Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1216 din 21.10.2014

privind aprobarea Normelor tehnice de finanţare şi realizare a Acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc)
ACT EMIS DE: Ministerul Sanatatii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 03 noiembrie 2014



SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 8.936 din 21 octombrie 2014 al Serviciului medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii,având în vedere art. 93 alin. (4) şi (41) şi art. 362 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul 1 (1) Se aprobă Normele tehnice de finanţare şi realizare a Acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc), prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, în scopul îngrijirii cazurilor cu accident vascular cerebral acut ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări judeţene şi a municipiului Bucureşti.(2) Acţiunile prevăzute la alin. (1) se derulează de către spitale regionale de urgenţă şi spitale judeţene de urgenţă şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Cerebrovasculare, nominalizate în anexă, şi se finanţează din fonduri asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii, de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale acestuia. Articolul 2Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi spitalele care derulează Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale acute, indiferent de subordonare, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul sănătăţii, Francisk Iulian Chiriac, secretar de stat
ANEXĂNORME tehnice de finanţare şi realizare a Acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) Articolul 1 (1) Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) este elaborată, derulată şi finanţată de către Ministerul Sănătăţii şi se realizează prin spitale regionale de urgenţă şi spitale judeţene de urgenţă şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Cerebrovasculare, denumite în continuare spitale.(2) Comisia de neurologie, neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii prevăzută în
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 pentru înfiinţarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, este coordonatorul naţional al AP-AVCAc, iar Serviciul medicină de urgenţă reprezintă structura centrală a Ministerului Sănătăţii responsabilă cu coordonarea acestei acţiuni.
(3) Derularea şi monitorizarea AP-AVCAc se realizează de către coordonatorii locali desemnaţi de către conducerea spitalelor, prevăzute în anexa nr. 1, avizaţi de Comisia de neurologie, neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii şi aprobaţi de către Ministerul Sănătăţii. Articolul 2Structura AP-AVCAc şi lista unităţilor prin care se derulează acţiunea prioritară sunt prevăzute în anexa nr. 1. Articolul 3Spitalele care derulează AP-AVCAc au obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a cheltuielilor, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, precum şi a organizării evidenţei nominale, pe bază de cod numeric personal, a beneficiarilor AP-AVCAc. Articolul 4AP-AVCAc se finanţează de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii de la titlurile bugetare 20 „Bunuri şi servicii“ şi 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, prevăzute în Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice. Articolul 5 (1) Pentru fondurile alocate la titlul 20 „Bunuri şi servicii“ direcţiile de sănătate publică încheie contracte pentru derularea AP-AVCAc, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, cu spitalele nominalizate din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi a autorităţilor administraţiei publice locale.(2) De la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“ se finanţează cheltuielile aferente activităţilor prevăzute în AP-AVCAc desfăşurate de spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii.(3) Din fondurile alocate AP-AVCAc, spitalele pot finanţa materiale sanitare necesare realizării activităţilor specifice.(4) Din fondurile alocate AP-AVCAc, spitalele nu pot finanţa cheltuieli de natura utilităţilor sau a cheltuielilor de capital.
(5) Finanţarea AP-AVCAc din bugetul Ministerului Sănătăţii se face lunar, pe total titlu, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, însoţite de documentele justificative ale acestora, în raport cu: a)gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior; b)disponibilul din cont rămas neutilizat; c)indicatorii fizici realizaţi în perioada anterioară; d)bugetul aprobat cu această destinaţie. (6) Cererile de finanţare fundamentate ale ordonatorilor de credite, detaliate pe tipuri de cheltuieli, conform pct. VII.1-VII.5 din anexa nr. 1, se transmit spre avizare Serviciului medicină de urgenţă, pe suport hârtie şi, după caz, în format electronic la adresa avc@ms.ro, până cel târziu în data de 5 a lunii pentru care se face finanţarea, conform machetelor prevăzute în anexa nr. 2.(7) Cererile de finanţare transmise de către ordonatorii de credite după termenul prevăzut la alin. (6) nu sunt avizate, iar sumele solicitate în cererea de finanţare se finanţează în luna următoare celei pentru care a fost transmisă solicitarea.(8) În urma evaluărilor trimestriale ale indicatorilor specifici şi în funcţie de realizarea obiectivelor şi activităţilor propuse se stabileşte şi modul de alocare a resurselor rămase neutilizate.
Articolul 6Sumele alocate pentru AP-AVCAc sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale direcţiilor de sănătate publică, respectiv ale spitalelor, se aprobă odată cu acestea şi se utilizează numai potrivit destinaţiilor stabilite. Articolul 7(1) În baza contractelor încheiate conform prevederilor art. 5 alin. (1), direcţiile de sănătate publică decontează cheltuieli de natura bunurilor contractate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-AVCAc - conform pct. VII.1-VII.5 din anexa nr. 1.(2) Direcţiile de sănătate publică decontează contravaloarea bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-AVCAc, în limita sumelor disponibile cu această destinaţie, în ordine cronologică, în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru bunurile achiziţionate conform contractelor încheiate. Articolul 8(1) Spitalele care derulează AP-AVCAc pot subcontracta parţial activităţi ale acestui program doar în situaţia în care nu pot asigura permanenţa prin linie de gardă la domiciliu sau în unitate în serviciul de neurologie, iar în unităţile sanitare cu paturi în care se efectuează şi tratament intervenţional şi în serviciul de radiologie intervenţională.(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), subcontractantul trebuie să fie avizat de către Comisia de neurologie, neurologie pediatrică şi aprobat de către Ministerul Sănătăţii şi trebuie să îndeplinească integral toate prevederile legale referitoare la obligaţiile spitalelor care derulează AP-AVCAc. Articolul 9 (1) Ministerul Sănătăţii, în calitatea sa de unitate de achiziţii publice centralizată, desemnată în condiţiile legii, efectuează, la nivel naţional, achiziţii centralizate de materiale sanitare pentru derularea AP-AVCAc.(2) Ca urmare a finalizării procedurilor de achiziţie organizate de Ministerul Sănătăţii, contractele de furnizare de produse se încheie între furnizorii adjudecaţi şi Ministerul Sănătăţii sau spitalele care derulează AP-AVCAc nominalizate în documentaţia de atribuire a achiziţiei, după caz.(3) Pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în AP-AVCAc pentru care Ministerul Sănătăţii nu organizează licitaţii naţionale, achiziţia bunurilor şi produselor specifice se realizează de către spitalele prin care se derulează AP-AVCAc, cu respectarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice. Articolul 10În vederea realizării activităţilor AP-AVCAc, structurile de specialitate din Ministerul Sănătăţii au următoarele atribuţii: 1. Serviciul medicină de urgenţă: a)evaluează şi fundamentează anual necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile propuse pentru AP-AVCAc, pe baza indicatorilor realizaţi în anul precedent, şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii alocarea fondurilor AP-AVCAc, precum şi repartiţia fondurilor pe judeţe şi spitale, pe baza propunerilor formulate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică sau Comisia de neurologie, neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii, după caz; b)elaborează structura AP-AVCAc, în colaborare cu direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, pe baza propunerilor coordonatorilor şi ale Comisiei de neurologie, neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii; c)evaluează trimestrial şi anual realizarea obiectivelor AP-AVCAc şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate; d)comunică direcţiilor de sănătate publică şi spitalelor care derulează AP-AVCAc sumele repartizate, precum şi activităţile pentru care se utilizează; e)avizează solicitările de finanţare lunară ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ale celorlalte instituţii care derulează AP-AVCAc, realizează centralizarea acestora şi o înaintează către Direcţia buget şi contabilitate pentru întocmirea cererilor de deschideri de credite; f)monitorizează şi analizează trimestrial, anual şi ori de câte ori este necesar, realizarea indicatorilor specifici AP-AVCAc, evaluează gradul de îndeplinire a obiectivelor şi dispune măsurile ce se impun în situaţia unor disfuncţionalităţi în utilizarea fondurilor aferente, după caz; g)comunică Unităţii de achiziţii centralizate necesităţile şi priorităţile în domeniul AP-AVCAc în vederea întocmirii de către aceasta a programului anual al achiziţiilor publice, în condiţiile legii.2. Direcţia generală buget şi contabilitate: a)elaborează proiectul bugetului Ministerului Sănătăţii în care sunt cuprinse sumele aferente AP-AVCAc, pe baza propunerilor şi fundamentărilor prezentate de Serviciul medicină de urgenţă din Ministerul Sănătăţii; b)comunică Serviciului medicină de urgenţă, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la aprobare, fondurile bugetare aprobate, pe surse de finanţare şi titluri bugetare, în vederea repartizării acestora; c)elaborează şi supune spre aprobare ordonatorului principal de credite filele de buget, pe surse de finanţare, titluri bugetare şi articole de cheltuieli, şi le comunică unităţilor care derulează AP-AVCAc; d)primeşte lunar solicitările de finanţare ale unităţilor care derulează AP-AVCAc, centralizate de Serviciul medicină de urgenţă, verifică încadrarea în disponibilul de credite bugetare şi avizează referatul privind finanţarea lunară a AP-AVCAc; e)efectuează deschiderile de credite bugetare necesare pentru finanţarea AP-AVCAc; f)analizează trimestrial modul de execuţie a bugetului aprobat pentru AP-AVCAc, în colaborare cu Serviciul medicină de urgenţă; g)efectuează repartizarea creditelor bugetare aprobate, precum şi modificarea acestora pe titluri bugetare şi articole de cheltuieli prin virări de credite, la propunerea Serviciul medicină de urgenţă; h)organizează şi conduce înregistrarea în evidenţele analitice a materialelor sanitare achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi transferate direcţiilor de sănătate publică pentru derularea AP-AVCAc şi în cadrul acestora pe fiecare tip de produse; i)asigură evidenţierea distinctă a decontărilor privind produsele achiziţionate în cadrul AP-AVCAc pe fiecare direcţie de sănătate publică.3. Direcţia achiziţii centralizate, patrimoniu şi infrastructuri sanitare: a)elaborează programul anual de achiziţii publice pentru materiale sanitare şi dispozitive aferente AP-AVCAc pentru care achiziţiile publice se desfăşoară centralizat, pe baza necesităţilor comunicate de către Compartimentul medicină de urgenţă; b)coordonează activităţile de elaborare a documentaţiei de atribuire ori, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs; c)îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de legislaţia în vigoare; d)aplică şi finalizează procedurile de atribuire prin încheierea contractului de achiziţie publică sau a acordului-cadru, pentru achiziţiile organizate de Ministerul Sănătăţii necesare realizării AP-AVCAc; e)avizează, din punct de vedere cantitativ, contractele subsecvente încheiate de unităţile sanitare, conform
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, aprobată cu completări prin Legea nr. 184/2013; f)asigură constituirea şi păstrarea dosarului de achiziţie publică. Articolul 11Comisia de neurologie, neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii este coordonatorul naţional al AP-AVCAc şi are următoarele obligaţii în vederea derulării şi monitorizării AP-AVCAc: a)formulează propuneri cu privire la strategia, organizarea şi desfăşurarea anuală a AP-AVCAc, pe care le înaintează Serviciului medicină de urgenţă până cel târziu la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor; b)formulează anual propuneri cu privire la structura AP-AVCAc, pe care le înaintează Serviciului medicină de urgenţă până cel târziu la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor; c)fundamentează necesarul de resurse pentru AP-AVCAc şi îl înaintează Serviciului medicină de urgenţă până la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor; d)formulează propuneri cu privire la repartiţia fondurilor pe judeţe şi spitale, la solicitarea Serviciului medicină de urgenţă, după caz; e)realizează analiza trimestrială şi anuală a indicatorilor prevăzuţi în cadrul AP-AVCAc, centralizaţi la nivel naţional, şi o transmite Serviciului medicină de urgenţă; f)informează Serviciul medicină de urgenţă asupra problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în derularea AP-AVCAc şi formulează propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a acestora. Articolul 12Direcţiile de sănătate publică au următoarele obligaţii în vederea derulării şi monitorizării AP-AVCAc: a)centralizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual indicatorii specifici AP-AVCAc raportaţi de spitale în condiţiile prezentelor norme tehnice; b)transmit Serviciului medicină de urgenţă, trimestrial şi anual, în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în cadrul AP-AVCAc, centralizaţi în conformitate cu prevederile lit. a); c)monitorizează modul de derulare a AP-AVCAc; d)verifică organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor AP-AVCAc, pe bază de cod numeric personal, de către unităţile de specialitate care derulează AP-AVCAc, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; e)întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii locali din spitalele care derulează AP-AVCAc; f)transmit Serviciului medicină de urgenţă, până la sfârşitul lunii următoare celei încheierii trimestrului pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. e); g)raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. e) cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-AVCAc, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentele norme tehnice, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare AP-AVCAc; h)transmit Serviciului medicină de urgenţă, până la data de 15 iulie a anului curent, fundamentarea necesarului de resurse pentru anul următor. Articolul 13Spitalele care derulează AP-AVCAc au următoarele obligaţii în vederea desfăşurării acestora: a)organizează evidenţa nominală a beneficiarilor APAVCAc, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; b)raportează direcţiilor de sănătate publică sau, după caz, Ministerului Sănătăţii - Serviciului medicină de urgenţă, în funcţie de subordonare, trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, în primele 5 zile lucrătoare după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici APAVCAc, în condiţiile prezentelor norme tehnice; c)monitorizează modul de derulare a AP-AVCAc; d)întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii AP-AVCAc; e)transmit Comisiei de neurologie, neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii, precum şi direcţiei de sănătate publică sau, după caz, Serviciului medicină de urgenţă, în funcţie de subordonare, raportul de activitate prevăzut la lit. e), până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea; f)raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. e) cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-AVCAc, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentele norme tehnice, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-AVCAc; g)asigură organizarea permanenţei activităţii de urgenţe neurovasculare, conform reglementărilor legale, şi comunică lunar Serviciului medicină de urgenţă numărul de medici care efectuează programul de gardă, inclusiv la domiciliu, datele de contact ale acestora şi programul de gardă nominal. În situaţia în care, din motive obiective, nu se poate asigura permanenţa activităţii de neurologie de urgenţă, trebuie să se asigure respectarea prevederilor art. 8 alin. (2). Articolul 14Coordonatorii locali ai AP-AVCAc, desemnaţi în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (3), au următoarele obligaţii cu privire la monitorizarea activităţilor cuprinse în cadrul acestora: a)organizează evidenţa nominală a beneficiarilor AP-AVCAc, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; b)raportează conducerii instituţiei, trimestrial şi anual, în primele 5 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici AP-AVCAc, în condiţiile prezentelor norme tehnice; c)monitorizează modul de derulare a AP-AVCAc pe care îl coordonează; d)monitorizează permanent consumul de materiale sanitare care se acordă în cadrul AP-AVCAc; e)întocmesc un raport de activitate trimestrial, respectiv anual, pe care îl transmit conducerii instituţiei până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care raportează; raportul de activitate cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-AVCAc, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentele norme tehnice, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-AVCAc; f)informează permanent conducerea instituţiei cu privire la disfuncţionalităţile identificate în derularea AP-AVCAc şi propune măsuri de soluţionare a acestora. Articolul 15Ordonatorii de credite secundari şi terţiari au următoarele obligaţii în realizarea AP-AVCAc: a)utilizează fondurile în limita bugetului aprobat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale; b)gestionează eficient mijloacele materiale şi băneşti; c)organizează evidenţa contabilă a cheltuielilor pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cât şi în execuţie; d)raportează indicatorii specifici prevăzuţi în AP-AVCAc, în condiţiile prezentelor norme tehnice; e)transmit Serviciului medicină de urgenţă sau direcţiilor de sănătate publică, după caz, cererile de finanţare fundamentate, însoţite de documentele justificative în condiţiile prezentelor norme tehnice; f)desemnează prin act administrativ al conducătorului instituţiei publice câte un coordonator local pentru AP-AVCAc, care are obligaţiile prevăzute la art. 14; g)completează fişele de post ale coordonatorilor desemnaţi cu atribuţiile corespunzătoare activităţilor prevăzute în cadrul AP-AVCAc; h)organizează, prin directorul financiar contabil al spitalului şi instituţiei publice prin care se derulează AP-AVCAc, evidenţele contabile, evidenţele tehnico-operative ale spitalului/instituţiei publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; i)transmit structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii orice alte date referitoare la AP-AVCAc pe care le derulează şi răspund de exactitatea şi realitatea datelor raportate; j)transmit lunar Direcţiei buget contabilitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, în primele 20 de zile calendaristice ale lunii curente pentru luna precedentă, execuţia bugetară a bugetului aprobat pentru AP-AVCAc derulate; k)transmit trimestrial (cumulat de la începutul anului) Serviciului medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, în primele 20 de zile calendaristice ale lunii următoare trimestrului pentru care se face raportarea, execuţia bugetară a bugetului aprobat pentru AP-AVCAc derulate conform anexei nr. 5. l)achiziţionează materiale sanitare cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. Articolul 16Raportarea indicatorilor specifici AP-AVCAc se realizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, atât în format electronic la adresa avc@ms.ro, cât şi pe suport hârtie, conform machetelor de raportare cuprinse în anexa nr. 4. Articolul 17Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acţiune. Articolul 18Monitorizarea activităţilor cuprinse în AP-AVCAc se referă la: a)modul de realizare şi de raportare a indicatorilor prevăzuţi în prezentele norme tehnice; b)încadrarea în bugetul aprobat; c)respectarea destinaţiilor stabilite pentru fondurile alocate spitalelor care derulează AP-AVCAc; d)urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentele norme tehnice referitoare la derularea AP-AVCAc; e)identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea AP-AVCAc. Articolul 19Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme tehnice. ANEXA Nr. 1la normele tehnice STRUCTURA AP-AVCAc I. Activităţi:

tratamentul intervenţional al accidentului vascular cerebral acut.II. Criterii de eligibilitate:

pacienţi cu accident vascular cerebral ischemic acut - în primele 4,5 ore de la debutul simptomelor, care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate şi nu au nicio contraindicaţie pentru fibrinoliza cu rtPA administrat intravenos conform protocolului terapeutic specific acestui tip de intervenţie în accidentul vascular cerebral ischemic acut;

pacienţi cu accident vascular cerebral ischemic acut care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru fibrinoliza intra-arterială şi pentru trombectomie mecanică/tromboaspiraţie;

pacienţi cu accident vascular cerebral ischemic acut care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru angioplastie percutană cu stent în caz de disecţie a arterelor cervico-cerebrale;

pacienţi cu hemoragie subarahnoidiană care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru embolizare mecanică a anevrismelor intracraniene rupte.III. Indicatori de evaluare: 1. Indicatori fizici:

numărul de pacienţi cu accident vascular cerebral ischemic acut trataţi prin fibrinoliza cu rtPA administrat intravenos/an;

numărul de pacienţi trataţi prin fibrinoliza intrarterială/an;

numărul de pacienţi trataţi prin trombectomie mecanică/tromboaspiraţie/an şi pacienţi trataţi prin angioplastie percutană cu implantare de stent pentru disecţii acute ale arterelor cervico-cerebrale;

numărul de pacienţi cu hemoragie subarahnoidiană trataţi prin embolizare mecanică a anevrismului intracranian rupt.2. Indicatori de eficienţă:

cost mediu/pacient tratat.IV. Criterii de eligibilitate pentru unităţile care derulează Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) şi nominalizarea unităţilor: 1. Criterii de eligibilitate a unităţilor care derulează AP-AVCAc: a)sistem de gardă dedicată pentru tratamentul accidentelor vasculare cerebrale acute, 1 medic neurolog de gardă fiind disponibil în UPU; b)existenţa în permanenţă în Unitatea de primiri urgenţe a spitalului respectiv a 1-2 paturi libere cu dotarea necesară pentru monitorizare cardiovasculară care să fie utilizate de către medicul neurolog de gardă numai pentru iniţierea şi derularea terapiei de fibrinoliză cu rtPA administrat intravenos, specifice acestor cazuri; c)pentru unităţile medicale care asigură şi tratament endovascular, linie de gardă 7/7, 24/24, cu medic radiolog intervenţionist, şi linie de gardă de neurochirurgie 7/7, 24/24; d)dotarea existentă (accesul imediat de urgenţă şi prioritar din Unitatea de primiri urgenţe la cel puţin un aparat de tomodensitometrie cerebrală - CT cerebrală; accesul imediat de urgenţă şi prioritar la laboratorul de urgenţă de hematologie şi biochimie pentru efectuarea cu urgenţă maximă a analizelor necesare conform protocolului specific acestui tip de tratament, ale căror rezultate sunt decisive pentru iniţierea sau nu a fibrinolizei în fereastra terapeutică menţionată); pentru unităţile sanitare cu paturi care vor efectua şi tratament endovascular este necesar accesul rapid şi prioritar la un angiograf bi-plan; e)prezenţa personalului calificat (cel puţin 1 medic neurolog specialist/primar, 1 medic specialist/primar în imagistică prin CT cerebrală, o asistentă şi o infirmieră disponibile pe tot parcursul programului gărzii dedicate); examenul imagistic prin CT cerebrală se va efectua în prezenţa obligatorie a medicului neurolog specialist/primar de gardă care va evalua, împreună cu medicul specialist/primar în imagistică CT, toate criteriile imagistice de eligibilitate şi de excludere pentru acest tip de tratament; pentru unităţile sanitare cu paturi care vor efectua şi tratament endovascular este necesară prezenţa obligatorie a medicului specialist/primar de radiologie intervenţională şi disponibilitatea rapidă pentru consult interdisciplinar a medicului specialist/primar neurochirurg şi a medicului specialist/primar de anestezie-terapie intensivă; decizia pentru efectuarea tratamentului endovascular va fi luată în echipă formată din neurolog, radiolog intervenţionist, neurochirurg (în cazuri selecţionate), anestezist; f)secţie de neurologie de urgenţă, în structura căreia este de preferat să existe o unitate de urgenţe neurovasculare care are capacitatea de a prelua şi monitoriza toate cazurile tratate prin fibrinoliza cu rtPA administrat intravenos sau prin proceduri endovasculare; g)toate compartimentele medicale prevăzute la lit. a)-f) trebuie să se găsească obligatoriu în aceeaşi clădire şi să se poată asigura un circuit optim al pacientului care să permită iniţierea tratamentului prin fibrinoliza cu rtPA administrat intravenos în fereastra terapeutică de maximum 4,5 ore de la debutul clinic al primelor simptome sau a tratamentului endovascular (fibrinoliza intraarterială, trombectomie mecanică/tromboaspiraţie, angioplastie percutană cu stent sau embolizare mecanică pentru anevrism rupt) în condiţiile respectării riguroase a tuturor criteriilor clinice, imagistice şi de laborator de eligibilitate şi excludere, precum şi a monitorizării clinice neurologice, cardiovasculare, respiratorii şi generale conform protocolului specific de diagnostic şi tratament.V. Repartiţia fondurilor pentru unităţile sanitare care derulează AP-AVCAc se propune de către Comisia de neurologie, neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii şi se aprobă de către Ministerul Sănătăţii. VI. Pentru anul 2014, unităţile sanitare care derulează AP-AVCAc tipul de intervenţie şi costul mediu pe caz sunt următoarele:

Unităţi care derulează AP-AVCAc Fibrinoliza intravenoasă Cost mediu (lei)
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti + 3.326,44
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias - Bucureşti +
Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Cerebrovasculare +
Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Mureş - Târgu Mureş +
Spitalul Clinic Judeţean Timiş - Timişoara +
Spitalul Judeţean Bihor - Oradea +
Spitalul Clinic „Nicolae Oblu“ - Iaşi +
Unităţi care derulează AP-AVCAc Fibrinoliza intraarterială Cost mediu (lei)
Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Mureş - Târgu Mureş + 15.000
Unităţi care derulează AP-AVCAc Trombectomie/Tromboaspiraţie Cost mediu (lei)
Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Mureş - Târgu Mureş + 20.000
Unităţi care derulează AP-AVCAc Angioplastie percutană cu stent pentru disecţii arteriale acute artere cervicale Cost mediu (lei)
Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Mureş - Târgu Mureş + 17.500
Unităţi care derulează AP-AVCAc Embolizare pentru anevrisme rupte Cost mediu (lei)
Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Mureş - Târgu Mureş Simplu + 30.000
Cu balon stent + 50.000
Stent Flow diverter + 70.000

VII.1. Lista medicamentelor şi materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii prin AP-AVCAc pentru fibrinoliza i.v.: a)flacoane de activator tisular recombinant al plasminogenului (rtPA); b)perfuzor fluide;VII.2. Lista materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii prin AP-AVCAc pentru fibrinoliza i.a.:

- set steril pentru angiografie (câmp, vase, accesorii); - ace puncţie vasculară; - set introducător; - catetere diagnostic; - catetere ghid; - catetere ghid cu balon distal; - ghiduri hidrofile pentru angiografie; - robineţi pentru angiografie; - set perfuzie cu/fără cameră; - valvă hemostatică în Y; - microcatetere de uz cerebral; - microcatetere conduse de flux cu vârf detaşabil; - microghiduri; - substanţe farmacologice trombolitice (rtPA, prourokinază); - substanţe antiagregante plachetare de tipul inhibitori GP IIb/IIIa (eptifibatide, abciximab); - dispozitive de hemostază la locul de puncţie.

VII.3. Lista materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii prin AP-AVCAc pentru trombectomie/tromboaspiraţie:

- set steril pentru angiografie (câmp, vase, accesorii); - ace puncţie vasculară; - set introducător; - catetere diagnostic; - catetere ghid; - catetere ghid cu balon distal; - ghiduri hidrofile pentru angiografie; - robineţi pentru angiografie; - seringi injectomat; - racorduri presiune; - set perfuzie cu/fără cameră; - valvă hemostatică în Y; - dispozitive de recuperare a trombilor intracerebrali; - dispozitive de protecţie distală; - microcatetere de uz cerebral; - microcatetere conduse de flux cu vârf detaşabil; - microcatetere pentru trombaspiraţie de uz cerebral; - microghiduri; - dispozitive recuperare fragmente detaşate; - pachet de bază recuperare trombi (set introducător, cateter ghid cu balon distal, ghid hidrofil, microcateter, microghid, dispozitiv recuperare trombi etc.); - pachet de bază aspiraţie trombi compatibil pompă de aspiraţie continuă (set introducător, cateter ghid, ghid hidrofil, microcateter, microghid, rezervor recuperare trombi, tuburi conectoare etc.); - pompă de aspirare continuă trombi; - adezivi de uz vascular pentru embolizări cerebrale; - substanţe farmacologice trombolitice; - substanţe antiagregante plachetare de tipul inhibitori GP IIb/IIIa; - particule embolizare; - seringi de capacitate mare cu luer-lock pentru tromboaspiraţie; - dispozitive de hemostază la locul de puncţie.

VII.4. Lista materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii prin AP-AVCAc pentru angioplastie percutană cu stent pentru disecţia acută a arterelor cervicale

- set steril pentru angiografie (câmp, vase, accesorii); - ace puncţie vasculară; - set introducător; - catetere diagnostic; - catetere ghid; - ghiduri hidrofile pentru angiografie; - robineţi pentru angiografie; - seringi injectomat; - racorduri presiune; - set perfuzie cu/fără cameră; - valvă hemostatică în Y; - set pompă cu manometru pentru angioplastie; - baloane angioplastie; - stenturi premontate pe balon; - stenturi autoexpandabile drepte şi conice; - stent-grafturi; - dispozitive de protecţie distală; - microcatetere de uz cerebral; - microghiduri; - substanţe antiagregante plachetare de tipul inhibitori GP IIb/IIIa; - flacoane de nimodipine injectabilă cu administrare intravasculară; - dispozitive de hemostază la locul de puncţie.

VII.5. Lista materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii prin AP-AVCAc pentru embolizarea mecanică a anevrismelor intracraniene rupte:

- set steril pentru angiografie (câmp, vase, accesorii); - ace puncţie vasculară; - set introducător; - catetere diagnostic; - catetere ghid; - catetere ghid cu balon distal; - ghiduri hidrofile pentru angiografie; - robineţi pentru angiografie; - seringi injectomat; - racorduri presiune; - set perfuzie cu/fără cameră; - valvă hemostatică în Y; - microcatetere de uz cerebral; - microcatetere conduse de flux cu vârf detaşabil; - microghiduri; - pachet de bază embolizare cerebrală (set introducător, cateter ghid, ghid hidrofil, microcateter, microghid, spirale, dispozitiv detaşare spirale etc.); - spirale embolizare cerebrală; - spirale active embolizare cerebrală; - sisteme detaşare spirale; - baloane detaşabile pentru embolizare; - baloane de remodelare cerebrală; - stenturi cerebrale pentru remodelare cerebrală; - stenturi deviante de flux (tip „flow-diverter“); - dispozitive ocluzie arterială; - dispozitive de ocluzie intraanevrismală (tip „flow-disruptor“); - dispozitive recuperare fragmente detaşate; - adezivi de uz vascular pentru embolizări cerebrale; - substanţe farmacologice trombolitice; - substanţe antiagregante plachetare de tipul inhibitori GP IIb/IIIa; - flacoane de nimodipine injectabilă cu administrare intravasculară; - coil-uri metalice de embolizare a anevrismelor arteriale intracraniene; - dispozitive de hemostază la locul de puncţie.

ANEXA Nr. 2la normele tehnice Unitatea*) ........ ................ ................ ........ ......... judeţul ........ ................ .......... Cererea de finanţare fundamentată pentru Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) pentru luna ....... Sursa de finanţare:........ ...........**) Nr. ..... din ............ Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea: A - Sume finanţate (cumulat de la 1 ianuarie, inclusiv luna curentă)***) B - Plăţi efectuate (cumulat de la 1 ianuarie până în ultima zi a lunii precedente celei pentru care se face solicitarea)***) C - Gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior D - Se acoperă din disponibil. E - Necesar de alimentat

AP-AVCAc Prevedere bugetară aprobată pentru anul ..... A B C Disponibil Sume necesare pentru luna curentă
Total disponibil din cont rămas neutilizat la data solicitării, din care: Se utilizează în luna pentru care se solicită finanţarea: Total necesar pentru luna curentă, din care: D E
- 0 1 2 3 4 = 3/2 5 = 2–3 6 7 = 8 + 9 8 = 6 9
TITLU CHELTUIELI
****) .........

Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate. a)Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică Numele şi prenumele ............. Semnătura ........ .......... Director executiv adjunct economic Numele şi prenumele ........ ......... Semnătura ........ ............... b)În situaţia în care cererea se întocmeşte de către alte unităţi sanitare/instituţii care implementează AP-AVCAc, aceasta se semnează de către conducerea instituţiei respective, precum şi de către persoana responsabilă cu AP-AVCAc în unitatea respectivă.NOTE: 1. Macheta se va completa distinct, pentru fiecare sursă de finanţare şi titlu de cheltuieli, cu încadrarea în bugetul aprobat. 2. Cererea de finanţare fundamentată se însoţeşte de cererea de finanţare detaliată pe tipuri de cheltuieli, prevăzută în anexa nr. 2a), şi borderoul centralizator, prevăzut în anexa nr. 2b). 3. Termenul maxim pentru transmiterea cererii de finanţare este data de 5 a lunii pentru care se solicită finanţarea. *) Unitatea este, după caz: a)direcţia de sănătate publică pentru AP-AVCAc implementate de unităţile din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale sau a instituţiilor cu reţea sanitară proprie; b)spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii care implementează AP-AVCAc.**) Se consemnează sursa de finanţare „buget de stat“ sau „venituri proprii - accize“, după caz. ***) Pentru anul 2014 se vor înscrie plăţile efectuate şi sumele finanţate cumulat de la 1 mai 2014. ****) Se consemnează titlul de cheltuieli:

„Bunuri şi servicii - AAPL“ - pentru AP-AVCAc implementate de unităţile sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale;

„Bunuri şi servicii - DSP“ - pentru AP-AVCAc implementate de direcţiile de sănătate publică şi instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii;

„Transferuri“ - pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii. ANEXA Nr. 2ala cererea de finanţare Unitatea*) ........ ................ ................ ........ ......... judeţul ........ ................ .......... Cererea de finanţare fundamentată pentru Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) pentru luna ........... Sursa de finanţare: ...........**) Nr. ...... din ............ TITLU CHELTUIELI***) ..............

- Natura cheltuielii (obiectul plăţii, conform listei materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii prin AP-AVCAc) Nr. şi data facturii fiscale Suma (mii lei) Scadenţa de plată a facturii
Total mii lei 0
Furnizori neachitaţi din lunile anterioare - Total
- Natura cheltuielii (obiectul plăţii, conform listei materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii prin AP-AVCAc) Nr. şi data facturii fiscale Suma (mii lei) Scadenţa de plată a facturii
Factura Factura ...........
Furnizori neachitaţi din luna curentă - Total
Factura Factura ...........
Sume necesare pentru luna pentru care se solicită credite bugetare - Total
Categoria de cheltuială conform pct. VII.1-VII.5 din anexa nr. 1 la normele tehnice ........... ...........

Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate. a)Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică Numele şi prenumele ............. Semnătura ........ .......... Directorul executiv adjunct economic Numele şi prenumele ........ ......... Semnătura ........ ............... b)În situaţia în care cererea se întocmeşte de către alte unităţi sanitare/instituţii care implementează AP-AVCAc, aceasta se semnează de către conducerea instituţiei respective, precum şi de către persoana responsabilă cu AP-AVCAc în unitatea respectivă.NOTE: 1. Macheta se va completa distinct, pentru fiecare sursă de finanţare şi titlu de cheltuieli, cu încadrarea în bugetul aprobat. 2. Termenul maxim pentru transmiterea cererii de finanţare este data de 5 a lunii pentru care se solicită finanţarea. *) Unitatea este, după caz: a)direcţia de sănătate publică pentru AP-AVCAc implementate de unităţile din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale sau a instituţiilor cu reţea sanitară proprie; b)spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii care implementează AP-AVCAc.**) Se consemnează sursa de finanţare „buget de stat“ sau „venituri proprii - accize“, după caz. ***) Se consemnează titlul de cheltuieli:

„Bunuri şi servicii - AAPL“ - pentru AP-AVCAc implementate de unităţile sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale;

„Bunuri şi servicii - DSP“ - pentru AP-AVCAc implementate de direcţiile de sănătate publică şi instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii;

„Transferuri“ - pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii. ANEXA Nr. 2bla cererea de finanţare MACHETA pentru cererile de finanţare fundamentate ale ordonatorilor de credite Acţiune prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) Unitatea care derulează AP-AVCAc ........ ................ ................ Borderou centralizator nr. ...../data ........... cuprinzând documentele justificative ale ordonatorului secundar/terţiar de credite care însoţesc cererile de finanţare fundamentate pentru luna ........ .........

Nr. crt. Documentul Termenele de plată a obligaţiilor Suma solicitată de finanţat Denumirea bunurilor/serviciilor achiziţionate
Felul*) Seria Numărul Data emiterii (ziua/luna/anul)
0 1 2 3 4 5 6 7
1
2
...
TOTAL

*) Se va menţiona numele documentului în conformitate cu legislaţia privind documentele financiar-contabile, precum şi în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare (de exemplu, factura fiscală, statul de plată, angajamente legale etc.). Subsemnatul, ........ ................ ........., în calitate de persoană împuternicită de ordonatorul de credite, confirm pe propria răspundere că am realizat verificarea documentelor justificative menţionate în prezentul borderou centralizator şi, ca urmare a acestei verificări, confirm că sunt îndeplinite toate condiţiile de legalitate necesare în vederea vizării acestora pentru „BUN DE PLATĂ“. Semnătura persoanei împuternicite Ordonatorul de credite, ........ ................ ................ ............ (numele în clar şi semnătura) Coordonatorul AP-AVCAc, ........ ................ ................ ............... (numele în clar şi semnătura) ANEXA Nr. 3la normele tehnice CONTRACT pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) nr. ........ ........... din ........ ........ ............ I. Părţile contractante 1. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ........ ......../Municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiul/oraşul ........ ........ ..........., str. ........ ............... nr. ......, judeţul/sectorul ........ ........., telefon ........ ........, fax ........ ..............., reprezentată prin director executiv ........ ................ .........., şi 2. Unitatea sanitară ........ ................ ............, cu sediul în ........ ........ ..........., str. ........ ............. nr. ......., telefon ..............., fax ............., reprezentată prin ........ ..............., având Actul de înfiinţare/organizare nr. ..............., Autorizaţia sanitară de funcţionare nr. ..............., Dovada de evaluare nr. ..........., codul fiscal ........ ........... şi contul nr. ........ ............ deschis la Trezoreria Statului sau contul nr. ........ ........ ........ deschis la Banca ........ ................ ........, Dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat, valabilă pe toată durata contractului de furnizare servicii medicale spitaliceşti. II. Obiectul contractului Articolul 1Obiectul prezentului contract îl constituie desfăşurarea Acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc), finanţat din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014 pentru aprobarea Normelor tehnice de finanţare şi realizare a acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc). III. Durata contractului Articolul 2Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui până la data de ........ ........ ............ . Articolul 3Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor. IV. Obligaţiile părţilor Articolul 4 (1) Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii:a)centralizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual indicatorii specifici AP-AVCAc raportaţi de unităţile sanitare/instituţiile publice în condiţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014; b)transmite Serviciului medicină de urgenţă, trimestrial şi anual, în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în cadrul APAVCAc, centralizaţi în conformitate cu prevederile lit. a); c)monitorizează modul de derulare al AP-AVCAc; d)verifică organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor AP-AVCAc, pe bază de cod numeric personal, de către unităţile de specialitate care derulează AP-AVCAc, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; e)întocmeşte un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii din unităţile sanitare/instituţiile care derulează APAVCAc; raportul de activitate centralizat cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-AVCAc, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-AVCAc; f)transmite Serviciului medicină de urgenţă, până la sfârşitul lunii următoare celei încheierii trimestrului pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. e); g)transmite Serviciului medicină de urgenţă, până la data de 15 iulie a anului curent, fundamentarea necesarului de resurse pentru anul următor. (2) Obligaţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti prevăzute la alin. (1) se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, stabilite potrivit legii. Articolul 5(1) Pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-AVCAc din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, unităţile sanitare au următoarele obligaţii:a)să asigure buna desfăşurare a activităţilor prevăzute în cadrul AP-AVCAc în concordanţă cu actele normative în vigoare; b)să se asigure că serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calităţii în normele privind calitatea asistenţei medicale, elaborate în condiţiile legii; c)să asigure tratamentul adecvat şi recomandarea medicamentelor conform reglementărilor în vigoare; d)să utilizeze fondurile primite pentru AP-AVCAc, potrivit destinaţiei acestora; e)să dispună măsuri pentru gestionarea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti; f)să organizeze şi să conducă, prin directorul financiar contabil, evidenţele tehnico-operative, precum şi evidenţele contabile ale cheltuielilor pentru AP-AVCAc şi pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie; g)să efectueze, în condiţiile legii, achiziţia bunurilor necesare pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în APAVCAc; h)să organizeze evidenţa beneficiarilor AP-AVCAc prin înregistrarea la nivel de pacient, în format electronic, a următorului set minim de date: codul numeric personal, diagnosticul specific concordant cu AP-AVCAc, medicul curant (cod parafă), bunurile acordate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor; i)să dispună măsuri pentru respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; j)să deţină autorizaţie pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea AP-AVCAc, emisă, în condiţiile legii, de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; k)să transmită direcţiei de sănătate publică, atât în format electronic, cât şi pe suport hârtie, raportările lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind sumele utilizate pentru AP-AVCAc, precum şi indicatorii realizaţi, răspunzând de exactitatea şi realitatea atât a datelor raportate pentru justificarea plăţii contravalorii facturii pentru bunurile acordate în cadrul AP-AVCAc în luna precedentă, cât şi a indicatorilor raportaţi; l)să cuprindă sumele contractate pentru AP-AVCAc în bugetul de venituri şi cheltuieli şi să îl aprobe odată cu acesta, în condiţiile legii; m)să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti orice alte date referitoare la AP- AVCAc şi să răspundă de exactitatea şi realitatea datelor raportate; n)să transmită trimestrial, până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului, direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti raportul de activitate întocmit de coordonatorul AP-AVCAc din cadrul unităţii sanitare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; o)să înregistreze, să stocheze, să prelucreze şi să transmită informaţiile legate de AP-AVCAc, conform prevederilor legale în vigoare; p)să dispună măsurile necesare în vederea asigurării realizării obiectivelor AP-AVCAc; q)să raporteze corect şi la timp datele către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti; r)să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, cuprinzând indicatorii fizici şi de eficienţă, precum şi valoarea bunurilor acordate în cadrul AP-AVCAc în perioada pentru care se face raportarea; s)să asigure publicarea pe site-ul propriu a bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a execuţiei bugetare înregistrate pe parcursul derulării AP-AVCAc, detaliat; ş)să asigure organizarea permanenţei secţiilor de neurologie şi, după caz, radiologie intervenţională, conform reglementărilor legale, şi să comunice lunar Serviciului medicină de urgenţă numărul de medici care efectuează programul de gardă, inclusiv la domiciliu, datele de contact ale acestora şi programul de gardă nominal; t)în situaţia în care, din motive obiective, nu se poate asigura permanenţa activităţii de neurologie, să asigure respectarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Normele tehnice de finanţare şi realizare a acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AVCAc), aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014. (2) Obligaţiile unităţilor sanitare prevăzute la alin. (1) se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, precum şi prin personalul implicat în realizarea activităţilor din acţiunea prioritară AP-AVCAc, în limitele competenţelor, potrivit legii.V. Valoarea contractului Articolul 6Valoarea contractului în anul ..... este de ........... lei. VI. Decontarea contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-AVCAc Articolul 7(1) Decontarea contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-AVCAc se realizează în limita sumelor disponibile cu această destinaţie, în ordine cronologică, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru bunurile realizate conform contractului încheiat.(2) În vederea decontării contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-AVCAc, unitatea sanitară prezintă în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente următoarele documente:a)cererea justificativă, întocmită conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul contract; b)decontul pentru luna precedentă, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul contract; c)copiile facturilor reprezentând contravaloarea bunurilor - cele menţionate la pct. VII.1-VII.5 ale anexei nr. 1 la normele tehnice acordate în perioada pentru care se face raportarea; d)copii ale ordinelor de plată (cu viza trezoreriei) cu care sa efectuat plata contravalorii facturilor pentru bunurile decontate în luna precedentă celei pentru care se solicită decontarea. (3) Cheltuielile angajate în cadrul prevederilor bugetare aprobate în anul precedent şi rămase neplătite până la data încheierii prezentului contract vor fi plătite în condiţiile prevăzute la alin. (1). Articolul 8Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti analizează indicatorii prezentaţi din decont, precum şi gradul şi modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi decontează, în limita sumei prevăzute în prezentul contract, în termenul şi condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1), sumele facturate de unitatea sanitară, pentru bunurile acordate, pentru luna precedentă. VII. Răspunderea contractuală Articolul 9(1) Managerul, inclusiv managerul interimar, răspunde de îndeplinirea obligaţiilor contractuale ale unităţii sanitare, aşa cum sunt prevăzute la art. 5.(2) Personalul implicat în realizarea activităţilor prevăzute în AP-AVCAc are următoarele obligaţii:1. coordonatorul AP-AVCAc: a)răspunde de utilizarea fondurilor primite pentru derularea AP-AVCAc, potrivit destinaţiei stabilite pentru aceasta; b)răspunde de organizarea evidenţei beneficiarilor APAVCAc, pe baza setului minim de date: codul numeric personal, diagnosticul specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), bunurile acordate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor; c)dispune măsurile necesare aplicării metodologiei APAVCAc, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute în acesta; d)răspunde de desfăşurarea activităţilor prevăzute în cadrul AP-AVCAc, în conformitate cu prevederile în vigoare; e)răspunde de analiza, centralizarea şi raportarea la timp a datelor cu caracter medical către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, precum şi de realitatea şi exactitatea acestora; f)se asigură că produsele medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calităţii în normele privind calitatea produselor medicale, elaborate în condiţiile legii; g)răspunde de respectarea prevederilor legale referitoare la recomandarea medicaţiei specifice şi la modul de acordare a tratamentului, în cadrul AP-AVCAc;2. contabilul-şef al unităţii sanitare: a)răspunde de modul de organizare a evidenţei tehnico-operative; b)răspunde de utilizarea sumelor alocate potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea normelor legale în vigoare; c)răspunde de exactitatea şi realitatea datelor raportate, la termenele stabilite; d)asigură efectuarea plăţilor către furnizorii de bunuri contractate de unitatea sanitară pentru realizarea activităţilor prevăzute în AP-AVCAc finanţat din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, în baza documentelor justificative legal întocmite; e)verifică documentele justificative prevăzute la art. 7 alin. (2) prezentate de unitatea sanitară în vederea decontării pentru activităţile prevăzute în AP-AVCAc finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii; f)organizează şi conduce evidenţa contabilă a cheltuielilor pentru AP-AVCAc, pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în cadrul bugetului aprobat, cât şi în execuţia acestuia; g)răspunde de analiza, centralizarea şi raportarea la timp a datelor cu caracter financiar către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; h)are obligaţia să cuprindă sumele contractate pentru AP-AVCAc în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe care îl supune aprobării, în condiţiile legii. Articolul 10Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti controlează trimestrial modul de utilizare a fondurilor alocate şi analizează indicatorii prezentaţi. Articolul 11Controlul prevăzut la art. 10 efectuat de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti va urmări, fără a se limita la acestea, următoarele: a)respectarea reglementărilor legale în vigoare; b)existenţa unor disfuncţionalităţi în derularea AP-AVCAc; c)încadrarea în sumele contractate pe program; d)dacă fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite; e)dacă au fost realizate obiectivele AP-AVCAc; f)respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite; g)realitatea şi exactitatea datelor înregistrate şi raportate; h)stocurile de materiale sanitare specifice comparativ cu consumul mediu lunar. Articolul 12Neprezentarea de către unitatea sanitară a documentelor prevăzute în anexa nr. 2 atrage amânarea decontării până la următoarea perioadă de raportare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Articolul 13(1) În cazul în care direcţia de sănătate publică constată nerespectarea unei/unor obligaţii asumate de către unitatea sanitară de natură a prejudicia grav derularea contractului poate solicita încetarea acestuia.(2) Prevederile alin. (1) nu sunt de natură a înlătura obligaţiile anterioare deja scadente şi neonorate ale părţilor.VIII. Soluţionarea litigiilor Articolul 14Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente. IX. Clauze speciale Articolul 15Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin actele normative în materie care intră în vigoare ulterior datei la care s-a încheiat prezentul contract, au fost aprobate modificări în volumul, structura sau bugetul AP-AVCAc, pe parcursul derulării acestuia. Articolul 16Dacă o clauză a acestui contract este declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă pe durata derulării prezentului contract expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului. X. Forţa majoră Articolul 17Orice împrejurare de fapt independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul prezentei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo. Articolul 18Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz. Articolul 19Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen. Articolul 20În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului. XI. Dispoziţii finale Articolul 21Orice modificare poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părţi, prin act adiţional. Articolul 22În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, prin act adiţional semnat de ambele părţi. Articolul 23Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi făcută numai cu acordul părţilor. Prezentul contract s-a încheiat astăzi, ................, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi se completează conform normelor legale în vigoare. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ........ ......../Municipiului Bucureşti Director executiv, ........ ................ ........ Director adjunct executiv economic, ........ ................ ......... Unitatea sanitară ........ ................ ........ ............... Manager, ........ ................ .......... Director financiar-contabil, ........ ................ ................ ........ ........... Director medical, ........ ........ .......... Avizat Biroul/Compartimentul juridic ........ ................ ............. Avizat Biroul/Compartimentul juridic ........ ................ ................ .............. ANEXA Nr. 1la contract Unitatea sanitară Spitalul........ ........ ............ Nr. .... din ........ ......... Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului........ ........../ Municipiului Bucureşti Nr. ...... din ............... Către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului........./Municipiului Bucureşti CERERE JUSTIFICATIVĂ în vederea decontării bunurilor acordate în luna .........../anul ......... în cadrul Acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) 1. Sold iniţial = ........ ............ mii lei 2. Suma decontată de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ........ ................ ............/Municipiului Bucureşti în luna precedentă = .............. mii lei 3. Suma achitată de spital furnizorilor pentru bunurile acordate în cadrul AP-AVCAc în luna precedentă = ........ ........ mii lei 4. Gradul de utilizare a sumelor decontate în cadrul AP-AVCAc în luna precedentă rând 3/rând 1 + rând 2* 100 =.... % 5. Suma rămasă neutilizată la finele lunii precedente (1 + 2 – 3) = ........ ............. mii lei 6. Suma necesar a fi decontată în luna în curs = ........ ........ mii lei Manager, ........ ........... Director financiar-contabil, ........ ........ .......... NOTE: a)Cererea justificativă întocmită de unitatea sanitară pentru luna curentă va fi însoţită de copia facturii emise de furnizor pentru bunurile achiziţionate în cadrul AP-AVCAc în luna precedentă. b)Cererea justificativă se va întocmi distinct, în două exemplare, din care un exemplar se va depune la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ........ .........../Municipiului Bucureşti în primele 5 zile lucrătoare ale lunii în curs pentru luna precedentă. ANEXA Nr. 2la contract Unitatea sanitară Spitalul ........ ........ ............. Nr. .... din .............. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ............/ Municipiului Bucureşti Nr. ...... din ............... Către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ............../Municipiului Bucureşti DECONT privind utilizarea sumelor alocate de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului .............../Municipiului Bucureşti în luna ............../anul ...... pentru Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) 1. Număr de indicatori fizici realizaţi*): ........ ........ ........... 2. Costul mediu/indicator fizic realizat**): ........ ........ ......... lei 3. Sumele achitate furnizorilor de medicamente şi materiale sanitare specifice aprovizionate în luna ............../anul ........:.. lei 4. Nr./Data şi suma achitată conform documentelor justificative (copii ale ordinelor de plată): 4.1. ........ ........ ............. lei 4.2. ........ ........ ............. lei 4.3. ........ ........ ............. lei Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor. Manager, ........ ........... Director financiar-contabil, ........ ........ .......... NOTE: a)Decontul se întocmeşte lunar. b)Decontul va fi însoţit de copia ordinelor de plată (cu viza trezoreriei) enumerate la pct. 4, de copia facturilor pentru materialele sanitare specifice, aprovizionate de spital, care fac obiectul plăţilor în luna pentru care se întocmeşte raportarea. c)Decontul lunar se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se depune la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ................/Municipiului Bucureşti în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă. *) Se vor menţiona distinct indicatorii fizici realizaţi prevăzuţi în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014 privind aprobarea Normelor tehnice de finanţare şi realizare a Acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut. **) Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi; în cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acţiune. ANEXA Nr. 4la normele tehnice Macheta de raportare a indicatorilor de evaluare (fizici şi de eficienţă) conform pct. III din anexa nr. 1 la normele tehnice UNITATEA Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut Raportare pentru trimestrul .... Nr. ............ din ........ ..............

AP-AVCAc Prevedere bugetară anuală (lei) Finanţare primită în trimestrul de raportat (lei) Indicatori fizici realizaţi în trimestrul de raportat Finanţare primită de la începutul anului (lei) Indicatori fizici realizaţi cumulat de la începutul anului Cheltuiala efectivă realizată în trimestrul de raportat (lei) Cheltuiala efectivă realizată cumulat de la începutul anului (lei) Cost mediu realizat pe fiecare indicator fizic (lei) Plăţi efectuate în trimestrul de raportat (lei) Plăţi efectuate cumulat de la începutul anului (lei) Suma rămasă neutilizată de la începutul anului
1 2 3 4 5 6 7 8 9 = 8/6 10 11 12 = 5–11
numărul de pacienţi cu accident vascular cerebral acut trataţi prin fibrinoliza i.v.
numărul de pacienţi cu accident vascular cerebral acut trataţi prin fibrinoliza i.a.
numărul de pacienţi cu accident vascular cerebral acut trataţi prin trombectomie/ tromboaspiraţie
numărul de pacienţi cu accident vascular cerebral acut trataţi prin angioplastie percutană cu stent în disecţia acută de artere cervico-cerebrale
numărul de pacienţi cu accident vascular cerebral acut trataţi prin embolizare mecanică în anevrismele cerebrale rupte

Managerul unităţii care derulează AP-AVCAc*), ........ ................ .......... Directorul financiar contabil al unităţii sanitare*) ........ ................ .......... Coordonatorul AP-AVCAc, ........ ................ .......... Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică**), ........ ................ ................ ......... Directorul executiv adjunct economic al direcţiei de sănătate publică**), ........ ................ .......... NOTE: Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se fiecare acţiune. Sumele care se găsesc în tabel se exprimă în lei. *) Semnează raportările întocmite de unitatea sanitară pentru AP-AVCAc derulate la nivelul acesteia, pe care le transmit Direcţiei de sănătate publică. Pentru unităţile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, raportările vor fi transmise Compartimentului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014 pentru aprobarea Normelor tehnice de finanţare şi realizare a Acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) **) Semnează raportările centralizate la nivelul judeţului pe care le transmit Compartimentului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014. ANEXA Nr. 5la normele tehnice Macheta de raportare a execuţiei bugetare pentru AP-AVCAc conform pct. III din anexa nr. 1 la normele tehnice Acţiune prioritară pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc) Unitatea care derulează AP-AVCAc*)/Direcţia de sănătate publică**) Raportare pentru***) ........ ................ ............ Execuţia bugetară

Nr. crt. Titlul bugetar Buget de stat Venituri proprii
Prevedere bugetară anuală (lei) Finanţare primită în trimestrul de raportat (lei) Finanţare primită de la începutul anului (lei) Plăţi efectuate în trimestrul de raportat (lei) Plăţi efectuate cumulat de la începutul anului (lei) Prevedere bugetară anuală (lei) Finanţare primită în trimestrul de raportat (lei) Finanţare primită de la începutul anului (lei) Plăţi efectuate în trimestrul de raportat (lei) Plăţi efectuate cumulat de la începutul anului (lei)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1 Total, din care:
1.1 Bunuri şi servicii, din care
1.1.1 Bunuri şi servicii AAPL
1.1.2 Bunuri şi servicii DSP
1.2 Transferuri

Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate. Managerul unităţii sanitare care derulează AP-AVCAc*), ........ ........ ............. Directorul financiar contabil al unităţii sanitare*), ........ ........ ............... Coordonatorul local*), ........ ................ ........... Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică**), ........ ........ ............. Directorul executiv adjunct economic al direcţiei de sănătate publică**), ........ ................ ................ .............. *) Semnează raportările întocmite de unitatea sanitară pentru AP-AVCAc derulate la nivelul acesteia, pe care le transmit Direcţiei de sănătate publică. Pentru unităţile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, raportările vor fi transmise Serviciului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a Acţiunii prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut. **) Semnează raportările centralizate la nivelul judeţului pe care le transmit Serviciului medicina de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.216/2014. ***) Raportarea se întocmeşte trimestrial şi anual.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1216/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1216 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1216/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu