Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 410 din 11 aprilie 2008

pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activitatilor de recoltare, capturare si/sau achizitie si/sau comercializare, pe teritoriul national sau la export, a florilor de mina, a fosilelor de plante si fosilelor de animale vertebrate si nevertebrate, precum si a plantelor si animalelor din flora si, respectiv, fauna salbatice si a importului acestora

ACT EMIS DE: MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 339 din 1 mai 2008



Având în vedere prevederile art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza art. 33 alin. (6) şi (7) şi a art. 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,

în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 368/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, cu completările ulterioare,

ministrul mediului şi dezvoltării durabile emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Direcţia protecţia naturii, biodiversitate, biosecuritate din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării" vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

(2) Agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării" folosesc mijloacele de informare existente în teritoriu pentru informarea populaţiei, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a operatorilor economici cu privire la măsurile stabilite prin prezentul ordin.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 647/2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, precum şi a importului acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 26 iulie 2001, cu completările ulterioare.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul mediului şi dezvoltarii durabile,

Silviu Stoica,

secretar de stat

ANEXA

PROCEDURA

de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum si a plantelor si animalelor din flora si, respectiv, fauna sălbatice si a importului acestora

Art. 1. - (1) Activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatice, terestre şi acvatice, în stare vie sau semiprelucrată, sau a unor părţi sau produse ale acestora, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, pe teritoriul naţional sau la export, se pot organiza şi desfăşura numai de persoane fizice sau juridice autorizate, în conformitate cu dispoziţiile prezentei proceduri.

(2) Prevederile prezentei proceduri se aplică:

a) speciilor de plante din flora sălbatică, inclusiv speciilor de ciuperci, în stare vie sau semiprelucrată (moartă), sub formă întreagă sau de părţi ale acestor plante (rădăcini, rizomi, bulbi, tulpini, ramuri, coji, flori, frunze, fructe, seminţe, muguri etc.);

b)  speciilor de animale din fauna sălbatică, terestră şi acvatică, în stare vie sau semiprelucrată (moartă), sau unor părţi sau produse obţinute din acestea;

c) florilor de mină;

d)  fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate.

Art. 2. -In sensul prezentei proceduri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) specii de animale din fauna sălbatică - speciile de animale ale căror populaţii se menţin în natură, aflate în oricare dintre stadiile de dezvoltare. Fac excepţie de la aceste prevederi crescătoriile de vânat, complexurile de vânătoare definite conform Ordonanţei Guvernului nr. 81/2004 privind înfiinţarea, organizarea  şi  funcţionarea   crescătoriilor de  vânat  şi   a complexurilor de vânătoare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 486/2004, cu modificările ulterioare;

b)  specii de plante din flora sălbatică - speciile de plante sau ciuperci ale căror populaţii se menţin în natură, inclusiv speciile raportate ca dispărute din natură, aflate în oricare dintre stadiile de dezvoltare;

c) florile de mină - eşantioane recoltate din galerii subterane sau deschideri ale unor cariere, formate din unul sau mai multe minerale, care alcătuiesc o piesă deosebită datorită calităţilor estetice, formei, culorii, dimensiunilor ori varietăţii cristalelor componente;

d)  fosilele de plante şi fosilele de animale vertebrate şi nevertebrate - probe de rocă sau fragmente organice ilustrative pentru flora fosilă (amprente foliare şi fragmente vegetale) ori pentru fauna fosilă, de nevertebrate sau vertebrate (testuri, cochilii, schelete etc.), care apar sub formă de piese individualizate, mulaje (impresiuni), incluziuni, conservate parţial sau integral;

e)  capturare - prinderea prin orice mijloace, stabilite prin prevederi legale, a animalelor sălbatice, inclusiv prin vânătoare;

f)  recoltare - culegerea plantelor sălbatice sau a părţilor acestora, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi a fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate;

g)  achiziţie - procurarea resurselor naturale prevăzute la art. 1 alin. (2) direct de la persoanele fizice care desfăşoară activităţi de recoltare/capturare, pentru care acestea primesc contravaloarea muncii depuse;

h) stare semiprelucrată - starea obţinută în urma oricăreia dintre operaţiile de uscare, măcinare, presare, fierbere, congelare, saramurare, eviscerare, jupuire etc.;

i) autoritate competentă pentru emiterea autorizaţiilor pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, menţionată la art. 3, 4, 5 şi 6, - autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, iar pentru Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării", Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării";

j) autoritate competentă pentru emiterea acordului pentru export/import resurse biologice din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), menţionată la art. 9, 10, 13, 18 şi 22, - autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

k) centru de prelucrare - centrul în care sunt prelucrate şi/sau conservate exemplare ale speciilor de plante din flora sălbatică sau ale speciilor de animale din fauna sălbatică.

Art. 3. - (1) Persoanele fizice care recoltează plante, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate sau nevertebrate sau capturează animale din flora şi fauna sălbatice, în scopul comercializării acestora către populaţie pe teritoriul naţional, în stare vie sau semiprelucrată, solicită emiterea autorizaţiei pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de la autorităţile competente prevăzute la art. 2 lit. i) de pe raza administrativ-teritorială unde se desfăşoară activitatea de recoltare.

(2) In acest scop solicitanţii depun, după caz, următoarele documente:

a) cerere de autorizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;

b) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 11;

c) copie de pe documentul de identitate;

d)   acord al proprietarilor sau al administratorilor de terenuri/ape, pentru a avea acces şi a putea recolta/captura aceste resurse. Acordul proprietarilor şi al administratorilor poate fi un contract, o convenţie sau orice fel de altă înţelegere scrisă între părţi;

e) studiu de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatice, elaborat de institute de cercetare ştiinţifică sau unităţi/centre care au ca domeniu de activitate elaborarea de cercetări în ştiinţe biologice/naturale. Studiile se realizează anual, la comanda beneficiarilor, şi se expertizează tehnic de comisia de specialitate a Academiei Române. Costurile elaborării studiilor de evaluare se suportă de beneficiar;

f) copii de pe cărţile de identitate/buletinele de identitate ale membrilor familiei care efectuează activităţile de recoltare/comercializare şi care vor fi menţionaţi în autorizaţia pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare;

g)  avizul Academiei Române la eliberarea autorizaţiilor pentru comercializarea florilor de mină, a fosilelor de plante, a fosilelor de animale vertebrate sau nevertebrate.

(3) Autorizaţia/autorizaţiile pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare se emite/emit pe numele titularului, pot fi înscrise în aceeaşi autorizaţie şi numele membrilor din familie precizate de solicitant în cererea de autorizare şi dă/dau dreptul deţinătorului atât pentru recoltare/capturare, cât şi pentru comercializare pe teritoriul naţional, cu respectarea şi a celorlalte dispoziţii legale care reglementează desfăşurarea activităţilor comerciale.

Art. 4. - (1) Persoanele juridice care organizează activităţi de recoltare/capturare şi/sau de achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, solicită emiterea autorizaţiei pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de la autorităţile competente prevăzute la art. 2 lit. i) de pe raza administrativ-teritorială unde se desfăşoară activitatea de recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare.

(2) In acest scop, solicitanţii depun, după caz, următoarele documente:

a) cerere de autorizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;

b)   declararea punctelor de achiziţie şi a centrelor de prelucrare. Fiecare punct de achiziţie trebuie să fie amenajat minimum cu un cântar şi un spaţiu de depozitare;

c) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 11;

d) studiu de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatice, elaborat de unităţi atestate în domeniu. Studiile se realizează anual, la comanda beneficiarilor, şi se expertizează tehnic de comisia de specialitate a Academiei Române. Costurile elaborării studiilor de evaluare se suportă de beneficiari;

e)  certificatul unic de înregistrare cu codul CAEN declarat pentru activitatea pe care doreşte să o efectueze;

f) avizul Academiei Române la eliberarea autorizaţiilor pentru comercializarea florilor de mină, a fosilelor de plante, a fosilelor de animale vertebrate sau nevertebrate.

(3) Autorizaţia dă dreptul titularului să organizeze activităţi de recoltare/capturare şi/sau de achiziţie şi/sau comercializare pe teritoriul naţional, în stare vie sau semiprelucrată, cu respectarea şi a celorlalte dispoziţii legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale.

Art. 5. - (1) Pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de vânătoare, gestionarii fondurilor de vânătoare solicită emiterea autorizaţiei pentru recoltare/capturare, care se obţine de la autorităţile competente prevăzute la art. 2 lit. i) de pe raza administrativ-teritorială unde sunt localizate fondurile de vânătoare, în limita cotelor de recoltă aprobate de autoritatea publică centrală din domeniul cinegetic pentru sezonul de vânătoare.

(2) In acest scop, solicitanţii vor depune următoarele documente:

a) cerere de autorizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;

b) documentul din care rezultă cotele de vânătoare aprobate pentru sezonul de vânătoare;

c)  certificatul unic de înregistrare cu codul CAEN declarat pentru activitatea pe care doreşte să o efectueze;

d) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit potrivit anexei nr. 11.

Art. 6. - (1) Pentru capturarea exemplarelor din speciile de faună strict protejată, conform numărului maxim de exemplare stabilit printr-un act de derogare de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, gestionarii fondurilor de vânătoare solicită emiterea autorizaţiei pentru recoltare/ capturare, care se obţine de la autorităţile competente prevăzute la art. 2 lit. i) de pe raza administrativ-teritorială în care se află fondurile de vânătoare, în limita numărului maxim de exemplare aprobat pentru fiecare gestionar al fondurilor de vânătoare.

(2) In acest scop, solicitanţii depun următoarele documente:

a) cerere de autorizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;

b) documentul din care rezultă numărul maxim de exemplare aprobat pentru gestionar, stabilit prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;

c) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit pentru analiza documentaţiilor necesare emiterii autorizaţiei, potrivit anexei nr. 11.

Art. 7. - (1) Cererile de autorizare se soluţionează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, cu condiţia ca documentaţia prezentată de solicitant să fie completă.

(2)   In cazul în care documentaţia nu este completă, autoritatea competentă are obligaţia de a notifica solicitantul, în termen de cel mult 10 zile, despre documentele lipsă din dosarul de autorizare.

(3)    Activitatea de recoltare/capturare, achiziţie sau comercializare se poate desfăşura numai după obţinerea autorizaţiei pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare emisă conform prezentei proceduri.

(4)  Emiterea autorizaţiilor pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, potrivit dispoziţiilor art. 3 şi 4, se face pe baza studiilor de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatice.

(5) Prin studiile de evaluare specialiştii fac precizări cu privire la nivelurile maxime de recoltare/capturare anuale, stabilite pe zone clar delimitate, în special pentru speciile supuse unui regim intens de exploatare, pentru speciile aflate într-o stare nefavorabilă, precum şi cu privire la zonele pentru care se instituie interdicţii periodice de recoltare/capturare în scopul menţinerii potenţialului natural de regenerare a acestor resurse şi a echilibrului ecologic, conform legislaţiei în vigoare.

(6) Autorizaţiile pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 2 şi 4, sunt valabile până la sfârşitul anului calendaristic în care au fost emise, respectiv până la sfârşitul sezonului de vânătoare sau al sezonului de recoltare a stufului.

Art. 8. - (1) Autorităţile competente prevăzute la art. 2 lit. i) emit autorizaţiile pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare pentru cantităţile solicitate de persoanele fizice şi juridice interesate, având în vedere starea resurselor care se recoltează, potenţialul biologic de regenerare a acestora şi riscul supraexploatării lor. In autorizaţia pentru recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare vor fi precizate condiţii şi restricţii obligatorii de respectat de către cei care recoltează, capturează şi/sau achiziţionează plante şi animale sălbatice, în conformitate cu normativele tehnice care reglementează recoltarea acestor resurse şi cu dispoziţiile legale referitoare la protecţia habitatelor naturale şi a diversităţii biologice.

(2)  Nu se emit autorizaţii pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare persoanelor juridice care nu au organizate şi declarate punctele de achiziţie din teritoriu.

(3)  Nu se emit autorizaţii pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare persoanelor juridice care nu au autorizate centrele de prelucrare, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

(4)  Pe baza studiilor de evaluare a resurselor sau în cazuri motivate pe baze ştiinţifice, însoţite de recomandările comisiei de specialitate a Academiei Române, autorităţile competente pot institui restricţii sau interdicţii temporare sau permanente de exploatare a unor specii reglementate prin prezenta procedură, în anumite zone şi pentru anumite perioade, în scopul menţinerii echilibrului ecologic. In aceste situaţii autorizaţiile pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare sunt emise cu respectarea acestor restricţii sau interdicţii.

(5) In cazul apariţiei unor noi reglementări privind exploatarea unor specii de floră şi faună sălbatice, autorităţile competente iau măsuri pentru modificarea autorizaţiilor pentru recoltare/ capturare şi/sau achiziţie şi comercializare emise.

Art. 9. - (1) Pentru emiterea acordului pentru export în cazul resurselor biologice din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, persoanele juridice interesate depun la autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. j) următoarele documente:

a) cerere pentru obţinerea acordului pentru export, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;

b) copie/copii de pe autorizaţia/autorizaţiile pentru recoltare/ capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare emisă/emise de agenţia/agenţiile pentru protecţia mediului, pentru organizarea, pe anul în curs, a activităţilor de recoltare/capturare, achiziţie şi comercializare, în cazul operatorilor economici care desfăşoară aceste activităţi, sau copie a facturii/facturilor de cumpărare a mărfii care se exportă, însoţită de copii ale autorizaţiilor de recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, emise pe numele operatorului economic vânzător, în cazul în care marfa care se exportă se cumpără de la alţi operatori economici autorizaţi pentru recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi comercializare, sau contractul de comision, când marfa se exportă direct prin comisionari;

c) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 12;

d) avizul Academiei Române pentru florile de mină, fosilele de plante, fosilele de animale vertebrate sau nevertebrate.

(2)  Pentru emiterea acordului pentru exportul animalelor sălbatice de interes vânătoresc şi al produselor rezultate din acestea, solicitanţii trebuie să depună la autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. j) următoarele documente:

a) cerere pentru obţinerea acordului pentru export, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;

b) copii de pe autorizaţiile pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare emise de autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. i), conform art. 5 alin. (1), sau, după caz, copii de pe autorizaţia/autorizaţiile de recoltare/capturare emisă/emise de autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. i) şi de pe contractul încheiat cu deţinătorii fondurilor de vânătoare, în care este clar specificat numărul de exemplare;

c) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 12.

(3)  In cazul în care resursele biologice din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, trec în una dintre ţările din Uniunea Europeană, este necesară eliberarea unui certificat de origine, iar persoanele fizice sau juridice interesate depun la autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. j) următoarele documente:

a) cerere pentru obţinerea certificatului de origine, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6;

b)    copie/copii de pe autorizaţia/autorizaţiile pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare emisă/emise de agenţia/agenţiile pentru protecţia mediului, pentru organizarea, pe anul în curs, a activităţilor de recoltare/ capturare, achiziţie şi comercializare, în cazul operatorilor economici care desfăşoară aceste activităţi, sau copie de pe factura/facturile de cumpărare a mărfii care se exportă, însoţită de copii de pe autorizaţiile de recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, emise pe numele operatorului economic vânzător, în cazul în care marfa care se exportă se cumpără de la alţi operatori economici autorizaţi pentru recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, sau contractul de comision, când marfa se exportă direct prin comisionari;

c) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 12;

d) avizul Academiei Române pentru florile de mină, fosilele de plante, fosilele de animale vertebrate sau nevertebrate.

(4) Pentru scoaterea de pe teritoriul ţării a pieselor şi trofeelor de vânat de către vânătorii străini care vânează în România în condiţiile prevăzute de lege nu este necesar acordul pentru export.

(5) Acordul pentru export şi certificatul de origine ale căror modele sunt prevăzute în anexa nr. 7, respectiv anexa nr. 8 au valabilitate pentru anul calendaristic în care au fost emise, respectiv pentru sezonul de vânătoare pentru care au fost emise.

Art. 10. - (1) Cantităţile de resurse naturale care nu au fost exportate în termenul de valabilitate a acordului pentru export/certificatului de origine şi/sau cantităţile pentru care nu au fost solicitate acorduri pentru export/certificate de origine, dar au fost autorizate pentru recoltare/capturare din anul precedent, se constituie în stocuri.

(2) In situaţia prevăzută la alin. (1) se solicită un nou acord pentru export/certificat de origine.

(3)  In acest scop, persoanele fizice sau juridice depun următoarele documente:

a) cerere pentru obţinerea acordului pentru export, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, sau cerere pentru obţinerea certificatului de origine, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, în care se precizează natura mărfii pe specii şi volumul stocurilor deţinute;

b)  acordul pentru export a cărui valabilitate a expirat sau autorizaţia/autorizaţiile pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare care fac dovada existenţei stocului;

c)  procesul-verbal de constatare a existenţei în stoc a mărfurilor pentru care se solicită emiterea acordului pentru export, încheiat de persoanele abilitate de autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. i) din judeţul pe raza căruia se găseşte stocul de marfă, întocmit conform anexei nr. 13;

d) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 12, în cazul în care se prezintă autorizaţia/autorizaţiile din anul precedent pentru deţinerea stocurilor.

Art. 11. - (1) Persoanele fizice sau juridice care organizează şi desfăşoară activităţi de import cu specii de plante şi animale sălbatice în stare vie solicită emiterea acordului pentru import, care se obţine de la autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit.j). 

(2) In acest scop, solicitanţii depun următoarele documente:

a) cerere pentru obţinerea acordului pentru import, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9;

b)  avizul comisiei de specialitate a Academiei Române, în baza unui studiu de evaluare a riscului ecologic al introducerii acelor specii pe teritoriul ţării, studiu care se execută de o instituţie ştiinţifică de specialitate, pe cheltuiala solicitantului acordului pentru import;

c) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 12.

(3) Acordul pentru import se emite pentru fiecare tranşă de import în parte.

(4)  Modelul acordului pentru import este prevăzut în anexa nr. 10.

Art. 12. - Cererile de emitere a documentelor prevăzute la art. 8-11 se soluţionează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii, cu condiţia ca documentaţia prezentată de solicitant să fie completă. In cazul în care documentaţia nu este completă, autoritatea competentă are obligaţia de a notifica solicitantul, în termen de cel mult 3 zile, despre documentele lipsă.

Art. 13. - (1) Sunt interzise:

a)   recoltarea, capturarea, achiziţia şi comercializarea plantelor şi animalelor sălbatice sau a unor părţi ori produse ale acestora la vârste, dimensiuni, perioade de creştere, de dezvoltare şi de reproducere prohibite, conform reglementărilor specifice;

b)   recoltarea, capturarea, achiziţia şi comercializarea plantelor şi animalelor declarate monumente ale naturii, a celor endemice, rare sau aflate în pericol de dispariţie, precum şi a speciilor de plante şi animale sălbatice cu regim special de protecţie conform convenţiilor internaţionale, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi a fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, indiferent de zonă şi de terenurile în/pe care se găsesc;

c)   recoltarea şi capturarea oricăror plante şi animale sălbatice din rezervaţii ştiinţifice şi din zonele cu regim de protecţie ecologică integrală din ariile naturale protejate;

d)  recoltarea, achiziţia şi comercializarea florilor de mină, a fosilelor de plante şi a fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate de pe teritoriul ariilor naturale protejate;

e) comercializarea speciilor-tip, seriilor-tip sau paratipilor (pe care s-a făcut determinarea unei specii noi) aflate în patrimoniul unor muzee sau instituţii ştiinţifice;

f) recoltarea unor specii de nevertebrate rare sau protejate cu capcane ori alte procedee care pot pune în pericol diversitatea specifică sau structura populaţiilor ori care pot conduce la degradarea mediului în urma recoltării.

(2) Plantele şi animalele sălbatice din categoriile precizate la alin. (1) lit. b) se pot recolta sau captura în condiţii excepţionale numai cu autorizarea specială din partea autorităţii centrale pentru protecţia mediului şi cu avizul ştiinţific prealabil al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din Academia Română.

(3) Este permisă recoltarea/capturarea plantelor şi animalelor sălbatice din rezervaţiile biosferei şi din alte categorii de arii naturale protejate în care există zone cu resurse ce pot fi valorificate economic, autorizaţia pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare emiţându-se pe baza avizului ştiinţific al Academiei Române şi cu acordul administratorilor/ custozilor ariilor naturale protejate.

Art. 14. - Recoltarea/capturarea unor plante şi animale sălbatice din categoria celor prevăzute la art. 1 alin. (2) de către persoane fizice pentru consumul sau folosinţa proprie în familie, cu excepţia celor care sunt supuse unui regim special de ocrotire şi conservare, se poate face fără autorizaţie pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare, dar cu respectarea dispoziţiilor art. 13, precum şi a condiţiilor, restricţiilor şi interdicţiilor cu privire la ocrotirea monumentelor naturii, a speciilor de plante şi animale ameninţate cu dispariţia, a zonelor naturale supuse regimului de protecţie ecologică, stabilite de către autorităţile competente, precum şi de către proprietarii şi deţinătorii legali ai terenurilor şi apelor, cu privire la accesul pe terenurile pe care le deţin în proprietate sau în administrare.

Art. 15. - (1) Importul în România din oricare stat, exceptând statele membre ale Uniunii Europene, al oricăror plante sau animale din flora şi fauna sălbatice, în stare vie, în scopul comercializării pe teritoriul naţional sau la export ori în scopul prelucrării industriale, în vederea comercializării pe teritoriul naţional sau la export, se poate face numai de către persoanele care deţin acordul pentru import, în condiţiile prevăzute la art. 11.

(2) In cazul reexportului produselor prevăzute la alin. (1), pe documentele de însoţire a mărfii se menţionează ţara iniţială de origine a acestor produse.

Art. 16. - Persoanele juridice care organizează activităţi de recoltare, capturare şi/sau achiziţie a resurselor biologice din flora şi fauna sălbatice, din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt obligate:

a) să organizeze puncte de achiziţie cu dotările necesare, conduse de persoane care cunosc normele tehnice de recoltare/capturare şi regulile de achiziţie a speciilor de floră şi faună sălbatice;

b) să instruiască persoanele fizice cu care lucrează, pentru respectarea normelor tehnice de recoltare/capturare a plantelor şi animalelor sălbatice aprobate de autorităţile competente, şi să exercite controlul asupra activităţii acestor persoane;

c)  să stimuleze constituirea pe plan local a asociaţiilor de recoltatori, asigurându-le instruirea necesară pentru respectarea reglementărilor privind accesul la resurse, a normelor de protecţie a mediului şi de conservare a florei şi faunei sălbatice;

d) să solicite agenţiilor pentru protecţia mediului autorizaţiile de mediu pentru centrele de prelucrare, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Art. 17. - (1) In aplicarea dispoziţiilor prezentei proceduri, autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. i) asigură:

a)   informarea instituţiilor publice interesate, în scopul realizării unei cooperări eficiente;

b) informarea publicului şi a operatorilor economici interesaţi;

c)  informarea administraţiilor zonelor publice, inclusiv prin amplasarea unor panouri informative în teritoriu şi în aceste zone;

d) evidenţa autorizaţiilor emise conform dispoziţiilor prezentei proceduri;

e) cooperarea cu instituţiile ştiinţifice şi cu serviciile publice de specialitate pentru obţinerea informaţiilor necesare evaluării stării şi potenţialului natural al resurselor biologice din flora şi fauna sălbatice de pe teritoriul judeţului, în scopul ţinerii sub control a nivelurilor de recoltare, capturare şi achiziţie a acestora, pentru evitarea supraexploatării lor şi a riscului provocării unor dezechilibre ecologice.

(2) Pentru punctele de control vamal, comisariatele teritoriale ale gărzii de mediu, în cooperare cu autorităţile vamale, asigură organizarea măsurilor de control operativ de specialitate.

(3) Autorităţile vamale completează rubricile cu destinaţia specifică din acordul pentru export.

(4)  Comisariatele teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu întreprind acţiuni de verificare şi control în vederea respectării prevederilor prezentei proceduri privind concordanţa dintre autorizaţiile pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţionarea şi/sau comercializarea unor plante şi animale din flora şi fauna sălbatice, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, a florilor de mină, fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi certificatele acestora de origine.

(5)  Autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. i) face demersurile necesare pe lângă autorităţile competente pentru realizarea unui afişaj informativ corespunzător la toate punctele de trecere a frontierei pentru călători cu privire la bunurile naturale supuse regimului special de export şi import prin legislaţia naţională şi internaţională.

Art. 18. - Persoanele juridice care au obţinut acorduri de export au obligaţia de a solicita la începutul fiecărui an stabilirea stocurilor existente din anul precedent, pe baza autorizaţiilor pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare şi a acordurilor pentru export/import emise.

Art. 19. -In cazul persoanelor juridice care au achitat tariful pentru emiterea acordului pentru export/certificatului de origine pentru plante şi/sau animale sălbatice şi nu au realizat exportul cantităţilor pentru care au solicitat emiterea, din diverse motive, tarifele achitate nu mai pot fi restituite.

Art. 20. - Persoanele fizice şi juridice care obţin autorizaţii pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare din partea agenţiilor pentru protecţia mediului, pentru organizarea activităţilor de recoltare/capturare şi/sau achiziţie a resurselor naturale prevăzute la art. 1 alin. (2), potrivit prevederilor prezentei proceduri, sunt obligate să aibă acordul proprietarilor sau al administratorilor de terenuri/ape, pentru a avea acces şi a putea recolta/captura aceste resurse. Acordul proprietarilor şi al administratorilor poate fi un contract, o convenţie sau orice fel de altă înţelegere scrisă între părţi.

Art. 21. - Comercializarea pe teritoriul naţional a oricăror produse din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) se poate face, în stare vie sau semiprelucrată, numai de către persoane care îndeplinesc condiţiile legale pentru exercitarea de activităţi comerciale. Administraţiile zonelor publice şi organele de control de specialitate sunt obligate, în conformitate cu dispoziţiile legale, să controleze documentele de provenienţă a mărfurilor ce se comercializează şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege.

Art. 22. - (1) Persoanele fizice sau juridice care solicită autorizaţii pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de la agenţiile pentru protecţia mediului conform prevederilor art. 3-5 au obligaţia să achite tarifele prevăzute în anexa nr. 11.

(2) Tarifele se plătesc la depunerea documentelor necesare autorizării, într-un cont extrabugetar, deschis la dispoziţia agenţiilor pentru protecţia mediului, pentru analiza solicitărilor şi a documentaţiilor care se prezintă şi pentru acoperirea cheltuielilor legate de verificarea acestora, inclusiv pe teren, în vederea emiterii autorizaţiilor pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Persoanele fizice sau juridice care solicită acorduri pentru export de la autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. j), conform prevederilor art. 8 şi 11, au obligaţia să achite tarifele prevăzute în anexa nr. 12.

(4) Tarifele se plătesc la depunerea documentelor necesare emiterii acordurilor pentru export la autoritatea competentă prevăzută la art. 2 lit. j).

Art. 23. - (1) Pentru speciile de păsări prevăzute în anexa nr. 5E la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice sunt permise comercializarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul comercializării acestora în stare vie ori moartă sau a oricăror părţi ori produse provenite de la acestea, uşor de identificat în baza unei autorizaţii speciale emise de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14.

(2)   Pentru obţinerea autorizaţiei prevăzute la alin. (1), solicitanţii, persoane fizice sau juridice, vor depune la autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului următoarele documente:

a)  cerere pentru obţinerea autorizaţiei speciale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15;

b) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 11;

c)    copie/copii de pe autorizaţia/autorizaţiile pentru recoltare/capturare emisă/emise de agenţia/agenţiile pentru protecţia mediului pentru organizarea activităţilor de recoltare/capturare pentru numărul de exemplare pentru care se solicită autorizaţia specială;

d)  copie/copii de pe autorizaţia/autorizaţiile de vânătoare emisă/emise pentru recoltarea exemplarelor ce se vor comercializa.

(3)  Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului emite autorizaţia prevăzută la alin. (1), în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării documentaţiei complete prevăzute la alin. (2).

(4) Termenul de emitere a autorizaţiei prevăzut la alin. (3) se prelungeşte cu perioada de timp necesară consultării Comisiei Europene de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.

Art. 24. - Anexele nr. 1-15 fac parte integrantă din prezenta procedură.

ANEXA Nr. 1 la procedură

Inregistrată cu nr......................................din.....................la..........................

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI..........................................

Judeţul.................................................................

CERERE   DE  AUTORIZARE

pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de plante din flora sălbatică, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi/sau animale din fauna sălbatică de către persoane fizice

Subsemnatul(a),................................................., cu domiciliul în................................, buletin/carte de identitate nr............. seria.........., eliberat/eliberată de...................................., solicit prin prezenta emiterea autorizaţiei pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţia şi/sau comercializarea următoarelor resurse naturale*):

1. specia de plante sălbatice;

2. specia de animale sălbatice;

3. flori de mină;

4. fosile de plante şi fosile de animale vertebrate şi nevertebrate.

Specia de plante (partea componentă)/flori de mină/ fosile de plante/ fosile de animale vertebrate şi nevertebrate/animale ce se recoltează/ capturează/ achiziţionează/ comercilizează**)

Zona din care se recoltează/ capturează/achiziţionează/ comercilizează

Cantitatea

(kg sau exemplare)

1.

2.

3.

4.

5.

Subsemnatul declar că în anul trecut (...........) am recoltat/capturat următoarele cantităţi de plante, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi animale sălbatice:

Specificare

Flori de mină

(nr. de exemplare)

Fosile de plante/Fosile de animale vertebrate şi nevertebrate (kg)

(nr. de exemplare)

Plante sălbatice Animale sălbatice

(kg sau exemplare)

1. Recoltat/capturat + achiziţionat + comercializat - Total:.................................... , din care, pe specii:

1.1.

1.2.

1.3.

1.4.

1.5.

Notă: Dacă lista speciilor recoltate/capturate este mai mare, atunci se completează în continuare pe o filă anexă de către solicitant.

Subsemnatul declar că:

- voi recolta/captura/achiziţiona/comercializa numai speciile de plante, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi animale declarate în această cerere şi numai din zonele precizate;

- voi recolta/captura/achiziţiona/comercializa speciile de plante şi animale numai la dimensiunile şi în perioadele admise de normele tehnice de recoltare/capturare;

- voi respecta interdicţiile şi restricţiile de recoltare/capturare/achiziţie/comercializare precizate în autorizaţie;

- în timpul recoltării/capturării/achiziţiei/comercializării voi respecta obligaţiile prevăzute de legislaţia privind protecţia mediului, precum şi drepturile proprietarilor terenurilor şi ai apelor de pe care voi recolta/captura resursele naturale declarate;

- cunosc dispoziţiile legii cu privire la sancţiunile ce le pot suporta pentru nerespectarea normelor privind protecţia mediului. Solicit ca autorizaţia pentru recoltare/capturare/achiziţie/comercializare să se elibereze pe numele următoarelor persoane, membri ai familiei:........................................................................

Pentru emiterea autorizaţiei pentru recoltare/capturare/achiziţie/comercializare voi achita tariful de autorizare stabilit conform prevederilor legale.

Semnătura solicitantului

......................................

Data...............................

*) Ceea ce nu îl interesează pe solicitant se marchează cu xxx peste înscris, la completarea cererii.

**) Se scriu obligatoriu denumirile ştiinţifice şi populare ale speciilor de plante sau părţilor din plante (de exemplu, flori, frunze, rădăcină, iarbă etc.) şi ale speciilor de animale ce se recoltează/capturează. Dacă lista acestora este mai mare, se completează de către solicitant o anexă, în continuare.

ANEXA Nr. 2 la procedură

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI...........................

Judeţul.........................................

AUTORIZAŢIE

pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de plante din flora sălbatică, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi/sau animale din fauna sălbatică de către persoane fizice

Nr.....................din........................

Valabilă de la.................................până la..............................

In baza Cererii de autorizare pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare de plante din flora sălbatică, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi/sau animale din fauna sălbatică înregistrată cu nr..................din......................., pe numele....................................................................................................................., domiciliat în..........................................................................................................., buletin de identitate seria.........nr....................., eliberat de............................................., se eliberează prezenta autorizaţie pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare a următoarelor resurse biologice din flora şi fauna sălbatice:*)

Specia de plante (partea componentă)/flori de mină/fosile de plante/ fosile de animale vertebrate şi nevertebrate/ animale ce se recoltează/ capturează/ achiziţionează/comercializează")

Zona din care se recoltează/ capturează/achiziţionează/ comercializează

Cantitatea

(kg sau exemplare)

1.

2.

3.

4.

5.

Condiţii ce trebuie respectate de beneficiarul autorizaţiei pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare:

-  recoltarea/capturarea plantelor/florilor de mină/fosilelor de plante/fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate/ animalelor se va face numai din zonele şi de pe suprafeţele precizate în autorizaţia pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare;

-   plantele/florile de mină/fosilele de plante/fosilele de animale vertebrate şi nevertebrate/animalele nu vor fi recoltate/capturate/achiziţionate/comercializate din zone şi de pe suprafeţe pentru care beneficiarul autorizaţiei nu are acordul (contract, protocol etc) încheiat cu proprietarii/administratorii/gestionarii legali ai terenurilor şi apelor;

- recoltarea/capturarea/achiziţionarea/comercializarea oricăror plante, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi animale sălbatice nu se va face din zonele declarate rezervaţii naturale, rezervaţii ştiinţifice şi din zonele cu regim de protecţie ecologică integrală din ariile naturale protejate;

-  recoltarea/capturarea/achiziţia/comercializarea oricăror plante, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi animale sălbatice se va face din zonele declarate arii naturale protejate în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare.

Alte condiţii pentru recoltarea/capturarea/achiziţia/comercializarea plantelor, florilor de mină, a fosilelor de plante, a fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate şi animalelor înscrise în autorizaţie:.......................................................................................................................................................................

Prezenta autorizaţie este valabilă pentru următoarele persoane fizice, membri ai familiei solicitantului, precizate în cererea de autorizare,........................................................................................................................................................................ ..............................., cu domiciliul în..........................................................................................................................., şi BI/CI..........seria............nr..................

Pentru emiterea prezentei autorizaţii titularul a achitat tariful de autorizare cu chitanţa nr................din..................... în sumă de............................conform prevederilor legale.

Director executiv,

.......................................................................

Şef Serviciu implementare politici de mediu,

.......................................................................

Intocmit.

.......................................................................

*) Se completează, conform cererii solicitantului, cu una dintre următoarele menţiuni: plante sălbatice; animale sălbatice; plante şi animale sălbatice; flori de mină; fosile de plante; fosile de animale vertebrate şi nevertebrate.

**) Se completează obligatoriu cu denumirea populară a plantei şi părţii din plantă (de exemplu, flori, frunze, rădăcină, iarbă, coajă etc.) sau a animalului, urmată imediat de denumirea ştiinţifică completă (genul şi specia). Dacă lista speciilor ce se recoltează/capturează este mai mare, atunci, în continuare, se completează o anexă la prezenta autorizaţie pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare.

ANEXA Nr. 3 la procedură

Inregistrată cu nr........................din.....................................la

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI...........................

Judeţul..........................................

CERERE   DE  AUTORIZARE

pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţionarea şi/sau comercializarea unor plante şi animale din flora şi fauna sălbatice, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, a unor flori de mină, fosile de plante şi fosile de animale vertebrate şi nevertebrate de către persoane juridice

Operatorul economic..................................................................., reprezentat prin............................................,în calitate de................................., cu sediul în........................................., înregistrat la Camera de Comerţ şi Industrie..................................., cu nr.........din.................., având ca obiect de activitate menţionat în statut................................................, solicit prin prezenta emiterea autorizaţiei pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţia şi/sau comercializarea următoarelor resurse*):

- plante sălbatice;

- animale sălbatice;

- plante şi animale sălbatice;

- flori de mină;

- fosile de plante;

- fosile de animale vertebrate si nevertebrate.

Specia de plante (partea componentă)/flori de mină/

fosile de plante/fosile de animale vertebrate şi nevertebrate/ animale ce se recoltează/ capturează/ achiziţionează/comercializează")

Zona din care se recoltează/ capturează/achiziţionează/ comercializează

Cantitatea

(kg sau exemplare)

1.

2.

3.

4.

5.

Operatorul economic..................................declară că, în anul anterior (........), a recoltat/capturat/achiziţionat/comercializat următoarele cantităţi de resurse biologice naturale:

Specificare

Plante sălbatice (kg)

Flori de mină (kg şi nr. ex.)

Fosile de animale vertebrate şi nevertebrate

(kg şi nr. ex.)

Animale sălbatice

(kg sau exemplare)

1. Recoltat/capturat + achiziţionat + comercializat - Total:................................, din care, pe specii:

1.1.

1.2.

1.3.

1.4.

1.5.

Punctele de achiziţie ale solicitantului: Centrele de prelucrare ale solicitantului:

Operatorul economic se obligă să asigure:

- recoltarea/capturarea/achiziţionarea/comercializarea numai a plantelor, florilor de mină, fosilelor de plante, fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate şi/sau animalelor precizate în cerere şi numai din zonele declarate în cerere;

- recoltarea/capturarea/achiziţionarea/comercializarea plantelor şi animalelor numai la vârstele şi în perioadele admise de normele tehnice de recoltare/capturare;

- respectarea celorlalte interdicţii şi restricţii de recoltare/capturare/achiziţionare/comercializare, precizate în autorizaţie;

- respectarea, în timpul recoltării/capturării şi/sau achiziţionării şi/sau comercializării, a obligaţiilor prevăzute de lege privind protecţia mediului şi a drepturilor proprietarilor de terenuri, ape de unde urmează să se recolteze/captureze/achiziţioneze/comercializeze plantele, florile de mină, fosilele de plante, fosilele de animale vertebrate şi nevertebrate şi animalele precizate în autorizaţie;

- respectarea de către personalul propriu sau de către cel angajat sezonier a obligaţiilor de mai sus, inclusiv întocmirea fişelor de instructaj pentru personalul utilizat la recoltare/capturare/achiziţionare/comercializare.

Pentru emiterea autorizaţiei operatorul economic achită tariful de autorizare stabilit conform prevederilor legale.

Semnătura solicitantului

..................................

Data..........................

*) Ceea ce nu îl interesează pe solicitant se marchează cu xxxx peste înscris, la completarea cererii.

**) Se scriu obligatoriu denumirile populare ale plantelor sau părţilor din plante (de exemplu, flori, frunze, rădăcină, iarbă etc.) şi ale animalelor ce se recoltează/capturează sau se achiziţionează în vederea comercializării sau prelucrării. După denumirea populară se scrie, obligatoriu, denumirea ştiinţifică (genul şi specia).

ANEXA Nr. 4 la procedură

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ................

Judeţul............................................................................

AUTORIZAŢIE

pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţionarea şi/sau comercializarea, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, de plante şi animale sălbatice din flora şi fauna sălbatice, precum şi a florilor de mină, a fosilelor de plante şi a fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate de către persoane juridice

Nr..................din.............

Valabilă de la.....................până la............

In baza Cererii de autorizare a operatorului economic........................................................nr..................din......................., cu sediul în ........................., reprezentat prin ............................, în calitate de...................................., înregistrat la Camera de Comerţ şi Industrie.........................................................cu nr.........................din..........................................................................,

se eliberează prezenta autorizaţie pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţionarea şi/sau comercializarea următoarelor resurse biologice din flora şi fauna sălbatică*):

Specia plante (partea componentă)/ flori de mină/fosile de plante/fosile de animale vertebrate şi nevertebrate/animale ce se recoltează/capturează/ achiziţionează/comercializează**)

Zona din care se recoltează/ capturează/ achiziţionează/ comercializează

Cantitatea

(kg sau exemplare)

1.

2.

3.

4.

5.

Punctele de achiziţie autorizate conform normelor legale:***)

Centrele de prelucrare autorizate:***)

Condiţiile ce trebuie respectate de beneficiarul autorizaţiei:

-  recoltarea/capturarea/achiziţia/comercializarea plantelor/florilor de mină/fosilelor de plante/fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate/animalelor se face numai din zonele şi de pe suprafeţele precizate în autorizaţie;

-   plantele/florile de mină/fosilele de plante/fosilele de animale vertebrate şi nevertebrate/animalele nu pot fi recoltate/capturate/achiziţionate/comercializate din zone şi de pe suprafeţe pentru care beneficiarul autorizaţiei nu are acordul (contract, protocol etc.) încheiat cu proprietarii/administratorii/gestionarii legali ai terenurilor, apelor;

-  recoltarea/capturarea/achiziţia/comercializarea oricăror plante, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi animale sălbatice nu se face din zonele declarate rezervaţii naturale, rezervaţii ştiinţifice şi din zonele cu regim de protecţie ecologică integrală din ariile naturale protejate;

- recoltarea/capturarea/achiziţia/comercializarea se face numai în cantităţile înscrise în autorizaţie şi numai la vârstele şi în perioadele stabilite prin normele tehnice de recoltare;

- respectarea, în timpul recoltării, atât de către personalul propriu, cât şi de cel angajat sezonier a obligaţiilor prevăzute de legislaţia privind protecţia mediului şi a drepturilor proprietarilor de terenuri şi ape;

- instruirea tuturor culegătorilor angajaţi permanent sau sezonier în legătură cu desfăşurarea activităţilor autorizate. Alte condiţii pentru recoltarea/capturarea plantelor, florilor de mină, fosilelor de plante, fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate şi animalelor înscrise în autorizaţie:

In baza prezentei autorizaţii, operatorul economic asigură fiecărui culegător-angajat permanent sau sezonier, un ecuson de identificare purtând denumirea operatorului economic, numele şi prenumele persoanei, numărul autorizaţiei şi emitentul acesteia.

Pentru emiterea prezentei autorizaţii titularul a achitat tariful de autorizare cu Chitanţa nr.....................din.................., în sumă de.........................lei, conform prevederilor legale.

Director executiv,

......................................................................

Şef Serviciu implementare politici de mediu,

......................................................................

Intocmit.

......................................................................

*) La emiterea autorizaţiei se marchează cu xxxxx peste înscris activităţile ce nu sunt solicitate de beneficiarul autorizaţiei.

**) Se completează cu denumirea populară a plantei sau părţilor din plante (de exemplu, flori, frunze, rădăcină, iarbă etc.) ori a animalului, urmată imediat de denumirea ştiinţifică corectă (genul şi specia). Dacă lista acestor specii este mai mare, atunci, în continuarea tabelului, se completează cu o anexă.

***) Se completează conform Cererii de autorizare înregistrate cu nr..........................

ANEXA Nr. 5 la procedură

MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE

CERERE   PENTRU   OBŢINEREA  ACORDULUI   PENTRU   EXPORT 1)

de plante şi animale din flora şi fauna sălbatice (sau al unor părţi din acestea), în stare vie (proaspătă) sau semiprelucrată, precum şi al florilor de mină, al fosilelor de plante şi al fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate

Operatorul economic......................................................, cu sediul în........................................................, înregistrat la Camera de Comerţ şi Industrie............................................cu nr...........................din........................., cod fiscal nr......................., având ca activitate precizată în statutul de funcţionare...................., reprezentat prin.................................................,în calitate de...............................,

solicită prin prezenta emiterea acordului pentru exportul de*):

a) plante sălbatice sau părţi ale acestora, specia;

b) animale sălbatice sau parţi ale acestora, specia;

c) flori de mină;

d) fosile de plante şi fosile de animale vertebrate şi nevertebrate, după cum urmează:

Specia plante (partea componentă)/flori

de mină/fosile de plante/fosile de animale vertebrate

şi nevertebrate/animale sălbatice ce se exportă**)

Starea***) în care se face exportul

Cantităţile

(kg sau exemplare)

1.

2.

3.

4.

5.

Ţara sau ţările în care se face exportul:..............................................................................................

Perioada de timp în care se face exportul este:.....................................................................................................

Punctul vamal de trecere a frontierei pentru export:.................................................................................................

Operatorul economic declară că în anul trecut (.......) a exportat următoarele resurse biologice naturale:

Specificare

Plante sălbatice (kg)

Animale sălbatice (kg sau exemplare)

Flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate  (kg şi exemplare)

1. Export - total, din care, pe specii:

1.1.

1.2.

1.3.

1.4.

1.5.

1.6.

1.7.

1.8.

1.9.

1.10.

La prezenta cerere anexăm:

- copie de pe autorizaţia/autorizaţiile emise de agenţia/agenţiile pentru protecţia mediului, pentru organizarea, pe anul în curs, a activităţilor de recoltare/capturare şi/sau achiziţie/comercializare.

Pentru emiterea acordului de mediu pentru export operatorul economic achită tariful stabilit conform prevederilor legale.

Semnătura solicitantului

.......................................

Data................................

1) Acordul pentru export se emite numai pentru speciile de plante şi animale sălbatice non-CITES, pentru flori de mină, fosile de plante şi fosile de animale vertebrate şi nevertebrate. Pentru speciile cuprinse în cele 3 anexe ale Convenţiei CITES se solicită eliberarea permisului sau certificatului CITES, conform prevederilor Convenţiei CITES şi ale regulamentelor UE privind comerţul cu specii sălbatice de floră şi faună.

*) Se marchează cu xxxxx peste înscris activităţile ce nu fac obiectul exportului.

**) Se completează tabelul cu denumirea populară şi ştiinţifică a speciilor ce urmează a se exporta.

***) Stare vie, proaspătă şi semiprelucrată.

ANEXA Nr. 6 la procedură

Inregistrată cu nr.

MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE

CERERE   PENTRU   OBŢINEREA  CERTIFICATULUI   DE   ORIGINE1)

Valabil în statele membre ale Uniunii Europene pentru plante şi animale din flora şi fauna sălbatice (sau părţi din acestea)în stare vie (proaspătă) sau semiprelucrată, pentru flori de mină, fosile de plante şi fosile de animale vertebrate şi nevertebrate

Operatorul economic.................................., cu sediul în..................................................., înregistrat la Camera de Comerţ şi Industrie..........................cu nr.........................din........................, cod fiscal nr............................., având ca activitate precizată în statutul de funcţionare............................................................., reprezentat prin............................................................., în calitate de..............................., solicită prin prezenta emiterea certificatului de origine de*):

a) plante sălbatice sau părţi ale acestora, specia;

b) animale sălbatice sau părţi ale acestora, specia;

c) flori de mină;

d) fosile de plante şi fosile de animale vertebrate şi nevertebrate, după cum urmează:

Specia de plante (partea componentă)/animale sălbatice/ flori de mină/fosile de plante, fosile de animale vertebrate

şi nevertebrate ce se exportă **)

Starea***) în care se face exportul

Cantităţile

(kg sau exemplare)

1.

2.

3.

4.

5.

Perioada de valabilitate este.......................................

La prezenta cerere anexăm:

- copie de pe autorizaţia/autorizaţiile emisă/emise de agenţia/agenţiile pentru protecţia mediului, pentru organizarea, pe anul în curs, a activităţilor de recoltare/capturare şi/sau achiziţie/comercializare.

Pentru emiterea certificatului de origine operatorul economic achită tariful stabilit conform prevederilor legale.

Semnătura solicitantului

.......................................

Data................................

1) Certificatul de origine se eliberează numai pentru speciile de plante şi animale sălbatice, precum şi pentru flori de mină, fosile de plante şi fosile de animale vertebrate şi nevertebrate.

*) Se marchează cu xxxxx peste înscris activităţile care nu fac obiectul exportului.

**) Se completează tabelul cu denumirea populară şi ştiinţifică a speciilor ce urmează a se exporta.

***) Stare vie, proaspătă şi semiprelucrată.

ANEXA Nr. 7 la procedură

ROMÂNIA

MINISTERUL MEDIULUI Şl DEZVOLTĂRII DURABILE

DIRECŢIA PROTECŢIA NATURII, BIODIVERSITATE, BIOSECURITATE

ROMÂNIA

MINISTRY OF ENVIRONMENTAND SUSTAINABLE DEVELOPMENT

DIRECTORATE FOR NATURE PROTECTION, BIODIVERSITY BIOSAFETY

ACORD PENTRU EXPORT

plante şi/sau animale sălbatice, flori de mină, fosile valabil pentru specii non-CITES

Nr.                              Data

Valabil de la.............până la...............

PERMIT FOR EXPORT

of wild plants and/or animals, mineral samples, fossils valid for non-CITES species

No.                              Date

Valid from............till................

In baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice şi a autorizaţiei (autorizaţiilor) de mediu (nr./data/agenţia care le-a emis)............................................................................

se autorizează operatorul economic................din România să exporte în următoarele resurse biologice sălbatice non-CITES

Specia de plantă/ animal/

flori de mină/ fosile

Starea

Cantitatea

(kg sau buc.)

2.

3.

4.

Prezentul ACORD a fost emis în 2 exemplare, unul pentru exportator, celălalt pentru emitent, ambele cu ştampila originală.

DIRECTOR,

NOTĂ: Pentru speciile de floră şi faună sălbatică prevăzute în anexele Convenţiei CITES este valabil numai PERMISUL SAU CERTIFICATUL CITES.

According to the Law no. 265/2006 for approving Emergency Ordinance no. 195/2005 of environmental, EGO no. 57/2007 regarding the natural protected areas regime, natural habitats, wild flora and fauna conservation protection and the environmental authorization(s) (no/date/issuing Environmental Agency)......................................................................................................................... the company.................................of România is authorized to export............................the following non-CITES wild biological resources

Species flora/fauna/ mineral samples/fossils

Condition

Quantity

(kg or pieces)

1.

2.

3.

4.

This PERMIT has been issued in 2 copies, one for the exporter, the other for the issuing authority, both of them with original stamp.

DIRECTOR,

NOTE: For the species of wild flora and fauna which are listed in the three annexes of the Convention only the CITES PERMIT OR CERTIFICATE is valid.

In atenţia beneficiarului: După exportul ultimei tranşe de marfă din cantitatea aprobată conform ACORDULUI, o copie a prezentului document va fi transmisă emitentului. Un nou ACORD nu va fi emis dacă nu se respectă solicitarea de mai sus.

Loc pentru înscrisuri oficiale ale autorităţii vamale

Data efectuării transportului

Specia

Cantităţi exportate şi starea

(kg sau nr. exemplare)

Sold

(kg sau nr. exemplare)

Semnătura ofiţerului vamal şi ştampila

ANEXA Nr. 8 la procedură

ROMÂNIA

MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE

MINISTRY OF ENVIRONMENTAND SUSTAINABLE DEVELOPMENT

DIRECŢIA PROTECŢIA NATURII, BIODIVERSITATE, BIOSECURITATE

DIRECTORATE FOR NATURE PROTECTION, BIODIVERSITY, BIOSAFETY

CERTIFICAT   DE   ORIGINE / CERTIFICATE  OF  ORIGIN

A nu se utiliza în afara Comunităţii Europene/Not for use outside the European Community pentru plante şi animale din flora şi fauna sălbatică, flori de mină, fosile/for wild flora and fauna species, mineral samples, fossils

Nr./No.........................................Data eliberării/Dafe of issue..........................................

Ultima dată de valabilitate/Lasf day of validity..................................................................

In baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a autorizaţiei (autorizaţiilor) de mediu (nr./dată/agenţia pentru protecţia mediului care le-a emis)/According to the Law no. 265/2006 for approving Emergency Ordinance no. 195/2005 of environmental protection, EGO 57/2007 regarding the natural protected areas regime, natural habitats, wild flora and fauna conservation and the environmental authorization(s) (no./date/issuing Environmental Agency)

........................................................................................................................................................................ .........................................................

se eliberează operatorului economic/the present certificate has been issued for the company:

........................................................................................................................................................................ .........................................................

pentru următoarele specii sălbatice de floră şi faună, flori de mină, fosile/for following wild flora and fauna species, mineral samples, fossils:

Specia de plantă/animal/ flori de mină/fosile

Starea

Cantitatea (kg sau buc.)

1.

2.

3.

4.

5.

6.

……………….

DIRECTOR,

Species flora/fauna/mineral

samples/fossils

Condition

Quantity (kg or pieces)

1.

2.

3.

4.

5.

6.

……………….

DIRECTOR,

ANEXA Nr. 9 la procedură

Inregistrată cu nr................din.............la

MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE

CERERE   PENTRU   OBŢINEREA ACORDULUI   PENTRU   IMPORT1)

de plante şi animale din flora şi fauna sălbatice (sau al unor părţi din acestea), în stare vie

Operatorul economic................................................, cu sediul în................................., înregistrat la Camera de Comerţ şi Industrie .......................... cu nr............din ............., cod fiscal nr................., având ca activitate precizată în statutul de funcţionare................................................................................, reprezentat prin ..................................., în calitate de..............................................., solicită prin prezenta emiterea acordului pentru importul de*):

a) plante sălbatice sau părţi ale acestora;

b) animale sălbatice, după cum urmează:

Specia de plante/animale sălbatice ce se importă**)

Ţara din care se face importul

Cantităţile (kg sau exemplare)

1.

2.

3.

4.

5.

Ţara sau ţările din care se face importul..................................................................................................................................

Perioada de timp în care se face importul   ............................................................................................................................

Punctul vamal de trecere a frontierei pentru import .................................................................................................................

Scopul importului   ................................................................................................................................................................

Operatorul economic declară că în anul trecut (.......) a importat următoarele resurse biologice naturale:

Specificare

Plante sălbatice

(kg)

Animale sălbatice

(kg sau exemplare)

1. Import - total, din care, pe specii:

1.1.

1.2.

1.3.

1.4.

1.5.

1.6.

1.7.

1.8.

1.9.

1.10.

La prezenta cerere anexăm avizul Academiei Române.

Semnătura solicitantului

......................................

Data..............................

1)  Acordul pentru import se eliberează numai pentru speciile de plante şi animale sălbatice non-CITES. Pentru speciile listate în cele 3 anexe ale Convenţiei CITES se solicită eliberarea permisului sau certificatului CITES, conform prevederilor Convenţiei CITES şi ale regulamentelor UE privind comerţul cu specii sălbatice de floră şi faună.

*) Se marchează cu xxxxx peste înscris activităţile ce nu fac obiectul importului.

**) Se completează tabelul cu denumirea populară şi ştiinţifică a speciilor ce urmează a se importa.

ANEXA Nr. 10 la procedură

ROMÂNIA

MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE DIRECŢIA PROTECŢIA NATURII, BIODIVERSITATE, BIOSECURITATE

ROMÂNIA

MINISTRY OF ENVIRONMENTAND SUSTAINABLE DEVELOPMENT DIRECTORATE FOR NATURE PROTECTION, BIODIVERSITY BIOSAFETY

ACORD   PENTRU   IMPORT

plante şi/sau animale sălbatice valabil pentru specii non-CITES*)

Nr............Data............

Valabil de la.........................până la..............................

PERMIT   FOR   IMPORT

of the wild plants and/or animals valid for non-CITES species*)

No............Data...........

Valid from..............................till.....................................

In baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea  nr.  265/2006,  cu  modificările şi  completările ulterioare şi cu avizul ştiinţific al Academiei Române nr............ din ..........................................., se autorizează operatorul economic..........să importe din**)...................următoarele resurse biologice sălbatice non-CITES:

Specia de plantă/ animal

Starea

Cantitatea

(kg sau buc.)

1.

2.

3.

4.

5.

Prezentul ACORD a fost emis în 2 exemplare, unul pentru importator, celălalt pentru emitent, ambele cu ştampila originală.

DIRECTOR,

*) Pentru speciile de floră şi faună sălbatică prevăzute în anexele Convenţiei CITES este valabil numai PERMISUL SAU CERTIFICATUL CITES.

**) Numele ţării din care se face importul.

According to the Law no. 265/2006 for approving Emergency Ordinance no. 195/2005 of environmental protection and the Scientific Notification of the Romanian Academy no......................... of ................ the following company........................................ is authorized to import from**) .....................................the following non-CITES wild biological resources:

Species flora/fauna

Condition

Quantity

(kg or pieces)

1.

2.

3.

4.

5.

This PERMIT has been issued in 2 copies, one for the importer, the other for the issuing authority, both of them with original stamp.

DIRECTOR,

*) For the species of wild flora and fauna which liste din the three annexes of the CITES Convention, only the CITES PERMIT OR CERTIFICATE is valid.

**) The name of the country from where the import is made.

ANEXA Nr. 11 la procedură

TARIFE

care se încasează de agenţiile pentru protecţia mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării"

Analiza solicitărilor si a documentaţiilor care privesc:

Tarifele, în lei, care se plătesc:

de persoane fizice

de persoane juridice

(1) activităţile de recoltare, achiziţie şi comercializare a plantelor din flora sălbatică

25

100

(2) activităţile de capturare, achiziţie şi comercializare pe teritoriul naţional a animalelor din fauna sălbatică

35

150

(3) activităţile de recoltare, capturare, achiziţie şi comercializare pe teritoriul naţional a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatice

50

250

4) activităţile de recoltare, achiziţie şi comercializare a florilor de mină, fosilelor de plante şi a fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate

50

150

(5) verificarea stocurilor şi încheierea documentelor referitoare la stocuri

-

150

(6) activităţile de vânătoare

-

200*)

*) Se plătesc numai de gestionarii fondurilor de vânătoare.

ANEXA Nr. 12 la procedură

TARIFELE

care se încasează de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului

A. Tipul resurselor care se exportă

Tariful

a) ciuperci comestibile în stare proaspătă sau semiprelucrată

0,030 lei/kg

b) plante din flora sălbatică, medicinale, alimentare, aromatice, tanante, colorante, sub forma întreagă sau părţi din acestea (rădăcini, rizomi, bulbi, tulpini, ramuri, coji, flori, frunze, seminţe şi muguri) în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată

0,015 lei/kg

b)1) plante din flora sălbatică - stuff (sub formă întreagă sau părţi din acestea)

0,0030 lei/kg

c) seminţe de specii forestiere şi alte specii de floră sălbatică (resurse genetice)

0,200 lei/kg

d) fructe din flora sălbatică, în stare proaspătă sau semiprelucrată

0,015 lei/kg

e) melci în stare vie

1 leu/kg

f) carne de melc decochiliată congelată

0, 10 lei/kg

g) cochilii de melc

0,025 lei/kg

h) scoici, broaşte şi raci, în stare vie

1 leu/kg

i) scoici, broaşte şi raci, în stare semiprelucrată

0, 25 lei/kg

j) alte organisme acvatice (viermi, crustacee şi altele)

0,50 lei/kg

k) iepuri şi alte mamifere sălbatice mici în stare vie (resursă genetică)

10 lei/exemplar

I) iepuri şi alte mamifere sălbatice mici sacrificate prin diverse metode, conform legii

0,10 lei/kg

m) mamifere sălbatice mari vii (resursă genetică)

50 lei/exemplar

n) mamifere sălbatice mari, împuşcate

0,10 lei/kg

o) păsări vii din fauna sălbatică (resursă genetică)

25 lei/exemplar

p) păsări din fauna sălbatică, împuşcate

0,20 lei/kg

q) flori de mină

25 lei/exemplar

r) fosile de plante şi fosile de animale vertebrate şi nevertebrate

20 lei/exemplar

s) păsări din anexa nr. 5E la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007

20 lei/autorizatie

B. Pentru analiza documentaţiei şi emiterea acordului pentru importul plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatice

25 lei/acord

ANEXA Nr. 13 la procedură

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI...................................

JUDEŢUL..............................................................................................

Vizat

Director executiv,

...............................................

(semnătura şi ştampila unităţii)

PROCES-VERBAL

Nr............din............

In baza cererii Societăţii Comerciale............................................, cu sediul în ............................................................, subsemnatul(a),.................................................., în calitate de........................................la Compartimentul „Protecţia naturii şi arii protejate" din Agenţia pentru Protecţia Mediului..............................................................., am efectuat verificarea cantităţilor de resurse naturale care se constituie în „stocuri" ca urmare a neefectuării în anul precedent a exporturilor, la depozitul Societăţii Comerciale..................................................., situate în localitatea.........................................., str.......................................nr........., judeţul........................................, şi s-a constatat existenţa următoarelor resurse:

Nr. crt.

Specia de plante

(sau părţi de plante)

Starea

Cantităţile

1.

2.

3.

4.

5.

6.

…….

Prezentul proces-verbal s-a încheiat în două exemplare.

Pentru eliberarea prezentului proces-verbal, Societatea Comercială..............a achitat tariful pentru constatarea stocului cu Chitanţa nr....................din..................., în sumă de...................lei, conform prevederilor legale.

Intocmit

....................................

ANEXA Nr. 14 la procedură

MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE

Nr.................................din.............................................

AUTORIZAŢIE   SPECIALĂ

pentru comercializarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul comercializării speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5E la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007

Nr..........din...............

Valabilă de la....................până la..............

In baza art. 33 alin. (6) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea   habitatelor   naturale,   a   florei   şi   faunei   sălbatice,   se   autorizează   persoana   juridică/persoana   fizică ......................................să comercializeze, deţină şi/sau să transporte în scopul comercializării în/din România următoarele specii de păsări prevăzute în anexa nr. 5E la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007:

Specia*)

Starea**)

Cantitatea

(exemplare/kg)

1.

2.

3.

4.

Prezenta autorizaţie a fost emisă în două exemplare, unul pentru solicitant şi unul pentru emitent, ambele cu ştampila originală.

Director,

....................

*) Denumirea ştiinţifică şi denumirea populară.

**) Vie, moartă, părţi sau produse provenite de la acestea.

ANEXA Nr. 15 la procedură

MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE

Nr.................................din.............................................

CERERE   PENTRU   OBŢINEREA AUTORIZAŢIEI   SPECIALE

pentru comercializarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul comercializării speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5E la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007

Persoana fizică/juridică........................................, cu sediul în..........................................., înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie................................cu nr..................din.............., cod fiscal nr............, având ca obiect de activitate precizată în statutul de funcţionare....................................., reprezentată prin............................,în calitate de............................., solicită prin prezenta emiterea autorizaţiei speciale pentru comercializarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul comercializării speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5E la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007:

Specia*)

Starea**)

Cantitatea

(exemplare/kg)

1.

2.

3.

4.

Data............................................

Semnătura

...................................................

*) Denumirea ştiinţifică şi denumirea populară.

**) Vie, moartă, părţi sau produse provenite de la acestea.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 410/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 410 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu