Regulament Nr.- din 10.07.2011de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 29 - judeţul Neamţ, Colegiul uninominal nr. 6, şi Circumscripţia electorală nr. 26 - judeţul Maramureş, Colegiul uninominal nr. 2, din data de 21 august 2011 ACT EMIS DE: Biroul Electoral Central ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 499 din 13 iulie 2011
Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) Birourile electorale sunt organizate şi funcţionează potrivit dispoziţiilor titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Birourile electorale de circumscripţie şi birourile electorale ale secţiilor de votare au obligaţia de a îndeplini toate sarcinile şi măsurile prevăzute în hotărârile, deciziile şi circularele Biroului Electoral Central. Articolul 2(1) Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetăţeni români cu drept de vot. Candidaţii în alegeri, soţul/soţia, rudele şi afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale.(2) În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, membrii birourilor electorale exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat.(3) Exercitarea corectă şi imparţială a funcţiei de membru al biroului electoral este obligatorie.(4) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (3) atrage răspunderea juridică, civilă sau penală, după caz.(5) În sensul prezentului regulament, prin membri ai birourilor electorale se înţelege şi preşedinţii şi locţiitorii acestora. Articolul 3(1) Nimeni nu poate fi în acelaşi timp membru a două sau mai multe birouri electorale.(2) Procesele-verbale întocmite cu prilejul constituirii birourilor electorale atestă calitatea de membru al biroului electoral.(3) Reprezentanţii în birourile electorale ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale, precum şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu pot primi şi nu pot exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de lege. Articolul 4(1) Înlocuirea membrilor birourilor electorale se realizează numai cu aprobarea birourilor electorale ierarhic superioare.(2) Birourile electorale ale secţiilor de votare nu pot funcţiona cu mai puţin de 5 membri. Articolul 5(1) Preşedintele biroului electoral îndeplineşte pe lângă atribuţiile prevăzute de lege şi următoarele sarcini:a)convoacă şi conduce şedinţele biroului electoral; în acest scop deschide şedinţele biroului electoral, verifică existenţa cvorumului prevăzut la art. 6 alin. (1), suspendă şi închide şedinţele biroului electoral; b)asigură şi menţine ordinea, cu respectarea prezentului regulament, dă cuvântul, supune la vot, numără voturile exprimate în şedinţele biroului electoral şi anunţă rezultatele votului; c)avizează listele de prezenţă a membrilor biroului electoral şi a personalului tehnic auxiliar; d)urmăreşte redactarea corespunzătoare a tuturor actelor biroului electoral, ia măsuri pentru afişarea deciziilor adoptate şi pentru transmiterea acestora către părţile interesate; e)urmăreşte întocmirea la timp a proceselor-verbale ale şedinţelor biroului electoral; f)semnează corespondenţa biroului electoral şi ia măsuri pentru transmiterea acesteia. (2) În lipsa preşedintelui biroului electoral, atribuţiile acestuia sunt îndeplinite de locţiitor. Capitolul IIŞedinţele birourilor electorale Articolul 6(1) Şedinţele birourilor electorale se desfăşoară numai în prezenţa a jumătate plus unu dintre membrii care le compun.(2) Prezenţa la şedinţe a membrilor birourilor electorale este obligatorie, sub sancţiunea stabilită pentru contravenţia prevăzută la art. 50 lit. q) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare.(3) În cazuri temeinic justificate, preşedinţii birourilor electorale pot aproba ca unii membri ai acestora să lipsească de la şedinţă. Articolul 7(1) Convocarea membrilor birourilor electorale în şedinţă se face de către preşedinte, telefonic sau prin orice alt mijloc, de regulă cu cel puţin 6 ore înainte, cu excepţia situaţiilor urgente, când se face de îndată.(2) În convocare se precizează ora, motivul, locul de desfăşurare a şedinţei şi se comunică problemele ce sunt propuse a fi luate în discuţie. Articolul 8(1) Înainte de începerea şedinţei, preşedintele biroului electoral are obligaţia verificării cvorumului de şedinţă, prevăzut la art. 6 alin. (1).(2) Preşedintele biroului electoral supune la vot proiectul ordinii de zi a şedinţei, care se aprobă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.(3) Înainte de aprobarea ordinii de zi, preşedintele biroului electoral este obligat să supună votului toate propunerile de modificare sau de completare a ordinii de zi formulate de membrii biroului electoral.(4) Dacă propunerile de modificare sau completare a ordinii de zi sunt aprobate, preşedintele este obligat să supună dezbaterii biroului electoral problemele care fac obiectul acestora. Articolul 9(1) Problemele înscrise pe ordinea de zi sunt supuse dezbaterii biroului electoral în ordinea înscrierii.(2) Schimbarea ordinii de dezbatere a problemelor înscrise pe ordinea de zi se poate face numai cu aprobarea biroului electoral, la propunerea unuia dintre membri.(3) Membrii biroului electoral pot participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt şi numai după acordarea acestuia de către preşedinte.(4) În luările de cuvânt, membrii birourilor electorale se limitează strict la problema pusă în discuţie.(5) Preşedintele poate limita sau retrage cuvântul acordat, în situaţia în care vorbitorul se abate de la subiectul aflat în discuţie. Dacă cel în cauză nu se supune, preşedintele poate suspenda şedinţa.(6) La finalul dezbaterilor privind o problemă înscrisă pe ordinea de zi, preşedintele biroului electoral aduce la cunoştinţa membrilor obiectul votului. Articolul 10(1) Actele birourilor electorale sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi.(2) Votul se exprimă deschis, prin ridicarea mâinii.(3) Votul poate fi numai „pentru“ sau „împotrivă“.(4) În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor.(5) Preşedintele aduce la cunoştinţă rezultatul votului, care va fi consemnat în procesul-verbal de şedinţă, cu indicarea pentru fiecare membru al biroului electoral a soluţiei pentru care a optat.(6) Deciziile sau hotărârile, după caz, se semnează de toţi membrii biroului electoral.(7) Lipsa semnăturilor unor membri nu influenţează valabilitatea deciziei sau a hotărârii, dacă aceasta a fost adoptată în condiţiile alin. (1) şi cu respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1). Motivele care au împiedicat semnarea sunt consemnate în procesul-verbal de şedinţă. Articolul 11(1) Deciziile se aduc la cunoştinţa publică, după caz, prin afişare la sediul birourilor electorale, pe site-ul propriu, prin comunicare sau prin orice mijloc de publicitate şi se comunică părţilor interesate.(2) Hotărârile se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 12(1) Birourile electorale sunt obligate să ţină evidenţa întâmpinărilor, contestaţiilor şi altor cereri privind procesul electoral, precum şi a deciziilor şi hotărârilor adoptate.(2) După fiecare şedinţă, birourile electorale întocmesc un proces-verbal de şedinţă, care se semnează de preşedinte şi persoana care l-a întocmit. Acesta poate fi consultat, la cerere, de către membrii biroului electoral. Capitolul IIIDispoziţii finale Articolul 13(1) Durata programului zilnic de lucru cu publicul al Biroului Electoral Central şi al birourilor electorale de circumscripţie se afişează la sediile acestora şi este respectată cu stricteţe. Acesta nu poate avea mai puţin de 6 ore şi trebuie fixat între orele 9,00-17,00.(2) În zilele în care se împlinesc termene privind activităţi care ţin de competenţa lor, Biroul Electoral Central, respectiv birourile electorale de circumscripţie îşi încheie programul de lucru cu publicul la ora 24,00.(3) În ziua votării, Biroul Electoral Central şi birourile electorale de circumscripţie asigură permanenţa. Articolul 14(1) Biroul Electoral Central are un purtător de cuvânt desemnat dintre membrii acestuia de către preşedinte.(2) Purtătorii de cuvânt ai birourilor electorale de circumscripţie sunt desemnaţi dintre membrii acestora prin decizii ale birourilor electorale.(3) Purtătorul de cuvânt este singurul membru al biroului electoral abilitat să asigure legătura acestuia cu mass-media. Articolul 15Preşedintele Biroului Electoral Central sau preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie pot desemna una sau mai multe persoane din aparatul de lucru al acestora pentru întocmirea unor puncte de vedere asupra problemelor în discuţie. Articolul 16Soluţionarea în timpul votării de către biroul electoral al secţiei de votare a solicitărilor, cererilor, sesizărilor sau a altor incidente se face pe loc, fără suspendarea votării. Articolul 17(1) Biroul Electoral Central îşi încetează activitatea după 48 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor, potrivit prevederilor legale.(2) Birourile electorale de circumscripţie şi birourile electorale ale secţiilor de votare îşi încetează activitatea la data predării materialelor rezultate din procesul electoral.
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com

Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Regulament -/2011
|