Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 388 din 20 mai 2010

pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2010 ale institutelor nationale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale

ACT EMIS DE: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 424 din 24 iunie 2010

Având în vedere Referatul de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare pe anul 2010, avizat de Ministerul Finanţelor Publice,

în conformitate cu prevederile art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 ale Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale - I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii - I.N.C.D.PM. „Alexandru Darabont" Bucureşti, institute aflate în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli prevăzute la art. 1 reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite.

(2) In cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare vor efectua cheltuieli în funcţie de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi.

Art. 3. - Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mihai Constantin Şeitan

*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA Nr. 1

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

ÎN DOMENIUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE - I.N.C.S.M.P.S. BUCUREŞTI

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 201 0

                                                                                                                                                           mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Program 2010

VENITURI TOTALE din care:

1

17.364

1. VENITURI DIN EXPLOATARE din acestea:

2

17.334

a. Venituri din activitatea de bază*)

3

6.862

b. Venituri din alte activităţi conexe activităţii de CD

4

10.472

c. Venituri din subvenţii de la bugetul de stat pentru investiţii

5

2. VENITURI FINANCIARE

6

30

3. VENITURI EXTRAORDINARE

7

II. CHELTUIELI TOTALE, din care:

8

16.628

1. Cheltuieli din exploatare total, din care:

9

16.624

a. Bunuri si servicii

10

100

b. Cheltuieli de personal, din care:

11

14.778

- cheltuieli cu salariile

12

11.333

- indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

13

127

- drepturile salariale ale directorului (general)

14

131

- contribuţii pentru asigurări sociale de stat

15

2.357

- contribuţii pentru asigurările de şomaj

16

57

- contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate

17

589

-contribuţii pentru asigurari pt. accidente de munca si boli profesionale

18

17

-contribuţii pentru concedii si indemnizaţii

19

96

- contribuţii la Fd. de garantare a creanţelor salariale

20

28

-contribuţii la fondul de pensii facultative

21

-alte cheltuieli de personal, din care:

22

300

-tichete de masă

23

100

-deplasări, detaşări

24

200

c. Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele si ajustările pentru depreciere

25

400

d. Cheltuieli de protocol

26

37

e. Cheltuieli de reclamă şi publicitate

27

f. Cheltuieli cu sponsorizarea

28

g. Cheltuieli prevăzute de art. 21 (3-litera c) din legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, din care:

29

14

h. Alte cheltuieli

30

1.295

2. Cheltuieli financiare, din care:

31

4

- cheltuieli privind dobânzile

32

-alte cheltuieli financiare

33

4

3. Cheltuieli extraordinare

34

0

III. REZULTATUL BRUT (profit/pierderi)

35

736

IV. IMPOZIT PE PROFIT

36

121

V. REZULTATUL NET

37

615

VI. ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI

38

VIII. PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPA ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI:

39

615

a. Pentru cointeresarea personalului

40

123

b. Pentru finanţarea dezvoltării institutului naţional

41

c. Pentru desfăşurarea activităţii curente, inclusiv pentru cofinantarea proiectelor

42

492

IX. SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

6

1. surse proprii

44

6

2. Subvenţii de la bugetul de stat pentru investiţii

45

3. Credite bancare pentru investiţii

46

- interne

47

- externe

48

4. Alte surse

49

IX. UTILIZAREA RESURSELOR PENTRU INVESTIŢII,din care:

50

6

1. Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

51

6

2. Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

52

- interne

53

- externe

54

XI. DATE DE FUNDAMENTARE

1. Venituri totale (rd.01)

55

17.364

2. Cheltuieli aferente veniturilor totale (rd.8)

56

16.628

3. Rezultate (+/-) (rd 57-rd.58)

57

736

4. Număr mediu de personal, total institut, din care:

58

870

- număr mediu personal cercetare-dezvoltare

59

40

5. Câştigul mediu lunar pe salariat, total institut - lei/persoana/luna *

60

1.062

6. Câştigul mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare - lei/persoana/luna

61

5.790

7. Rentabilitatea (rd.57/rd.56*100)

62

4,43

8. Rata rentabilităţii financiare - rd. 37 * 100/ capital propriu

63

3.844

10. Plaţi restante

64

11. Creanţe de incasat

65

*)Veniturile realizate din contractele de cercetare incheiate cu Ministerul Educaţiei si

Cercetării/Autoritatea Naţionala pentru Cercetare Ştiinţifica, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt in suma de 2408 mii lei, incheiate pina la data de 01.03.2010, iar cele realizate din contracte incheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe si proiecte din planurile sectoriale sunt in suma de 0 mii lei

ANEXA Nr. 2

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PROTECŢIA MUNCII - I.N.C.D.P.M.

„ALEXANDRU DARABONT" BUCUREŞTI

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010

                                                                                                                                                          mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Program 2010

VENITURI TOTALE din care:

1

5200

1. VENITURI DIN EXPLOATARE din acestea:

2

5.200

a. Venituri din activitatea de baza*)

3

4.900

b. Venituri din alte activităţi conexe activităţii de CD

4

300

c. Venituri din subvenţii de la bugetul de stat pentru investiţii

5

2. VENITURI FINANCIARE

6

0

3. VENITURI EXTRAORDINARE

7

0

II. CHELTUIELI TOTALE, din care:

8

5.100

1. Cheltuieli din exploatare total, din care:

9

5.100

a. Bunuri si servicii

10

900

b. Cheltuieli de personal, din care:

11

3.549

- cheltuieli cu salariile

12

2.700

- indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie

13

49

- drepturile salariale ale directorului (general)

14

115

- contribuţii pentru asigurări sociale de stat

15

562

- contribuţii pentru asigurările de şomaj

16

14

- contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate

17

140

-contribuţii pentru asigurari pt. accidente de munca si boli profesionale

18

4

-contribuţii pentru concedii si indemnizaţii

19

23

contribuţii la Fd. De garantare a creanţelor salariale

20

7

-contribuţii la fondul de pensii facultative

21

-alte cheltuieli de personal, din care:

22

100

- tichete de masă

23

0

-deplasări, detasan

24

100

c. Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele si ajustările pentru depreciere

25

295

d. Cheltuieli de protocol

26

2

e. Cheltuieli de reclamă şi publicitate

27

f. Cheltuieli cu sponsorizarea

28

g. Cheltuieli prevăzute de art. 21(3-litera c) din legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, din care:

29

54

h. Alte cheltuieli

30

300

2. Cheltuieli financiare, din care:

31

-

- cheltuieli privind dobânzile

32

- alte cheltuieli financiare

33

0

3. Cheltuieli extraordinare

34

0

III. REZULTATUL BRUT (profit/pierderi)

35

100

IV. IMPOZIT PE PROFIT

36

16

V. REZULTATUL NET

37

84

VI. ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI

38

84

VIII. PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPA ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI:

39

a. Pentru cointeresarea personalului

40

-

b. Pentru finanţarea dezvoltării institutului naţional

41

c. Pentru desfăşurarea activităţii curente, inclusiv pentru cofinantarea proiectelor

42

XIII. SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

2.995

1. surse proprii

44

295

2. Subventii de la bugetul de stat pentru investiţii

45

2.700

3. Credite bancare pentru investiţii

46

- interne

47

- externe

48

4 Alte surse

49

IX. UTILIZAREA RESURSELOR PENTRU INVESTIŢII,din care:

50

2.995

1. Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului

51

2.995

2. Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

52

- interne

53

- externe

54

XI. DATE DE FUNDAMENTARE

1. Venituri totale (rd 01)

55

5.200

2. Cheltuieli aferente veniturilor totale (rd.8)

56

5.100

3. Rezultate (+/-) (rd.57-rd.58)

57

100

4. Număr mediu de personal, total institut, din care:

58

96

- număr mediu personal cercetare-dezvoltare

59

60

5. Câştigul mediu lunar pe salariat, total institut - lei/persoana/luna *

60

2.225

6. Câştigul mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare - lei/persoana/luna

61

2.627

7. Rentabilitatea (rd.57/rd.56*100)

62

1,96

8. Rata rentabilităţii financiare - rd. 37*100/capital propriu

63

0

10, Plaţi restante

64

11. Creanţe de incasat

65

360

*) Veniturile realizate din contractele de cercetare incheiate cu Ministerul Educaţiei si Cercetării/Autoritatea Naţionala pentru Cercetare Ştiinţifica, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt in suma de 1213 mii lei, incheiate pina la data de 28.02.2010, iar cele realizate din contracte incheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe si proiecte din planurile sectoriale sunt in suma de 0 mii lei.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 388/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 388 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 388/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu