Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 269 din 12 noiembrie 2009

privind instituirea unor masuri de diminuare a cheltuielilor de personal la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor

ACT EMIS DE: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 780 din 16 noiembrie 2009

Având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul administraţiei şi internelor, interimar, emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) In vederea încadrării în limitele de cheltuieli de personal aprobate, ordonatorii de credite vor dispune una dintre următoarele măsuri:

a) în fiecare dintre lunile noiembrie şi decembrie 2009 să acorde câte 4 zile lucrătoare libere fără plată funcţionarilor publici, personalului contractual şi poliţiştilor, respectiv câte 6 zile calendaristice libere fără plată cadrelor militare în activitate, soldaţilor şi gradaţilor voluntari;

b)  să reducă programul de lucru cu un număr de ore echivalent celui al orelor de lucru ale zilelor prevăzute la lit. a);

c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) şi b);

d) să dispună o altă măsură cu caracter echivalent.

(2) Modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte după consultarea organizaţiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu asigurarea continuităţii serviciului de interes public.

(4) Ordonatorii de credite din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor vor dispune măsurile ce se impun pentru a nu se acorda zilele libere fără plată prevăzute la alin. (1) pentru funcţionari publici, personal contractual şi poliţişti în zilele de sărbătoare legală.

Art. 2. - (1) Pentru secretarii de stat, adjunctul şefului Departamentului ordine şi siguranţă publică şi secretarul general, măsurile prevăzute la art. 1 vor fi dispuse de Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor.

(2) Pentru secretarii generali adjuncţi, măsurile prevăzute la art. 1 vor fi dispuse de secretarul general.

(3)  Pentru personalul din cabinetul demnitarului, măsurile prevăzute la art. 1 vor fi dispuse de către demnitarul care coordonează activitatea cabinetului.

(4)  Pentru şefii/conducătorii unităţilor din cadrul aparatului central al Ministerului Administraţiei si Internelor, ordonatorii secundari de credite, ordonatorii terţiari de credite din finanţarea directă a ordonatorului principal de credite, precum şi pentru ordonatorii terţiari de credite din finanţarea ordonatorilor secundari de credite, măsurile prevăzute la art. 1 vor fi dispuse de către persoanele care le coordonează activitatea, conform prevederilor legale.

(5)    Pentru personalul unităţilor aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor, măsurile prevăzute la art. 1 vor fi dispuse de şefii/conducătorii acestora.

(6)  Pentru personalul detaşat să îndeplinească funcţii în afara Ministerului Administraţiei şi Internelor, la stabilirea drepturilor băneşti ce se asigură din bugetul ministerului, se vor avea în vedere măsurile luate de către unităţile la care aceştia sunt detaşaţi.

(7) Pentru personalul structurilor subordonate unor unităţi ale aparatului central sau altor unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, al căror conducător nu are calitatea de ordonator de credite, măsurile prevăzute la art. 1 vor fi dispuse de şeful/conducătorul unităţii în subordinea cărora se află.

(8)  Măsurile prevăzute la alin. (1)-(7) şi, după caz, situaţia personalului care efectuează zile libere fără plată se comunică structurilor financiare care asigură plata drepturilor salariale ale personalului respectiv până la data de 25 noiembrie 2009.

Art. 3. - Direcţia generală financiară va comunica unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor limitele cheltuielilor de personal ce urmează a fi deschise în luna decembrie 2009, precum şi modificările bugetare aferente.

Art. 4. - Şefii/Conducătorii unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor vor lua măsuri de aplicare a reglementărilor prezentului ordin şi răspund de măsurile dispuse.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, interimar,

Vasile Blaga

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 269/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 269 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu