ORDIN Nr. 580
din 13 iulie 2007
privind procedura de
inregistrare a producatorilor si importatorilor de plante, produse vegetale sau
alte obiecte si de stabilire a anumitor obligatii pentru acestia
ACT EMIS DE:
MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 499 din 25 iulie 2007
In temeiul prevederilor art. 9
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie
împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare
plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001,
văzând Referatul de aprobare nr. 292.477 din 1 iunie
2007 al Agenţiei Naţionale Fitosanitare din cadrul Ministerului Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Art. 1. - (1) Producătorii, depozitele colective,
centrele de expediere, o altă persoană sau importatorii prevăzuţi la art. 7
alin. (8) şi (11), art. 8 alin. (7) lit. b) sau art. 14 alin. (3) din Hotărârea
Guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva
introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau
produselor vegetale în România vor înainta o cerere organismului oficial
responsabil, respectiv unităţii fitosanitare judeţene sau a municipiului
Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, pentru înregistrarea în registrul oficial, conform procedurii de
înregistrare.
(2) Organismul oficial responsabil înregistrează
cererea prevăzută la alin. (1) într-un registru oficial de cereri şi verifică
informaţiile din formularul cererii.
(3) Organismul oficial
responsabil înregistrează fiecare producător, depozit colectiv, centru de
expediere, altă persoană sau importator prevăzut(ă) la alin. (1) în registrul
oficial cu un număr individual de înregistrare, care permite identificarea
acestora, după ce s-a constatat că producătorul, depozitul colectiv, centrul de
expediere, o altă persoană sau importatorul are capacitatea de a îndeplini
obligaţiile stabilite la art. 2 alin. (2) şi (3) şi la art. 3.
(4) Numărul individual de înregistrare va fi format
astfel:
a) prima parte se constituie
din iniţialele judeţului, utilizându-se codul naţional pentru automobile;
b) a doua parte va fi formată din 4 cifre, începând de
la 0001, identificând persoana juridică/fizică în ordinea înregistrării;
c) a treia parte va fi formată
prin folosirea literelor P, D, C, I şi A astfel: litera P pentru producător de plante, produse vegetale
sau alte articole (de exemplu, P0000), litera D pentru depozit colectiv de
plante, produse vegetale sau alte articole (de exemplu, 0D000), litera C pentru centru de expediere a plantelor, produselor vegetale
sau a altor articole (de exemplu, 00C00), litera I pentru
importator de plante, produse vegetale sau alte articole (de exemplu, 000I0) şi
litera A pentru o altă persoană (de exemplu, 0000A).
(5) Modelul cererii de înregistrare este prezentat în
anexa nr. 1.
(6) Modelul registrului oficial de înregistrare este
prezentat în anexa nr. 2.
(7) In urma înregistrării, organismul oficial
responsabil eliberează un certificat de înregistrare, care se vizează anual, al
cărui model este prezentat în anexa nr. 3.
(8) In situaţia în care, în urma verificării prevăzute
la alin. (2), se constată că obligaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu sunt
îndeplinite, organismul oficial responsabil nu înregistrează producătorul,
depozitul colectiv, centrul de expediere, o altă persoană sau importatorul în
registrul oficial menţionat la alin. (1) până când condiţiile prevăzute la alin. (3) nu sunt
îndeplinite.
(9) Organismul oficial responsabil modifică
înregistrarea făcută sau, dacă este cazul, realizează o nouă înregistrare dacă
producătorul, depozitul colectiv, centrul de expediere, o altă persoană sau
importatorul prevăzut(ă) la alin. (1) decide să desfăşoare şi alte activităţi
faţă de sau în locul celor pentru care au fost înregistraţi iniţial.
(10) In cazul în care obligaţiile prevăzute la art. 2
alin. (2) şi, după caz, la art. 2 alin. (3) şi la art. 3 nu mai sunt
îndeplinite, organismul oficial responsabil aplică măsurile necesare.
(11) Orice măsură aplicată conform alin. (10) este
anulată dacă se stabileşte că producătorul, depozitul colectiv, centrul de
expediere, o altă persoană sau importatorul poate să îndeplinească pe viitor
cerinţele şi condiţiile prevăzute de prezentul ordin.
Art. 2. - (1) Organismul oficial
responsabil se asigură că prin procedura de înregistrare prevăzută la art. 1
orice producător, depozit colectiv, centru de expediere, altă persoană sau
orice importator este supus(ă) obligaţiilor prevăzute la alin. (2), fără a
prejudicia obligaţiile prevăzute la alin. (3) şi la art. 3.
(2) Fără a prejudicia obligaţiile deja stabilite de
Hotărârea Guvernului nr. 563/2007, obligaţiile la care se face referire la
alin. (1) sunt următoarele:
a) menţinerea unui plan actualizat cu privire la
locaţiile în care se cultivă, produc, depozitează, păstrează sau se utilizează
plante, produse vegetale sau alte obiecte de către producător, depozit
colectiv, centru de expediere, o altă persoană sau importatorul prevăzut(ă) la
art. 1 alin. (1) sau în care acestea se găsesc;
b) menţinerea înregistrărilor, în scopul punerii la dispoziţia
organismului oficial responsabil a unor informaţii complete cu privire la
plantele, produsele vegetale sau alte obiecte:
- cumpărate pentru a fi depozitate sau plantate în
aceste locaţii;
- aflate în curs de producţie; sau
- expediate către terţi şi păstrarea documentelor
referitoare la acestea cel puţin un an de zile;
c) să fie disponibil sau să desemneze o altă persoană
cu experienţă tehnică în domeniul protecţiei plantelor pentru a stabili o
legătură cu organismul oficial responsabil;
d) să efectueze inspecţii vizuale în cursul perioadei
de vegetaţie ori de câte ori este necesar şi la momentul optim şi în
conformitate cu instrucţiunile furnizate de către organismul oficial responsabil;
e) să asigure accesul organismului oficial
responsabil, în special pentru efectuarea inspecţiilor şi/sau prelevărilor de
probe, precum şi pentru verificarea înregistrărilor menţionate la lit. b) şi a
documentelor referitoare la acestea;
f) să coopereze cu organismul
oficial responsabil.
(3) In conformitate cu legislaţia naţională, pot fi
stabilite şi alte obligaţii cu caracter general pentru facilitarea evaluării
stării fitosanitare din locaţii; aceste obligaţii iau în considerare condiţiile
specifice de producţie şi, atunci când este cazul, condiţiile de import, în
special tipul culturii, locaţia, suprafaţa şi gestionarea acesteia, personalul
şi echipamentul disponibil.
Art. 3. - Producătorul, depozitul colectiv, centrul de
expediere, o altă persoană sau importatorul înregistrat(ă) trebuie să
îndeplinească, la solicitarea organismului oficial responsabil, anumite
obligaţii specifice privind evaluarea sau îmbunătăţirea stării fitosanitare din
locaţii, precum şi păstrarea identităţii materialului până când paşaportul
fitosanitar este ataşat conform prevederilor art. 8 alin. (4)-(6) din Hotărârea
Guvernului nr. 563/2007; aceste obligaţii specifice pot include activităţi cum
ar fi: examinarea specifică, prelevarea probelor, separarea, epurarea,
tratamentul, distrugerea şi marcarea (etichetarea) şi orice altă măsură care
este cerută în mod specific conform părţii A secţiunea a II-a din anexa nr. IV sau părţii B din anexa nr. IV la Hotărârea Guvernului
nr. 563/2007, atunci când este cazul.
Art. 4. - Organismul oficial responsabil se asigură de
îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2), prin examinarea
periodică, cel puţin o dată pe an, a înregistrărilor şi documentelor specifice
prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b).
Art. 5. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 6. - Prezentul ordin transpune prevederile
Directivei Comisiei 92/90/CEE de stabilire a anumitor obligaţii pentru
producătorii şi importatorii de plante, produse vegetale sau alte obiecte şi a
procedurii de înregistrare a acestora, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 344 din 26 noiembrie 1992.
Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 8. - Ordinul ministrului
agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 503/2001 privind procedura de
înregistrare a producătorilor, depozitelor colective, centrelor de expediere şi
a importatorilor de plante, produse vegetale sau articole reglementate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2002, se abrogă.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Decebal Traian Remeş
ANEXA Nr. 1
CERERE
pentru înregistrarea producătorilor, depozitelor
colective, centrelor de expediere, a unei alte
persoane şi a importatorilor de plante, produse
vegetale sau alte obiecte
(denumirea/numele persoanei
juridice/fizice).................................................................................................................................................................
cu sediul/domiciliul în localitatea.........................................,
str....................................... nr.........Judeţul............................................, telefon........................,
fax........................................................, înmatriculată la
registrul comerţului*) cu
nr.....................................................din....................................................,
reprezentată prin (numele şi
prenumele)........................................................................................................................................................................ .........,având funcţia
de.........................................................., solicit
înregistrarea ca:
1.
|_| producător |_| depozit colectiv |_| centru de
expediere |_| o altă persoană
al(a) următoarelor plante,
produse vegetale sau alte obiecte:
........................................................................................................................................................................ .........................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
2.|_| importator de plante, produse vegetale sau alte
obiecte.
Anexăm la prezenta cerere, în copie, următoarele
documente:
a) actul constitutiv*);
b) certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului*);
c) în cazul seminţelor şi materialului săditor,
autorizaţia de producere, prelucrare sau comercializare, după caz, eliberată de
autorităţile de specialitate teritoriale;
d) codul fiscal*);
e) în cazul producătorilor, titlul de folosinţă
(proprietate, arendă, închiriere etc), schiţa de amplasare a culturilor,
suprafaţa pe fiecare cultură, specificarea plantei premergătoare pentru fiecare
cultură şi alte detalii (irigat, asolament etc).
Declar pe propria răspundere că mi-am însuşit
prevederile legislaţiei în vigoare privind desfăşurarea activităţilor pentru
care solicit înregistrarea.
Mă oblig să anunţ orice modificare intervenită în
documentaţia depusă pentru înregistrare, în termen de 15 zile de la data
producerii modificării.
Data.............................. Semnătura şi ştampila solicitantului.......................
*) Numai în cazul persoanelor juridice.
ANEXA Nr. 2
REGISTRUL OFICIAL DE ÎNREGISTRARE
|
Nr. crt.
|
Denumirea/numele persoanei
juridice/fizice
|
Numărul de înregistrare
|
Tipul de activitate
|
Adresele la care îşi desfăşoară
activităţile
|
Numărul dosarului de evidenţă în
arhivă
|
Observaţii
|
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA Nr. 3
ROMÂNIA
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI
DEZVOLTĂRII RURALE
Unitatea
Fitosanitară......................................................
Seria........................Nr.....................
CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE
In temeiul art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului
nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi
răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor
vegetale în România, se înregistrează persoana
juridică/fizică:.............................................................................. cu nr......................................................,
pentru.....................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ ........................................................................................................................................................................ ..........................................................................................................................................
plantelor, produselor vegetale sau altor obiecte, cu
sediul/domiciliul în localitatea.........................................,
str..........................................nr........................., judeţul........................................, înmatriculată la
registrul comerţului*) cu nr.............................din...................................
.
Prezentul certificat poate fi suspendat dacă au fost
încălcate obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Persoana juridică/fizică înregistrată este obligată să
anunţe emitentul prezentului certificat de înregistrare cu privire la orice
modificare intervenită în documentaţia depusă la înregistrare.
Director,
................................................................
(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)
Data eliberării.................................
VIZA ANUALĂ
Data.................................
Data.................................
L.S..................................
L.S..................................
Modificări intervenite Modificări
intervenite
Data.................................
Data.................................
L.S..................................
L.S..................................
Modificări intervenite Modificări
intervenite
Data.................................
Data.................................
L.S..................................
L.S..................................
Modificări intervenite Modificări
intervenite
.........................................
........................................
*) Numai în cazul persoanelor juridice.