ORDONANTA
URGENTA Nr. 60 din 6 septembrie 2006
pentru modificarea si
completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor
legi
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 764 din 7 septembrie 2006
Având în vedere necesitatea identificării urgente a
măsurilor procedurale care să asigure desfăşurarea eficientă a activităţii de
urmărire penală şi de judecată,
luând în considerare problemele apărute în practica
recentă referitoare la căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în
scopul aducerii acesteia în faţa organelor judiciare ori punerii în executare a
anumitor hotărâri judecătoreşti, lipsa unei reglementări riguroase în aceste
materii fiind de natură să influenţeze negativ, direct şi imediat cauzele
aflate în curs de urmărire penală sau judecată,
dată fiind necesitatea asigurării unui cadru legislativ
care să permită funcţionarea eficientă a activităţilor de urmărire penală şi
judecată, componentă a reformei sistemului judiciar, asumată prin Strategia de
reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2005-2007, reformă concepută
pornindu-se de la premisele realizării unui sistem judiciar independent,
imparţial, credibil şi eficient,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 29/1968 - Codul de procedură penală, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul 3 al articolului 911 va avea următorul cuprins:
„Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării
şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu,
de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei
circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală. In lipsa preşedintelui instanţei
autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta."
2. Alineatul 34 al articolului 139 se abrogă.
3. După articolul 139 se introduce un nou articol,
articolul 1391, cu următorul cuprins:
„Tratamentul medical sub pază permanentă
Art. 1391. -
In cazul în care, pe baza actelor medicale, se
constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în
reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia
locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în
reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice. Motivele care au determinat
luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul
urmăririi penale, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii."
4. Alineatul 11 al articolului 145 va avea următorul
cuprins:
„Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi
localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele
obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau,
după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu
supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea
organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte
nicio categorie de arme."
5. După alineatul 11 al articolului 145 se
introduce un nou alineat, alineatul 12, cu următorul cuprins:
„Organul judiciar care a dispus
măsura poate impune învinuitului sau inculpatului ca pe durata măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre
următoarele obligaţii:
a) să poarte permanent un sistem electronic de
supraveghere;
b) să nu se deplaseze la
anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;
c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii
familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi
ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea
direct sau indirect;
d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule
stabilite;
e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu
desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta."
6. Alineatele 21, 22 şi 3 ale articolului 145 vor avea următorul cuprins:
„Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a
încheierii judecătorului ori a instanţei de judecată se comunică, în aceeaşi
zi, învinuitului sau inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială
locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să
elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în
vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin. Organele în drept
refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe
durata măsurii.
In cuprinsul ordonanţei sau încheierii sunt menţionate
expres obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte şi
se atrage atenţia acestuia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii
sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării
preventive.
In caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate
sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită
cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de
poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic
respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în
cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul,
în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii."
7. La articolul 148
alineatul 1, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:
,,a1) inculpatul a
încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara
ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri;".
8. Alineatul 3 al articolului 1602 va avea următorul cuprins:
„Pe timpul liberării provizorii învinuitul sau
inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în
condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau,
după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu
supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de
organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea
instanţei care a dispus măsura;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte
nicio categorie de arme."
9. După alineatul 3 al
articolului 1602 se introduc două noi alineate, alineatele 31 şi 32, cu următorul cuprins: „Organul judiciar care a dispus măsura
poate impune învinuitului sau inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să
respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să poarte permanent un sistem electronic de
supraveghere;
b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;
c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii
familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi
ori alte persoane, stabilite de instanţă, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule
stabilite;
e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu
desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
In cuprinsul încheierii sunt
menţionate expres obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul trebuie să le
respecte şi se atrage atenţia acestuia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă
a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive."
10. Alineatul 2 al articolului 1604 va avea următorul cuprins:
„Pe timpul liberării provizorii, învinuitul sau
inculpatul este obligat să respecte obligaţiile care îi revin potrivit art. 1602 alin. 3 şi 31. Dispoziţiile art. 1602 alin. 32 se aplică în mod corespunzător."
11. La articolul 16010 alineatul 1, litera b) va avea următorul cuprins:
,,b) învinuitul sau inculpatul nu respectă, cu
rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 1602 alin. 3 şi 31 şi art. 1604 alin. 2 sau încearcă să
zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenţie, o
infracţiune pentru care este urmărit sau judecat."
12. Alineatul 3 al
articolului 201 va avea următorul cuprins:
„Ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare
funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi
Internelor, desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor, cu
avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea
procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Retragerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de
pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce la încetarea calităţii de
lucrător în cadrul poliţiei judiciare. Când legea specială prevede o procedură
diferită de desemnare şi funcţionare a organelor de poliţie judiciară, se
aplică dispoziţiile legii speciale."
13. Articolul 2031 se abrogă.
14. Alineatul 3 al articolului 209 va avea următorul cuprins:
„Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de
către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 155-173, art.
174-177, art. 179, art. 189 alin. 3-6, art. 190, art. 191, art. 211 alin. 3,
art. 212, art. 236, art. 239, art. 2391,
art. 250, art. 252, art. 2531-255, art. 257, art. 265-268, art.
273-276, art. 2791, art. 280, art. 2801, art. 3022, art. 317, art. 323 şi art. 356-361 din Codul penal, în cazurile
arătate în art. 27 pct. 1 lit. b)-e), art. 281 pct. 1 lit. b) şi pct. 5, art. 282 pct. 1 lit. b) şi art. 29 pct. 1
din prezentul cod, în cazul infracţiunilor împotriva protecţiei muncii, precum
şi în cazul altor infracţiuni date prin lege în competenţa sa."
15. După alineatul 4 al
articolului 209 se introduc două noi alineate,
alineatele 41 şi 42, cu următorul cuprins: „Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua,
în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia
conducătorului parchetului ierarhic superior, când:
a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită
datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;
b) una dintre părţi are o rudă sau un afin până la
gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau
judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;
c) există pericolul de tulburare a ordinii publice;
d) urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată
datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
In cauzele preluate în condiţiile prevăzute la alin. 41, procurorii din cadrul parchetelor
ierarhic superioare pot infirma actele şi măsurile procurorilor din parchetele
ierarhic inferioare, dacă sunt contrare legii, şi pot îndeplini oricare dintre
atribuţiile acestora."
16. Alineatul 2 al articolului 220 se abrogă.
17. Alineatele 3 şi 4 ale articolului 264 vor avea
următorul cuprins:
„Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz,
de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când
urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic
superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul
de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat
de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de
acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. In
cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea
duratei arestării preventive.
Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul
ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente,
împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu
pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere."
18. Alineatul 5 al
articolului 264 se abrogă.
19. La articolul 38515 punctul 2, litera d) va avea următorul cuprins:
,,d) dispune rejudecarea de
către instanţa de recurs în cazurile prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 11-20, precum şi în
cazul prevăzut în art. 3856 alin. 3."
20. După alineatul 1 al
articolului 433 se introduc două noi alineate, alineatele 11 şi 12, cu următorul cuprins:
„In cazul în care persoana faţă de care s-a luat măsura
internării medicale refuză să se supună internării, executarea acestei măsuri
se va face cu sprijinul organelor de poliţie. In vederea executării măsurii
internării medicale, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau
reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei
persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.
Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura internării
medicale nu este găsită, direcţia sanitară constată aceasta printr-un
proces-verbal şi sesizează organele de poliţie pentru darea în urmărire, precum
şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de
pe procesul-verbal împreună cu un exemplar al sesizării adresate organelor de
poliţie se trimit instanţei de executare."
21. După alineatul 2 al
articolului 438 se introduc două noi alineate, alineatele 3 şi 4, cu următorul
cuprins:
„In vederea punerii în executare a măsurii expulzării,
organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane
fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără
învoirea reprezentantului legal al acesteia.
Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura expulzării
nu este găsită, organul de poliţie constată aceasta printr-un proces-verbal şi
ia măsuri pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la
punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite
instanţei de executare."
22. La articolul 453 alineatul 1, litera a) va avea următorul cuprins:
,,a) când se constată pe baza unei expertize
medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă
executarea pedepsei, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea
în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. In acest
caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului
se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare;".
23. După articolul 453 se
introduce un nou articol, articolul 4531, cu următorul cuprins:
„Obligaţiile condamnatului în cazul amânării
executării
Art. 4531. -
Pe durata amânării executării pedepsei, condamnatul va respecta următoarele
obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în
condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este
chemat sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform
programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori
este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea
instanţei care a dispus amânarea;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte
nicio categorie de arme.
Pe durata amânării executării pedepsei, instanţa poate
impune condamnatului să respecte una sau mai multe dintre următoarele
obligaţii:
a) să poarte permanent un sistem electronic de
supraveghere;
b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive
ori culturale sau în orice alte locuri stabilite de instanţă;
c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii
familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi
ori alte persoane, stabilite de instanţă, şi să nu comunice cu acestea direct
sau indirect;
d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule
stabilite;
e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu
desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta."
24. După alineatul 1 al
articolului 454 se introduc două noi alineate, alineatele 11 şi 12 , cu următorul cuprins:
„Instanţa de executare comunică hotărârea prin care s-a
dispus amânarea executării pedepsei, în ziua în care aceasta devine definitivă,
secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte condamnatul,
jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze
paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea
asigurării respectării obligaţiilor impuse. Organele în drept refuză eliberarea
paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata amânării.
In caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor,
instanţa revocă amânarea şi dispune punerea în executare a pedepsei privative
de libertate. Organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţă
verifică periodic respectarea obligaţiilor de către condamnat, iar în cazul în
care constată încălcări ale acestora sesizează, de îndată, instanţa de
executare."
25. După alineatul 1 al
articolului 455 se introduce un nou alineat, alineatul 2, cu următorul cuprins:
„Dispoziţiile art. 4531 şi art. 454 alin. 11 şi 12 se aplică în mod corespunzător."
26. Articolul 4794 va avea următorul cuprins:
„Art. 4794. -
Persoana juridică se citează la sediul acesteia. Când sediul este fictiv ori
persoana juridică nu mai funcţionează la sediul declarat, iar noul sediu nu este
cunoscut, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază
teritorială s-a săvârşit infracţiunea.
Dacă persoana juridică este reprezentată prin mandatar,
numit în condiţiile prevăzute în art. 4792 alin. 3 şi 4, citarea se face la locuinţa mandatarului ori la
sediul practicianului în insolvenţă desemnat în calitate de mandatar."
27. După alineatul 4 al
articolului 4797 se introduce un nou alineat, alineatul 5, cu următorul cuprins:
„După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la
pedeapsa amenzii, instanţa de executare comunică o copie de pe dispozitivul
hotărârii organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi
organului care a înregistrat persoana juridică, în vederea efectuării
menţiunilor corespunzătoare."
28. După alineatul 2 al
articolului 490 se introduc două noi alineate, alineatele 21 şi 22, cu următorul cuprins:
„In vederea punerii în executare a măsurii educative a
internării într-un centru de reeducare, organul de poliţie poate pătrunde în
domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în
sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.
Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura educativă a
internării într-un centru de reeducare nu este găsită, organul de poliţie
constată aceasta printr-un proces-verbal şi ia măsuri pentru darea în urmărire,
precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un
exemplar al procesului-verbal se trimite centrului de reeducare în care se va face internarea."
29. La titlul IV, după
capitolul II se introduce un nou capitol,
capitolul II1 „Procedura dării în
urmărire", cuprinzând articolele 4931- 4937, cu următorul
cuprins:
„CAPITOLUL II1 Procedura dării în urmărire
Darea în urmărire
Art. 4931. - Darea în urmărire se solicită şi se dispune pentru
identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în scopul
aducerii acesteia în faţa organelor judiciare ori punerii în executare a
anumitor hotărâri judecătoreşti.
Darea în urmărire se solicită şi se dispune în
următoarele cazuri:
a) nu s-a putut executa un mandat de arestare
preventivă, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate,
măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, măsura internării
medicale sau măsura expulzării, întrucât persoana faţă de care s-a luat una
dintre aceste măsuri nu a fost găsită;
b) persoana a evadat din starea legală de reţinere sau
deţinere ori a fugit dintr-un centru de reeducare sau din unitatea în care
executa măsura internării medicale;
c) în vederea depistării unei persoane urmărite
internaţional despre care există date că se află în România.
Darea în urmărire se solicită de:
a) organul de poliţie care a constatat
imposibilitatea executării măsurilor prevăzute în alin.
2 lit. a);
b) administraţia locului de deţinere, centrul de
reeducare sau unitatea medicală prevăzută în alin. 2 lit. b);'
c) procurorul competent potrivit legii, în cazul
prevăzut în alin. 2 lit. c).
Darea în urmărire se dispune prin ordin de
Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Ordinul de dare în urmărire se comunică în cel mai
scurt timp organelor competente să elibereze paşaportul, care au obligaţia să
refuze eliberarea paşaportului sau, după caz, să ridice provizoriu paşaportul
pe durata măsurii, precum şi organelor de frontieră pentru darea în consemn.
De asemenea, ordinul de dare în urmărire se comunică în
copie:
a) celui în faţa căruia urmează să fie adusă persoana
urmărită în momentul prinderii;
b) parchetului competent care supraveghează activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire.
Urmărirea
Art. 4932. - Ordinul de dare în urmărire se pune în executare de îndată de
către structurile competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor,
care vor desfăşura, la nivel naţional, activităţi de identificare, căutare,
localizare şi prindere a persoanei urmărite.
Instituţiile publice sunt obligate să sprijine, în
condiţiile legii şi conform competenţelor legale, organele de poliţie care
efectuează urmărirea unei persoane date în urmărire.
Activitatea de urmărire a unei persoane arestate
preventiv, desfăşurată de organele de poliţie, este supravegheată de procurori
anume desemnaţi din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui
circumscripţie se află sediul instanţei competente care a soluţionat în fond
propunerea de arestare preventivă. Când mandatul de arestare preventivă a fost
emis într-o cauză de competenţa Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, supravegherea
activităţii de urmărire este efectuată de procurori anume desemnaţi din cadrul
structurii competente care efectuează sau a efectuat urmărirea penală în cauză.
In celelalte cazuri activitatea de urmărire a
persoanelor date în urmărire este supravegheată de procurori anume desemnaţi
din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie se
află sediul instanţei de executare ori al altei instanţe competente potrivit
legii speciale.
Activităţi ce pot fi efectuate în procedura
urmăririi
Art. 4933. -
In vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii persoanelor date
în urmărire pot fi efectuate, în condiţiile prevăzute de lege, următoarele
activităţi:
a) interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de
comunicare, precum şi alte înregistrări;
b) reţinerea şi predarea corespondenţei şi a
obiectelor;
c) percheziţia;
d) ridicarea de obiecte şi înscrisuri;
e) punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a
conturilor asimilate acestora. Activităţile prevăzute în alin. 1 lit. a)-c) pot
fi efectuate numai cu autorizarea:
a) instanţei de executare, în cazurile prevăzute în
art. 4931 alin. 2
lit. a) şi b);
b) unui judecător al instanţei competente potrivit
legii speciale, în cazul prevăzut în art. 4931
alin. 2 lit. c).
Activităţile prevăzute în alin. 1 lit. d) şi e) pot fi
efectuate numai cu autorizarea procurorului care supraveghează activitatea
organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei date în urmărire. De
asemenea, procurorul poate dispune să i se transmită înscrisuri, documente
bancare, financiare sau contabile.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de
comunicare în procedura urmăririi
Art. 4934. - Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor
efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare în
procedura urmăririi se dispun, la propunerea procurorului care supraveghează
activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei date în
urmărire, dacă instanţa apreciază că identificarea, căutarea, localizarea şi
prinderea persoanelor date în urmărire nu pot fi făcute prin alte mijloace ori
ar fi mult întârziate.
Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării
şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu,
de preşedintele instanţei competente, iar în lipsa acestuia, de către
judecătorul desemnat de acesta şi poate fi reînnoită, înainte sau după
expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic
justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a
interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană,
pentru prinderea unei persoane urmărite nu poate depăşi 120 de zile în aceeaşi
cauză.
Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor
şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei, dacă nu mai
există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a
emis autorizaţia.
Autorizarea interceptării şi înregistrării
convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va
cuprinde: motivele care justifică măsura; persoana, mijlocul de comunicare sau
locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea
şi înregistrarea.
Procurorul procedează personal la efectuarea
interceptărilor şi înregistrărilor sau poate dispune ca acestea să fie
efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea
concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze
secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită
potrivit Codului penal.
In caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii
autorizării ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire a persoanei date
în urmărire, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă
motivată, înscrisă în registrul special prevăzut în art. 228 alin. 11, interceptarea şi înregistrarea
convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.
In termen de 48 de ore de la expirarea termenului
prevăzut în alin. 6, procurorul prezintă ordonanţa, împreună cu suportul pe
care sunt fixate interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal
de redare rezumativă a convorbirilor, judecătorului, în vederea confirmării.
Judecătorul se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei în cel
mult 24 de ore, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. In cazul în
care ordonanţa este confirmată, iar procurorul a solicitat prelungirea
autorizării, judecătorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării
şi înregistrării, în condiţiile alin. 4. Dacă judecătorul nu confirmă ordonanţa
procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptărilor şi
înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi şterse sau, după caz, distruse de
către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în
copie judecătorului.
Convorbirile sau comunicările interceptate şi
înregistrate care nu contribuie la identificarea, localizarea sau prinderea
persoanei date în urmărire se arhivează la sediul parchetului, în locuri
speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi
transmise pentru consultare procurorului care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală ori judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea
cauzei, la solicitarea acestora. După prinderea persoanei urmărite, acestea vor
fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens
un proces-verbal.
Convorbirile sau comunicările
interceptate şi înregistrate care contribuie la identificarea, localizarea sau
prinderea persoanei date în urmărire sunt certificate, conform art. 913 alin. 1 şi 2, de procurorul care
supraveghează activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea
persoanei date în urmărire. După prinderea persoanei urmărite,
procesele-verbale de redare, împreună cu suportul pe care acestea sunt fixate,
se transmit judecătorului care a emis autorizaţia şi se arhivează la sediul
instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea
confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile
înregistrate poate fi consultat numai cu încuviinţarea prealabilă a
preşedintelui instanţei.
Convorbirile sau comunicările interceptate şi
înregistrate, din cuprinsul cărora rezultă date sau informaţii concludente şi
utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, certificate în
condiţiile alineatului precedent, sunt transmise, împreună cu suportul original,
de îndată parchetului competent si pot fi folosite ca
probe.
Alte înregistrări
Art. 4935. -
Dispoziţiile art. 4934 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrărilor în
mediul ambiental, localizării sau urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace
electronice de supraveghere.
Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a
conturilor asimilate acestora în procedura urmăririi
Art. 4936. -
In vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii persoanelor date
în urmărire, procurorul care supraveghează activitatea organelor de poliţie
care efectuează urmărirea poate dispune punerea sub supraveghere a conturilor
bancare şi a conturilor asimilate acestora pe o durată care nu poate depăşi 30
de zile.
Măsura poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea
celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate,
fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a supravegherii
conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora, cu privire la aceeaşi
persoană, pentru prinderea unei persoane urmărite nu poate depăşi 120 de zile
în aceeaşi cauză.
Procurorul dispune încetarea imediată a activităţii de
supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora, dacă nu
mai există motivele care au justificat-o.
Revocarea urmăririi
Art. 4937. -
Urmărirea se revocă în momentul prinderii persoanei urmărite sau atunci când au
dispărut temeiurile care au justificat darea în urmărire.
Revocarea se dispune prin ordin de Inspectoratul
General al Poliţiei Române, care se transmite în copie, de îndată:
a) parchetului competent care supraveghează
activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire;
b) organelor competente să elibereze paşaportul şi
organelor de frontieră.
Procurorul care supraveghează activitatea de urmărire a
persoanei date în urmărire dispune, de îndată, încetarea imediată a
activităţilor de supraveghere luate conform art. 4934-4936."
Art. II. - Dispoziţiile
art. 482 din Codul de procedură penală, privind efectuarea referatului de
evaluare de către Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor în cauzele cu infractori minori, şi cele ale art. 484 alin. 2 din
Codul de procedură penală, privind citarea obligatorie a Serviciului de
protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor la judecarea
cauzelor cu infractori minori, se suspendă până la 31 martie 2007. Până la
această dată, în cauzele cu infractori minori se vor efectua anchete sociale de
către persoane desemnate de autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui
rază teritorială domiciliază minorul, iar la judecarea cauzelor cu infractori
minori citarea Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor este facultativă.
Art. III. - Dispoziţiile
din Codul de procedură penală privind obligaţia de a purta permanent un sistem
electronic de supraveghere intră în vigoare la 1 iulie 2007.
Art. IV. - Alineatul 5 al
articolului 35 din Legea nr. 15/1968 - Codul penal al României, republicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, va avea următorul
cuprins:
„Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de
aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică o
singură dată măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă. In cazul măsurilor de
siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, luate potrivit art. 118,
acestea se cumulează."
Art. V. - Alineatele (3) şi (5) ale articolului 64 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13
septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, vor avea următorul
cuprins:
„(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate
motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale.
(5) Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al
Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi
procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de procurorul ierarhic superior."
Art. VI. - După articolul 221 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
se introduc două noi articole, articolele 222 şi 223,
cu următorul cuprins:
„Art. 222 - (1)
Rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor teritoriale ale
Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt verificate de procurorii-şefi ai acestor
servicii, cele întocmite de către procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale,
precum şi cele întocmite de
procurorii din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticoruptie
sunt verificate de procurorii-şefi ai secţiilor. Când rechizitoriile sunt
întocmite de procurorii-şefi ai secţiilor Direcţiei Naţionale Anticoruptie,
verificarea se face de către procurorul-şef al acestei direcţii.
(2) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor
efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se
rezolvă de procurorii ierarhici prevăzuţi în alin. (1).
Art. 223. - (1)
Procurorii din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticoruptie
pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa
structurilor teritoriale ale direcţiei, din dispoziţia procurorului-şef al
Direcţiei Naţionale Anticoruptie, când:
a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită
datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;
b) una dintre părţi are o rudă sau un afin până la
gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau
judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;
c) există pericolul de tulburare a ordinii publice;
d) urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată
datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
(2) In cauzele preluate în condiţiile alin. (1),
procurorii din cadrul structurii centrale pot infirma actele şi măsurile
procurorilor din cadrul structurilor teritoriale, dacă sunt contrare legii, şi
pot îndeplini oricare dintre atribuţiile acestora."
Art. VII. - Legea nr.
508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul
Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.089
din 23 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică
şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 20 va avea
următorul cuprins:
„Art. 20. - (1) Rechizitoriile întocmite de procurorii
din cadrul serviciilor şi birourilor teritoriale ale Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt verificate de
procurorii-şefi ai acestor servicii ori birouri.
(2) Rechizitoriile întocmite de procurorii-şefi ai
birourilor teritoriale sunt verificate de procurorii-şefi ai serviciilor
teritoriale.
(3) Rechizitoriile întocmite de procurorii-şefi ai
serviciilor teritoriale, precum şi de procurorii din cadrul structurii centrale
a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism sunt verificate conform specializării de procurorii-şefi ai serviciilor.
Când rechizitoriile sunt întocmite de procurorii-şefi ai serviciilor din cadrul
structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism, verificarea se face de procurorul-şef al
acestei direcţii.
(4) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor
efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se
rezolvă de procurorii ierarhici prevăzuţi în alin. (1)-(3).
(5) Conflictul de competenţă ivit între structurile
din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism se soluţionează de către procurorul-şef al
direcţiei."
2. După articolul 20 se
introduce un nou articol, articolul 201, cu următorul cuprins:
„Art. 201. - (1)
Procurorii din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot prelua, în vederea
efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa structurilor teritoriale ale
direcţiei, din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, când:
a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită
datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;
b) una dintre părţi are o rudă sau un afin până la
gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau
judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;
c) există pericolul de tulburare a ordinii publice;
d) urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată
datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul
procurorului care efectuează urmărirea penală.
(2) In cauzele preluate în condiţiile alin. (1),
procurorii din cadrul structurii centrale pot infirma actele şi măsurile
procurorilor din cadrul structurilor teritoriale, dacă sunt contrare legii, şi
pot îndeplini oricare dintre atribuţiile acestora."
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul justiţiei,
Monica Luisa Macovei
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Anghel Andreescu,
secretar de stat