
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. II alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2019 pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, instituirea unor derogări şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 230/2019,luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.762/2015*) privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie S.C. Centrul Educaţional „Hermann Oberth" - S.R.L. din municipiul Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari,*) Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.762/2015 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 13 din 30.07.2021 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada 10 mai-2 iulie 2021,în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin. Articolul 1Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari, şoseaua Pipera-Tunari nr. 34 E, judeţul Ilfov, pentru nivelul de învăţământ „liceal" (nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare), profilul „real" (filieră teoretică), specializările „matematică-informatică" şi „ştiinţe ale naturii", profilul „umanist" (filieră teoretică), specializarea „filologie", forma de învăţământ „cu frecvenţă", limba de predare „germană", începând cu anul şcolar 2021-2022, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. Articolul 3Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2025-2026. Articolul 4 Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii la nivelul de învăţământ „liceal" (nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare), profilul „real" (filieră teoretică), specializările „matematică-informatică" şi „ştiinţe ale naturii", profilul „umanist" (filieră teoretică), specializările „filologie" şi „ştiinţe sociale", se preiau la nivelul de învăţământ (nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare), profilul „real" (filieră teoretică), specializările „matematică-informatică" şi „ştiinţe ale naturii", profilul „umanist" (filieră teoretică), specializările „filologie" şi „ştiinţe sociale", forma de învăţământ „cu frecvenţă", acreditate în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari. Articolul 5
(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular acreditate Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari revine fondatorilor. Articolul 6Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. Articolul 7S.C. Centrul Educaţional Hermann Oberth - S.R.L. din oraşul Voluntari, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Liceul German „Hermann Oberth" din oraşul Voluntari, Direcţia generală management resurse umane şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 8 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat ANEXĂJudeţul Ilfov
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/data |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivelul de învăţământ/Nivelul de calificare |
Domeniul/ Profilul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1. |
Liceul German „Hermann Oberth" |
11/22.06.2021 |
S.C. Centrul Educaţional „Hermann Oberth" - S.R.L. |
Oraşul Voluntari, şos. Pipera-Tunari nr. 34E, tel. 0723/338700 |
Liceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare) |
Real (filiera teoretică) |
|
Matematică-informatică |
Germană |
Cu frecvenţă |
Ştiinţe ale naturii |
Germană |
Cu frecvenţă |
Umanist (filiera teoretică) |
|
Filologie |
Germană |
Cu frecvenţă |
Capacitate maximă de şcolarizare*) - 12 formaţiuni de studiu/1 schimb (maximum 12 formaţiuni de studiu/schimbul 1) |
*) Capacitatea de şcolarizare reprezintă numărul maxim de formaţiuni de studiu care pot fi şcolarizate în 2 schimburi în sălile de clasă şi cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unităţii de învăţământ.