Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA Nr

ORDONANTA   Nr. 11 din 31 ianuarie 2007

privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului didactic din invatamant, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 85 din 2 februarie 2007



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1  pct. III. 4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Art. 1. - (1) In cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învăţământ, stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 6/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului din învăţământ, salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anii 2003 şi 2004 personalului din învăţământ, salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din  Legea nr.  154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 138/2005, ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 4/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2006, se majorează, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, după cum urmează:

a) pentru funcţia de profesor universitar prevăzută în anexa nr. 1.1 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:

-  1 ianuarie-31 martie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 221,307 lei;

-  1 aprilie-30 septembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 225,733 lei;

-  1 octombrie -31 decembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 230,247 lei;

b) pentru funcţiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 şi 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:

-  1 ianuarie-31 martie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 221,307 lei;

-  1 aprilie-30 septembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 225,733 lei;

-  1 octombrie-31 decembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei.

(2) Indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere specifice, precum şi indemnizaţiile pentru îndeplinirea unor activităţi specifice învăţământului sunt prevăzute în anexele nr. 4 şi 5.

Art. 2. - (1) Sporul de stabilitate prevăzut la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. 1.1, 1.2 si 2, este cuprins în coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la tranşele de vechime recunoscută de peste 10 ani în învăţământ.

(2) Pentru personalul didactic de predare încadrat pe funcţii didactice cu tranşe de vechime recunoscută de peste 10 ani în învăţământ, care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea sporului de stabilitate până la împlinirea vechimii neîntrerupte în învăţământ de peste 10 ani, salariile de bază se vor stabili pe baza coeficienţilor de multiplicare micşoraţi prin împărţire la 1,15. Dacă prin împărţirea la 1,15 personalului didactic de predare trecut la o tranşă de vechime recunoscută în învăţământ de peste 10 ani nu i se poate asigura salariul de bază avut, acesta va fi menţinut cu acelaşi salariu de bază în noua tranşă până când i se poate asigura o creştere a salariului de bază.

Art. 3. - (1) Sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, stabilit în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. 1.1, 1.2 şi 2, este cuprins în coeficienţii de multiplicare, corespunzător tuturor tranşelor de vechime recunoscute în învăţământ.

(2) Pentru personalul didactic auxiliar coeficienţii de multiplicare prevăzuţi în anexa nr. 3 cuprind sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, corespunzător fiecărui grad/fiecărei trepte profesionale, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru funcţiile didactice auxiliare se aplică în continuare prevederile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - La instituţiile publice şi unităţile bugetare la care cheltuielile de personal se asigură din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii, creşterile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 se pot acorda în limita sumelor stabilite şi la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creşterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare.

Art. 5. - (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului didactic auxiliar, salarizat între limitele corespunzătoare funcţiei, şi acordarea salariilor de bază conform evaluării se vor realiza până la finele lunii mai 2007.

(2)   Promovarea personalului didactic auxiliar încadrat pe funcţia de debutant, precum şi a personalului didactic auxiliar care a absolvit studii de nivel superior în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acesta este încadrat într-un post de nivel superior. Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere de până la 20% a salariului de bază avut.

(3)  Promovarea personalului didactic auxiliar şi stabilirea salariului de bază în urma evaluării performanţelor profesionale individuale se va face cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare pentru cheltuielile cu salariile aprobate pe anul 2007.

Art. 6. - (1) Pentru personalul didactic pensionat de cel puţin un an, care beneficiază de prevederile art. 113 lit. e) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sumele acordate se reactualizează cu indicele de inflaţie din luna plăţii, faţă de perioada celor 12 luni pentru care s-a calculat premiul.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi personalului didactic pensionat care a fost premiat în anul 2006. Recalcularea sumelor se va face în termen de 60 de zile de către unităţile de învăţământ care au plătit premiul.

Art. 7. - Cheltuielile privind finanţarea centrelor judeţene şi al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, înfiinţate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială ă copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat, se asigură din bugetele proprii ale judeţelor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Art. 8. - Anexele nr. 1.1, 1.2, 2, 3, 4 şi 5*) fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.

Art. 9. - Prevederile prezentei ordonanţe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

*) Anexele nr. 1.1, 1.2, 2, 3, 4 şi 5 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA nr. 1.1

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000                     ianuarie - martie 2007 =    221,307    lei

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000                aprilie - septembrie 2007 =    225,733    lei

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000         octombrie - decembrie 2007 =     230,247     lei

Coeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din invatamantul universitar

Nr. crt

Funcţia*)

Nivelul studiilor

Vechime în învăţământ

pana la 3 ani

3-6 ani

6-10 ani

10-15 ani

ani

15-20

20 - 25 ani

25 - 30 ani

30 - 35 ani

35 - 40 ani

peste 40 ani

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

1

Profesor universitar

S

-

-

-

10,443

11,122

11,725

12,451

13,397

14,407

15,483

-

-

-

21,607

22,366

23,436

24,427

26,284

28,267

30,379

*) Funcţiile se ocupa potrivit prevederilor Statutului personalului didactic

ANEXA nr. 1.2

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000                   ianuarie - martie 2007 =    221,307     lei

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000              aprilie - septembrie 2007 =    225,733     lei

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000         octombrie - decembrie 2007 =    259,593     lei

Coeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din invatamantul universitar

Nr. crt.

Funcţia*)

Nivelul studiilor

Vechime în învăţământ

pana la 3 ani

3-6 ani

6-10 ani

10-15 ani

15-20 ani

20 - 25 ani

25 - 30 ani

30 - 35 ani

35 - 40 ani

peste 40 ani

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

min./max.

1

Conferenţiar universitar

S

-

-

4,862

5,873

6,307

6,547

6,909

7,125

7,558

7,702

-

-

9,717

11,471

11,501

11,611

11,718

12,125

12,555

13,004

2

Sef lucrari (lector

universitar)

S

-

4,525

4,597

5,103

5,199

5,247

5,358

5,719

5,960

-

-

7,848

7,992

8,92

9,017

9,047

9,086

9,494

9,966

-

3

Asistent universitar

S

4,101

4,164

4,236

4,742

4,766

4,789

4,814

4,838

4,862

-

6,185

6,231

6,24

6,954

7,047

7,088

7,179

7,477

7,792

-

4

Preparator universitar

S

3,764

3,831**)

3,899**)

-

-

-

-

-

-

-

6,085

6,190**)

6,243**)

-

-

-

-

-

-

_

*) Funcţiile se ocupa potrivit prevederilor Statutului personalului didactic

**) Pentru preparatorii din domeniul medical

ANEXA nr. 2

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000                   ianuarie - martie 2007 =    221,307    lei

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000              aprilie - septembrie 2007 =    225,733    lei

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000         octombrie - decembrie 2007 =    259,593    lei

Coeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din invatamantul preuniversitar

Nr crt

FUNCŢIA*)

Nivelul studiilor

Vechimea în învatământ

pană la 2 ani

2-6

ani

6-10

ani

10-14

ani

14-18

ani

18-22 ani

22-25

ani

25-30

ani

30-35 ani

35-40

ani

peste 40 ani

1

Profesor - cu grad didactic I

S

-

-

4,293

4,885

5,085

5,199

5,483

5,735

6,019

6,332

6,650

- cu grad didactic II

-

3,605

3,676

4,191

4,276

4,447

4,679

4,916

5,092

5,320

5,542

- definitiv

-

3,462

3,505

3,977

4,034

4,148

4,466

4,598

4,831

5,049

5,263

- debutant

3,439

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

2

Profesor - cu grad didactic I

SSD

-

-

3,676

4,100

4,257

4,371

4,603

4,888

5,087

5,343

5,628

- cu grad didactic II

-

3,306

3,372

3,794

3,965

4,051

4,326

4,532

4,762

4,990

5,180

- definitiv

-

3,296

3,320

3,652

3,709

3,794

3,908

4,060

4,236

4,416

4,700

- debutant

3,273

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

3

Institutor I - cu grad didactic I

S

-

-

3,605

4,029

4,186

4,300

4,532

4,817

5,016

5,272

5,557

- cu grad didactic II

-

3,244

3,277

3,695

3,752

3,923

4,093

4,302

4,506

4,734

4,938

- definitiv

-

3,092

3,130

3,581

3,638

3,723

3,923

3,989

4,141

4,373

4,601

- debutant

3,035

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

Nr crt

FUNCŢIA*)

Nivelul studiilor

Vechimea în învăţământ

pană la 2 ani

2-6

ani

6-10 ani

10-14 ani

14-18 ani

18-22 ani

22-25 ani

25-30 ani

30-35 ani

35-40 ani

peste 40 ani

4

Institutor II - cu grad didactic I

SSD

-

-

3,491

3,901

4,015

4,162

4,418

4,674

4,931

5,130

5,414

- cu grad didactic II

-

3,145

3,206

3,581

3,638

3,752

3,923

4,131

4,302

4,563

4,767

- definitiv

-

3,050

3,073

3,524

3,581

3,638

3,837

3,875

4,051

4,231

4,430

- debutant

2,941

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

5

Invăţător, educatoare, educator, maistru-instructor - cu grad didactic I

M

-

.

3,377

3,730

3,901

3,987

4,262

4,504

4,760

4,987

5,187

- cu grad didactic II

-

3,088

3,187

3,538

3,581

3,657

3,752

3,984

4,150

4,349

4,596

- definitiv

-

2,983

3,007

3,439

3,481

3,567

3,695

3,747

3,880

4,117

4,312

- debutant

2,936

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

6

Profesor, învăţător, maistru instructor; cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitate*)

M

2,039

2,110

2,158

2,561

2,609

2,656

2,703

2,751

2,798

2,893

3,045

*) Funcţiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic.

ANEXA nr. 3

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000                     ianuarie - martie 2007 =   221,307   lei

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000                aprilie - septembrie 2007 =   225,733   lei

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000           octombrie - decembrie 2007 =   259,593   lei

Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile didactice auxiliare din învăţământ *)

Nr. crt

Funcţia

Nivelul

studiilor**)

minim

maxim

Funcţii de execuţie pe grade si trepte profesionale

1

Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I A ***)

S

3,292

4,843

2

Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I

S

2,954

4,702

3

Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II

S

2,450

4,516

4

Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III

S

2,338

3,473

5

Bibliotecar, documentarist, redactor debutant

S

2,153

6

Bibliotecar, documentarist, redactor gradul 1

SSD

2,777

4,080

7

Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II

SSD

2,386

3,663

8

Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III

SSD

2,335

3,212

9

Bibliotecar, documentarist, redactor debutant

SSD

2,120

10

Informatician gradul I A

S

3,476

4,970

11

Informatician gradul I

S

3,128

4,828

12

Informatician gradul II

S

2,731

4,599

13

Informatician gradul III

S

2,301

3,571

14

Informatician gradul IV

S

2,196

3,234

15

Informatician debutant

S

2,153

16

Informatician gradul I

SSD

2,639

4,080

17

Informatician gradul II

SSD

2,448

3,663

18

Informatician gradul III

SSD

2,187

3,212

19

Informatician debutant

SSD

2,120

20

Instructor-animator gradul I

S

2,520

3,437

21

Instructor-animator gradul II

S

2,261

2,978

22

Instructor-animator gradul III

S

2,196

2,723

23

Instructor-animator debutant

S

2,153

24

Instructor-animator gradul I

SSD

2,365

3,162

25

Instructor-animator gradul II

SSD

2,210

2,750

26

Instructor-animator gradul III

SSD

2,162

2,404

27

Instructor-animator debutant

SSD

2,120

28

Asistent social gradul I

S

2,749

3,711

29

Asistent social gradul II

S

2,292

3,116

30

Asistent social gradul III

S

2,196

2,767

31

Asistent social debutant

S

2,153

32

Asistent social gradul I

SSD

2,294

3,106

33

Asistent social gradul II

SSD

2,125

2,687

34

Asistent social debutant

SSD

2,111

35

Corepetitor gradul I

S

2,520

3,437

36

Corepetitor gradul II

S

2,261

2,978

37

Corepetitor gradul III

S

2,196

2,723

38

Corepetitor debutant

S

2,153

39

Corepetitor gradul I

SSD

2,365

3,162

40

Corepetitor gradul II

SSD

2,210

2,750

41

Corepetitor gradul III

SSD

2,162

2,511

42

Corepetitor debutant

SSD

2,120

43

Secretar IA ****)

S

3,379

4,970

44

Secretar I ******)

S

3,034

4,828

45

Secretar II******)

S

2,590

4,599

46

Secretar III******)

S

2,301

3,571

47

Secretar IV******)

S

2,196

3,234

48

Secretar debutant******)

S

2,153

49

Secretar I ******)

S.S.D.

2,398

4,190

50

Secretar II******)

S.S.D.

2,269

3,747

51

Secretar III******)

S.S.D.

2,195

3,274

52

Secretar IV******)

S.S.D.

2,153

2,671

53

Secretar debutant******)

S.S.D

2,111

54

Secretar I A******)

M

2,171

3,595

55

Secretar I******)

M

2,134

3,276

56

Secretar II******)

M

2,096

2,902

57

Secretar III******)

M

2,057

2,600

58

Secretar debutant******)

M

2,016

59

Bibliotecar, documentarist, redactor I A

PL/M

2,114

3,501

60

Bibliotecar, documentarist, redactor I

PL/M

2,076

3,188

61

Bibliotecar, documentarist, redactor II

PL/M

2,038

2,823

62

Bibliotecar, documentarist, redactor debutant

PL/M

2,016

63

Informatician I A

PL/M

2,171

3,595

64

Informatician I

PL/M

2,134

3,276

65

Informatician II

PL/M

2,096

2,902

66

Informatician III

PL/M

2,057

2,600

67

Informatician debutant

PL/M

2,016

Nr.

crt.

Funcţia

Nivelul

studiilor**)

minim

maxim

68

Instructor-animator I A

M

2,114

2,724

69

Instructor-animator I

M

2,076

2,363

70

Instructor-animator II

M

2,038

2,144

71

Instructor-animator debutant

M

2,016

72

Instructor de educaţie extraşcolară I A

M

2,171

2,798

73

Instructor de educaţie extraşcolară I

M

2,134

2,566

74

Instructor de educaţie extraşcolară II

M

2,096

2,250

75

Instructor de educaţie extraşcolară III

M

2,057

2,138

76

Instructor de educaţie extraşcolară debutant

M

2,016

77

Asistent social I

PL/M

2,314

3,132

78

Asistent social II

PL/M

2,076

2,676

79

Asistent social III

PL/M

2,038

2,277

80

Asistent social debutant

PL/M

2,016

81

Corepetitor I

M

2,114

2,405

82

Corepetitor II

M

2,076

2,184

83

Corepetitor III

M

2,038

2,118

84

Corepetitor debutant

M

2,016

85

Tehnician IA*****)

M

2,171

3,299

86

Tehnician I*****)

M

2,134

3,149

87

Tehnician II*****)

M

2,096

2,859

88

Tehnician III*****)

M

2,057

2,661

89

Tehnician debutant*****)

M

2,016

90

Laborant IA

S

3,150

4,277

91

Laborant I

S

2,822

3,850

92

Laborant II

S

2,357

3,202

93

Laborant I

S.S.D.

2,136

3,788

94

Laborant II

S.S.D.

2,125

3,486

95

Laborant III

S.S.D.

2,111

3,087

96

Laborant I

PL/M

2,057

2,941

97

Laborant II

PL/M

2,019

2,610

98

Laborant debutant

PL/M

1,998

99

Pedagog şcolar IA

S

3,150

4,277

100

Pedagog şcolar I

S

2,822

3,850

101

Pedagog şcolar II

S

2,357

3,202

102

Pedagog şcolar 1

S.S.D.

2,136

3,788

103

Pedagog şcolar II

S.S.D

2,125

3,486

104

Pedagog şcolar III

S.S.D

2,111

3,087

105

Pedagog şcolar IA

M

2,057

2,753

106

Pedagog şcolar I

M

2,019

2,465

107

Pedagog şcolar II

M

1,998

108

Analist, programator, inginer sistem ; IA

S

2,842

5,418

109

Analist, programator, inginer sistem ; I

S

2,564

5,131

110

Analist, programator, inginer sistem ; II

S

2,323

4,491

111

Analist, programator, inginer sistem ; III

S

2,258

3,861

112

Analist, programator, inginer sistem ; IV

S

2,196

3,436

113

Analist, programator, inginer sistem ; deb.

S

2,153

114

Analist (programator) ajutor; IA

M

2,171

3,595

115

Analist (programator) ajutor; I

M

2,134

3,276

116

Analist (programator) ajutor ; II

M

2,096

2,902

117

Analist (programator) ajutor; III

M

2,057

2,600

118

Analist (programator) ajutor; debutant

M

2,016

119

Operator, controlor date; I

M

2,171

3,333

120

Operator, controlor date; II

M

2,134

2,955

121

Operator, controlor date; III

M

2,096

2,649

122

Operator, controlor date; IV

M

2,057

2,354

123

Operator, controlor date; debutant

M

2,016

124

Maestru (balet-dans,corepetit), dirij.cor; I

S

2,751

5,503

125

Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; II

S

2,293

4,585

126

Maestru(balet-dans,corepetit), dirij.cor; III

S

2,153

3,895

127

Comandant

S

2,218

5,147

128

Sef mecanic

S

2,106

4,160

129

Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician

S

2,106

3,313

130

Căpitan

M

1,971

3,086

131

Şef mecanic

M

1,971

3,019

132

Ofiţer punte

M

1,971

2,813

133

Ofiţer mecanic, ofiţer electrician

M

1,971

2,743

134

Şef echipaj

M

1,971

2,881

135

Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic

M

1,971

2,005

136

Inginer gradul IA

S

2,320

4,486

137

Inginer gradul 1

S

2,269

4,208

138

Inginer gradul II

S

2,238

3,858

139

Inginer gradul III

S

2,196

3,499

Nr. crt.

Funcţia

Nivelul

studiilor**)

minim

maxim

140

Inginer gradul debutant

S

2,153

141

Subinginer gradul I

SSD

2,185

3,856

142

Subinginer gradul II

SSD

2,175

3,568

143

Subinginer gradul III

SSD

2,153

3,149

144

Subinginer debutant

SSD

2,111

145

Medic primar

S

2,800

5,603

146

Medic specialist

S

2,698

5,143

147

Medic

S

2,418

4,837

148

Medic stagiar

S

2,153

0,000

149

Farmacist primar

S

2,800

5,603

150

Farmacist specialist

S

2,442

4,886

151

Farmacist

S

2,196

4,073

152

Farmacist stagiar

S

2,153

153

Dentist principal

SSD

2,136

3,788

154

Dentist

SSD

2,125

3,486

155

Dentist debutant

SSD

2,111

156

Tehnician dentar principal

M

2,057

3,406

157

Tehnician dentar

M

2,019

3,100

158

Tehnician dentar debutant

M

1,998

159

Biolog, biochmist, chimist, fizician principal

S

2,800

5,603

160

Biolog, biochimist, chimist, fizician specialist

S

2,442

4,886

161

Biolog, biochimist, chimist, fizician

S

2,196

4,073

162

Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutant

S

2,153

163

Psiholog, sociolog principal

S

2,398

4,798

164

Psiholog, sociolog

S

2,208

4,269

165

Psiholog, sociolog debutant

S

2,153

166

Cercetător ştiinţific principal I

S

2,800

5,603

167

Cercetător ştiinţific principal II

S

2,698

5,143

168

Cercetător ştiinţific principal III

S

2,418

4,837

169

Cercetător ştiinţific

S

2,194

4,241

170

Asistent de cercetare ştiinţifică

S

2,157

4,001

171

Asistent de cercetare ştiinţifică stagiar

S

2,115

172

Asistent I

M

2,114

3,501

173

Asistent II

M

2,076

3,188

174

Asistent III

M

2,038

2,823

175

Asistent stagiar

M

2,016

176

Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic I

S

2,950

5,903

177

Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic II

S

2,834

5,402

178

Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic III

S

2,509

5,020

179

Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IV

S

2,301

4,449

180

Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic V

S

2,196

3,754

181

Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutant

S

2,153

182

Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine sunet I

S

2,770

5,280

183

Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet II

S

2,498

4,997

184

Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet III

S

2,281

4,410

185

Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IV

S

2,196

3,754

186

Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet debutant

S

2,153

187

Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; I

2,007

3,018

188

Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; II

1,988

2,611

189

Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; III

1,969

2,322

190

Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet;debutant

1,868

191

Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I

S

2,346

4,693

192

Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II

S

2,218

4,013

193

Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III

S

2,196

3,754

194

Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant

S

2,153

195

Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I

2,114

3,501

196

Artist plastic, mechior, peruchier,monteur imagine, editor imagine II

2,076

3,188

197

Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III

2,038

2,823

198

Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant

2,016

199

Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic I

S

2,346

4,693

200

Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic II

S

2,218

4,114

201

Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic III

S

2,196

3,974

202

Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic debutant

S

2,153

203

Muzeograf, bibliograf I

SSD

2,185

3,856

204

Muzeograf, bibliograf II

SSD

2,175

3,568

205

Muzeograf, bibliograf III

SSD

2,153

3,149

206

Muzeograf, bibliograf debutant

SSD

2,111

207

Secretar de redacţie, tehnoredactor IA

M

2,114

3,501

208

Secretar de redacţie, tehnoreoredactor I

M

2,076

3,188

209

Secretar de redacţie, tehnoredactor II

M

2,038

2,823

210

Secretar de redacţie, tehnoredactor debutant

M

2,016

211

Regizor scenă (culise) I

M

2,114

3,501

212

Regizor scenă (culise) II

M

2,076

3,188

213

Regizor scenă (culise) III

M

2,038

2,823

214

Regizor scenă (culise) debutant

M

2,016

215

Căpitan secund,şef electrician, şef mecanic secund

S

2,157

3,903

Nr. crt.

Functia

Nivelul

studiilor**)

minim

maxim

216

Ofiţer aspirant

S

2,115

217

Sef staţie RTG

M

1,971

3,264

218

Ofiţer RTG I

M

2,082

2,849

219

Ofiţer RTG II

M

2,057

2,600

220

Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer ,dragor; aspirant

M

1,971

221

Medic veterinar I

S

2,697

5,142

222

Medic veterinar II

S

2,261

4,371

223

Medic veterinar III

S

2,196

3,754

224

Medic veterinar debutant

S

2,153

225

Inginer agronom, zootehnist, pedolog I

S

2,260

4,369

226

Inginer agronom, zootehnist, pedolog II

S

2,218

3,823

227

Inginer agronom, zootehnist, pedolog III

S

2,196

3,754

228

Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant

S

2,153

229

Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IA

S

2,800

5,603

230

Conservator, restaurator,muzeograf, bibliograf I

S

2,261

4,383

231

Conservator,restaurator, muzeograf, bibliograf II

S

2,196

3,974

232

Conservator,restaurator, muzeograf, bibliograf debutant

S

2,153

233

Conservator, restaurator I

SSD

2,199

3,856

234

Conservator, restaurator II

SSD

2,175

3,568

235

Conservator, restaurator III

SSD

2,153

3,149

236

Conservator, restaurator debutant

SSD

2,111

237

Conservator, restaurator,custode sală I

M

2,114

3,501

238

Conservator, restaurator, custode sală II

M

2,076

3,188

239

Conservator, restaurator, custode sală III

M

2,038

2,823

240

Conservator, restaurator, custode sală debutant

M

2,016

241

Mânuitor carte

M/G

1,971

2,202

242

Administrator financiar (patrimoniu) grad I *******)

S

2,482

4,898

243

Administrator financiar (patrimoniu) grad II *******)

S

2,439

3,919

244

Administrator financiar (patrimoniu) grad III *******)

S

2,370

3,606

245

Administrator financiar (patrimoniu) debutant *******)

S

2,153

246

Administrator financiar (patrimoniu) grad I *******)

SSD

2,199

3,856

247

Administrator financiar (patrimoniu) grad II *******)

SSD

2,175

3,568

248

Administrator financiar (patrimoniu) grad III *******)

SSD

2,153

3,149

249

Administrator financiar (patrimoniu) debutant *******)

SSD

2,111

250

Administrator financiar (patrimoniu) treapta I *******)

M

2,372

3,299

251

Administrator financiar (patrimoniu) treapta II *******)

M

2,287

3,149

252

Administrator financiar (patrimoniu) treapta III *******)

M

2,205

2,602

253

Administrator financiar (patrimoniu) debutant *******)

M

2,016

254

Antrenor categoria I

2,450

4,899

255

Antrenor categoria II

2,191

4,120

256

Antrenor categoria III

2,153

3,892

257

Antrenor categoria IV

2,115

3,536

258

Antrenor categoria V

2,075

3,093

259

Antrenor debutant

2,035

0,000

260

Şef atelier-şcoală I

M

2,252

2,610

261

Şef atelier-şcoală II

M

2,220

2,516

262

Şef atelier-şcoala III

M

2,211

2,348

263

Instructor I

M

2,251

2,444

264

Instructor II

M

2,231

2,319

265

Model I

M

2,251

2,348

266

Model II

M

2,231

2,319

267

Supraveghetor noapte

G

2,159

2,243

268

Medic primar                              învăţământ special

S

3,273

6,451

269

Medic specialist                          învăţământ special

S

2,698

5,143

270

Medic                                         învăţământ special

S

2,418

4,837

271

Medic stagiar                              învăţământ special

S

2,153

0,000

272

Asistent medical principal            învăţământ special

SSD

2,294

3,752

273

Asistent medical                          învăţământ special

SSD

2,125

3,359

274

Asistent medical debutant            învăţământ special

SSD

2,111

275

Asistent medical I                        învăţământ special

PL/M

2,314

3,700

276

Asistent medical II                       învăţământ special

PL/M

2,076

3,306

277

Asistent medical debutant            învăţământ special

PL/M

2,016

278

Infirmiera                                    învăţământ special

G

1,971

2,202

279

Mediator şcolar I

M/G

2,038

2,202

280

Mediator şcolar II

M/G

2,016

2,138

281

Mediator şcolar debutant

M/G

1,971

*) Ministerul Educaţiei si Cercetării, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, este autorizat ca în funcţie de dinamica învăţământului să stabilească noi funcţii didactice auxiliare.

**) Alte cerinţe pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar sunt cele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.

***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare

****) Se utilizează numai pentru secretar şef de universitate

*****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor şi al atelierelor - şcoală

******) Se utilizeză şi pentru funcţia de secretar prevăzută în HG. nr. 1251/2005

*******) Se utilizeză şi pentru funcţiile: ec, ing., referent, tehnician, merceolog, contabil, administrator şi funcţionar prevăzute în H.G. nr. 1251/2005 Notă: Sporul de stabilitate nu este cuprins în coeficienţii de multiplicare, acesta urmând a se acorda la salariul de bază personalului din prezenta anexa

ANEXA nr.4

Indemnizaţii de conducere specifice

1. Funcţiile didactice din învăţământul superior *)

Nr.

crt

Functia

Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază

-%-

minim

maxim

1.

Rector

35

45

2.

Prorector

25

30

3.

Director general administrativ al universităţii

25

30

4.

Decan

20

30

5.

Secretar ştiinţific al senatului universitar

20

25

6.

Prodecan

15

20

7.

Administrator Şef al facultăţii

15

20

8.

Secretar ştiinţific al consiliului facultăţii

10

15

9.

Director de departament

15

20

10.

Şef de catedră

10

15

*) Indemnizaţia se calculează conform art. 91 alin. (1) din Legea nr.128/1997, cu modificările şi completările ulterioare

2. Funcţiile didactice din învăţământul gimnazial, profesional, liceal, de maiştri şi alte unităţi*)

Nr. crt.

Functia

Indemnizaţia de conducere în

procente din salariul de bază

- % -

minim

maxim

1.

Director de şcoală sau de liceu

25

35

2.

Director adjunct de şcoală sau de liceu

20

25

3.

Director ( educatoare, învăţător sau institutor)

15

25

4.

Directorul Casei Corpului Didactic**)

25

35

*) Se calculează la salariul de bază al funcţiei didactice

**) Se calculează la salariul de bază al funcţiei didactice şi se aplică inclusiv la judeţele pilot

3. Funcţiile didactice din unităţile de învăţământ ale judeţelor pilot *)

Nr. crt.

Functia

Indemnizaţia de conducere

în procente din salariul de bază**)

- % -

maxim

1.

Director al unităţii de învăţământ

până la 50

2.

Director adjunct al unităţii de învăţământ

până la 40

*) Indemnizaţia se calculează conform prevederilor art. 51 alin. (1 ) şi (2) din Legea nr.128 / 1997, cu modificările şi completările ulterioare

**) Salariul de bază stabilit conform art. 51 alin (1) din Legea nr.128 /1997, cu modificările şi completările ulterioare

4. Alte funcţii specifice din instituţiile de învăţământ

Nr. crt.

Funcţia

Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază

- % -

limita  maximă

1. Secretar-şef instituţie înv superior

30

2. Secretar-şef facultate

25

3. Secretar -şef*)

20

*) Se utilizează la centre bugetare, grupuri şcolare sau la unităţile şcolare stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

ANEXA nr. 5

Indemnizaţii şi sporuri pentru îndeplinirea unor activităţi specifice învăţământului

1. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini , activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei didactice de predare de bază, care fac parte din salariul de bază, stabilite potrivit art. 51 alin. (4) din Legea nr. 128/ 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Invăţământul gimnazial, profesional, liceal şi de maiştri

Nr. crt

Funcţia

Indemnizaţia în procente din salariul de bază

-  % -

limita maximă

1 .Diriginte, învăţător, institutor şi educatoare*)

10 % din salariul de bază al funcţiei didactice deţinute

*) Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 45 alin . (2) şi (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare

2. Indemnizaţii şi sporuri pentru activităţi prestate în afara obligaţiilor funcţiei de bază şi care nu fac parte din salariul de bază.

1.  Indemnizaţiile pentru activitatea preşedinţilor comisiilor de bacalaureat se stabilesc prin ordin al ministrului fără a depăşi salariul de baza al funcţiei didactice(grilă). Preşedintele comisiei de bacalaureat poate fi : cadru didactic universitar care deţine titlul ştiinţific de doctor, inspector şcolar, director de liceu, cu gradul didactic I

2. Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practica pedagogică

un spor de 10-25 % din salariul de bază lunar al funcţiei didactice în care este încadrat, calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi.


SmartCity5

COMENTARII la Ordonanţa 11/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordonanţa 11 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu