Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 355 din 10 mai 2007

privind aprobarea criteriilor de incadrare, delimitarii si listei unitatilor administrativ-teritoriale din zona montana defavorizata

ACT EMIS DE: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 323 din 15 mai 2007



Având în vedere Referatul de aprobare nr. 72.402 din 10 mai 2007, întocmit de Direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru PNDR,

în baza prevederilor Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 17 şi 18 din Regulamentul CE nr. 1.257/1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi de modificare şi abrogare a unor regulamente, precum şi cu prevederile art. 50 din Regulamentul CE nr. 1.698/2005 cu referire la sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR),

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Criteriile de încadrare şi delimitarea unităţilor administrativ-teritoriale din zona montană defavorizată, conform anexei nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Lista unităţilor administrativ-teritoriale încadrate în zona montană defavorizată şi centralizatorul acestora, conform anexei nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - (1) Lista unităţilor administrativ-teritoriale încadrate în zona montană defavorizată, conform prezentului ordin, se va utiliza numai ca bază pentru plăţile acordate din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, pentru măsurile de sprijin ale zonelor defavorizate cu handicap natural - zona montană.

(2) Delimitarea zonei montane defavorizate, aprobată potrivit prezentului ordin, se consemnează în bazele de date utilizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi, respectiv, de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Decebal Traian Remeş

ANEXA Nr. 1

CRITERIILE   DE   ÎNCADRARE

şi delimitarea unităţilor administrativ-teritoriale în zona montană defavorizată

1. Zonele montane defavorizate sunt acele zone, delimitate la nivel de unitate administrativ-teritorială, care se caracterizează prin limitarea considerabilă a posibilităţilor de utilizare a terenului şi prin creşterea apreciabilă a costurilor lucrărilor acestuia, datorate:

a) existenţei unor altitudini medii de peste 600 m, care determină condiţii climatice deosebit de dificile, al căror efect este scurtarea substanţială a sezonului de vegetaţie; sau

b) prezenţei la o altitudine medie între 400 şi 600 m, care determină condiţii climatice dificile, a unor pante medii de peste 15%, care fac imposibilă mecanizarea sau necesită utilizarea unor echipamente specifice costisitoare.

2. Delimitarea la nivel de unitate administrativ-teritorială, potrivit criteriilor stabilite la pct. 1, s-a realizat pe baza suprapunerii hărţii conţinând limitele unităţilor administrativ-teritoriale cu harta conţinând modelul digital al terenului (DTM).

ANEXA Nr. 2

LISTA   UNITĂŢILOR   ADMINISTRATIV-TERITORIALE

încadrate în zona montană defavorizată şi centralizatorul acestora

1. Lista unităţilor administrativ-teritoriale încadrate în zona montană defavorizată

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SIRUTA

NUME

TIP

1.1

7

ALBA

1151

Abrud

oraş

1.2

2130

Albac

comună

1.3

2309

Almaşu Mare

comună

1.4

2381

Arieşeni

comună

1.5

2577

Avram Iancu

comună

1.6

2915

Baia de Arieş

oraş

1.7

3039

Bistra

comună

1.8

3397

Blandiana

comună

1.9

3459

Bucium

comună

1.10

1455

Câmpeni

oraş

1.11

3841

Ceru-Băcăinţi

comună

1.12

4008

Ciuruleasa

comună

1.13

4142

Cricău

comună

1.14

1696

Cugir

oraş

1.15

4366

Galda de Jos

comună

1.16

4525

Garda de Sus

comună

1.17

4767

Horea

comună

1.18

4927

Ighiu

comună

1.19

4981

Intregalde

comună

1.20

5167

Livezile

comună

1.21

5336

Lupşa

comună

1.22

5577

Meteş

comună

1.23

5826

Mogoş

comună

1.24

6119

Ocoliş

comună

1.25

6217

Pianu

comună

1.26

6271

Poiana Vadului

comună

1.27

6397

Ponor

comună

1.28

6468

Poşaga

comună

1.29

6592

Râmetea

comună

1.30

6627

Râmeţ

comună

1.31

6761

Roşia Montană

comună

1.32

6976

Sălciua

comună

1.33

7099

Săsciori

comună

1.34

7197

Scărişoara

comună

1.35

7446

Sohodol

comună

1.36

7767

Stremţ

comună

1.37

8014

Şugag

comună

1.38

8229

Vadu Moţilor

comună

1.39

8425

Vidra

comună

1.40

1936

Zlatna

oraş

2.1

5

ARAD

9832

Archiş

comună

2.2

10239

Brazii

comună

2.3

10417

Chisindia

comună

2.4

10649

Dezna

comună

2.5

11058

Hălmagiu

comună

2.6

11174

Hălmăgel

comună

2.7

11478

Moneasa

comună

2.8

12689

Vârfurile

comună

3.1

3

ARGEŞ

13891

Albeştii de Muscel

comună

3.2

13999

Aninoasa

comună

3.3

14049

Arefu

comună

3.4

14405

Berevoeşti

comună

3.5

14673

Boteni

comună

3.6

14753

Brăduleţ

comună

3.7

14922

Bughea de Jos

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

3.8

20063

Bughea de Sus

comună

3.9

13490

Câmpulung

municipiu

3.10

15402

Cetăţeni

comună

3.11

15448

Cicăneşti

comună

3.12

15741

Corbeni

comună

3.13

15830

Corbi

comună

3.14

16329

Dâmbovicioara

comună

3.15

16472

Dragoslavele

comună

3.16

16908

Lereşti

comună

3.17

17334

Mioarele

comună

3.18

17771

Nucşoara

comună

3.19

17968

Poienarii de Muscel

comună

3.20

18527

Rucăr

comună

3.21

18554

Sălătrucu

comună

3.22

18858

Stoeneşti

comună

3.23

19141

Şuici

comună

3.24

13524

Valea Mare Pravăt

comună

4.1

1

BACĂU

21007

Agăş

comună

4.2

21123

Asău

comună

4.3

21196

Balcani

comună

4.4

21418

Berzunţi

comună

4.5

21597

Brusturoasa

comună

4.6

20821

Comăneşti

oraş

4.7

22166

Dărmăneşti

oraş

4.8

22380

Dofteana

comună

4.9

22718

Ghimeş-Făget

comună

4.10

23449

Mănăstirea Caşin

comună

4.11

23797

Oituz

comună

4.12

23975

Palanca

comună

4.13

20910

Slănic-Moldova

oraş

4.14

25488

Solonţ

comună

4.15

20965

Târgu Ocna

oraş

4.16

26289

Zemes

comună

5.1

6

BIHOR

26699

Aleşd

oraş

5.2

27560

Borod

comună

5.3

27686

Bratca

comună

5.4

27846

Budureasa

comună

5.5

27935

Bulz

comună

5.6

28709

Câmpani

comună

5.7

28077

Căbeşti

comună

5.8

28889

Criştioru de Jos

comună

5.9

28941

Curăţele

comună

5.10

29403

Finiş

comună

5.11

29760

Lazuri de Beiuş

comună

5.12

29948

Lunca

comună

5.13

26920

Nucet

oraş

5.14

30336

Pietroasa

comună

5.15

30844

Roşia

comună

5.16

31379

Şinteu

comună

5.17

31510

Şuncuiuş

comună

5.18

31609

Tărcaia

comună

5.19

27007

Vascău

oraş

6.1

6

BISTRIŢA- NĂSĂUD

32633

Bistriţa Bârgăului

comună

6.2

32811

Căianu Mic

comună

6.3

32884

Cetate

comună

6.4

32955

Ciceu-Giurgeşti

comună

6.5

33177

Coşbuc

comună

6.6

179686

Dumitriţa

comună

6.7

33248

Feldru

comună

6.8

33337

Ilva Mare

comună

6.9

33364

Ilva Mica

comună

6.10

33514

Leşu

comună

6.11

33603

Lunca Ilvei

comună

6.12

33621

Maieru

comună

6.13

33729

Măgura Ilvei

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

6.14

32544

Năsăud

oraş

6.15

179659

Negrileşti

comună

6.16

34075

Nuşeni

comună

6.17

34155

Parva

comună

6.18

179720

Poiana Ilvei

comună

6.19

34235

Prundu Bârgăului

comună

6.20

34262

Rebra

comună

6.21

34280

Rebrişoara

comună

6.22

34333

Rodna

comună

6.23

34360

Romuli

comună

6.24

179944

Runcu Salvei

comună

6.25

34397

Salva

comună

6.26

32599

Sângeorz-Băi

oraş

6.27

34547

Spermezeu

comună

6.28

34618

Şanţ

comună

6.29

34850

Şieuţ

comună

6.30

35152

Târlişua

comună

6.31

35054

Telciu

comună

6.32

35090

Tiha Bârgăului

comună

6.33

35429

Zagra

comună

7.1

7

BRAŞOV

40526

Apaţa

comună

7.2

40633

Bran

comună

7.3

40198

Braşov

municipiu

7.4

40688

Budila

comună

7.5

40704

Buneşti

comună

7.6

40241

Codlea

municipiu

7.7

40900

Cristian

comună

7.8

42456

Crizbav

comună

7.9

42480

Drăguş

comună

7.10

40928

Dumbrăviţa

comună

7.11

40991

Fundata

comună

7.12

41113

Hârseni

comună

7.13

41177

Hoghiz

comună

7.14

42472

Holbav

comună

7.15

41346

Lisa

comună

7.16

41382

Măieruş

comună

7.17

41471

Moieciu

comună

7.18

41541

Ormeniş

comună

7.19

41621

Poiana Mărului

comună

7.20

40303

Predeal

oraş

7.21

40367

Râşnov

oraş

7.22

41738

Recea

comună

7.23

42464

Sâmbăta de Sus

comună

7.24

40438

Săcele

municipiu

7.25

41854

Şinca

comună

7.26

42449

Şinca Nouă

comună

7.27

42003

Tărlungeni

comună

7.28

42058

Teliu

comună

7.29

42101

Ucea

comună

7.30

42183

Vama Buzăului

comună

7.31

42236

Viştea

comună

7.32

42398

Vulcan

comună

7.33

40492

Zărnesti

oraş

8.1

2

BUZĂU

45245

Bisoca

comună

8.2

45389

Bozioru

comună

8.3

45539

Brăeşti

comună

8.4

45753

Calvini

comună

8.5

45888

Căneşti

comună

8.6

45959

Cătina

comună

8.7

46108

Chiliile

comună

8.8

46180

Chiojdu

comună

8.9

46439

Colţi

comună

8.10

46554

Cozieni

comună

8.11

47079

Gura Teghii

comună

8.12

47186

Lopătari

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

8.13

47630

Mânzăleşti

comună

8.14

47916

Nehoiu

oraş

8.15

48021

Odăile

comună

8.16

48227

Pănătău

comună

8.17

48325

Pătârlagele

oraş

8.18

49233

Săruleşti

comună

8.19

49484

Siriu

comună

8.20

50068

Valea Sălciei

comună

8.21

50228

Vintilă Vodă

comună

9.1

5

CARAŞ-SEVERIN

50889

Anina

oraş

9.2

51243

Armeniş

comună

9.3

50923

Băile Herculane

oraş

9.4

51305

Bănia

comună

9.5

51332

Băuţar

comună

9.6

51449

Berzasca

comună

9.7

51546

Bolvaşniţa

comună

9.8

51573

Bozovici

comună

9.9

51662

Brebu Nou

comună

9.10

51699

Buchin

comună

9.11

51751

Bucoşniţa

comună

9.12

51804

Caraşova

comună

9.13

51840

Cărbunari

comună

9.14

51948

Ciclova Română

comună

9.15

52115

Cornea

comună

9.16

52160

Cornereva

comună

9.17

52570

Dalboşeţ

comună

9.18

52721

Domaşnea

comună

9.19

53700

Eftimie Murgu

comună

9.20

52936

Glimboca

comună

9.21

53023

Iablaniţa

comună

9.22

53069

Lăpuşnicel

comună

9.23

53103

Lăpuşnicu Mare

comună

9.24

53130

Luncaviţa

comună

9.25

53210

Marga

comună

9.26

53274

Mehadia

comună

9.27

53327

Mehadica

comună

9.28

51207

Oţelu Roşu

oraş

9.29

53577

Prigor

comună

9.30

50790

Reşiţa

municipiu

9.31

53728

Rusca Montană

comună

9.32

54056

Slatina-Timiş

comună

9.33

54163

Şopotu Nou

comună

9.34

54270

Teregova

comună

9.35

54387

Topleţ

comună

9.36

54412

Turnu Ruieni

comună

9.37

54485

Văliug

comună

9.38

54617

Zăvoi

comună

10.1

6

CLUJ

55918

Băişoara

comună

10.2

56014

Beliş

comună

10.3

56461

Călăţele

comună

10.4

56568

Căpuşu Mare

comună

10.5

57083

Chiuieşti

comună

10.6

57163

Ciucea

comună

10.7

57225

Ciurila

comună

10.8

57582

Feleacu

comună

10.9

57902

Gilău

comună

10.10

58008

Iara

comună

10.11

58204

Izvoru Crişului

comună

10.12

58357

Măguri-Răcătău

comună

10.13

58393

Mănăstireni

comună

10.14

58464

Mărgău

comună

10.15

58534

Mărişel

comună

10.16

60169

Negreni

comună

10.17

59041

Poieni

comună

10.18

59238

Risca

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

10.19

59434

Sâncraiu

comună

10.20

59498

Sânmărtin

comună

10.21

59283

Săcuieu

comună

10.22

59327

Săvădisla

comună

10.23

59880

Unguraş

comună

10.24

60026

Valea Ierii

comună

11.1

7

COVASNA

63777

Aita Mare

comună

11.2

65113

Arcuş

comună

11.3

63633

Barcani

comună

11.4

63802

Băţanii Mari

comună

11.5

63866

Beiin

comună

11.6

65121

Bixad

comună

11.7

63893

Bodoc

comună

11.8

64041

Brăduţ

comună

11.9

64096

Breţcu

comună

11.10

64194

Cernat

comună

11.11

63553

Comandau

comună

11.12

63526

Covasna

oraş

11.13

65147

Dalnic

comună

11.14

64265

Dobârlău

comună

11.15

65154

Estelnic

comună

11.16

64318

Ghelinţa

comună

11.17

64345

Ghidfalău

comună

11.18

64390

Hăghig

comună

11.19

63580

Intorsura Buzăului

oraş

11.20

64461

Lemnia

comună

11.21

64504

Malnaş

comună

11.22

65105

Mereni

comună

11.23

65139

Micfalău

comună

11.24

64568

Moacsa

comună

11.25

64602

Ojdula

comună

11.26

64719

Poian

comună

11.27

64826

Sânzieni

comună

11.28

63688

Sita Buzăului

comună

11.29

64871

Turia

comună

11.30

64942

Vâlcele

comună

11.31

64906

Valea Crişului

comună

11.32

65099

Valea Mare

comună

11.33

64997

Vârghiş

comună

11.34

65011

Zagon

comună

11.35

65048

Zăbala

comună

12.1

3

DÂMBOVIŢA

66223

Bărbuleţu

comună

12.2

66330

Bezdead

comună

12.3

66438

Buciumeni

comună

12.4

65869

Iedera

comună

12.5

68182

Moroeni

comună

12.6

68404

Pietroşiţa

comună

12.7

68565

Pucheni

comună

12.8

179917

Râu Alb

comună

12.9

68716

Runcu

comună

12.10

69063

Valea Lungă

comună

12.11

69447

Vârfuri

comună

12.12

69303

Văleni-Dâmboviţa

comună

12.13

69394

Visinesti

comună

13.1

4

GORJ

78711

Baia de Fier

comună

13.2

79308

Bumbeşti-Jiu

oraş

13.3

79834

Crasna

comună

13.4

80908

Muşeteşti

comună

13.5

78258

Novaci

oraş

13.6

81095

Padeş

comună

13.7

81184

Peştişani

comună

13.8

81380

Polovragi

comună

13.9

81576

Runcu

comună

13.10

81987

Schela

comună

13.11

82136

Stăneşti

comună

13.12

82430

Tismana

oraş

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

14.1

7

HARGHITA

83847

Avrămeşti

comună

14.2

83428

Băile Tuşnad

oraş

14.3

83464

Bălan

oraş

14.4

83936

Bilbor

comună

14.5

83491

Borsec

oraş

14.6

83151

Brădeşti

comună

14.7

84102

Cârţa

comună

14.8

83963

Căpâlniţa

comună

14.9

86461

Ciceu

comună

14.10

83981

Ciucsângeorgiu

comună

14.11

84086

Ciumani

comună

14.12

84148

Corbu

comună

14.13

84175

Corund

comună

14.14

86446

Cozmeni

comună

14.15

84380

Dârjiu

comună

14.16

84237

Dăneşti

comună

14.17

84264

Dealu

comună

14.18

84344

Ditrău

comună

14.19

83197

Feliceni

comună

14.20

84415

Frumoasa

comună

14.21

84460

Gălăuţaş

comună

14.22

83561

Gheorghieni

municipiu

14.23

84558

Joseni

comună

14.24

84594

Lăzarea

comună

14.25

86479

Leliceni

comună

14.26

84629

Lueta

comună

14.27

84656

Lunca de Jos

comună

14.28

84754

Lunca de Sus

comună

14.29

84825

Lupeni

comună

14.30

86438

Mădăraş

comună

14.31

84923

Mărtiniş

comună

14.32

85056

Mereşti

comună

14.33

83320

Miercurea-Ciuc

municipiu

14.34

85074

Mihăileni

comună

14.35

85243

Ocland

comună

14.36

83133

Odorheiu Secuiesc

municipiu

14.37

83375

Păuleni-Ciuc

comună

14.38

85289

Plăieşii de Jos

comună

14.39

85341

Praid

comună

14.40

86495

Racu

comună

14.41

85412

Remetea

comună

14.42

85680

Sâncrăieni

comună

14.43

85760

Sândominic

comună

14.44

85788

Sânmartin

comună

14.45

85840

Sânsimion

comună

14.46

86519

Sântimbru

comună

14.47

86501

Satu Mare

comună

14.48

85467

Săcel

comună

14.49

85528

Sărmaş

comună

14.50

85626

Siculeni

comună

14.51

85877

Subcetate

comună

14.52

85920

Suseni

comună

14.53

86453

Tomesti

comună

14.54

83632

Topliţa

municipiu

14.55

86133

Tulgheş

comună

14.56

86188

Tusnad

comună

14.57

86222

Ulieş

comună

14.58

86311

Vărsag

comună

14.59

83749

Vlăhiţa

oraş

14.60

86339

Voşlăbeni

comună

14.61

86366

Zetea

comună

15.1

5

HUNEDOARA

87219

Aninoasa

oraş

15.2

87745

Baia de Criş

comună

15.3

87843

Balşa

comună

15.4

87996

Baru

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

15.5

88092

Băiţa

comună

15.6

87246

Baniţa

comună

15.7

88216

Bătrâna

comună

15.8

88261

Beriu

comună

15.9

88350

Blăjeni

comună

15.10

88449

Bosorod

comună

15.11

87291

Brad

municipiu

15.12

88788

Buceş

comună

15.13

88868

Bucureşci

comună

15.14

88920

Bulzeştii de Sus

comună

15.15

89026

Bunila

comună

15.16

86749

Cârjiţi

comună

15.17

89151

Cerbăl

comună

15.18

89240

Certeju de Sus

comună

15.19

87362

Crişcior

comună

15.20

89348

Densuş

comună

15.21

89561

Geoagiu

oraş

15.22

86883

Ghelari

comună

15.23

90066

Lelese

comună

15.24

90119

Lunca Cernii de Jos

comună

15.25

90208

Luncoiu de Jos

comună

15.26

87059

Lupeni

municipiu

15.27

90342

Orăştioara de Sus

comună

15.28

87077

Petri la

oraş

15.29

86990

Petroşani

municipiu

15.30

90538

Pui

comună

15.31

90663

Rapoltu Mare

comună

15.32

90878

Râu de Mori

comună

15.33

90725

Răchitova

comună

15.34

90805

Ribiţa

comună

15.35

91232

Sântămăria-Orlea

comună

15.36

91054

Sarmizegetusa

comună

15.37

91116

Sălaşu de Sus

comună

15.38

91447

Tomeşti

comună

15.39

91535

Topliţa

comună

15.40

87139

Uricani

oraş

15.41

91795

Vata de Jos

comună

15.42

91937

Vălisoara

comună

15.43

91982

Vetel

comună

15.44

92097

Vorţa

comună

15.45

87175

Vulcan

municipiu

16.1

6

MARAMUREŞ

106318

Baia Mare

municipiu

16.2

106684

Baia Sprie

oraş

16.3

107314

Bârsana

comună

16.4

107154

Băiuţ

comună

16.5

107270

Bistra

comună

16.6

107403

Bogdan Vodă

comună

16.7

106746

Borşa

oraş

16.8

107485

Botiza

comună

16.9

107519

Budeşti

comună

16.10

106782

Cavnic

oraş

16.11

107582

Cerneşti

comună

16.12

107868

Coroieni

comună

16.13

107920

Cupşeni

comună

16.14

107975

Deseşti

comună

16.15

108017

Dragomireşti

oraş

16.16

108151

Giuleşti

comună

16.17

179622

Groşii Ţibleşului

comună

16.18

108204

Ieud

comună

16.19

108222

Lăpuş

comună

16.20

108240

Leordina

comună

16.21

108348

Moisei

comună

16.22

108400

Ocna Şugatag

comună

16.23

179864

Onceşti

comună

16.24

108455

Petrova

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

16.25

108473

Poienile de sub Munte

comună

16.26

179604

Poienile Izei

comună

16.27

108552

Remeţi

comună

16.28

108598

Repedea

comună

16.29

108614

Rona de Jos

comună

16.30

108632

Rona de Sus

comună

16.31

108669

Rozavlea

comună

16.32

108696

Ruscova

comună

16.33

108874

Săcel

comună

16.34

108892

Săliştea de Sus

oraş

16.35

108945

Săpânţa

comună

16.36

109005

Strâmtura

comună

16.37

109041

Suciu de Sus

comună

16.38

179613

Şieu

comună

16.39

109096

Şiseşti

comună

16.40

106461

Tăuţii-Măgherăuş

oraş

16.41

109354

Valea Chioarului

comună

16.42

109425

Vima Mică

comună

16.43

109504

Vişeu de Jos

comună

16.44

106979

Viseu de Sus

oraş

17.1

4

MEHEDINŢI

109924

Baia de Aramă

oraş

17.2

110456

Balta

comună

17.3

111220

Cireşu

comună

17.4

112904

Dubova

comună

17.5

112245

Eşelniţa

comună

17.6

111818

Godeanu

comună

17.7

112263

Ilovăţ

comună

17.8

112370

Isverna

comună

17.9

110027

Obârşia-Cloşani

comună

17.10

112959

Podeni

comună

17.11

112995

Ponoarele

comună

18.1

7

MUREŞ

116126

Chiheru de Jos

comună

18.2

116493

Daneş

comună

18.3

116545

Deda'

comună

18.4

116590

Eremitu

comună

18.5

116796

Fântânele

comună

18.6

117042

Ghindari

comună

18.7

117319

Gurghiu

comună

18.8

117426

Hodac

comună

18.9

117550

Ibăneşti

comună

18.10

118058

Lunca Bradului

comună

18.11

118094

Măgherani

comună

18.12

118469

Nadeş

comună

18.13

118511

Neaua

comună

18.14

118931

Răstoliţa

comună

18.15

119153

Ruşii-Munţi

comună

18.16

119331

Sângeorgiu de Pădure

oraş

18.17

114854

Sovata

oraş

18.18

119625

Stânceni

comună

18.19

120138

Vătava

comună

18.20

120174

Vetca

comună

19.1

1

NEAMŢ

121108

Agapia

comună

19.2

124938

Alexandru cel Bun

comună

19.3

120968

Bicaz

oraş

19.4

121297

Bicaz-Chei

comună

19.5

121340

Bicazu Ardelean

comună

19.6

121652

Borca

comună

19.7

121732

Borleşti

comună

19.8

122025

Ceahlău

comună

19.9

122187

Crăcăoani

comună

19.10

122249

Dămuc

comună

19.11

122551

Farcaşa

comună

19.12

122828

Gârcina

comună

19.13

122864

Grinţieş

comună

19.14

122953

Hangu

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

19.15

123601

Pângaraţi

comună

19.16

123479

Piatra Şoimului

comună

19.17

120726

Piatra-Neamţ

municipiu

19.18

123521

Pipirig

comună

19.19

123790

Poiana Teiului

comună

19.20

124493

Tarcău

comună

19.21

124563

Taşca

comună

19.22

124616

Tazlău

comună

19.23

125016

Vânători-Neamt

comună

20.1

3

PRAHOVA

131899

Adunaţi

comună

20.2

132137

Ariceştii Zeletin

comună

20.3

130954

Azuga

oraş

20.4

136278

Bătrâni

comună

20.5

132342

Bertea

comună

20.6

132404

Brebu

comună

20.7

131210

Buşteni

oraş

20.8

132486

Cărbuneşti

comună

20.9

132574

Ceraşu

comună

20.10

131336

Comarnic

oraş

20.11

132841

Cosminele

comună

20.12

133795

Izvoarele

comună

20.13

134096

Măneciu

comună

20.14

134648

Poseşti

comună

20.15

134755

Predeal-Sărari

comună

20.16

134853

Proviţa de Jos

comună

20.17

134899

Proviţa de Sus

comună

20.18

135128

Salcia

comună

20.19

135226

Secăria

comună

20.20

131540

Sinaia

oraş

20.21

131577

Slănic

oraş

20.22

135315

Starchiojd

comună

20.23

135547

Şotrile

comună

20.24

135618

Ştefeşti

comună

20.25

135654

Talea

comună

20.26

135681

Tătaru

comună

20.27

135789

Telega

comună

20.28

136107

Valea Doftanei

comună

21.1

6

SĂLAJ

140770

Cristolt

comună

21.2

143067

Zalha

comună

22.1

6

SATU MARE

137407

Certeze

comună

23.1

7

SIBIU

143959

Arpasu de Jos

comună

23.2

143995

Aţel

comună

23.3

144054

Avrig

oraş

23.4

144198

Biertan

comună

23.5

146021

Boita

comună

23.6

144535

Cârţişoara

comună

23.7

143735

Cisnădie

oraş

23.8

143487

Cristian

comună

23.9

144599

Gura Râului

comună

23.10

144615

Hoghilag

comună

23.11

144713

Jina

comună

23.12

144731

Laslea

comună

23.13

145202

Orlat

comună

23.14

145275

Poiana Sibiului

comună

23.15

143502

Poplaca

comună

23.16

145293

Porumbacu de Jos

comună

23.17

145355

Racoviţa

comună

23.18

145382

Râu Sadului

comună

23.19

143520

Răşinari

comună

23.20

145471

Sadu

comună

23.21

145499

Sălişte

oraş

23.22

145827

Tălmaciu

oraş

23.23

145907

Tilişca

comună

23.24

145934

Turnu Roşu

comună

23.25

145961

Valea Viilor

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

24.1

1

SUCEAVA

147205

Breaza

comună

24.2

147241

Brodina

comună

24.3

147358

Broşteni

oraş

24.4

146502

Câmpulung Moldovenesc

municipiu

24.5

151503

Capu Câmpului

comună

24.6

147713

Cârlibaba

comună

24.7

151451

Ciocăneşti

comună

24.8

151497

Coş na

comună

24.9

147884

Crucea

comună

24.10

148202

Dorna Candrenilor

comună

24.11

148131

Dorna-Arini

comună

24.12

148612

Frasin

oraş

24.13

148729

Frumosu

comună

24.14

148765

Fundu Moldovei

comună

24.15

146584

Gura Humorului

oraş

24.16

149138

Iacobeni

comună

24.17

149183

Izvoarele Sucevei

comună

24.18

149316

Mălini

comună

24.19

149370

Mănăstirea Humorului

comună

24.20

149502

Moldova-Suliţa

comună

24.21

149539

Moldoviţa

comună

24.22

149655

Ostra

comună

24.23

149682

Panaci

comună

24.24

149851

Poiana Stampei

comună

24.25

149931

Pojorâta

comună

24.26

150043

Putna

comună

24.27

150114

Raşca

comună

24.28

150178

Sadova

comună

24.29

150258

Slatina

comună

24.30

150294

Straja

comună

24.31

150356

Stulpicani

comună

24.32

150418

Suceviţa

comună

24.33

150445

Saru Dornei

comună

24.34

150702

Ulma

comună

24.35

150935

Vama

comună

24.36

146744

Vatra Dornei

municipiu

24.37

150980

Vatra Moldovitei

comună

25.1

5

TIMIŞ

157898

Nădrag

comună

25.2

158136

Pietroasa

comună

25.3

158895

Tomesti

comună

26.1

4

VÂLCEA

167696

Băile Olăneşti

oraş

26.2

168559

Bărbăteşti

comună

26.3

168675

Berislăveşti

comună

26.4

168755

Boişoara

comună

26.5

167794

Brezoi

oraş

26.6

169119

Câineni

comună

26.7

167909

Călimăneşti

oraş

26.8

169253

Costeşti

comună

26.9

169351

Dăeşti

comună

26.10

170220

Goleşti

comună

26.11

168041

Horezu

oraş

26.12

171021

Malaia

comună

26.13

171539

Muereasca

comună

26.14

172153

Perişani

comună

26.15

172509

Racoviţa

comună

26.16

172812

Runcu

comună

26.17

172894

Sălătrucel

comună

26.18

173230

Stoeneşti

comună

26.19

174496

Titeşti

comună

26.20

174021

Vaideeni

comună

26.21

174254

Voineasa

comună

27.1

2

VRANCEA

175126

Andreiaşu de Jos

comună

27.2

175224

Bârseşti

comună

27.3

175509

Chiojdeni

comună

27.4

176551

Jitia

comună

POZIŢIE

REGIUNE

JUDEŢ

SI RUTA

NUME

TIP

27.5

176686

Mera

comună

27.6

176891

Năruja

comună

27.7

178885

Negrileşti

comună

27.8

176944

Nereju

comună

27.9

177003

Nistoresti

comună

27.10

177101

Paltin

comună

27.11

178910

Păulesti

comună

27.12

177263

Poiana Cristei

comună

27.13

177469

Reghiu

comună

27.14

177762

Soveja

comună

27.15

178965

Spulber

comună

27.16

178117

Tulnici

comună

27.17

178313

Valea Sării

comună

27.18

178475

Vintileasca

comună

27.19

178545

Vizantea-Livezi

comună

27.20

178750

Vrâncioaia

comună

2. Centralizatorul unităţilor administrativ-teritoriale încadrate în zona montană defavorizată

NR. CRT.

JUDEŢ

UAT

MUNICIPII

ORAŞE

COMUNE

1.

Alba

40

-

5

35

2.

Arad

8

-

-

8

3.

Argeş

24

1

-

23

4.

Bacău

16

-

4

12

5.

Bihor

19

-

3

16

6.

Bistriţa-Năsăud

33

-

2

31

7.

Braşov

33

3

3

27

8.

Buzău

21

-

2

19

9.

Caraş-Severin

38

1

3

34

10.

Cluj

24

-

-

24

11.

Covasna

35

-

2

33

12.

Dâmboviţa

13

-

-

13

13.

Gorj

12

-

3

9

14.

Harghita

61

4

4

53

15.

Hunedoara

45

4

4

37

16.

Maramureş

44

1

7

36

17.

Mehedinţi

11

-

1

10

18.

Mureş

20

-

2

18

19.

Neamţ

23

1

1

21

20.

Prahova

28

-

5

23

21.

Sălaj

2

-

-

2

22.

Satu Mare

1

-

-

1

23.

Sibiu

25

-

4

21

24.

Suceava

37

2

3

32

25.

Timiş

3

-

-

3

26.

Vâlcea

21

-

4

17

27.

Vrancea

20

-

-

20

TOTAL ZONA MONTANĂ DEFAVORIZATĂ ÎN ROMÂNIA:

657

17

62

578


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 355/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 355 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 355/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu