Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.182 din 31.05.2017

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 30/2016 privind aprobarea Manualului de procedură pentru implementarea proiectelor finanţate prin măsura 20 „Asistenţă tehnică" descrisă în capitolul 15.6 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020
ACT EMIS DE: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 427 din 09 iunie 2017

SmartCity1

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 220.493 din 30.05.2017, întocmit de Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală,în baza prevederilor:art. 65 şi 66 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului;

Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 22 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. Articolul IAnexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 30/2016 privind aprobarea Manualului de procedură pentru implementarea proiectelor finanţate prin măsura 20 „Asistenţă tehnică" descrisă în capitolul 15.6 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 şi 36 bis din 19 februarie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial"; Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 182/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 182 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 182/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu