Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2591 din 23.07.2018

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 50/2011 pentru reglementarea modalităţii de plată şi recuperare a cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva persoanelor care ocupă sau au ocupat funcţii de demnitate publică, înalţi funcţionari publici, funcţionari publici şi personal contractual în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al unităţilor aflate în subordinea acesteia
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 707 din 14 august 2018



SmartCity1

Având în vedere:– Sentinţa civilă nr. 2.621 din 16.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.859/2/2016, definitivă prin Decizia nr. 1.748 din 3.05.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal;

– Sentinţa nr. 798 din 23.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.552/2/2017, nedefinitivă,în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul I Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 50/2011 pentru reglementarea modalităţii de plată şi recuperare a cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva persoanelor care ocupă sau au ocupat funcţii de demnitate publică, înalţi funcţionari publici, funcţionari publici şi personal contractual în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al unităţilor aflate în subordinea acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 19 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)au calitatea de parte sau au avut calitatea de parte în cadrul unor proceduri judiciare având ca obiect acte ori fapte săvârşite în legătură cu funcţiile prevăzute la lit. a); 2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Secretariatul Comisiei monitorizează litigiile în legătură cu care s-au efectuat solicitări de plată, iar la soluţionarea definitivă a acestora întocmeşte un referat către conducerea structurii juridice din care face parte, propunând şi înştiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu privire la finalizarea procedurii litigioase, după caz. 3. La articolul 5 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins: f)precizarea unei valori estimate/valoarea totală a cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare, exprimată în moneda naţională, dacă nu rezultă din documentele prezentate, după caz; 4. La articolul 6 alineatul (5), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins: g)dacă prin hotărâre judecătorească definitivă s-a reţinut incidenţa art. 10 alin. (1). 5. La articolul 8, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3) Sub rezerva respectării prevederilor alin. (2), pot fi solicitate la plată cheltuielile de judecată aferente serviciilor prestate efectiv în procedurile judiciare în care beneficiarul este sau a fost parte. 6. La articolul 8, alineatul (4) se abrogă. 7. La articolul 9 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)în cazul serviciilor avocaţiale: factura, în original, confirmarea beneficiarului că serviciile avocaţiale au fost prestate efectiv şi în legătură cu procedura judiciară în care este sau a fost implicat, precizarea expresă a sumelor care pot fi plătite pentru serviciile respective, precum şi contul bancar în care urmează a se face plata; b)în cazul serviciilor de expertiză judiciară: orice document din care rezultă admiterea probei cu expertiză judiciară, confirmarea beneficiarului că serviciile de expertiză au fost prestate efectiv, precizarea expresă a sumelor care pot fi plătite pentru serviciile respective, precum şi contul bancar în care urmează a se face plata. 8. La articolul 10, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(4) Titlul executoriu reprezentat de convenţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se înaintează organului fiscal din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală competent conform Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la primirea lor. 9. La articolul 101, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 101 (1) Cererea prin care se solicită beneficiul prevederilor art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2009 privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2009, poate fi depusă şi de persoanele care nu solicită aprobarea la plată a cheltuielilor de judecată decât după epuizarea procedurilor judiciare şi numai în situaţia prevăzută de art. 10 alin. (2). Dispoziţiile art. 5, 6, art. 8 alin. (3), precum şi ale art. 9 se aplică în mod corespunzător.(2) După aprobarea cererii prevăzute la art. 5, beneficiarul transmite ordonatorului de credite, semnată, convenţia prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin, cu excepţia cazului în care prin hotărâre judecătorească a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, deşi s-a solicitat instanţei plata acestora. 10. La articolul 101, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) În situaţia de excepţie prevăzută la alin. 2 vor deveni direct aplicabile dispoziţiile art. 9. 11. În anexa nr. 1, punctul 5.2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)să plătească beneficiarului cheltuielile cu serviciile avocaţiale şi cu serviciile de expertiză judiciară ocazionate de procedurile judiciare, pe baza documentelor justificative, în limita bugetului angajat; 12. În anexa nr. 1, punctul 6.2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)să transmită ordonatorului de credite documentele pentru care solicită plata, conform condiţiilor prevăzute la art. 5; 13. În anexa nr. 1, punctele 7.1 şi 7.2 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 7.1. În cazul serviciilor avocaţiale, beneficiarul va depune la sediul ordonatorului de credite, la fiecare solicitare de plată, o cerere şi factura, în original. Cererea va conţine, în mod obligatoriu, confirmarea beneficiarului că serviciile avocaţiale au fost efectuate în legătură cu procedura judiciară în care este implicat, precizarea expresă a sumelor care pot fi plătite pentru serviciile respective, precum şi indicarea contului bancar în care urmează a se face plata. 7.2. În cazul serviciilor de expertiză judiciară, beneficiarul va depune la sediul ordonatorului de credite, la fiecare solicitare de plată, o cerere însoţită de orice document din care rezultă admiterea probei expertizei judiciare. Cererea va conţine, în mod obligatoriu, confirmarea beneficiarului că serviciile de expertiză judiciară au fost efectuate în legătură cu procedura judiciară în care este implicat, precizarea expresă a sumelor care pot fi plătite pentru serviciile respective, precum şi indicarea contului bancar în care urmează a se face plata. 14. În anexa nr. 2, punctul 5.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 5.1. Ordonatorul are următoarele drepturi: a)să solicite beneficiarului cesionarea tuturor drepturilor aferente cheltuielilor cu serviciile avocaţiale şi cu serviciile de expertiză judiciară ocazionate de procedurile judiciare în care acesta a participat; b)să se îndrepte împotriva persoanei care a căzut în pretenţii, ca urmare a cesionării tuturor drepturilor aferente cheltuielilor cu serviciile avocaţiale şi cu serviciile de expertiză judiciară ocazionate de procedurile judiciare în care a participat beneficiarul, astfel cum au fost reţinute de instanţa judecătorească sau de procuror, după caz; c)să solicite beneficiarului încuviinţarea executării silite a hotărârii judecătoreşti definitive/irevocabile sau a actului procurorului, după caz, în cazul în care instanţele judecătoreşti sau procurorul nu constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii, cu vinovăţie constând în culpă gravă sau gravă neglijenţă, a oricărui act ori fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce îi reveneau. 15. În anexa nr. 2, punctul 6.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 6.1. Beneficiarul are dreptul la plata cheltuielilor cu serviciile avocaţiale şi cu serviciile de expertiză judiciară ocazionate de procedurile judiciare în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce îi reveneau, în limita bugetului aprobat prin legile bugetare anuale. 16. În anexa nr. 2, articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 7 Modalitatea de plată Beneficiarul va depune la sediul ordonatorului, la solicitarea de plată, o cerere, însoţită de documente justificative, în original. Cererea va conţine, în mod obligatoriu, confirmarea beneficiarului că cheltuielile de judecată au fost efectuate în legătură cu procedura judiciară în care a fost implicat, cu precizarea expresă a sumelor care pot fi plătite pentru serviciile respective, precum şi indicarea contului bancar, aflat la dispoziţia solicitantului, în care urmează a se face plata.
Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanţelor publice,Eugen Orlando Teodorovici



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2591/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2591 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu