Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.93 din 16.05.2018

pentru aprobarea Regulilor comerciale privind colectarea, agregarea şi transmiterea valorilor măsurate de energie electrică
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 498 din 18 iunie 2018



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 36 alin. (7) lit. j) şi ale art. 65 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Regulile comerciale privind colectarea, agregarea şi transmiterea valorilor măsurate de energie electrică, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin. Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă: a)capitolul 11 din anexa* la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 25/2004 pentru aprobarea Codului comercial al pieţei angro de energie electrică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 din 27 octombrie 2004, cu modificările ulterioare;*Anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 25/2004 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I. b)Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 115/2014 pentru aprobarea Regulilor privind decontarea lunară a obligaţiilor de plată în piaţa de echilibrare şi a dezechilibrelor părţilor responsabile cu echilibrarea, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014. Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 septembrie 2018, cu excepţia art. 13 din anexă care intră în vigoare la data publicării. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriţă ANEXĂREGULI COMERCIALE privind colectarea, agregarea şi transmiterea valorilor măsurate de energie electrică Articolul 1
(1) Termenii şi expresiile folosite în prezentele reguli au următoarele semnificaţii:a)cod de măsurare - Codul de măsurare a energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 103/2015; b)consum net - energia electrică preluată din reţelele electrice de transport/distribuţie ale Sistemului energetic naţional; c)producţie netă - energia electrică livrată în reţelele electrice de transport/distribuţie ale Sistemului energetic naţional; d)regulament de furnizare - Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, cu modificările ulterioare; e)Regulile pieţei de echilibrare (PE) şi ale părţilor responsabile cu echilibrarea (PRE) - Regulamentul de funcţionare şi de decontare a pieţei de echilibrare şi Regulamentul de calcul şi de decontare a dezechilibrelor părţilor responsabile cu echilibrarea, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 31/2018; f)valoare măsurată - cantitatea de energie electrică măsurată sau considerată ca fiind măsurată într-un punct de măsurare, pentru fiecare interval de dispecerizare; g)valoare măsurată aprobată - valoarea măsurată într-un punct de măsurare, confirmată de partenerii de schimb de energie electrică, pentru punctul de măsurare respectiv; h)zonă de licenţă - zona în care operatorul de reţea este autorizat să desfăşoare activitatea de distribuţie/transport al energiei electrice, în baza licenţei acordate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.
(2) Abrevierile utilizate în prezentele reguli au următoarele semnificaţii:a)ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei; b)CPT - consum propriu tehnologic; c)ID - interval de dispecerizare; d)ODPE - operatorul de decontare al pieţei de echilibrare; e)OM - operator de măsurare desemnat pentru punctele de măsurare dintr-o zonă de reţea; f)OMEPA - structură internă distinctă din cadrul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A. care îndeplineşte funcţia de operator de măsurare pentru punctele de măsurare aflate în responsabilitatea operatorului de transport şi de sistem, precum şi funcţia de agregator unic pe piaţa angro de energie electrică; g)OPE - operatorul pieţei de echilibrare; h)OR - operator de reţea; i)OTS - operatorul de transport şi de sistem; j)PE - piaţa de echilibrare; k)PPE - participant la piaţa de echilibrare; l)PRE - parte responsabilă cu echilibrarea; m)SEN - sistemul electroenergetic naţional; n)TL - titular de licenţă; o)UD - unitate dispecerizabilă; p)VM - valoare măsurată; q)VMA - valoare măsurată aprobată.
(3) Definiţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu definiţiile prevăzute în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, Codul de măsurare a energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 103/2015, Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi Procedura pentru determinarea şi utilizarea profilului rezidual de consum, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 24/2014.
Articolul 2Prezentele reguli stabilesc cadrul pentru colectarea, agregarea şi transmiterea datelor necesare determinării obligaţiilor de plată/drepturilor de încasare aferente tranzacţiilor pe PE, dezechilibrelor TL şi dezechilibrelor agregate la nivel PRE, dezechilibrelor de la notificare ale UD şi redistribuirii costurilor sau veniturilor suplimentare pe PE, pe baza VM/VMA. Articolul 3Prezentele reguli se aplică: a)producătorilor; b)furnizorilor; c)ODPE; d)OM; e)OPE; f)OR; g)OTS; h)PRE; i)PPE; j)OMEPA. Articolul 4Prezentele reguli se referă la: a)colectarea, verificarea şi, dacă este cazul, corectarea VM; b)înregistrarea VM/VMA în baza de date; c)agregarea VM/VMA; d)transmiterea VM/VMA, după caz, la OPE, OMEPA, ODPE şi către producător/furnizor/OR/PRE în drept. Articolul 5
(1) Fiecare OM asigură codificarea punctelor de măsurare aflate, conform prevederilor Codului de măsurare, în responsabilitatea sa, cu respectarea formatului-cadru prevăzut la alin. (2).
(2) Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A. are responsabilitatea stabilirii formatului-cadru de codificare pentru toate punctele de măsurare din piaţa angro de energie electrică.
Articolul 6
(1) În vederea desfăşurării activităţilor prevăzute la art. 4, următoarele puncte se definesc ca puncte de măsurare:a)punctele de delimitare între reţelele electrice de interes public şi instalaţiile de utilizare ale utilizatorilor; b)punctele de delimitare între reţelele electrice aflate în gestiunea a doi OR diferiţi; c)punctele de delimitare ale interconexiunilor cu sistemele electroenergetice ale ţărilor vecine.
(2) Fiecare punct de măsurare trebuie să fie echipat cu subsistem de măsurare locală care să satisfacă cerinţele tehnice prevăzute în Codul de măsurare.
(3) Subsistemele de măsurare locală înregistrează VM ale cantităţilor de energie activă livrate în punctul de măsurare corespunzător.
(4) În situaţia în care punctul de măsurare şi punctul de delimitare nu coincid, se aplică prevederile Codului de măsurare.
(5) Pentru punctele de măsurare pentru care nu există obligaţia dotării cu sisteme de măsurare inteligentă, VM se determină pe baza profilelor specifice de consum sau a profilelor reziduale de consum, determinate de OR conform cadrului de reglementare şi procedurilor specifice.
Articolul 7
(1) Fiecare OM are obligaţia de a realiza şi administra baza de date care să conţină informaţii privind punctele de măsurare pentru care este responsabil, precum şi VM/VMA aferente acestora. Baza de date va fi organizată astfel încât să poată asigura compatibilitatea şi schimbul de informaţii atât între OM, cât şi cu baza de date elaborată de OR, conform prevederilor Regulamentului de furnizare, precum şi cu baza de date elaborată de OM, conform prevederilor Codului de măsurare.
(2) Pentru asigurarea securităţii şi confidenţialităţii informaţiilor din baza de date realizată conform alin. (1), inclusiv cerinţele referitoare la stocarea şi arhivarea acestora, se aplică prevederile Codului de măsurare a energiei electrice.
(3) Informaţiile înregistrate în baza de date, conform prevederilor prezentelor reguli, se referă cel puţin la:a)caracteristicile pentru fiecare punct de măsurare:

(i) codul unic de înregistrare asociat punctului de măsurare;
(ii) locaţia fizică, respectiv elementul de reţea la care punctul de măsurare este conectat;
(iii) identitatea şi caracteristicile tehnice ale subsistemului de măsurare locală instalat în punctul de măsurare;
(iv) frecvenţa de citire a datelor măsurate;
(v) titularul de licenţă proprietar al componentelor sistemului de măsurare;
(vi) identitatea utilizatorului reţelei şi adresa de corespondenţă;
(vii) PRE-urile care au utilizat/utilizează informaţiile aferente punctului de măsurare;
(viii) data preluării responsabilităţii de către PRE, precum şi datele de contact ale PRE, pentru comunicare operativă;

b)datele de măsurare pentru fiecare punct de măsurare:

(i) valorile energiei active, colectate de subsistemele de măsurare locală;
(ii) valorile corectate, în situaţia în care punctul de măsurare nu coincide cu punctul de delimitare;
(iii) valorile estimate/corectate, în cazul datelor lipsă sau greşite, determinate în baza reglementărilor/procedurilor în vigoare;
(iv) VM şi VMA utilizate în procesul de decontare prevăzut de Regulile PE şi PRE.

(4) Fiecare parte îndreptăţită, respectiv producătorul, furnizorul, OR sau PRE, după caz, are dreptul să acceseze informaţiile din baza de date care se referă la punctele de măsurare corespunzătoare activităţii proprii şi să solicite corectarea oricărei inexactităţi constatate în legătură cu aceste informaţii. Informaţiile din baza de date sunt puse la dispoziţia părţilor îndreptăţite prin intermediul paginii proprii de internet a OM, pe baza unor proceduri privind accesul la datele de măsurare, elaborate de OM. Articolul 8
(1) OM colectează VM prin citire la distanţă, utilizând protocoale adecvate de transfer al datelor şi realizând validarea, procesarea, securizarea şi stocarea acestora în baza de date, în funcţie de categoria punctelor de măsurare şi condiţiile aplicabile stabilite de Codul de măsurare. Dacă citirea la distanţă nu este aplicabilă sau devine indisponibilă, OM organizează obţinerea datelor relevante prin citire locală.
(2) În cazul datelor lipsă sau greşite, OM le estimează/corectează conform reglementărilor aplicabile.
Articolul 9Pentru determinarea VM utilizate în procesul de decontare prevăzut de Regulile PE şi PRE, OM, OR, OMEPA, OPE, ODPE, PPE şi PRE desfăşoară următoarele activităţi, rezultate din atribuţiile ce le revin: a)în termen de 4 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare, OM transmit către producător/OR în drept, precum şi către OMEPA, pe măsură ce datele sunt disponibile, VM aferente UD, pe fiecare ID; b)în termen de 6 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare, OMEPA determină şi transmite la OPE VM agregate aferente fiecărei UD, pe fiecare ID; c)în termen de 8 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare, OM transmit către producător/furnizor/PRE/OR în drept, pe măsură ce datele sunt disponibile, VM aferente consumului, producţiei nedispecerizabile şi schimburilor între reţele, pe fiecare ID; d)în termen de 9 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare, pe baza VM aferente producţiei, consumului, energiei electrice livrate către alte reţele şi energiei electrice primite din alte reţele, OR:

(i) determină, conform reglementărilor aplicabile, următoarele VM agregate aferente zonei proprii de licenţă:

1. consumul aferent fiecărui furnizor, pe fiecare ID; 2. producţia aferentă fiecărui producător, pe fiecare ID; 3. valorile agregate ale consumului, respectiv producţiei aferente fiecărei PRE, pe fiecare ID; 4. consumul, respectiv producţia netă pe fiecare ID; 5. CPT al reţelei, pe fiecare ID;

(ii) verifică corelarea VM aferente schimburilor între reţele cu OR parteneri;
(iii) verifică închiderea bilanţului fizic pe zona proprie de licenţă;
(iv) transmit OMEPA VM agregate determinate conform pct. (i), pe măsură ce acestea sunt disponibile;

e)în termen de 12 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare, pe baza VM agregate pe zonă de licenţă primite de la OR, OMEPA:

(i) determină următoarele VM agregate la nivel naţional:

1. producţia aferentă fiecărui producător, pe fiecare ID; 2. consumul aferent fiecărui furnizor, pe fiecare ID; 3. valorile agregate ale producţiei, aferente fiecărei PRE, pe fiecare ID; 4. valorile agregate ale consumului, aferente fiecărei PRE, pe fiecare ID;

(ii) verifică închiderea bilanţului fizic la nivelul SEN şi, atunci când constată o neînchidere, comunică OR existenţa şi valoarea acesteia, în scopul efectuării de verificări suplimentare şi remedierii eventualelor erori; OR verifică şi corectează datele eronate în termen de 1 zi lucrătoare de la primirea acestora;
(iii) transmite către PRE în drept VM agregate determinate/corectate conform pct. (i) şi (ii), imediat ce acestea sunt disponibile şi, în acelaşi timp, le pune la dispoziţia tuturor părţilor îndreptăţite prin intermediul paginii proprii de internet, pe baza unei proceduri proprii privind accesul la VM agregate;
(iv) transmite OPE VM corectate, dacă sunt constatate erori în urma verificării de către OR a datelor;
(v) transmite ODPE VM agregate/corectate, determinate conform pct. (i) şi (ii).

Articolul 10Pentru determinarea VMA utilizate în procesul de decontare prevăzut de Regulile PE şi PRE, producătorii, furnizorii, OM, OR, OMEPA, OPE, ODPE, PPE şi PRE desfăşoară următoarele activităţi rezultate din atribuţiile ce le revin: a)fiecare parte care primeşte VM conform prevederilor art. 9 lit. a) şi c) le poate contesta la OM într-un interval de 5 zile lucrătoare de la data primirii; dacă o parte nu a transmis în acest interval nicio contestaţie referitor la VM primite, se consideră că a confirmat VM respective; b)OM verifică orice contestaţie în maximum 5 zile lucrătoare de la primire şi informează partea contestatară în legătură cu rezultatul; dacă VM corespunzătoare unor ID au fost incorecte, OM determină şi transmite către producător/furnizor/PRE/OR în drept VM corectate pentru respectivele ID; c)VM sau, după caz, VM corectate sunt considerate confirmate de părţile implicate, nu mai târziu de 14 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare pentru punctele de măsurare prevăzute la art. 9 lit. a), respectiv 18 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare pentru punctele de măsurare prevăzute la art. 9 lit. c), devenind VMA; VMA aferente UD sunt transmise de OM şi către OMEPA; d)în termen de 16 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare, OMEPA determină şi transmite la OPE VMA agregate aferente fiecărei UD, pe fiecare ID; e)în termen de 22 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare, pe baza VMA aferente producţiei, consumului, energiei electrice livrate către alte reţele şi energiei electrice primite din alte reţele, OR:

(i) determină, conform reglementărilor aplicabile, următoarele VMA agregate aferente zonei proprii de licenţă:

1. consumul aferent fiecărui furnizor, pe fiecare ID; 2. producţia aferentă fiecărui producător, pe fiecare ID; 3. valorile agregate ale consumului, respectiv producţiei aferente fiecărei PRE, pe fiecare ID; 4. consumul, respectiv producţia netă pe fiecare ID; 5. CPT al reţelei, pe fiecare ID;

(ii) verifică corelarea VMA aferente schimburilor între reţele cu OR parteneri;
(iii) verifică închiderea bilanţului fizic pe zona proprie de licenţă;
(iv) transmit OMEPA VMA agregate determinate conform pct. (i), pe măsură ce acestea sunt disponibile;

f)în termen de 28 zile lucrătoare de la începutul lunii următoare lunii de livrare, pe baza VMA agregate pe zonă de licenţă primite de la OR, OMEPA:

(i) determină următoarele VMA agregate la nivel naţional:

1. producţia aferentă fiecărui producător, pe fiecare ID; 2. consumul aferent fiecărui furnizor, pe fiecare ID; 3. valorile agregate ale producţiei, aferente fiecărei PRE, pe fiecare ID; 4. valorile agregate ale consumului, aferente fiecărei PRE, pe fiecare ID;

(ii) verifică închiderea bilanţului fizic la nivelul SEN şi, atunci când constată o neînchidere, comunică OR existenţa şi valoarea acesteia, în scopul efectuării de verificări suplimentare şi remedierii eventualelor erori; OR verifică şi corectează datele eronate în termen de 1 zi lucrătoare de la primirea acestora;
(iii) transmite către PRE în drept VMA agregate determinate/corectate conform pct. (i) şi (ii), imediat ce acestea sunt disponibile şi, în acelaşi timp, le pune la dispoziţia tuturor părţilor îndreptăţite prin intermediul paginii proprii de internet, pe baza unei proceduri proprii privind accesul la VMA agregate;
(iv) transmite OPE VMA corectate, dacă sunt constatate erori în urma verificării de către OR a datelor;
(v) transmite ODPE VMA agregate/corectate, determinate conform pct. (i) şi (ii).

Articolul 11Agregarea VM/VMA pe zone de licenţă se realizează de către OR astfel: a)producţia unui producător este egală cu suma tuturor VM/VMA în punctele de delimitare ale unităţilor de producţie aparţinând respectivului producător, racordate la reţeaua OR; b)producţia unei UD este egală cu suma tuturor VM/VMA în punctele de delimitare ale unităţilor de producţie racordate la reţeaua OR, care intră în componenţa respectivei UD în situaţia în care dintr-o UD fac parte mai multe grupuri generatoare; c)consumul unui furnizor este egal cu suma tuturor VM/VMA în punctele de delimitare ale locurilor de consum racordate la reţeaua OR, aflate în portofoliul respectivului furnizor; d)producţia agregată aferentă unei PRE este egală cu suma producţiilor agregate ale producătorilor pentru care respectiva PRE şi-a asumat responsabilitatea echilibrării, corespunzătoare zonei de licenţă a OR; e)consumul agregat aferent unei PRE este egal cu suma consumurilor agregate ale furnizorilor pentru care respectiva PRE şi-a asumat responsabilitatea echilibrării, corespunzătoare zonei de licenţă a OR; f)producţia netă este egală cu suma producţiilor determinate conform lit. a); g)consumul net este egal cu suma consumurilor determinate conform lit. c); h)energia electrică livrată altor OR este egală cu suma tuturor VM/VMA care prevede un schimb de energie electrică dinspre reţeaua electrică a OR, respectiv către alte reţele electrice; în cazul OTS, aceasta include şi exporturile; i)energia electrică primită de la alţi OR este egală cu suma tuturor VM/VMA care prevede un schimb de energie electrică dinspre alte reţele electrice către reţeaua electrică a OR respectiv; în cazul OTS, aceasta include şi importurile. Articolul 12Prezentele reguli sunt completate de dispoziţiile prevăzute în Codul de măsurare. Articolul 13
(1) Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A., operatorii de distribuţie şi operatorii de măsurare elaborează, în cadrul unui proces de consultare publică, procedurile necesare în vederea desfăşurării activităţilor ce le revin conform prezentelor reguli.
(2) Procedurile rezultate conform alin. (1) se publică pe paginile de internet ale elaboratorilor până la data de 15 august 2018.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 93/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 93 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu