ORDIN Nr. 109
din 14 octombrie 2009
pentru aprobarea
Regulamentului uniformelor militare din Armata Romaniei
ACT EMIS DE:
MINISTERUL APARARII NATIONALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 739 din 30 octombrie 2009
Pentru aplicarea prevederilor art. 2 alin. (5) din
Ordonanţa Guvernului nr. 51/1994 privind drepturile de echipament şi materiale
de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de
apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 143/1994, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr.
346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale,
cu modificările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul uniformelor militare
din Armata României, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul
ordin.
Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin
se abrogă „L-6, Regulamentul de descriere şi port al uniformelor
militare", aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării
naţionale, nr. M.82/1999*), cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naţionale,
Mihai Stănisoară
*) Ordinul nr. M.82/1999 nu a fost publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări
din sectorul de apărare a ţării şi securitate naţională.
ANEXĂ
REGULAMENTUL
uniformelor militare din Armata României
CAPITOLUL I
Principii generale
Art. 1. - Regulamentul uniformelor militare din Armata
României, denumit în continuare regulament, descrie articolele de
echipament din compunerea uniformelor militare şi stabileşte regulile de port
al acestora.
Art. 2. - (1) Militarii sunt obligaţi să cunoască
regulile privind portul uniformelor militare, să deţină toate uniformele
militare complete şi să le poarte regulamentar în situaţiile în care acestea
sunt folosite: la ceremonii, în oraş, la serviciu, la instrucţie şi la
activităţi administrative.
(2) Purtarea unor uniforme militare sau articole de
echipament, altele decât cele descrise în prezentul regulament, constituie o
încălcare a ordinii şi disciplinei militare şi se sancţionează în conformitate
cu prevederile legale în vigoare.
(3) Comandanţii/Şefii unităţilor militare vor dispune
măsurile necesare pentru respectarea prevederilor regulamentului.
Art. 3. - Propunerile pentru introducerea/scoaterea
în/din compunerea uniformelor militare a unor articole de echipament, în afara
celor descrise în regulament, se pot face de către structurile centrale ale
Ministerului Apărării Naţionale, statele majore ale categoriilor de forţe ale
armatei şi comandamente, cu aprobarea ministrului apărării naţionale.
Art. 4. - (1) Articolele de echipament prevăzute în
normele pentru echipare şi descrise în regulament compun uniformele de
ceremonie, de oraş, de serviciu şi de instrucţie pentru sezonul cald, perioada
1 mai - 31 octombrie, respectiv pentru sezonul rece, perioada 1 noiembrie - 30
aprilie.
(2) Trecerea de la o uniformă militară la alta se face
în funcţie de condiţiile climaterice, la ordinul comandantului garnizoanei.
Art. 5. - (1) Verificarea modului de asigurare a
uniformelor militare se execută prin reviste de front, anuale, după cum
urmează:
a) revista de front pentru verificarea uniformelor
militare pentru sezonul cald şi a uniformei militare de instrucţie - ultima zi
lucrătoare din luna aprilie;
b) revista de front pentru verificarea uniformelor
militare pentru sezonul rece şi a uniformei militare de instrucţie - ultima zi
lucrătoare din luna octombrie.
(2) Revista de front se prevede în planul cu principalele
activităţi şi se organizează centralizat pe unitate.
(3) La revistele de front verificarea uniformelor
militare se execută de către o comisie condusă de locţiitorul
comandantului/şeful de stat major al unităţii, din care obligatoriu va face
parte şeful structurii logistice.
(4) Articolele de echipament constatate ca fiind
deficitare, pe timpul revistelor de front, se înscriu în Fişa individuală
privind asigurarea drepturilor de echipament ale cadrelor militare, se
centralizează în situaţia informativă de echipament şi se raportează ierarhic
pentru a fi aprovizionate în anul următor, în conformitate cu prevederile
instrucţiunilor în vigoare.
Art. 6. - (1) Imprumutul sau vânzarea articolelor de
echipament din compunerea uniformelor militare de către cadrele militare,
studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ, soldaţii şi gradaţii
voluntari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale este interzis(ă).
(2) Este interzisă purtarea de către persoane
neautorizate a uniformei militare sau a unor articole din compunerea acesteia.
Art. 7. - Mostrele de culori, specificaţiile tehnice
ale articolelor de echipament şi ale materiilor prime din care se
confecţionează acestea se aprobă de comandantul Comandamentului logistic
întrunit şi stau la baza realizării producţiei de către operatorii economici
furnizori.
Art. 8. - (1) Cadrele militare care provin din
specialităţi militare ale forţelor terestre, echipate în uniformele militare
ale forţelor aeriene şi ale forţelor navale, poartă însemnele de grad ale
specialităţii de bază, pe suporturi din paspoal de culoare bleu pentru forţele
aeriene şi neagră pentru forţele navale, în uniforma militară a categoriei de
forţe ale armatei unde aceştia sunt încadraţi.
(2) Cadrele militare care provin din specialităţi militare
ale forţelor terestre, mutate din unităţi militare ale forţelor aeriene şi
forţelor navale în structuri centrale şi direcţii ale Statului Major General,
comandamente întrunite, mari unităţi şi unităţi militare ale forţelor terestre,
poartă uniforma militară specifică forţelor terestre.
Art. 9. - Cadrele militare, confirmate în arma marină
şi aviaţie, poartă uniformă militară de oraş şi de serviciu a categoriei de
forţe ale armatei în care sunt confirmaţi, indiferent de tipul şi de specificul
unităţii militare în care sunt încadraţi.
CAPITOLUL II
Descrierea articolelor din compunerea uniformelor
militare
SECŢIUNEA 1
Clasificarea uniformelor militare
Art. 10. - (1) Pentru ofiţeri se realizează următoarele
uniforme militare:
a) uniforma militară de ceremonie;
b) uniforma militară de oraş;
c) uniforma militară de serviciu;
d) uniforma militară de instrucţie.
(2) Pentru maiştri militari şi subofiţeri se realizează
următoarele uniforme militare:
a) uniforma militară de oraş;
b) uniforma militară de serviciu;
c) uniforma militară de instrucţie.
(3) Pentru studenţii şi elevii instituţiilor militare
de învăţământ se realizează următoarele uniforme militare:
a) uniforma militară de oraş;
b) uniforma militară de clasă;
c) uniforma militară de instrucţie.
(4) Pentru soldaţii şi gradaţii voluntari se realizează
uniforma militară de instrucţie.
SECŢIUNEA a 2-a
Coifură
Art. 11. - Şapca de ceremonie, pentru ofiţeri, se
compune din calotă, bandă, cozoroc şi şnur şi se confecţionează din ţesătură de
culoare bleumarin sau de culoare albă, din acelaşi material şi de aceeaşi
culoare ca şi costumul. Pe cozoroc se aplică două rânduri de frunze de stejar
late, din metal galben pentru ofiţerii cu grad de general/amiral şi un singur
rând de frunze de stejar late, din metal galben pentru ofiţeri, iar deasupra se
montează şnurul parmac, împletit, din mătase de culoare aurie. Pe bandă se
aplică un material negru, ripsat longitudinal.
Art. 12. - (1) Şapca de oraş, pentru ofiţerii cu grade
de general şi amiral, se compune din calotă, bandă, cozoroc şi şnur. Aceasta se
realizează din ţesătură tip camgarn pentru iarnă şi din ţesătură tip fresco
pentru vară, de culoare kaki pentru forţele terestre, albastru-petrol pentru
forţele aeriene, albă pentru forţele navale şi bleumarin pentru arma justiţie
militară. Pe cozoroc se aplică două rânduri de frunze de stejar, late, din
metal aurit, iar deasupra se montează şnurul parmac, împletit, peste un galon
îngust, ambele din fir metalic aurit. Şepcile pentru amirali sunt confecţionate
cu 6 coafe din ţesătură de culoare albă.
(2) Şapca de oraş, pentru ofiţeri, se realizează de
culoare kaki pentru forţele terestre, albastru-petrol pentru forţele aeriene,
albă pentru forţele navale şi bleumarin pentru arma justiţie militară. Aceasta
se confecţionează din ţesătură tip camgarn pentru iarnă şi din ţesătură tip
fresco pentru vară. Pentru ofiţerii cu grade superioare, cozorocul este
prevăzut cu un rând de frunze de stejar, late, iar pentru ofiţerii cu grade
inferioare, cu un rând de frunze de stejar, înguste, din metal galben
inoxidabil. Şepcile pentru ofiţerii din forţele navale sunt confecţionate cu 6
coafe din ţesătură de culoare albă. Deasupra cozorocului se montează şnurul
parmac, împletit, din mătase galbenă. Pe bandă se aplică paspoal de culoare
proprie categoriei de forţe a armatei.
Art. 13. - Şapca de oraş, pentru maiştri militari şi
subofiţeri, se realizează din ţesătură de culoare kaki pentru forţele terestre,
albastru-petrol pentru forţele aeriene, albă pentru forţele navale şi bleumarin
pentru arma justiţie militară. Aceasta se confecţionează din ţesătură tip
camgarn pentru iarnă şi din ţesătură tip fresco pentru vară, mai puţin la
şepcile pentru forţele navale, ale căror şepci au 6 coafe confecţionate din
ţesătură de culoare albă. Are cozorocul simplu, iar deasupra se montează un
şnur dublu, neîmpletit, din mătase de culoare galbenă. Pe bandă se aplică
paspoal de culoare proprie categoriei de forţe a armatei.
Art. 14. - (1) Şapca de oraş, pentru studenţii şi
elevii instituţiilor militare de învăţământ, se confecţionează cu cozoroc
simplu, având deasupra o cureluşă cu suitaş pe margine. Pentru studenţii
instituţiilor militare de învăţământ se aplică în partea de jos a benzii, la
partea din spate a circumferinţei, un şnur răsucit din mătase de culoare
galbenă pentru forţele terestre, forţele aeriene şi de culoare bleu pentru
forţele navale.
(2) Pentru studenţii şi elevii instituţiilor militare
de învăţământ din forţele navale, şapca de oraş se realizează cu 3 coafe,
confecţionate din ţesătură de culoare albă.
Art. 15. - Pălăria pentru oraş se confecţionează din
fetru de culoare kaki pentru forţele terestre, albastru-petrol pentru forţele
aeriene, albă pentru forţele navale şi bleumarin pentru arma justiţie militară.
Deasupra borului se montează o bandă din fetru de culoarea proprie categoriei
de forţe a armatei. La uniforma militară de ceremonie, pălăria este de culoare
bleumarin cu bandă roşie sau albă cu banda de culoare neagră.
Art. 16. - Boneta se confecţionează din ţesătură de
culoare kaki pentru forţele terestre, albastru-petrol pentru forţele aeriene,
neagră pentru forţele navale şi bleumarin pentru arma justiţie militară.
Aceasta se poartă numai în sezonul cald, la uniforma militară de serviciu, cu
cămaşă.
Art. 17. - (1) Basca se confecţionează din tricot, se
poartă de cadrele militare la uniforma militară de serviciu cu veston sau
bluzon şi se realizează de culoarea specialităţii militare, după cum urmează:
a) maro pentru forţele terestre şi militarii din
serviciul de gardă din cadrul Regimentului de Gardă;
b) bordo pentru paraşutişti;
c) verde-închis pentru operaţii speciale;
d) verde tip V.M. pentru vânătorii de munte;
e) bleu pentru forţele aeriene şi pentru militarii care
participă la misiuni internaţionale de tip Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.),
Organizaţia de Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.) sau ale
altor organisme de securitate regională;
f) neagră pentru forţele navale, infanteria marină,
unităţile militare de tancuri;
g) bleumarin pentru cadrele militare de arma justiţie
militară.
(2) Pentru elevii colegiilor militare liceale, basca se
confecţionează de culoare bleumarin şi albă.
(3) Pentru soldaţii şi gradaţii voluntari, basca se
foloseşte la uniforma militară de instrucţie numai de acei militari care au
prin tradiţie portul acestui articol de echipament şi se realizează de culoarea
specialităţii militare, astfel:
a) verde tip V.M. pentru vânătorii de munte;
b) bordo pentru paraşutişti;
c) bleu pentru forţele aeriene;
d) neagră pentru infanteria marină şi unităţile
militare de tancuri.
(4) Cadrele militare din unităţi militare de vânători
de munte, paraşutişti, aviaţie, infanterie marină şi tancuri, la uniforma
militară de instrucţie, poartă bască.
Art. 18. - (1) Bereta cu 3 coafe albe pentru forţele navale
se confecţionează din pânză albă şi se compune din calotă, coafa şi bandă.
Peste bandă se aplică o panglică de culoare neagră, având brodat, în culoare
galbenă, denumirea institutului de învăţământ „Academia Navală/Şcoala Militară
de Maiştri Militari de Marină" sau „Forţele Navale Române", pentru
soldaţii şi gradaţii voluntari. Pentru studenţii şi elevii instituţiilor
militare de învăţământ, bereta cu 3 coafe se poartă numai în sezonul cald, la
activităţi specifice, cu tricou de marină.
(2) Pentru soldaţii şi gradaţii voluntari, aceasta se
poartă numai în sezonul cald, la costumul alb.
Art. 19. - (1) Căciula cu clape se confecţionează
pentru uniformele militare de oraş şi de serviciu ale cadrelor militare până la
gradul de locotenent-colonel/căpitan-comandor inclusiv şi se poartă numai pe
timpul sezonului rece. Aceasta se confecţionează din blană nutrietde culoare
maro pentru cadrele din forţele terestre, gri pentru forţele aeriene şi arma
justiţie militară şi neagră pentru cadrele militare din forţele navale.
(2) Pentru studenţii şi elevii instituţiilor militare
de învăţământ, căciula cu clape se confecţionează din blană nutriet de culoare
maro pentru cei din instituţiile militare de învăţământ de la forţele terestre,
gri pentru cei din instituţiile militare de învăţământ de la forţele aeriene şi
neagră pentru cei din instituţiile militare de învăţământ de la forţele navale
şi elevii colegiilor militare liceale.
Art. 20. - Căciula cu clape din blană caracul se poartă
la uniformele militare de oraş şi de serviciu, pe timpul sezonului rece, şi
este realizată în următoarele culori:
a) gri-brumăriu pentru ofiţerii cu grad de general,
colonel, comandor din forţele terestre, forţele aeriene şi din arma justiţie
militară;
b) neagră pentru ofiţerii cu grade de amirali şi
comandori din forţele navale.
Art. 21. - Căciula cu clape pentru instrucţie, la
cadrele militare, studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ,
soldaţii şi gradaţii voluntari, se poartă numai pe timpul sezonului rece şi se
confecţionează astfel:
a) pentru forţele terestre, forţele aeriene şi
infanteria marină, din ţesătură imprimată în mozaic de culori tip pădure sau
tip deşert, cu blană nutriet maro;
b) pentru forţele navale, din ţesătură de culoare bej,
cu blană nutriet neagră.
Art. 22. - Şapca de instrucţie se confecţionează din
ţesătură de culoarea materialului fond a uniformei militare de instrucţie.
Art. 23. - Pălăria pentru instrucţie mozaic de culori
tip deşert/tip pădure se poartă la uniforma militară de instrucţie, mozaic de culori,
de acelaşi tip, de către personalul militar din teatrele de operaţii.
SECŢIUNEA a 3-a
Imbrăcăminte şi lenjerie
Art. 24. - (1) Costumul de ceremonie pentru ofiţerii
bărbaţi se compune din veston şi un pantalon. Acesta se realizează din stofă de
ceremonie, de culoare albă sau bleumarin, putând fi purtat şi combinat.
Vestonul pentru ceremonie are revere ascuţite şi se încheie la două rânduri de
nasturi, fără şliţ la spate. Pantalonul se confecţionează din acelaşi material
ca şi vestonul, croiala este dreaptă, fără manşetă. Pantalonul este prevăzut cu
două buzunare laterale şi un buzunar cu clapă la spate, pe partea dreaptă.
(2) Costumul de ceremonie pentru ofiţerii femei se
compune din veston şi fustă. Fusta are o croială clasică, având betelie,
fermoar în partea stângă şi şliţ la spate.
Art. 25. - (1) Costumul de oraş şi de serviciu pentru
cadrele militare din forţele terestre şi forţele aeriene se compune din veston
şi 2 pantaloni, respectiv un pantalon drept şi o fustă pentru cadrele militare femei.
Se confecţionează din camgarn şi fresco, de culoare kaki pentru forţele
terestre, albastru-petrol pentru forţele aeriene şi bleumarin pentru cadrele
militare din arma justiţie militară. Vestonul are revere drepte şi se încheie
la un rând cu 4 nasturi din metal galben. Pe reverul vestonului se aplică
petliţele pe suport din paspoal de culoarea proprie categoriei de forţe a
armatei. Pantalonul se confecţionează din acelaşi material ca şi vestonul, cu
croiala dreaptă, fără manşetă. Pantalonul este prevăzut cu două buzunare
executate în cusăturile laterale şi un buzunar cu clapă la spate, pe partea
dreaptă. Pantalonul pentru femei are şliţul pe partea laterală stângă.
(2) Pentru pantalonul de la costumul de oraş şi de
serviciu al ofiţerilor cu grad de general, în părţile laterale se aplică lampas
şi vipuşcă de culoarea armei.
(3) Pentru cadrele militare din arma justiţie militară,
costumul de oraş şi de serviciu se confecţionează de culoare bleumarin, are
revere drepte şi se încheie la un rând cu 4 nasturi din metal galben.
(4) Pentru cadrele militare încadrate în unităţi de
infanterie marină, costumul de oraş şi de serviciu se confecţionează de culoare
neagră, cu revere drepte şi se încheie la un rând cu 4 nasturi din metal
galben.
Art. 26. - (1) Costumul de oraş şi de serviciu pentru
cadrele militare din forţele navale este de culoare neagră şi se compune din
veston şi 2 pantaloni, respectiv pantalon şi fustă pentru cadrele militare
femei. Acesta se realizează din stofă pentru iarnă şi din stofă pentru vară.
(2) Vestonul are revere ascuţite şi se încheie la două
rânduri a câte 3 nasturi. Pentru cadrele militare confirmate în arma marină,
acesta se realizează fără epoleţi, gradele fiind aplicate pe mâneca vestonului.
Pe reverul vestonului se aplică petliţele pe suport din paspoal, de culoarea
proprie categoriei de forţe a armatei. Vestonul pentru cadrele militare,
specialităţi ale forţelor terestre încadrate în unităţile forţelor navale este
prevăzut cu epoleţi din material fond prinşi în cusătura mânecii.
(3) Pantalonul lung se confecţionează din acelaşi
material ca şi vestonul, croiala este dreaptă fără manşetă. Este prevăzut cu
două buzunare laterale şi un buzunar cu clapă la spate, pe partea dreaptă.
Pantalonul pentru femei are şliţul pe partea laterală.
(4) Pentru ofiţerii cu grad de amiral, la costumul de
oraş şi de serviciu, în părţile laterale, nu se aplică lampas.
Art. 27. - Costumul din pânză tip panama, articol
specific pentru cadrele militare din forţele navale, se confecţionează de
culoare albă pentru cadrele militare, studenţii şi elevii instituţiilor
militare de învăţământ din forţele navale, se compune din bluză cu 2 pantaloni
şi se poartă la uniforma militară de oraş, pentru sezonul cald.
Art. 28. - (1) Costumul de oraş pentru studenţii şi
elevii instituţiilor militare de învăţământ superior se compune din veston şi 2
pantaloni pentru bărbaţi, respectiv pantalon şi fustă pentru femei.
(2) Costumul pentru oraş şi serviciu/clasă pentru
elevii colegiilor militare liceale se compune din veston şi un pantalon, iar
pentru eleve se asigură cu fustă şi pantalon. Pantalonii pentru elevii din
colegiile militare liceale au formatul drept şi sunt prevăzuţi pe cusăturile
laterale cu lampas din paspoal roşu-portocaliu, iar fusta este simplă.
Art. 29. - (1) Costumul din tercot pentru studenţii şi
elevii instituţiilor militare de învăţământ din forţele terestre, forţele
aeriene şi forţele navale se confecţionează din ţesătură tip bumbac şi se
compune din bluzon şi un pantalon, de culoare kaki pentru forţele terestre,
albastru-petrol pentru forţele aeriene, neagră pentru forţele navale.
(2) Pentru elevii colegiilor militare liceale, costumul
se compune din bluzon şi 2 pantaloni de culoare bleumarin. Epoleţii sunt din
material fond şi sunt fixaţi în cusătura mânecii.
Art. 30. - Costumul alb pentru vară al soldaţilor şi
gradaţilor voluntari din forţele navale se realizează din ţesătură de culoare
albă şi se compune din bluză şi pantaloni. La bluză se ataşează gulerul
marinăresc. Pantalonul este format larg la terminaţie şi se poartă peste
pantofi.
Art. 31. - Costumul pentru instrucţie se compune din
bluzon cu 2 pantaloni şi se realizează din ţesătură ripstop, imprimată în
mozaic de culori tip pădure pentru forţele terestre, forţele aeriene,
infanteria marină şi forţele participante la misiuni internaţionale în zone
temperate, bej pentru forţele navale şi mozaic de culori tip deşert pentru
forţele participante la misiuni internaţionale în zone desertice. Bluzonul se
încheie cu fermoar şi se poartă peste pantaloni. Pantalonul este drept şi se
poartă introdus în bocanci. Pentru forţele navale pantalonul este drept şi se
poartă peste gheată.
Art. 32. - Bluzonul de serviciu pentru cadre militare
se confecţionează din ţesătură de culoare kaki pentru forţele terestre,
albastru-petrol pentru forţele aeriene, neagră pentru forţele navale şi
bleumarin pentru arma justiţie militară. Bluzonul se încheie cu fermoar şi se
poartă la uniforma militară de serviciu.
Art. 33. - (1) Bluzonul din piele cu guler şi mesadă
detaşabilă se realizează de culoare maro pentru forţele terestre, gri-petrol
pentru forţele aeriene, neagră pentru forţele navale şi arma justiţie militară.
Bluzonul din piele cu guler şi mesadă detaşabilă se încheie cu fermoar şi se
poartă la uniforma militară de oraş.
(2) Gulerul este detaşabil, confecţionat din blană
nutriet de culoare maro pentru forţele terestre, gri pentru forţele aeriene,
neagră pentru forţele navale şi gri pentru arma justiţie militară.
Art. 34. - (1) Cămaşa de serviciu se confecţionează cu
epoleţi, din ţesătură de culoare bej pentru forţele terestre, bleu pentru
forţele aeriene, albă pentru forţele navale şi arma justiţie militară. Aceasta
se poartă introdusă în pantaloni, cu sau fără cravată. Pe timp călduros, cămaşa
de serviciu, cu mânecă lungă sau scurtă, se poate purta deschisă la gât, cu
însemne de grad pe epoleţi.
(2) Cămaşa de oraş se confecţionează cu epoleţi, din
ţesătură de culoare albă pentru toate cadrele militare.
Art. 35. - Cămaşa-bluză este destinată cadrelor
militare pentru serviciu. Se poartă pe timpul sezonului cald peste pantaloni şi
este confecţionată din ţesătură de culoare kaki pentru forţele terestre, bleu
pentru forţele aeriene şi albă pentru arma justiţie militară. Cămaşa-bluză se
realizează cu mânecă lungă sau scurtă. Pe timp călduros, mânecile lungi pot fi
suflecate si fixate cu bridă.
Art. 36. - Cămaşa din pânză albă tip panama este
articol de echipament specific forţelor navale. Se confecţionează cu mânecă
scurtă, iar epoleţii sunt realizaţi din material fond.
Art. 37. - Cămaşa de instrucţie este confecţionată din
ţesătură ripstop, imprimată în mozaic de culori tip pădure, tip deşert şi bej.
Aceasta are buzunare aplicate pe piept şi este prevăzută cu epoleţi. Pe timp
călduros, mânecile pot fi suflecate şi fixate cu bridă.
Art. 38. - Gulerul marinăresc se confecţionează din
ţesătură tip bumbac, cu două feţe identice, de culoare neagră, având la
marginea exterioară 3 rânduri de şiret alb.
Art. 39. - Costumul termic se compune din bluză,
pantalon şi glugă şi se realizează din ţesătură monocolor, de culoare kaki sau
bej. Bluza se încheie cu fermoar.
Art. 40. - Costumul împotriva intemperiilor se compune
din pelerină şi pantalon şi se poartă de militari pe timp nefavorabil, peste
uniforma militară de instrucţie. Se confecţionează din ţesătură vopsită şi
imprimată în mozaic de culori tip pădure pentru forţele terestre şi forţele
aeriene, tip deşert pentru forţele participante la misiuni O.N.U. şi de culoare
bej pentru forţele navale. Pentru mascare pe timp de iarnă se poate confecţiona
şi din ţesătură de culoare albă.
Art. 41. - Mantaua/Paltonul postav se poartă de către
cadrele militare la uniforma militară de oraş şi se confecţionează din stofă de
culoare kaki pentru forţele terestre, albastru-petrol pentru forţele aeriene,
neagră pentru forţele navale şi bleumarin pentru arma justiţie militară. Are
croială dreaptă cu mâneci drepte, fără manşete şi se încheie la un rând, cu 4
nasturi ascunşi. In talie este prevăzută cu cordon pentru ajustare. Poala este
tivită, epoleţii sunt din material fond, prinşi în cusătura umărului. Cadrele
militare participante la ceremoniale şi activităţi specifice, în uniforma
militară de ceremonie specifică sezonului rece, pot purta, la ordinul
comandantului/şefului care organizează activitatea, manta/palton postav de
culoare bleumarin.
Art. 42. - Mantaua de ploaie se realizează din ţesătură
poliester hidrofobizată de culoare kaki pentru forţele terestre,
albastru-petrol pentru forţele aeriene, neagră pentru forţele navale şi
bleumarin pentru arma justiţie militară. Aceasta se încheie la un rând de
nasturi, este prevăzută la partea superioară cu platcă şi glugă, în talie se
ajustează cu un cordon din material fond şi se poartă la uniformele militare de
oraş şi de serviciu.
Art. 43. - Pardesiul se poartă de către cadrele
militare la uniforma militară de oraş şi se confecţionează din stofă pentru
pardesiu de culoare kaki pentru forţele terestre, albastru-petrol pentru
forţele aeriene, neagră pentru forţele navale şi bleumarin pentru arma justiţie
militară. Mâneca este fără manşetă, iar la partea de jos este prevăzută cu o
bentiţă şi un nasture. Pardesiul este prevăzut în talie, lateral, cu buzunare,
aşezate oblic, fără clape.
Art. 44. - (1) Scurta cu mesada şi guler pentru cadrele
militare se confecţionează din ţesătură specială, de culoare kaki cu guler maro
pentru forţele terestre, albastru-petrol cu guler gri pentru forţele aeriene,
neagră cu guler negru pentru forţele navale, bleumarin cu guler gri pentru
cadrele militare din arma justiţie militară, se încheie la un rând de nasturi
ascunşi şi se poartă la uniforma militară de serviciu. In talie este prevăzută
cu un cordon din material fond, iar epoleţii sunt prinşi în cusătura umărului.
Mesada şi gulerul sunt detaşabile.
(2) Pentru ofiţerii cu grad de general, amiral, colonel
şi comandor, gulerul de la scurta cu mesada se realizează din blană caracul de
culoarea căciulii.
(3) Pentru studenţii şi elevii instituţiilor militare
de învăţământ, scurta cu mesada şi guler se confecţionează din tercot, de
culoare kaki cu guler maro pentru forţele terestre, albastru-petrol cu guler
gri pentru forţele aeriene, neagră cu guler negru pentru forţele navale şi
bleumarin cu guler negru pentru elevii colegiilor militare liceale.
Art. 45. - Scurta de instrucţie se poartă pe timpul
sezonului rece, de către cadrele militare, studenţii şi elevii instituţiilor
militare de învăţământ, soldaţii şi gradaţii voluntari şi se realizează din
ţesătură ripstop imprimată în mozaic de culori tip pădure pentru forţele
terestre, forţele aeriene, infanteria marină şi forţele participante la misiuni
internaţionale în zone temperate, bej pentru forţele navale şi mozaic de culori
tip deşert pentru forţele participante la misiuni internaţionale în zone
deşertice. Se confecţionează matlasată la interior.
Art. 46. - (1) Puloverul pentru oraş şi serviciu se
poartă pe timpul sezonului rece, se confecţionează cu anchior şi se realizează
de culoare kaki pentru cadrele militare, studenţii şi elevii instituţiilor
militare de învăţământ, din forţele terestre şi infanteria marină,
albastru-petrol pentru forţele aeriene, bleumarin pentru arma justiţie
militară, neagră pentru forţele navale. Puloverul pentru oraş şi serviciu se
confecţionează din tricot de lână sau tip lână şi este prevăzut cu apărători
din ţesătură tip bumbac la coate şi umeri, având aplicat un buzunar pe piept,
în partea stângă. Epoleţii sunt confecţionaţi din ţesătură tip bumbac prinşi în
cusătura umărului.
(2) Pentru cadrele militare, puloverul de instrucţie se
realizează din tricot de lână sau tip lână, cu fermoar şi guler, imprimat în
mozaic de culori tip pădure pentru forţele terestre şi aeriene şi bej pentru
forţele navale.
Art. 47. - (1) Tricoul din bumbac, la baza gâtului, se
realizează cu epoleţi, de culori astfel:
a) mozaic de culori tip pădure, pentru uniforma
militară de instrucţie tip pădure;
b) mozaic de culori tip deşert, pentru uniforma
militară de instrucţie tip deşert;
c) bej pentru uniforma militară de instrucţie a
forţelor navale;
d) cu dungi orizontale alternative de culoare albă şi
de culoare neagră, pentru studenţii instituţiilor militare de învăţământ din
forţele navale, respectiv la uniforma militară pentru vară, de culoare albă, cu
guler marinăresc a soldaţilor şi gradaţilor voluntari din forţele navale;
e) de culoare albă, pentru cadrele militare din forţele
navale.
(2) Uniforma militară de instrucţie, cu tricou, se
foloseşte numai la activităţi de instrucţie, atunci când temperatura depăşeşte
+ 25°C.
SECŢIUNEA a 4-a
Incălţăminte
Art. 48. - Ghetele de oraş şi de serviciu pentru
cadrele militare se confecţionează din piele box, de culoare maro pentru
forţele terestre şi neagră pentru forţele navale, forţele aeriene şi arma
justiţie militară, cu talpa din piele naturală sau înlocuitori şi se poartă pe
timpul sezonului rece la uniformele militare de oraş şi de serviciu. Ghetele au
carâmbul dintr-o singură bucată, se încheie cu fermoar sau şiret şi se
căptuşesc cu blană naturală ori înlocuitori. Ghetele pentru cadrele militare
femei au carâmb înalt.
Art. 49. - Bocancii unici de instrucţie sunt de culoare
neagră şi se poartă de către militari la uniforma militară de instrucţie.
Aceştia se confecţionează cu carâmbul înalt şi se încheie cu şiret.
Art. 50. - Bocancii pentru vânători de munte se
confecţionează din piele de culoare neagră cu talpa din cauciuc având profile
antiderapante. Bocancii au carâmbul scurt, se încheie cu şiret şi se poartă
numai la uniforma militară de instrucţie. Pe timp de iarnă se pot folosi la
schi.
Art. 51. - Bocancii pentru paraşutişti sunt de culoare
bordo şi se poartă de către militarii paraşutişti la uniforma militară de
instrucţie.
Art. 52. - Ghetele din piele pentru deşert sunt
destinate folosirii de către militari în misiunile de luptă desfăşurate pe
terenuri nisipoase şi pietruite, în condiţii de climă tropical-uscată şi
acţiuni ale nisipului, sau de către efectivele din ţară, pe timpul verii.
Ghetele sunt confecţionate cu carâmbul înalt şi se încheie cu şiret.
Art. 53. - Ghetele cu feţe din material textil pentru
deşert sunt confecţionate din ţesătură specială imprimată în mozaic de culori
tip deşert, cu talpă din cauciuc şi se poartă la uniforma militară de
instrucţie sau la misiuni ordonate în condiţii de climă tropicală. Au carâmbul
înalt, feţele sunt croite din ţesătură imprimată în mozaic de culori tip deşert
şi se încheie cu şiret.
Art. 54. - Ghetele pentru studenţii şi elevii
instituţiilor militare de învăţământ se realizează de culoare maro pentru
forţele terestre, neagră pentru forţele aeriene, forţele navale şi colegiile
militare liceale. Acestea se poartă la uniformele militare de oraş şi de
serviciu.
Art. 55. - (1) Pantofii pentru cadrele militare,
studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ se confecţionează din
piele box de culoare maro pentru forţele terestre, neagră pentru forţele
aeriene, forţele navale, arma justiţie militară şi colegiile militare liceale.
Talpa este din piele naturală sau înlocuitori.
(2) Pantofii pentru ceremonie sunt de culoare albă sau
neagră şi se asortează la culoarea pantalonului.
(3) Pentru forţele navale, la costumul alb din
compunerea uniformei militare de oraş pentru vară, pantofii se realizează de
culoare albă.
(4) Pantofii de vară se confecţionează cu perforaţii,
iar cei pentru cadrele femei au decupaje.
SECŢIUNEA a 5-a
Echipament divers şi accesorii
Art. 56. - Cravata este realizată din ţesătură tip
mătase, de culoare maro pentru forţele terestre, albastru-petrol pentru forţele
aeriene, neagră pentru forţele navale, arma justiţie militară şi ceremonie.
Cravata se poartă la uniformele militare de ceremonie, de oraş şi de serviciu.
Art. 57. - Centura de ceremonie este realizată din
galon de culoare galbenă cu două dungi longitudinale de culoare albastră
dispuse pe margini şi una roşie pe mijloc. Pentru închidere, centura este
prevăzută cu pafta din alamă şi cârlig. Paftaua este de formă rotundă uşor
bombată, cu stema ţării stanţată pe faţă.
Art. 58. - Centura pentru instrucţie se confecţionează
din chingă imprimată în mozaic de culori tip pădure pentru uniforma militară de
instrucţie a forţelor terestre şi forţelor aeriene, de culoare bej pentru
forţele navale şi mozaic de culori tip deşert pentru misiuni. Sistemul de
închidere este tip trident.
Art. 59. - Cureaua pentru pantaloni se realizează în
culorile maro pentru forţele terestre, albastru-petrol pentru forţele aeriene,
negru pentru arma justiţie militară, negru şi alb pentru forţele navale. Se
confecţionează din chingă de culoarea categoriei de forţe a armatei, dintr-o
singură bucată cu cataramă metalică ce se fixează pe curea printr-o pârghie
zimţată. Pe corpul cataramei se stanţează în poziţie centrală două săbii pentru
forţele terestre, o elice şi două aripi pentru forţele aeriene, o ancoră pentru
forţele navale şi o balanţă pentru arma justiţie militară.
Art. 60. - (1) Emblema pentru coifură la ofiţerii cu
grade de general şi amiral este brodată cu fir metalic aurit, pe paspoal de
culoarea armei/categoriei de forţe a armatei şi reprezintă un soare rotund din
metal argintat, având în mijloc o stea în 5 colţuri, aurită, înconjurată pe
ambele părţi cu o cunună formată din 4 frunze de stejar. Deasupra soarelui se
montează stema României, din metal aurit. Pentru amirali, în locul soarelui cu
stea se brodează ancora din fir metalic aurit. Emblema pentru bonetă şi bască
este brodată pe suport din paspoal de culoarea categoriei de forţe a armatei şi
reprezintă stema României înconjurată pe ambele părţi cu frunze de stejar.
(2) Emblema pentru coifură, la ofiţeri, maiştri
militari şi subofiţeri, este metalică şi reprezintă două săbii încrucişate
pentru forţele terestre şi structurile centrale, o elice cu două aripi de
vultur pentru forţele aeriene şi o ancoră pentru forţele navale, înconjurate pe
ambele părţi cu o cunună formată din 3 frunze de stejar, iar în partea de sus
este brodată stema României.
(3) Emblema pentru coifură, la studenţii şi elevii
instituţiilor militare de învăţământ, soldaţii şi gradaţii voluntari, este
metalică, reprezintă stema României, iar scutul mic este colorat.
(4) Emblema pentru coifură de instrucţie este de
culoare neagră, reprezintă stema României şi se aplică direct pe coifură.
(5) Emblema pentru basca militarilor încadraţi în
unităţi şi subunităţi de operaţii speciale se realizează în culori de alb şi
negru în ordinea suprapunerii lor, pumnal/sabie, paraşută şi săgeţi de arc
încrucişate, pe suport în formă de scut, de culoarea verde închis.
Art. 61. - (1) Eghiletul dublu se realizează din şnur
galben şi se compune din două ramuri împletite, prinse una în prelungirea
celeilalte, încadrate de un rând de şnur simplu. Ramurile împletite continuă cu
câte un şnur prevăzut cu un nod dublu. La terminaţie, fiecare şnur are un cui
din metal de culoare galbenă. La eghiletul pentru generali şi amirali, cuiul
este aurit.
(2) Eghiletul simplu se realizează dintr-o ramură
împletită ce se continuă cu un şnur prevăzut cu nod dublu, la capătul căruia se
fixează un cui din metal galben. La capătul opus se termină cu o treflă formată
din şnur.
Art. 62. - Eşarfa de culoare albă are formă tubulară şi
se poartă de către militari la uniforma militară de instrucţie.
Art. 63. - Ecusoanele specifice categoriilor de forţe
ale armatei, armelor, specialităţilor militare şi instituţiilor militare de
învăţământ se confecţionează din material textil, având ţesut, brodat sau
imprimat un desen specific. Acestea au format de scut sau rotund. Modelul
ecusoanelor se avizează de comisia de heraldică şi se aprobă de ministrul
apărării naţionale.
Art. 64. - Ecusoanele nominale pentru uniformele
militare de serviciu se realizează din aliaj emailat de culoare galbenă, au
formă dreptunghiulară, cu tricolorul gravat vertical. Longitudinal, pe mijloc,
au gravat numele cadrului militar. Prinderea se realizează cu ajutorul unui ac.
Art. 65. - Ecusoanele brodate nominale şi de
identificare a ţării sunt de formă dreptunghiulară, au înscris numele
purtătorului, respectiv inscripţia „ROMÂNIA", pe ţesătură de culoare kaki
pentru forţele terestre şi aeriene, de culoare bej pentru forţele navale şi de
culoare albă pentru misiuni internaţionale. Acestea sunt aplicate cu bandă velcro.
Art. 66. - Ecusonul tricolor pentru mânecă are formă de
segment de coroană circulară, pe care sunt brodate fâşiile cu culorile
drapelului României. Ecusonul este brodat pe margine cu aţă de culoare bleu
pentru uniforma militară de oraş şi de serviciu, respectiv cu aţă de culoare
neagră pentru uniforma militară de instrucţie.
Art. 67. - (1) Fularul se confecţionează din lână sau
ţesătură tip mătase. Acesta se realizează de culoare maro pentru cadrele
militare, studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ din forţele
terestre, bleu pentru cadrele militare, studenţii instituţiilor militare de
învăţământ din forţele aeriene, alb pentru cadrele militare, studenţii şi
elevii instituţiilor militare de învăţământ din forţele navale, cadrele
militare de arma justiţie militară şi de culoare bleumarin pentru elevii
colegiilor militare liceale.
(2) Pentru uniforma militară de oraş acesta se poate
realiza din mătase de culoare specifică.
Art. 68. - (1) Mănuşile din piele se confecţionează
căptuşite, de culoare maro pentru cadrele militare din forţele terestre, negre
pentru forţele aeriene, forţele navale şi arma justiţie militară.
(2) Pentru cadrele militare din forţele navale şi
muzicile militare, mănuşile se realizează şi din piele albă necăptuşite.
(3) Pentru studenţii şi elevii instituţiilor militare
de învăţământ, soldaţii şi gradaţii voluntari, mănuşile se confecţionează din
lână având culoarea fond a uniformei militare de oraş şi de serviciu.
(4) Pentru activităţi de pază şi prezentarea onorului,
mănuşile se realizează din tricot de culoare albă.
Art. 69. - Mănuşile de instrucţie, formatul cu un
deget, se confecţionează din ţesătură ripstop imprimată în mozaic de culori tip
pădure pentru forţele terestre, forţele aeriene şi infanteria marină şi bej
pentru forţele navale.
Art. 70. - Nasturii se confecţionează din metal galben,
având diametrul de 15 mm, 22 mm şi 25 mm; pentru ofiţerii cu grad de general şi
amiral, aceştia sunt auriţi. Calota nasturilor este puţin bombată şi are
bordură pe margine. Pe suprafaţa calotei sunt imprimate două săbii înconjurate
cu o cunună de frunze de stejar pentru forţele terestre, o elice şi două aripi
pentru forţele aeriene, o ancoră pentru forţele navale.
Art. 71. - (1) Semnele de armă reprezintă semnele
distinctive ale armelor şi specialităţilor militare în care sunt confirmaţi sau
şcolarizaţi militarii şi se aplică pe suportul însemnelor de grad aplicat pe
epoleţi.
(2) Pentru uniformele ofiţerilor cu grad de general şi
amiral, nu se aplică semnele de armă.
(3) Semnele de armă pentru cadrele militare şi
studenţii din instituţiile de învăţământ se realizează de culoare galbenă
pentru ofiţeri şi de culoare albă pentru maiştrii militari, subofiţeri şi
elevii instituţiilor militare de învăţământ.
(4) Pentru cadrele militare confirmate în arma marină,
studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ din forţele navale nu
se aplică semne de armă, specialitatea militară fiind reprezentată prin
petlitele specifice, în formă de ancoră.
Art. 72. - (1) Petlitele cu suport se aplică la
vestoanele din compunerea uniformelor militare de ceremonie, de oraş, de
serviciu ale cadrelor militare, studenţilor şi elevilor instituţiilor militare
de învăţământ şi elevilor din colegiile militare liceale.
(2) Pentru ofiţerii cu grad de general şi amiral,
petlitele se aplică pe reverul vestonului şi reprezintă două săbii încrucişate
pentru forţele terestre, o elice cu două aripi aşezate peste un radar, o
rachetă şi o ţeava de tun încrucişate pentru forţele aeriene, înconjurate de o
cunună de frunze de stejar brodate cu fir metalic aurit, pe paspoal de culoarea
fiecărei categorii de forţe a armatei şi o sabie aplicată pe o balanţă
înconjurată de frunze de laur pentru arma justiţie militară. La marină,
însemnele sunt în formă de ancoră.
(3) Pentru ofiţeri, petlitele sunt confecţionate din
metal galben şi reprezintă 3 frunze de stejar, având în partea de jos, lateral,
două ghinde.
(4) Pentru maiştri militari şi subofiţeri, petlitele
sunt confecţionate din metal galben şi reprezintă două frunze de stejar, având
în partea de jos, lateral, două ghinde.
(5) Pentru cadrele militare confirmate în arma
infanteria marină, petlitele sunt în formă de ancoră.
(6) Pentru cadrele militare de arma justiţie militară,
petlitele cu suport sunt în formă de balanţă, înconjurate de frunze de laur, pe
care este aplicată o sabie.
(7) Pentru uniforma militară de oraş a studenţilor şi
elevilor din forţele terestre şi forţele aeriene, petlitele cu suport se
confecţionează din paspoal de culoarea armei. Petlitele au format pentagonal cu
laturile neregulate. Petlitele pentru studenţi au pe margine vipuşcă, din
paspoal de culoare portocalie, lată de 2 mm.
(8) Petlitele pentru elevii colegiilor militare se
confecţionează din paspoal roşu-cărămiziu, cu format săgeată pentagonală cu
laturi neregulate.
(9) Pentru uniforma militară de oraş a studenţilor şi
elevilor instituţiilor militare de învăţământ din forţele navale, petlitele
sunt în formă de ancoră.
Art. 73. - Şosetele se confecţionează din tricot din
bumbac de culoare maro, bleumarin, neagră sau albă şi se asortează la culoarea
pantofilor.
CAPITOLUL III
Insemnele specifice
SECŢIUNEA 1
Semnele distinctive ale gradelor
Art. 74. - Suporturile cu însemne de grad pentru
general au formă tubulară şi se aplică pe epoleţi, conform specificaţiilor,
astfel:
a) la veston, manta/palton postav, pardesiu şi cămaşă
suporturile sunt din material textil de culoare roşie pentru forţele terestre,
bleu pentru forţele aeriene şi gri pentru arma justiţie militară, având aplicat
un galon dreptunghiular din fir metalic de culoare galbenă cu lăţimea de 4,5
cm, pe lângă care se fixează un suitaş din fir metalic aurit, lat de 4 mm, cu
vipuşcă din material textil pe margine lată de 2 mm, mai puţin la partea
dinspre mânecă. Pe galon se brodează cu fir metalic aurit stele în 5 colţuri,
care au pe mijloc paiete aurii. Pe suportul însemnelor de grad se aplică
stelele în 5 colţuri, astfel: pentru general se brodează 4 stele, prima la 1 cm
de la capătul lat al suportului, iar celelalte 3 dispuse simetric de prima şi
între ele, pentru general-locotenent se brodează 3 stele, prima la 1 cm de la
capătul lat al suportului, iar celelalte două dispuse simetric de prima şi
între ele, pentru general-maior se brodează două stele, prima la 2,5 cm de la
capătul lat al suportului, iar cealaltă la distanţa de 2,5 mm faţă de prima şi
între ele, iar pentru general de brigadă şi general de flotilă aeriană se
brodează o stea, central;
b) la mantaua de ploaie, scurta cu mesadă şi guler,
bluzon, pulover şi cămaşa-bluză, suporturile sunt din material textil de
culoare roşie pentru forţele terestre, bleu pentru forţele aeriene şi gri
pentru arma justiţie militară, având aplicat un galon dreptunghiular din fir de
mătase kaki pentru forţele terestre şi bleu pentru forţele aeriene, cu lăţimea
de 4,5 cm, cu vipuşcă din material textil pe margine lată de 2 mm, mai puţin la
partea dinspre mânecă. Pe galon se brodează cu fir de mătase galben stele în 5
colţuri;
c) la uniformele militare de instrucţie tip pădure sau
tip deşert, suporturile sunt din material fond, având aplicat un galon
dreptunghiular din fir de mătase kaki cu lăţimea de 4,5 cm. Pe galon se
brodează cu fir de mătase neagră stele în 5 colţuri.
Art. 75. - Suporturile cu însemne de grad pentru
amirali au formă tubulară şi se aplică pe epoleţi, conform specificaţiilor,
astfel:
a) la pardesiu, mantaua de ploaie, scurta cu mesadă şi
guler, bluzonul din piele cu guler şi mesadă detaşabilă bluzon, pulover şi
cămaşă, suporturile sunt din material textil de culoare neagră, având aplicat
un galon dreptunghiular din fir metalic de culoare galbenă cu lăţimea de 4,5
cm, pe lângă care se fixează un suitaş din fir metalic aurit, lat de 4 mm, cu
vipuşcă din paspoal pe margine, lată de 2 mm, mai puţin la partea dinspre
mânecă. Pe galon se brodează cu fir metalic aurit stele în 5 colţuri, care au
pe mijloc paiete aurii. Pe suportul însemnelor de grad se aplică stelele în 5
colţuri, astfel: pentru amirali se brodează 4 stele, prima la 1 cm de la
capătul lat al suportului, iar celelalte 3 dispuse simetric de prima şi între
ele, pentru viceamirali se brodează 3 stele, prima la 1 cm de la capătul lat al
suportului, iar celelalte două dispuse simetric de prima şi între ele, pentru
contraamirali se brodează două stele, prima la 2,5 cm de la capătul lat al
suportului, iar cealaltă la distanţa de 2,5 mm faţă de prima şi între ele,
pentru contraamirali de flotilă se brodează o stea, central;
b) la uniforma militară de instrucţie tip ripstop bej,
suporturile sunt din material fond, având aplicat un galon dreptunghiular din
fir metalic de culoare galbenă cu lăţimea de 4,5 cm. Pe galon se brodează cu
fir de mătase stele în 5 colţuri.
Art. 76. - (1) Suporturile cu însemne de grad pentru
ofiţerii din forţele terestre au formă tubulară, se aplică pe epoleţi şi sunt
confecţionate din material textil de culoare kaki, cu trese/ galoane din fir
metalic aurit pentru veston, manta/palton postav, pardesiu, scurta cu mesadă şi
guler, bluzon şi trese/galoane din mătase galbenă pentru mantaua de ploaie,
pulover, cămaşă, cămaşa-bluză, astfel:
a) pentru ofiţerii cu grade superioare, pe mijlocul
suportului se aplică longitudinal un galon, lat de 16 mm, iar pentru ofiţerii
cu grade inferioare suportul este simplu;
b) la colonel şi căpitan se aplică 3 trese: prima la 15
mm de la capătul lat al suportului, următoarele la câte 3 mm distanţă între
ele;
c) la locotenent-colonel şi locotenent se aplică câte
două trese, prima la 15 mm de la capătul lat al suportului, următoarea, la 3 mm
de prima;
d) la maior şi sublocotenent se aplică câte o tresă la
15 mm de la capătul lat al suportului.
(2) Suporturile cu însemne de grad pentru ofiţerii
confirmaţi în arma paraşutişti sunt confecţionate din material textil de
culoare kaki, cu trese/galoane din fir metalic aurit pentru veston,
manta/palton postav, pardesiu, scurta cu mesadă şi guler, bluzon şi
trese/galoane din mătase galbenă pentru mantaua de ploaie, pulover, cămaşă,
cămaşa-bluză, astfel:
a) colonel, un galon cu lăţimea de 25 mm şi 3 galoane
cu lăţimea de 8 mm;
b) locotenent-colonel, un galon cu lăţimea de 25 mm şi
două galoane cu lăţimea de 8 mm;
c) maior, un galon cu lăţimea de 25 mm şi un galon cu
lăţimea de 8 mm;
d) căpitan, 3 galoane cu lăţimea de 8 mm;
e) locotenent, două galoane cu lăţimea de 8 mm;
f) sublocotenent, un galon cu lăţimea de 8 mm;
galoanele se fixează pe material textil de culoare kaki având 3 mm distanţă
între ele; galonul dinspre capătul îngust este îndoit în partea de mijloc în
formă de paraşută.
(3) Suportul cu însemne de grad pentru uniforma
militară de instrucţie este din material fond, cu trese/galoane din fir mătase
de culoare neagră.
Art. 77. - (1) Suporturile cu însemne de grad pentru
ofiţerii din forţele aeriene sunt confecţionate din material textil de culoare
bleu, cu trese/galoane din fir metalic aurit pentru veston, manta/palton
postav, pardesiu, scurta cu mesadă şi guler, bluzon şi trese/galoane din mătase
galbenă pentru mantaua de ploaie, pulover, cămaşă şi cămaşa-bluză.
(2) Pentru cadrele militare confirmate în arma aviaţie,
pe suporturile cu însemne grad se aplică galoane astfel:
a) pentru comandor, un galon cu lăţimea de 25 mm şi 3
galoane cu lăţimea de 8 mm;
b) pentru căpitan-comandor, un galon cu lăţimea de 25
mm şi două galoane cu lăţimea de 8 mm;
c) pentru locotenent-comandor, un galon cu lăţimea de
25 mm şi un galon cu lăţimea de 8 mm;
d) pentru căpitan, 3 galoane cu lăţimea de 8 mm;
e) pentru locotenent, două galoane cu lăţimea de 8 mm;
f) pentru sublocotenent, un galon cu lăţimea de 8 mm;
galoanele se fixează pe paspoal de culoare bleu, având 3 mm distanţă între ele;
galonul dinspre capătul îngust este îndoit în partea de mijloc în formă de
romb.
Art. 78. - Ofiţerii de specialităţi ale forţelor
terestre, încadraţi în unităţi ale forţelor aeriene, poartă suporturi cu însemne
de grad pe material textil de culoare bleu, iar galoanele şi tresele sunt
aplicate ca şi la ofiţerii din forţele terestre. Suportul cu însemne de grad
pentru uniforma militară de instrucţie este din material fond cu trese/galoane
din fir de mătase de culoare neagră.
Art. 79. - (1) Suporturile cu însemne de grad pentru
ofiţerii confirmaţi în specialitatea marină sunt confecţionate din material
textil de culoare neagră, cu trese/galoane din fir metalic aurit pentru veston,
scurta cu mesadă şi guler, bluzon şi trese/galoane din mătase galbenă pentru
mantaua de ploaie, pulover şi cămaşă. Acestea sunt confecţionate astfel:
a) comandor, un galon cu lăţimea de 25 mm şi 3 galoane
cu lăţimea de 8 mm;
b) căpitan-comandor, un galon cu lăţimea de 25 mm şi
două galoane cu lăţimea de 8 mm;
c) locotenent-comandor, un galon cu lăţimea de 25 mm şi
un galon cu lăţimea de 8 mm;
d) căpitan, 3 galoane cu lăţimea de 8 mm;
e) locotenent, două galoane cu lăţimea de 8 mm;
f) aspirant, un galon cu lăţimea de 8 mm; galoanele se fixează
pe paspoal de culoare neagră, având 3 mm distanţă între ele; galonul dinspre
capătul îngust, în partea de mijloc, este îndoit în formă de inel.
(2) Ofiţerii de specialităţi ale forţelor terestre,
încadraţi în unităţi ale forţelor navale, poartă suporturi cu însemne de grad
pe material textil de culoare neagră, iar galoanele sunt aplicate ca la
ofiţerii din forţele terestre.
(3) La costumele albe tip panama, suportul cu însemne
de grad se aplică pe umăr.
(4) Suportul cu însemne de grad pentru uniforma
militară de instrucţie este din material fond, cu trese/galoane din fir de
mătase de culoare neagră.
Art. 80. - (1) Suporturile cu însemne de grad pentru
maiştri militari şi subofiţeri sunt confecţionate din material textil de
culoarea categoriei de forţe a armatei, cu galoane din fir metalic argintat
pentru veston, manta/palton postav, pardesiu, scurta cu mesadă şi guler, bluzon
şi galoane din mătase albă pentru mantaua de ploaie, pulover, cămaşă şi
cămaşă-bluză.
(2) Suporturile cu însemne de grad pentru maiştri
militari din forţele terestre sunt confecţionate din material textil, de
culoare kaki, iar pentru forţele aeriene sunt confecţionate din material
textil, de culoare bleu, iar galoanele se aplică pe suport astfel:
a) pentru maistru militar principal, un galon în formă
de unghi şi 5 galoane drepte;
b) pentru maistru militar clasa I, un galon în formă de
unghi şi 4 galoane drepte;
c) pentru maistru militar clasa a II-a, un galon în
formă de unghi şi 3 galoane drepte;
d) pentru maistru militar clasa a III-a, un galon în
formă de unghi şi două galoane drepte;
e) pentru maistru militar clasa a IV-a, un galon în
formă de unghi şi un galon drept;
f) pentru maistru militar clasa a V-a, un galon în
formă de unghi.
(3) La suporturile cu însemne de grad pentru maiştri
militari, galoanele se aplică, în funcţie de grad, la distanţa de 10 mm de
capătul lat al suportului. Intre galoane se lasă distanţa de 3 mm.
(4) Suporturile cu însemne de grad pentru subofiţeri
sunt confecţionate din material textil de culoarea categoriei de forţe a
armatei, cu galoane din fir metalic argintat pentru veston, manta/palton
postav, scurta cu mesadă şi guler, pardesiu şi bluzon şi cu galoane din mătase
albă pentru mantaua de ploaie, pulover, cămaşă, cămaşa-bluză, astfel:
a) la plutonier adjutant principal se aplică 3 galoane
de 20 mm lăţime şi unul de 13 mm lăţime;
b) la plutonier-adjutant se aplică 3 galoane de 20 mm
lăţime;
c) la plutonier-major se aplică două galoane de 20 mm
lăţime şi unul de 13 mm lăţime;
d) la plutonier se aplică două galoane de 20 mm lăţime;
e) la sergent-major se aplică un galon de 20 mm lăţime
şi unul de 13 mm lăţime;
f) la sergent se aplică un galon de 20 mm lăţime.
(5) La suporturile cu însemne de grad, galoanele se
aplică în raport de grad, la distanţa de 10 mm de marginea lată a epoletului.
(6) Suporturile cu însemne de grad pentru maiştri
militari de arma marină sunt confecţionate din material textil, de culoare
neagră, iar galoanele se aplică pe suport astfel:
a) pentru maistru militar principal, două galoane şi 4
stele metalice;
b) pentru maistru militar clasa I, un galon şi 4 stele
metalice;
c) pentru maistru militar clasa a II-a, un galon şi 3
stele metalice;
d) pentru maistru militar clasa a III-a, un galon şi
două stele metalice;
e) pentru maistru militar clasa a IV-a, un galon şi o
stea metalică;
f) pentru maistru militar clasa a V-a, un galon.
(7) La suporturile cu însemne de grad pentru maiştrii
militari de marină, galoanele se aplică pe suport, montându-se la distanţa de
10 mm de la capătul lat al suportului, un galon sau două, la maistru militar
principal, şi stele: primele două stele pe linie transversală, iar următoarele
pe linie longitudinală; la gradele de maistru militar clasa a III-a se aplică
două stele pe linie longitudinală.
(8) Suportul cu însemne de grad pentru uniforma
militară de instrucţie este din material fond, cu galoane/stele din fir de
mătase de culoare neagră.
Art. 81. - Suporturile cu însemne de grad pentru
uniforma militară de oraş şi de serviciu a studenţilor şi elevilor
instituţiilor militare de învăţământ din forţele terestre şi forţele aeriene
sunt confecţionate din material textil de culoarea categoriei de forţe a
armatei, cu galoane din fir de mătase albă/galbenă, astfel:
a) la plutonier adjutant principal, se aplică 3 galoane
de 20 mm lăţime şi unul de 13 mm lăţime;
b) la plutonier-adjutant, pe suport lung, se aplică 3
galoane albe de 20 mm lăţime;
c) la plutonier-major, pe suport lung, se aplică două
galoane albe de 20 mm lăţime şi unul de 13 mm lăţime;
d) la plutonier, pe suport lung, se aplică două galoane
albe de 20 mm lăţime;
e) la sergent-major, pe suport lung, se aplică un galon
alb de 20 mm lăţime şi unul de 13 mm lăţime;
f) la sergent, pe suport lung, se aplică un galon alb
de 20 mm lăţime;
g) la caporal, pe suport scurt, se aplică două galoane
galbene late, fiecare de 20 mm;
h) la fruntaş, pe suport scurt, se aplică un galon
galben, lat de 20 mm.
Art. 82. - Suporturile cu însemne de grad pentru
soldaţii şi gradaţii voluntari din forţele terestre, forţele aeriene şi forţele
navale sunt confecţionate din material textil de culoarea categoriei de forţe a
armatei, cu galoane din fir de mătase galbenă, astfel:
a) la caporal, pe suport scurt, se aplică două galoane
late, fiecare de 20 mm;
b) la fruntaş, pe suport scurt, se aplică un galon lat
de 20 mm.
Art. 83. - (1) Insemnele de grad cu fir metalic, pentru
mânecile vestoanelor la cadrele militare confirmate în arma marină, se aplică
pe faţa acestora, din cusătură în cusătură, pe material textil, sub formă
dreptunghiulară, începând de la 8 cm de marginea de jos, şi se confecţionează
conform specificaţiilor pentru fiecare categorie de personal.
(2) Insemnele de grad cu fir metalic, pentru mânecile
vestoanelor la ofiţerii cu grade de amirali, sunt următoarele:
a) pentru amiral, un galon cu lăţimea de 35 mm, un
galon cu lăţimea de 25 mm şi 4 galoane cu lăţimea de 12 mm;
b) pentru viceamiral, un galon cu lăţimea de 35 mm, un
galon cu lăţimea de 25 mm şi 3 galoane cu lăţimea de 12 mm;
c) pentru contraamiral, un galon cu lăţimea de 35 mm,
un galon cu lăţimea de 25 mm şi două galoane cu lăţimea de 12 mm;
d) pentru contraamiral de flotilă, un galon cu lăţimea
de 35 mm, un galon cu lăţimea de 25 mm şi un galon cu lăţimea de 12 mm.
(3) Galonul cel mai de sus, în partea de mijloc, este
îndoit în formă de inel cu diametrul de 40 mm.
(4) Insemnele de grad cu fir metalic, pentru mânecile
vestoanelor la ofiţeri, sunt următoarele:
a) pentru comandor, un galon cu lăţimea de 25 mm şi 3
galoane cu lăţimea de 8 mm;
b) pentru căpitan-comandor, un galon cu lăţimea de 25
mm şi două galoane cu lăţimea de 8 mm;
c) pentru locotenent-comandor, un galon cu lăţimea de
25 mm şi un galon cu lăţimea de 8 mm;
d) pentru căpitan, 3 galoane cu lăţimea de 8 mm;
e) pentru locotenent, două galoane cu lăţimea de 8 mm;
f) pentru aspirant, un galon cu lăţimea de 8 mm;
galonul cel mai de sus, în partea de mijloc, este îndoit sub formă de inel cu
diametrul de 30 mm.
(5) Pentru uniforma militară de ceremonie a ofiţerilor
cu grad de general/amiral, însemnele de grad se montează pe mânecă la 8 cm de
marginea de jos a acesteia, un galon de 45 mm şi un galon de 16 mm. Numărul
galoanelor de 16 mm variază în funcţie de numărul stelelor. Pentru ofiţerii cu
grade superioare, însemnele de grad se montează pe mânecă la 8 cm de marginea
de jos a acesteia, un galon de 16 mm şi trese, iar pentru ofiţerii cu grade
inferioare numai trese, numărul treselor variind în funcţie de grad.
(6) Pentru ofiţerii confirmaţi în arma marină,
însemnele de grad de pe mânecă la uniforma militară de ceremonie sunt identice
cu cele de la uniformele militare de oraş şi de serviciu.
(7) La costumul de ceremonie de culoare albă, însemnele
de grad de pe mânecă se montează pe suport de culoare albă, iar la cel de
culoare bleumarin, pe suport de culoare neagră.
(8) Insemnele de grad cu fir metalic, pentru mânecile
vestoanelor la maiştri militari de marină, se realizează astfel:
a) pentru maistru militar principal, două galoane din
mătase şi 4 stele metalice;
b) pentru maistru militar clasa I, un galon din mătase
şi 4 stele metalice;
c) pentru maistru militar clasa a II-a, un galon din
mătase şi 3 stele metalice;
d) pentru maistru militar clasa a III-a, un galon din
mătase şi două stele metalice;
e) pentru maistru militar clasa a IV-a, un galon din
mătase şi o stea metalică;
f) pentru maistru militar clasa a V-a, un galon din
mătase;
g) galoanele se fixează pe suport dreptunghiular de
culoare neagră, având 3 mm distanţă între ele.
Art. 84. - (1) Insemnele de grad cu fir metalic pentru
mânecile vestoanelor, la cadrele militare confirmate în aviaţie, se aplică pe
faţa acestora, din cusătură în cusătură, pe material textil, sub formă
dreptunghiulară, începând de la 8 cm de marginea de jos, şi se confecţionează
conform specificaţiilor pentru fiecare categorie de personal.
(2) Insemnele de grad cu fir metalic pentru mânecile
vestoanelor la ofiţerii cu grade de general sunt următoarele:
a) pentru general, un galon cu lăţimea de 35 mm, un
galon cu lăţimea de 25 mm şi 4 galoane cu lăţimea de 12 mm;
b) pentru general-locotenent, un galon cu lăţimea de 35
mm, un galon cu lăţimea de 25 mm şi 3 galoane cu lăţimea de 12 mm;
c) pentru general-maior, un galon cu lăţimea de 35 mm,
un galon cu lăţimea de 25 mm şi două galoane cu lăţimea de 12 mm;
d) pentru general de flotilă aeriană, un galon cu
lăţimea de 35 mm, un galon cu lăţimea de 25 mm şi un galon cu lăţimea de 12 mm.
(3) Pentru ofiţerii cu gradul de general, galonul cel
mai de sus, în partea de mijloc, este îndoit în formă de romb cu diagonala de
40 mm.
(4) Insemnele de grad cu fir metalic, pentru mânecile
vestoanelor la ofiţeri, sunt următoarele:
a) pentru comandor, un galon cu lăţimea de 25 mm şi 3
galoane cu lăţimea de 8 mm;
b) pentru căpitan-comandor, un galon cu lăţimea de 25
mm şi două galoane cu lăţimea de 8 mm;
c) pentru locotenent-comandor, un galon cu lăţimea de
25 mm şi un galon cu lăţimea de 8 mm;
d) pentru căpitan, 3 galoane cu lăţimea de 8 mm;
e) pentru locotenent, două galoane cu lăţimea de 8 mm;
f) pentru aspirant, un galon cu lăţimea de 8 mm.
(5) Pentru ofiţeri, galonul cel mai de sus, în partea
de mijloc, este îndoit sub formă de romb cu diametrul de 30 mm. Pentru ofiţerii
confirmaţi în arma aviaţie, însemnele de grad de pe mânecă la uniforma militară
de ceremonie sunt identice cu cele de la uniformele militare de oraş şi de
serviciu.
Art. 85. - (1) Suporturile cu însemne de grad şi
şcolaritate specifice studenţilor şi elevilor instituţiilor de învăţământ din
forţele navale au formă tubulara ce se aplică pe epoleţi şi sunt confecţionate
din material textil de culoarea fond a uniformei militare, neagră pentru oraş
şi clasă, bej pentru instrucţie, cu galoane din fir de mătase galbenă/neagră,
iar semnele de şcolaritate, trese se aplică deasupra acestora.
(2) Insemnele de grad se aplică astfel:
a) la gradul de fruntaş se aplică un galon de 12 mm
lăţime în unghi de 120°;
b) la gradul de caporal se aplică două galoane de 12 mm
lăţime în unghi de 120°;
c) pentru sergent se aplică un galon de 20 mm lăţime în
unghi de 120°. Galoanele de fruntaş, caporal şi sergent se aplică pe acest
suport, la 1 cm de la capătul lat al suportului, la distanţa de 3-4 mm unul de
altul, în cazul elevilor cu gradul de caporal.
(3) Semnele de şcolaritate se aplică la distanţă egală
între galoane şi partea de sus a suportului însemn de grad. Acestea se
realizează din trese de culoare roşie pentru studenţii Academiei Navale şi de
culoare galbenă pentru elevii din Şcoala militară de maiştri militari de
marină.
(4) Pentru studenţii şi elevii instituţiilor militare
de învăţământ cu grade mai mari de sergent, semnele de şcolaritate se aplică pe
antebraţul stâng al vestonului, iar însemnele de grad se aplică pe umăr,
identic ca la cei din forţele terestre.
(5) Pentru uniforma militară de instrucţie, semnul de
şcolaritate se realizează de culoare neagră pentru elevi şi de culoare roşie
pentru studenţi.
Art. 86. - Epoleţii pentru uniforma militară de
ceremonie se realizează astfel:
a) pentru ofiţerii cu grad de general şi amiral
epoleţii sunt confecţionaţi din 4 şnururi rotunde, din fir metalic aurit,
împletite în formă de treflă;
b) pentru ofiţerii cu grade superioare epoleţii sunt
confecţionaţi din 3 şnururi rotunde, din fir de mătase galbenă, iar pentru
ofiţerii cu grade inferioare sunt confecţionaţi din două şnururi rotunde, din
fir de mătase galbenă, împletite în formă de treflă.
Art. 87. - (1) Galoanele cu însemnele de grad sunt
confecţionate în funcţie de categoria de forţe a armatei şi de personal ce au
dreptul să poarte aceste accesorii.
(2) Galoanele aplicate pe însemnele de grad ale
mânecilor de la vestoanele ofiţerilor cu grad de general din trupele de uscat
şi aviaţie pentru uniformele militare de ceremonie au lăţimea de 45 şi 16 mm şi
sunt confecţionate din fir metalic aurit. Galonul cu lăţimea de 45 mm are pe
mijloc un desen cu frunze de stejar şi pe margine motive naţionale, iar galonul
cu lăţimea de 16 mm are motive naţionale, aşezate longitudinal.
(3) Galoanele aplicate pe însemnele de grad ale
mânecilor de la vestoanele ofiţerilor cu grade de amirali sunt ţesute din fir metalic
aurit, pe 3 lăţimi: 35 mm, 25 mm şi 12 mm.
(4) Galoanele aplicate pe suportul însemnelor de grad
ale ofiţerilor cu grade superioare din forţele terestre au lăţimea de 16 mm şi
sunt confecţionate din fir metalic aurit cu motive naţionale, aşezate longitudinal.
Galonul se foloseşte şi la însemnele de grad pentru mânecă, la uniforma
militară de ceremonie. Galonul pentru scurta cu mesadă şi guler, cămaşă şi
mantaua de ploaie este confecţionat din mătase galbenă, iar pentru uniforma
militară de instrucţie mozaic de culori, de culoare neagră-mat.
(5) Galoanele aplicate pe suportul însemnelor de grad
ale ofiţerilor de aviaţie, paraşutişti şi marină, însemnele de grad sunt ţesute
din fir metalic aurit, pe două lăţimi: 25 mm şi 8 mm. Pentru scurta cu mesadă şi
guler, cămaşă şi mantaua de ploaie, epoleţii sunt din mătase galbenă.
(6) Galoanele aplicate pe suportul cu însemnele de grad
ale maiştrilor militari, subofiţerilor, studenţilor şi elevilor instituţiilor
militare de învăţământ, soldaţilor şi gradaţilor voluntari se confecţionează
astfel:
a) pentru maiştri militari, din fir metalic argintat
sau mătase albă, ţesut cu motive naţionale de 8 mm lăţime. Insemnul de grad
pentru maiştrii militari de marină este compus din galon din mătase galbenă lat
de 12 mm şi stele metalice galbene cu anvergura de 15 mm;
b) pentru subofiţeri, galonul este din fir metalic
argintat sau mătase albă, ţesut cu desene cu lăţimea de 20 mm şi 13 mm;
c) pentru soldaţii şi gradaţii voluntari, galonul este
din mătase galbenă, lat de 20 mm şi se aplică pe suport din paspoal de culoarea
categoriei de forţe a armatei. Pentru caporali şi fruntaşi, galonul este din
fir de mătase galbenă, cu desene, având lăţimea de 20 mm;
d) pentru gradaţii voluntari din forţele navale, la
costumul cu guler marinăresc, galoanele sunt aplicate pe un suport de formă
hexagonală, cu laturile neregulate, au lăţimea de 12 mm şi se aplică astfel: la
fruntaşi, un galon din mătase de culoare galbenă, în unghi de 120°, cu lăţimea
de 12 mm şi lungimea laturii de 50 mm, la caporali, două galoane din mătase de
culoare galbenă, în unghi de 120°, cu lăţimea de 12 mm şi lungimea laturii de
50 mm.
(7) La uniforma militară de instrucţie mozaic de
culori, galoanele cu însemnele de grad sunt de culoare neagră-mat.
(8) Modelele suporturilor însemnelor de grad pentru
cadrele militare din forţele terestre, forţele aeriene, forţele navale, precum
şi suportul însemnelor de grad de aplicat pe mâneca vestonului pentru cadrele
militare din forţele aeriene şi forţele navale sunt prevăzute în anexa nr. 1.
SECŢIUNEA a 2-a
Semnele distinctive ale armelor şi
specialităţilor militare
Art. 88. - Culorile suportului însemnelor de grad,
benzii de la şepci, paspoalului pentru însemnele de specialitate şi vipuşcă
pentru general şi amiral sunt prevăzute în tabelul următor:
Nr. crt.
|
Arma/S pecial itatea
|
Culoarea suportului însemnelor de
grad
|
Culoarea
paspoalului
aplicat pe banda de la şapcă
|
Culoarea
paspoalului
lampas/vipuşcă
|
Insemnele de specialitate aplicate
pe reverul vestoanelor
|
1.
|
General din forţele terestre
|
Roşu
|
Roşu
|
Roşu
|
Reprezintă două săbii încrucişate.
|
2.
|
General din forţele aeriene
|
Bleu
|
Bleu
|
Bleu
|
O elice cu două aripi aşezate peste un radar, o rachetă şi o
ţeava de tun încrucişate
|
3.
|
General medic
|
Roşu-vişiniu
|
Roşu-vişiniu
|
Roşu-vişiniu
|
Un şarpe în jurul unei fascii
|
4.
|
General de justiţie militară
|
Gri
|
Gri
|
Gri
|
O sabie aplicată pe o balanţă înconjurată de frunze de laur
|
5.
|
Amiral
|
Negru
|
Negru
|
-
|
Reprezintă o ancoră.
|
Art. 89. - Culorile paspoalului aplicat pe banda de la
şapcă, ale paspoalului pentru suportul însemnelor de grad şi ale semnelor de
armă, aplicate pe suportul însemnelor de grad pentru ofiţeri, maiştri militari
şi subofiţeri, se realizează conform tabelului următor, pe specialităţi
militare, astfel:
Nr. crt.
|
Arma şi specialitatea
|
Culoarea
paspoalului
aplicat pe banda de la şapcă
|
Culoarea
paspoalului
pentru suportul
însemnelor de grad
|
Semne de armă
|
1.
|
Infanterie
|
Kaki
|
Kaki
|
O grenadă explodând
|
2.
|
Artilerie şi rachete
|
Kaki
|
Kaki
|
Două ţevi de tun încrucişate
|
3.
|
Rachete şi artilerie antiaeriană
|
Bleu
|
Bleu
|
Două rachete şi un tun suprapuse pe un ecran cu două cercuri
concentrice, rachetele încrucişate la 90°, iar tunul pe diametrul ecranului,
pe verticală
|
4.
|
Tancuri
|
Kaki
|
Kaki
|
Un tanc
|
5.
|
Paraşutişti
|
Kaki
|
Kaki
|
|
6.
|
Forţe speciale
|
Kaki
|
Kaki
|
Reprezintă în ordinea suprapunerii pumnalul îndreptat în sus,
suprapus peste un trident încrucişat cu un fulger, îndreptate spre stânga,
toate acestea suprapuse peste o paraşută încadrată din laterale de două
aripi.
|
7.
|
Aviaţie
|
Bleu
|
Bleu
|
|
8.
|
Geniu
|
Kaki
|
Kaki
|
O roată dinţată având deasupra o mină, în interior un compas, iar
în partea de jos, o ancoră
|
9.
|
Căi ferate
|
Kaki
|
Kaki
|
O roată de cale ferată cu două aripi
|
10.
|
Marină
|
Bandă neagră ripsată
|
Negru
|
|
11.
|
Comunicaţii şi informatică
|
Kaki
|
Kaki
|
Un scut având stanţat în interior litera „T" şi 3 fulgere
laterale
|
12.
|
Apărare NBC
|
Kaki
|
Kaki
|
Semnul nucleului benzenicşi simbolul radioactivităţii, iar la
partea de jos, o roată dinţată
|
13.
|
Radiolocaţie
|
Bleu
|
Bleu
|
Două aripi având în mijloc 3 cercuri concentrice, un avion şi 4
fulgere laterale
|
14.
|
Topogeodezie
|
Kaki
|
Kaki
|
Conturul României, caroiatşi un teodolit
|
15.
|
Vânători de munte
|
Kaki
|
Kaki
|
O monogramă cu litere „VM" din crenguţe de brad
|
Nr. crt.
|
Arma şi specialitatea
|
Culoarea
paspoalului
aplicat pe banda de la şapcă
|
Culoarea
paspoalului
pentru suportul
însemnelor de grad
|
Semne de armă
|
16.
|
Infanterie marină
|
Banda neagră ripsată
|
Negru
|
O ancoră
|
17.
|
Construcţii
|
Kaki
|
Kaki
|
O roată dinţată având litera „T" la mijloc
|
18.
|
Ingineri
|
Kaki
|
Kaki
|
O roată dinţată şi un compas
|
19.
|
Subingineri
|
Kaki
|
Kaki
|
O roată dinţată cu o bară orizontală şi un compas
|
20.
|
Auto
|
Kaki
|
Kaki
|
O anvelopă cu două ciocane încrucişate
|
21.
|
Conducere logistică, intendenţă, administraţie, financiar
|
Kaki
|
Kaki
|
Sceptrul zeului Mercur, aşezat peste o piele şi două bobine,
având în partea de jos un pachet de bancnote înconjurat de două spice şi un
segment de roată dinţată
|
22.
|
Medici umani, farmacişti
|
Vişiniu
|
Vişiniu
|
Un şarpe în jurul unei fascii, terminată cu o oglindă
|
23.
|
Medici veterinari
|
Kaki
|
Kaki
|
Un şarpe în jurul unei fascii
|
24.
|
Justiţie militară
|
Bleumarin
|
Bleumarin
|
O sabie aplicată pe o balanţă înconjurată de frunze de laur
|
25.
|
Muzici militare
|
Kaki
|
Kaki
|
Oliră
|
26.
|
Educaţie fizică
|
Kaki
|
Kaki
|
Un discobol
|
27.
|
Culte
|
Kaki
|
Kaki
|
O cruce
|
28.
|
Cadre militare încadrate la Regimentul de gardă
|
Kaki
|
Kaki
|
Litera „G" pe tricolor, în forma ovală
|
29.
|
Cadre didactice din Universitatea Naţională de Apărare
|
Galben
|
Galben
|
Semnul armei de origine
|
30.
|
Cadre militare de poliţie militară
|
Kaki
|
Kaki
|
Literele „RM."
|
31.
|
Ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri cu specialităţi militare
ale forţelor terestre încadraţi în unităţi ale forţelor aeriene
|
Bleu
|
Bleu
|
Semnul armei de origine în care sunt confirmaţi
|
32.
|
Ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri cu specialităţi militare
ale forţelor terestre încadraţi în unităţi ale forţelor navale
|
Bandă neagră ripsată
|
Negru
|
Semnul armei de origine în care sunt confirmaţi
|
Art. 90. - Culorile suportului însemnelor de grad şi
ale paspoalului aplicat pe banda de la şapcă pentru studenţii şi elevii
instituţiilor militare de învăţământ din forţele terestre şi forţele aeriene
sunt prevăzute în tabelul de mai jos:
Nr. crt.
|
Culoarea suportului
|
Culoarea suportului însemnelor de
grad
|
Culoarea paspoalului aplicat pe
banda de la şapcă
|
Insemnele de specialitate aplicate
pe epoleţi
|
Categoria de personal
|
1.
|
Studenţi
|
Epoleţi din material fond prevăzuţi cu vipuşca portocalie pe
margine
|
Banda de culoarea
categoriei de forţe
a armatei
|
Semnul armei în care se pregătesc, de culoare aurită,
pe paspoal de culoarea categoriei de forţe a armatei
|
2.
|
Elevii şcolilor militare de maiştri militari şi subofiţeri
|
Epoleţi din material fond fără vipuşcă
|
Banda de culoarea
categoriei de forţe
a armatei
|
Semnul armei în care se pregătesc, de culoare argintată, pe
paspoal de culoarea categoriei de forţe a
armatei
|
3.
|
Elevii colegiilor militare liceale
|
Epoleţi din material fond cu vipuşcă roşu-portocaliu
pe margine
|
-
|
-
|
Art. 91. - Culorile epoletului, benzii de la şapcă şi
semnului distinctiv al armei, pentru studenţii Academiei Navale şi elevii
Şcolii militare de maiştri militari de marină, sunt prevăzute în tabelul
următor:
Nr. crt.
|
Culoarea suportului
|
Culoarea epoletului
|
Culoarea benzii de la şapcă
|
Semnul distinctiv al armei (de
aplicat pe reverul vestoanelor)
|
Categoria de personal
|
1.
|
Studenţii Academiei Navale
|
Epoleţii din material fond
prevăzuţi cu vipuşcă bleu
pe margine
|
Bandă neagră ripsată longitudinal
|
Ancoră de culoare aurită
|
2.
|
Elevii şcolii militare de maiştri militari de marină
|
Epoleţii din material fond fără vipuşcă
|
Bandă neagră ripsată longitudinal
|
Ancoră de culoare argintată
|
SECŢIUNEA a 3-a
Aplicarea accesoriilor şi insignelor
Art. 92. - Emblema pentru coifură se aplică astfel:
a) la şapcă: în faţă, la centru, pe bandă, deasupra
şnurului sau cureluşei;
b) la căciulă: în centrul clapei din faţă;
c) la bonetă: lateral, în partea stânga, spre faţă, la
1 cm de marginea din faţă şi 1 cm de marginea de jos;
d) la bască: pe partea întărită şi se poartă lateral,
deasupra sprâncenei stângi;
e) la bereta marinărească, în faţă, deasupra benzii;
f) la şapca de instrucţie, în faţă, la centru;
g) la pălărie, în faţă, la centru, pe bandă.
Art. 93. - Epoleţii şi suportul însemnelor de grad se
aplică astfel:
a) epoleţii sunt confecţionaţi din material fond, se
montează în cusătura mânecii, iar capătul mai îngust se fixează cu un nasture
pe umăr;
b) suportul pentru însemnele de grad se introduce pe
epoletul din material fond.
Art. 94. - Montarea petliţelor cu suport se realizează
astfel:
a) pentru uniformele militare ale ofiţerilor cu grad de
general, la veston petlitele se fixează cu axa verticală pe centrul feţei de
guler la 4 mm de la marginea de jos;
b) pentru uniformele militare de ceremonie ale
ofiţerilor, la veston petlitele se fixează cu axa verticală pe centrul feţei de
guler la 10 mm de la marginea de jos;
c) pentru uniformele militare de oraş şi de serviciu
ale ofiţerilor, maiştrilor militari, subofiţerilor, studenţilor şi elevilor din
instituţiile militare de învăţământ, la veston petlitele se fixează cu axa
verticală pe centrul feţei de guler la 10 mm de la marginea de jos;
d) montarea petliţelor cu format săgeată pentagonală,
cu laturi neregulate, pentru elevii colegiilor militare se realizează cu
centrul laturii de jos a săgeţii pentagonale pe centrul feţei de guler şi la 4
mm de la marginea de jos;
e) pentru cadrele militare de marină, petlitele cu
suport tip ancoră se fixează cu centrul la jumătatea feţei de guler a
vestonului, la 2 mm de la marginea de jos, perpendicular pe aceasta. La
bluzoane şi manta/palton postav nu se aplică petliţe.
Art. 95. - (1) Eghiletul dublu se fixează cu 3 nasturi:
un nasture care se coase sub epoletul drept şi 2 nasturi care se cos sub
reverul drept. Eghiletul se prinde cu partea din mijloc, care uneşte cele două
ramuri împletite, de nasturele aflat sub epolet, ramura lungă cade prin spate,
înconjoară umărul, trece pe sub braţ şi se prinde în faţă de nasturele cel mai
de sus aflat sub rever, ramura scurtă cade în faţă formând un arc de cerc peste
ramura lungă şi se prinde de nasturele de jos de sub rever. Capetele ramurilor,
de care sunt fixate cuiele, cad libere.
(2) Eghiletul simplu se fixează cu ajutorul unui
nasture care se coase sub epoletul drept. Eghiletul se prinde cu capătul
prevăzut cu treflă de nasture. Ramura împletită cade prin spate, înconjoară
umărul, trece pe sub braţ şi se prinde de acelaşi nasture. Trefla este aplicată
spre spate, iar capătul ramurii, de care este fixat cuiul, cade liber.
Art. 96. - Insignele se confecţionează din metal
inoxidabil argintat sau patinat, reprezentând prin forme sau elemente
caracteristice absolvirea unei academii, instituţii de învăţământ superior
civil cu licenţă ori obţinerea unui brevet. Insignele vor avea însemnele
României, reprezentate prin stemă sau tricolor. Modelul insignelor se vizează
de comisia de heraldică şi se aprobă de ministrul apărării naţionale.
Art. 97. - (1) Insigna pentru absolvenţii Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I", Academiei Tehnice Militare, Academiei
Forţelor Terestre, Academiei Forţelor Aeriene, Academiei Forţelor Navale şi
altor instituţii superioare de învăţământ se poartă numai la veston, conform
modelelor aprobate de comisia de heraldică.
(2) Pentru vestonul la un rând de nasturi, insigna se
aplică deasupra clapei buzunarului din dreapta, lipită de marginea acesteia.
(3) Pentru vestonul la două rânduri de nasturi, insigna
se aplică pe mijlocul pieptului drept, la nivelul clapei buzunarului de pe
pieptul stâng.
Art. 98. - Insigna de specialitate se poartă numai de
personalul brevetat şi se fixează la vestonul cu un rând de nasturi pe pliul
buzunarului din stânga, iar la cel cu două rânduri se aplică pe pieptul stâng,
central la nivelul clapei buzunarului din stânga, sub insigna specifică
structurilor.
Art. 99. - (1) Insignele privind perfecţionarea
pregătirii profesionale prin cursuri postacademice şi postuniversitare
naţionale cu o durată mai mare de 3 luni sunt pe suport din piele şi se poartă
fixându-se de nasturele buzunarului de pe pieptul drept la vestonul la un rând
de nasturi sau de acul de prindere al însemnului nominal la vestoanele la două
rânduri de nasturi.
(2) Insigna de absolvire a Colegiului Naţional de Apărare
se poartă pe pieptul drept al vestonului, în dreapta insignei pentru
absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior românesc, la 0,5 cm distanţă.
Art. 100. - Insignele privind perfecţionarea pregătirii
profesionale prin cursuri de specialitate în străinătate cu o durată mai mare
de două luni se poartă pe partea dreaptă a vestonului, la o distanţă de 0,5 cm
sub insigna pentru cursurile postacademice şi postuniversitare naţionale. Dacă
un militar are mai multe insigne, va purta numai două, în ordinea importanţei,
una românească şi una străină.
Art. 101. - Insigna de doctor în ştiinţe se poate purta
pe mijlocul reverului drept al vestonului.
Art. 102. - Insigna specifică structurilor se poartă pe
suport de piele neagră şi se fixează, la vestonul cu un rând de nasturi, de
nasturele buzunarului de pe pieptul stâng, iar la cel cu două rânduri de
nasturi se aplică pe pieptul stâng, central sub clapa buzunarului stâng.
Art. 103. - Insignele sportive, comemorative sau de
altă natură se poartă numai în situaţiile legate de insigna respectivă, pe
mijlocul reverului din dreapta al vestonului, doar în ziua în care are loc
evenimentul.
Art. 104. - Baretele pentru decoraţii şi distincţii
militare se poartă deasupra clapei/fantei buzunarului de pe pieptul stâng.
Art. 105. - Ecusonul tricolor pentru identificarea
ţării se poartă de cadrele militare pe mâneca stângă a vestonului, la 4 cm mai
jos de cusătura umărului având conturul brodat cu aţă de culoare galbenă pentru
uniforma militară de ceremonie, de oraş şi de serviciu, respectiv cu aţă de
culoare neagră pentru uniforma de instrucţie, la bluzon şi scurtă.
Art. 106. - (1) Ecusoanele specifice structurilor -
categoriilor de forţe ale armatei, armelor, specialităţilor militare şi
instituţiilor militare de învăţământ superior - se confecţionează din material
textil având ţesut, brodat sau imprimat un desen specific. Acestea au format de
scut, rotund şi/sau de segment de coroană circulară ce se aplică pe braţul
stâng la 2 cm mai jos faţă de ecusonul tricolor şi se poartă la veston, bluzon
şi scurtă din compunerea uniformelor militare de oraş, de serviciu şi de
instrucţie, numai după ce a fost obţinut avizul comisiei de heraldică.
(2) Ecusoanele instituţiilor militare de învăţământ se
confecţionează din material textil având ţesut, brodat sau imprimat un desen
specific. Acesta se aplică pe braţul stâng al vestonului la o distanţă de 2 cm
mai jos faţă de ecusonul tricolor; la cămăşi acesta se aplică la o distanţă de
6 cm mai jos faţă de cusătura umărului.
Art. 107. - (1) Ecusoanele nominale se confecţionează
din metal aurit şi au aplicat în partea dreaptă drapelul României. Pentru
vestonul la un rând de nasturi, ecusonul se poartă pe clapa buzunarului din
dreapta.
(2) Pentru vestonul la două rânduri de nasturi ecusonul
se aplică pe mijlocul pieptului drept, la nivelul clapei buzunarului de pe
pieptul stâng.
Art. 108. - (1) La uniforma militară de ceremonie se
poartă obligatoriu următoarele accesorii:
a) petliţe cu suporturi;
b) epoleţii format treflă;
c) suportul însemnelor de grad, aplicate pe mâneca
vestonului;
d) ecusonul tricolor.
(2) La ordinul comandantului/şefului care organizează
activitatea se poartă următoarele accesorii:
a) eghilet;
b) centura de ceremonie.
(3) Cadrele militare confirmate în arma aviaţie şi
marină poartă la uniforma militară de ceremonie însemnele de grad specifice,
aplicate pe mâneca vestonului.
(4) Cadrele militare confirmate în arma marină poartă
la uniforma militară de ceremonie petliţe tip ancoră.
Art. 109. - (1) La uniformele militare de oraş şi de
serviciu se poartă obligatoriu următoarele accesorii:
a) petliţe cu suporturi, la veston;
b) însemnele de grad cu semne de armă;
c) ecuson-tricolor;
d) ecuson nominal, la veston, în cazarmă.
(2) Facultativ se pot purta următoarele accesorii:
a) insigna de absolvent al unei forme de învăţământ
superior sau de continuare a studiilor superioare civile/militare;
b) insigna de absolvent al cursurilor postacademice şi
postuniversitare;
c) insigna de absolvent al perfecţionării pregătirii
profesionale prin cursuri în străinătate cu durata mai mare de două luni;
d) insigna de absolvire a Colegiului Naţional de
Apărare;
e) baretele pentru decoraţii;
f) insigna de doctor în ştiinţe;
g) insigna de specialitate;
h) insigna specifică structurii;
i) ecusoanele specifice categoriilor de forţe ale
armatei, armelor, specialităţilor militare.
(3) Studenţii şi elevii instituţiilor militare de
învăţământ poartă la veston, bluzon şi cămaşă ecusonul de identificare a
instituţiilor.
(4) Modul de purtare la uniforma militară de oraş şi de
serviciu a accesoriilor este prevăzut în anexa nr. 6.
Art. 110. - La uniforma militară de instrucţie se
poartă obligatoriu următoarele accesorii:
a) ecuson de identificare a ţării, pe partea stângă,
deasupra buzunarului;
b) ecuson nominal, ce se poartă pe partea dreaptă a
pieptului, deasupra buzunarului;
c) ecuson tricolor, ce se aplică la bluzon şi scurtă;
d) ecuson specific categoriilor de forţe ale armatei,
armelor, specialităţilor militare, ce se aplică la bluzon şi scurtă.
SECŢIUNEA a 4-a
Precizări cu privire la unele uniforme
Art. 111. - Cadrele militare din forţele terestre,
confirmate în specialitatea paraşutişti, poartă echipamentul unităţilor din
forţelor terestre, grade de modelul specific forţelor aeriene, cu specificaţia
că galonul cel mai de sus al însemnelor de grad pentru ofiţeri este îndoit în
formă de paraşută.
Art. 112. - Cadrele militare din forţele navale, arma
marină, confirmate în specialitatea piloţi elicoptere, poartă echipamentul la
fel ca cei din unităţi ale forţelor navale cu gradele, emblemele, nasturii,
ecusoanele şi însemnele de specialitate specifice forţelor aeriene. Basca este
de culoare bleu, ca la forţele aeriene.
Art. 113. - Cadrele militare de arma justiţie militară,
încadrate pe funcţii de consilieri juridici la categoriile de forţe ale armatei
şi la unităţile militare subordonate, se echipează în uniforma militară de
justiţie.
Art. 114. - (1) Cadrele militare, specialitatea
infanterie marină, se echipează la fel ca cei din trupele de uscat, cu
următoarele deosebiri:
a) uniforma militară de oraş şi serviciu se realizează
de culoarea specifică forţelor navale;
b) şapca de oraş se realizează de culoare albă,
specific forţelor navale;
c) suporturile însemnelor de grad sunt de culoare
specifică forţelor navale;
d) petliţele cadrelor militare confirmate în arma
infanteria marină la uniformele militare de oraş şi de serviciu reprezintă o
ancoră aplicată pe material textil de culoare specifică forţelor navale;
e) băştile sunt de culoare neagră.
(2) Uniforma militară de instrucţie pentru infanteria
marină este realizată din ţesătură ripstop mozaic de culori, tip pădure, cu
bască de culoare neagră.
Art. 115. - Cadrele militare din Universitatea
Naţională de Apărare „Carol I", încadrate pe funcţii didactice, poartă
echipamentul unităţilor din forţele terestre, cu deosebirea că banda de la
şapcă este de culoare galbenă. Cadrele militare confirmate în marină şi
aviaţie, încadrate pe funcţii de cadre didactice, poartă uniforma militară
specifică categoriei de forţe a armatei în care sunt confirmate.
Art. 116. - (1) Cadrele militare, soldaţii şi gradaţii
voluntari din unităţile şi subunităţile de poliţie militară se echipează în
uniforma militară specifică categoriei de forţe a armatei, iar pentru activităţile
de instrucţie şi antrenament se asigură uniforma militară pentru pază şi
patrulare, de culoare oliv.
(2) Uniforma militară prevăzută la alin. (1) se asigură
conform normelor de dotare cu echipament de protecţie în vigoare, la care se
poartă ecusoane şi insigne specifice acestei categoriei de personal.
Art. 117. - Cadrele militare, soldaţii şi gradaţii
voluntari încadraţi ca personal navigant de aviaţie, personal tehnic de aviaţie
şi cei din unităţile militare de operaţii speciale, la activităţi specifice se
echipează cu echipamentul special, de protecţie şi de lucru, prevăzut conform
normelor de dotare în vigoare.
Art. 118. - Cadrele militare, soldaţii şi gradaţii
voluntari care participă la misiuni internaţionale se echipează în uniforma
militară, mozaic de culori tip deşert/tip pădure, în conformitate cu normele
aprobate.
Art. 119. - (1) Militarii din Regimentul de Gardă se
echipează ca şi cei din forţele terestre. Pentru activităţi specifice se
asigură uniforma militară de protocol, compusă din următoarele articole:
a) chipiul;
b) căciula model „Mihai Viteazul"
c) pantalon;
d) tunica;
e) mantaua/paltonul postav.
(2) Chipiul se confecţionează din stofă bleumarin şi se
compune din partea laterală de formă cilindrică, partea superioară cu capac şi
cozoroc. Partea laterală are o bandă de culoare galbenă deasupra căreia se
fixează prin coasere, trese şi galoane, corespunzătoare gradelor militare.
(3) Căciula model „Mihai Viteazul" se
confecţionează din blană neagră, iar accesoriile de la chipiu se fixează în faţă.
(4) Pantalonul se confecţionează în două culori, o
pereche din stofă de culoare gri şi o pereche din stofă de culoare bleumarin,
cu două buzunare laterale, pe cant, şi un buzunar la spate, cu lampas simplu de
culoare galbenă lat de 1,5 cm la soldaţii şi gradaţii voluntari şi lampas dublu
la cadre.
(5) Tunica este confecţionată din stofă bleumarin.
Croiala este dreaptă, fără buzunare. Se încheie la 7 nasturi. Pieptul stâng are
vipuşcă galbenă pe cant. Spatele este confecţionat din două bucăţi având şliţ
la terminaţie. Pe umeri are cusuţi epoleţi treflă. Mâneca este dreaptă, fără
manşetă, având cusute circular tresele corespunzătoare gradului. Pe marginea de
jos a mânecii, lateral şi peste trese se aplică un suport dreptunghiular, de
culoare roşie, cu dimensiunile 110x80 mm. Pe ambele laturi şi pe partea din
spate are cusută o tresă din mătase galbenă. In jurul acestui suport sunt
aplicate 3 ornamente metalice. Pe ornamentele de sus sunt cusuţi 2 nasturi mari
metalici, iar în afara suportului este cusut un nasture la fel ca cei 2 de sus.
La 8 cm de terminaţie şi paralel cu aceasta este cusut de jur-împrejur însemnul
de grad peste care se aplică paftaua. Aceasta este realizată din tresă
„Miriam" sau tresă „Aura" cusută pe paspoal roşu cu un tighel simplu
pe mijloc. Tunica se poartă cu eghilet dublu pentru cadre şi simplu pentru
soldaţii şi gradaţii voluntari. Pe capetele feţei de guler din paspoal roşu, la
1,5 cm de capetele gulerului, se brodează petliţe, cu fir de mătase de culoare
galben şi galben-închis. Pe ambele colţuri ale gulerului se aplică însemnele de
specialitate specifice.
(6) Mantaua/Paltonul postav este
confecţionată/confecţionat din stofă bleumarin. Piepţii se încheie la două
rânduri, cu 6 nasturi, dispuşi oblic pe ambii piepţi. Spatele este croit
dintr-o singură bucată, pe mijloc formând o cută dublă de 9-10 cm. Gulerul este
gen tunică, colţurile gulerului, până pe linia umărului, sunt de culoare roşie,
iar partea din spate este galbenă. Delimitarea acestor culori şi marginea
gulerului se fac prin montarea unei trese galbene din fir de mătase. Pe
capetele feţei de guler se brodează petliţe, cu fir de mătase de culoare galben
şi galben-închis.
(7) Uniforma militară pentru serviciul de gardă se
compune din următoarele articole, astfel:
a) basca este de culoare maro;
b) căciula cu clape este din blană naturală;
c) costumul este de culoare kaki, la care se aplică
petliţe din paspoal roşu;
d) scurta cu mesadă şi guler, din tercot, se poartă pe
timp friguros, închisă în faţă cu un rând de nasturi ascunşi, are revere şi
buzunare oblice, iar pe braţul stâng se poartă ecusonul specific;
e) pantalonii sunt model golf şi se poartă introduşi în
bocanci;
f) mănuşile sunt tricotate şi de culoare albă.
Art. 120. - Personalul din Ansamblul Artistic al
Armatei, echipele artistice ale Cercului Militar Naţional şi cercurilor
militare ale statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei poartă, ca
ţinută de scenă, uniforma militară de ceremonie şi uniforma militară specifică
categoriei de forţe a armatei în care îşi desfăşoară activitatea, conform
normelor de dotare specifice.
Art. 121. - Personalul din muzicile militare poartă la
ceremoniale uniforma militară de ceremonie de culoare albă sau bleumarin, la
ordin având posibilitatea de a purta articolele combinate. Uniforma militară se
poartă cu eghilet dublu şi centură de ceremonie, pantalonul de la uniforma
militară bleumarin este prevăzut cu lampas dublu de culoare galbenă. Epoleţii
au format treflă, iar însemnele de grad se poartă pe mânecă. Pe timp friguros poartă
scurta cu mesadă şi guler, de culoare bleumarin, căciulă din blană naturală de
culoare neagră, fular alb şi ghete negre.
Art. 122. - Personalul clerical poartă uniforma
militară specifică compusă din reverendă/reverendă de botez,
suprareverendă/pelerină, fes preoţesc, brâu pentru reverendă, felon/albă,
epitrahil/stolă, stihar/cotă, brâu set veşminte/ clingulum, mânecuţe, bederniţă
şi ornate. Reverenda, suprareverenda şi fesul preoţesc se realizează din stofă
de culoarea categoriei de forţe a armatei în care este încadrat, respectiv:
a) kaki pentru forţele terestre;
b) albastru-petrol pentru forţele aeriene;
c) neagră pentru forţele navale.
CAPITOLUL IV
Compunerea uniformelor militare
Art. 123. - Din articolele prevăzute în normele pentru
echiparea militarilor din Ministerul Apărării Naţionale se pot realiza
următoarele uniforme militare:
a) uniforma militară de ceremonie pentru ofiţeri;
b) uniforma militară de oraş se realizează pentru
ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, studenţii şi elevii instituţiilor
militare de învăţământ. Pentru studenţii şi elevii instituţiilor militare de
învăţământ această uniformă militară este şi de clasă. Pentru forţele navale ca
uniformă militară de vară se poate purta, la ordin, uniforma militară tip
panama;
c) uniforma militară de serviciu pentru ofiţeri,
maiştri militari, subofiţeri, studenţii şi elevii instituţiilor militare de
învăţământ;
d) uniforma militară de instrucţie pentru ofiţeri,
maiştri militari, subofiţeri, studenţii şi elevii instituţiilor militare de
învăţământ, soldaţii şi gradaţii voluntari.
SECŢIUNEA 1
Uniforma militară de ceremonie
Art. 124. - (1) Uniforma militară de ceremonie,
denumită în continuare C, este comună pentru ofiţerii din forţele terestre,
forţele aeriene şi forţele navale. Aceasta se poartă la activităţi festive, cum
ar fi: ceremonii, spectacole, reuniuni organizate, cununii religioase, adunări
ordonate la nivelul ministerului, Ziua Armatei şi a categoriei de forţe. în
funcţie de anotimp, se pot constitui următoarele uniforme militare de
ceremonie:
Nr. crt.
|
Uniforma
|
C-1
|
C-2
|
C-3
|
C-4
|
Denumirea articolelor
|
1.
|
Şapcă bleumarin
|
X
|
|
X
|
|
2.
|
Şapcă albă
|
|
X
|
|
X
|
3.
|
Veston bleumarin
|
X
|
|
X
|
|
4.
|
Veston alb
|
|
X
|
|
X
|
5.
|
Cămaşă de oraş
|
X
|
X
|
X
|
X
|
6.
|
Cravată de ceremonie
|
|
|
|
|
7.
|
Pantalon bleumarin
|
X
|
|
|
X
|
8.
|
Pantalon alb
|
|
X
|
X
|
|
9.
|
Pantofi negri
|
X
|
|
|
X
|
10.
|
Pantofi albi
|
|
X
|
X
|
|
NOTE:
- Uniforma militară de ceremonie se completează la
ordin cu centură de ceremonie şi eghileţi.
- In funcţie de anotimp se poate purta mantaua/paltonul
postav bleumarin.
- Ofiţerii femei poartă pălărie în loc de şapcă şi
fustă în loc de pantalon.
- C-1 se poartă în perioada sezonului de iarnă.
- C-2 se poartă în perioada sezonului de vară.
- C-3 şi C-4 se poartă la ordinul comandantului/şefului
care organizează activitatea.
(2) Modelele orientative ale uniformelor militare de
ceremonie sunt prevăzute în anexa nr. 2.
SECŢIUNEA a 2-a
Uniforma militară de oraş
Art. 125. - (1) Uniforma militară de oraş, denumită în
continuare O, este diferită, în funcţie de categoriile de forţe ale armatei. In
funcţie de anotimp, se pot constitui următoarele uniforme militare de oraş:
Uniforma militară de oraş O. 1 - iarnă
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Şapcă sau căciulă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Costum de iarnă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Cămaşă de oraş
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Manta/palton postav sau bluzon din piele cu guler şi mesadă
|
X
|
-
|
X
|
-
|
X
|
-
|
5.
|
Scurtă cu mesadă şi guler
|
-
|
X
|
-
|
X
|
-
|
X
|
6.
|
Pantofi de iarnă sau ghete
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
7.
|
Cravată
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
8.
|
Fular
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTĂ:
Cadrele militare pot folosi scurtă cu mesadă şi guler
numai pe timpul deplasărilor de la/până la serviciu.
Uniforma militară de oraş O.2 - iarnă
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Şapcă de iarnă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Costum de iarnă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Cămaşă de oraş
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Pantofi de iarnă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Cravată
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
Uniforma militară de oraş O.3 - vară
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Şapcă de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Costum de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Cămaşă de oraş
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Pantofi de iarnă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Cravată
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTE:
- Elevii colegiilor militare liceale poartă pe timp de
vară bluzon cu pantalon în loc de costum de oraş.
- Cadrele militare din forţele navale pot purta
uniforma militară tip panama cu bluză.
Uniforma militară de oraş O.4 - vară
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Şapcă de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Cămaşă de oraş
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Pantaloni de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Pantofi de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTE:
- Cadrele militare, studenţii şi elevii pot purta
cravată la această uniformă militară.
- Cămaşa se poartă facultativ, cu mânecă lungă sau
scurtă.
- Cadrele militare, studenţii şi elevii din forţele
navale pot purta la această uniformă militară pantalonii şi cămaşa panama.
(2) Modelele orientative ale uniformelor militare de
oraş sunt prevăzute în anexa nr. 3.
SECŢIUNEA a 3-a
Uniforma militară de serviciu
Art. 126. - (1) Uniforma militară de serviciu, denumită
în continuare S, este diferită, în funcţie de categoria de forţe a armatei, şi
se poartă cu cămaşă de serviciu. In funcţie de anotimp, se pot constitui
următoarele uniforme militare de serviciu:
Uniforma militară de serviciu S.1 - iarnă
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Bască sau căciulă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Costum de iarnă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Cămaşă de serviciu
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Scurtă cu mesadă şi guler
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Pantofi de iarnă sau ghete
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
6.
|
Cravată
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
7.
|
Fular
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
Uniforma militară de serviciu S.2 - iarnă
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Bască
|
X
|
|
X
|
|
X
|
|
2.
|
Bonetă
|
|
X
|
|
X
|
|
X
|
3.
|
Costum de iarnă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Cămaşă de serviciu
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Pantofi de iarnă sau ghete
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
6.
|
Cravată
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTA:
Elevii colegiilor militare liceale poartă bască.
Uniforma militară de serviciu S.3 - iarnă
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Bască
|
X
|
|
X
|
|
X
|
|
2.
|
Bonetă
|
|
X
|
|
X
|
|
X
|
3.
|
Bluzon
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Pantalon de iarnă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Cămaşă de serviciu
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
6.
|
Pantofi de iarnă sau ghete
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
7.
|
Cravată
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTĂ:
Elevii colegiilor militare liceale poartă bască.
Uniforma militară de serviciu S.4 - vară
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Bască
|
X
|
|
X
|
|
X
|
|
2.
|
Bonetă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Costum de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Cămaşă de serviciu
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Pantofi de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
6.
|
Cravată
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTE:
- Pe timp noros şi ploaie se poate purta mantaua de
ploaie.
- Uniforma militară de serviciu este şi uniforma
militară de clasă pentru studenţii şi elevii instituţiilor militare de
învăţământ.
- Elevii colegiilor militare liceale poartă bluzon cu
pantalon şi bască.
Uniforma militară de serviciu S.5 - vară
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Bască
|
X
|
|
X
|
|
X
|
|
2.
|
Bonetă
|
|
X
|
|
X
|
|
X
|
3.
|
Bluzon
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Pantalon de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Cămaşă de serviciu
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
6.
|
Pantofi de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
7.
|
Cravată
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTĂ:
Elevii colegiilor militare liceale poartă bască.
Uniforma militară de serviciu S.6 - vară
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
1.
|
Bonetă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Pantalon de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Cămaşă-bluză/cămaşă de serviciu
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Pantofi de vară
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Curea-chingă
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTE:
- Elevii colegiilor militare liceale poartă bască.
- Cadrele militare, studenţii şi elevii pot purta
cravată la această uniformă militară.
- Cămaşa se poartă facultativ, cu mânecă lungă sau
scurtă.
(2) Modelele orientative ale uniformelor militare de
serviciu sunt prevăzute în anexa nr. 4.
SECŢIUNEA a 4-a
Uniforma militară de instrucţie
Art. 127. - (1) Uniforma militară de instrucţie,
denumită în continuare/, este diferită în funcţie de categoriile de forţe ale
armatei şi de anotimp. In funcţie de anotimp, se pot constitui următoarele
uniforme militare de instrucţie:
Uniforma militară de instrucţie I.1 - iarnă
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
1.
|
Şapcă de instrucţie sau căciulă de instrucţie
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Costum de instrucţie
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Scurtă de instrucţie
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Bocanci unici/ghete marină
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Centură
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
Uniforma militară de instrucţie I.2 - iarnă
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
1.
|
Şapcă de instrucţie
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Costum de instrucţie
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Bocanci unici/ghete marină
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Centură
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTA:
Pentru militarii din unităţile de vânători de munte,
paraşutişti, tanchişti, aviaţie şi infanterie marină, ca articol de coifură, se
poartă bască.
Uniforma militară de instrucţie I.3 - vară
Nr. crt.
|
Categoria de militari
|
Forţele terestre
|
Forţele aeriene
|
Forţele navale
|
Denumirea articolelor
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
Cadre militare
|
Studenţi şi elevi
|
Soldaţi şi
gradaţi
voluntari
|
1.
|
Şapcă de instrucţie
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
2.
|
Cămaşă de instrucţie
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
3.
|
Pantaloni de instrucţie
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
4.
|
Bocanci unici/ghete marină
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
5.
|
Centură
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
X
|
NOTĂ:
Pentru militarii din unităţile de vânători de munte,
paraşutişti, tancuri, aviaţie şi infanterie marină, ca articol de coifură, se
poartă bască.
(2) Modelele orientative ale uniformelor militare de
instrucţie sunt prevăzute în anexa nr. 5.
CAPITOLUL V
Reguli privind portul uniformelor militare
SECŢIUNEA 1
Ocaziile în care se poartă uniformele militare
Art. 128. - (1) Uniforma militară de ceremonie este
comună pentru forţele terestre, forţele aeriene şi forţele navale. Această
uniformă militară se poartă astfel:
a) la ordinul comandantului/şefului, care precizează şi
accesoriile;
b) facultativ, la diferite festivităţi, adunări,
ceremonii, spectacole sau reuniuni organizate.
(2) Cadrele militare care nu au prevăzută în normele de
echipare uniforma militară de ceremonie poartă în asemenea ocazii uniforma
militară de oraş cu cămaşă albă, la care se vor preciza şi accesoriile.
Art. 129. - (1) Uniforma militară de oraş se poartă de
cadrele militare, studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ,
soldaţii şi gradaţii voluntari în toate ocaziile, când militarul desfăşoară
activităţi în afara cazărmii sau la ordin, cu ocazia diferitelor festivităţi.
(2) Studenţii şi elevii instituţiilor militare de
învăţământ pot purta uniforma militară de serviciu/de clasă ca uniformă
militară de oraş.
Art. 130. - (1) Uniforma militară de serviciu se poartă
la activităţile ce se desfăşoară în cazarmă şi pe timpul deplasării la/de la
serviciu.
(2) Studenţii şi elevii instituţiilor militare de
învăţământ poartă uniforma militară de serviciu/de clasă în cazarmă.
Art. 131. - (1) Uniforma militară de instrucţie se
poartă de toate categoriile de efective la şedinţe de instruire în teren,
trageri, exerciţii sau la alte activităţi unde se impune folosirea acesteia.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari poartă uniforma
militară de instrucţie atunci când desfăşoară activităţi în cazarmă sau în
afara acesteia, fiind interzisă purtarea acesteia pentru deplasarea la/de la
serviciu sau la activităţi gospodăreşti.
Art. 132. - Uniforma militară pentru muzica
reprezentativă se poartă la activităţi specifice de protocol.
SECŢIUNEA a 2-a
Culori ale uniformelor militare
Art. 133. -In funcţie de categoria de forţe a armatei,
culorile uniformelor militare de ceremonie, de oraş, de serviciu şi de instrucţie
sunt următoarele:
a) bleumarin şi albă pentru ceremonie;
b) kaki pentru forţele terestre;
c) albastru-petrol pentru forţele aeriene;
d) neagră şi albă pentru forţele navale;
e) bleumarin pentru arma justiţie militară;
f) mozaic de culori tip pădure, pentru uniforma
militară de instrucţie a forţelor terestre, forţelor aeriene, infanteria marină
şi pentru militari participanţi la misiuni internaţionale în zone cu climă
temperată şi rece;
g) mozaic de culori tip deşert, pentru militarii
participanţi la misiuni internaţionale în zone calde;
h) ripstop bej pentru uniforma militară de instrucţie a
forţelor navale.
Art. 134. - Cadrele militare cu specialităţi militare
din forţele terestre, încadrate în unităţi ale forţelor navale sau forţelor
aeriene, vor purta uniforme militare de culoarea categoriei de forţe a armatei
unde sunt încadraţi, iar emblemele pentru coifură, nasturii, însemnele de
specialitate şi însemnele de grad, de modelul forţelor terestre.
Art. 135. - Cadrele militare confirmate în arma marină
şi aviaţie, încadrate în unităţi ale forţelor terestre, indiferent de
specificul acestora, poartă uniforma'militară specifică categoriei de forţe a
armatei în care sunt confirmate.
SECŢIUNEA a 3-a
Alte precizări privind modul de purtare a
uniformelor militare
Art. 136. - Şapca de oraş, şapca de instrucţie, boneta
şi basca se poartă, de regulă, pe frunte, la 5-7 cm deasupra sprâncenelor.
Căciula se poartă la jumătatea frunţii, iar în oraş numai cu clapele ridicate.
Art. 137. - (1) Boneta se poartă de cadre militare
numai la uniforma militară de serviciu, cu cămaşă/cămaşă-bluză, pentru sezonul
cald.
(2) Pentru studenţi şi elevi, boneta se poartă la
costumul de iarnă sau de vară.
Art. 138. - Mantaua/Paltonul postav, bluzonul din piele
cu guler şi mesadă detaşabilă se poartă cu fular din lână. In perioada
sezonului rece, în funcţie de temperatura atmosferică, uniforma militară se
poate purta cu scurta cu mesadă şi guler, la care se va folosi ca accesoriu
fularul din lână.
Art. 139. - Mantaua pentru ploaie se poartă pe timp
ploios, noros, variabil sau rece, închisă sau deschisă la gât, şi cu cordon.
Gluga se poartă numai când plouă.
Art. 140. -Vestonul, mantaua/paltonul postav şi scurta
cu mesadă şi guler se poartă obligatoriu închise la toţi nasturii.
Art. 141. - (1) Cămaşa pentru cadre la uniforma
militară de serviciu, cu mânecă lungă sau scurtă, se poate purta atât în
cazarmă, cât şi în oraş, introdusă în pantaloni, deschisă la gât sau cu
cravată, cu însemne de grad.
(2) Pe timp călduros, cămaşa de serviciu, cu mânecă
lungă, se poate purta cu mânecile ridicate şi prinse cu bridă. Când se poartă
sub veston, bluzonul sau puloverul nu are însemne de grad.
(3) La uniforma militară de oraş şi de serviciu, cu
mantaua de ploaie se poartă obligatoriu cravată.
Art. 142. - Cămaşa-bluză se poartă la uniforma militară
de serviciu, peste pantaloni, cu însemne de grad pe epoleţi, cu şi fără
cravată.
Art. 143. - La uniforma militară de serviciu, puloverul
se poartă cu cămaşă, numai în interiorul cazărmii, cu/fără cravată şi fără
veston.
Art. 144. - Pantofii, ghetele şi bocancii unici se
poartă adecvat uniformelor militare şi corespunzător sezonului sau misiunilor.
Art. 145. - La uniforma militară de oraş pentru vară,
specifică forţelor navale, cămaşa panama se poartă cu pantaloni albi şi
obligatoriu cu tricou alb.
Art. 146. - Este interzis a se purta încălţăminte de
altă culoare, alt format sau model decât cele stabilite de prezentul
regulament.
Art. 147. - Centura se poartă la uniforma militară de
instrucţie, la pantaloni, atât de cadrele militare, cât şi de studenţii şi
elevii instituţiilor militare de învăţământ. Elevii colegiilor militare liceale
poartă centură la pantalonii de la uniforma militară de serviciu, uniformă care
se foloseşte şi la clasă.
Art. 148. - (1) La uniforma militară de instrucţie
mozaic de culori tip pădure sau uniforma militară de instrucţie bej, emblemele
pentru coifură vor fi confecţionate din material plastic sau brodate cu aţă de
culoare neagră pe ţesătură de culoarea materialului fond.
(2) La uniforma militară de instrucţie mozaic de culori
tip pădure sau uniforma militară de instrucţie bej, însemnele de grad vor fi
confecţionate pe culoarea materialului fond pentru forţele terestre, forţele
aeriene şi de culoare bej pentru forţele navale.
Art. 149. - (1) Cadrele militare care au urmat
academii, cursuri postacademice sau colegii în străinătate, cu o durată mai
mare de două luni, şi cărora li s-au acordat insigne de absolvent le pot purta,
la alegere, două dintre ele, fixate sub insigna de absolvent al instituţiei
superioare de învăţământ, militară sau civilă din România, în situaţia când au
drept de port al acesteia, dar nu mai mult de două bucăţi, în afară de cea a
instituţiei superioare de învăţământ.
(2) Aceste insigne se vor purta pe partea dreaptă, în
ordinea importanţei lor.
Art. 150. - Cadrele militare femei poartă pălărie în
loc de şapcă şi pot purta fustă în loc de pantaloni la uniformele militare de
ceremonie, de oraş şi de serviciu.
Art. 151. - Personalului militar îi este interzis:
a) să execute modificări în croiala articolelor de
echipament;
b) purtarea combinată a articolelor de vară cu cele de
iarnă;
c) portul articolelor de alte culori şi modele decât
cele descrise în prezentul regulament;
d) purtarea unor articole de echipament, de talii,
grosimi şi numere necorespunzătoare mărimilor antropometrice ale militarilor;
e) portul centurii peste uniforma militară de oraş a
studenţilor şi elevilor instituţiilor militare de învăţământ, soldaţilor şi
gradaţilor voluntari;
f) portul uniformei militare de instrucţie, în oraş, de
către militarii care se deplasează izolat în afara formaţiei;
g) portul mantalei/paltonului postav, scurtei cu mesadă
şi guler sau bluzonului din piele cu guler şi mesadă detaşabilă, cu gulerul
ridicat;
h) portul mantalei de ploaie sau al scurtei cu mesadă
şi guler, cu cordonul neîncheiat sau fără cordon;
i) portul însemnelor de grad şi al emblemei de coifură
tip marină sau aviaţie de către cadre din alte arme neconfirmate în marină sau
aviaţie.
Art. 152. - Anexele nr. 1-6*) fac parte integrantă din
prezentul regulament.
*) Anexele nr. 1-6 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1 la regulament
FORŢELE TERESTRE





FORŢELE AERIENE




FORŢELE NAVALE



ANEXA Nr. 2 la regulament
Uniforma militară de ceremonie

ANEXA Nr. 3 la regulament
Uniforma militară de oraş O. 1. - iarna, cu
manta/palton postav

Uniforma militară de oraş O.1. - iarna, cu biuzon din
piele

Uniforma militară de oraş O.2. - iarna

Uniforma militară de oraş O.3. - vara

Uniforma militară de oraş 0.4. - vara

ANEXA Nr. 4 la regulament
Uniforma militară serviciu S.1. - iarna

Uniforma militară serviciu S.2. - iarna

Uniforma militară serviciu S.3. - iarna

Uniforma militară serviciu S.4. - vara

Uniforma militară serviciu S.5. -vara

Uniforma militară serviciu S.6. - vara

ANEXA Nr. 5 la regulament
Uniforma militară de instrucţie I.1.- iarna

Uniforma militară de instrucţie I.2. - iarna

Uniforma militară de instrucţie I.3. - vara
ANEXA Nr. 6 la regulament

LEGENDĂ
1 - Insignă UNAp (alte academii/studii superioare) şi
Colegiul Naţional de Apărare
2 - Ecuson nominal;
3 - Colegii/Cursuri postacademice româneşti
4 - Barete decoraţii româneşti şi străine, în ordinea
importanţei acestora (de la stânga la dreapta şi de sus în jos, până la 4 pe un
rând)
5 -Academii/Colegii în străinătate (cu durata mai mare
de 2 luni)
6 - Insignă specialist de clasă
7 - Insigne comemorative (doar în ziua în care a avut
loc evenimentul)
8 - Emblemă-tricolor pentru mânecă
9 - Insigna pentru doctor în ştiinţe militare şi
informaţii (se poartă pe mijlocul reverului drept al vestonului)
10 - Insigna specifică structurilor
11 - Ecuson specific structurilor