Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1010 din 01.08.2017

privind înfiinţarea Consiliului Naţional de Vânătoare
ACT EMIS DE: Ministerul Apelor si Padurilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 689 din 24 august 2017

SmartCity1

Având în vedere Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 51.294/IM din 23.03.2017 la Direcţia generală păduri,în temeiul prevederilor art. 1 lit. j) şi art. 6 alin. (3) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu modificările ulterioare, ministrul apelor şi pădurilor emite următorul ordin: Articolul 1(1) Se aprobă înfiinţarea Consiliului Naţional de Vânătoare, cu următoarea componenţă:a)3 reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare; b)un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului; c)un reprezentant al autorităţii publice centrale care răspunde de poliţie; d)un reprezentant al autorităţii publice centrale care răspunde de justiţie; e)un reprezentant al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; f)un reprezentant al unităţilor de învăţământ superior cu profil cinegetic; g)un reprezentant al unităţilor de cercetare cu profil cinegetic; h)3 reprezentanţi ai asociaţiilor de vânătoare, proporţional cu suprafaţa fondurilor cinegetice gestionate, din care 2 din partea asociaţiilor de vânătoare afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi unul din partea asociaţiilor de vânătoare neafiliate la aceasta; i)un reprezentant al administratorului pădurilor statului; j)un reprezentant al administratorilor pădurilor proprietate privată; k)un reprezentant al administratorilor pădurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale. (2) Componenţa nominală a Consiliului Naţional de Vânătoare este prevăzută în anexa nr. 1. Articolul 2(1) Funcţia de membru al Consiliului Naţional de Vânătoare nu se remunerează.(2) Cheltuielile fiecărui membru ocazionate de şedinţa Consiliului Naţional de Vânătoare se suportă de către instituţiile/ organizaţiile în care aceşti membri activează.(3) Cheltuielile materiale privind organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului Naţional de Vânătoare se asigură de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare din bugetul propriu. Articolul 3Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Vânătoare este prevăzut în anexa nr. 2. Articolul 4(1) Consiliul Naţional de Vânătoare îşi desfăşoară activitatea la sediul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.(2) Consiliul Naţional de Vânătoare se întruneşte la solicitarea conducerii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.(3) Locul, data, ora şi ordinea de zi a şedinţei Consiliului Naţional de Vânătoare se comunică în scris fiecărui membru al consiliului, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte, de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare. Articolul 5Avizele emise de către Consiliul Naţional de Vânătoare au caracter consultativ. Articolul 6Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 7La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 862/2010 pentru aprobarea înfiinţării Consiliului Naţional de Vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 18 iunie 2010, cu modificările ulterioare, se abrogă. Articolul 8 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul apelor şi pădurilor, Adriana Petcu, secretar de stat ANEXA Nr. 1COMPONENŢA NOMINALĂ a Consiliului Naţional de Vânătoare I. Reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare: 1. Gyozo-István Bárczi 2. Daniel Dicu 3. Ilie Mihalache II. Reprezentant al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului 4. Florin Răzvan Alecu III. Reprezentant al autorităţii publice centrale care răspunde de poliţie 5. Dan Gheorghe Roşoga IV. Reprezentant al autorităţii publice centrale care răspunde de justiţie 6. Răzvan-Florin Duminică V. Reprezentant al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor 7. Alexandru Popescu VI. Reprezentant al unităţilor de învăţământ superior cu profil cinegetic 8. Paul Boişteanu VII. Reprezentant al unităţilor de cercetare cu profil cinegetic 9. Ovidiu Ionescu VIII. Reprezentanţi ai asociaţiilor de vânătoare 10. Neculai Şelaru, din partea asociaţiilor de vânătoare afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România 11. Eusebiu Martiniuc, din partea asociaţiilor de vânătoare afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România 12. Cătălin Vrabie, din partea asociaţiilor de vânătoare, altele decât cele afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România IX. Reprezentant al administratorului pădurilor statului 13. Octavian Anghel X. Reprezentant al administratorilor pădurilor proprietate privată 14. Daniel Nicolaescu XI. Reprezentant al administratorilor pădurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale 15. Eugen Comşa ANEXA Nr. 2REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Vânătoare Capitolul IOrganizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Vânătoare Articolul 1Consiliul Naţional de Vânătoare, denumit în continuare Consiliu, este organismul de avizare şi consultare cu autoritate ştiinţifică în domeniul cinegetic, care funcţionează pe lângă autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare. Articolul 2Consiliul avizează proiectele de acte normative transmise acestuia de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare. Articolul 3Proiectele de acte normative sunt supuse avizării Consiliului în forma finală rezultată în urma consultării publice conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată. Articolul 4Calitatea de membru în Consiliu se dobândeşte conform procedurii stabilite de legislaţia în vigoare. Articolul 5Calitatea de membru încetează de drept în următoarele cazuri: a)desemnarea de către organizaţia/instituţia din care face parte membrul respectiv a unui alt reprezentant; b)absenţa nejustificată la mai mult de 2 şedinţe consecutive în condiţiile prezentului regulament; c)condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; d)punerea sub interdicţie judecătorească; e)demisie; f)deces. Capitolul IIOrganele de conducere ale Consiliului şi atribuţiile acestora Articolul 6Consiliul este condus de un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar aleşi prin vot din rândul membrilor săi, cu majoritatea simplă, în prima şedinţă după constituire. Articolul 7Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul pot fi schimbaţi din funcţie prin demisie sau la solicitarea scrisă a cel puţin unei treimi din numărul membrilor, depuse în timpul unei şedinţe de Consiliu. Atât demisia, cât şi iniţiativa de schimbare se analizează şi se aprobă cu votul majorităţii simple în următoarea şedinţă de Consiliu, ocazie cu care se alege o altă persoană înlocuitoare. Articolul 8Preşedintele exercită următoarele atribuţii principale: a)conduce şedinţele Consiliului; b)supune votului membrilor, în vederea avizării, proiectele de acte normative; c)anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor „pentru" şi a voturilor „împotrivă". Nu se admit voturi de „abţinere"; d)semnează avizele în urma hotărârilor adoptate de Consiliu, chiar dacă a votat împotriva adoptării lor, precum şi procesul- verbal, după semnarea acestuia de către membrii Consiliului; e)asigură menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de desfăşurare a şedinţelor; f)supune votului membrilor orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a Consiliului. Articolul 9Preşedintele îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament sau însărcinări date de Consiliu, cu respectarea prevederilor legale. Articolul 10În cazul în care preşedintele nu îşi poate îndeplini atribuţiile, acestea sunt preluate de către vicepreşedinte. Articolul 11Secretarul Consiliului este unul dintre reprezentanţii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare şi poate fi asistat, dacă este cazul, de 1-2 angajaţi ai aceleiaşi autorităţi. Articolul 12În cazul în care secretarul nu îşi poate îndeplini atribuţiile, acestea sunt preluate de către un alt membru al Consiliului ales prin votul majorităţii membrilor în şedinţa curentă. Articolul 13Principalele atribuţii ale secretarului sunt următoarele: a)asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a Consiliului conform prezentului regulament; b)asigură efectuarea lucrărilor de secretariat şi pregăteşte lucrările supuse dezbaterii Consiliului; c)efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a membrilor Consiliului; d)numără voturile şi consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă preşedintelui; e)informează preşedintele cu privire la existenţa sau inexistenţa cvorumului, la începerea şedinţei şi pe parcursul desfăşurării acesteia; f)asigură întocmirea procesului-verbal de şedinţă, pe care îl transmite ulterior membrilor Consiliului; g)asigură transmiterea, în condiţiile prevăzute în prezentul regulament, a materialelor de pe ordinea de zi a şedinţei, precum şi a oricăror altor materiale referitoare la activitatea Consiliului; h)întocmeşte proiectele de avize pe baza hotărârilor adoptate de Consiliu. Articolul 14Secretarul îndeplineşte şi alte atribuţii, în limitele de competenţă, privitoare la buna organizare şi desfăşurare a şedinţelor Consiliului. Capitolul IIIFuncţionarea Consiliului Articolul 15Consiliul îşi exercită mandatul de la data intrării în vigoare a ordinului autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare privind constituirea acestuia şi până la data revocării lui. Articolul 16Consiliul se întruneşte în locul, la data şi ora stabilite odată cu convocarea acestuia de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare. Articolul 17Consiliul se întruneşte în şedinţe ori de câte ori este necesar, la solicitarea autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare. Articolul 18(1) Consiliul lucrează valabil în prezenţa a 2/3 din membrii săi, iar deciziile acestuia se adoptă cu votul majorităţii simple a celor prezenţi.(2) În lipsă de cvorum conform alin (1), şedinţa se amână pentru o dată ulterioară care nu poate fi la mai mult de 20 de zile calendaristice de la data primei programări.(3) Dacă nici la a doua întrunire nu se constituie cvorum, şedinţa se desfăşoară în prezenţa a minimum 7 membri, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii acestora.(4) În cazul în care Consiliul este convocat legal de 2 ori consecutiv pentru aceeaşi ordine de zi, dar nu se întruneşte pentru dezbatere conform alin. (2) şi (3), din vina acestuia, se consideră emis tacit avizul favorabil de către Consiliu pentru proiectele de acte normative în cauză, opozabil autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare în vederea adoptării actelor normative pentru care a fost solicitat aviz.(5) Situaţia prevăzută la alin. (4) se constată de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare la sesizarea secretarului, care încheie un proces-verbal în acest sens împreună cu alte două persoane din cadrul autorităţii. Articolul 19În situaţii excepţionale, ce vizează un interes public major care impune adoptarea unor măsuri în regim de urgenţă, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare poate solicita votul membrilor Consiliului şi, implicit, avizul acestuia, prin mijloace electronice de comunicare, dacă situaţia nu permite întrunirea Consiliului în condiţiile prezentului regulament. Articolul 20Actele normative supuse avizării pentru fiecare şedinţă, însoţite de nota de fundamentare sau de referatul de aprobare, după caz, precum şi de toate documentele relevante care pot sta la baza promovării respectivului act normativ, se transmit membrilor pe e-mail sau fax în momentul convocării şedinţei sau, după caz, în momentul solicitării votului electronic. La începerea şedinţei, toate aceste documente se pun la dispoziţia fiecărui membru, în format hârtie. Articolul 21Lucrările şedinţei Consiliului se consemnează în procese-verbale care se arhivează împreună cu documentaţia aferentă la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare pentru o perioadă de 5 ani. Articolul 22(1) Dacă un membru al Consiliului nu poate lua parte la şedinţă, este obligat să aducă la cunoştinţă această situaţie, în scris, preşedintelui/vicepreşedintelui sau secretarului, cu cel puţin 24 de ore înainte de data şedinţei.(2) În situaţia în care un membru al Consiliului absentează nejustificat la mai mult de două şedinţe consecutive în condiţiile în care a fost convocat sau i s-a solicitat votul electronic potrivit prezentului regulament, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare constată încetarea de drept a calităţii de membru în cazul acestuia şi va solicita înlocuirea lui. Articolul 23Proiectele de acte normative şi celelalte materiale asupra cărora urmează să se delibereze se înscriu pe ordinea de zi şi pot fi dezbătute numai dacă sunt însoţite de nota de fundamentare sau de referatul direcţiei de specialitate, după caz, precum şi de toate documentele relevante care pot sta la baza promovării respectivului act normativ. Articolul 24Dezbaterea problemelor se face, de regulă, în ordinea în care acestea sunt înscrise pe ordinea de zi, prin prezentarea pe scurt de către preşedinte a proiectului de act normativ sau a materialelor de dezbătut. Articolul 25Membrii îşi vor exprima punctele de vedere în ordinea înscrierii la cuvânt. Preşedintele are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt, în funcţie de obiectul dezbaterii. În acest scop el poate propune Consiliului spre aprobare timpul ce va fi alocat fiecărui vorbitor, precum şi timpul total de dezbatere a proiectului. Membrii Consiliului sunt obligaţi ca în exprimarea lor să se refere exclusiv la problema care formează obiectul dezbaterii. Articolul 26Preşedintele va permite oricând unui membru să răspundă atât într-o problemă de ordin personal sau atunci când a fost nominalizat de un alt vorbitor, cât şi când cere cuvântul în probleme privitoare la regulament. Articolul 27Preşedintele sau orice membru poate propune încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţia Consiliului. Propunerea de încheiere a dezbaterii se supune votului. Discuţiile vor fi sistate dacă propunerea a fost acceptată de majoritatea membrilor prezenţi. Articolul 28Dacă în urma dezbaterilor din şedinţă se constată că proiectul de act normativ trebuie să suporte modificări, preşedintele supune la vot fiecare propunere de modificare, pe articole, pentru ca în final proiectul să primească, tot prin vot, avizul care poate fi „pozitiv" sau „negativ". Articolul 29Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii de către membrii prezenţi la şedinţă. Articolul 30În cazul în care desfăşurarea lucrărilor este perturbată, preşedintele poate întrerupe dezbaterile. El poate propune Consiliului excluderea din şedinţa respectivă a membrului/membrilor care perturbă şedinţa. Articolul 31Hotărârile Consiliului sunt adoptate cu vot deschis, prin ridicarea mâinii în cazul votului „pentru". Neridicarea mâinii când se solicită exprimarea votului „pentru" reprezintă vot „împotrivă". Nu se acceptă abţineri în exprimarea votului. Articolul 32Votul prin împuternicire şi votul prin corespondenţă, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19, sunt interzise. Articolul 33Secretarul va înregistra toate subiectele discutate, chiar dacă acestea au fost adoptate sau respinse. Articolul 34La cererea preşedintelui sau a membrilor care au votat împotrivă, votul acestora este consemnat distinct în procesul-verbal al şedinţei, însoţit de motivare. Articolul 35Hotărârile se adoptă cu majoritate simplă. Articolul 36Procesul-verbal de şedinţă se semnează de regulă de toţi membrii prezenţi, obligatorii fiind semnăturile preşedintelui şi secretarului. Articolul 37Preşedintele, împreună cu secretarul, îşi asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. Articolul 38Procesul-verbal şi documentele care au fost dezbătute în şedinţă se depun într-un dosar distinct al şedinţei respective, care va fi numerotat, semnat şi arhivat de secretar conform art. 21. Articolul 39(1) În termen de 3 zile lucrătoare de la desfăşurarea şedinţei, secretarul redactează avizul Consiliului împreună cu forma proiectului de act normativ adoptată, pe care le înaintează preşedintelui pentru semnare.(2) Documentele prevăzute la alin. (1), semnate de către preşedinte, se comunică de către acesta autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, în termen de 3 zile lucrătoare. Articolul 40Prezentul regulament poate fi modificat şi/sau completat de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare la iniţiativa acesteia sau a 2/3 din membrii Consiliului, din raţiuni de ordin legal, organizatoric sau funcţional.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1010/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1010 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu