Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1169 din 24.04.2011

pentru aprobarea Metodologiei de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, organizaţiilor prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
ACT EMIS DE: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 295 din 28 aprilie 2011





Având în vedere:Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a activităţii instituţiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa;Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Metodologia de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, organizaţiilor prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin direcţiile de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 284/2009 pentru aprobarea Metodologiei de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pentru organizaţiile prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, se abrogă. Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Ioan Nelu Botiş ANEXĂ Metodologia de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, organizaţiilor prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap



COMENTARII la Ordinul 1169/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1169 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania