Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2182 din 03.04.2012

privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din cadrul instituţiilor publice finanţate integral din bugetul de stat, instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
ACT EMIS DE: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 260 din 20 aprilie 2012



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011,în temeiul art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii şi patrimoniului naţional emite prezentul ordin. Articolul 1Drepturile de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul instituţiilor publice aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, finanţate din bugetul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, nu includ sumele ce reprezintă cheltuieli de judecată, despăgubiri, taxe judiciare şi altele asemenea. Articolul 2Procedura de efectuare a plăţii drepturilor de natură salarială devenite executorii până la 31 decembrie 2011 se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare. Articolul 3Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului instituţiilor publice aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se realizează potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă. Articolul 4Fondurile publice necesare pentru plata sumelor aferente tranşelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă vor fi alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru anii 2012, 2013, 2014, 2015 şi 2016, şi vor fi transferate în bugetele instituţiilor subordonate în cauză. Articolul 5Prevederile prezentului ordin se aplică de către instituţiile publice finanţate din bugetul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, ai căror conducători au calitatea de ordonatori terţiari de credite, astfel: 1. instituţiile aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, finanţate integral din bugetul de stat, vor achita valoarea titlului executoriu conform tranşelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă; 2. instituţiile aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, care au efectuat plăţi în anii 2010 şi 2011 vor achita diferenţa din valoarea titlului executoriu conform tranşelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă. Articolul 6(1) Structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor terţiari de credite vor transmite Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional datele aferente tranşelor stabilite potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, pe categorii de drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi pe alineatele clasificaţiei economice.(2) Pe baza datelor transmise de ordonatorii terţiari de credite, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va suplimenta bugetele instituţiilor publice şi va transfera în conturile de trezorerie deschise pe numele acestora sumele aferente plăţii tranşei stabilite potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.(3) Direcţia buget, finanţe, contabilitate va centraliza datele primite de la ordonatorii terţiari de credite şi va propune Ministerului Finanţelor Publice introducerea modificărilor corespunzătoare în proiectele de buget întocmite pentru anii 2013, 2014, 2015 şi 2016. Articolul 7(1) Plata sumelor reprezentând drepturi salariale prevăzute în titluri executorii se efectuează de fiecare ordonator terţiar de credite care asigură plata drepturilor băneşti personalului prevăzut la art. 1, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor, şi nu se cumulează cu drepturile salariale din luna plăţii.(2) Sumele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă vor fi plătite cu respectarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011. Articolul 8Ordonatorii terţiari de credite din subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 10La data intrării în vigoare a prezentului ordin se revocă orice alte dispoziţii contrare. Ministrul culturii şi patrimoniului naţional, Kelemen Hunor


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2182/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2182 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2182/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu