ORDIN Nr. 449
din 5 iulie 2006
pentru aprobarea
Procedurilor, conditiilor si regulilor privind acreditarea oficiala a
persoanelor pentru efectuarea inspectiilor in camp in vederea certificarii unor
culturi semincere sub supraveghere oficiala
ACT EMIS DE:
MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 678 din 8 august 2006
In baza prevederilor art. 12 şi ale art. 21 alin. (1)
lit. g) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi
certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor,
precum şi înregistrarea soiurilor de plante,
având în vedere necesitatea transpunerii Deciziei
Consiliului Uniunii Europene nr. 98/96/CE din 14 decembrie 1998 privind
inspecţiile în câmp, la sămânţa din speciile la care se referă directivele
Consiliului 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE şi 2002/57/CE
privind comercializarea seminţelor de plante furajere, cereale, sfeclă, legume
şi oleaginoase şi textile,
văzând Referatul de aprobare a proiectului de ordin
pentru aprobarea Procedurilor, condiţiilor şi regulilor privind acreditarea
oficială a persoanelor pentru efectuarea inspecţiilor în câmp în vederea
certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială nr. 90.136 din 2
iunie 2006,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Procedurile, condiţiile şi regulile
privind acreditarea oficială a persoanelor pentru efectuarea inspecţiilor în
câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială,
prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Ordinul ministrului
agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 355/2002 pentru aprobarea
Condiţiilor şi procedurilor privind acreditarea persoanelor pentru efectuarea inspecţiilor în câmp în
vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială, publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2002, se abrogă la data intrării în
vigoare a prezentului ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare
în termen de 10 zile de la data publicării.
p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale,
Vasile Lupu,
secretar de stat
ANEXA
PROCEDURI, CONDIŢII Şl REGULI
privind acreditarea oficială a persoanelor pentru
efectuarea inspecţiilor în câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub
supraveghere oficială
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare
Art. 1. - (1) Prezentele proceduri, condiţii şi reguli
se aplică pentru acreditarea inspectorilor în câmp în scopul stabilirii
competenţei de a efectua inspecţiile în câmp în vederea certificării seminţelor,
recunoscute de autoritatea oficială, sub supraveghere oficială. Inspectorii în
câmp pot fi:
a) persoane fizice independente;
b) persoane angajate de către persoane fizice sau
juridice a căror activitate este de a presta servicii tehnice independente
către producătorii, prelucrătorii sau comercianţii de sămânţă;
c) persoane angajate de persoane fizice sau juridice
ale căror activităţi implică producerea, prelucrarea sau comercializarea
seminţebr.
(2) In situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), inspectorul
în câmp acreditat oficial poate efectua inspecţii în câmp numai pe teritoriul
angajatorului său, în afara cazului în care există un alt acord între
angajatorul său, un alt operator economic care solicită certificarea şi
autoritatea oficială.
(3) In situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi
c), operatorul economic angajator asigură autoritatea oficială că inspectorul
în câmp candidat sau acreditat este liber de orice presiune în desfăşurarea
activităţii de control în câmp.
(4) Acreditarea unor persoane pentru efectuarea
inspecţiilor în câmp în vederea certificării se realizează de către autoritatea
oficială, desemnată de Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea
controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului
săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, respectiv Inspecţia
Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS) din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării
Rurale, prin unităţile teritoriale ale acesteia, respectiv Laboratorul Central
pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS) sau inspectoratele teritoriale
pentru calitatea seminţelor si a materialului săditor (ITCSMS), după caz.
(5) Grupele de specii pentru care se acordă
acreditarea inspectorilor în câmp pentru a efectua inspecţii în vederea
certificării culturilor semincere sub supraveghere oficială sunt:
a) cereale şi plante furajere, prevăzute în Ordinul
ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.262/2005 pentru
aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea
comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea
seminţelor de cereale, publicat în Monitorul Oficial ai
României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006, şi
în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.
1.263/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în
vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea
seminţelor de plante furajere, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006;
b) oleaginoase şi textile, sfeclă, prevăzute în
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.
1.264/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în
vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea
seminţelor de plante oleaginoase şi textile, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 18 bis
din 9 ianuarie 2006, şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi
dezvoltării rurale nr. 1.265/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor
tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea
calităţii şi comercializarea seminţelor de sfeclă de zahăr şi sfeclă furajeră,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006;
c) legume, prevăzute în Ordinul ministrului
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.366/2005 pentru aprobarea
Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării,
controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de
legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 bis din 8 februarie 2006.
(6) Inspecţia în câmp sub supraveghere oficială se
efectuează pentru culturile semincere din categoriile biologice prevăzute în
ordinele ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale menţionate
la alin. (5).
(7) Eliberarea certificatului
de acreditare oficială de către autoritatea oficială atestă că inspectorul în
câmp acreditat oficial poate să efectueze inspecţia în câmp în vederea
certificării culturilor semincere pentru care a fost acordată acreditarea.
CAPITOLUL II
Definirea termenilor
Art. 2. - (1) Acreditare
oficială reprezintă delegarea de responsabilitate
care permite unei persoane fizice sau juridice să execute o anumită activitate
în numele organismului responsabil pentru respectiva activitate.
(2) Acreditor este organismul
oficial de acreditare cu competenţă recunoscută pentru procedura de acreditare.
(3) Acţiune preventivă este acţiunea întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei
potenţiale neconformităţi sau a altei posibile situaţii nedorite, în scopul
prevenirii apariţiei acestora.
(4) Acţiune corectivă este acţiunea întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei
neconformităţi, în scopul prevenirii repetării acestora.
(5) Operator economic angajator este persoana fizică sau juridică care angajează persoane fizice şi
a cărei activitate implică producerea, prelucrarea sau comercializarea seminţei
ori prestarea de servicii tehnice independente către producătorii,
prelucrătorii sau comercianţii de sămânţă.
(6) Autoritatea oficială este autoritatea desemnată oficial, prevăzută la art. 1 alin. (4),
pentru acreditarea unor persoane fizice sau juridice pentru desfăşurarea de
activităţi specifice, la cererea acestora.
(7) Audit este
examinarea sistematică, independentă şi documentată în scopul determinării
măsurii în care sunt îndeplinite criteriile, ansamblul de politici, proceduri
sau cerinţe.
(8) Candidat la acreditare este persoana fizică sau juridică ce doreşte să obţină de la
autoritatea desemnată un certificat de acreditare oficială.
(9) Certificat de acreditare oficială este documentul eliberat
de autoritatea oficială, care atestă că persoana fizică acreditată poate să
efectueze inspecţii în câmp în vederea certificării unor culturi semincere şi
care dovedeşte că persoana acreditată posedă cunoştinţele tehnice necesare
pentru realizarea obiectivelor propuse la solicitarea acreditării.
(10) Conformitate reprezintă
satisfacerea exigenţelor specifice unei activităţi.
(11) Neconformitate majoră
este activitatea care influenţează în mod negativ
serviciul prestat de persoana acreditată şi care trebuie corectată imediat.
(12) Neconformitate minoră
este activitatea care nu influenţează direct
serviciul prestat şi care trebuie corectată într-un anumit interval de timp.
(13) Inspecţia în câmp (controlul în câmp) este examinarea în câmp
a plantelor unei culturi destinate producerii de seminţe conform metodelor,
regulilor şi normelor în vigoare.
(14) Inspector în câmp oficial este inspectorul oficial al autorităţii prevăzute la art. 1 alin. (4).
(15) Inspector în câmp acreditat oficial este persoana fizică independentă sau persoana angajată de persoane
fizice ori juridice, care poate efectua inspecţia în câmp a unor culturi
semincere sub supravegherea autorităţii oficiale.
(16) Procedură reprezintă documentele, operaţiunile primare şi auxiliare de
îndeplinit pentru desfăşurarea unei activităţi, responsabilităţile fiecărei
persoane, precum şi interacţiunea între responsabilităţi şi operaţiuni.
(17) Supraveghere oficială
este procedura prin care autoritatea oficială urmăreşte şi verifică activitatea specifică a unei persoane
fizice sau juridice acreditate de autoritatea oficială să desfăşoare o anumită
activitate în numele său.
CAPITOLUL III
Condiţii pentru inspectorii în câmp în vederea
acreditării oficiale
SECŢIUNEA 1
Condiţii pentru acreditare
Art. 3. - (1) Inspecţia în câmp a culturilor semincere
poate fi efectuată de către:
a) inspectori în câmp, angajaţi de persoane fizice sau
juridice înregistrate pentru producerea, prelucrarea sau comercializarea
seminţelor, acreditaţi în acest scop de autoritatea oficială şi sub
supravegherea acesteia;
b) inspectori în câmp, angajaţi de persoane fizice sau
juridice a căror activitate este de a presta servicii tehnice independente
către producătorii, prelucrătorii sau comercianţii de sămânţă, acreditaţi în
acest scop de autoritatea oficială şi sub supravegherea acesteia;
c) inspectori în câmp care sunt persoane fizice
independente, acreditaţi în acest scop de autoritatea oficială şi sub
supravegherea acesteia.
(2) Inspectorii în câmp trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii pentru a putea fi acreditaţi:
a) să aibă pregătire corespunzătoare în domeniu, cel
puţin 3 ani experienţă în producerea, controlul şi certificarea seminţelor,
ameliorarea soiurilor de plante şi suficiente cunoştinţe pentru desfăşurarea
activităţii în bune condiţii;
b) să aibă calificările tehnice necesare;
c) să fie independenţi în activitatea pe care o
desfăşoară;
d) să nu aibă interese personale în luarea măsurilor
ce se impun;
e) să nu obţină niciun profit personal necuvenit ca
urmare a deciziilor sau masurilor luate în urma efectuării inspecţiilor în
câmp;
f) să lucreze în conformitate cu metodele, regulile şi
normele în vigoare aplicabile inspecţiilor oficiale;
g) să demonstreze competenţă şi cunoştinţe privind:
(i) înţelegerea termenilor inspecţie în câmp şi distinctivitate,
uniformitate şi stabilitate, respectiv caracterele morfologice şi fiziologice ale soiurilor şi modul de
notare în descrierea soiurilor,
(ii) înţelegerea importanţei preciziei operaţiunii
de inspecţie în câmp;
(iii) întocmirea corectă a documentelor oficiale.
(3) Operatorul economic angajator sau persoana
fizică independentă trebuie să depună la ITCSMS sau LCCSMS în a cărui zonă
teritorială îşi desfăşoară activitatea specifică o cerere-tip, conform
modelului prezentat în anexa nr. 1, în două exemplare, din care unul se
restituie solicitantului după terminarea procedurilor de acreditare, împreună
cu toate documentele prevăzute.
(4) Documentele solicitate pentru înscrierea
candidatului la acreditare sunt:
a) copie xerox de pe autorizaţia de producere,
prelucrare sau comercializare a seminţelor, vizată pe anul în curs, în cazul
persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c);
b) copie xerox de pe statutul operatorului economic
înregistrat, cu specificarea obiectului de activitate, în cazul persoanelor
fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c);
c) copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă
camera de comerţ şi industrie, în cazul persoanelor fizice sau juridice
angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c);
d) copie xerox de pe certificatul de înregistrare
fiscală, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art.
1 alin. (1) lit. b) şi c);
e) dosarul de prezentare a persoanei angajate sau a
persoanei fizice independente care urmează să fie acreditată pentru inspecţia
în câmp, care cuprinde cel puţin:
(i) copie de pe diploma de studii;
(ii) curriculum vitae;
(iii) copie de pe carnetul de muncă sau contractul
temporar;
(iv) angajamentul scris al persoanei şi
angajatorului său ori al persoanei fizice, după caz, de a se conforma regulilor
care guvernează inspecţiile oficiale în câmp.
(5) Inscrierea pentru acreditare oficială este
acceptată numai dacă documentaţia este corect întocmită, în conformitate cu
prezentele proceduri, condiţii şi reguli.
(6) Contravaloarea prestaţiei de acreditare este
achitată de operatorul economic angajator sau de persoana fizică independentă,
la acceptarea cererii şi înregistrarea acesteia.
SECŢIUNEA a 2-a
Cunoştinţe şi aptitudini
Art. 4. - (1) Inspectorii în câmp candidaţi la
acreditarea oficială vor avea calificarea tehnică necesară, obţinută în cadrul
instruirilor organizate în condiţiile aplicabile inspectorilor în câmp
oficiali, confirmaţi prin examinare oficială. Inspecţiile în câmp se efectuează
în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(2) Candidatul la acreditare
trebuie să aibă cunoştinţe privind:
a) metodele OCDE pentru inspecţia culturilor în câmp;
b) metodele şi cerinţele specifice de inspecţie în
câmp la culturile pentru care a solicitat acreditarea;
c) condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
cultura în conformitate cu regulile şi normele în vigoare;
d) caracteristicile speciilor şi soiurilor pentru
care a solicitat acreditarea, eventualele plante netipice şi din alte specii;
e) organismele dăunătoare ale diferitelor specii şi simptomele
acestora, precum şi diferitele categorii de buruieni şi identificarea lor;
f) orice anomalie datorată toxicităţii pesticidelor,
problemelor de nutriţie, umiditate şi temperatură;
g) determinarea identităţii şi purităţii soiului prin
identificarea morfologică şi fiziologică;
h) detectarea, caracterizarea şi cuantificarea
impurităţilor în cultura seminceră;
i) interpretarea corectă a rezultatelor.
(3) Autoritatea oficială verifică cunoştinţele
candidatului la acreditare prin:
a) testare scrisă şi interviu privind cunoaşterea
regulilor, normelor şi standardelor în vigoare, principiilor şi procedurilor de
control în câmp, la care candidatul la acreditare trebuie să obţină minimum
nota 8 pentru a putea intra la proba practică;
b) proba practică privind aptitudinile necesare pentru
inspecţia în câmp prin examinarea a minimum 3 parcele pentru fiecare specie.
Rezultatele probei practice se interpretează astfel:
(i) candidatul la acreditare este considerat admis
dacă rezultatele obţinute de
acesta sunt apropiate de cele obţinute
de inspectorul în câmp oficial, cu o toleranţă de ±0,1% pentru speciile cu determinarea procentuală a componentelor culturii si o bucată
plantă netipică pentru
speciile cu determinare numerică a
componentelor culturii, la toate cele 3 parcele examinate;
(ii) dacă rezultatele determinărilor la una dintre
parcele nu se încadrează în
limitele de toleranţă, proba practică se suplimentează cu examinarea unei noi parcele; dacă aceasta se încadrează în limitele de
toleranţă, candidatul la
acreditare se consideră admis, iar dacă nu se încadrează în limitele de toleranţă se aplică prevederile pct. (iii);
(iii) dacă rezultatele determinărilor la două
dintre parcele nu se
încadrează în limitele de toleranţă, candidatul la acreditare va efectua inspecţia în câmp împreună cu un inspector în câmp oficial, aceasta
desfăşurându-se pe perioada
unui sezon de inspecţie în câmp pentru specia respectivă. După perioada de instruire practică se face reverificarea cunoştinţelor practice ale candidatului la acreditare;
(iv) dacă rezultatele determinărilor la toate cele
3 parcele nu se încadrează în
limitele de toleranţă, candidatul la acreditare se consideră respins de la acreditare.
Art. 5. - (1) Auditul efectuat de autoritatea oficială în vederea acreditării inspectorilor în câmp trebuie să constate dacă se
respectă cerinţele specifice
din legislaţia în vigoare. In urma efectuării auditului în vederea acreditării, echipa de
auditori eliberează un raport de audit.
(2) Raportul de audit se transmite în scris operatorului
economic angajator sau persoanei fizice independente care a cerut acreditarea,
în termen de 20 de zile, astfel:
a) dacă raportul de audit este favorabil, se
stabileşte data la care urmează să se semneze contractul de acreditare oficială
şi să se elibereze certificatul de acreditare oficială;
b) în cazul unui raport de audit nefavorabil,
operatorul economic angajator care a cerut acreditarea sau persoana fizică
independentă este informată despre respingerea acreditării. In termen de 30 de
zile de la data comunicării deciziei de respingere a acreditării, operatorul
economic angajator sau persoana fizică independentă anunţă autoritatea oficială
dacă:
(i) renunţă la cererea pentru acreditare, caz în
care dosarul este clasat;
(ii) menţine cererea de acreditare, caz în care se
depune cerere cu documentaţia
reactualizată pentru începerea unui al doilea audit;
(iii) face contestaţie la INCS împotriva
deciziei de respingere a
acreditării.
CAPITOLUL IV
Responsabilităţile inspectorilor în câmp acreditaţi
oficial şi ale autorităţii oficiale
SECŢIUNEA 1
Responsabilităţile inspectorilor în câmp
acreditaţi oficial
Art. 6. - (1) In ceea ce priveşte responsabilităţile
faţă de autoritatea oficială, inspectorii în câmp acreditaţi oficial sunt
asimilaţi cu inspectorii în câmp oficiali.
(2) Inspectorii în câmp acreditaţi oficial efectuează
inspecţia în câmp sub supraveghere oficială în conformitate cu regulile şi
normele în vigoare aplicabile inspecţiilor oficiale pentru speciile de seminţe
pentru care au fost acreditaţi.
(3) Inspectorii în câmp acreditaţi oficial trebuie să
îşi menţină un nivel ridicat de pregătire teoretică şi practică prin:
a) efectuarea permanentă a activităţii de inspecţie în
câmp a culturilor semincere, fără întreruperi, iar în cazul unei întreruperi justificate pe o perioadă mai mare de un
an, se face retestarea persoanei acreditate;
b) participarea la instruirile periodice;
c) cunoaşterea modificărilor apărute în normele în
vigoare şi metodelor de inspecţie a culturilor în câmp, însuşindu-şi orice
schimbare.
(4) Inspectorii în câmp acreditaţi oficial trebuie să
fie instruiţi şi testaţi sau retestaţi prin cursuri de pregătire organizate în
condiţiile aplicabile inspectorilor în câmp oficiali şi confirmaţi prin
examinări oficiale.
(5) Operatorul economic angajator sau inspectorul în
câmp acreditat oficial independent, după caz, achită autorităţii oficiale
contravaloarea serviciilor de acreditare/reacreditare prestate, precum şi a
celor de supraveghere şi monitorizare a activităţii de control în câmp.
SECŢIUNEA a 2-a
Responsabilităţile autorităţii oficiale
Art. 7. - Autoritatea oficială trebuie să se asigure că
inspectorul în câmp acreditat oficial este liber de orice presiune ce poate
afecta negativ activitatea de inspecţie în câmp.
Art. 8. - (1) Autoritatea oficială trebuie să dispună
de personal calificat, specializat, de echipamente şi alte facilităţi necesare
pentru a realiza expertize tehnice privind acreditarea oficială şi supravegherea inspectorului în câmp acreditat oficial.
(2) Autoritatea oficială comunică acceptul pentru
înscrierea la acreditare sau motivele pentru care înscrierea nu poate fi
acceptată, în decurs de 5 zile lucrătoare de la data depunerii solicitării şi a
întregii documentaţii solicitate.
(3) Autoritatea oficială asigură accesul la
informaţii, documentaţie şi îndrumă inspectorul în câmp înainte şi după
acreditare.
(4) Autoritatea oficială poate acorda dreptul de
inspecţie sub supraveghere oficială numai pentru culturile semincere realizate
din sămânţă verificată în postcontrol oficial şi ale cărei rezultate au fost
satisfăcătoare.
(5) Autoritatea oficială trebuie:
a) să furnizeze proceduri relevante cu privire la
schemele OCDE pentru inspecţia în câmp a culturilor
semincere;
b) să organizeze instruiri şi aplicaţii practice pe
probleme de inspecţie în câmp a culturilor semincere;
c) să testeze candidatul la acreditare şi să retesteze
inspectorul în câmp acreditat oficial;
d) să aducă la cunoştinţă candidatului la acreditare
rezultatul testării în termen de 24 de ore de la obţinerea rezultatelor
verificării fiecărei probe;
e) să încheie un contract de acreditare oficială cu
operatorul economic angajator şi inspectorul în câmp acreditat oficial sau cu
inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz, care a trecut
probele de verificare în vederea acreditării, şi să elibereze certificatul de
acreditare oficială pentru inspectorul în câmp acreditat oficial;
f) să organizeze audituri, să supravegheze şi să
monitorizeze activitatea de inspecţie în câmp, ceea ce presupune:
(i) verificarea cunoştinţelor inspectorului în câmp
acreditat oficial în anumite perioade critice;
(ii) verificarea metodelor aplicate în
efectuarea determinărilor în câmp;
(iii) verificarea aplicării corecte a normelor în
vigoare, a procedurilor şi
instrucţiunilor de lucru;
(iv) iniţierea de acţiuni preventive în scopul
eliminării unor posibile
neconformităţi sau a altor situaţii nedorite;
(v) iniţierea de acţiuni
corective sau retragerea acreditării dacă acţiunile corective nu sunt întreprinse;
(vi) identificarea inspectorului în câmp acreditat
oficial printr-un număr unic şi o ştampilă personală;
(vii) identificarea culturilor inspectate de
inspectorul în câmp acreditat oficial şi a loturilor
de seminţe rezultate, care să
permită monitorizarea seminţelor pe tot parcursul circulaţiei şi folosirii lor.
(6) Pe tot parcursul activităţii de acreditare se va
menţine confidenţialitatea informaţiilor obţinute la toate nivelurile.
(7) Autoritatea oficială trebuie să se asigure că
inspectorul în câmp acreditat oficial:
a) este independent în luarea deciziilor;
b) este imparţial când efectuează inspecţia în câmp a
culturilor semincere;
c) nu obţine niciun profit personal necuvenit, în
urma deciziilor sau a măsurilor luate, din activitatea de inspecţie în câmp a
culturilor semincere.
SECŢIUNEA a 3-a
Documentele de acreditare
Art. 9. - Contractul de acreditare oficială, al cărui
model este prezentat în anexa nr. 2, are puterea legală a unui contract între
autoritatea oficială, operatorul economic angajator şi inspectorul în câmp
acreditat oficial angajat sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent,
după caz.
Art. 10. - Certificatul de
acreditare oficială, al cărui model este prezentat în anexa nr. 3, reprezintă
documentul tipizat eliberat de autoritatea oficială în urma îndeplinirii
tuturor condiţiilor prevăzute în prezentele proceduri, condiţii şi reguli, are
termen de valabilitate 3 ani şi este vizat anual în urma verificării prin
supraveghere şi monitorizare a activităţii şi retestării inspectorului în câmp
acreditat oficial.
CAPITOLUL V
Supravegherea si monitorizarea inspectorilor în câmp
acreditaţi oficial, efectuate de autoritatea oficială
SECŢIUNEA 1
Auditul efectuat de autoritatea oficială
Art. 11. - (1) Autoritatea oficială trebuie să aibă
certitudinea că inspectorul în câmp acreditat oficial respectă în totalitate
regulile şi normele în vigoare, iar activitatea pe care o desfăşoară acesta
este adecvată şi eficientă pentru scopul propus. Aceasta certitudine poate fi
obţinută în mod obiectiv prin intermediul unui audit.
(2) Auditorii care efectuează auditul inspectorului în
câmp acreditat oficial sunt inspectori oficiali ai LCCSMS sau ITCSMS,
recunoscuţi de INCS. Auditorii vor fi instruiţi anual de LCCSMS sau de alte
autorităţi similare pe plan internaţional.
(3) Autoritatea oficială ia în calcul, în cazul
inspectorului în câmp acreditat oficial:
a) un sistem de control al
întregii documentaţii referitoare la activitatea acestuia;
b) reactualizarea documentaţiei necesare;
c) verificarea documentelor eliberate, asigurarea
că amendamentele sau schimbările aduse unor documente sunt autorizate,
procesate şi implementate într-o manieră eficientă;
d) reexaminarea cunoştinţelor acestuia în ceea ce
priveşte toate schimbările publicate în documentaţia de specialitate;
e) rezultatele supravegherii şi monitorizării
acestuia.
Art. 12. - (1) Auditul se efectuează la fiecare 3 ani
pentru prelungirea acreditării în vederea reacreditării, la cererea
operatorului economic angajator sau a inspectorului în câmp acreditat oficial
independent, iar în cazul în care s-au identificat neconformităţi, frecventa
auditurilor este sporită. Perioada de 3 ani începe de la data acreditării.
(2) Documentele pe care trebuie să le depună
operatorul economic angajator sau inspectorul în câmp acreditat oficial
independent în vederea reacreditării sunt:
a) cererea de reacreditare, care se depune la
autoritatea oficială, în două exemplare, cu cel puţin 3 luni înainte de data
expirării valabilităţii certificatului de acreditare oficială;
b) documentaţia necesară la acreditare, reactualizată;
c) alte documente solicitate, după caz, de autoritatea
oficială.
(3) Data efectuării auditului în vederea reacreditării
va fi stabilită de autoritatea oficială de comun acord cu solicitantul, dar nu
mai târziu de 3 luni de la data expirării valabilităţii certificatului de
acreditare oficială.
(4) In termen de 15 zile de la data efectuării
auditului în vederea reacreditării, auditorii autorităţii întocmesc un raport
de audit, în 3 exemplare, din care două exemplare rămân la autoritatea
oficială, iar un exemplar va fi înmânat operatorului economic angajator sau
inspectorului în câmp acreditat oficial independent, după caz. Termenul de 15
zile în care auditorii autorităţii oficiale întocmesc
un raport de audit, în cazul alin. (3), trebuie să se
încadreze în termenul prevăzut la acest alineat.
(5) In urma auditului în vederea reacreditării,
efectuat de autoritatea oficială, dacă raportul de audit este favorabil, se
încheie un nou contract de acreditare oficială şi se eliberează un nou
certificat de acreditare oficială.
(6) In urma auditului în vederea reacreditării,
efectuat de autoritatea oficială, dacă raportul de audit este nefavorabil, se
retrage certificatul de acreditare oficială, iar contractul de acreditare
oficială se consideră nul. Operatorul economic angajator sau persoana fizică
independentă poate să decidă dacă depune cerere cu documentaţia reactualizată
pentru începerea unui alt audit sau face contestaţie la INCS împotriva deciziei de respingere.
SECŢIUNEA a 2-a
Supravegherea inspectorului în câmp acreditat
oficial, efectuată de autoritatea
oficială
Art. 13. - (1) Supravegherea inspectorului în câmp
acreditat oficial este efectuată anual de autoritatea oficială astfel:
a) cultura seminceră inspectată în câmp de către
inspectorul în câmp acreditat oficial trebuie să provină din sămânţa verificată
în postcontrol oficial şi ale cărei rezultate au fost satisfăcătoare;
b) o proporţie de cel puţin 5% din recolta de sămânţă
provenită din culturile semincere examinate de inspectorul în câmp acreditat
oficial trebuie să fie verificată de inspectorii în câmp oficiali;
c) o proporţie a eşantioanelor din loturile de seminţe
certificate, recoltată din culturile semincere examinate de inspectorul în câmp
acreditat oficial, trebuie prelevată pentru postcontrol oficial şi, după caz,
pentru testare în laboratorul oficial privind identitatea şi puritatea
varietală; eşantioanele sunt prelevate în conformitate cu precizările
specificate în legislaţia în vigoare;
d) la fiecare inspecţie de verificare se întocmeşte un
raport care se transmite autorităţii oficiale. Aceasta trebuie să compare
rezultatele inspectorului în câmp oficial cu cele ale inspectorului în câmp
acreditat oficial;
e) în cazul existenţei unei diferenţe clare între cele
două rezultate, dar care nu afectează decizia de aprobare în câmp, se
întreprind măsuri corective, iar rezultatele obţinute sunt transmise
autorităţii oficiale care va opera datele corecte. Dacă nici în urma acţiunilor
corective nu se vor obţine rezultate corecte, acreditarea inspectorului în câmp
este retrasă temporar sau definitiv;
f) în cazul existenţei unei diferenţe apărute în mod
deliberat sau din neglijenţă, care afectează decizia de aprobare în câmp a unei
culturi examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial, autoritatea
oficială anulează şi retrage documentul de inspecţie în câmp şi blochează
partida sau loturile rezultate, iar acreditarea este retrasă temporar. In acest
caz autoritatea oficială verifică toate culturile şi loturile rezultate în urma
activităţii inspectorului în câmp acreditat oficial respectiv, iar dacă
situaţia de neconformitate majoră se repetă cel puţin o dată, acreditarea este
retrasă definitiv;
g) autoritatea oficială poate
efectua orice determinări morfologice, fiziologice sau biochimice necesare
verificării seminţei provenite din culturile examinate de inspectorul în câmp
acreditat oficial în pre- sau postcontrol;
h) postcontrolul oficial al loturilor rezultate din
culturile examinate în câmp de inspectorul în câmp acreditat oficial este obligatoriu;
i) numerele de identitate ale partidelor de seminţe şi
numerele de referinţă ale loturilor rezultate sunt acordate de autoritatea
oficială în conformitate cu procedurile aplicate partidelor şi loturilor
certificate oficial, cu precizarea ca acestea să poată fi recunoscute în orice
moment ca fiind examinate în câmp de inspectorul în câmp acreditat oficial.
(2) Autoritatea oficială poate lua măsuri
suplimentare pentru efectuarea inspecţiilor în câmp sub supraveghere oficială.
(3) După încheierea verificărilor, autoritatea
oficială întocmeşte un raport de supraveghere. Un exemplar va rămâne la
autoritatea oficială, un exemplar este înmânat operatorului economic angajator
şi unul inspectorului în câmp acreditat oficial independent, verificat, după
caz.
Art. 14. - Toate activităţile desfăşurate în vederea
acreditării/reacreditării, supravegherii şi monitorizării efectuate de
autoritatea oficială sunt achitate de operatorul economic angajator sau de
persoana fizică independentă ori de inspectorul în câmp acreditat oficial
independent, după caz, conform tarifelor în vigoare.
CAPITOLUL VI
Măsuri luate de autoritatea oficială privind
inspectorii în câmp acreditaţi oficial
Art. 15. - (1) Certificatul de acreditare oficială
poate fi retras temporar sau definitiv, după caz, în următoarele situaţii:
a) cererea de acreditare conţine informaţii false sau
eronate;
b) există informaţii false sau eronate în documentul
oficial de inspecţie în câmp;
c) nu au fost respectate condiţiile, procedurile de lucru,
regulile şi normele în vigoare în timpul inspecţiei în câmp;
d) datele din activitatea de supraveghere şi audit
demonstrează că inspectorul în câmp acreditat oficial nu îndeplineşte
standardele de competenţă ce se impun pentru activitatea pentru care a fost
acreditat;
e) nu au fost îndeplinite obligaţiile financiare de
către operatorul economic angajator sau de inspectorul în câmp acreditat
oficial independent, pentru anul în curs.
(2) In cazul retragerii temporare a certificatului de
acreditare oficială, autoritatea oficială poate cere inspectorului în câmp
acreditat oficial să urmeze o instruire corectivă şi o reexaminare; este
menţionat un termen limită de corectare a heconformităţilor care au dus la
retragerea temporară a acreditării. Operatorul economic angajator şi
inspectorul în câmp acreditat oficial sunt anunţaţi în scris despre retragerea
temporară a acreditării, trebuind să semneze pentru primirea notificării
respective.
(3) Anularea deciziei de retragere temporară a
acreditării se face numai atunci când au fost eliminate în totalitate motivele
retragerii.
(4) După constatarea de către autoritatea oficială a
remedierii deficienţelor, operatorul economic angajator şi inspectorul în câmp
acreditat oficial sunt anunţaţi în scris asupra datei de la care îşi pot relua
activitatea.
Art. 16. - Acreditarea inspectorului în câmp acreditat
oficial este retrasă definitiv în următoarele situaţii:
a) la cererea acestuia;
b) neprezentarea
inspectorului în câmp acreditat oficial pentru reînnoirea vizei anuale sau a
termenului de valabilitate a certificatului de acreditare oficială;
c) nerespectarea termenului stabilit de autoritatea
oficială pentru corectarea neconformităţilor care au dus la retragerea
temporară a acreditării;
d) depistarea unei neconformităţi majore care este de
natură să afecteze calitatea activităţii desfăşurate;
e) neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către
operatorul economic angajator sau de către inspectorul în câmp acreditat
oficial independent nici în urma retragerii temporare a certificatului de
acreditare oficială.
Art. 17. - (1) In cazul retragerii definitive a
acreditării, operatorul economic angajator sau inspectorul în câmp acreditat
oficial independent este anunţat în scris asupra motivelor şi datei efective a
retragerii, acesta trebuind să semneze pentru primirea notificării respective.
(2) La data retragerii temporare sau definitive a
acreditării, certificatul de acreditare oficială se consideră nul.
Art. 18. - (1) Inspectorul în câmp acreditat oficial al
cărui certificat de acreditare oficială a fost retras temporar sau definitiv
poate face contestaţie la INCS, în termen de 15 zile de la data primirii
înştiinţării scrise.
(2) Autoritatea oficială
analizează contestaţia şi decide în termen de 15 zile de la primirea acesteia.
Art. 19. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din
prezentele proceduri, condiţii şi reguli.
ANEXA Nr. 1
la proceduri, condiţii si reguli
Nr.......................................
Data......................................
Operatorul economic (dacă este cazul)
...........................
Inregistrat cu Autorizaţia de producere
nr.......................
Se aprobă înscrierea.
Director executiv,
............................
CERERE
privind obţinerea acreditării/reacreditării oficiale
pentru efectuarea inspecţiilor în câmp în vederea certificării unor culturi
semincere sub supraveghere oficială
Operatorul economic angajator/Persoana fizică
independentă ............................................................,
cu sediul/adresa în localitatea ..........................................,
str............................................... nr. ..., judeţul ..........................., telefon ..................,
fax...................., înmatriculat la registrul
comerţului cu nr..................... din ..............., reprezentat prin
............................., având funcţia de
.............................................., solicit acreditarea/reacreditarea şi eliberarea
certificatului de acreditare oficială pentru .......................................................................................................,
(numele şi prenumele)
funcţia..................................................., pentru
următoarele specii şi grupe de specii ................................................................................................. şi categoria
biologică................................................................................................................................................................
Anexez la prezenta cerere următoarele documente:
a) copie xerox de pe autorizaţia de producere,
preluare, comercializare a seminţelor, în cazul persoanelor fizice sau juridice
angajatoare prevăzute art. 1 alin. (1) lit. c) din proceduri, condiţii şi
reguli;
b) copie xerox de pe statutul de funcţionare, cu
specificarea obiectului de activitate în domeniu, în cazul persoanelor fizice
sau juridice angajatoare prevăzute art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din
proceduri, condiţii şi reguli;
c) copie xerox de pe certificatul de înmatriculare
eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi
industrie, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la
art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din proceduri, condiţii şi reguli;
d) copie xerox de pe certificatul de înregistrare
fiscală, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute art. 1
alin. (1) lit. b) şi c) din proceduri, condiţii şi reguli;
e) dosarul de prezentare a
persoanei angajate sau a persoanei fizice independente care urmează a se ocupa
de inspecţia în câmp în vederea certificării unor culturi semincere:
- copie de pe diploma de studii;
- curriculum vitae;
- copie de pe carnetul de muncă sau contract.
Declar pe propria răspundere că
inspectorul în câmp acreditat oficial este liber de orice presiune în
activitatea de inspecţie în câmp. Cererea se depune în 2 (două) exemplare.
................................................
(semnătura conducătorului
operatorului economic sau a
persoanei independente)
Achitat tariful .....................
Conform Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor
şi dezvoltării rurale nr. 449/2006
Data...............
Accept condiţiile şi responsabilităţile inspectorului
în câmp acreditat oficial.
....................................................
(semnătura persoanei
candidat/acreditate)
ANEXA Nr. 2 la proceduri, condiţii si reguli
CONTRACT DE ACREDITARE OFICIALĂ
Nr..........data............
1. Părţile contractante
a) Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS), prin Laboratorul Central pentru
Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS)/lnspectoratul Teritorial pentru Calitatea
Seminţelor şi a Materialului Săditor (ITCSMS).........................................................., cu sediul
în
.......................................................................................,
reprezentată prin
...........................................................................................,
(domnul,
doamna)
în calitate de reprezentant al autorităţii oficiale de acreditare,
si
b)
................................................................................................................................................
(denumirea operatorului economic angajator care a
solicitat acreditarea/reacreditarea oficială)
.........................................................................
cu sediul în
........................................................................................................................................................................ .............................................,
reprezentată prin
..............................................., în calitate de angajator al
inspectorului în câmp oficial
(domnul, doamna)
................................................................,
si
c)
.....................................................................................................................,
în
(numele şi prenumele inspectorului în câmp acreditat/reacreditat
oficial)
calitate de inspector în câmp oficial, cu adresa
..............................................................................................................................................,
d) şi inspectorul în câmp
acreditat oficial independent ................................................................................................................................,
cu adresa
..............................................................................................................................................................,
CI ...............................................
2. Obiectul şi preţul
contractului
Prezentul contract stabileşte relaţia legală dintre
INCS, operatorul economic angajator şi inspectorul în câmp acreditat oficial
sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz, în scopul
desfăşurării activităţii de inspecţie în câmp în vederea certificării unor
culturi semincere la speciile, grupele de specii şi categoriile pentru care a
fost acreditat, pentru şi în numele INCS.
Tarifele pentru acreditare oficială, supraveghere şi
monitorizare se achită de operatorul economic angajator sau de inspectorul în
câmp acreditat oficial independent, după caz, la valoarea şi termenele
stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale.
3. Durata contractului
Prezentul contract intră în vigoare la data la care
este semnat de reprezentanţii părţilor contractante şi încetează la împlinirea
a 3 ani de la data semnării. Perioada de 3 ani se poate prelungi cu până la 3
luni dacă cererea de reacreditare a fost depusă în termen. Prezentul contract
poate fi prelungit cu acordul scris al părţilor contractante în cazul
reacreditării.
4. Documentele care însoţesc contractul:
- cerere de acreditare/reacreditare oficială;
- documentele solicitate la înscriere;
- certificatul de acreditare oficială;
- alte acte adiţionale.
5. Reguli şi norme
Serviciile executate în baza prezentului contract
respectă condiţiile şi procedurile, normele şi standardele în vigoare
prezentate de autoritatea oficială la încheierea contractului.
6. Obligaţiile părţilor
6.1. O parte contractantă nu are, fără acordul scris
al celeilalte părţi, dreptul:
- de a face cunoscut prezentul
contract sau orice prevedere a acestuia unei terţe persoane, în afara acelor
persoane implicate în îndeplinirea acestuia;
- de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute
sau la care are acces în perioada de derulare a prezentului contract în alt
scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.
6.2. Dezvăluirea oricărei informaţii persoanelor
implicate în îndeplinirea prezentului contract se face confidenţial şi se
referă numai la acele informaţii necesare în vederea îndeplinirii acestuia.
6.3. O parte contractantă este exonerată de răspundere
pentru dezvăluirea de informaţii referitoare la prezentul contract, dacă:
- informaţia era cunoscută părţii contractante înainte
ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte contractantă;
- informaţia a fost dezvăluită
după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru
asemenea dezvăluiri;
- partea contractantă a fost obligată în mod legal să
dezvăluie informaţia.
6.4. Obligaţiile inspectorului în câmp acreditat
oficial:
- este obligat să respecte prevederile cuprinse în
Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea
calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi
înregistrarea soiurilor de plante şi în procedurile, condiţiile şi regulile
privind acreditarea oficială a persoanelor pentru efectuarea inspecţiilor în
câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială
şi celelalte reguli şi norme în vigoare;
- garantează că orice informaţie pe care o furnizează
INCS este conformă cu realitatea;
- garantează că pe tot parcursul derulării prezentului
contract respectă procedurile, condiţiile şi regulile de acreditare, cu
excepţia unor modificări efectuate cu aprobarea INCS;
- garantează că ia toate măsurile raţionale necesare
pentru a permite INCS sau oricărei alte persoane care acţionează în numele INCS
să îşi realizeze sarcinile şi funcţiile aşa cum sunt menţionate în regulile şi
normele în vigoare;
- garantează că nu efectuează inspecţii în câmp în
afara speciilor, grupelor de specii şi categoriilor biologice prevăzute în
certificatul de acreditare oficială şi ia toate măsurile pentru ca serviciile
sale să nu fie prestate pentru scopuri nelegale sau de către persoane
neautorizate.
6.5. Obligaţiile şi drepturile
autorităţii oficiale:
- are obligaţia de a pune la dispoziţie inspectorului
în câmp acreditat oficial orice facilităţi sau informaţii pe care le consideră
necesare pentru îndeplinirea în bune condiţii a prezentului contract;
- are obligaţia să procure
toată documentaţia necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a procedurilor
de acreditare, conform regulilor şi normelor în vigoare;
- nu răspunde pentru niciun fel de compensaţii
plătibile prin lege în privinţa sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu
adus unui inspector în câmp acreditat oficial în timpul desfăşurării
activităţii de inspecţie în câmp;
- are dreptul de a verifica modul de lucru al
inspectorului în câmp acreditat oficial, în conformitate cu Procedurile, condiţiile şi regulile privind acreditarea persoanelor pentru efectuarea
inspecţiilor în câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub
supraveghere oficială;
- are obligaţia de a notifica în scris operatorului
economic care are inspectori în câmp acreditaţi oficial sau inspectorului în
câmp acreditat oficial independent, reprezentanţii săi împuterniciţi pentru
supravegherea şi monitorizarea acestora.
6.6. Inceperea şi sistarea activităţii
Inspectorul în câmp acreditat oficial poate să
efectueze inspecţii în câmp numai după:
- primirea certificatului de acreditare oficială;
- reînnoirea vizei anuale;
- înlăturarea neconformităţilor majore care au dus la
retragerea temporară a acreditării;
- îndeplinirea obligaţiilor financiare către
autoritatea oficială pentru acreditare, supraveghere şi audit. Incetarea acreditării
inspectorului în câmp acreditat oficial se va face în următoarele condiţii:
- la cererea angajatorului şi a inspectorului în câmp
acreditat oficial;
- la cererea inspectorului în câmp acreditat oficial
independent;
- în cazul neprezentării pentru viza anuală;
- în cazul nerespectării termenului stabilit de
autoritatea oficială pentru corectarea unor neconformităţi;
- în cazul depistării de către autoritatea oficială a
unor neconformităţi majore.
6.7. Modalităţi de plată
Angajatorul inspectorului în câmp acreditat oficial sau
inspectorul în câmp acreditat oficial independent achită autorităţii oficiale
contravaloarea serviciilor de acreditare, la data înscrierii pentru acreditare,
a celor de supraveghere şi a activităţii de inspecţie în câmp.
Dacă angajatorul sau inspectorul în câmp acreditat
oficial independent nu achită contravaloarea serviciilor de acreditare,
procedura de acreditare este retrasă.
Dacă angajatorul sau inspectorul în câmp acreditat
oficial independent nu achită factura ce reprezintă serviciile de supraveghere,
se aplică penalităţi de întârziere, potrivit legii.
7. Amendamente
Părţile contractante au dreptul, pe durata prezentului
contract, de a conveni în scris modificarea unor clauze ale acestuia, în
conformitate cu normele şi regulile în vigoare.
8. Rezilierea contractului
Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul
contract de către una dintre părţile contractante dă dreptul părţii lezate de a
cere rezilierea acestuia. Cererea de reziliere se comunică în scris celeilalte
părţi contractante.
9. Forţa majoră
Forţa majoră este constatată de o autoritate
competentă. Aceasta exonerează părţile contractante de îndeplinirea
obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta
acţionează.
In sensul prezentului contract, prin forţă majoră se înţelege un eveniment
mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinii
acestora, care nu poate fi prevăzut la momentul încheierii prezentului contract
şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea acestuia.
Partea contractantă care invocă forţa majoră are
obligaţia de a notifica celeilalte părţi şi în mod complet producerea acesteia
şi de a lua măsurile care îi stau la dispoziţie în vederea limitării
consecinţelor.
Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va
acţiona pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte contractantă va avea
dreptul să notifice celeilalte părţi contractante încetarea prezentului
contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune celeilalte părţi.
10. Soluţionarea litigiilor
Autoritatea oficială, prin reprezentanţii săi, ITCSMS
sau LCCSMS, face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin
tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi în cadrul
sau în legătură cu prezentul contract.
Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative
neoficiale cele două părţi contractante nu reuşesc să rezolve în mod amiabil
divergenţa contractuală, fiecare parte contractantă poate solicita ca
divergenţa să se soluţioneze prin arbitraj.
11. Limba care guvernează contractul
Limba care guvernează prezentul contract este limba
română.
12. Comunicări
Orice comunicare între părţile contractante referitoare
la îndeplinirea prezentului contract trebuie să fie transmisă în scris. Orice
document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în
momentul primirii.
Comunicările dintre părţile contractante se pot face şi
prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în
scris a primirii comunicării.
13. Retragerea
La data retragerii temporare sau definitive a
acreditării, contractul de acreditare oficială se consideră nul.
14. Legea aplicabilă
contractului
Prezentul contract va fi interpretat conform legilor din
România.
Autoritatea
oficială,
.................................
Operator economic,
.................................
Inspector în câmp acreditat oficial,
.............................................
Inspector în câmp acreditat oficial independent,
...............................................
ANEXA Nr. 31) la proceduri, condiţii şi reguli
ROMÂNIA
MINISTERUL
AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTARE RURALE INSPECŢIA NAŢIONALĂ PENTRU CALITATEA SEMINŢELOR

CERTIFICAT.....DE.....ACREDITARE
OFICIALA
NR.___________
Domnul / Doamna
______________________________________________________
Funcţia:_________________________________
C.I. serie___________nr.___________________
Operator
economic________________________________________________________
Adresa_______________________________________________________________
Inregistrat cu Autorizaţia nr.______________pentru
activitatea de_________________
Nr. stampilă ________________
Este recunoscut(ă) ca inspector
în câmp acreditat/reacreditat oficial, în conformitate cu Ordinul ministrului
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 449 /2006 pentru aprobarea
procedurilor, condiţiilor şi regulilor privind acreditarea
oficială a persoanelor pentru efectuarea
inspecţiilor în câmp în vederea certificării unor culturi
semincere sub supraveghere oficială, pentru_____________________________________________
(speciile şi grupele de
specii)
şi categoriile
biologice___________________________________________________
Acreditarea/reacreditare este valabila 3 ani incepand
de la________________________*
Data:___________________
ITCSMS sau LCCSMS

Acest certificat nu este valabil decât vizat pe
anul în curs
|
Anul I
|
Anul II
|
Anul III
|
*Notă: Se poate prelungi cu pană la 3 luni dacă cererea de reacreditare a
fost depusă in termen.
|
1) Anexa nr. 3 este
reprodusă în facsimil.