Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 1185 din 3 iulie 2006

privind desemnarea Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautica Civila Romana" ca autoritate nationala de supervizare, organism tehnic specializat pentru indeplinirea functiei de supervizare a sigurantei zborului in aviatia civila, la nivel national

ACT EMIS DE: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 602 din 12 iulie 2006



In scopul asigurării cadrului juridic necesar în vederea îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce îi revin în domeniul aviaţiei civile în contextul aderării la Uniunea Europeană,

în temeiul prevederilor art. 4 lit. b), k), p) şi t), ale art. 5 şi ale art. 62 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 şi 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Aeronautice Civile Române, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului  emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se desemnează Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca autoritate naţională de supervizare, însemnând prin aceasta organismul tehnic specializat pentru îndeplinirea funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă, la nivel naţional.

(2)  In calitatea sa de autoritate naţională de supervizare, Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" exercită toate competenţele ce revin, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organismului tehnic specializat desemnat pentru îndeplinirea funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă, precum şi următoarele competenţe ce revin, conform legii, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi care îi sunt delegate prin prezentul ordin:

-   elaborarea proiectelor de reglementări aeronautice specifice domeniilor în care deţine competenţe şi supravegherea punerii în aplicare a acestora;

-   certificarea agenţilor aeronautici civili, a personalului aeronautic civil, precum şi a tehnicii aeronautice în conformitate cu prevederile reglementărilor naţionale şi comunitare aplicabile;

-  certificarea aerodromurilor civile;

-   avizarea lucrărilor efectuate în zonele supuse servitutilor de aeronautică civilă;

-   inspecţia de siguranţă a zborului;

-   exercitarea activităţilor de registru în aviaţia civilă.

(3)   Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" exercită şi competenţele şi atribuţiile ce revin unei autorităţi naţionale de supervizare, care rezultă din cadrul de reglementare armonizat pentru crearea Cerului European Unic instituit în Uniunea Europeană, cu excepţia competenţelor în domeniul securităţii aeronautice.

(4)   Prin cadrul de reglementare armonizat privind crearea Cerului European Unic se înţelege: Regulamentul nr. 549/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 care stabileşte cadrul pentru crearea Cerului European Unic, Regulamentul nr. 550/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 privind furnizarea serviciilor de navigaţie aeriană în Cerul European Unic, Regulamentul nr. 551/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 privind organizarea şi utilizarea spaţiului aerian în Cerul European Unic, Regulamentul nr. 552/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 privind interoperabilitatea reţelei europene de management al traficului aerian, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96 din 31 martie 2004 împreună cu regulile de implementare adoptate de Comisia Europeană în baza acestor regulamente.

Art. 2. - (1) In exercitarea competenţelor de autoritate naţională de supervizare, Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" propune Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului proiecte de reglementări naţionale specifice, respectiv amendarea sau abrogarea celor existente, după caz, astfel încât să se asigure aplicarea pe teritoriul României a reglementărilor comunitare specifice domeniilor în care deţine competenţe.

(2) Aplicarea în România a cadrului de reglementare armonizat prevăzut la art. 1 alin. (4) se face în baza unor reglementări specifice care transpun şi adaptează acele prevederi ale reglementărilor comunitare a căror aplicare este necesară încă din perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană.

Art. 3. - Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" prezintă Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, până la data de 31 ianuarie a anului următor, un raport anual privind activităţile desfăşurate în calitate de autoritate naţională de supervizare în scopul respectării şi asigurării implementării şi aplicării reglementărilor specifice domeniilor în care deţine competenţe.

Art. 4. - (1) Exercitarea competenţelor care i-au fost delegate conform art. 1 alin. (2) se face de către Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" direct sau prin persoane fizice sau juridice autorizate corespunzător de către aceasta şi care îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea, controlul şi responsabilitatea Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română".

(2) Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" va pune la dispoziţie Ministerului Transporturilor,Construcţiilor şi Turismului lista actualizată a persoanelor autorizate în baza alin. (1).

Art. 5. - In exercitarea competenţelor ce îi revin conform art. 621 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" va lua măsuri pentru asigurarea aplicării pe teritoriul României a restricţiilor de operare impuse anumitor operatori aerieni din state terţe prin regulamente ale Comisiei Europene emise în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.111/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 decembrie 2005 privind stabilirea unei liste comunitare a transportatorilor aerieni care sunt supuşi unei interdicţii de operare în cadrul comunităţii şi informarea pasagerilor transportaţi aerian cu privire la identitatea transportatorilor aerieni, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 344 din 27 decembrie 2005.

Art. 6. - (1) Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" va lua măsuri pentru respectarea şi aplicarea prevederilor prezentului ordin.

(2) Direcţia generală aviaţie civilă din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 7. - (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 15 iulie 2006, cu excepţia art. 4, care se aplică de la data de 1 noiembrie 2006.

(2)   Procedurile emise de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" în aplicarea reglementărilor specifice domeniilor de competenţă se publică de aceasta pe web-site-ul propriu (www.caa.ro) şi sunt obligatorii pentru toţi agenţii aeronautici supuşi supervizării, în toate acele prevederi care li se aplică.

(3)   La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 284/2002 pentru delegarea de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a unor competenţe în domeniul certificării tehnicii de aviaţie, înmatriculării şi identificării aeronavelor civile, precum şi al atestării personalului aeronautic civil, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 13 martie 2002, precum şi orice alte dispoziţii contrare, se abrogă.

(4)  La data de 1 noiembrie 2006, art. 4-11 din Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.219/2002 privind certificarea unor categorii de tehnică aeronautică şi autorizarea Aeroclubului României pentru atestarea unor categorii de personal aeronautic civil navigant, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 15 octombrie 2002, se abrogă.

Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,

Radu Mircea Berceanu


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1185/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1185 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1185/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu