Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2413 din 21.12.2016

privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu
ACT EMIS DE: Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1064 din 29 decembrie 2016



SmartCity1

Luând în considerare Referatul de aprobare al Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 5.383/MAM din 8 decembrie 2016 pentru aprobarea proiectului de ordin privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu,ţinând cont de prevederile art. 6 lit. j), k) şi t) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului pentru Mediu, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin. Articolul IOrdinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 14 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 va avea următorul cuprins: Articolul 2Metodologia de calcul al contribuţiilor, taxelor, penalităţilor şi altor sume datorate la Fondul pentru mediu are ca scop stabilirea unui mod de calcul unitar şi documentat pentru contribuţiile, taxele, penalităţile şi alte sume prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-f), i), j), p), q), s), ş), ţ), v)-y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Articolul 3 va avea următorul cuprins: Articolul 3Prevederile prezentului ordin se aplică de către contribuabilii/plătitorii la Fondul pentru mediu, persoane fizice şi persoane juridice, pentru contribuţiile, taxele, penalităţile şi alte sume prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-f), i), j), p), q), s), ş), ţ), v)-y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Cristiana Paşca PalmerANEXĂ (Anexa la Ordinul nr. 578/2006) METODOLOGIE de calcul al contribuţiilor, taxelor, penalităţilor şi altor sume datorate la Fondul pentru mediu Capitolul I Prevederi generale Articolul 1 Prezenta metodologie stabileşte modul de calcul al contribuţiilor, taxelor, penalităţilor şi altor sume pe care contribuabilii/plătitorii trebuie să le declare şi să le plătească la Fondul pentru mediu. Articolul 2 Prezenta metodologie se aplică de către contribuabilii/plătitorii, persoane fizice şi persoane juridice, care datorează contribuţii, taxe, penalităţi şi alte sume prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-f), i), j), p), q), s), ş), ţ), v)-y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 3(1) Evidenţa cantitativă şi valorică a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată se vor realiza în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Documentele relevante pentru stabilirea cantităţilor şi valorilor ce constituie baza de calcul al contribuţiilor, taxelor, penalităţilor şi altor sume datorate la Fondul pentru mediu sunt cele prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi de reglementările contabile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. Articolul 4 Semnificaţia termenilor şi expresiilor utilizate în text este cea prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie. Capitolul II Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 5(1) Sunt obligaţi la plata contribuţiei de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase generatorii deşeurilor, persoane fizice sau juridice.(2) Sunt exceptate de la plata contribuţiei de 3% veniturile realizate de către operatorii economici cu capital integral sau majoritar de stat din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase provenite din sistemul de apărare. Articolul 6 Obligaţia de a calcula, de a reţine, de a declara şi de a vira la Fondul pentru mediu contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea de deşeuri metalice feroase şi neferoase revine operatorilor economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor. Articolul 7 Contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase se reţine prin stopaj la sursă de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să o declare şi să o vireze la Fondul pentru mediu până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea. Articolul 8 Vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase de către generatorii deşeurilor, persoane juridice prevăzute la art. 5 alin (1), către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor se face pe bază de factură, cu evidenţierea distinctă a contribuţiei de 3% şi cu reţinerea acesteia. Articolul 9 Vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase de către generatorii deşeurilor, persoane fizice prevăzute la art. 5 alin (1), către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor se face pe bază de borderou de achiziţie/factură/adeverinţă de primire şi plată, cu reţinerea contribuţiei de 3% la achitarea sumei cuvenite vânzătorului de deşeuri. Articolul 10 În cazul în care veniturile din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase sunt realizate de către generatorii deşeurilor, persoane fizice sau juridice, care nu au calitatea de colector şi/sau de valorificator autorizat în condiţiile legii, baza de calcul la care se aplică contribuţia de 3% reprezintă valoarea de vânzare a deşeurilor metalice feroase şi neferoase către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Articolul 11(1) În cazul în care operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor devin deţinători de deşeuri metalice feroase şi neferoase provenite din activităţi de producţie, dezmembrare şi/sau casare de bunuri, mijloace fixe ori obiecte de inventar proprii sau devenite proprii prin achiziţie au obligaţia de a plăti contribuţia de 3% la Fondul pentru mediu în cazul vânzării acestora.(2) Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 3% reprezintă valoarea de vânzare a deşeurilor metalice feroase şi neferoase provenite din activităţi de producţie, dezmembrare şi/sau casare de bunuri, mijloace fixe ori obiecte de inventar proprii sau devenite proprii prin achiziţie, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Capitolul III Modul de calcul al taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 12(1) Operatorii economici deţinători de surse staţionare, a căror utilizare afectează factorii de mediu, sunt obligaţi la plata taxelor la Fondul pentru mediu pentru emisiile de poluanţi în atmosferă generate, în cuantumul şi pentru substanţele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) În cazul operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) care asigură automonitorizarea emisiilor de poluanţi în atmosferă şi au înregistrări ale măsurătorilor efectuate periodic, recunoscute de agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, taxele datorate la Fondul pentru mediu, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se calculează după următoarea formulă:T = Q x V, unde: T - taxa datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Q - cantitatea de poluant emisă în atmosferă, rezultată din măsurători, exprimată în kilograme; V - valoarea aplicabilă a taxei de încasat pentru fiecare tip de poluant, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 13(1) Pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 12 alin. (1) care nu au sisteme de automonitorizare a emisiilor de poluanţi în atmosferă, taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă datorate la Fondul pentru mediu, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se calculează după următoarea formulă:T = Q x Val, unde: T - taxa datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Q - cantitatea de poluant emisă în atmosferă, pe tip de poluant, calculată conform formulei prevăzute la alin. (2); Val - valoarea aplicabilă a taxei de încasat pentru fiecare tip de poluant, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Cantităţile de poluanţi emişi în atmosferă de surse staţionare se calculează după următoarea formulă:Q = f x A, unde: Q - cantitatea de poluant emisă în atmosferă, exprimată în kilograme; f - factorul de emisie pentru fiecare tip de poluant, în funcţie de proces; A - cantitatea de combustibil, materii prime şi materiale utilizate sau cantitatea de produs finit, în funcţie de tipul de proces. (3) Factorul de emisie „f" este stabilit în scris de operatorul economic, de comun acord cu agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, în baza metodologiilor existente EEA/EMEP, US EPA/AP-42 sau a altor metodologii disponibile la nivel de sector industrial.(4) Factorul de emisie „f" stabilit de comun acord cu agenţia judeţeană pentru protecţia mediului poate fi revizuit în funcţie de intervenţiile asupra instalaţiei şi/sau tehnologiei, dar nu mai devreme de 6 luni de la momentul la care a fost stabilit. Articolul 14 Taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror utilizare afectează factorii de mediu, se declară şi se plătesc lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea. Capitolul IV Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 15(1) Operatorii economici utilizatori de terenuri pe care sunt amplasate depozite noi de deşeuri valorificabile au obligaţia de a plăti la Fondul pentru mediu taxa reglementată la art. 9 alin. (1) lit. c) la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în limitele prevăzute în anexa nr. 2 la acest act normativ, pentru depozitarea deşeurilor valorificabile realizată până cel târziu la data de 31 decembrie 2016.(2) Taxele prevăzute la alin. (1) se declară şi se plătesc, pentru anul 2016, până la data de 25 ianuarie 2017. Articolul 16(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2017, proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite au obligaţia de a declara şi de a plăti la Fondul pentru mediu taxa pentru deşeurile inerte şi deşeurile nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare în spaţii autorizate în acest scop, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Obligaţia prevăzută la alin. (1) revine următorilor proprietari sau, după caz, administratori de depozite:a)care deţin sau administrează depozite autorizate de deşeuri inerte, pentru deşeurile inerte încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare; b)care deţin sau administrează depozite autorizate de deşeuri nepericuloase, pentru deşeurile municipale încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare; c)care deţin sau administrează depozite autorizate de deşeuri nepericuloase, pentru deşeurile nepericuloase de orice altă origine, eliminate final prin depozitare, care satisfac criteriile de acceptare la depozitul de deşeuri nepericuloase. (3) Criteriile care trebuie îndeplinite de deşeuri pentru a fi acceptate la depozitare pe fiecare clasă de depozit şi lista naţională de deşeuri acceptate pentru fiecare clasă de depozit sunt cele reglementate în Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 17 Începând cu data de 1 ianuarie 2017, baza de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, o reprezintă cantităţile de deşeuri inerte şi cantităţile de deşeuri nepericuloase. Articolul 18(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2017, taxele pentru deşeurile inerte şi deşeurile nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare se declară şi se plătesc lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, de către proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite.(2) Programul informatic de asistenţă privind completarea formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu", elaborat şi pus la dispoziţia contribuabililor/plătitorilor în mod gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, conţine modulul pentru calculul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Programul informatic de asistenţă poate fi descărcat gratuit de pe site-ul web al Administraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro.(4) Programul informatic de asistenţă are ca date de intrare cantităţile de deşeuri inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare, efectiv depozitate în vederea eliminării finale, cântărite în momentul depozitării. Capitolul V Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 19(1) Obligaţia de a declara la Fondul pentru mediu contribuţia de 2 lei/kg prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine următorilor operatori economici:a)care introduc pe piaţa naţională produse ambalate, pentru ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor; b)care ambalează produse ambalate, pentru ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţa naţională; c)care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, pentru respectivele ambalaje distribuite pe piaţa naţională; d)care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru respectivele ambalaje introduse pe piaţa naţională. (2) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual de către operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie.(3) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie corespunzătoare cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională pentru care nu au predat responsabilitatea unor operatori economici autorizaţi sau pe care nu le-au declarat în cadrul unor contracte de preluare de responsabilitate. Articolul 20(1) Cantitatea de deşeuri de ambalaje care trebuie valorificată sau incinerată în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, respectiv valorificată prin reciclare, pentru îndeplinirea obiectivelor anuale, se realizează prin următoarele componente:a)cantitatea de deşeuri Q1 care trebuie valorificată prin reciclarea deşeurilor de ambalaje din PET şi din aluminiu; b)cantitatea de deşeuri Q2 care trebuie valorificată prin reciclarea deşeurilor de ambalaje din plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi, respectiv, lemn; c)cantitatea de deşeuri Q3 care trebuie valorificată prin reciclare suplimentar faţă de cantităţile prevăzute la lit. a) şi b), pentru îndeplinirea obiectivului global de valorificare prin reciclare, cantitate care se poate realiza prin valorificarea prin reciclare a oricărui tip de material de ambalare, în limita cantităţilor din materialul respectiv pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti, potrivit art. 19; d)cantitatea de deşeuri Q4 care trebuie valorificată sau incinerată în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie suplimentar faţă de cantităţile prevăzute la lit. a), b) şi c), pentru îndeplinirea obiectivului global de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, cantitate ce se poate realiza prin oricare operaţie de valorificare sau prin incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a oricărui tip de material de ambalare, în limita cantităţilor din materialul respectiv pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti, potrivit art. 19. (2) Obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră îndeplinite numai dacă se realizează fiecare dintre componentele menţionate la alin. (1).(3) Contribuţia se stabileşte luând în calcul o singură dată cantităţile de deşeuri de ambalaje pentru care nu s-au îndeplinit obiectivele anuale, pentru fiecare componentă.Formula matematică de calcul este: Contribuţia = Max {[ (QPET * RPET – qPET) + (QAl * RAl – qAl) ]; Σ(Qi * Ri – qri); (Qt * R – Σqri); (Qt * V – Σqvi)} * 2 lei, unde: Contribuţia = contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; QPET - cantitatea de ambalaje din PET introdusă pe piaţa naţională; QAl - cantitatea de ambalaje din aluminiu introdusă pe piaţa naţională; RPET - obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru ambalaje din PET; RAl - obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru ambalaje din aluminiu; Qi - cantitatea de ambalaje din materialul „i", respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi lemn pentru care există obligaţia de plată; Ri - obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru materialul de ambalare „i", respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi lemn; Qt - cantitatea totală de ambalaje pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 19; R - obiectivul global de valorificare prin reciclare; V - obiectivul global de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie; qPET - cantitatea valorificată efectiv prin reciclare a deşeurilor de ambalaje din PET; qAl - cantitatea valorificată efectiv prin reciclare a deşeurilor de ambalaje din aluminiu; qri - cantitatea valorificată efectiv prin reciclare din materialul „i", respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi, respectiv, lemn; qvi - cantitatea valorificată efectiv din materialul „i", respectiv oricare dintre materialele pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 19, prin orice operaţie de valorificare, inclusiv prin valorificare prin reciclare sau prin incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie. (4) Cantităţile de ambalaje din plastic, respectiv din metal, pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 19, includ şi cantităţile de ambalaje din PET, respectiv din aluminiu.(5) Dacă în formula prevăzută la alin. (3) o diferenţă are o valoare negativă, atunci se consideră în calcul ca având valoarea 0 (zero).(6) Cantitatea de deşeuri de ambalaje valorificată într-un an suplimentar faţă de obiectivul anual de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie nu poate compensa obligaţiile aferente altor ani.(7) Cantitatea de deşeuri de ambalaje valorificată prin incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie nu poate compensa obligaţiile globale de valorificare prin reciclare.(8) Ambalajele reutilizabile şi ambalajele de desfacere se înregistrează în evidenţele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare justă.(9) Operaţiile de reutilizare a ambalajelor, inclusiv plata unei sume - sistem depozit, se înregistrează în evidenţele contabile în conformitate cu reglementările contabile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. Operaţia de reutilizare care se recunoaşte este cea pentru care se face dovada.(10) În cazul ambalajelor reutilizabile a căror valoare nu este evidenţiată distinct în documente şi care se returnează furnizorilor externi, înregistrarea în evidenţele contabile se face prin atribuirea unei valori de garanţie. Articolul 21(1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 19 care realizează în mod individual obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, îşi pot îndeplini obiectivele prin:a)colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje provenite din activitatea proprie; b)colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje; în acest caz se vor avea în vedere următoarele:1. administrarea deşeurilor de ambalaje se face de către operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, în baza unui contract; 2. legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părţi din acesta va fi, în mod obligatoriu, Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, iar în clauzele contractuale se va stipula în mod expres că tranzacţiile se realizează în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje ale operatorului economic responsabil; 3. preluarea deşeurilor de ambalaje presupune o prestare de servicii efectuată de către generatorii sau deţinătorii de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, care încredinţează respectivele cantităţi de deşeuri de ambalaje în scopul realizării obiectivelor anuale ale operatorilor economici responsabili de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje; 4. încredinţarea deşeurilor de ambalaje în vederea administrării se face numai către operatori economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, care sunt responsabili pentru gestionarea acestor cantităţi de deşeuri de ambalaje. (2) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi:a)să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantităţile de ambalaje pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 19; b)să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantităţile de deşeuri de ambalaje provenite din activitatea proprie, exclusiv deşeurile de producţie; c)să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantităţile de deşeuri de ambalaje care au fost preluate de la:1. generatori de deşeuri; 2. deţinători de deşeuri de ambalaje, inclusiv operatori economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje; 3. staţii de sortare; d)să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantităţile de deşeuri de ambalaje încredinţate operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, în vederea valorificării sau incinerării în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie; e)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje totale şi pe fiecare tip de material pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 19, cantităţile de deşeuri de ambalaje din fiecare tip de material valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi cantităţile de deşeuri de ambalaje din fiecare tip de material valorificate prin reciclare; f)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 19. Articolul 22
(1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 19 care realizează în mod individual obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor financiar-contabile şi a documentelor justificative, pentru:a)cantităţile de ambalaje ale bunurilor ambalate introduse pe piaţa naţională, cantităţile de ambalaje de desfacere distribuite pentru prima dată pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de ambalaje provenite din activitatea proprie; situaţiile trebuie să conţină în mod clar cel puţin următoarele informaţii, distinct pe fiecare tip de material:1. greutatea ambalajelor bunurilor ambalate introduse pe piaţa naţională, respectiv greutatea ambalajelor de desfacere distribuite pentru prima dată pe piaţa naţională, conform documentului justificativ; 2. data introducerii pe piaţa naţională, respectiv a primei distribuiri a ambalajelor, conform documentului justificativ; 3. greutatea deşeurilor de ambalaje provenite din activitatea proprie şi data tranzacţionărilor acestora, conform documentului justificativ; b)cantităţile de deşeuri de ambalaje preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje; c)cantităţile de deşeuri de ambalaje provenite din activitatea proprie şi cantităţile de deşeuri de ambalaje preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, care au fost valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie prin mijloace proprii de operatorii economici prevăzuţi la art. 19, autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru valorificarea deşeurilor de ambalaje; d)cantităţile de deşeuri de ambalaje provenite din activitatea proprie şi cantităţile de deşeuri de ambalaje preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, care au fost încredinţate, în baza unui contract, unui operator economic valorificator sau unui operator economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; e)cantităţile de deşeuri de ambalaje din lemn provenite din activitatea proprie şi cantităţile de deşeuri de ambalaje din lemn preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, care au fost încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc. (2) Operatorii economici prevăzuţi la art. 19 care realizează în mod individual obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină o evidenţă a trasabilităţii deşeurilor de ambalaje provenite din activitatea proprie şi a deşeurilor preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, care să conţină în mod clar următoarele informaţii, distinct pe fiecare tip de material: a)datele de identificare ale generatorilor deşeurilor, ale staţiilor de sortare sau, în cazul sortărilor din deşeuri municipale, ale colectorilor autorizaţi; b)datele de identificare ale operatorilor economici comercianţi care acţionează ca intermediari începând de la generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi până la operatorii economici valorificatori sau până la operatori economici/persoane fizice ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; c)datele de identificare ale operatorilor economici valorificatori sau ale operatorilor economici/persoane fizice ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; d)cantităţile tranzacţionate pentru realizarea în mod individual a obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, distinct pentru fiecare din operatorii economici prevăzuţi la lit. a)-c), precum şi data tranzacţiilor.
Articolul 23(1) Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie sunt necesare următoarele:a)deşeurile de ambalaje prevăzute la art. 22 alin. (1) ce provin din activitatea proprie să fie înregistrate în evidenţele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare justă, evidenţa gestiunii deşeurilor de ambalaje făcându-se cu respectarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare; b)pentru cantităţile de deşeuri de ambalaje menţionate la art. 22 alin. (1) lit. d) trebuie îndeplinite următoarele condiţii: 1. cantităţile de deşeuri de ambalaje să facă obiectul unei prestări de servicii de valorificare/reciclare, în care prestatorul este operator economic valorificator, operator economic ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie în cazul încredinţării directe a deşeurilor proprii sau operator economic care realizează administrarea respectivelor deşeuri de ambalaje, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. b), iar beneficiar este operatorul economic prevăzut la art. 19; 2. facturarea serviciilor de valorificare/reciclare deşeuri de ambalaje să fie făcută în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu reglementările contabile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în baza documentelor care dovedesc valorificarea/reciclarea respectivelor deşeuri de ambalaje pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 19; c)cantităţile de deşeuri de ambalaje menţionate la art. 22 alin. (1) lit. e) să se regăsească în facturi de vânzare. (2) Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje care colectează şi valorifică deşeuri de ambalaje pentru operatorii prevăzuţi la art. 19 sunt obligaţi să precizeze fără echivoc în contracte, pe documentele fiscale şi pe documentele de însoţire a transporturilor de deşeuri de ambalaje următoarele:a)dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje; b)datele de identificare ale operatorului economic responsabil pentru care se îndeplinesc obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie; c)dacă o cantitate de deşeuri de ambalaje este destinată pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie ale mai multor operatori economici, se va detalia pe documentele fiscale şi pe documentele de însoţire a transporturilor de deşeuri de ambalaje cantitatea de deşeu de ambalaj tranzacţionată pentru fiecare operator economic prevăzut la art. 19, pe tip de ambalaj. (3) În lipsa facturii fiscale de prestare de servicii menţionate la alin. (1) lit. b) şi a menţiunilor prevăzute la alin. (2), precum şi în cazul nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 21 alin. (1), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate de către operatorul economic valorificator pentru îndeplinirea obiectivelor anuale ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 19 de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje.(4) Operaţia de valorificare care se recunoaşte este cea desfăşurată potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu deţinute de către operatorul economic valorificator până la care se face dovada trasabilităţii; trasabilitatea se realizează prin documente datate până la data de 25 ianuarie pentru anul precedent. Articolul 24 Operatorii economici prevăzuţi la art. 19 care au optat pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje prin contract încheiat cu un operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi: a)să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantităţile de ambalaje pentru care există această obligaţie, potrivit art. 19; b)să obţină lunar de la operatorul economic cu care au încheiat contractul pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, pentru fiecare tip de material, situaţia cantităţilor de deşeuri de ambalaje valorificate/incinerate cu recuperare de energie în numele lui, care să cuprindă şi denumirea şi codul operaţiei de valorificare; c)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje totale şi pe fiecare tip de material pentru care există această obligaţie, potrivit art. 19, cantităţile de deşeuri de ambalaje totale şi din fiecare tip de material valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi cantităţile de deşeuri de ambalaje totale şi din fiecare tip de material valorificate prin reciclare; d)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obiectivului anual de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje pentru care există această obligaţie, potrivit art. 19. Articolul 25(1) Pot face obiectul contractului dintre operatorii economici prevăzuţi la art. 24 şi operatorul economic autorizat potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, numai cantităţile de ambalaje pentru care există obligaţia de declarare prevăzută la art. 19 începând cu luna în care a fost încheiat contractul.(2) La data semnării contractului prevăzut la alin. (1), operatorii economici prevăzuţi la art. 19 au obligaţia să fie înregistraţi în evidenţele fiscale ale Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Dovada înregistrării este certificatul de atestare a obligaţiilor fiscale la Fondul pentru mediu, document care trebuie obţinut până la încheierea contractului.(3) Pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje sunt luate în considerare numai cantităţile de deşeuri de ambalaje contractate de operatorii economici autorizaţi potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, cu operatori economici, generatori de deşeuri sau deţinători de deşeuri, inclusiv operatori economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, după cum urmează:a)cantităţile de deşeuri de ambalaje colectate în baza unui contract cu un operator economic care asigură serviciile de salubrizare a localităţilor; b)cantităţile de deşeuri de ambalaje colectate în baza unui contract cu un operator economic autorizat să colecteze deşeuri de ambalaje prin achiziţie de la populaţie sau de la distribuitori şi comercianţi; c)cantităţile de deşeuri de ambalaje provenite de la colectori autorizaţi sau de la alţi operatori economici ce acţionează ca intermediari între generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi operatorii economici valorificatori sau operatorii economici/persoane fizice ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; d)cantităţile de deşeuri de ambalaje rezultate din procesul de sortare a deşeurilor municipale din staţiile de sortare; e)cantităţile de deşeuri de ambalaje provenite de la operatorii economici valorificatori sau operatorii economici/ persoane fizice care deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; f)cantităţile de deşeuri de ambalaje provenite din activitatea proprie care fac obiectul contractului de preluare a responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje, încredinţate unui operator economic colector sau valorificator de operatorii economici prevăzuţi la art. 24, cu respectarea prevederilor art. 23. Articolul 26 Operatorii economici autorizaţi potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să deţină evidenţa trasabilităţii deşeurilor de ambalaje pentru fiecare operator economic prevăzut la art. 24 cu care a încheiat un contract, care trebuie să conţină în mod clar cel puţin următoarele informaţii, distinct pe fiecare tip de material: a)datele de identificare ale generatorilor deşeurilor, ale staţiilor de sortare sau, în cazul sortărilor din deşeuri municipale, ale colectorilor autorizaţi; b)datele de identificare ale operatorilor economici comercianţi care acţionează ca intermediari începând de la generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi până la operatorii economici valorificatori sau până la operatori economici/persoane fizice ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; c)datele de identificare ale operatorilor economici valorificatori sau ale operatorilor economici/persoane fizice ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; d)cantităţile tranzacţionate pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, distinct pentru fiecare din operatorii economici prevăzuţi la lit. a)-c), precum şi data tranzacţiilor. Articolul 27(1) Programul informatic de asistenţă privind completarea formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu", elaborat şi pus la dispoziţia contribuabililor/ plătitorilor în mod gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, conţine modulul pentru calculul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Programul informatic de asistenţă poate fi descărcat gratuit de pe site-ul web al Administraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro.(3) Programul informatic de asistenţă are ca date de intrare cantităţile de ambalaje ale bunurilor ambalate introduse pe piaţa naţională, cantităţile de ambalaje de desfacere distribuite pentru prima dată pe piaţa naţională, pe tip de material, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin reciclare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin alte operaţii de valorificare sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie.
Capitolul VI Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 28 Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională substanţe clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei, au obligaţia de a calcula şi de a plăti la Fondul pentru mediu o contribuţie de 2% din valoarea acestora. Articolul 29 Substanţele pentru care se datorează contribuţia de 2% la Fondul pentru mediu sunt cele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu prin actele normative specifice în vigoare. Articolul 30(1) Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 2% la Fondul pentru mediu în cazul producătorilor interni reprezintă valoarea de vânzare a substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.(2) În cazul introducerii pe piaţa naţională, prin achiziţii intraunionale sau importuri de bunuri, în scopul utilizării ori consumului propriu, a substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, baza de calcul la care se aplică contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă valoarea de achiziţie, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă. Articolul 31 Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se declară şi se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea. Capitolul VII Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 32 Administratorii, respectiv proprietarii de păduri care realizează venituri din vânzarea masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase, cu excepţia lemnelor de foc, arborilor şi arbuştilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei şi puieţilor, au obligaţia de a calcula şi de a plăti la Fondul pentru mediu o contribuţie de 2% din valoarea de vânzare a acestora. Articolul 33 Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 2% la Fondul pentru mediu reprezintă valoarea de vânzare a masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase obţinute, cu excepţia lemnelor de foc, arborilor şi arbuştilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei şi puieţilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Articolul 34 Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se declară şi se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care administratorul, respectiv proprietarul pădurii a vândut masa lemnoasă şi/sau materialele lemnoase obţinute. Capitolul VIII Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 35(1) Obligaţia de a declara la Fondul pentru mediu contribuţia de 2 lei/kg anvelopă prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării. (2) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual de către operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile realizate efectiv.(3) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor de gestionare a anvelopelor uzate corespunzătoare cantităţilor de anvelope introduse pe piaţa naţională pentru care operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) nu au predat responsabilitatea unor operatori economici autorizaţi sau pe care nu le-au declarat în cadrul unor contracte de preluare de responsabilitate. Articolul 36(1) Contribuţia pentru introducerea pe piaţa naţională a anvelopelor noi şi/sau uzate destinate reutilizării se determină ca fiind produsul dintre obligaţiile anuale de gestionare a anvelopelor uzate, raportate la cantitatea totală de anvelope introdusă pe piaţa naţională în anul precedent, diminuate cu cantitatea de anvelope uzate reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic şi contribuţia stabilită la art. 9 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 2 lei/kg.(2) Pentru calculul contribuţiei la Fondul pentru mediu se aplică următoarea formulă:Contribuţia = [(Q x Ob) – Qrealizat] x 2 lei, unde: Contribuţia - contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Q - cantitatea de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării introdusă pe piaţa naţională în anul precedent; Ob - obligaţia anuală de gestionare a anvelopelor uzate, stabilită în procente, conform Hotărârii Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate; Qrealizat - cantitatea de anvelope uzate gestionate în anul de raportare. Articolul 37 Obligaţiile anuale de gestionare a anvelopelor uzate se pot realiza de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, prevăzuţi la art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, individual sau prin transferarea responsabilităţii către persoane juridice legal constituite, conform legislaţiei în vigoare. Articolul 38(1) Obligaţiile anuale de gestionare a anvelopelor uzate se realizează în mod individual, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, prin:a)colectarea anvelopelor uzate, în limita cantităţilor introduse pe piaţa naţională în anul precedent de către operatorii economici prevăzuţi la art. 35, şi reutilizarea, refolosirea ca atare, reşaparea, reciclarea şi/sau valorificarea termoenergetică a întregii cantităţi de anvelope uzate colectate; b)colectarea anvelopelor uzate, în limita cantităţilor introduse pe piaţa naţională în anul precedent de operatorii economici prevăzuţi la art. 35, şi încredinţarea acestora, în baza unui contract, unei persoane juridice care le reutilizează, le refoloseşte ca atare, le reşapează, le reciclează şi/sau le valorifică, inclusiv termoenergetic, după caz. (2) Operatorii economici prevăzuţi la art. 35 care au optat pentru realizarea în mod individual a obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate sunt obligaţi să dovedească îndeplinirea acestora prin documente financiar-contabile şi documente justificative, din care să rezulte:a)cantităţile de anvelope uzate preluate sau colectate de pe piaţă; b)cantităţile de anvelope uzate încredinţate, în baza unui contract încheiat în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate; c)cantităţile de anvelope uzate reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic, dintre cele preluate de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, precum şi metoda utilizată; d)trasabilitatea anvelopelor uzate prevăzute la lit. a)-c), de la operatorii economici prevăzuţi la art. 35 care au optat pentru realizarea în mod individual a obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie. (3) Pentru a putea fi luate în calcul pentru îndeplinirea obligaţiilor de gestionare este necesar ca:a)anvelopele uzate prevăzute la alin. (2) să fie înregistrate în evidenţele contabile în conturi de stocuri distincte la o valoare justă, iar evidenţa gestiunii anvelopelor uzate să fie ţinută cu respectarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare; b)cantităţile de anvelope uzate menţionate la alin. (2) lit. b) să facă obiectul unei prestări de servicii, în care prestatorul este operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie, iar beneficiarul este operatorul economic prevăzut la art. 35 care a optat pentru realizarea în mod individual a obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate. Facturarea serviciilor de valorificare a anvelopelor uzate se va face în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi potrivit prevederilor reglementărilor contabile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în baza documentelor care dovedesc valorificarea respectivelor anvelope uzate pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 35 care au optat pentru realizarea în mod individual a obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate. Articolul 39 Operatorii economici prevăzuţi la art. 35 care au optat pentru realizarea în mod individual a obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, sunt obligaţi: a)să stabilească lunar cantităţile de anvelope introduse pe piaţa naţională în anul precedent; b)să stabilească lunar cantităţile de anvelope preluate/ colectate de pe piaţa naţională şi încredinţate către persoanele juridice care le reutilizează, le refolosesc ca atare, le reşapează, le reciclează şi/sau le valorifică termoenergetic, după caz; c)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de anvelope introduse pe piaţa naţională în luna similară a anului precedent şi cantităţile de anvelope uzate gestionate; d)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate introduse pe piaţa naţională. Articolul 40 Operatorii economici prevăzuţi la art. 35 care au optat pentru realizarea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate prin transferarea responsabilităţii către persoane juridice legal constituite, conform art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, sunt obligaţi: a)să stabilească lunar cantităţile de anvelope introduse pe piaţa naţională în anul precedent; b)să obţină lunar de la operatorul economic căruia i-au transferat responsabilitatea pentru realizarea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate situaţia cantităţilor de anvelope uzate reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic, în numele acestuia, precum şi metoda utilizată; c)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de anvelope introduse pe piaţa naţională în anul precedent şi cantităţile de anvelope uzate gestionate; d)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate. Articolul 41(1) La data semnării contractului de transferare a responsabilităţii privind realizarea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate, operatorii economici prevăzuţi la art. 35 au obligaţia să fie înregistraţi în evidenţele fiscale ale Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Dovada înregistrării este certificatul de atestare a obligaţiilor fiscale la Fondul pentru mediu, document care trebuie obţinut până la încheierea contractului.(2) Gestiunea anvelopelor uzate se face cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României şi ale Hotărârii Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare. Articolul 42(1) Operatorii economici care colectează anvelope uzate pentru persoanele juridice legal constituite, prevăzute la art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, sunt obligaţi să menţioneze în contracte şi în facturi dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate.(2) În lipsa menţiunii prevăzute la alin. (1), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate şi nu vor fi luate în calcul la stabilirea obligaţiilor de plată. Articolul 43 Cantitatea de anvelope uzate reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic peste obligaţiile anuale de gestionare a anvelopelor uzate nu poate compensa obligaţiile aferente altor ani. Articolul 44(1) Programul informatic de asistenţă privind completarea formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu", elaborat şi pus la dispoziţia contribuabililor/ plătitorilor în mod gratuit de Administraţia Fondului pentru Mediu, are inclus modulul pentru calculul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Programul informatic de asistenţă poate fi descărcat gratuit de pe site-ul web al Administraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro.(3) Programul informatic de asistenţă are ca date de intrare cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, introduse pe piaţa naţională în anul precedent, şi cantităţile de anvelope uzate gestionate în perioada de raportare prin reutilizare, refolosire ca atare, reşapare, reciclare şi/sau valorificare termoenergetică. Capitolul IX Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 45(1) Gestionarii fondurilor de vânătoare au obligaţia de a calcula şi de a vira la Fondul pentru mediu o contribuţie de 3% din tariful de gestionare a fondurilor de vânătoare înscris în contractele de gestionare.(2) La semnarea şi/sau reînnoirea contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare, gestionarii trebuie să prezinte certificat de atestare a obligaţiilor fiscale la Fondul pentru mediu, care să certifice că operatorul economic care urmează să gestioneze fondul de vânătoare nu figurează cu obligaţii de plată restante către bugetul Fondului pentru mediu.(3) Contribuţia de 3% la Fondul pentru mediu prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se declară şi se plăteşte anual de persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea pentru anul precedent. Capitolul X Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 46(1) Obligaţia de a declara la Fondul pentru mediu contribuţia de 100 lei/tonă prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.(2) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual de către unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, prevăzute la alin. (1), numai în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare. Plata se face pentru diferenţa dintre cantitatea de deşeuri municipale şi asimilate efectiv depozitată şi cantitatea de deşeuri municipale şi asimilate reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior. Articolul 47(1) Contribuţia se calculează prin formula:Contribuţia = (Cdepn - 85/100*Cdep(n–1))*100 lei, unde: Contribuţia - contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Cdepn - cantitatea de deşeuri municipale şi asimilabile efectiv depozitată în anul curent (anul pentru care se calculează obligaţia), exprimată în tone; Cdep(n–1) - cantitatea de deşeuri municipale şi asimilabile efectiv depozitată în anul anterior, exprimată în tone. (2) Dacă în formula prevăzută la alin. (1) diferenţa are o valoare negativă, atunci se consideră în calcul ca având valoarea 0 (zero). Articolul 48 Unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale au obligaţia, până la data de 25 ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, să calculeze, să declare şi să plătească suma datorată în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale şi asimilabile eliminate prin depozitare. Articolul 49 Unităţile administrativ-teritoriale trebuie să deţină situaţii privind cantităţile de deşeuri municipale şi asimilabile eliminate lunar şi anual prin depozitare. Capitolul XI Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 50 Obligaţia de a calcula şi de a plăti ecotaxa în valoare de 0,1 lei/bucată prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională pungi şi sacoşe pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, fabricate din materiale obţinute din resurse neregenerabile, după cum urmează: a)operatorii economici care produc ambalaje de desfacere, pentru pungile şi sacoşele fabricate în România; b)operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, pentru pungile şi sacoşele achiziţionate din afara spaţiului naţional. Articolul 51(1) Sunt supuse taxării, fără excepţie, toate pungile şi sacoşele pentru cumpărături, indiferent de forma acestora sau de modalitatea de realizare a mânerului, cu sau fără perforaţii, fabricate din materiale obţinute din resurse neregenerabile.(2) Sunt considerate ca fiind obţinute din resurse neregenerabile următoarele materiale:polietilenă de joasă densitate (LDPE); polietilenă de înaltă densitate (HDPE); polietilenă de medie densitate (MDPE); polietilenă liniară (LLDPE); polistiren (PS); policlorură de vinil (PVC); polipropilenă (PP); materiale compozite fabricate din hârtie şi polietilenă şi/sau polipropilenă; materiale compozite fabricate din hârtie cu aluminiu. (3) Lista prevăzută la alin. (2) nu are caracter exhaustiv. Articolul 52(1) Nu sunt supuse taxării pungile şi sacoşele pentru cumpărături confecţionate din materiale obţinute din resurse regenerabile.(2) Substanţele/Aditivii folosite/folosiţi pentru inscripţionarea elementelor de identificare şi informare potrivit legii, substanţele folosite pentru personalizare/colorare nu sunt considerate resurse neregenerabile dacă ponderea fiecăreia dintre ele nu depăşeşte 1% din greutatea pungii sau a sacoşei - produs finit şi, cumulativ, 5% din greutatea pungii sau a sacoşei - produs finit. Articolul 53 Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională pungi şi sacoşe pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, care nu sunt supuse taxării, sunt obligaţi pentru fiecare lot: a)să deţină buletine de analiză, rapoarte de încercare, certificate sau alte documente care atestă compoziţia materiei prime/materialului din care sunt confecţionate pungile/sacoşele, în original sau copie legalizată; b)să deţină situaţii lunare, pe tip de material, privind cantitatea şi numărul de pungi şi sacoşe pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, introduse pe piaţa naţională; c)la efectuarea inspecţiei fiscale, să facă dovada tipului/compoziţiei materialului utilizat la fabricarea pungilor şi sacoşelor introduse pe piaţa naţională. Articolul 54 Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională pungi şi sacoşe pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, care sunt supuse taxării, sunt obligaţi: a)să stabilească lunar, pe tip de material, cantitatea şi numărul de pungi şi sacoşe pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, introduse pe piaţa naţională; b)să declare şi să plătească trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile şi numărul de pungi şi sacoşe pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat. Articolul 55 Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională pungi şi sacoşe pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, care sunt supuse taxării, sunt obligaţi să înscrie elementele de identificare şi caracterizare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi să evidenţieze distinct ecotaxa pe documentele de vânzare. Capitolul XII Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 56 Obligaţia de a declara şi de a plăti la Fondul pentru mediu taxa de 0,30 lei/kg prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aplicată uleiurilor pe bază minerală, semisintetice şi sintetice, cu sau fără adaosuri, revine operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse, începând cu data de 1 ianuarie 2014. Articolul 57 Taxa de 0,30 lei/kg prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se datorează astfel: 1. la momentul introducerii pe piaţa naţională, de către operatorii economici prevăzuţi la art. 56 care importă sau achiziţionează intraunional uleiuri pe bază minerală, semisintetice şi sintetice, cu sau fără adaosuri; 2. la momentul primei distribuiri pe piaţa naţională, de către operatorii economici prevăzuţi la art. 56 care produc uleiuri pe bază minerală, semisintetice şi sintetice, cu sau fără adaosuri; 3. la momentul primei distribuiri pe piaţa naţională, pentru produsul obţinut, de către operatorii economici prevăzuţi la art. 56 care importă/achiziţionează intraunional uleiuri de bază în vederea introducerii diferitelor adaosuri în cadrul procesului de fabricaţie, cum ar fi aditivi sau alte substanţe organice ori anorganice, pentru obţinerea unor proprietăţi speciale; 4. la momentul primei distribuiri pe piaţa naţională, pentru diferenţa dintre cantitatea de ulei aditivat distribuită pe piaţă şi cantitatea de ulei de bază achiziţionată, de către operatorii economici prevăzuţi la art. 56 care achiziţionează de pe piaţa naţională uleiuri de bază în vederea introducerii diferitelor adaosuri în cadrul procesului de fabricaţie, cum ar fi aditivi sau alte substanţe organice ori anorganice, pentru obţinerea unor proprietăţi speciale. Articolul 58 Taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se evidenţiază distinct pe facturile de vânzare, pe tot lanţul, până la consumatorul final. Articolul 59 Operatorii economici prevăzuţi la art. 56 trebuie să întocmească lunar situaţii în baza documentelor financiar-contabile şi a documentelor justificative, din care să rezulte: a)cantităţile de uleiuri pe bază minerală, semisintetice şi sintetice, cu sau fără adaosuri, introduse pe piaţa naţională; b)cantităţile de uleiuri pe bază minerală, semisintetice şi sintetice, cu sau fără adaosuri, distribuite pentru prima dată pe piaţa naţională. Articolul 60 În cazul în care unitatea de măsură a uleiurilor din documentele de provenienţă este exprimată în litri, volumul acestora se converteşte în masă în funcţie de densitatea specificată în fişa tehnică primită de la producător. În lipsa acestei informaţii, se va utiliza o densitate medie de 900 kg/mc (0,9 kg/l). Articolul 61 Operatorii economici prevăzuţi la art. 56 sunt obligaţi să declare şi să plătească lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul XIII Modul de calcul al penalităţii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ş) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 62(1) Obligaţia de a plăti la Fondul pentru mediu penalitatea de 100 euro prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. ş) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, echivalentă în lei la cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă, revine operatorului sau operatorului de aeronave care nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră generate în anul anterior conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Situaţia operatorilor şi operatorilor de aeronave care nu au restituit certificate de emisii de gaze cu efect de seră în condiţiile legii, informaţiile privind numărul de certificate nerestituite de fiecare dintre aceştia, valoarea indicelui armonizat al preţurilor de consum, precum şi alte documente relevante se comunică Administraţiei Fondului pentru Mediu de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului până cel târziu la data de 30 aprilie a anului în care se aplică penalizarea. Articolul 63(1) Cuantumul obligaţiei la Fondul pentru mediu se calculează după următoarea formulă:P = (100 euro x Q) x N x Viapc, unde: P - penalitatea datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Q - cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României valabil la data de 1 mai a anului respectiv; N - numărul de certificate nerestituite; Viapc - valoarea indicelui armonizat al preţurilor de consum. (2) Penalitatea se actualizează cu indicele armonizat al preţurilor de consum o singură dată, la momentul emiterii deciziei. Articolul 64(1) Sumele ce vor fi plătite pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă de operatorii sau operatorii de aeronave care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră generate în anul anterior se stabilesc de Administraţia Fondului pentru Mediu prin decizie.(2) Sumele de la alin. (1) se plătesc în funcţie de data comunicării deciziei, astfel:a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare inclusiv; b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare inclusiv. (3) Pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. ş) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. Capitolul XIV Modul de calcul al obligaţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ţ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 65 Obligaţia de a plăti la Fondul pentru mediu suma prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. ţ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine furnizorilor şi producătorilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care au obligaţia de a achiziţiona certificate verzi şi care nu au îndeplinit cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi pentru anul calendaristic precedent. Articolul 66(1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ţ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc de Administraţia Fondului pentru Mediu prin decizii, în baza înştiinţărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei cu privire la operatorii economici debitori şi sumele datorate de aceştia, în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se plătesc de furnizorii şi producătorii prevăzuţi la art. 65, în funcţie de data comunicării deciziei, astfel:a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare inclusiv; b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare inclusiv. Capitolul XV Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 67(1) Obligaţia de a declara la Fondul pentru mediu contribuţia de 2 lei/kg prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine:a)operatorilor economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, pentru cantităţile de ambalaje pentru care au preluat responsabilităţile în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare; b)operatorilor economici autorizaţi pentru gestionarea anvelopelor uzate, pentru cantităţile de anvelope pentru care au preluat responsabilităţile, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. (2) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual de către:a)operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) lit. a), pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie; b)operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) lit. b), pentru diferenţa dintre cantităţile de anvelope uzate corespunzătoare obiectivelor de gestionare prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate şi cantităţile de anvelope uzate efectiv gestionate. (3) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, corespunzătoare cantităţilor de ambalaje, respectiv de anvelope, pentru care au preluat responsabilitatea. Articolul 68(1) Cantitatea de deşeuri de ambalaje care trebuie valorificată sau incinerată în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, respectiv valorificată prin reciclare, pentru îndeplinirea obiectivelor anuale, se realizează prin următoarele componente:a)cantitatea de deşeuri Q1 care trebuie valorificată prin reciclarea deşeurilor de ambalaje din PET şi din aluminiu; b)cantitatea de deşeuri Q2 care trebuie valorificată prin reciclarea deşeurilor de ambalaje din plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi, respectiv, lemn; c)cantitatea de deşeuri Q3 care trebuie valorificată prin reciclare suplimentar faţă de cantităţile prevăzute la lit. a) şi b), pentru îndeplinirea obiectivului global de valorificare prin reciclare, cantitate care se poate realiza prin valorificarea prin reciclare a oricărui tip de material de ambalare, în limita cantităţilor din materialul respectiv pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti, potrivit art. 67; d)cantitatea de deşeuri Q4 care trebuie valorificată sau incinerată în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie suplimentar faţă de cantităţile prevăzute la lit. a), b) şi c), pentru îndeplinirea obiectivului global de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, cantitate ce se poate realiza prin oricare operaţie de valorificare sau prin incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a oricărui tip de material de ambalare, în limita cantităţilor din materialul respectiv pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti, potrivit art. 67. (2) Obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră îndeplinite numai dacă se realizează fiecare dintre componentele menţionate la alin. (1).(3) Contribuţia se stabileşte luând în calcul o singură dată cantităţile de deşeuri de ambalaje pentru care nu s-au îndeplinit obiectivele anuale, pentru fiecare componentă.Formula matematică de calcul este: Contribuţia = Max {[(QPET * RPET – qPET) + (QAl * RAl – qAl)]; Σ(Qi * Ri – qri); (Qt * R – Σqri); (Qt * V – Σqvi)} * 2 lei, unde: Contribuţia - contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; QPET - cantitatea de ambalaje din PET pentru care a preluat responsabilitatea; QAl - cantitatea de ambalaje din aluminiu pentru care a preluat responsabilitatea; RPET - obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru ambalaje din PET; RAl - obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru ambalaje din aluminiu; Qi - cantitatea de ambalaje din materialul „i", respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi lemn pentru care există obligaţia de plată; Ri - obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru materialul de ambalare „i", respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi lemn; Qt - cantitatea totală de ambalaje pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 67; R - obiectivul global de valorificare prin reciclare; V - obiectivul global de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie; qPET - cantitatea valorificată efectiv prin reciclare a deşeurilor de ambalaje din PET; qAl - cantitatea valorificată efectiv prin reciclare a deşeurilor de ambalaje din aluminiu; qri - cantitatea valorificată efectiv prin reciclare din materialul „i", respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi, respectiv, lemn; qvi - cantitatea valorificată efectiv din materialul „i", respectiv oricare dintre materialele pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 67, prin orice operaţie de valorificare, inclusiv prin valorificare prin reciclare sau prin incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie. (4) Cantităţile de ambalaje din plastic, respectiv din metal, pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 67, includ şi cantităţile de ambalaje din PET, respectiv din aluminiu.(5) Dacă în formula prevăzută la alin. (3) o diferenţă are o valoare negativă, atunci se consideră în calcul ca având valoarea 0 (zero).(6) Cantitatea de deşeuri de ambalaje valorificată într-un an suplimentar faţă de obiectivul anual de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie nu poate compensa obligaţiile aferente altor ani.(7) Cantitatea de deşeuri de ambalaje valorificată prin incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie nu poate compensa obligaţiile de reciclare. Articolul 69 La stabilirea contribuţiei datorate la Fondul pentru mediu de operatorii economici prevăzuţi la art. 67 alin. (1) lit. b) se vor lua în considerare următoarele: 1. Contribuţia anvelopelor noi şi/sau uzate destinate reutilizării se determină ca fiind produsul dintre obligaţiile anuale de gestionare a anvelopelor uzate, raportate la cantitatea totală de anvelope pentru care au preluat responsabilitatea în anul precedent, diminuate cu cantitatea de anvelope uzate reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic, şi contribuţia de 2 lei/kg. 2. Pentru calculul contribuţiei la Fondul pentru mediu se aplică următoarea formulă: Contribuţia = [(Q x Ob) – Qrealizat] x 2 lei, unde: Contribuţia - contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Q - cantitatea de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării pentru care au preluat responsabilitatea în anul precedent; Ob - obligaţia anuală de gestionare a anvelopelor uzate, stabilită în procente, conform Hotărârii Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate; Qrealizat - cantitatea de anvelope uzate gestionate în anul de raportare. Articolul 70 Operatorii economici prevăzuţi la art. 67 sunt obligaţi: a)să stabilească semestrial, pentru fiecare tip de material, cantităţile de ambalaje, respectiv de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării pentru care s-a preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor; b)să stabilească semestrial, pentru fiecare tip de material, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, respectiv cantităţile de anvelope uzate gestionate; c)începând cu semestrul II al anului 2016, să declare semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje totale şi pe fiecare tip de material pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 67, cantităţile de deşeuri de ambalaje din fiecare tip de material valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi cantităţile de deşeuri de ambalaje din fiecare tip de material valorificate prin reciclare, respectiv cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 67 şi cantităţile de anvelope uzate gestionate; d)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, corespunzătoare cantităţilor de ambalaje, respectiv de anvelope, pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 67. Articolul 71 Operatorii economici prevăzuţi la art. 67 sunt obligaţi să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor financiar-contabile şi a documentelor justificative, pentru: a)cantităţile de ambalaje, respectiv cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, pentru care s-a preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor; b)cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, respectiv cantităţile de anvelope uzate gestionate, preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, valorificate, gestionate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie de operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru valorificarea deşeurilor; c)trasabilitatea deşeurilor de ambalaje, respectiv de anvelope uzate gestionate, pe tip de material, de la producătorul de deşeuri până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie, care să conţină în mod clar cel puţin următoarele informaţii, distinct pe fiecare tip de material: 1. datele de identificare ale generatorilor deşeurilor, ale staţiilor de sortare sau, după caz, ale colectorilor - în cazul sortărilor din deşeuri municipale; 2. datele de identificare ale operatorilor economici comercianţi, dacă este cazul, ce acţionează ca intermediari începând de la generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi până la operatorii economici valorificatori sau până la operatori economici/persoane fizice ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; 3. datele de identificare ale operatorilor economici valorificatori sau ale operatorilor economici/persoane fizice ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; 4. cantităţile tranzacţionate pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, distinct pentru fiecare dintre operatorii economici prevăzuţi la lit. a)-c), precum şi data tranzacţiilor; d)contractele încheiate de operatorii economici prevăzuţi la art. 67 cu operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru valorificarea deşeurilor de ambalaje, cu operatorii economici ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie, respectiv cu operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru valorificarea anvelopelor uzate. Articolul 72 Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, sunt necesare următoarele: 1. Facturarea serviciilor de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu reglementările contabile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în baza documentelor care dovedesc valorificarea/reciclarea/gestionarea respectivelor deşeuri. 2. Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, care colectează şi valorifică deşeuri de ambalaje pentru operatorii prevăzuţi la art. 67 sunt obligaţi să menţioneze în contracte, pe documentele fiscale şi pe documentele de însoţire a transportului de deşeuri de ambalaje dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje. 3. Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea anvelopelor uzate, care colectează şi valorifică anvelope uzate pentru operatorii prevăzuţi la art. 67, sunt obligaţi să menţioneze în contracte, pe documentele fiscale şi pe documentele de însoţire a transportului de anvelope uzate dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de gestionare a anvelopelor uzate. 4. În lipsa facturii fiscale de prestare de servicii menţionate la pct. 1 şi a menţiunii prevăzute la pct. 2, cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate de către operatorul economic valorificator pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 67. 5. Operaţia de valorificare care se recunoaşte este cea desfăşurată potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu deţinute de către operatorul economic valorificator până la care se face dovada trasabilităţii; trasabilitatea se realizează prin documente datate până la data de 25 ianuarie pentru anul precedent. Articolul 73 Pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, respectiv a obiectivelor anuale de gestionare a anvelopelor uzate sunt luate în considerare numai cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate contractate de operatorii economici prevăzuţi la art. 67 cu operatori economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, respectiv de anvelope uzate, pentru care se asigură trasabilitatea prin documente financiar-contabile şi documente justificative, până la operatorul economic valorificator, după cum urmează: a)cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate, colectate în baza unui contract cu un operator economic care asigură serviciile de salubrizare a localităţilor; b)cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate, colectate în baza unui contract cu un operator economic autorizat să colecteze deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate, prin achiziţie de la populaţie sau de la distribuitori şi comercianţi; c)cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate, provenite de la colectori autorizaţi sau alţi operatori economici ce acţionează ca intermediari între generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi operatorii economici valorificatori sau operatorii economici/persoane fizice ce deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; d)cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate, rezultate din procesul de sortare a deşeurilor municipale din staţiile de sortare; e)cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate provenite de la operatorii economici valorificatori sau operatorii economici/persoane fizice care deţin o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; f)cantităţile de deşeuri de ambalaje provenite din activitatea proprie a operatorilor economici prevăzuţi la art. 24, care fac obiectul contractului de preluare a responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje, încredinţate unui operator economic colector sau valorificator de către operatorii economici prevăzuţi la art. 24, cu respectarea prevederilor art. 23; g)cantităţile de anvelope uzate provenite din activitatea proprie a operatorilor economici prevăzuţi la art. 40, care fac obiectul contractului de preluare a responsabilităţii gestionării anvelopelor uzate, încredinţate unui operator economic colector sau valorificator de către operatorii economici prevăzuţi la art. 40. Articolul 74(1) Programul informatic de asistenţă privind completarea formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu", elaborat şi pus la dispoziţia contribuabililor/ plătitorilor în mod gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, conţine modulul pentru calculul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Programul informatic de asistenţă poate fi descărcat gratuit de pe site-ul web al Administraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro.(3) Programul informatic de asistenţă are ca date de intrare cantităţile de ambalaje ale bunurilor ambalate introduse pe piaţa naţională, cantităţile de ambalaje de desfacere distribuite pentru prima dată pe piaţa naţională, pe tip de material, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin reciclare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin alte operaţii de valorificare sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie. Capitolul XVI Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. w) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 75(1) Începând cu 1 ianuarie 2017, obligaţia de a declara la Fondul pentru mediu contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională echipamente electrice şi electronice, denumite în continuare EEE, care fac obiectul domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice. (2) Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017, contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual pentru diferenţa dintre cantităţile de EEE declarate ca fiind introduse pe piaţa naţională de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională EEE şi cantităţile de EEE constatate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind introduse pe piaţa naţională.(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de EEE corespunzătoare ratelor anuale minime de colectare prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice şi cantităţile de deşeuri de EEE efectiv colectate.(4) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte numai în cazul neîndeplinirii ratelor anuale minime de colectare a deşeurilor de EEE corespunzătoare cantităţilor de EEE introduse pe piaţa naţională pentru care nu s-a predat responsabilitatea unor operatori economici autorizaţi sau care nu au fost declarate în cadrul unor contracte de preluare de responsabilitate. Articolul 76 Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017, operatorii economici prevăzuţi la art. 75 sunt obligaţi: a)să stabilească lunar, pentru fiecare categorie de EEE, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, cantităţile introduse pe piaţa naţională pentru care există obligaţia de a declara, potrivit art. 75 alin. (1); b)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantitatea de EEE introdusă pe piaţa naţională pentru care există obligaţia de a declara, potrivit art. 75 alin. (1), pe categorii, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018. Articolul 77 Operatorii economici prevăzuţi la art. 75 pot realiza obligaţiile anuale de colectare a deşeurilor de EEE în mod individual sau prin transferarea responsabilităţii către o organizaţie colectivă, conform prevederilor art. 25 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Articolul 78(1) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se determină ca fiind produsul dintre cantitatea totală de deşeuri de EEE corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, diminuată cu cantitatea de deşeuri de EEE efectiv colectate şi contribuţia stabilită în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Pentru calculul contribuţiei la Fondul pentru mediu se aplică următoarea formulă:Contribuţia = {[(Qt1deee – Qc1deee)] x C1}+{[(Qt2deee – Qc2deee)] x C2]}, unde: Contribuţia - contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Qt1deee - cantitatea totală de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din EEE pentru care există obligaţia de a plăti contribuţia conform art. 75, pentru categoriile 1-4, 6-10 până la data de 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018; Qc1deee - cantitatea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din EEE pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti contribuţia, ce au fost colectate, pentru categoriile 1-4, 6-10 până la data de 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018; C1 - contribuţia prevăzută în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru categoriile 1-4, 6-10 până la data de 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018; Qt2deee - cantitatea totală de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din EEE pentru care există obligaţia de a plăti contribuţia conform art. 75, pentru categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018; Qc2deee - cantitatea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din EEE pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti contribuţia, ce au fost colectate, pentru categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018; C2 - contribuţia prevăzută în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018. (3) Pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 75 care pun pe piaţă EEE din mai multe categorii, încadrate conform anexei nr. 1, respectiv anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, determinarea îndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare şi calculare a taxelor datorate către Fondul pentru mediu, atunci când este cazul, se va face separat, pe cele 2 fluxuri, astfel cum sunt acestea definite în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 75 care pun pe piaţă şi EEE din categoria 5 încadrate conform anexei nr. 1, respectiv categoria 3 conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, se consideră îndeplinite obligaţiile anuale de colectare, avându-se în vedere exclusiv deşeurile de produse provenite din această categorie.(5) Dacă în formula prevăzută la alin. (2) diferenţa are o valoare negativă, atunci se consideră în calcul ca având valoarea 0 (zero).(6) Cantitatea de deşeuri de EEE colectată într-un an suplimentar faţă de obligaţiile anuale de colectare nu poate compensa obligaţiile aferente altor ani. Articolul 79 Începând cu data de 1 ianuarie 2018, operatorii economici prevăzuţi la art. 75 care îşi realizează în mod individual ratele minime anuale de colectare, conform prevederilor art. 25 alin. (6) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, sunt obligaţi: a)să stabilească lunar, pentru fiecare categorie de EEE, cantităţile introduse pe piaţa naţională pentru care există obligaţia potrivit art. 75 alin. (1), conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018; b)să stabilească lunar, pentru fiecare categorie de EEE, cantităţile de deşeuri de EEE colectate de pe piaţa naţională; c)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, pentru fiecare categorie de EEE, cantitatea de EEE pentru care există obligaţia de a declara, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, potrivit art. 75 alin. (1), precum şi cantitatea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice pentru care există obligaţia de a declara, conform art. 75, care a fost colectată de pe piaţa naţională şi încredinţate spre valorificare, separat, (i) pentru categoriile 1-4, 6-10 până la 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018 şi (ii) categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018; d)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 75, pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare, separat, (i) pentru categoriile 1-4, 6-10 până la 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018 şi (ii) categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018. Articolul 80 Operatorii economici prevăzuţi la art. 75 care îşi îndeplinesc în mod individual obligaţiile anuale de colectare, conform prevederilor art. 25 alin. (6) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, sunt obligaţi să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor financiar-contabile şi a documentelor justificative, pentru: a)cantităţile de deşeuri de EEE provenite din activitatea proprie, pe fiecare categorie, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018; b)cantităţile de deşeuri de EEE provenite de la generatori sau deţinători de deşeuri de EEE, staţii de sortare, colectori autorizaţi, pe fiecare categorie, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018; c)cantităţile de deşeuri de EEE provenite din activitatea proprie sau de la generatori sau deţinători de deşeuri de EEE, staţii de sortare, colectori sau valorificatori autorizaţi, care au fost încredinţate, în baza unui contract, unui operator economic colector sau valorificator, pe fiecare categorie, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018; d)trasabilitatea deşeurilor de EEE provenite din activitatea proprie şi a celor provenite de la generatori sau deţinători de deşeuri de EEE, staţii de sortare, colectori şi/sau valorificatori autorizaţi, evidenţiată pe categorie de EEE, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, de la generatorul de deşeuri până la operatorul economic colector sau valorificator, care să conţină în mod clar cel puţin următoarele informaţii: 1. datele de identificare ale generatorilor deşeurilor, ale staţiilor de sortare sau, în cazul sortărilor din deşeuri municipale, ale colectorilor; 2. datele de identificare ale operatorilor economici comercianţi, dacă este cazul, care acţionează ca intermediari începând de la generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi până la operatorii economici colectori sau valorificatori; 3. datele de identificare ale operatorilor economici colectori sau valorificatori; 4. cantităţile tranzacţionate pentru realizarea obiectivelor anuale de colectare, distinct pentru fiecare din operatorii economici prevăzuţi la lit. a)-c), precum şi data tranzacţiilor. Articolul 81(1) Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice sunt necesare următoarele:a)deşeurile de EEE prevăzute la art. 80 care provin din activitatea proprie trebuie să fie înregistrate cu respectarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare; b)cantităţile de deşeuri de EEE menţionate la art. 80 lit. c) trebuie să facă obiectul unei prestări de servicii de colectare, în care prestatorul este operatorul economic colector sau valorificator, iar beneficiarul operator economic prevăzut la art. 75; facturarea serviciilor de colectare deşeuri de EEE se va face în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu reglementările contabile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în baza documentelor care dovedesc colectarea respectivelor deşeuri de EEE pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 75. (2) Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de EEE care colectează şi valorifică deşeuri de EEE pentru operatorii prevăzuţi la art. 75 sunt obligaţi să menţioneze în contracte, pe documentele fiscale şi pe documentele de însoţire a transportului de deşeuri de EEE dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare.(3) În lipsa facturii fiscale de prestare de servicii menţionate la alin (1) lit. b) şi a menţiunii prevăzute la alin. (2), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate de către operatorul economic colector sau valorificator pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 75. Articolul 82 Începând cu data de 1 ianuarie 2018, operatorii economici prevăzuţi la art. 75 care îşi îndeplinesc obligaţiile anuale de colectare prin transferarea responsabilităţii către o organizaţie colectivă, conform prevederilor art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, sunt obligaţi: a)să stabilească lunar, pentru fiecare categorie, cantităţile de EEE, pe fiecare categorie de EEE, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, pentru care există obligaţia de a declara, potrivit art. 75 alin. (1); b)să obţină lunar de la organizaţia colectivă cu care au încheiat contractul pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare, pentru fiecare categorie de EEE, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, situaţia cantităţilor de deşeuri de EEE colectate; c)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de EEE totale şi pe fiecare categorie, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, pentru care există obligaţia de declarare potrivit art. 75, precum şi cantităţile de deşeuri de EEE totale şi pe fiecare categorie, colectate conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018; d)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 75, pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare. Articolul 83(1) Pot face obiectul contractului încheiat între operatorii economici prevăzuţi la art. 82 şi o organizaţie colectivă către care se transferă responsabilitatea, potrivit prevederilor art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, numai cantităţile de EEE pentru care există obligaţia de declarare prevăzută la art. 75, începând cu luna în care a fost încheiat contractul.(2) La data semnării contractului pentru realizarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de EEE, operatorii economici prevăzuţi la art. 75 au obligaţia să fie înregistraţi în evidenţele fiscale ale Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Dovada înregistrării este certificatul de atestare a obligaţiilor fiscale la Fondul pentru mediu, document care trebuie obţinut până la încheierea contractului.(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de EEE sunt luate în considerare cantităţile de deşeuri de EEE contractate de organizaţiile colective cu operatori economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de EEE, pentru care se asigură trasabilitatea prin documente financiar-contabile şi documente justificative până la operatorul economic colector sau valorificator, după cum urmează:a)cantităţile de deşeuri de EEE colectate în baza unui contract cu un operator economic care asigură serviciile de salubrizare a localităţilor; b)cantităţile de deşeuri de EEE colectate în baza unui contract cu un operator economic autorizat să colecteze deşeuri de EEE prin achiziţie de la populaţie sau de la distribuitori şi comercianţi; c)cantităţile de deşeuri de EEE provenite de la operatorii economici ce acţionează ca intermediari între generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi operatorii economici valorificatori; d)cantităţile de deşeuri de EEE rezultate din procesul de sortare a deşeurilor municipale din staţiile de sortare; e)cantităţile de deşeuri de EEE provenite de la operatorii economici valorificatori; f)cantităţile de deşeuri de EEE provenite din activitatea proprie care fac obiectul contractului de preluare a responsabilităţii gestionării deşeurilor de EEE, încredinţate unui operator economic colector sau valorificator de către operatorii economici prevăzuţi la art. 82, cu respectarea prevederilor art. 81. Articolul 84(1) Operatorii economici care colectează deşeuri de EEE pentru organizaţiile colective, autorizate potrivit prevederilor art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, sunt obligaţi să menţioneze în contracte şi în documentele contabile de însoţire a deşeurilor de EEE dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare.(2) În lipsa menţiunii prevăzute la alin. (1), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de EEE şi nu vor fi luate în calcul la stabilirea obligaţiilor de plată ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 75.(3) Operaţia de colectare se recunoaşte dacă este autorizată şi dacă este desfăşurată de către operatorul economic potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu. Articolul 85(1) Programul informatic de asistenţă privind completarea formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu", elaborat şi pus la dispoziţia contribuabililor/ plătitorilor în mod gratuit de Administraţia Fondului pentru Mediu, conţine modulul pentru calculul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. w) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Programul informatic de asistenţă poate fi descărcat gratuit de pe site-ul web al Administraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro(3) Programul informatic de asistenţă are ca date de intrare cantităţile de EEE introduse pe piaţa naţională pe categorii, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018, şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, şi cantităţile de deşeuri de EEE colectate şi încredinţate unui operator economic colector sau valorificator, pe categorii, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018. Capitolul XVII Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 86(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2017, obligaţia de a declara la Fondul pentru mediu contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională baterii şi acumulatori portabili care fac obiectul domeniului de aplicare al Hotărârii Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017, contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. x) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual pentru diferenţa dintre cantităţile de baterii şi acumulatori portabili declarate ca fiind introduse pe piaţa naţională de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională baterii şi acumulatori portabili şi cantităţile de baterii şi acumulatori portabili constatate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind introduse pe piaţa naţională.(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. x) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare, prevăzute la art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili efectiv colectate.(4) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. x) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare cantităţilor de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională pentru care nu s-a predat responsabilitatea unor operatori economici autorizaţi sau care nu au fost declarate în cadrul unor contracte de preluare de responsabilitate. Articolul 87 Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017, operatorii economici prevăzuţi la art. 86 sunt obligaţi: a)să stabilească lunar cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională pentru care există obligaţia de a declara, potrivit art. 86 alin. (1); b)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantitatea de baterii şi acumulatori portabili introdusă pe piaţa naţională pentru care există obligaţia de a declara, potrivit art. 86 alin. (1). Articolul 88 Operatorii economici prevăzuţi la art. 86 pot realiza obligaţiile anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili în mod individual sau prin transferarea responsabilităţii către o organizaţie colectivă, conform prevederilor art. 7 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 89(1) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. x) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se determină ca fiind produsul dintre cantitatea totală de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, diminuată cu cantitatea de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili efectiv colectate, şi contribuţia de 4 lei/kg.(2) Pentru calculul contribuţiei la Fondul pentru mediu se aplică următoarea formulă:Contribuţia = [(Qtdbap – Qcdbap] x 4 lei/kg, unde: Contribuţia - contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Qtdbap - cantitatea totală de deşeuri de baterii şi acumulatorilor portabili corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare; Qcdbap - cantitatea de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili provenite din baterii şi acumulatori portabili pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti conform art. 86, care au fost efectiv colectate. (3) Dacă în formula prevăzută la alin. (2) diferenţa are o valoare negativă, atunci se consideră în calcul ca având valoarea 0 (zero).(4) Cantitatea de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectată într-un an suplimentar faţă de obligaţiile anuale de colectare nu poate compensa obligaţiile aferente altor ani. Articolul 90 Începând cu data de 1 ianuarie 2018, operatorii economici prevăzuţi la art. 86 care îşi realizează în mod individual obiectivele anuale de colectare, conform prevederilor art. 7 alin. (7) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi: a)să stabilească lunar, pentru fiecare categorie de baterii şi acumulatori portabili, cantităţile introduse pe piaţa naţională pentru care există obligaţia potrivit art. 86 alin. (1); b)să stabilească lunar cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate de pe piaţa naţională; c)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantitatea de baterii şi acumulatori portabili introdusă pe piaţa naţională pentru care există obligaţia de a declara, potrivit art. 86 alin. (1), precum şi cantitatea de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti conform art. 86, care a fost colectată de pe piaţa naţională; d)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 86, pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare. Articolul 91 Operatorii economici prevăzuţi la art. 86 care îşi realizează în mod individual obligaţiile anuale de colectare, conform prevederilor art. 7 alin. (7) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor financiar-contabile şi a documentelor justificative, pentru: a)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili provenite din activitatea proprie; b)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili provenite de la generatori sau deţinători de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, staţii de sortare, colectori autorizaţi; c)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili provenite din activitatea proprie sau de la generatori sau deţinători de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, staţii de sortare, colectori autorizaţi, care au fost încredinţate, în baza unui contract, unui operator economic colector sau valorificator; d)trasabilitatea deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili provenite din activitatea proprie şi a celor provenite de la generatori sau deţinători de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, staţii de sortare, colectori autorizaţi, evidenţiată pe categorie de baterii şi acumulatori portabili, de la generatorul de deşeuri până la operatorul economic colector sau valorificator, care să conţină în mod clar cel puţin următoarele informaţii:1. datele de identificare ale generatorilor deşeurilor, ale staţiilor de sortare sau, în cazul sortărilor din deşeuri municipale, ale colectorilor; 2. datele de identificare ale operatorilor economici comercianţi, dacă este cazul, care acţionează ca intermediari începând de la generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi până la operatorii economici colectori sau valorificatori; 3. datele de identificare ale operatorilor economici colectori sau valorificatori; 4. cantităţile tranzacţionate pentru realizarea obiectivelor anuale de colectare, distinct pentru fiecare din operatorii economici prevăzuţi la lit. a)-c), precum şi data tranzacţiilor. Articolul 92(1) Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili sunt necesare următoarele:a)deşeurile de baterii şi acumulatori portabili prevăzute la art. 91 ce provin din activitatea proprie să fie înregistrate cu respectarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare; b)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili menţionate la art. 91 lit. c) să facă obiectul unei prestări de servicii de colectare în care prestatorul este operatorul economic colector sau valorificator, iar beneficiarul, operatorul economic prevăzut la art. 100; facturarea serviciilor de colectare deşeuri de baterii şi acumulatori portabili se va face în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu reglementările contabile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în baza documentelor care dovedesc colectarea respectivelor deşeuri de baterii şi acumulatori portabili pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 86. (2) Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili care colectează şi valorifică deşeuri de baterii şi acumulatori portabili pentru operatorii prevăzuţi la art. 86 sunt obligaţi să menţioneze în contracte, pe documentele fiscale şi pe documentele de însoţire a transportului de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare.(3) În lipsa facturii fiscale de prestare de servicii menţionate la alin. (1) lit. b) şi a menţiunii prevăzute la alin. (2), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate de către operatorul economic valorificator pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 86. Articolul 93 Începând cu data de 1 ianuarie 2018, operatorii economici prevăzuţi la art. 86 care îşi îndeplinesc obligaţiile anuale de colectare prin transferarea responsabilităţii către o organizaţie colectivă, conform prevederilor art. 7 alin. (7) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi: a)să stabilească lunar, pentru fiecare categorie, cantităţile de baterii şi acumulatori portabili pentru care există această obligaţie, potrivit art. 86 alin. (1); b)să obţină lunar de la organizaţia colectivă cu care au încheiat contractul pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare situaţia cantităţilor de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate; c)să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de baterii şi acumulatori portabili pentru care există obligaţia de declarare, potrivit art. 86, precum şi cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate; d)să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 86, pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare. Articolul 94(1) Pot face obiectul contractului dintre operatorii economici prevăzuţi la art. 93 şi o organizaţie colectivă către care se transferă responsabilitatea, potrivit prevederilor art. 7 alin. (7) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, numai cantităţile de baterii şi acumulatori portabili pentru care există obligaţia de declarare prevăzută la art. 86 începând cu luna în care a fost încheiat contractul.(2) La data semnării contractului pentru realizarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, operatorii economici prevăzuţi la art. 86 au obligaţia să fie înregistraţi în evidenţele fiscale ale Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Dovada înregistrării este certificatul de atestare a obligaţiilor fiscale la Fondul pentru mediu, document care trebuie obţinut până la încheierea contractului.(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili sunt luate în considerare cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili contractate de organizaţiile colective cu operatori economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, pentru care se asigură trasabilitatea prin documente financiar-contabile şi documente justificative până la operatorul economic colector sau valorificator, după cum urmează:a)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate în baza unui contract cu un operator economic care asigură serviciile de salubrizare a localităţilor; b)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate în baza unui contract cu un operator economic autorizat să colecteze deşeuri de baterii şi acumulatori portabili prin achiziţie de la populaţie sau de la distribuitori şi comercianţi; c)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili provenite de la operatori economici ce acţionează ca intermediari între generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi operatorii economici valorificatori; d)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili rezultate din procesul de sortare a deşeurilor municipale din staţiile de sortare; e)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili provenite de la operatorii economici valorificatori; f)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili provenite din activitatea proprie care fac obiectul contractului de preluare a responsabilităţii gestionării deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, încredinţate unui operator economic colector sau valorificator de către operatorii economici prevăzuţi la art. 93, cu respectarea prevederilor art. 92. Articolul 95(1) Operatorii economici care colectează deşeuri de baterii şi acumulatori portabili pentru organizaţiile colective, autorizate potrivit prevederilor art. 7 alin. (7) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să menţioneze în contracte şi în documentele contabile de însoţire a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare.(2) În lipsa menţiunii prevăzute la alin. (1), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili şi nu vor fi luate în calcul la stabilirea obligaţiilor de plată ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 86.(3) Operaţia de colectare se recunoaşte dacă este autorizată şi dacă este desfăşurată de către operatorul economic potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu. Articolul 96(1) Programul informatic de asistenţă privind completarea formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu", elaborat şi pus la dispoziţia contribuabililor/ plătitorilor în mod gratuit de Administraţia Fondului pentru Mediu, conţine modulul pentru calculul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Programul informatic de asistenţă poate fi descărcat gratuit de pe site-ul web al Administraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro.(3) Programul informatic de asistenţă are ca date de intrare cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate şi încredinţate unui operator economic colector sau valorificator. Capitolul XVIII Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 97(1) Începând cu 1 ianuarie 2019, obligaţia de a declara la Fondul pentru mediu contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine:a)operatorilor economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, pentru cantităţile de echipamente electrice şi electronice pentru care au preluat responsabilităţile, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice; b)operatorilor economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, pentru cantităţile de baterii şi acumulatori portabili pentru care au preluat responsabilităţile, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (7) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual de către:a)operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) lit. a) pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de EEE corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare prevăzute în anexa nr. 6 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice şi cantităţile de deşeuri de EEE efectiv colectate; b)operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) lit. b) pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare prevăzute la art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili efectiv colectate. (3) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de colectare a deşeurilor de EEE, respectiv de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, corespunzătoare cantităţilor de EEE, respectiv cantităţilor de baterii şi acumulatori portabili pentru care au preluat responsabilitatea. Articolul 98 La stabilirea contribuţiei în cazul operatorilor economici prevăzuţi la art. 97 alin. (1) lit. a) se vor lua în considerare următoarele: 1. Contribuţia se determină ca fiind produsul dintre cantitatea totală de deşeuri de EEE corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, diminuată cu cantitatea de deşeuri de EEE efectiv colectate, şi contribuţia stabilită în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Determinarea contribuţiei pentru categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018 se face luându-se în calcul doar deşeurile de EEE din această categorie. 3. Determinarea contribuţiei pentru categoriile 1-4, 6-10 până la data de 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018 se face luându-se în calcul doar deşeurile de EEE din aceste categorii. 4. Pentru calculul contribuţiei la Fondul pentru mediu se aplică următoarea formulă: Contribuţia = {[(Q1tdeee – Q1cdeee) x C1] + [(Q2tdeee – Q2cdeee) x C2]}, unde: Contribuţia - contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Q1tdeee - cantitatea totală de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din EEE pentru care există obligaţia de a plăti contribuţia conform art. 97, pentru categoriile 1-4, 6-10 până la data de 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018; Q1cdeee - cantitatea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din EEE pentru care există obligaţia de a plăti contribuţia, ce au fost colectate, pentru categoriile 1-4, 6-10 până la data de 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018; C1 - contribuţia prevăzută în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru categoriile 1-4, 6-10 până la data de 14 august 2018, respectiv categoriile 1-2, 4-6 începând cu data de 15 august 2018; Q2tdeee - cantitatea totală de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din EEE pentru care există obligaţia de a plăti contribuţia conform art. 97, pentru categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018; Q2cdeee - cantitatea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din EEE pentru care există obligaţia de a plăti contribuţia, ce au fost colectate, pentru categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018; C2 - contribuţia prevăzută în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru categoria 5 până la data de 14 august 2018, respectiv categoria 3 începând cu data de 15 august 2018. 5. Dacă în formula prevăzută la pct. 4 diferenţa are o valoare negativă, atunci se consideră în calcul ca având valoarea 0 (zero). 6. Cantitatea de deşeuri de EEE colectată într-un an suplimentar faţă de obligaţiile anuale de colectare nu poate compensa obligaţiile aferente altor ani. Articolul 99 La stabilirea contribuţiei în cazul operatorilor economici prevăzuţi la art. 97 alin. (1) lit. b) se vor lua în considerare următoarele: 1. Contribuţia se determină ca fiind produsul dintre cantitatea totală de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, diminuată cu cantitatea de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili efectiv colectate, şi contribuţia de 4 lei/kg. 2. Pentru calculul contribuţiei la Fondul pentru mediu se aplică următoarea formulă: Contribuţia = [(Qtdbap – Qcdbap] x 4 lei/kg, unde: Contribuţia - contribuţia datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei; Qtdbap - cantitatea totală de deşeuri de baterii şi acumulatorilor portabili, corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare; Qcdbap - cantitatea de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, provenite din baterii şi acumulatori portabili pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti conform art. 97, care au fost efectiv colectate. 3. Dacă în formula prevăzută la pct. 2 diferenţa are o valoare negativă, atunci se consideră în calcul ca având valoarea 0 (zero). 4. Cantitatea de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectată într-un an suplimentar faţă de obligaţiile anuale de colectare nu poate compensa obligaţiile aferente altor ani. Articolul 100 Operatorii economici prevăzuţi la art. 97 sunt obligaţi: a)să stabilească semestrial, pentru fiecare categorie, cantităţile de EEE, respectiv de baterii şi acumulatori portabili pentru care s-a preluat responsabilitatea îndeplinirii obligaţiilor; b)să stabilească semestrial, pentru fiecare categorie, cantităţile de deşeuri de EEE, respectiv cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili care au fost colectate; c)începând cu 1 ianuarie 2019, să declare semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de EEE totale şi pe fiecare categorie pentru care există obligaţia de a declara potrivit art. 97, cantităţile de deşeuri de EEE totale şi pe fiecare categorie colectate, respectiv cantităţile de baterii şi acumulatori portabili pentru care există obligaţia de a declara potrivit art. 97 şi cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate; d)începând cu 1 ianuarie 2019, să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, respectiv a obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili pentru care există obligaţia de a declara şi de a plăti potrivit art. 97. Articolul 101 Operatorii economici prevăzuţi la art. 97 sunt obligaţi să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor financiar-contabile şi a documentelor justificative, pentru: a)cantităţile de echipamente electrice şi electronice, respectiv de baterii şi acumulatori portabili, pentru care s-a preluat responsabilitatea îndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare; b)cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, respectiv de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, provenite de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi; c)trasabilitatea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice colectate, respectiv cea a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili colectate, pe fiecare categorie, de la producătorul de deşeuri până la operatorul economic colector sau valorificator, care să conţină în mod clar cel puţin următoarele informaţii: 1. datele de identificare ale generatorilor deşeurilor, ale staţiilor de sortare sau, în cazul sortărilor din deşeuri municipale, ale colectorilor; 2. datele de identificare ale operatorilor economici comercianţi, dacă este cazul, ce acţionează ca intermediari începând de la generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi până la operatorii economici colectori sau valorificatori; 3. datele de identificare ale operatorilor economici colectori sau valorificatori; 4. cantităţile tranzacţionate pentru realizarea obligaţiilor anuale de colectare, distinct pentru fiecare din operatorii economici prevăzuţi la lit. a)-c), precum şi data tranzacţiilor; d)contractele încheiate cu operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, respectiv deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili. Articolul 102(1) Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, respectiv a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, sunt necesare următoarele:a)Facturarea serviciilor de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, respectiv de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili se va face în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu reglementările contabile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în baza documentelor care dovedesc valorificarea/reciclarea/gestionarea respectivelor deşeuri. b)Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice care colectează deşeuri de echipamente electrice şi electronice pentru operatorii prevăzuţi la art. 97 sunt obligaţi să menţioneze în contracte, pe documentele fiscale şi pe documentele de însoţire ale transportului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de deşeuri de echipamente electrice şi electronice. c)Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, care colectează deşeuri de baterii şi acumulatori portabili pentru operatorii prevăzuţi la art. 97, sunt obligaţi să menţioneze în contracte, pe documentele fiscale şi pe documentele de însoţire ale transportului de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili. (2) În lipsa facturii fiscale de prestare a serviciilor de colectare menţionate la alin. (1) lit. a) şi a menţiunii prevăzute la alin. (1) lit. b), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate de către operatorul economic colector pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 97.(3) Operaţia de colectare se recunoaşte dacă este autorizată şi dacă este desfăşurată de către operatorul economic potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu. Articolul 103 Pentru îndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, respectiv a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, sunt luate în considerare numai cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, respectiv de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, contractate de operatorii economici prevăzuţi la art. 97 cu operatori economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de EEE, respectiv de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, pentru care se asigură trasabilitatea prin documente financiar-contabile şi documente justificative până la operatorul economic colector sau valorificator, după cum urmează: a)cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, respectiv de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, colectate în baza unui contract cu un operator economic care asigură serviciile de salubrizare a localităţilor; b)cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, respectiv de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, colectate în baza unui contract cu un operator economic autorizat să colecteze astfel de deşeuri prin achiziţie de la populaţie sau de la distribuitori şi comercianţi; c)cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, respectiv de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, provenite de la colectori autorizaţi sau alţi operatorii economici care acţionează ca intermediari între generatorii deşeurilor, staţiile de sortare, colectorii iniţiali şi operatorii economici valorificatori; d)cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, respectiv de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, rezultate din procesul de sortare a deşeurilor municipale din staţiile de sortare; e)cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, respectiv de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, provenite de la operatorii economici valorificatori; f)cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din activitatea proprie a operatorilor economici prevăzuţi la art. 82, care fac obiectul contractului de preluare a responsabilităţii, încredinţate unui operator economic colector sau valorificator de către operatorii economici prevăzuţi la art. 82, cu respectarea prevederilor art. 81; g)cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, provenite din activitatea proprie a operatorilor economici prevăzuţi la art. 93, care fac obiectul contractului de preluare a responsabilităţii, încredinţate unui operator economic colector sau valorificator de către operatorii economici prevăzuţi la art. 93, cu respectarea prevederilor art. 92. Articolul 104(1) Programul informatic de asistenţă privind completarea formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu", elaborat şi pus la dispoziţia contribuabililor/ plătitorilor în mod gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, conţine modulul pentru calculul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Programul informatic de asistenţă poate fi descărcat gratuit de pe site-ul web al Administraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro.(3) Programul informatic de asistenţă are ca date de intrare cantităţile de EEE puse pe piaţă, pe categorii, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, şi cantităţile de deşeuri de EEE colectate şi încredinţate unui operator economic valorificator, pe categorii, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice până la data de 14 august 2018 şi conform anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice începând cu data de 15 august 2018, respectiv cantităţile de baterii şi acumulatori portabili, introduse pe piaţa naţională, şi cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, colectate şi încredinţate unui operator economic colector sau valorificator. ANEXĂ la metodologie SEMNIFICAŢIA TERMENILOR SPECIFICI 1. Ambalaj este definit potrivit prevederilor pct. 1 lit. c) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Ambalaj de desfacere este definit potrivit prevederilor pct. 1 lit. h) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Ambalaj reutilizabil este definit potrivit prevederilor pct. 1 lit. g) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare. 4. Anvelope noi sunt definite potrivit prevederilor anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. 5. Anvelope uzate sunt definite potrivit prevederilor anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. 6. Anvelope uzate destinate reutilizării sunt definite potrivit prevederilor anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. 7. Baterii şi acumulatori sunt definiţi potrivit prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare. 8. Certificate de emisii de gaze cu efect de seră sunt definite potrivit prevederilor art. 3 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare. 9. Certificat verde este definit potrivit prevederilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 10. Cu titlu profesional, semnificând în cadrul activităţii desfăşurate în mod obişnuit şi repetat, în scop lucrativ. 11. Depozit de deşeu este definit potrivit prevederilor lit. b) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare. 12. Deşeu este definit potrivit prevederilor pct. 9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 13. Deşeuri de ambalaje sunt definite potrivit prevederilor pct. 1 lit. k) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare. 14. Deşeu de baterii sau acumulatori este definit conform prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare. 15. Deşeuri de echipamente electrice şi electronice sunt definite potrivit prevederilor lit. e) din anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice. 16. Deţinătorul de deşeuri este definit potrivit prevederilor pct. 10 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 17. a) Deşeuri inerte sunt definite potrivit prevederilor lit. f) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare. b)Deşeuri nepericuloase sunt clasificate ca nepericuloase conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. c)Deşeuri municipale sunt definite potrivit prevederilor lit. h) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, ca reprezentând deşeuri menajere şi alte deşeuri care, prin natură sau compoziţie, sunt similare cu deşeurile menajere. 18. Echipamente electrice şi electronice (EEE) sunt definite potrivit prevederilor lit. a) din anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice. 19. Eliminarea este definită potrivit prevederilor pct. 12 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi este detaliată în anexa nr. 2 la acelaşi act normativ. 20. Emisie este definită potrivit prevederilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale. 21. Generator de deşeuri este asimilat producătorului/ deţinătorului de deşeuri definit conform prevederilor pct. 17 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 22. Gestionarea deşeurilor este definită conform prevederilor pct. 14 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 23. Introducere pe piaţa naţională, în sensul prevederilor capitolelor V şi XV, este definită potrivit lit. z) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare. 24. Introducere pe piaţa naţională, în sensul prevederilor capitolului VI, este definită potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei. 25. Introducere pe piaţa naţională, în sensul prevederilor capitolului VIII, este definită potrivit anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. 26. Introducere pe piaţa naţională, în sensul prevederilor capitolului XII, este acţiunea de a face disponibil pe piaţa naţională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii şi/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu. Produsele fabricate pentru un operator economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune în România în numele său, se consideră a fi introduse pe piaţa naţională de către acesta. 27. Introducere pe piaţa naţională, în sensul prevederilor capitolelor XVI şi XVIII, este definită potrivit prevederilor lit. m) din anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice. 28. Introducere pe piaţa naţională, în sensul prevederilor capitolelor XVII şi XVIII, este definită potrivit art. 3 lit. n) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare. 29. Masă lemnoasă este definită potrivit prevederilor pct. 20 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 30. Materiale lemnoase sunt definite potrivit prevederilor pct. 21 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 31. Operator, în sensul prevederilor capitolului XIII, semnifică orice persoană care operează sau controlează o instalaţie care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare, sau care, potrivit legislaţiei în vigoare, a fost învestită cu putere de decizie economică asupra funcţionării tehnice a instalaţiei. 32. Operatorul de aeronave este definit potrivit prevederilor art. 3 lit. p) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare. 33. Operator economic este definit conform prevederilor Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările ulterioare. 34. Operator economic colector semnifică operatorul economic autorizat pentru strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea şi stocarea preliminară a deşeurilor în vederea transportării la o instalaţie de tratare. 35. Operator economic valorificator semnifică operatorul economic care desfăşoară activităţile de valorificare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 36. Organizaţie colectivă este definită conform prevederilor lit. ş) din anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice. 37. Prima distribuire pe piaţa naţională semnifică primul transfer al proprietăţii, contra cost sau gratuit, pe piaţa naţională. 38. Producător de deşeuri este definit potrivit prevederilor pct. 17 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 39. Reciclare este definită potrivit prevederilor pct. 18 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 40. Resurse regenerabile şi neregenerabile sunt definite conform prevederilor art. 2 pct. 60 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare. 41. Sistem depozit este definit potrivit prevederilor lit. u) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare. 42. Surse regenerabile de energie sunt definite conform prevederilor art. 2 lit. ac) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 43. Surse staţionare care generează emisii de poluanţi în atmosferă semnifică construcţii, utilaje, instalaţii, inclusiv de ventilaţie, alte lucrări fixe care generează sau prin intermediul cărora se evacuează substanţe poluante în atmosferă, precum şi instalaţiile fixe de ardere aparţinând aceluiaşi operator economic, cu o putere instalată însumată mai mare sau egală cu 1 MW. 44. Trasabilitate este definită potrivit prevederilor pct. 22 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 45. Uleiuri semnifică toate uleiurile industriale şi lubrifianţii solizi sau lichizi, pe bază minerală, semisintetice, sintetice sau biogene. 46. Uleiuri de bază semnifică uleiurile minerale rafinate în care se introduc diferite adaosuri, cum ar fi aditivi sau alte substanţe organice ori anorganice, pentru obţinerea unor proprietăţi speciale. 47. Unităţi administrativ-teritoriale sunt definite potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) lit. i) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 48. Valorificare este definită potrivit prevederilor pct. 24 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar operaţiunile de valorificare sunt detaliate în anexa nr. 3 la acelaşi act normativ. 49. Valoarea justă semnifică suma la care poate fi tranzacţionat un activ de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2413/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2413 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 289 2015
    Do You Seek Funds To Pay Off Credits and Debts? { EllinasFinances@gmail.com } Is Here To Put A Stop To Your Financial Problems. We Offer All Kinds Of Loan (Personal Loan, Commercial Loan, etc.) We Give Out Loan With An Interest Rate Of 2%. Interested Applicants Should Contact Us Via Email: EllinasFinances@gmail.com Please Fill the Application Form Below: - Complete Name: - Loan Amount Needed: - Loan Duration: - Purpose Of Loan: - City / Country: - Telephone: - How Did You Hear About Us: If You Are Interested To Get A Loan Then Kindly Write Us With The Loan Requirement. Please, Contact Us via Email: EllinasFinances@gmail.com ,,,
ANONIM a comentat Hotărârea 737 2018
    O zi buna Aveți nevoie de un împrumut pentru fiecare scop? Te afli într-o problemă financiară? Bridge Finance este garantat în furnizarea de servicii financiare clienților cu o dobândă favorabilă. Împrumuturile noastre sunt ușoare și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem potrivi orice împrumut cu o rată a dobânzii de 2% la bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să ne contactați imediat prin (adrianbay0008@gmail.com)
ANONIM a comentat Decretul 25 1949
    kota: Balikpapan pekerjaan.:::::bisnis WhatsApp. (* (*) *) * +447723553516 Daftar sekarang: (aasimahaadilaahmed.loanfirm@gmail.com) Assalamualaikum Warahmatullahi Wabarakatuh Halo semua, mohon saran Anda semua di sini untuk tidak mengajukan pinjaman di setiap perusahaan pinjaman di situs ini, semua orang di sini adalah palsu dan curang, bahkan beberapa kesaksian di sini semuanya palsu, mereka adalah orang yang sama yang melakukan semuanya,. jadi harap berhati-hati untuk tidak menjadi korban penipuan pinjaman, saya telah ditipu 6 kali dari Rp150 juta untuk semacam biaya transfer, asuransi dan biaya perpajakan, tetapi setelah pembayaran saya saya tidak mendapatkan pinjaman saya, sebaliknya mereka bertanya kepada saya membayar lebih dan lagi. Tetapi Tuhan sangat bersyukur bahwa saya kemudian mendapat pinjaman modal sebesar Rp4,4 miliar dari Perusahaan tempat teman saya bekerja, (AASIMAHA ADILA AHMED LOAN FIRM), mereka adalah perusahaan terkemuka sekarang di Asia, mereka di sini untuk membantu kita semua yang memiliki telah scammed, jadi jika Anda memerlukan pinjaman lebih baik pergi ke kantor perusahaan di UNITED KINGDOM, Mereka memberikan pinjaman besar pinjaman internasional kepada pemilik bisnis di Malaysia dan Indonesia dan di seluruh dunia, mereka sangat cepat dalam pengiriman yang sah, yang sangat sederhana untuk mendapatkan dan hanya 1% tanpa jaminan. saya telah membayar semua hutang pinjaman bank dan bisnis saya dengan baik sekarang. Anda dapat menghubungi mereka baik-baik saja dengan Aplikasi Anda dengan mereka. Anda akan mendapatkan pinjaman dalam 1 jam, saya melakukan semua ini untuk membantu negara saya dari penipuan, dan saya juga membuat beberapa trik cara mengetahui pemberi pinjaman palsu.                            BAGAIMANA MENGETAHUI PEMENANG PALSU  Peminjam palsu tidak perlu meminta jaminan dan tidak ada situs web, Peminjam tidak memiliki sertifikat bisnis, Peminjam palsu tidak peduli dengan gaji bulanan Anda yang membuat Anda memenuhi syarat untuk pinjaman, Peminjam palsu tidak menggunakan gmail, tidak ada dominasi,Peminjam palsu tidak memiliki alamat kantor fisik, peminjam palsu meminta biaya pendaftaran dan biaya pajak. Email; jurjanibude0811@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
     HELLO IT XMAS AGAIN HAVE YOU BEEN LOOKING FOR A LOAN?? DO YOU NEED AN XMAS LOAN FOR YOU AND YOUR FAMILY FOR VACATION HARRYSTEVENLOANFIRM IS HERE TO HELP YOU FOR ANY AMOUNT OF LOAN CONTACT HIM ON harrystevenloanfirm@yahoo.com OR harrystevenloanfirm@gmail.com AS HE IS DYNAMIC,TRUSTWORTHY AND 100% RELIABLE......LOAN LENDER
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
     Three weeks ago my boyfriend broke up with me. it all started when i Travel to UK to spend my holiday with my friend,i was trying to contact him but it was not going through. So when i came back from UK i saw him with a lady kissing, i was frustrated and it gives me sleepless night. I called my friend told her what happened and she introduce me to a spell cater who helped her long time ago. Which i contact him and i never believed that the spell will work so easily because i have contacted many spell casters to get him back all they do is to take my money with no result. I am happy to tell you all that my boyfriend is back and committed to me alone and he do whatever i ask him to do with love and care. All thanks to DR ODUCK AYAMUD the great magician who helped me to restore my boy friend to me: oduckayamud49@yahoo.com OR oduckayamud49@gmail.com .... YOU CAN USE ANY OF THE EMAILS TO CONTACT HIM. Email this powerful and authentic spell caster via email now : oduckayamud49@yahoo.com OR oduckayamud49@gmail.com .... YOU CAN USE ANY OF THE EMAILS TO CONTACT HIM..YOU CAN ALSO CALL / ADD HIM UP ON WHATSAPP USING THIS MOBILE NUMBER:+2347059232579
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
     Attention: We at Harry Steven Loan Finance we offers loans at 2% interest rates to all our clients around the whole world, we are 100% guaranteed loan company that can deliver what we promise to our clients. With the track record that we have we can ensure you get the best of our service, we are proud to say that we help hundreds of thousands of people out that can't get help anywhere in the country, we can proudly say that we extended our business and it is as follows: We do Business Finance (Business Loan) for up to $9,000,000.00 and Above We do Consolidation Loan up to 5,000,000.00 even if you are blacklisted or under debt review We do home loans even if you are blacklisted or under debt review We do personal loans for up to $87,000.00 even if you are blacklisted or under debt review We do Car finance even if you are blacklisted or under debt review We do 2nd Bonds, Home Improvement and consolidation loans We do Wedding Finance loan well as well. We offer the above kinds of loans all at 2% interest That’s why we are proud to say we are the best and the only company that can assist and will help you. I hope and believe that you will find us and our company and our work to your satisfaction. Have you being declined because of your credit history contact us today for your speedy loan Approval and transfer, You can Apply today irrespective of your location or race so far you meet our criteria, Contact us today via email: ( harrystevenloanfirm@yahoo.com OR harrystevenloanfirm@gmail.com )
ANONIM a comentat Decretul 717 2012
    Hello Everyone, Welcome to the future! Financing made easy with Dr. Everett Cooper. Have you been looking for financing options for your new business plans, Are you seeking for a loan to expand your existing business, Do you find yourself in a bit of trouble with unpaid bills and you don’t know which way to go or where to turn to? Have you been turned down by your banks? Dr. Everett Cooper. says YES when your banks say NO. Contact us as we offer financial services at a low and affordable interest rate of 2% for long and short term loans. Interested applicants should contact us for further loan acquisition procedures. Our services include the following: *Refinancing Loans * Car Loan *Truck Loans * Home Loan * Mortgage Loan * Debt Consolidation Loan * Business Loan [secure and unsecured] * Personal Loan [secure and unsecured] * Students Loan and so many others. For more info; Contact us via Email: (everettcooperloans@gmail.com) Phone +1(347)-937-7455
ANONIM a comentat OUG 49 2004
    Bună ziua domnule / doamnă, Fericirea zilei tuturor! Sunt creditor și investitor privat. Aveți nevoie de un împrumut legitim, onest, serios și rapid? Te pot ajuta cu împrumuturi de garanție 100%, ofer împrumuturi de afaceri și personale la 3%, finanțăm și tot felul de proiecte. Pentru mai multe informații, contactați-ne la adresa: mariereillyfinancialaid@gmail.com Toate cele bune Marie Reilly
ANONIM a comentat Hotărârea 282 2008
    Hello Everyone, Welcome to the future! Financing made easy with Dr. Everett Cooper. Have you been looking for financing options for your new business plans, Are you seeking for a loan to expand your existing business, Do you find yourself in a bit of trouble with unpaid bills and you don’t know which way to go or where to turn to? Have you been turned down by your banks? Dr. Everett Cooper. says YES when your banks say NO. Contact us as we offer financial services at a low and affordable interest rate of 2% for long and short term loans. Interested applicants should contact us for further loan acquisition procedures. Our services include the following: *Refinancing Loans * Car Loan *Truck Loans * Home Loan * Mortgage Loan * Debt Consolidation Loan * Business Loan [secure and unsecured] * Personal Loan [secure and unsecured] * Students Loan and so many others. For more info; Contact us via Email: (everettcooperloans@gmail.com) Phone +1(347)-937-7455
ANONIM a comentat Hotărârea 737 2018
    Dragi solicitanți de împrumuturi Aveți dificultăți financiare? Vrei să începi propria ta afacere? Această companie de împrumut a fost înființată organizații pentru drepturile omului din întreaga lume cu scopul unic de a ajuta săracii și persoanele cu dificultăți financiare din viață. Dacă doriți să solicitați un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos e-mail: elenanino0007@gmail.com Nume: Suma necesară: Durata împrumutului: Numar de mobil: Mulțumesc și binecuvântează Dumnezeu ÎNCREDERE Elena
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2413/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu