 piese de încercare din oţel convenţional ar trebui încercate în aceleaşi condiţii. .3 Fiecare piesă de metal de bază are dimensiunea de 25 ± 1 mm x 60 ± 1 mm x 5 ± 0,5 mm şi fiecare piesă conţinând metal de adaos este de 25 ± 1 mm x 60 ± 1 mm x 5 ± 0,5 mm, lăţimea cordonului de sudură fiind de 15 ± 5 mm, aşa cum se arată în figura 3. Suprafeţele pieselor de încercare trebuie să fie şlefuite cu şmirghel P600, cu excepţia orificiului pentru suspendare. .4 Probele sunt suspendate într-o soluţie cu o gută (0,3 mm la 0,4 mm în diametru din nailon) pentru a preveni coroziunea în fisuri şi/sau localizarea coroziunii. Un exemplu de configurare a încercării la coroziune este prezentat în figura 4. .5 Soluţia de încercare conţine 10% NaCl (masă) şi pH-ul ei este de 0,85, fiind obţinut folosind o soluţie de HCl. Soluţia de încercare trebuie să fie înlocuită la fiecare 24 de ore pentru a minimaliza modificările pH-ului. Volumul de soluţie este mai mare de 20 cm³ per cm² (suprafaţa piesei). Temperatura soluţiei de încercare trebuie să fie menţinută la 30 ± 2°C. Figura 3*) - Piesă pentru încercare Figura 4**) - Aparat utilizat pentru încercarea coroziunii în condiţii simulate ale dublului fund *) Figura 3 este reprodusă în facsimil. **) Figura 4 este reprodusă în facsimil. 2.2.2. Rezultatele încercărilor de metal de bază Înainte de încercare, următoarele date se măsoară şi se consemnează: .1 dimensiunile şi greutatea piesei încercate, iar, după încercare, trebuie să înregistreze următoarele măsurători: .2 pierderea în greutate (diferenţa dintre greutatea iniţială şi greutatea după încercare); .3 rata de coroziune (C.R.), calculată folosind următoarea formulă: în care: W: scădere în greutate (g); S: suprafaţă (cm²); D: densitate/masă volumică (g/cm³); .4 pentru a determina eşantioanele care prezintă coroziune în spaţii înguste şi/sau coroziune localizată, se trasează C.R. pe o diagramă de distribuţie statistică normală. Datele C.R. care se abat de la distribuţia statistică normală se elimină din rezultatele încercării. Figura 5 prezintă un exemplu de referinţă; .5 calculul mediei datelor din C.R. (C.R._ave). Probabilitate cumulativă % Figura 5*) - Exemplu de trasare a C.R. pe o diagramă de distribuţie normală (În cazul de mai sus ar trebui renunţat la folosirea datelor C.R. • marcate şi eliminate.) 2.2.3. Rezultatele încercărilor de sudură Limita de suprafaţă între metalul de bază şi metalul de adaos trebuie să fie observată sub un microscop cu puterea de mărire de 1.000. 2.2.4. Criterii de acceptare Rezultatele încercărilor bazate pe pct. 2.2.2 şi 2.2.3 trebuie să îndeplinească următoarele criterii: .1 C.R._ave(mm/an) ≤ 1,0 (pentru metalul de bază); şi .2 nicio suprafaţă discontinuă (proeminenţă, de exemplu) între metalul de bază şi metalul de adaos (pentru îmbinări sudate). 2.2.5. Raportul de încercare Raportul de încercare trebuie să conţină următoarele informaţii: .1 numele fabricantului; .2 data încercărilor; .3 compoziţia chimică şi procesele de rezistenţă la coroziune a oţelului; .4 rezultatele încercărilor conform pct. 2.2.2 şi 2.2.3; şi .5 concluzii în conformitate cu pct. 2.2.4. *) Figura 5 este reprodusă în facsimil.