Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordonanţa urgenta Nr.38 din 13.04.2011

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 290 din 26 aprilie 2011





Având în vedere numărul mare de construcţii finalizate sau în curs de execuţie, amplasate în zona de coastă a Mării Negre, pe terenuri proprietate publică sau privată, realizate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre, cu modificările ulterioare,luând în considerare că, datorită importanţei economice a zonei de coastă a Mării Negre, întinselor sale habitate naturale protejate şi zone umede de importanţă internaţională (Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, Lacul Techirghiol, care reprezintă două din cele 5 situri RAMSAR de pe teritoriul României, alte lacuri şi lagune, plajele etc.), precum şi poziţiei geografice ca principal coridor de transport la frontiera estică a Europei, zona costieră impune măsuri concertate de protecţie şi gestionare în vederea dezvoltării durabile,întrucât până în prezent unele consilii locale ale unităţilor administrativ-teritoriale riverane Mării Negre nu au întocmit şi/sau nu au reactualizat planurile urbanistice generale şi planurile urbanistice zonale cu avizul obligatoriu, prealabil, al autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul turismului, în condiţiile legii,ţinând cont de faptul că, anual, sezonul estival începe la data de 1 mai şi că în acest scop trebuie asigurate condiţiile optime pentru desfăşurarea activităţilor de turism, precum şi pentru asigurarea sănătăţii şi siguranţei turiştilor,luând în considerare că trebuie asigurat cadrul legislativ necesar stopării proliferării de construcţii/lucrări de construcţii realizate cu încălcarea prevederilor legale atât pe domeniul public şi privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi pe proprietatea privată a persoanelor juridice/fizice, fapt ce afectează grav zonele naturale protejate, zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, rezervaţiile naturale şi altele asemenea, mediul, siguranţa şi sănătatea populaţiei în aceste zone,ţinând cont că neluarea măsurilor de stopare a activităţilor de construire necontrolată şi de utilizare neadecvată a zonei de coastă a Mării Negre, inclusiv prin sancţionarea cu amendă adecvată a faptelor contravenţionale în scopul descurajării practicilor de realizare de construcţii şi amenajări nelegale sau cu încălcarea prevederilor legale în această zonă, este de natură să aducă prejudicii conservării şi reconstrucţiei ecologice a acesteia, precum şi dezvoltării durabile a zonei de coastă a Mării Negre,având în vedere că acestea reprezintă elemente ce vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 8 noiembrie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3 se introduce un nou alineat, alineatul (2) , cu următorul cuprins:
(2) Autorizaţiile emise cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. 2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Construcţiile şi amenajările care fac obiectul clasificării plajelor cu destinaţie turistică, conform actelor normative în vigoare, sunt exceptate de la prevederile prezentei legi, construirea lor autorizându-se conform legii. 3. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 7Nerespectarea prevederilor art. 3 şi 6 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei. 4. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 8
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul de control şi inspecţie din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, aflat în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Articolul IIAutorizaţiile emise pentru amenajările destinate activităţilor de agrement, cultural-sportive care au şi scop de promovare a turismului de litoral, cu respectarea dispoziţiilor legale, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân valabile. Articolul IIIConstrucţiile aflate în orice stadiu de execuţie după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în zona delimitată potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 597/2001, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi desfiinţate potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2011. Articolul IVPrezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu



COMENTARII la OUG 38/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 38 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania