
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 2.139 din 5.04.2021 al Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor,în baza prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, coroborat cu art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. Articolul IAnexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 42/2020 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România şi în Lista recomandată a soiurilor, precum şi pentru verificarea purităţii varietale a soiurilor multiplicate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 7 aprilie 2020, se completează după cum urmează: 1. Anexa nr. 1 se completează după cum urmează: a)În tabelul „Tarifele de testare pe specii", după poziţia „Specii energetice" se introduce o nouă poziţie, cu următorul cuprins:
„CIUPERCI |
Agaricus spp. |
test DUS |
1.314 lei/an/soi |
Pleurotus spp. |
test DUS |
1.200 lei/an/soi" |
b)În tabelul „Tarifele de testare pe specii", după poziţia „Raport testare DUS**" se introduc patru noi poziţii, cu următorul cuprins:
„Tarif anual de menţinere în Catalogul oficial a soiurilor în conservare |
109 lei/soi |
Determinarea umidităţii la orzoaică şi porumb prin metoda uscare la etuvă |
55 lei/analiză |
Determinarea conţinutului în proteine la orzoaică, orez şi porumb prin metoda Kjeldahl |
103 lei/analiză |
Determinarea cenuşii totale la porumb prin metoda calcinare |
127 lei/analiză" |
2. Anexa nr. 2 se completează după cum urmează: a)În tabelul „Tarifele de testare pe specii", după poziţia „Specii energetice" se introduce o nouă poziţie, cu următorul cuprins:
„CIUPERCI |
Agaricus spp. |
test DUS |
269 euro/an/soi |
Pleurotus spp. |
test DUS |
245 euro/an/soi" |
b)În tabelul „Tarifele de testare pe specii", după poziţia „Raport testare DUS**" se introduc trei noi poziţii, cu următorul cuprins:
„Determinarea umidităţii la orzoaică şi porumb prin metoda uscare la etuvă |
11 euro/analiză |
Determinarea conţinutului în proteine la orzoaică, orez şi porumb prin metoda Kjeldahl |
22 euro/analiză |
Determinarea cenuşii totale la porumb prin metoda calcinare |
27 euro/analiză" |
Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Nechita-Adrian Oros