ORDIN Nr
ORDIN
Nr. 330/262/109/327 din 15 aprilie 2002
privind dezinsectia si deratizarea structurilor de primire turistice in
statiunile de pe litoral
ACT EMIS DE: MINISTERUL TURISMULUI

Nr. 330 din 15 aprilie 2002
MINISTERUL SANATATII SI FAMILIEI
Nr. 262 din 15 aprilie 2002
MINISTERUL ADMINISTRATIEI PUBLICE
Nr. 109 din 16 aprilie 2002
MINISTERUL APELOR SI PROTECTIEI MEDIULUI
Nr. 327 din 15 aprilie 2002
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 270 din 23 aprilie 2002
Ministrul turismului, ministrul sanatatii si familiei, ministrul
administratiei publice si ministrul apelor si protectiei mediului,
in temeiul prevederilor Hotararii Guvernului nr. 24/2001 privind
organizarea si functionarea Ministerului Turismului si ale art. 7 din Hotararea
Guvernului nr. 1.328/2001 privind clasificarea structurilor de primire
turistice,
in temeiul Hotararii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea si
functionarea Ministerului Sanatatii si Familiei, cu modificarile si
completarile ulterioare, si al prevederilor Legii nr. 98/1994 privind
stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele legale de igiena si
sanatate publica, cu modificarile si completarile ulterioare,
in temeiul Hotararii Guvernului nr. 8/2001 privind infiintarea, organizarea
si functionarea Ministerului Administratiei Publice, cu modificarile
ulterioare,
in temeiul Hotararii Guvernului nr. 17/2001 privind organizarea si
functionarea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, cu modificarile si
completarile ulterioare,
in scopul protectiei turistilor si a locuitorilor din zona litoralului
Marii Negre,
emit urmatorul ordin:
Art. 1
Persoanele fizice si persoanele juridice, proprietari sau administratori de
structuri de primire turistice sau de imobile cu orice alta destinatie situate
in statiunile turistice de pe litoral, au obligatia sa asigure dezinsectia si
deratizarea incintelor acestora, cu respectarea normelor stabilite prin Ordinul
ministrului sanatatii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a
recomandarilor privind mediul de viata al populatiei.
Art. 2
Administratiile publice locale au obligatia de a asigura, prin serviciile
de specialitate, dezinsectia si deratizarea domeniului public, precum si ale
spatiilor situate in exteriorul structurilor de primire turistice si ale
imobilelor mentionate la art. 1.
Art. 3
(1) Dezinsectia si deratizarea se vor efectua de 3 ori in sezonul turistic
si ori de cate ori este necesar.
(2) Prima actiune din fiecare an este obligatoriu sa fie incheiata pana la
data de 10 mai.
Art. 4
Nerespectarea dispozitiilor prezentului ordin se sanctioneaza potrivit
Legii nr. 98/1994 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele
legale de igiena si sanatate publica, iar in cazul structurilor de primire
turistice, si cu retragerea certificatului de clasificare si a autorizatiei de
functionare, potrivit art. 8 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 1.328/2001.
Art. 5
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
p. Ministrul turismului,
Alin Burcea,
secretar de stat
Ministrul administratiei publice,
Octav Cozmanca
Ministrul sanatatii si familiei,
Daniela Bartos
p. Ministrul apelor si protectiei mediului,
Florin Stadiu,
secretar de stat