Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1646 din 08.12.2011

pentru completarea Listei naţionale de specialişti din domeniul medicinei, al psihologiei şi al asistenţei sociale care pot participa la reevaluarea persoanelor adulte cu handicap ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma unor acţiuni de control dispuse prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale sau în situaţia în care Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap se sesizează din oficiu în cazul eliberării unor certificate de încadrare în grad de handicap fără respectarea prevederilor legale, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 1.508/1.487/2010
ACT EMIS DE: Ministerul Sanatatii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 871 din 09 decembrie 2011

SmartCity1

Având în vedere Referatul de aprobare nr. D.G.P.P.H./20.176 din 6 decembrie 2011 al Direcţiei generale protecţia persoanelor cu handicap,în baza prevederilor art. 903 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin: Articolul ILista naţională de specialişti din domeniul medicinei, al psihologiei şi al asistenţei sociale care pot participa la reevaluarea persoanelor adulte cu handicap ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma unor acţiuni de control dispuse prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale sau în situaţia în care Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap se sesizează din oficiu în cazul eliberării unor certificate de încadrare în grad de handicap fără respectarea prevederilor legale, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 1.508/1.487/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2011, se completează după cum urmează: 1. La punctul A „Domeniul medicinei“, după poziţia 44 se introduce o nouă poziţie, poziţia 441, cu următorul cuprins:
„441. Medic primar psihiatru State Mariana“

2. La punctul A, după poziţia 102 se introduce o nouă poziţie, poziţia 1021, cu următorul cuprins:

„1021. Medic primar pneumoftiziolog Bunea Gabriela Victoria“

3. La punctul A, după poziţia 168 se introduce o nouă poziţie, poziţia 1681, cu următorul cuprins:

„1681. Medic primar pneumoftiziolog Samoilă Mihaela Ivona“

4. La punctul A, după poziţia 221 se introduce o nouă poziţie, poziţia 2211, cu următorul cuprins:

„2211. Medic primar expertiză Bică Violeta“

5. La punctul B „Domeniul psihologiei“, după poziţia 37 se introduc două noi poziţii, poziţiile 371 şi 372, cu următorul cuprins:

„371. Psiholog principal Tudor Dorina
372. Psiholog practicant autonom Dinu Ionuţ Ciprian“

6. La punctul C „Domeniul asistenţei sociale“, după poziţia 5 se introduce o nouă poziţie, poziţia 51, cu următorul cuprins:

„51. Leternea Simona-Elena“

7. La punctul C, după poziţia 30 se introduce o nouă poziţie, poziţia 301, cu următorul cuprins:

„301. Juravlea Daniela“

8. La punctul C, după poziţia 68 se introduce o nouă poziţie, poziţia 681, cu următorul cuprins:

„681. Pandelea Gabriela“

9. La punctul C, după poziţia 189 se introduce o nouă poziţie, poziţia 1891, cu următorul cuprins:

„1891. Ţonţu Cristina-Denisa“

Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Valentin Mocanu, secretar de stat Ministrul sănătăţii Ladislau Ritli

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1646/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1646 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu