Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.3476 din 10.09.2020

privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import, export, tranzit şi comerţ intraunional de produse alimentare de origine nonanimală şi de produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor
ACT EMIS DE: Agentia Nationala de Administrare Fiscala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 885 din 29 septembrie 2020



SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. 965 din 23.04.2019, întocmit de Direcţia generală control oficial din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,în temeiul art. 167 al Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1.069/2009, (CE) nr. 1.107/2009, (UE) nr. 1.151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 şi (UE) 2016/2.031 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 şi (CE) nr. 1.099/2009 ale Consiliului şi a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE şi 2008/120/CE ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 şi (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE şi 97/78/CE ale Consiliului şi a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului, luând în considerare prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 178/2002 din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Regulamentului (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1.776 al Comisiei din 9 octombrie 2019 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (1) lit. B pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 5 alin. (5) şi al art. 12 şi 13 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emit următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Norma pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import, export, tranzit şi comerţ intraunional de produse alimentare de origine nonanimală şi de produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi direcţiile regionale vamale duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală controlează modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin. Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 145/2007 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import-export, tranzit şi comerţ intracomunitar de produse alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului pentru siguranţa alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 29 iunie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în 45 de zile de la data publicării.p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,Csutak Nagy LaszloPreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,Mirela CălugăreanuANEXĂNORMĂ pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import, export, tranzit şi comerţ intraunional de produse alimentare de origine nonanimală şi de produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor Capitolul IDefiniţii Articolul 1În înţelesul prezentei norme, termenii şi sintagmele de mai jos au următoarele semnificaţii: a)produse alimentare de origine nonanimală - legume, plante, rădăcini şi tuberculi alimentari, fructe, cafea, ceai, mate şi mirodenii, cereale, seminţe, gume, răşini, seve şi extracte vegetale, grăsimi şi uleiuri de origine vegetală, zaharuri, băuturi alcoolice, nealcoolice şi oţet, procesate sau nu, produse obţinute din acestea, suplimente alimentare, produse chimice anorganice şi organice utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare, precum şi orice alte produse care sunt destinate consumului uman şi care nu sunt de origine animală; b)produse chimice anorganice şi organice - produse care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman; c)documente însoţitoare - documente emise de producător/exportator sau de autorităţile competente care atestă că produsele alimentare de origine nonanimală şi produsele chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman sunt conforme cu prevederile legislaţiei în vigoare din ţara de destinaţie; d)puncte de intrare - puncte de trecere a frontierei de stat a României stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul mărfurilor supuse controalelor pentru siguranţa alimentelor, prevăzute în anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului mediului şi gospodăririi apelor, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004 pentru aprobarea Listei posturilor de inspecţie la frontieră în care sunt organizate controale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, a punctelor de intrare, a punctelor de ieşire, a punctelor de intrare desemnate, precum şi a programului de lucru al acestora, cu modificările şi completările ulterioare; e)birou vamal - orice birou la care pot fi îndeplinite toate sau unele dintre formalităţile vamale prevăzute în reglementările vamale; f)controlul documentar - verificarea de către inspectorul autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor a documentelor care însoţesc un transport de produse alimentare de origine nonanimală şi de produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, cum ar fi certificatul de calitate, buletinul de analiză, certificatul de sănătate şi alte documente în care sunt specificate ţara de origine, unitatea producătoare şi care atestă că produsele sunt în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi naţională din domeniul siguranţei alimentelor; g)control de identitate - verificarea conformităţii transportului cu informaţiile din documentele însoţitoare, efectuată de către inspectorul autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, pentru a se asigura că documentele însoţitoare corespund cu marfa transportată şi cu eticheta produsului; h)control fizic - controlul efectuat de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din punctele de intrare şi din cadrul structurii cu atribuţii în controlul pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, asupra produselor alimentare de origine nonanimală şi produselor chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, care poate include prelevarea de probe în vederea efectuării testelor de laborator; controlul se realizează în funcţie de riscul cunoscut sau posibil pentru anumite produse alimentare; i)condiţii de import - cerinţele privind siguranţa alimentelor, stabilite prin actele normative în vigoare, pentru produsele alimentare de origine nonanimală şi pentru produsele chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, supuse controlului oficial privind siguranţa alimentelor de origine nonanimală, ce urmează a fi importate în România; j)comerţul intraunional de produse alimentare de origine nonanimală - schimburile comerciale de produse alimentare de origine nonanimală pe teritoriul Uniunii Europene între statele membre; k)import - totalitatea operaţiunilor aplicabile produselor alimentare de origine nonanimală şi produselor chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman având ca destinaţie România, de la sosirea acestora pe teritoriul Uniunii Europene până la punerea la dispoziţia operatorilor economici pentru scopurile declarate; l)reimport - totalitatea operaţiunilor aplicabile produselor alimentare de origine nonanimală şi produselor chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman care au fost exportate de pe teritoriul României către o ţară terţă şi care sunt refuzate de aceasta; m)tranzitul - totalitatea operaţiunilor prin care un transport de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, provenind dintr-o ţară terţă, traversează teritoriul României, având ca destinaţie finală o altă ţară terţă; n)export - expedierea produselor alimentare de origine nonanimală şi a produselor chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman de pe teritoriul României pe teritoriul ţărilor terţe; o)transport de produse alimentare de origine nonanimală importate şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman - transport de bunuri de acelaşi tip, înscrise în aceleaşi documente care însoţesc transportul, încărcat în acelaşi mijloc de transport, provenind din aceeaşi ţară sau regiune a unei ţări şi pentru care se întocmeşte acelaşi document de intrare; un transport poate conţine unul sau mai multe loturi; p)document de intrare - documentul care se completează de operatorul economic sau reprezentantul legal al acestuia şi de autoritatea competentă care confirmă finalizarea controalelor oficiale şi însoţeşte transportul de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, până la destinaţia finală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1; q)operator economic - orice persoană fizică sau juridică autorizată cu activitate în domeniul alimentar, implicată în derularea operaţiunilor comerciale de import, export, tranzit şi comerţ intraunional de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, care răspunde de mărfuri şi de îndeplinirea cerinţelor legislaţiei din domeniul alimentelor referitoare la import, export şi comerţ intraunional, sau reprezentantul legal al acesteia; r)inspector al autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor - personal de specialitate angajat, în condiţiile legii, al direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu atribuţii de control oficial, conform fişei postului, care îşi desfăşoară activitatea în punctele de intrare, respectiv în cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; s)document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor - documentul emis de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru activităţile din unităţile supuse înregistrării în conformitate cu legislaţia în vigoare. Capitolul IIDispoziţii generale Articolul 2
(1) Prezenta normă nu se aplică transporturilor de produse alimentare de origine nonanimală şi de produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, pentru care sunt stabilite condiţii speciale de import la nivelul Uniunii Europene şi pentru care au fost emise, în punctul de intrare, documente sanitare comune de intrare conform următoarelor acte normative: a)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1.793 din 22 octombrie 2019 privind intensificarea temporară a controalelor oficiale şi măsurile de urgenţă care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite ţări terţe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 şi (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2015/175, (UE) 2017/186 şi (UE) 2018/1.660 ale Comisiei; b)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/6 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de impunere a unor condiţii speciale de reglementare a importurilor de hrană pentru animale şi alimente originare sau expediate din Japonia, în urma accidentului de la centrala nucleară din Fukushima, şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 322/2014, cu modificările şi completările ulterioare; c)Decizia de punere în aplicare (CE) 2011/884 a Comisiei din 22 decembrie 2011 privind măsurile de urgenţă în ceea ce priveşte orezul modificat genetic neautorizat în produsele din orez originare din China şi de abrogare a Deciziei 2008/289/CE, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Nu fac obiectul prezentei norme produsele prevăzute în anexa nr. 2 care au o altă utilizare decât consumul uman.
(3) În cazul produselor care au o altă utilizare decât consumul uman, operatorii economici prezintă inspectorilor autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor o declaraţie pe propria răspundere, în original, conform modelului din anexa nr. 3, şi copii după certificatul/extrasul fiscal şi după certificatul de înregistrare la registrul comerţului; exemplarul original al declaraţiei se îndosariază la punctul de intrare, iar o copie a acestei declaraţii se transmite direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza căreia se află unitatea de destinaţie a societăţii comerciale menţionate în declaraţie.
(4) În cazul produselor care au altă utilizare decât consumul uman, inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din punctul de intrare completează în partea B a documentului de intrare, la poziţia 20 - „Observaţii", că „produsele nu fac obiectul controlului pentru siguranţa alimentelor la frontieră", semnează şi ştampilează documentul.
(5) Documentul completat se prezintă autorităţii vamale pentru importul transportului respectiv, iar o copie rămâne operatorului economic; de asemenea, documentul se transmite direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care înregistrează acest document.
(6) Transporturile cu bunurile care nu fac obiectul controlului pentru siguranţa alimentelor la frontieră nu sunt supuse tarifării prevăzute de Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2006 pentru aprobarea tarifelor sanitare veterinare privind finanţarea inspecţiilor şi controalelor veterinare la frontieră, pentru controlul furajelor de origine vegetală destinate animalelor, produselor medicinale de uz veterinar şi produselor de origine nonanimală, cu modificările ulterioare.
(7) La solicitarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti verifică dacă produsele care au fost declarate ca având o altă utilizare decât cea destinată consumului uman au fost folosite în scopul declarat, conform declaraţiei pe propria răspundere.
Capitolul IIIObligaţiile operatorilor economici în derularea operaţiunilor de import, export şi comerţ intraunional de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor Secţiunea 1Import Articolul 3Transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, provenite din ţări terţe, definite la art. 1 lit. a) şi b) şi prevăzute în anexa nr. 2, pot fi importate numai în conformitate cu procedurile stabilite în prezenta normă. Articolul 4Transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman, provenite din ţări terţe, pot intra în România numai printr-un punct de intrare, respectiv printr-un birou vamal, atunci când transporturile intră printr-un punct de trecere a frontierei situat pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât punctul de intrare. Articolul 5
(1) La importul de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, prevăzute în anexa nr. 2, operatorul economic trebuie să notifice data şi ora estimate pentru sosirea transportului la punctul de intrare, precum şi natura lotului, cu cel puţin 24 de ore înaintea sosirii transportului.
(2) Notificarea la punctul de intrare se realizează prin transmiterea, prin fax sau prin alt mijloc de comunicare agreat, a documentului de intrare prevăzut în anexa nr. 1, completat şi semnat în partea A de către operatorul economic care derulează operaţiuni de import.
(3) Transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, importate prin punctele de intrare, trebuie să fie însoţite până la destinaţie de originalul documentului de intrare prevăzut în anexa nr. 1, semnat şi ştampilat de inspectorul autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
(4) La importul produselor alimentare de origine nonanimală şi al produselor chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman operatorii au obligaţia de a achita tariful stabilit prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2006, cu modificările ulterioare.
(5) Operatorii economici au obligaţia de a achita tariful aferent analizei probelor prelevate potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi de a transmite dovada achitării acestuia la punctul de intrare sau la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz.
(6) Operatorii economici prezintă inspectorilor autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în original, documentele prevăzute la art. 1 lit. c), care atestă că produsele alimentare de origine nonanimală şi produsele chimice organice şi anorganice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman sunt conforme cu legislaţia Uniunii Europene şi cu legislaţia naţională din domeniul siguranţei alimentelor; de asemenea, la solicitarea inspectorilor autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, operatorii economici prezintă şi alte documente însoţitoare ale transportului, precum certificate emise de autoritatea competentă din ţara de origine, certificatul de origine, facturi, fişe tehnice, documente vamale, scrisoarea de trăsură pentru transportul rutier, care permit verificarea concordanţei dintre documente şi produsele de origine nonanimală din cadrul transportului.
(7) Documentele care însoţesc transporturile de produse alimentare de origine nonanimală, prevăzute la art. 1 lit. c), şi etichetele aplicate pe unităţile de ambalaj ale produselor de origine nonanimală trebuie să prevadă originea produselor, numărul/numerele lotului/loturilor care alcătuiesc transportul, data fabricaţiei şi termenul de valabilitate.
(8) Operatorii economici trebuie să prezinte inspectorilor autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor documentul de înregistrare pentru siguranţa alimentelor pentru activităţile de depozitare şi/sau producere a produselor alimentare sau contractul de închiriere a spaţiilor de depozitare, după caz.
(9) Operatorii economici trebuie să asigure traducerea autentificată a documentelor la solicitarea inspectorilor autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
(10) Operatorii economici trebuie să asigure trasabilitatea transporturilor de produse de origine nonanaimală, ulterior efectuării controlului oficial pentru siguranţa alimentelor în punctul de intrare sau la biroul vamal.
Articolul 6
(1) Atunci când transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman, provenite din ţări terţe, sunt puse în liberă circulaţie într-un alt stat membru al Uniunii Europene, operatorul economic trebuie să notifice sosirea transportului de produse de origine nonanimală în depozitul de destinaţie, la structura cu atribuţii în controlul pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza cărora se află depozitul de destinaţie, cu 24 de ore înaintea sosirii fizice a transportului la depozitul de destinaţie.
(2) Notificarea la structura cu atribuţii în controlul pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti se efectuează prin completarea şi transmiterea, prin fax sau prin alt mijloc de comunicare agreat, a documentului de intrare prevăzut în anexa nr. 1, completat şi semnat în partea A de către operatorul economic care derulează operaţiuni de import.
(3) Operatorul economic specifică la pct. 21 „Observaţii" din documentul de intrare faptul că transportul a fost pus în liberă circulaţie în alt stat membru al Uniunii Europene.
(4) Pentru transporturile provenite din ţări terţe care au îndeplinit deja formalităţile vamale şi au fost puse în liberă circulaţie în alt stat membru, procedura de control privind siguranţa alimentelor se efectuează în depozitul de destinaţie menţionat de către operatorul economic în partea A a documentului de intrare, prevăzut în anexa nr. 1.
Articolul 7
(1) Atunci când intrarea transporturilor de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman pe teritoriul Uniunii Europene se efectuează printr-un punct de trecere a frontierei situat pe teritoriul unui alt stat membru, controlul oficial se realizează de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală de la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, aflate în zona de competenţă a biroului vamal de destinaţie înscris în declaraţia vamală de tranzit.
(2) Atunci când transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman intră pe teritoriul Uniunii Europene printr-un punct de trecere a frontierei situat pe teritoriul unui alt stat membru, se aplică prevederile art. 5.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), operatorii economici notifică sosirea transportului în condiţiile stabilite la art. 5 alin (1) şi (2) la structura cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, aflate în zona de competenţă a biroului vamal de destinaţie înscris în declaraţia vamală de tranzit.
Secţiunea a 2-aExport Articolul 8Anterior efectuării operaţiunilor de export de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, operatorii economici trebuie să se informeze referitor la condiţiile privind siguranţa alimentelor de origine nonanimală impuse prin legislaţia în vigoare de către autoritatea competentă din ţara de destinaţie. Articolul 9În cazul în care autorităţile competente din ţara de destinaţie solicită un certificat care să ateste că produsul care urmează să fie exportat respectă condiţiile privind siguranţa alimentelor, operatorul economic care derulează operaţiuni de export are obligaţia să solicite inspectorilor autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul structurii cu atribuţii în controlul pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală de la nivelul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei zonă de competenţă îşi desfăşoară activitatea, efectuarea controalelor oficiale şi să prezinte modelul de certificat solicitat de ţara de destinaţie, precum şi alte documente sau informaţii necesare pentru eliberarea certificatului solicitat. Secţiunea a 3-aComerţ intraunional Articolul 10
(1) Operatorii economici care derulează operaţiuni de comerţ intraunional cu produse alimentare de origine nonanimală trebuie să notifice sosirea transportului de produse de origine nonanimală în depozitul de destinaţie, la structura cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală de la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza cărora se află depozitul de destinaţie, cu cel puţin 24 de ore înaintea sosirii transportului la depozitul de destinaţie.
(2) Notificarea la structura cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală de la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se efectuează prin completarea şi transmiterea documentului de notificare comerţ intraunional, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
Capitolul IVAtribuţiile şi responsabilităţile inspectorilor autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind importul, exportul, tranzitul, comerţul intraunional şi reimportul de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală Secţiunea 1Import Articolul 11
(1) Inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul punctelor de intrare au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:a)efectuarea controlului documentar al fiecărui transport de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman; b)efectuarea controlului de identitate la un procent de 10% din transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman; c)efectuarea controlului fizic la 10% din transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman; prelevarea de probe se realizează conform legislaţiei prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de riscul cunoscut şi de programul anual de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor pentru anumite produse alimentare; d)verificarea achitării tarifelor privind prelevarea şi analizele de laborator de către operatorul economic în cazul prelevărilor de probe stabilite în programul anual de supraveghere şi control sau în urma efectuării altor controale oficiale.
(2) Modelele documentelor care însoţesc probele prelevate la laborator se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Articolul 12După efectuarea controalelor prevăzute la art. 11 cu privire la transporturile de produse alimentare de origine nonanimală, inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din punctele de intrare au următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a)completează partea B a documentului de intrare prevăzut în anexa nr. 1, în trei exemplare; exemplarul original se eliberează operatorului economic, o copie autorităţii vamale şi o copie se păstrează la punctul de intrare sau la structura cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; originalul documentului de intrare însoţeşte transportul de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, până la depozitul de destinaţie; b)notifică electronic sau prin fax documentul de intrare completat la structura cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de la locul de destinaţie; c)se asigură că transportul nu este fracţionat până la finalizarea controalelor oficiale şi până la completarea documentului de intrare de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; în cazul fracţionării ulterioare a transportului, o copie autentificată a documentului de intrare însoţeşte fiecare parte a transportului până la depozitul de destinaţie; d)înregistrează, îndosariază şi păstrează documentele de intrare pentru transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman; e)înregistrează, îndosariază şi păstrează copii ale documentelor care însoţesc transporturile de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman. Articolul 13În cazul în care intrarea transporturilor de produse alimentare de origine nonanimală şi a produselor chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman se realizează prin puncte de trecere a frontierei care se găsesc pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, iar importul se efectuează prin birourile vamale, controlul oficial se realizează de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care au următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a)efectuează controlul documentar cu privire la toate transporturile, efectuează controlul de identitate şi fizic la 50% din transporturile notificate; controlul fizic poate include prelevări de probe în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale prevăzute în anexa nr. 5, precum şi cu prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare; b)completează partea B a documentului de intrare prevăzut în anexa nr. 1 şi eliberează operatorului economic documentul completat în original; c)înregistrează, îndosariază şi păstrează documentele originale care însoţesc un transport de produse alimentare de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman. Articolul 14
(1) Inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor prevăzuţi la art. 13 au obligaţia ca la importul produselor alimentare de origine nonanimală şi al produselor chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, efectuate prin punctele de intrare, să înregistreze şi să îndosarieze copiile documentelor de intrare primite de la inspectorii prevăzuţi la art. 11.
(2) Supravegherea şi controlul produselor importate şi notificate se realizează de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, la depozitele de destinaţie, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 15La solicitarea operatorilor economici care derulează operaţiuni de import, inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia să pună la dispoziţia acestora toate informaţiile referitoare la lista cuprinzând punctele de intrare, precum şi informaţiile referitoare la condiţiile privind siguranţa alimentelor pe care trebuie să le îndeplinească produsele de origine nonanimală şi produsele chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, care fac obiectul importului. Articolul 16La efectuarea controalelor, inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor aplică tarifele prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2006, cu modificările ulterioare. Articolul 17Inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor păstrează documentele care însoţesc transportul, eliberate de autorităţile competente din ţara terţă, precum şi o copie a documentului de intrare prevăzut în anexa nr. 1, pentru o perioadă de 5 ani.
Secţiunea a 2-aExport Articolul 18În cazul în care autorităţile din ţara de destinaţie solicită un certificat care să ateste că produsul ce urmează să fie exportat respectă condiţiile impuse privind siguranţa alimentelor, inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti efectuează controale oficiale pentru verificarea respectării condiţiilor impuse de către autorităţile din ţara importatoare, în vederea eliberării certificatului necesar. Secţiunea a 3-aTranzit Articolul 19Inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din punctele de intrare au obligaţia ca, la tranzitul produselor alimentare de origine nonanimală şi al produselor chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, să înregistreze fiecare transport şi să îndosarieze copiile documentelor care însoţesc transporturile în tranzit. Secţiunea a 4-aComerţ intraunional Articolul 20
(1) La derularea operaţiunilor de comerţ intraunional cu produse alimentare de origine nonanimală şi, respectiv, cu produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman pe teritoriul României, inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia de a înregistra notificările trimise de operatorii economici care derulează astfel de operaţiuni.
(2) Controlul oficial al produselor care fac obiectul comerţului intraunional se realizează de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, conform anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Secţiunea a 5-aReimportul Articolul 21
(1) Inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din punctele de intrare sau din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală de la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, permit reimportul unui transport de produse de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, cu origine România, care a fost refuzat de o ţară terţă, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a)transporturile sunt însoţite de documentul/ documentele/original/originale sau de o copie legalizată a acestor documente de către autoritatea competentă care a eliberat documentul/documentele însoţitor/însoţitoare al/ale produselor, de detalii cu privire la motivele refuzului şi de documente care atestă că s-au respectat condiţiile de depozitare şi transport al produselor şi că acestea nu au fost supuse vreunei manipulări; b)în cazul containerelor sigilate, transporturile trebuie să fie însoţite de o declaraţie din partea transportatorului din care să reiasă că nu a fost manipulat sau descărcat conţinutul transportului; c)produsele în cauză sunt supuse controlului documentar, de identitate şi fizic de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din punctele de intrare sau de către inspectorii din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz; d)transportul este sigilat şi direcţionat către operatorul economic care a efectuat operaţiunea de export, de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din punctele de intrare.
(2) Inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din punctele de intrare sau din cadrul structurii cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală de la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, nu pot interzice reintroducerea unui transport de produse de origine nonanimală şi produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman, refuzat de o ţară terţă, dacă autoritatea competentă care a emis certificatul original este de acord să reprimească transportul şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care autorizează reimportul trebuie să notifice direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de la locul de destinaţie despre sosirea transportului.
Capitolul VDispoziţii finale Articolul 22
(1) În raport cu evoluţia situaţiei bolilor cauzate de produsele alimentare de origine nonanimală şi de produsele chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, la nivel naţional şi internaţional, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate limita sau interzice, după caz, derularea pe teritoriul României a operaţiunilor de import, export sau tranzit de asemenea produse, cu impact asupra sănătăţii publice şi care sunt supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor.
(2) În situaţia în care se constată că un transport de produse alimentare de origine nonanimală şi de produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, supus controlului oficial privind siguranţa alimentelor, nu îndeplineşte condiţiile pentru siguranţa alimentelor la import, operatorul economic trebuie să ia măsurile legale prevăzute de legislaţia Uniunii Europene în vigoare şi să suporte costurile aferente acestor măsuri.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), operatorii economici trebuie să facă dovada că măsurile legale au fost luate.
Articolul 23Punerea în liberă circulaţie a transporturilor se face cu condiţia prezentării către autorităţile vamale de către operatorii economici a documentului de intrare prevăzut în anexa 1, completat de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu respectarea controalelor efectuate în conformitate cu prevederile art. 11 şi 13; la pct. 18 „Decizie finală" din documentul de intrare prevăzut în anexa nr. 1 trebuie să fie bifată căsuţa „Acceptare". Articolul 24Cooperarea dintre Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor se realizează în baza unui protocol de colaborare încheiat între cele două instituţii. Articolul 25Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta normă.
ANEXA Nr. 1*) la normă*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. DOCUMENT DE INTRARE ANEXA Nr. 2la normă LISTA codurilor tarifare la care se clasifică în nomenclatura Tarifului vamal comun produsele alimentare de origine nonanimală destinate consumului uman

Poziţia tarifară a produselor alimentare de origine nonanimală controlate la import Capitolul
0701-0714 Legume, plante, rădăcini şi tuberculi, alimentare
0801-0814 Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni
0901-0910 Cafea, ceai, maté şi mirodenii
1001-1008 Cereale
1101-1109 Produse ale industriei morăritului; malţ, amidon şi fecule; inulină; gluten de grâu
1201-1212 Seminţe şi fructe oleaginoase; seminţe şi fructe diverse; plante industriale sau medicinale
1301-1302 Gume, răşini şi alte seve şi extracte vegetale
1507-1518 Grăsimi şi uleiuri de origine vegetală; produse ale disocierii acestora; grăsimi alimentare prelucrate
1701-1704 Zaharuri şi produse zaharoase
1801-1806 Cacao şi preparate din cacao
1901-1905 Preparate pe bază de cereale, de făină, de amidon, de fecule; produse de patiserie
2001-2009 Preparate din legume, din fructe sau din alte părţi de plante
2101-2106 Preparate alimentare diverse
2201-2209 Băuturi, lichide alcoolice şi oţet
2302-2308 Reziduuri şi deşeuri ale industriei alimentare
2501 Sare (inclusiv sare de masă şi sare denaturată) şi clorură de sodiu pură, chiar sub formă de soluţie apoasă sau cu adaos de agenţi antiaglomeranţi sau agenţi care asigură o bună fluiditate; apă de mare
2801-2853 Produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, cu excepţia codurilor 2805 40, 2815, 2818-2825, 2828, 2834, 2837, 2843-2846, 2849, 2852, 2853 10 00
2901-2942 Produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman, cu excepţia codurilor 2901-2904, 2905 11-2905 39 95, 2909 11 00-2909 60 şi 2910
3301, 3302 10, 3501-3505, 3507, 3823, 3824 60, 3824 99 25, 3824 99 55, 3824 99 62, 3824 99 64, 3824 99 80, 3824 84 00-3824 88 00, 3824 99 92, 3824 99 93, 3824 99 96 Alte bunuri care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman
3917 Membranele artificiale celulozice şi membranele artificiale poliamidice

ANEXA Nr. 3la normă DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE Subsemnatul ........ ................ ................ ..............., reprezentant legal al Societăţii ........ ................ ................ ........ ............, cu sediul în ........ ................ ................ ........, telefon/fax/adresă e-mail: ........ ................ ................ ..........., număr de înregistrare la oficiul registrului comerţului ........ ................ ............., cod unic de înregistrare (CUI) ........ ................ ................ ........., declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal, cu privire la falsul în declaraţii, că produsul ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ......... care face obiectul anexei nr. 2 la (denumirea comercială şi descrierea produsului, cod tarifar) Norma pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import, export, tranzit şi comerţ intraunional de produse alimentare de origine nonanimală şi de produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 152/3.476/2020, este importat în scopul utilizării pentru ........ ................ ................ ........ ............, şi nu pentru consumul uman. Produsul importat va fi depozitat în spaţiul deţinut de Societatea ........ ........ .............., la adresa ........ ................ ..............., şi va fi utilizat pentru ........ ................ ................ ........ .............. . Semnătura, Data ........ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ......... ANEXA Nr. 4*) la normă*) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil. NOTIFICARE COMERŢ INTRAUNIONAL ANEXA Nr. 5la normă Legislaţia Uniunii Europene şi naţională referitoare la prelevarea probelor 1. Regulamentul (CE) nr. 401/2006 al Comisiei din 23 februarie 2006 de stabilire a modalităţilor de prelevare de probe şi a metodelor de analiză pentru controlul oficial al conţinutului de micotoxine din produsele alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 70 din 9 martie 2006 2. Regulamentul (CE) nr. 1.882/2006/CE al Comisiei din 19 decembrie 2006 de stabilire a modalităţilor de prelevare de probe şi a metodelor de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de nitraţi din anumite produse alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 364 din 20 decembrie 2006 3. Regulamentul (CE) nr. 1.883/2006 al Comisiei din 19 decembrie 2006 de stabilire a metodelor de prelevare de probe şi a metodelor de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de dioxine şi de PCB-uri asemănători dioxinei din anumite produse alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 364 din 20 decembrie 2006 4. Regulamentul (CE) nr. 333/2007/CE al Comisiei din 28 martie 2007 de stabilire a metodelor de prelevare a probelor şi de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de plumb, cadmiu, mercur, staniu organic, 3-MCPD şi benzo(a)piren din produsele alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 88 din 29 martie 2007 5. Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 147/2004 pentru aprobarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind reziduurile de pesticide din produsele de origine animală şi nonanimală şi reziduurile de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 3476/2020

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 3476 din 2020
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 3476/2020
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu