ORDIN Nr. 84
din 4 februarie 2010
privind publicarea
acceptarii Codului de standarde internationale si practici recomandate pentru
investigatia privind siguranta în cazul accidentelor sau incidentelor maritime
(Codul de investigatie a accidentelor), adoptat de Organizatia Maritima
Internationala prin Rezolutia MSC.255(84) a Comitetului Securitatii Maritime
din 16 mai 2008
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 104 din 16 februarie 2010
In temeiul art. 2 pct. 18, art. 4 alin. (2) şi
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea
şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii,
cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
Art. 1. - Se publică Codul de standarde
internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia
privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul
de investigaţie a accidentelor), adoptat de Organizaţia Maritimă
Internaţională, prin Rezoluţia MSC.255(84) a Comitetului Securităţii
Maritime din 16 mai 2008, cod intrat în vigoare pentru România la data de 1
ianuarie 2010, prevăzut în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2. - Direcţia generală de control va lua
măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului
ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Radu Mircea Berceanu
ANEXĂ
REZOLUŢIA MSC.255 (84) (adoptată la 16
mai 2008)
Adoptarea Codului de standarde internaţionale
şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în
cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul de investigaţie a
accidentelor)
Comitetul Securităţii Maritime,
reamintind art. 28 lit. (b) al Convenţiei
Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţia
Comitetului,
luând notă cu îngrijorare că, în ciuda celor
mai susţinute eforturi ale Organizaţiei, continuă să se
producă accidente şi incidente soldate cu pierderi de vieţi
omeneşti, pierderi de nave şi poluare a mediului marin,
luând notă, de asemenea, că siguranţa
navigatorilor şi a pasagerilor, precum şi protecţia mediului
marin pot fi îmbunătăţite prin rapoarte corecte şi prompte
care să identifice circumstanţele şi cauzele accidentelor
şi incidentelor maritime,
luând notă în plus de importanţa
Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării,
încheiată la Montego Bay pe data de 10 decembrie 1982, precum şi a
dreptului maritim internaţional uzual,
luând notă suplimentar de
responsabilităţile statelor de pavilion în conformitate cu
prevederile Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii
omeneşti pe mare 1974 (Regula 1/21) (denumită în continuare Convenţia),
Convenţia internaţională privind liniile de încărcare
1966 (art. 23) şi Convenţia internaţională pentru
prevenirea poluării de către nave 1973 (art. 12), de a efectua
investigaţii ale accidentelor şi de a furniza Organizaţiei
constatările relevante,
considerând necesitatea de a asigura că toate
accidentele maritime foarte grave sunt investigate,
considerând, de asemenea, şi liniile directoare
privind tratamentul echitabil al navigatorilor în caz de accident maritim
[Rezoluţia A.987 (24)],
recunoscând că investigaţia şi analiza
corespunzătoare a accidentelor şi incidentelor maritime pot spori
gradul de conştientizare asupra cauzelor accidentelor, conducând la
măsuri de remediere, inclusiv la o mai bună pregătire
profesională, cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa
vieţii pe mare şi protecţia mediului marin,
recunoscând necesitatea unui cod care să
furnizeze, în măsura în care legislaţia naţională permite,
un standard pentru abordarea investigaţiei accidentului şi
incidentului maritim cu scopul de a preveni accidentele şi incidentele
maritime în viitor,
recunoscând, de asemenea, natura
internaţională a transportului maritim şi nevoia de cooperare
între guvernele care au un interes deosebit într-un accident sau incident
maritim, în scopul stabilirii circumstanţelor şi cauzelor acestora,
luând notă de Rezoluţia MSC.257 (84), prin
care se adoptă modificările la cap. XI-1 din Convenţie, care fac
obligatorii părţile I şi II ale Codului de standarde
internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia
privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime, prin
Convenţie,
luând în considerare la cea de a optzeci şi patra
sesiune textul propus al Codului de investigaţie a accidentelor:
1. adoptă Codul de standarde internaţionale
şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în
cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul de investigaţie a
accidentelor), prevăzut în anexa la prezenta rezoluţie;
2. invită guvernele contractante la Convenţie
să ia notă de intrarea în vigoare a Codului la data de 1 ianuarie
2010, odată cu intrarea în vigoare a amendamentelor la Regula XI-1/6 a
Convenţiei;
3. solicită secretarului general al
Organizaţiei să transmită copii certificate ale prezentei
rezoluţii şi textul Codului cuprins în anexă la toate guvernele
contractante la Convenţie;
4. mai departe solicită secretarului general al
Organizaţiei să transmită copii ale prezentei rezoluţii
şi textul Codului cuprins în anexă la toţi membrii
Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie.
PARTEA I
Dispoziţii generale
CAPITOLUL 1
Scop
1.1. Obiectivul acestui cod este de a oferi statelor o
abordare comună în desfăşurarea investigaţiilor privind
siguranţa maritimă în cazul accidentelor şi incidentelor
maritime. Investigaţiile privind siguranţa maritimă nu
caută să stabilească vinovăţia sau să determine
responsabilitatea. In schimb, o investigaţie privind siguranţa
maritimă, aşa cum este definită în acest cod, este o
investigaţie efectuată cu obiectivul de a preveni accidentele şi
incidentele maritime în viitor. Codul prevede că acest scop va fi realizat
de state prin:
1. aplicarea consecventă a metodologiei care
să permită şi să încurajeze o investigaţie
extinsă acolo unde este necesar, în scopul de a descoperi factorii cauzali
şi alte riscuri privind siguranţa; şi
2. furnizarea de rapoarte către Organizaţie
pentru a permite o largă difuzare a informaţiilor care să ajute
industria maritimă internaţională în luarea deciziilor privind
siguranţa.
1.2. O investigaţie privind siguranţa
maritimă trebuie să fie separată şi independentă de
orice altă formă de investigaţie. Totuşi, scopul acestui
cod nu este de a împiedica orice alte forme de investigaţie, inclusiv a
celor civile, penale şi administrative. Mai mult, nu este în intenţia
Codului ca un stat sau nişte state care efectuează o
investigaţie privind siguranţa maritimă să se
abţină de la raportarea deplină cu privire la factorii cauzali
ai unui accident sau incident maritim, din cauza vinovăţiei sau
răspunderii ce pot fi deduse din constatări.
1.3. Acest cod recunoaşte că, în temeiul
instrumentelor Organizaţiei, fiecare stat de pavilion are sarcina de a
efectua o investigaţie în orice accident produs la oricare dintre navele
care arborează pavilionul său, atunci când consideră că o
astfel de investigaţie poate ajuta la determinarea modificărilor ce
pot fi oportune în prezentele reglementări sau în cazul în care un astfel
de accident a produs un efect dăunător major asupra mediului. Codul,
de asemenea, ia în considerare faptul că un stat de pavilion* va
iniţia efectuarea unei investigaţii de către sau sub autoritatea
uneia sau mai multor persoane calificate corespunzător, în cazul anumitor
accidente sau incidente maritime de navigaţie petrecute în marea
liberă. Totuşi, Codul recunoaşte de asemenea că în cazul
unui accident sau incident maritim care se produce pe teritoriul, inclusiv
marea teritorială a unui stat, acel stat are dreptul** de a investiga
cauzele oricărui astfel de accident sau incident maritim care ar putea
pune în pericol viaţa oamenilor sau mediul, care ar implica
autorităţile de căutare şi salvare ale statului costier sau
care într-un alt mod ar afecta statul costier.
CAPITOLUL 2
Definiţii
Atunci când următorii termeni sunt folosiţi
în standardele obligatorii şi practicile recomandate pentru
investigaţiile privind siguranţa maritimă, aceştia vor avea
următoarele semnificaţii.
2.1. Un agent înseamnă orice
persoană, fizică sau juridică, angajată în numele
proprietarului, navlositorului sau al operatorului unei nave sau al
proprietarului mărfii, să furnizeze servicii în domeniul
transportului maritim, inclusiv aranjamente manageriale pentru nava care este
subiectul unei investigaţii privind siguranţa maritimă.
2.2. Un factor cauzal înseamnă
acţiuni, omisiuni, evenimente sau condiţii, fără de care:
1. accidentul sau incidentul maritim nu s-ar fi
produs; sau
2. consecinţele nefavorabile în
legătură cu accidentul sau incidentul maritim nu s-ar fi produs sau
nu ar fi fost atât de grave;
3. o altă acţiune, omisiune, eveniment sau
condiţie în legătură cu cele rezultate la pct. 1 sau 2 probabil
nu s-ar fi produs.
2.3. Statul costier înseamnă un stat în al
cărui teritoriu, inclusiv marea sa teritorială, se produce un
accident sau incident maritim.
2.4. Zona economică exclusivă înseamnă
zona economică exclusivă, aşa cum este definită de art. 55
din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul
mării.
2.5. Stat de pavilion înseamnă un stat al
cărui pavilion o navă are dreptul să-l arboreze.
2.6. Marea liberă înseamnă marea
liberă, aşa cum este definită de art. 86 din Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării.
2.7. Parte interesată înseamnă o
organizaţie sau o persoană care, aşa cum a fost determinat de
către statul (ele) care efectuează investigaţia privind
siguranţa maritimă, are interese importante, drepturi sau
aşteptări legitime în legătură cu rezultatul
investigaţiei privind siguranţa maritimă.
2.8. Codul internaţional pentru managementul
siguranţei (ISM) înseamnă Codul internaţional de management
pentru exploatarea în siguranţă a navelor şi pentru prevenirea
poluării, aşa cum a fost adoptat de către Organizaţie prin
Rezoluţia A.741 (18), cu modificările ulterioare.
2.9. Accident maritim este un eveniment sau o
succesiune de evenimente, care a/au avut loc în legătură directă
cu operarea unei nave şi care a/au avut ca rezultat următoarele:
1. moartea sau rănirea gravă a unei persoane;
2. pierderea unei persoane de pe o navă;
3. pierderea, presupusa pierdere sau abandonul unei
nave;
4. pagube materiale la o navă;
5. eşuarea, scoaterea din funcţiune sau
implicarea într-o coliziune a unei nave;
6. pagube materiale la infrastructura maritimă,
din afara unei nave, care ar pune grav în pericol siguranţa navei, a unei
alte nave sau a unei persoane; sau
7. degradarea gravă a mediului sau posibila
degradare gravă a mediului, rezultate din avarierea unei sau a mai multor
nave.
Totuşi un accident maritim nu include un act
intenţionat sau o omisiune cu intenţia de a aduce prejudicii
siguranţei unei nave, unei persoane sau mediului.
2.10. Un incident maritim înseamnă un
eveniment sau o serie de evenimente, altele decât un accident maritim, care
s-au petrecut în legătură directă cu operarea unei nave, care au
pus în pericol sau, dacă nu ar fi fost corectate, ar fi pus în pericol
siguranţa navei, persoanele de la bordul acesteia, orice altă
persoană sau mediul.
Oricum, un incident maritim nu include un act
intenţionat sau o omisiune, cu intenţia de a aduce prejudicii
siguranţei unei nave, unei persoane sau mediului.
2.11. O investigaţie privind siguranţa
maritimă înseamnă o investigaţie sau o anchetă (oricum
ar fi numită de către un stat), în cazul unui accident sau incident
maritim, efectuată cu scopul de a preveni accidentele şi incidentele
maritime în viitor. Investigaţia include colectarea, analiza probelor,
identificarea factorilor cauzali şi efectuarea recomandărilor de
siguranţă, după caz.
2.12. Un raport de investigaţie privind
siguranţa maritimă înseamnă un raport care conţine:
1. un rezumat care evidenţiază
circumstanţele care au stat la baza producerii accidentului sau
incidentului maritim şi care stabileşte dacă s-au produs decese,
vătămări corporale sau poluare ca rezultat al evenimentului;
2. identitatea statului de pavilion, armatori,
operatori, compania aşa cum este identificată în certificatul de
management al siguranţei, precum şi societatea de clasificare (sub
rezerva legislaţiilor naţionale în ceea ce priveşte
confidenţialitatea informaţiilor);
3. unde este cazul, detaliile cu privire la
dimensiunile şi motoarele oricăror nave implicate, împreună cu
descrierea echipajului, activităţile de rutină şi alte
aspecte, cum ar fi timpul în serviciu la bordul navei;
4. o descriere narativă detaliind
circumstanţele accidentului sau incidentului maritim;
5. analiză şi comentariu cu privire la
factorii cauzali, inclusiv a oricăror factori mecanici, umani şi
organizaţionali;
6. o discuţie a constatărilor
investigaţiei privind siguranţa maritimă, inclusiv identificarea
problemelor de siguranţă, precum şi concluziile
investigaţiei; şi
7. daca este cazul, recomandări cu scopul de a
preveni accidente şi incidente maritime pe viitor.
2.13. Autoritatea de investigaţie privind
siguranţa maritimă înseamnă o autoritate dintr-un stat,
responsabilă pentru a efectua investigaţii în conformitate cu
prezentul cod.
2.14. Statul (ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă înseamnă statul
de pavilion sau, după caz, statul sau statele care îşi asumă
responsabilitatea pentru efectuarea investigaţiei privind siguranţa
maritimă, după cum a fost de comun acord agreat, în conformitate cu prezentul
cod.
2.15. Document al investigaţiei înseamnă
următoarele tipuri de documente colectate în scopul unei investigaţii
privind siguranţa maritimă:
1. toate declaraţiile luate în scopul unei
investigaţii privind siguranţa maritimă;
* Referirea este făcută la Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS),
art. 94 sau Cerinţe ale legilor internaţionale şi uzuale.
** Referirea este făcută la Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS),
art. 2 sau Cerinţe ale legilor internaţionale şi uzuale.
2. toate comunicaţiile între persoane în
legătură cu exploatarea navei;
3. toate informaţiile medicale sau personale
referitoare la persoanele implicate în accidentul sau incidentul maritim;
4. toate documentele de analiză a
informaţiilor sau materiale probatorii obţinute în cursul unei
investigaţii privind siguranţa maritimă; şi
5. informaţii de la înregistratorul de date ale
voiajului.
2.16. O pagubă materială în
legătură cu un accident maritim înseamnă:
1. avaria care:
1.1. afectează în mod semnificativ integritatea
structurală, performanţele sau caracteristicile operaţionale ale
infrastructurii maritime sau ale unei nave; şi
1.2. necesită reparaţii majore sau
înlocuirea unor componente importante sau a unor componente; sau
2. distrugerea infrastructurii maritime sau a navei.
2.17. Un navigator înseamnă orice
persoană care este angajată sau angrenată ori lucrează, în
orice calitate, la bordul unei nave.
2.18. O rănire gravă înseamnă
rănirea suferită de o persoană care generează incapacitatea
acelei persoane de a-şi desfăşura normal activitatea pentru mai
mult de 72 de ore, considerate în perioada de 7 zile de la data când a suferit
accidentul.
2.19. O degradare gravă a mediului este
deteriorarea mediului care, aşa cum a fost evaluată de statul(ele)
afectat/e sau de către statul de pavilion, după cum este cazul, are
drept rezultat un efect dăunător major asupra mediului.
2.20. Stat interesat în mod deosebit înseamnă:
1. un stat care este statul de pavilion al unei nave
implicate într-un accident sau incident maritim; sau
2. un stat care este statul costier implicat într-un
accident sau incident maritim; sau
3. un stat al cărui mediu a fost deteriorat grav
sau în mod semnificativ de către un accident maritim (inclusiv mediul cu
apele lui şi teritoriile recunoscute de legislaţia
internaţională); sau
4. un stat în care consecinţele unui accident sau
incident maritim au cauzat pagube majore sau au pus în pericol acel stat sau
insulele sale artificiale, instalaţiile sau structurile asupra cărora
are dreptul să îşi exercite jurisdicţia; sau
5. un stat în care, ca urmare a unui accident
maritim, cetăţenii acelui stat şi-au pierdut viaţa sau au
suferit răniri grave; sau
6. un stat care are la dispoziţia sa
informaţii importante pe care statul care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă le consideră utile
în investigaţie; sau
7. un stat care din alte motive reprezintă un
interes care este considerat important de către statul (ele) care
efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă.
2.21. Marea teritorială înseamnă
marea teritorială, aşa cum este definită la secţiunea 2 din
partea a II-a a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind
dreptul mării.
2.22. Un accident maritim foarte grav înseamnă
accidentul maritim care implică pierderea totală a navei sau un deces
ori deteriorare gravă a mediului.
CAPITOLUL 3
Aplicarea capitolelor din partea a II-a şi a
III-a
3.1. Partea a II-a a prezentului cod conţine
standarde obligatorii pentru investigaţiile privind siguranţa
maritimă. Unele prevederi se aplică doar în legătură cu
anumite categorii de accidente maritime şi sunt obligatorii doar pentru
investigaţiile privind siguranţa maritimă în acele accidente maritime.
3.2. Prevederile din partea a III-a a prezentului cod
se pot referi la prevederi din această parte care se aplică doar la
anumite accidente maritime. Prevederile din partea a III-a pot recomanda ca
astfel de prevederi să fie aplicate în investigaţii privind
siguranţa maritimă în cazul altor accidente sau incidente maritime.
PARTEA a II-a
Standarde obligatorii
CAPITOLUL 4
Autoritatea de investigaţie privind
siguranţa maritimă
Guvernul fiecărui stat trebuie să furnizeze
Organizaţiei informaţii detaliate de contact ale
autorităţii (lor), care efectuează investigaţii privind
siguranţa maritimă în cadrul statului lor.
CAPITOLUL 5
Notificarea
5.1. Atunci când se produce un accident maritim în
marea liberă sau într-o zonă economică exclusivă, statul de
pavilion al unei navei sau al unor nave implicate trebuie să notifice
celelalte state interesate în mod deosebit, cât mai curând posibil.
5.2. Atunci când un accident maritim are loc pe
teritoriul, inclusiv marea teritorială, al unui stat costier, statul de
pavilion şi statul costier se vor informa reciproc şi la rândul lor
vor informa alte state interesate în mod deosebit, cât mai curând posibil.
5.3. Notificarea nu trebuie să fie
întârziată din cauza lipsei de informaţii complete.
5.4. Formatul şi conţinutul: Notificarea
trebuie să conţină cât mai multe dintre următoarele
informaţii, de îndată ce sunt disponibile:
1. numele navei şi al statului său de
pavilion;
2. numărul de identificare OMI al navei;
3. natura accidentului maritim;
4. locul accidentului maritim;
5. data şi ora accidentului maritim;
6. numărul persoanelor grav rănite sau
ucise;
7. consecinţele accidentului maritim asupra
persoanelor, proprietăţii şi mediului; şi
8. identificarea oricărei alte nave implicate.
CAPITOLUL 6
Cerinţa de a investiga accidentele maritime
foarte grave
6.1. Trebuie să fie efectuată o
investigaţie privind siguranţa maritimă în cazul fiecărui
accident maritim foarte grav.
6.2. Sub rezerva oricărui acord în conformitate
cu cap. 7, statul de pavilion al un navei implicate într-un accident maritim
foarte grav are responsabilitatea de a se asigura că o investigaţie
privind siguranţa maritimă se efectuează şi se
finalizează în conformitate cu prevederile prezentului cod.
CAPITOLUL 7
Acordul statului de pavilion cu un alt stat
interesat în mod deosebit în efectuarea unei investigaţii privind
siguranţa maritimă
7.1. Fără a limita drepturile statelor de a
efectua propria lor investigaţie privind siguranţa maritimă, în
cazul în care se produce un accident maritim pe teritoriul, inclusiv marea
teritorială, al unui stat, statul(ele) de pavilion implicat(e) în accident
şi statul costier se vor consulta pentru a încheia un acord cu privire la
desemnarea statului(lor) care efectuează investigaţia privind siguranţa
maritimă potrivit cu obligaţia sau recomandarea de procedură de
a investiga în conformitate cu prevederile prezentului cod.
7.2. Fără a limita drepturile statelor de a
efectua propria lor investigaţie privind siguranţa maritimă,
dacă un accident maritim se produce în marea liberă sau în zona
economică exclusivă a unui stat şi implică mai multe state
de pavilion, atunci statele se vor consulta pentru a încheia un acord cu
privire la desemnarea statului(lor) care efectuează investigaţia privind
siguranţa maritimă potrivit cu obligaţia sau recomandarea de
procedură de a investiga în conformitate cu prevederile prezentului cod.
7.3. In cazul unui accident maritim menţionat la
paragraful 7.1 sau 7.2, acordul poate fi încheiat de statele în cauză cu
un alt stat interesat în mod deosebit, pentru ca acel stat sau acele state
să fie statul sau statele care efectuează investigaţia privind
siguranţa maritimă.
7.4. Inainte de încheierea unui acord sau în cazul în
care nu se încheie un acord în conformitate cu prevederile paragrafelor 7.1,
7.2 sau 7.3, obligaţiile existente şi drepturile statelor în
conformitate cu prezentul cod, precum şi cu alte legi internaţionale
de a efectua o investigaţie privind siguranţa maritimă
rămân în sarcina statelor respective pentru a-şi efectua propriile
investigaţii.
7.5. Prin participarea efectivă la o
investigaţie privind siguranţa maritimă efectuată de
către un alt stat interesat în mod deosebit, statul de pavilion va fi
considerat că şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin, în
conformitate cu prezentul cod, cu SOLAS Regula 1/21 şi cu art. 94
secţiunea 7 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite
privind dreptul mării.
CAPITOLUL 8
Competenţele unei investigaţii
Toate statele trebuie să se asigure că legislaţia
lor naţională dă dreptul investigatorului(lor), care
efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă, de a
urca la bordul unei nave să intervieveze comandantul şi membrii
echipajului şi oricare alte persoane implicate şi să colecteze
probe în scopul investigaţiei privind siguranţa maritimă.
CAPITOLUL 9
Investigaţii paralele
9.1. In cazul în care statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă efectuează o
investigaţie în conformitate cu prevederile prezentului cod, nu este cu
nimic afectat dreptul altui stat interesat în mod deosebit de a efectua propria
sa investigaţie.
9.2. Recunoscând că statul(ele) care
efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie
să fie în măsură să îşi îndeplinească
obligaţiile ce decurg din prevederile prezentului cod, acesta/acestea,
împreună cu orice alt stat interesat în mod deosebit care
desfăşoară propria investigaţie, trebuie să caute în
măsura posibilului să îşi coordoneze programul investigaţiilor,
pentru a evita solicitările contradictorii asupra accesului la martori
şi la probe.
CAPITOLUL 10
Cooperarea
Toate statele interesate în mod deosebit vor coopera în
măsura în care este posibil cu statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă va/vor asigura, în
măsura în care este posibil*, participarea statelor interesate în mod
deosebit.
CAPITOLUL 11
Investigaţia să nu fie supusă unei
influenţe externe
Statul(ele) care efectuează investigaţia
privind siguranţa maritimă se va/vor asigura că
investigatorul(ii) care efectuează investigaţia privind
siguranţa maritimă este/sunt imparţial/imparţiali şi
obiectiv/obiectivi. Investigaţia privind siguranţa maritimă
trebuie să poată raporta asupra rezultatelor unei investigaţii
privind siguranţa maritimă, fără influenţare sau
amestec din partea oricărei persoane sau organizaţii care ar putea fi
afectate de rezultatul investigaţiei.
CAPITOLUL 12
Obţinerea de probe de la navigatori
12.1. In cazul în care investigaţia privind
siguranţa maritimă necesită ca un navigator să furnizeze
probe, acestea trebuie să fie luate cât mai curând posibil. Navigatorului
trebuie să i se permită să revină la nava sa sau să
fie repatriat cât mai curând posibil. Drepturile omului în cazul navigatorilor
trebuie respectate în permanenţă.
12.2. Toţi navigatorii de la care este
solicitată mărturie trebuie să fie informaţi cu privire la
natura şi principiile investigaţiei privind siguranţa
maritimă. Suplimentar, navigatorul de la care se solicită
mărturie trebuie să fie informat şi să i se permită
accesul la consiliere juridică, cu privire la:
1. orice risc potenţial prin care el/ea se pot
autoincrimina în procedurile ulterioare investigaţiei privind
siguranţa maritimă;
2. orice drept de a nu se autoincrimina sau de a nu
declara nimic;
3. orice protecţie oferită navigatorului
pentru a preveni ca mărturia să fie folosită împotriva lui/ei în
cazul în care el/ea depune mărturie în cadrul investigaţiei privind
siguranţa maritimă.
CAPITOLUL 13
Proiecte de raport ale investigaţiei privind
siguranţa maritimă
13.1. In condiţiile paragrafelor 13.2 şi
13.3, statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa
maritimă, atunci când este/sunt solicitat/solicitate, trebuie să
trimită o copie a proiectului de raport către un stat interesat în
mod deosebit, pentru a permite acestuia să facă observaţii sale.
13.2. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă se obligă să
se conformeze cu prevederile paragrafului 13.1, doar atunci când statul
interesat în mod deosebit, care primeşte raportul, garantează că
nu îl va transmite altor părţi şi nici nu va cauza transmiterea
acestuia către alte părţi, că nu va publica şi că
nu va permite accesul la proiectul de raport sau la orice parte a acestuia
fără acordul specific al statului care efectuează
investigaţia, cu excepţia cazului în care aceste rapoarte sau
documente au fost deja publicate de către statul(ele) care efectuează
investigaţia.
13.3. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă nu este/nu sunt
obligat/obligate să respecte prevederile paragrafului 13.1 atunci când:
1. statul(ele) care efectuează investigaţia
privind siguranţa maritimă solicită statului interesat în mod
deosebit, care primeşte raportul, să declare că probele incluse
în proiectul de raport nu vor fi admise ca probe în procedurile penale sau
civile împotriva persoanelor care le-au furnizat; şi
2. statul interesat în mod deosebit refuză să
facă o astfel de declaraţie.
13.4. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să invite
statele interesate în mod deosebit să îşi prezinte observaţiile
lor cu privire la proiectul de raport în termen de 30 de zile sau într-o
altă perioadă agreată reciproc. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să ia în
considerare observaţiile înainte de pregătirea raportului final
şi, în cazul în care acceptarea sau respingerea observaţiilor are un
impact direct asupra intereselor statului care Ie-a făcut, statul(ele)
care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă
trebuie să notifice statului interesat în mod deosebit asupra modului în
care au fost luate în considerare. In cazul în care statul(ele) care
efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă nu
primeşte/nu primesc observaţiile în termen de 30 de zile sau
dacă perioada convenită de comun acord a expirat, atunci
acesta/acestea poate/pot proceda la finalizarea raportului.
* Referirea la „în măsura în care este posibil"
poate semnifica, de exemplu, faptul că această cooperare sau
participare este limitată din cauză că legislaţia
naţională nu permite cooperarea deplină sau participarea.
13.5. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să caute
să verifice acurateţea şi caracterul complet al proiectului de
raport prin mijloace cât mai practice.
CAPITOLUL 14
Rapoartele de investigaţie privind
siguranţa maritimă
14.1. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să
transmită versiunea finală a raportul de investigaţie către
Organizaţie, pentru fiecare investigaţie privind siguranţa
maritimă efectuată în cazul unui accident maritim foarte grav.
14.2. Atunci când o investigaţie privind
siguranţa maritimă se desfăşoară în cazul unui
accident sau incident maritim altul decât unul foarte grav, iar raportul de
investigaţie privind siguranţa maritimă elaborat conţine
informaţii care ar putea preveni accidentele sau incidentele maritime în
viitor sau care ar putea constitui învăţăminte asupra
gravitaţii accidentelor sau incidentelor maritime în viitor, versiunea
finală a raportului trebuie transmisă Organizaţiei.
14.3. Raportul investigaţiei privind
siguranţa maritimă la care se face referire în paragrafele 14.1 şi
14.2 va utiliza toate informaţiile obţinute în cursul unei
investigaţii, luând în considerare extinderea investigaţiei,
impusă pentru a se asigura că toate aspectele de siguranţă
relevante sunt cuprinse şi înţelese, astfel ca măsurile de
siguranţă să poată fi aplicate după caz.
14.4. Raportul final al investigaţiei privind
siguranţa maritimă trebuie să fie pus la dispoziţia
publicului şi al industriei de transport maritim de către statul(ele)
care a/au efectuat investigaţia privind siguranţa maritimă sau
statul(ele) care a/au efectuat investigaţia privind siguranţa
maritimă trebuie să se angajeze să sprijine publicul şi
industria de transport maritim cu detalii necesare pentru a accesa acest
raport, în cazul în care raportul a fost publicat de către un alt stat sau
organizaţie.
PARTEA a III-a
Practici recomandate
CAPITOLUL 15
Responsabilităţi administrative
15.1. Statele trebuie să se asigure că
autorităţile care efectuează investigaţiile privind
siguranţa maritimă au la dispoziţia lor suficiente resurse
materiale şi financiare şi personal calificat corespunzător,
pentru a le permite acestora să faciliteze obligaţiile statului de a
întreprinde investigaţii privind siguranţa maritimă în cazul
accidentelor şi incidentele maritime în conformitate cu prezentul cod.
15.2. Orice investigator implicat într-o
investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să fie
numit pe baza competenţelor prezentate în Rezoluţia A.996 (25) pentru
investigatori.
15.3. Cu toate acestea, pct. 15.2 nu exclude numirea
corespunzătoare a investigatorilor cu competenţe de specialitate
necesare, pentru a lua parte temporar la o investigaţie privind
siguranţa maritimă, nici nu exclude folosirea de consultanţi
pentru a oferi o expertiză de specialitate cu privire la orice aspect al
unei investigaţii privind siguranţa maritimă.
15.4. Orice persoană care este un investigator
într-o investigaţie privind siguranţa maritimă sau care
colaborează într-o investigaţie privind siguranţa maritimă
este obligată să acţioneze în conformitate cu prezentul cod.
CAPITOLUL 16
Principiile investigaţiei
16.1. Independenţa: O investigaţie
privind siguranţa maritimă trebuie să fie imparţială
pentru a asigura circulaţia liberă a informaţiilor către
aceasta.
16.1.1. Pentru a îndeplini prevederea de la paragraful
16.1, investigatorul (ii) care efectuează o investigaţie privind
siguranţa maritimă trebuie să fie independent/ independenţi
funcţional fată de:
1. părţile implicate în accidentul sau
incidentul maritim;
2. oricine poate decide luarea de măsuri
administrative sau disciplinare împotriva unei persoane sau a unei
organizaţii implicate într-un accident sau incident maritim; şi
3. procedurile judiciare.
16.1.2. Investigatorul (ii) care efectuează o
investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să fie
liber/liberi de influenţa părţilor de la paragraful 16.1.1 pct.
1, 2 şi 3 cu privire la:
1. colectarea tuturor informaţiilor relevante
disponibile referitoare la accidentul sau incidentul maritim, inclusiv a
înregistrărilor provenite de la înregistratoarele de date ale voiajului
şi serviciile de supraveghere a traficului maritim;
2. analizarea probelor şi determinarea factorilor
cauzali;
3. determinarea concluziilor relevante asupra
factorilor cauzali;
4. distribuirea unui proiect de raport, pentru
observaţii şi pregătirea raportului final; şi
5. dacă este cazul, efectuarea recomandărilor
de siguranţă.
16.2. Axarea investigaţiei pe
siguranţă: nu este obiectivul unei investigaţii privind
siguranţa maritimă determinarea răspunderii sau a
vinovăţiei. Cu toate acestea, investigatorul (ii) care
efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă nu
trebuie să se abţină de la raportarea completă cu privire
la factorii cauzali, dacă din constatări poate fi dedusă
răspunderea sau vinovăţia.
16.3. Cooperarea: Acolo unde este aplicabil
şi în conformitate cu cerinţele şi recomandările din
prezentul cod, în special cu prevederile cap. 10 privind cooperarea,
statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa
maritimă trebuie să caute să faciliteze cooperarea maximă
dintre statele interesate în mod deosebit şi alte persoane sau
organizaţii care efectuează o investigaţie într-un accident sau
incident maritim.
16.4. Prioritatea: Unei investigaţii
privind siguranţa maritimă trebuie, pe cât posibil, să i se
acorde aceeaşi prioritate ca oricărei alte forme de
investigaţie, incluzând aici şi investigaţiile în scop penal
efectuate de un stat în cazul unui accident sau incident maritim.
16.4.1. In conformitate cu prevederile paragrafului
16.4 investigatorul(ii) care efectuează o investigaţie privind
siguranţa maritimă nu trebuie să fie oprit/opriţi să
aibă acces la probe în circumstanţele în care o altă
persoană sau organizaţie desfăşoară o anchetă
separată într-un accident sau incident maritim.
16.4.2. Dovezile la care trebuie să fie asigurat
accesul liber trebuie să includă:
1. examinări şi alte documente deţinute
de statul de pavilion, armatori şi societăţile de clasificare;
2. toate datele înregistrate, inclusiv datele
înregistratorului de date ale voiajului; şi
3. probe care pot fi furnizate de către
inspectorii guvernamentali, ofiţerii gărzii de coastă,
operatorii serviciilor de trafic nave, piloţi sau alt personal maritim.
16.5. Domeniul de aplicare al unei investigaţii
privind siguranţa maritimă: Identificarea corespunzătoare a
factorilor cauzali necesită o investigare metodică şi în timp
util, mergând dincolo de probele imediate şi căutând cauze ascunse,
care pot fi fără legătură cu locul accidentului sau
incidentului maritim şi care pot provoca alte accidente şi incidente
maritime în viitor. Din acest motiv, investigaţiile privind siguranţa
maritimă trebuie să fie privite ca un mijloc de identificare nu numai
a factorilor cauzali direcţi, cât şi a erorilor care pot fi prezente în
întregul lanţ de responsabilitate.
CAPITOLUL 17
Investigarea accidentelor maritime (altele decât
accidentele foarte grave) şi incidentelor maritime
17.1. O investigaţie privind siguranţa
maritimă trebuie să fie efectuată de către statul de
pavilion al unei nave implicate, în cazul accidentelor maritime (altele decât
accidente maritime foarte grave - care sunt tratate în cap. 6 din prezentul
cod) şi incidentelor maritime, dacă se consideră că o
investigaţie privind siguranţa maritimă va furniza informaţii
care pot fi utilizate pentru prevenirea accidentelor şi incidentelor
maritime în viitor.
17.2. Cap. 7 conţine cerinţele obligatorii
pentru a determina care este/sunt statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă într-un accident maritim.
Atunci când evenimentul care este investigat în conformitate cu acest capitol
este un incident maritim, cap. 7 trebuie interpretat ca o practică
recomandată dacă se referă la incidente maritime.
CAPITOLUL 18
Factorii care trebuie luaţi în considerare
atunci când se încheie un acord în conformitate cu cap. 7 din partea a II-a
In cazul în care statul(ele) de pavilion, un stat de
coastă (dacă este implicat) sau alte state interesate în mod deosebit
încearcă să ajungă la un acord, în conformitate cu cap. 7 din
partea a II-a, pentru a stabili care este/sunt statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă în conformitate cu
prezentul cod, următorii factori trebuie să fie luaţi în
considerare:
1. dacă accidentul sau incidentul maritim a avut
loc pe teritoriul, inclusiv în marea teritorială, al unui stat;
2. dacă ulterior producerii unui accident sau
incident maritim, în marea liberă sau în zona exclusivă
economică, nava sau navele implicate navighează în marea
teritorială a unui stat;
3. resursele şi angajamentul necesar al statului
de pavilion şi al altor state interesate în mod deosebit;
4. extinderea potenţială a
investigaţiei privind siguranţa maritimă şi capacitatea
statului de pavilion sau a unui alt stat interesat în mod deosebit de a face
faţă acestei extinderi;
5. necesitatea ca investigatorul(ii) care
efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă
să aibă acces la probe şi luarea în considerare a statului sau a
statelor cel mai bine plasate pentru a înlesni acest acces la probe;
6. orice efecte negative percepute sau concrete ale
accidentului sau incidentului maritim asupra altor state;
7. naţionalitatea echipajului, a pasagerilor
şi a altor persoane afectate de accidentul sau incidentul maritim.
CAPITOLUL 19
Acte de intervenţie ilegală
In cazul în care, în cursul unei investigaţii
privind siguranţa maritimă, devine cunoscut sau este suspectat
că o infracţiune s-a comis în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit.
b), c) şi d) din Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite
împotriva siguranţei navigaţiei maritime din 1988, autoritatea care
efectuează investigaţia privind siguranţa trebuie imediat
să se asigure că sunt informate autorităţile pentru
securitate maritimă interesate.
CAPITOLUL 20
Notificarea părţilor implicate şi
începerea unei investigaţii
20.1. Atunci când o investigaţie privind
siguranţa maritimă este începută în conformitate cu prezentul
cod, comandantul, proprietarul şi agentul unei nave implicate în
accidentul sau incidentul maritim care este investigat trebuie să fie
informaţi cât se poate de repede despre:
1. accidentul sau incidentul maritim care face
obiectul investigaţiei;
2. momentul şi locul în care va începe
investigaţia privind siguranţa maritimă;
3. numele şi datele de contact ale autorităţii(lor)
maritime care efectuează investigaţia privind siguranţa;
4. detalii relevante ale legislaţiei în temeiul
cărora se efectuează investigaţia privind siguranţa
maritimă;
5. drepturile şi obligaţiile
părţilor care fac obiectul investigaţiei privind siguranţa
maritimă; şi
6. drepturile şi obligaţiile statului sau
statelor care efectuează investigaţia privind siguranţa
maritimă.
20.2. Fiecare stat trebuie să elaboreze un
document standard care detaliază informaţiile de la paragraful 20.1,
care poate să fie transmis în format electronic către comandantul,
agentul şi proprietarul navei.
20.3. Recunoscând că orice navă
implicată într-un accident sau incident maritim poate rămâne în
serviciu şi că o navă nu trebuie întârziată mai mult decât
este absolut necesar, statul(ele) care efectuează investigaţia
privind siguranţa maritimă trebuie să înceapă
investigaţia privind siguranţa maritimă, cât mai curând posibil,
fără a întârzia nava în mod inutil.
CAPITOLUL 21
Coordonarea unei investigaţii
21.1. Recomandările din acest capitol trebui
să fie aplicate în conformitate cu principiile din cap. 10 şi 11 ale
prezentului cod.
21.2. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să se
asigure că există un context legislativ adecvat pentru:
1. desemnarea unor investigatori pentru efectuarea
investigaţiei privind siguranţa maritimă, inclusiv a unui
investigator care să conducă investigaţia privind siguranţa
maritimă;
2. a se asigura un nivel rezonabil de sprijin pentru
membrii care efectuează investigaţia privind siguranţa
maritimă;
3. dezvoltarea unei strategii pentru
investigaţia privind siguranţa maritimă în legătură cu
alte state interesate în mod deosebit;
4. a se asigura că metodologia de urmat în
timpul investigaţiei privind siguranţa maritimă este
compatibilă cu cea recomandată în Rezoluţia A.884 (21);
5. a se asigura că investigaţia privind
siguranţa maritimă ia în considerare orice recomandări sau
instrumente publicate de Organizaţia Internaţională a Muncii sau
Organizaţie, legate de efectuarea unei investigaţii privind
siguranţa maritimă; şi
6. a se asigura că investigaţia privind
siguranţa maritimă ia în considerare procedurile managementului
siguranţei şi politica de securitate a operatorului unei nave în
termenii Codului ISM.
21.3. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să
permită unui stat interesat în mod deosebit să participe la etape ale
investigaţiei privind siguranţa maritimă legate de aceasta, în
măsura în care este posibil*.
21.3.1. Participarea trebuie să includă
permisiunea acordată reprezentanţilor statului interesat în mod
deosebit, pentru ca:
1. să ia interviu martorilor;
2. să cerceteze şi să examineze probele
şi să facă copii ale documentelor;
3. să exprime păreri în legătură
cu probele, să facă comentarii şi să aibă opiniile
corect reflectate în raportul final; şi
4. să le fie transmis proiectul de raport şi
rapoartele finale referitoare la investigaţia privind siguranţa
maritimă.
21.4. In măsura în care este posibil, statele
interesate în mod deosebit trebuie să colaboreze cu statul(ele) care
efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă prin
asigurarea accesului la informaţii relevante pentru investigaţia
privind siguranţa maritimă. In măsura în care este posibil,
investigatorului(lor) care efectuează o investigaţie privind
siguranţa maritimă trebuie, de asemenea, să i/li se permită
accesul la inspectorii guvernamentali, ofiţeri de garda de coastă,
operatorii serviciului de trafic nave, piloţi şi alt personal maritim
al unui stat interesat în mod deosebit.
21.5. Statul de pavilion al unei nave implicate într-un
accident sau incident maritim trebuie să contribuie facilitând
disponibilitatea echipajului pentru investigatorul(ii) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă.
CAPITOLUL 22
Colectarea probelor
22.1. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă nu trebuie să
reţină în mod inutil o navă pentru strângerea de probe sau
să reţină documente originale sau echipamente, cu excepţia
cazului în care acest lucru este esenţial pentru scopurile
investigaţiei privind siguranţa maritimă. Investigatorii trebuie
să facă copii ale documentelor, atunci când este posibil.
22.2. Investigatorul(ii) care efectuează o
investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să
păstreze în siguranţă documentele interviurilor şi alte
dovezi adunate în timpul unei investigaţii privind siguranţa
maritimă de aşa manieră, încât să prevină accesul
altor persoane care nu au nevoie de acestea pentru scopul investigaţiei.
22.3. Investigatorul(ii) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să
utilizeze eficient toate datele înregistrate, inclusiv datele înregistratorului
de date ale voiajului dacă există în dotare. Inregistratoarele de
date ale voiajului trebuie să fie puse la dispoziţia
investigatorului(lor) care efectuează o investigaţie privind
siguranţa maritimă sau a unui reprezentant desemnat pentru extragerea
datelor.
22.3.1. In cazul în care statul(ele) care
efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă nu
dispune/dispun de echipamente adecvate pentru citirea datelor înregistratorului
de date ale voiajului, statele cu astfel de posibilităţi trebuie
să ofere serviciile lor, având în vedere:
1. resursele disponibile;
2. posibilităţile echipamentului de redare;
3. oportunitatea redării; şi
4. amplasarea echipamentului.
CAPITOLUL 23
Confidenţialitatea informaţiilor
23.1. Statele trebuie să asigure că
investigatorul(ii) care efectuează o investigaţie privind
siguranţa maritimă dezvăluie informaţii din documentele
unei investigaţii doar în cazul în care:
1. este necesar sau de dorit să facă acest
lucru în scopul siguranţei transportului, luând în considerare în
acelaşi timp orice influenţă asupra utilităţii
viitoare a informaţiilor într-o investigaţie privind siguranţa
maritimă; sau
2. după cum este în alt mod permis, în
conformitate cu prezentul cod **.
23.2. Statele implicate într-o investigaţie
privind siguranţa maritimă în conformitate cu prezentul cod trebuie
să asigure că orice probă înregistrată din posesia lor nu
este dezvăluită în proceduri penale, civile, disciplinare sau
administrative, în afară de cazul în care:
1. autoritatea competentă a statului pentru
administrarea justiţiei decide că orice efect nefavorabil intern sau
internaţional, pe care divulgarea informaţiilor l-ar putea avea
asupra oricărei investigaţii privind siguranţa maritimă
prezente sau viitoare, este prevalat de interesul public în administrarea
justiţiei: şi***
2. acolo unde este cazul, după circumstanţe,
statul care a furnizat documentul unei investigaţii privind siguranţa
maritimă autorizează dezvăluirea acestuia.
23.3. Documentele investigaţiei trebuie să
fie incluse în raportul final sau în anexele acestuia, numai atunci când sunt
pertinente pentru analiza accidentului sau incidentului maritim.
Părţi ale probelor, care nu sunt pertinente şi care nu sunt
incluse în raportul final, nu trebuie să fie dezvăluite.
23.4. Este necesar ca statele să furnizeze informaţii
din documentele unei investigaţii privind siguranţa maritimă
către un stat interesat în mod deosebit, numai în cazul în care acest
lucru nu va submina integritatea şi credibilitatea oricărei
investigaţii privind siguranţa, care este efectuată de către
statul sau statele care furnizează informaţiile.
23.4.1. Statul care furnizează informaţii
dintr-un documentai unei investigaţii poate solicita statului care
primeşte informaţiile să îşi asume responsabilitatea de a
păstra confidenţialitatea lor.
CAPITOLUL 24
Protecţia martorilor şi a
părţilor implicate
24.1. In cazul în care o persoană este
obligată prin lege să furnizeze dovezi care o pot acuza, în scopul
unei investigaţii privind siguranţa maritimă, probele trebuie,
în măsura în care legislaţia naţională permite, să nu
fie admise ca probe în cadrul unei proceduri civile sau penale împotriva
individului.
24.2. O persoană de la care se solicită
dovezi trebuie să fie informată cu privire la natura şi
principiile investigaţiei. O persoană de la care se solicită
dovezi trebuie să fie informată şi să i se permită
accesul la asistenţă juridică, cu privire la:
1. orice risc potenţial prin care el/ea se poate
autoincrimina în orice procedură ulterioară investigaţiei
privind siguranţa maritimă;
2. orice drept de a nu se autoincrimina sau de a nu
declara nimic;
3. orice protecţii oferite persoanei pentru a
preveni utilizarea dovezilor împotriva lui/ei, dacă oferă dovezi
investigaţiei privind siguranţa maritimă.
* Menţiunea „în măsura în care este
posibil" poate fi considerat că exprimă, de exemplu, că
participarea sau cooperarea este limitată, deoarece legislaţia
naţională face impracticabilă deplina cooperare sau participare.
** Statele recunosc că există excepţii
de la principiile confidenţialităţii informaţiilor din
documentele unei investigaţii privind siguranţa maritimă, atunci
când este necesar ca acestea să fie împărtăşite cu persoane
din afara investigaţiei privind siguranţa maritimă, în scopul realizării
investigaţiei. Un exemplu este cazul în care informaţiile dintr-o
probă înregistrată a unei investigaţii privind siguranţa
maritimă trebuie să fie date unui expert extern pentru analizare sau
pentru o a doua opinie. Confidenţialitatea ar căuta să asigure
că informaţii importante nu sunt dezvăluite în mod
necorespunzător pentru alte scopuri decât ale investigaţiei privind
siguranţa maritimă, la un moment când încă nu s-a stabilit modul
în care acestea vor ajuta la determinarea factorilor care au contribuit într-un
accident sau incident maritim. Dezvăluirea neadecvată poate implica
vinovăţii sau răspunderi asupra părţilor implicate în
accidentul sau incidentul maritim.
*** Exemple de cazuri în care ar putea fi oportună
dezvăluirea de informaţii dintr-un dosar al investigaţiei de
siguranţă maritimă în procedurile penale, civile, disciplinare
sau administrative pot include:
1. cazul în care o persoană care face obiectul
procedurilor s-a angajat într-o acţiune cu intenţia de a provoca un
rezultatul distructiv; sau
2. cazul în care o persoană care face obiectul
procedurilor a fost conştientă de un risc considerabil pentru
producerea unui rezultat distructiv şi, având în vedere
circumstanţele cunoscute de el sau ea, nu se justifica asumarea riscului.
CAPITOLUL 25
Proiect şi raport final
25.1. Rapoartele investigaţiei privind
siguranţa maritimă trebuie să fie finalizate cât mai curând
posibil.
25.2. în cazul în care este solicitat şi în cazul
în care este posibil, statul (ele) care efectuează investigaţia
privind siguranţa maritimă trebuie să transmită
părţilor interesate o copie a proiectului de raport al
investigaţiei, pentru comentarii. Oricum, această recomandare nu se
aplică în cazul în care nu există garanţii că partea
interesată nu va transmite altor părţi şi nici nu va
determina transmiterea către alte părţi, nu va publica sau nu va
permite accesul la proiectul de raport al investigaţiei sau la orice parte
a acestuia fără acordul explicit al statului (lor) care
efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă.
25.3. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să acorde
părţii interesate 30 de zile sau o altă perioadă de timp
convenită de comun acord, pentru ca aceasta să îşi prezinte observaţiile
cu privire la raportul investigaţiei. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să ia în
considerare observaţiile înainte de pregătirea raportului final al
investigaţiei privind siguranţa maritimă şi, în cazul în care
acceptarea sau respingerea comentariilor vor avea o influenţă
directă asupra intereselor părţii interesate care Ie-a
prezentat, statul(ele) care efectuează investigaţia privind
siguranţa maritimă trebuie să notifice părţii
interesate modul în care comentariile au fost luate în considerare. In cazul în
care statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa
maritimă nu primeşte/nu primesc observaţii după 30 de zile
sau dacă perioada stabilită de comun acord a expirat, atunci
acesta/acestea poate/pot continua finalizarea raportului investigaţiei*.
25.4. In cazul în care legislaţia
naţională a statului care pregăteşte raportul
investigaţiei privind siguranţa permite, nu trebuie admis ca
proiectul şi raportul final al investigaţiei să fie folosite ca
probe în proceduri legate de accidentul sau incidentul maritim care pot duce la
măsuri disciplinare, condamnări penale sau la stabilirea
răspunderii civile.
25.5. In orice fază a unei investigaţii
privind siguranţa maritimă pot fi recomandate măsuri provizorii
de siguranţă.
25.6. In cazul în care un stat interesat în mod
deosebit nu este de acord cu o parte sau în totalitate cu raportul final al
investigaţiei privind siguranţa maritimă, acesta poate prezenta
raportul său propriu către Organizaţie.
CAPITOLUL 26
Redeschiderea unei investigaţii
26.1. Statul(ele) care efectuează
investigaţia privind siguranţa maritimă, după ce a(u)
finalizat o investigaţie privind siguranţa maritimă, trebuie
să îşi reconsidere constatările şi să ia în considerare
redeschiderea investigaţiei, atunci când au apărut probe noi, care
pot modifica în mod semnificativ analiza şi concluziile la care s-a ajuns.
26.2. Atunci când probe noi, semnificative, legate de
orice accident sau incident maritim sunt prezentate statului care a efectuat
investigaţia privind siguranţa maritimă, probele trebuie să
fie pe deplin evaluate şi adresate către alte state interesate în mod
deosebit pentru informare.
* A se vedea cap. 13, în care dispoziţiile cu
privire la furnizarea rapoartelor, la cerere, către părţile
interesate pot fi în mod alternativ incluse ca dispoziţii obligatorii.