Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.35 din 23.04.2013

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 251 din 30 aprilie 2013



SmartCity1

Având în vedere importanţa deosebită pe care sectorul achiziţiilor publice îl are în prezent, atât în ceea ce priveşte ponderea în total economie naţională, cât şi în ceea ce priveşte impactul asupra bunei derulări a serviciilor publice de orice fel,având în vedere faptul că principalele tipuri de proceduri de achiziţie publică utilizate la atribuirea contractelor de valori medii şi mari (licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv şi negociere cu publicare a anunţului) conţin în structura lor mai multe etape obligatorii de a căror durată de derulare depinde şi durata totală a procedurii,constatând că etapele a căror durată depinde exclusiv de acţiunea/inacţiunea funcţionarilor autorităţii contractante sunt mari consumatoare de timp, de multe ori existând indicii clare care să ateste existenţa unei tergiversări nejustificate a momentului adoptării deciziei finale de către comisia de evaluare,apreciind că astfel de tergiversări au un impact negativ important asupra eficienţei procesului de achiziţii publice,considerând imperativă crearea în cel mai scurt timp a cadrului normativ necesar pentru derularea rapidă şi eficientă a procedurilor de achiziţie publică,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul I Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. După articolul 80 se introduce un nou articol, articolul 801 , cu următorul cuprins: Articolul 801 Prin excepţie de la prevederile art. 200 în cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa de evaluare a ofertelor în termen de 35 de zile de la deschiderea ofertelor. 2. După articolul 86 se introduce un nou articol, articolul 861 , cu următorul cuprins: Articolul 861 În cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa de selectare a candidaţilor în termen de 15 zile de la data-limită de depunere a candidaturilor. 3. După articolul 93 se introduce un nou articol, articolul 931 , cu următorul cuprins: Articolul 931 Prin excepţie de la prevederile art. 200 în cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa de evaluare a ofertelor în termen de 35 de zile de la deschiderea ofertelor. 4. După articolul 102 se introduce un nou articol, articolul 1021 , cu următorul cuprins: Articolul 1021 – În cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa de preselecţie a candidaţilor în termen de 15 zile de la data-limită de depunere a candidaturilor. 5. După articolul 106 se introduce un nou articol, articolul 1061 , cu următorul cuprins: Articolul 1061 În cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa de dialog în termen de 120 de zile de la transmiterea invitaţiei de participare la dialog. 6. După articolul 109 se introduce un nou articol, articolul 1091 , cu următorul cuprins: Articolul 1091 Prin excepţie de la prevederile art. 200 în cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa de evaluare a ofertelor finale în termen de 35 de zile de la deschiderea ofertelor. 7. După articolul 117 se introduce un nou articol, articolul 1171 , cu următorul cuprins: Articolul 1171 În cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa de preselecţie a candidaţilor în termen de 15 zile de la data-limită de depunere a candidaturilor. 8. După articolul 121 se introduce un nou articol, articolul 1211 , cu următorul cuprins: Articolul 1211 Prin excepţie de la prevederile art. 200 în cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa a doua a procedurii de negociere în termen de 50 de zile de la data transmiterii invitaţiei de participare. 9. La articolul 293, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 293 Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: 10. La articolul 293, după litera i) se introduce o nouă literă, litera i^1) , cu următorul cuprins: i^1) depăşirea termenelor prevăzute la art. 801, 861, 931, 1021, 1061, 1091, 1171 sau 1211. 11. La articolul 294, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Contravenţiile prevăzute la art. 293 lit. e1), f), i1), n), u) şi v) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei. 12. După articolul 294 se introduce un nou articol, articolul 2941 , cu următorul cuprins: Articolul 2941 Depăşirea termenelor prevăzute la art. 801, 861, 931, 1021, 1061, 1091, 1171 sau 1211 constituie abatere disciplinară gravă. Articolul IIPrevederile art. I pct. 9 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan-Coman Şova Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Dan Lucian Vlădescu p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat


SmartCity5

COMENTARII la OUG 35/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 35 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu