ORDIN Nr
ORDIN Nr. 79
din 30 ianuarie 2009
privind prelungirea
valabilitatii Ordinului ministrului sanatatii publice nr. 884/2007 pentru
ajustarea preturilor la medicamentele cuprinse in Catalogul national al
preturilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piata in Romania,
cu modificarile si completarile ulterioare
ACT EMIS DE:
MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 62 din 2 februarie 2009
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale
strategii şi politica medicamentului nr. IB 981 din 30 ianuarie 2009, având în
vedere prevederile art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 140 alin. (2)
lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare, şi ale Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei
naţionale, cu modificările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.718/2008 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite
următorul ordin:
Art. 1. - Se prelungeşte valabilitatea Ordinului
ministrului sănătăţii publice nr. 884/2007 pentru ajustarea preţurilor la
medicamentele cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz
uman autorizate de punere pe piaţă în România, cu modificările şi completările
ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 375 din 1 iunie 2007, cu modificările şi
completările ulterioare, până în data de 31 martie 2009.
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Ion Bazac