REGULAMENT din 14 aprilie 2004
pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea concurentei nr. 21/1996, cu
modificarile si completarile ulterioare, privind practicile anticoncurentiale
in cazul plangerilor
ACT EMIS DE: CONSILIUL CONCURENTEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 430 din 13 mai 2004
In temeiul art. 28 alin. (1) si (2) din Legea concurentei nr. 21/1996, cu
modificarile si completarile ulterioare,
Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament:
Introducere
1. Prezentul regulament reglementeaza anumite aspecte privind initierea
procedurilor de catre Consiliul Concurentei in cazul incalcarii prevederilor
art. 5 si 6 din Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile
ulterioare, privind practicile anticoncurentiale, modul de analiza a
plangerilor depuse de catre agentii economici sau asociatiile de agenti
economici, precum si audierea acestora.
2. Atunci cand Consiliul Concurentei ia declaratii verbale de la orice
persoana fizica sau juridica, aceasta trebuie informate despre scopul
interviului si despre inregistrarea acestor declaratii. In scopul de a garanta
exactitatea acestor declaratii, persoanei intervievate trebuie sa i se dea
posibilitatea de a rectifica declaratiile inregistrate.
3. Prezentul regulament prevede ca nu pot fi aplicate amenzi agentilor
economici care omit sa rectifice intr-un termen stabilit de catre Consiliul
Concurentei o informatie incorecta, incompleta sau denaturata data de catre
agentul economic in cursul inspectiei. De aceea, este necesara furnizarea unei
inregistrari a declaratiilor agentului economic respectiv si stabilirea unei
proceduri care sa ii permita acestuia sa rectifice oricare dintre raspunsurile
date de catre un membru al staff-ului. Raspunsurile date de catre un membru al
staff-ului trebuie sa ramana in arhiva Consiliului Concurentei ca inregistrate
in timpul inspectiei.
4. Plangerile sunt o sursa esentiala de informatii pentru detectarea
incalcarii regulilor de concurenta. Este important sa se defineasca proceduri
clare si eficiente pentru analiza plangerilor depuse la Consiliul Concurentei.
5. Pentru a fi considerata admisibila ca plangere, aceasta trebuie sa
contina anumite informatii precise.
6. In scopul de a oferi asistenta reclamantilor in transmiterea faptelor
necesare pentru analiza Consiliului Concurentei, trebuie elaborat un formular.
Transmiterea informatiilor cuprinse in acest formular este o conditie pentru ca
o plangere sa fie considerata astfel. Persoanelor fizice sau juridice care au
sesizat Consiliul Concurentei trebuie sa aiba posibilitatea de a lua cunostinta
despre procedurile initiate de catre Consiliul Concurentei, cu privire la
detectarea unei incalcari. Cu toate acestea, ele nu vor avea acces la
informatiile din dosarul cauzei care constituie secrete de afaceri sau la alte
informatii confidentiale apartinand altor parti implicate.
7. Reclamantilor trebuie sa li se acorde posibilitatea de a-si exprima
punctul de vedere atunci cand Consiliul Concurentei considera ca - in speta -
nu exista suficiente temeiuri pentru a declansa o investigatie.
8. In scopul de a respecta dreptul la aparare al agentilor economici,
Consiliul Concurentei trebuie sa dea agentilor economici sau asociatiilor de
agenti economici implicati dreptul de a fi ascultati inainte de a lua o
decizie.
9. Atunci cand permite accesul la dosar, Consiliul Concurentei va asigura
protectia informatiilor care contin secrete de afaceri sau a altor informatii
confidentiale. Consiliul Concurentei este in masura sa solicite agentilor
economici care au transmis documente sau declaratii sa identifice informatiile
confidentiale pe care le contin acestea.
10. Atunci cand secretele de afaceri sau alte informatii confidentiale sunt
necesare pentru a demonstra o incalcare, Consiliul Concurentei va pune in
balanta interesul in protectia acestor informatii si interesul public referitor
la incetarea unei incalcari a regulilor de concurenta. In acest scop, Consiliul
Concurentei trebuie sa aprecieze pentru fiecare document daca necesitatea de a
dezvalui informatiile confidentiale sau cele care constituie secret de afaceri
este mai mare decat vatamarea care ar rezulta din aceasta dezvaluire.
11. Prezentul regulament prevede termene in care Consiliul Concurentei
trebuie sa analizeze plangerile depuse.
CAP. 1
Scopul aplicarii
Art. 1
Subiectul materiei
Acest regulament se aplica procedurilor initiate de catre Consiliul
Concurentei in baza art. 5 si 6 din Legea Concurentei nr. 21/1996, cu
modificarile si completarile ulterioare, numita in continuare lege.
CAP. 2
Initierea procedurilor
Art. 2
Initierea procedurilor
(1) Plangerile referitoare la practici anticoncurentiale primite de catre Consiliul
Concurentei se solutioneaza printr-o procedura ce poate cuprinde, dupa caz,
urmatoarele faze: examinarea, efectuarea investigatiei, decizia si urmarirea
aplicarii masurilor.
(2) Examinarea plangerii se declanseaza odata cu primirea la registratura
Consiliului Concurentei a plangerilor si sesizarilor care, dupa inregistrarea
in Registrul general de intrare si iesire a corespondentei, sunt transmise in
aceeasi zi la cabinetul presedintelui.
(3) Pe baza analizei efectuate in cadrul compartimentelor de specialitate,
vicepresedintele si consilierii de concurenta vor propune, dupa caz:
a) respingerea plangerilor care nu prezinta suficient temei de fapt si de
drept pentru a justifica declansarea unei investigatii;
b) declansarea unei investigatii.
(4) Conform art. 40 lit. b) din lege, Consiliul Concurentei poate decide sa
declanseze procedura de investigatie privind o eventuala incalcare a art. 5
alin. (1) sau a art. 6 din lege in orice moment, dar nu mai tarziu de expirarea
termenului de 30 de zile prevazut de art. 46 din lege pentru emiterea unei
decizii referitoare la o plangere. Termenul de 30 de zile incepe sa curga de la
data inregistrarii plangerii la Consiliul Concurentei.
(5) Declansarea procedurii de investigatie poate fi facuta publica in orice
mod, inclusiv pe pagina de web a Consiliului Concurentei.
CAP. 3
Analiza plangerilor
Art. 3
Admisibilitatea plangerilor
(1) Persoanele fizice sau juridice trebuie sa aiba un interes legitim
pentru a fi in masura sa depuna o plangere la Consiliul Concurentei, in
conformitate cu art. 40 lit. b) din lege.
(2) Plangerile depuse de catre persoanele fizice sau juridice conform art.
2 alin. (2) din prezentul regulament trebuie sa contina informatiile din
formularul prevazut in anexa care face parte integranta din prezentul
regulament. Consiliul Concurentei poate acorda o derogare de la aceasta
obligatie, in sensul ca reclamantul sa furnizeze doar o anumita parte a
informatiilor si/sau a documentelor din formular, daca considera ca acestea nu
sunt necesare pentru examinarea cazului.
(3) Plangerea va fi transmisa in 3 exemplare, dintre care unul va fi - in
masura posibilului - in format electronic. Reclamantul va transmite, de
asemenea, o versiune neconfidentiala a plangerii.
CAP. 4
Respingerea unei plangeri
Art. 4
Ascultarea argumentelor reclamantului
(1) Atunci cand Consiliul Concurentei, in urma analizei plangerii,
considera ca, pe baza informatiilor pe care le are in posesie, nu sunt suficiente
temeiuri pentru a justifica declansarea unei investigatii, va informa autorul
plangerii despre intentia sa de a respinge plangerea, inclusiv despre motivele
care stau la baza acestei intentii si va stabili un termen in cadrul caruia
acesta sa isi prezinte punctul de vedere verbal in fata Comisiei care
coordoneaza compartimentul de specialitate implicat. Reclamantul isi poate
exprima punctul de vedere si in scris. Consiliul Concurentei nu va fi obligat
sa ia in considerare orice alte informatii sau documente transmise ulterior
expirarii acestui termen de catre reclamant, inclusiv in scris.
(2) Daca, in urma prezentarii de catre reclamant a punctului sau de vedere,
inclusiv in scris, in cadrul termenului stabilit de catre Consiliul
Concurentei, acesta nu conduce la o analiza diferita a plangerii, Consiliul
Concurentei va respinge plangerea prin decizie.
(3) Daca autorul plangerii nu se prezinta sau nu transmite punctul sau de
vedere in scris in cadrul termenului stabilit de catre Consiliul Concurentei,
plangerea va fi considerata ca fiind retrasa.
Art. 5
Accesul la informatii
(1) Atunci cand Consiliul Concurentei a informat reclamantul despre
intentia sa de a respinge plangerea, reclamantul poate solicita acces la
documentele pe care Consiliul Concurentei isi fundamenteaza analiza
preliminara. Cu toate acestea, reclamantul nu va avea acces la informatiile
care constituie secrete de afaceri sau la cele confidentiale apartinand altor
parti implicate.
(2) Documentele la care reclamantul a avut acces in virtutea procedurilor
initiate de catre Consiliul Concurentei conform art. 5 si 6 din lege pot fi
folosite de catre acesta doar in scopul aplicarii acestor dispozitii.
CAP. 5
Procedura de investigatie
Art. 6
Dispozitii generale privind procedura de desfasurare a investigatiilor
(1) In baza art. 47 din lege, ori de cate ori decide declansarea unei
investigatii, presedintele Consiliului Concurentei desemneaza un raportor,
responsabil pentru intocmirea raportului asupra investigatiei, care
instrumenteaza toate actele procedurii de investigatie si propune presedintelui
Consiliului Concurentei dispunerea masurilor care sunt de competenta acestuia.
(2) Procedura de investigatie cuprinde:
a) examinarea plangerii;
b) solicitarea de informatii;
c) inspectia la fata locului, atunci cand este cazul;
d) raportul asupra investigatiei;
e) audierea;
f) luarea deciziilor.
Art. 7
Solicitarea de informatii
In baza art. 41 din lege, personalul Consiliului Concurentei poate solicita
agentilor economici si asociatiilor de agenti economici care au inaintat o
plangere informatiile necesare pentru analizarea cazului, cu specificarea:
- modalitatii in care trebuie furnizate informatiile;
- datei pana la care trebuie furnizate informatiile;
- bazei legale si a scopului solicitarii informatiilor;
- sanctiunii prevazute de lege la art. 55 lit. c), in cazul furnizarii de
informatii inexacte sau incomplete sau in cazul nefurnizarii informatiilor solicitate.
Art. 8
Aplicarea amenzilor si a amenzilor cominatorii pentru nefurnizarea de
informatii
(1) Nefurnizarea informatiilor solicitate conform art. 7 in termenul
stabilit de catre Consiliul Concurentei sau furnizarea de informatii inexacte sau
incomplete de catre agentii economici sau asociatiile de agenti economici
constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda in suma de pana la 1% din
cifra de afaceri totala realizata de contravenient in anul anterior
sanctionarii. Amenda se va aplica de catre inspectorii de concurenta
responsabili pentru instrumentarea cazului.
(2) Contraventiilor prevazute la alin. (1) li se aplica prevederile
Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile
ulterioare, cu exceptia art. 28 si 29.
(3) In baza art. 59 alin. (1) din lege, Consiliul Concurentei poate obliga,
prin decizie, agentii economici sau asociatiile de agenti economici la plata
unor amenzi cominatorii in suma de pana la 5% din cifra de afaceri medie
zilnica din anul financiar anterior sanctionarii, pentru fiecare zi de
intarziere, calculata de la data stabilita prin decizie, pentru a ii determina
sa furnizeze informatiile care le-au fost cerute in baza art. 41.
Decizia va fi emisa, conform art. 60 alin. (3) din lege, de catre o comisie
din cadrul Consiliului Concurentei. Impotriva deciziei luate de catre comisia
din cadrul Consiliului Concurentei se poate face plangere, in termen de 30 de
zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios
administrativ.
(4) In conformitate cu prevederile art. 57 din lege, individualizarea
sanctiunilor prevazute la alin. (1) se va face tinand seama de gravitatea si
durata faptei, precum si de consecintele acesteia asupra concurentei, gradat pe
trepte.
(5) Deciziile emise vor fi comunicate partilor in cauza de catre
Secretariatul Consiliului Concurentei.
(6) Conform art. 45 din lege, organele administratiei publice centrale si
locale sau orice alte institutii si autoritati publice sunt obligate sa permita
accesul inspectorilor de concurenta la documentele, datele si informatiile
detinute de catre acestea, in masura in care sunt necesare indeplinirii
misiunii legale a Consiliului Concurentei.
Art. 9
Desfasurarea inspectiilor
(1) Procedura stabilita prin prezentul articol se aplica in caz de
incalcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din lege, atunci cand declansarea
investigatiei s-a realizat in urma unei plangeri, in conditiile art. 40 lit. b)
si art. 46 din lege.
(2) Inspectorii de concurenta, care beneficiaza de puterile de inspectie
mentionate la art. 42 alin. (1) din lege, pot sa efectueze inspectii in
spatiile, terenurile sau mijloacele de transport de uz profesional apartinand
agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici, in cadrul carora sa
solicite declaratii sau documente necesare indeplinirii misiunii legale, sa
sigileze, sa ridice sau sa obtina in orice forma copii sau extrase din orice documente,
registre, acte financiar-contabile si comerciale sau alte evidente.
(3) Inspectorii de concurenta, care beneficiaza de puterile de inspectie
mentionate la art. 42 alin. (1) din lege, pot sa efectueze inspectii in orice
alte spatii, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace de transport apartinand
conducatorilor, administratorilor, directorilor si altor angajati ai agentilor
economici sau ai asociatiilor de agenti economici supusi investigatiei. Aceasta
inspectie se efectueaza in baza autorizarii judiciare date prin incheiere si se
desfasoara in conditiile de procedura prevazute la art. 44 din lege.
(4) Pe parcursul derularii inspectiei, personalul Consiliului Concurentei
ce beneficiaza de puteri de inspectie poate adresa intrebari reprezentantilor
sau membrilor conducerii agentilor economici sau asociatiilor de agenti
economici supusi inspectiei, raspunsurile date de catre acestia fiind
inregistrate in orice forma.
(5) O copie dupa orice inregistrare facuta conform alin. (4) va fi facuta disponibila
agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici implicati dupa
efectuarea inspectiei.
(6) In cazurile in care un membru al conducerii agentului economic sau al
asociatiei de agenti economici nu este sau nu a fost autorizat de catre agentul
economic sau de catre asociatia de agenti economici supusa inspectiei sa faca
declaratii in numele agentului economic subiect al interviului, Consiliul
Concurentei va stabili un termen in care agentul economic sau asociatia de
agenti economici respectiva sa poata comunica Consiliului Concurentei orice
rectificare care sa fie adaugata declaratiei facuta de catre acea persoana.
(7) In caz de constatare a savarsirii infractiunii prevazute la art. 63
alin. (1) din lege, actiunea penala se pune in miscare la sesizarea Consiliului
Concurentei.
Art. 10
Aplicarea amenzilor si a amenzilor cominatorii pentru refuzul de a se
supune inspectiei sau pentru nefurnizarea de informatii si/sau documente in
cursul inspectiei
(1) Refuzul de a se supune unei inspectii constituie contraventie si se
sanctioneaza, conform art. 55 lit. e) din lege, cu amenda in suma de pana la 1%
din cifra de afaceri totala din anul financiar anterior sanctionarii. Aceasta
sanctiune se aplica de catre inspectorii de concurenta.
(2) Totodata, conform art. 59 alin. (1) din lege, Consiliul Concurentei
poate obliga, prin decizie, agentii economici sau asociatiile de agenti
economici, la plata unor amenzi cominatorii in suma de pana la 5% din cifra de
afaceri medie zilnica din anul financiar anterior sanctionarii, pentru fiecare
zi de intarziere, calculata de la data stabilita prin decizie, pentru a ii
determina sa se supuna inspectiei prevazute la art. 42 - 44 din lege.
Decizia va fi emisa, conform art. 60 alin. (3) din lege, de catre o comisie
din cadrul Consiliului Concurentei. Impotriva deciziei luate de catre comisia
din cadrul Consiliului Concurentei se poate face plangere, in termen de 30 de
zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios administrativ.
(3) Furnizarea de informatii, documente, inregistrari si evidente intr-o
forma incompleta in timpul inspectiilor desfasurate conform prevederilor art.
10 alin. (2) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda in suma de
pana la 1% din cifra de afaceri totala realizata de catre contravenient in anul
financiar anterior sanctionarii. Sanctiunea se aplica de catre inspectorii de
concurenta.
Art. 11
Raportul asupra investigatiei
(1) Raportorul desemnat conform prevederilor art. 6 alin. (1) din prezentul
regulament intocmeste raportul asupra investigatiei, in care va consemna:
a) numele si adresele, respectiv denumirea si sediul partilor implicate;
b) descrierea intelegerii, a deciziei luate de catre o asociatie de agenti
economici sau a practicii concertate care constituie obiectul plangerii;
c) consideratiile pe baza carora se apreciaza ca intelegerea, decizia unei
asociatii de agenti economici sau practica concertata care constituie obiectul
plangerii incalca prevederile legii;
d) masurile si, dupa caz, sanctiunile propuse.
(2) Raportul asupra investigatiei va fi comunicat partilor in cauza, cu
solicitarea ca, pana la o anumita data stabilita, acestea sa comunice
Consiliului Concurentei, in scris, observatiile lor asupra continutului
raportului.
(3) Termenul pentru comunicarea observatiilor de catre partile implicate va
fi stabilit de la caz la caz, avandu-se in vedere complexitatea cazului si nu
va fi mai scurt de 30 de zile de la data primirii raportului asupra
investigatiei. In baza deciziei Consiliului Concurentei, acest termen poate fi
prelungit o singura data si pentru cel mult 30 de zile, la cererea partii care
invoca motive intemeiate, avand in vedere imprejurarile speciale in care se
afla.
(4) Raportorul desemnat va preda Consiliului Concurentei raportul asupra
investigatiei, cuprinzand si observatiile partilor, masurile si, dupa caz,
sanctiunile propuse, impreuna cu dosarul complet al cazului.
(5) Raportorul va prezenta si va sustine, la data fixata, raportul in
Plenul Consiliului Concurentei, care va decide asupra masurilor ce urmeaza a fi
luate.
Art. 12
Audierea
(1) Cu exceptia situatiei prevazute la art. 47^1 din lege, orice procedura
de investigatie necesita, conform art. 48 din lege, audierea agentilor
economici participanti la intelegerea, decizia luata de o asociatie de agenti
economici, practica concertata sau abuzul de pozitie dominanta, obiect al
investigatiei. Audierea este dispusa de catre presedintele Consiliului Concurentei.
(2) Cu minimum 30 de zile inainte de data fixata pentru audiere, o copie
dupa raportul asupra investigatiei va fi transmisa, spre luare la cunostinta,
persoanelor a caror audiere a fost dispusa, impreuna cu citatiile pentru
audiere.
(3) Presedintele Consiliului Concurentei poate admite audierea autorului
unei plangeri sau reclamatii, la cererea acestuia, precum si a oricarei
persoane care declara ca detine date si informatii relevante pentru stabilirea
adevarului in cauza investigata.
(4) Persoanelor a caror audiere a fost admisa conform alin. (3) li se va
trimite, cu cel putin doua saptamani inainte de data fixata pentru audiere, o
copie dupa raportul asupra investigatiei, cuprinzand elementele prevazute la
art. 11 alin. (1) din prezentul regulament, numai la cerere si daca
presedintele Consiliului Concurentei apreciaza ca este util in interesul
investigatiei, impreuna cu citatiile pentru audiere.
(5) In citatiile pentru audiere se vor preciza:
a) data fixata pentru audiere;
b) posibilitatea si conditiile in care poate fi consultat dosarul cauzei,
la sediul Consiliului Concurentei;
c) data pana la care partile implicate pot transmite, in scris,
observatiile lor asupra continutului raportului de investigatie;
d) faptul ca neprezentarea sau renuntarea la audiere, precum si refuzul
oricarei depozitii nu constituie, conform art. 48 alin. (3) din lege,
impedimente pentru continuarea procedurii de investigatie in cazul respectiv.
(6) Inainte de audiere, la cererea scrisa a partilor, respectiv a
celorlalte persoane citate, conform prevederilor art. 49 alin. (2) si (3) din
lege, presedintele Consiliului Concurentei poate permite consultarea dosarului
cauzei la Secretariatul Consiliului Concurentei si obtinerea, contra cost, de copii
si extrase dupa actele procedurii de investigatie.
(7) Documentele, datele si informatiile din dosarul cauzei care prezinta
caracter de secret de stat sau sunt confidentiale nu sunt accesibile pentru
consultare sau obtinere de copii sau extrase decat prin decizie a presedintelui
Consiliului Concurentei.
(8) Persoanele care au consultat dosarul cauzei vor fi inregistrate intr-un
registru special, cu toate datele de identificare si de localizare a acestora
si cu semnatura olografa.
(9) Agentii economici citati vor fi reprezentati la audiere de catre
reprezentantii lor legali sau de catre persoanele imputernicite special in
acest scop. Audierile vor fi facute in Plenul Consiliului Concurentei.
Audierile nu vor fi publice.
(10) Audierea persoanelor citate va fi facuta separat sau impreuna cu alte
parti citate, avand in vedere interesul legitim al agentilor economici in
protectia informatiilor care constituie secret de afaceri sau a altor
informatii confidentiale.
(11) Depozitiile sau declaratiile persoanelor audiate vor fi consemnate in
scris si vor fi semnate de persoanele respective sau vor fi inregistrate pe
banda magnetica.
CAP. 6
Accesul la dosar si tratamentul informatiilor confidentiale
Art. 13
Accesul la dosar si folosirea documentelor
(1) Consiliul Concurentei va acorda, la cerere, accesul la dosar agentilor
economici sau asociatiilor de agenti economici carora le-a fost transmis
raportul de investigatie. Accesul la dosar va fi acordat numai dupa
transmiterea raportului de investigatie.
(2) Dreptul de acces la dosar nu se extinde asupra documentelor interne ale
Consiliului Concurentei.
(3) Nici o prevedere din prezentul regulament nu va impiedica Consiliul
Concurentei sa dezvaluie si sa faca uz de informatiile necesare pentru
dovedirea unei incalcari a art. 5 alin. (1) sau a art. 6 din lege.
(4) Informatiile si/sau documentele obtinute prin exercitarea dreptului de
acces la dosar nu pot fi utilizate decat in scopul aplicarii art. 5 si art. 6
din lege.
Art. 14
Identificarea si protectia informatiilor confidentiale
(1) Informatiile, inclusiv documentele, nu vor fi comunicate sau facute
publice de catre Consiliul Concurentei in masura in care acestea contin secrete
de afaceri sau alte informatii confidentiale ale oricarei persoane.
(2) Consiliul Concurentei poate solicita agentilor economici si
asociatiilor de agenti economici care au transmis documente sau informatii in
conformitate cu art. 8 din prezentul regulament sa identifice documentele sau
partile din anumite documente pe care acestia le considera a contine secrete de
afaceri sau alte informatii confidentiale apartinand lor si sa identifice
agentii economici fata de care aceste documente sa fie considerate
confidentiale. Consiliul Concurentei poate solicita, de asemenea, agentilor
economici sau asociatiilor de agenti economici sa identifice anumite parti ale
raportului de investigatie intocmit de catre raportor sau ale deciziei adoptate
de catre Consiliul Concurentei care, in opinia lor, contin secrete de afaceri.
(3) Consiliul Concurentei poate stabili un termen in care agentii economici
sau asociatiile de agenti economici:
a) sa detalieze solicitarea acestora de protejare a confidentialitatii cu
privire la fiecare document sau parte dintr-un document, la raportul de
investigatie sau la o anumita parte din acesta;
b) sa furnizeze Consiliului Concurentei o versiune neconfidentiala a
documentelor sau declaratiilor, in care pasajele confidentiale au fost sterse;
c) sa furnizeze o descriere concisa a fiecarei piese ce continea o
informatie stearsa.
(4) Daca agentii economici sau asociatiile de agenti economici nu se
conformeaza cererii Consiliului Concurentei, realizata conform alin. (2) si
(3), documentele sau declaratiile in cauza sunt considerate ca nu contin
informatii confidentiale.
Art. 15
Acord privind dezvaluirea unor informatii confidentiale
Fara a aduce atingere art. 14 alin. (3), atunci cand Consiliul Concurentei
intentioneaza sa dezvaluie informatii furnizate de catre un agent economic sau
asociatie de agenti economici, pe care acestia le considera a fi confidentiale,
ii va informa pe acestia in scris despre intentia de a dezvalui acele
informatii si despre motivele care stau la baza acestei decizii. Consiliul
Concurentei va stabili un termen in care agentii economici sa isi exprime
punctul de vedere, in scris. Daca agentii economici sau asociatiile de agenti
economici continua sa se opuna divulgarii acelor informatii, Consiliul
Concurentei va adopta o decizie referitoare la dezvaluirea informatiilor
respective, pe care o va aduce la cunostinta partilor implicate.
CAP. 7
Decizii
Art. 16
Decizii luate de catre Consiliul Concurentei in urma investigatiei
(1) In conformitate cu prevederile art. 50 lit. a) din lege si in baza
atributiei prevazute la art. 27 lit. b) din lege, dupa audierile dispuse si,
daca este cazul, admise si dupa examinarea observatiilor partilor asupra
raportului de investigatie, Consiliul Concurentei poate decide:
a) sa inchida investigatia, intrucat aceasta nu a condus la descoperirea
unor dovezi suficiente privind incalcarea legii, care sa justifice impunerea de
masuri sau sanctiuni de catre Consiliul Concurentei.
b) in cazul in care agentii economici sau asociatiile de agenti economici
se fac vinovate de incalcarea prevederilor art. 5 alin. (1) sau, dupa caz, ale
art. 6 din lege, Consiliul Concurentei va emite o decizie prin care va ordona
incetarea practicilor anticoncurentiale constatate, putand, totodata, prin
aceasta decizie sa formuleze recomandari si sa impuna partilor implicate
conditii speciale si alte obligatii. Decizia va preciza termenul in care
partile sunt obligate sa se conformeze hotararii si masurilor dispuse.
(2) Contraventiile reprezentand incalcarea prevederilor art. 5 alin. (1)
din lege sau ale art. 6 din lege se sanctioneaza, conform art. 56 lit. a) din
lege, cu amenda in suma de pana la 10% din cifra de afaceri totala realizata de
contravenient in anul financiar anterior sanctionarii.
(3) Individualizarea sanctiunii se face tinand seama de gravitatea si
durata faptei si a consecintelor sale asupra concurentei, in conformitate cu
art. 57 din lege. Sanctiunile vor fi gradate pe transe prin instructiuni
adoptate de catre Consiliul Concurentei. Sanctiunea se aplica de catre Plenul
Consiliului Concurentei, prin aceeasi decizie prin care s-a constatat
savarsirea respectivei contraventii.
(4) In cazul in care agentii economici sau asociatiile de agenti economici
implicate nu au adus la indeplinire o decizie emisa conform alin. (1), in
termenul indicat, acestia pot fi obligati la plata unei amenzi cominatorii in
suma de pana la 5% din cifra de afaceri medie zilnica realizata in anul
financiar anterior sanctionarii, pentru fiecare zi de intarziere, prin decizie
emisa de catre o comisie din cadrul Consiliului Concurentei.
(5) In baza deciziei Consiliului Concurentei, conform art. 60 alin. (5) din
lege, profiturile sau, dupa caz, veniturile realizate de catre agentii
economici sau asociatiile de agenti economici ca urmare a incalcarii
prevederilor art. 5 alin. (1) sau ale art. 6 din lege vor fi confiscate si
varsate la bugetul de stat.
(6) Conform art. 7 din lege, daca, prin masurile luate si prin sanctiunile
aplicate de catre Consiliul Concurentei unui agent economic abuzand de pozitia
sa dominanta, nu se obtine restabilirea situatiei si prevenirea repetarii
abuzului, Consiliul Concurentei, pentru motiv de afectare grava a unui interes
public major, poate cere Curtii de Apel Bucuresti sa ordone masurile adecvate
pentru lichidarea pozitiei dominante pe piata a acestuia.
Art. 17
Decizii luate de catre Consiliul Concurentei in cazurile in care nu s-a
declansat procedura de investigatie
(1) Daca plangerea nu a prezentat suficiente temeiuri pentru a justifica
declansarea unei investigatii, Consiliul Concurentei, in conformitate cu art.
46 alin. (2) din lege, va adopta o decizie de respingere a plangerii, cu
precizarea motivelor care au stat la baza acestei decizii, in termen de 30 de
zile de la data inregistrarii plangerii.
(2) In cazul in care plangerea inaintata nu cade sub incidenta legii,
Consiliul Concurentei va raspunde printr-o scrisoare, in termenele prevazute
prin legi speciale.
Art. 18
Comunicarea si contestarea deciziilor
(1) Deciziile emise conform art. 16 alin. (1) - (5) si art. 17 vor fi
comunicate fara intarziere partilor in cauza, prin secretariatul Consiliului
Concurentei si vor putea fi publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, pe
cheltuiala contravenientului sau a solicitantului, dupa caz. La publicarea
deciziilor se va tine seama de interesele legitime ale agentilor economici in
cauza, astfel incat secretul profesional sa nu fie divulgat.
(2) Deciziile luate conform art. 16 alin. (1) - (5) si art. 17 pot fi
atacate la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios administrativ, in termen
de 30 de zile de la comunicare. Presedintele instantei poate ordona, la cerere,
suspendarea executarii deciziei atacate.
CAP. 8
Prevederi finale
Art. 19
Intrarea in vigoare
Prezentul regulament se pune in aplicare prin ordin al Presedintelui
Consiliului Concurentei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
ANEXA 1
la regulament
Formular de plangere conform art. 3 alin. (2)
I. Informatii privind partile implicate
(1) Furnizati informatii complete privind identitatea persoanelor fizice
sau juridice care transmit plangerea. Atunci cand autorul plangerii este un
agent economic, identificati grupul din care face parte acesta si precizati
domeniul in care isi desfasoara activitatea. Mentionati o persoana de contact
(cu numar de telefon, adresa postala si e-mail) de la care pot fi obtinute
explicatii suplimentare.
(2) Identificati agentul/agentii economici al caror comportament constituie
obiectul plangerii, incluzand informatii referitoare la grupul din care fac
parte acestia si natura activitatilor prestate de catre acestia. Indicati
pozitia reclamantului fata de agentii sau asociatiile de agenti economici
parati (ex: client, concurent etc.).
II. Detalii despre presupusa incalcare a legii si probe
(3) Prezentati in detaliu faptele din care rezulta, in opinia
dumneavoastra, ca s-a savarsit o incalcare a art. 5 sau 6 din lege. Indicati,
in special, natura produselor (bunuri sau servicii) afectate de catre pretinsa
incalcare si explicati, atunci cand este necesar, relatiile comerciale privind
aceste produse. Furnizati toate detaliile disponibile despre intelegerile sau
practicile agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici care
constituie obiectul plangerii. Indicati, in masura posibilului, cota de piata
estimativa detinuta de catre agentii economici ce constituie subiectul
plangerii.
(4) Transmiteti toate documentele aflate in posesia dumneavoastra
referitoare sau aflate in directa legatura cu faptele din plangere (ex: textul
acordurilor, minute ale intalnirilor sau ale negocierilor, termenii
tranzactiilor, documente de afaceri, circulare, corespondenta, note ale
conversatiilor telefonice etc.). Precizati numele si adresa persoanelor in
masura sa depuna marturie asupra faptelor sustinute in plangere si, in
particular, a persoanelor afectate de pretinsa incalcare a prevederilor legii.
Transmiteti statistici sau alte date aflate in posesia dumneavoastra
referitoare la faptele sustinute (de ex: referitoare la evolutia preturilor,
cantitati vandute etc.).
(5) Prezentati punctul dumneavoastra de vedere referitor la piata
geografica pe care s-a savarsit pretinsa incalcare a legii si explicati, daca
nu reiese in mod evident, in ce masura a fost afectata concurenta.
III. Solutionarea cauzei de catre Consiliul Concurentei si interesul
legitim
(6) Explicati rezultatul pe care il scontati in urma declansarii
procedurilor legale de catre Consiliul Concurentei.
(7) Prezentati motivele pe care va intemeiati interesul legitim in calitate
de autor al unei plangeri conform art. 3 alin. (1) din prezentul regulament.
Prezentati, in special, in ce mod comportamentul pretins ilegal va afecteaza si
explicati in ce masura, din punctul dumneavoastra de vedere, interventia
Consiliului Concurentei ar putea sa remedieze pretinsa ilegalitate.
IV. Proceduri declansate in fata instantelor judecatoresti
(8) Specificati daca ati efectuat un demers in fata unei autoritati
administrative si/sau daca un proces a fost intentat in fata instantelor
judecatoresti pentru aceleasi motive sau pentru motive asemanatoare. Daca este
cazul, furnizati informatii complete referitoare la autoritatea administrativa
sau judecatoreasca in cauza si informatiile pe care le-ati prezentat.
Declaratie pe propria raspundere ca informatiile cuprinse in acest formular
sunt in intregime date cu buna-credinta.
Data si semnatura