Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordonanţa urgenta Nr.33 din 30.03.2011

pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă“, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în vederea continuării programului „Prima casă“
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 235 din 04 aprilie 2011



SmartCity1


Având în vedere că:se impune îmbunătăţirea programului prin creşterea numărului de beneficiari, în limita plafoanelor de garantare alocate, prin împărţirea riscurilor şi pierderilor între stat şi finanţatori în mod egal, în condiţiile unor costuri de finanţare similare;accesul la credit în vederea achiziţiei unei locuinţe a devenit dificil pentru familii, ca efect al crizei economice, conducând la imposibilitatea acestora de a-şi schimba locuinţa în raport cu nevoile de locuit ale acestora şi/sau cu creşterea numărului membrilor familiei;este necesară facilitarea accesului familiilor la locuinţe şi asigurarea condiţiilor de viaţă şi locuit ale acestora;în perioada mare de timp pentru care se acordă creditul, de maximum 30 de ani, pot interveni situaţii a căror soluţionare necesită acordul Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de ipotecă;actele normative care reglementează programul „Prima casă“ nu prevăd la acest moment posibilitatea exprimării acordului Ministerului Finanţelor Publice, cu privire la solicitările beneficiarilor programului;racordarea locuinţelor achiziţionate sau construite în cadrul programului „Prima casă“ la reţelele de distribuţie a utilităţilor conduce în mod direct şi nemijlocit la creşterea valorii proprietăţilor grevate de ipoteca statului, contribuind la dezvoltarea infrastructurii de utilităţi publice şi având un impact pozitiv asupra dezvoltării construcţiilor şi a tuturor sectoarelor orizontale adiacente acestora,întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IArticolul 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 m2; 2. După alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31 ) şi (32 ) , cu următorul cuprins: (31 ) Finanţatorii pot opta pentru reutilizarea unui plafon la nivelul a 50% din soldul total al garanţiilor acordate în cadrul Programului, în condiţiile împărţirii proporţionale a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N, şi finanţator. Prevederile prezentului alineat sunt aplicabile numai raporturilor juridice dintre Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. şi finanţatori. (32 ) În limita plafonului alocat şi utilizat, finanţatorii eligibili din cadrul Programului au dreptul să transfere portofoliul de credite acordate către alţi finanţatori eligibili din cadrul Programului, fără a afecta drepturile şi obligaţiile beneficiarilor din contractele în curs de derulare, cu condiţia notificării beneficiarilor. Contractele de garantare aferente creditelor cedate rămân valabile fără îndeplinirea altor formalităţi. Condiţiile privind transferul, precum şi orice aspecte procedurale se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. 3. Alineatele (7) , (71 ) , (72 ) , (73 ) și (74 ) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(7) În baza contractului de garantare, asupra imobilelor achiziţionate în cadrul Programului se instituie în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în favoarea finanţatorilor, proporţional cu procentul de garantare, un drept de ipotecă legală de rangul I până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii, cu interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani şi interdicţia de grevare cu sarcini a acesteia pe toată durata garanţiei. Condiţia referitoare la rangul dreptului de ipotecă trebuie să fie îndeplinită până la momentul formulării cererii de plată a garanţiei de către finanţator. În cazul primirii de către finanţator a comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., în temeiul contractului de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul prevăzut la art. 1737 pct. 2 din Codul civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român. (71 ) În baza contractului de garantare, asupra terenului pe care urmează să se construiască locuinţa în cadrul Programului, precum şi asupra locuinţei viitoare şi a celei construite de beneficiarul individual se instituie un drept de ipotecă legală de rangul I în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în favoarea finanţatorilor, proporţional cu procentul de garantare până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii, cu notarea interdicţiei de înstrăinare a locuinţei şi a terenului pe o perioadă de 5 ani, precum şi a interdicţiei de grevare a acestora cu orice alte sarcini. (72 ) În baza contractului de garantare, asupra terenului pe care urmează să se construiască locuinţele în cadrul Programului, precum şi asupra locuinţelor viitoare şi a celor construite prin asociaţii fără personalitate juridică se instituie un drept de ipotecă legală de rangul I în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în favoarea finanţatorilor, proporţional cu procentul de garantare, până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii, cu notarea interdicţiei de înstrăinare a locuinţei şi a terenului, cu excepţia înstrăinării cotei-părţi de teren aferente fiecărei locuinţe construite către oricare dintre membrii asociaţiei, pe o perioadă de 5 ani, precum şi a interdicţiei de grevare a locuinţei şi a terenului cu orice alte sarcini. (73 ) Prevederile art. 1775 din Codul civil nu se aplică ipotecilor instituite pentru garantarea creditelor pentru construirea de locuinţe în cadrul Programului. Ipoteca instituită în condiţiile alin. (71 ), respectiv alin. (72 ) asupra locuinţei, respectiv asupra locuinţelor viitoare se intabulează după ce în prealabil a fost notată autorizaţia de construire în cartea funciară. (74 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), (71 ) şi (72 ), finanţatorul este abilitat să îşi exprime acordul pentru preluarea finanţării garantate şi a locuinţei/locuinţei viitoare de către o persoană fizică ce îndeplineşte criteriile de eligibilitate în cadrul Programului şi/sau alte persoane stabilite în normele de implementare aprobate prin hotărâre a Guvernului. 4. După alineatul (74 ) se introduce un nou alineat, alineatul (75 ) , cu următorul cuprins: (75 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), (71 ) şi (72 ), prevederile legislaţiei în domeniul gazelor naturale şi în domeniul energiei electrice, referitoare la constituirea şi exercitarea drepturilor de uz şi servitute, precum şi a oricăror alte servituţi de interes public, se aplică în mod corespunzător. 5. Alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(10) Sumele încasate potrivit prevederilor alin. (9), (102 ) şi (103 ) sunt venituri ale bugetului de stat, proporţional cu procentul de garantare stabilit potrivit alin. (3) şi (31 ). 6. După alineatul (10) se introduc trei noi alineate, alineatele (101 ) , (102 ) și (103 ) , cu următorul cuprins: (101 ) Prevederile alin. (8), (81 ) şi (9) se aplică şi în cazul în care asupra bunurilor imobile achiziţionate prin Program este instituită ipoteca de rang I proporţional cu procentul de garantare stabilit potrivit alin. (31 ), atât în favoarea statului român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, cât şi a finanţatorului. (102 ) Prin excepţie de la prevederile art. 171 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sumele încasate potrivit alin. (101 ) se distribuie proporţional cu procentul de garantare stabilit potrivit alin. (31 ), după deducerea cheltuielilor de orice fel, făcute de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie. (103 ) Dacă creanţa statului nu a fost acoperită integral, fie ca urmare a distribuirii preţului potrivit alin. (102 ), fie în cazul în care bunul nu a putut fi valorificat potrivit legii, atunci, în scopul realizării integrale a creanţei, organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală iau măsuri de executare silită exclusiv pentru creanţa bugetară în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul II
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. este abilitat ca, la solicitarea finanţatorilor formulată în condiţiile art. 1 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea prevederilor alin. (3) din prezentul articol, să încheie, în condiţiile legii, cu finanţatorii care optează pentru reutilizarea unui plafon la nivelul a 50% din soldul total al garanţiilor acordate în cadrul Programului „Prima casă“ un protocol prin care se stabilesc termenii şi condiţiile aplicabile.
(2) Finanţatorii îşi vor exprima opţiunea prevăzută la alin. (1), în scris, către Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Finanţatorii pot semna protocolul prevăzut la alin. (1) numai după utilizarea plafonului alocat în cadrul programului pentru anul 2011.
(4) Finanţatorilor care nu optează în condiţiile alin. (1) şi (2) pentru reutilizarea unui plafon la nivelul de 50% din soldul total al garanţiilor li se aplică legislaţia în vigoare la data alocării plafonului aferent anului 2011.
(5) În termen de 30 de zile de la semnarea protocolului prevăzut la alin. (1), respectiv de la data utilizării plafonului potrivit alin. (3), finanţatorii publică pe site şi în două cotidiene de circulaţie naţională data de la care s-a convenit împărţirea proporţională a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., şi finanţator.
(6) De la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (5), împărţirea proporţională a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., şi finanţator îşi va produce efectele de drept faţă de beneficiarii garanţiilor fără nicio altă formalitate.
(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică numai raporturilor juridice dintre Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. şi finanţatori, fără a afecta celelalte drepturi şi obligaţii ale beneficiarilor din contractele de garantare în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă care rămân valabile, fără îndeplinirea altor formalităţi.
(8) Dispoziţiile prezentului articol nu sunt aplicabile executărilor silite aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, acestea continuând în conformitate cu prevederile legale aplicabile la data la care au fost începute.
Articolul III
(1) După semnarea protocolului prevăzut la art. II alin. (1), în temeiul contractului de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul special al creditorului procurator de fonduri, pentru finanţările garantate care intră sub incidenţa împărţirii proporţionale a riscurilor şi pierderilor între finanţator şi garant conform protocolului, fără plata tarifelor de înscriere. Privilegiul înscris în favoarea finanţatorului se consideră de rang egal cu ipoteca legală instituită în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, proporţional cu procentul de garantare, inclusiv la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea garanţiilor.
(2) Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, referitoare la valorificarea bunului de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se aplică în mod corespunzător şi pentru valorificarea bunului grevat de privilegiul special prevăzut la alin. (1).
Articolul IVPlafonul alocat pentru anul 2011 se utilizează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data alocării. Articolul VÎn termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se modifică şi se completează în mod corespunzător prevederile Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a Programului „Prima casă“, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu p. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Borbély Károly, secretar de stat



SmartCity5

COMENTARII la OUG 33/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 33 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu