Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Norma Nr.0 din 18.02.2011

privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate
ACT EMIS DE: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 277 din 20 aprilie 2011



SmartCity1


Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1
(1) Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, denumită în continuare RBDD, pescuitul comercial se practică în complexele lacustre, Dunăre şi braţele sale, complexul lagunar Razim-Sinoie şi zona costieră a Mării Negre până la izobata de 20 m.
(2) Pe teritoriul ariilor naturale protejate care cuprind sectoare din Dunăre, Prut, Marea Neagră, precum şi lacuri de acumulare în care nu se practică acvacultura, pescuitul comercial se practică în zonele în care este permisă această activitate conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale planurilor de management şi/sau regulamentelor ariilor naturale protejate aprobate.
Articolul 2Pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate, prevăzute la art. 1, se desfăşoară în perioadele stabilite prin regulamente comunitare în domeniul pescuitului, prin ordinul anual privind prohibiţia pescuitului şi prin planurile de management şi/sau regulamentele ariilor naturale protejate, aprobate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 3
(1) Atribuirea dreptului de pescuit se face în baza licenţelor, permiselor şi a autorizaţiilor emise de autorităţile competente stabilite prin legislaţia naţională în vigoare.
(2) Accesul la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului comercial pe teritoriul ariilor naturale protejate se acordă categoriilor de utilizatori stabilite prin legislaţia în vigoare.
Articolul 4Autorităţile responsabile cu emiterea şi eliberarea documentelor prevăzute la art. 3 au obligaţia să asigure tipărirea şi gestionarea acestora. Articolul 5În sensul prezentului ordin, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, denumită în continuare ANPA, şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, denumită în continuare ARBDD, au atribuţia de a administra resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, conform art. 4 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Capitolul IIPracticarea pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate Articolul 6Pentru a putea practica pescuitul comercial cu ambarcaţiuni în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate, pescarii profesionişti trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a)să deţină licenţă de pescuit pentru navă/ambarcaţiune; b)să deţină permis de pescuit comercial; c)să deţină autorizaţie pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de specii de floră şi faună sălbatice; d)să deţină autorizaţie de pescuit comercial; e)pentru zona RBDD să deţină autorizaţie de funcţionare eliberată de Consiliul Judeţean Tulcea sau Constanţa, după caz. Articolul 7
(1) Stabilirea numărului ambarcaţiunilor de pescuit se face de către administratorul resursei acvatice vii cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 2.371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului, cu modificările ulterioare, şi studiile ştiinţifice anuale privind captura totală admisibilă (TAC) şi efortul de pescuit.
(2) Navele/Ambarcaţiunile folosite la pescuit trebuie să fie înscrise în fişierul navelor/ambarcaţiunilor de pescuit şi să deţină licenţă de pescuit.
(3) Ambarcaţiunile posesoare de licenţă de pescuit care nu activează în perioada înscrierii în autorizaţia de pescuit comercial sunt declarate inactive.
(4) ARBDD are obligaţia să transmită către ANPA, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, lista ambarcaţiunilor active posesoare de licenţă de pescuit.
Articolul 8Pentru asigurarea exploatării durabile a resursei acvatice vii prin măsuri de limitare a efortului de pescuit, la atribuirea dreptului de pescuit comercial se va ţine seama de următoarele criterii: a)captura realizată de pescar în anul anterior; b)pescarii dovedesc apartenenţa la comunităţile locale cu tradiţie în activitatea de pescuit comercial; c)pescarii nu au abateri de la respectarea legislaţiei în domeniul pescuitului şi acvaculturii. Articolul 9
(1) Licenţa de pescuit este un document netransmisibil, emis pentru o perioadă nedeterminată, care dă dreptul unei nave/ambarcaţiuni să desfăşoare activitatea de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate şi care se vizează anual.
(2) Licenţa de pescuit se emite de către ANPA şi se eliberează prin filialele regionale ale ANPA, în baza procedurilor aprobate prin decizie a preşedintelui ANPA.
(3) Numărul şi tipul uneltelor de pescuit admise pentru o navă/ambarcaţiune sunt limitate în funcţie de TAC şi vor fi înscrise în licenţa de pescuit
(4) Modelul licenţei de pescuit în ape continentale este prezentat în anexa nr. 1.
(5) Modelul licenţei de pescuit în ape maritime este prezentat în anexa nr. 2.
Articolul 10
(1) Licenţa de pescuit se eliberează la solicitarea proprietarului navei/ambarcaţiunii de pescuit.
(2) Pentru obţinerea licenţei de pescuit, solicitantul va depune la filialele regionale ale ANPA următoarele documente:a)cerere, în care se va menţiona zona de pescuit, numele operatorilor, tipul şi numărul uneltelor de pescuit; b)dovada plăţii taxei de licenţiere, conform prevederilor legale în vigoare; c)copie de pe documentul de înmatriculare al navei/ambarcaţiunii de pescuit emis de Autoritatea Navală Română, denumită în continuare ANR, şi prezentarea originalului pentru conformitate.
(3) Licenţa de pescuit poate fi suspendată ori retrasă prin decizie a preşedintelui ANPA, în baza constatărilor personalului cu drept de inspecţie şi control din cadrul ANPA, sau când nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării acesteia.
Articolul 11
(1) Pentru desfăşurarea activităţii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate, cu excepţia RBDD, permisul de pescuit comercial se emite de către ANPA şi se eliberează prin filialele regionale ale ANPA, în baza procedurilor aprobate prin decizie a preşedintelui ANPA, iar autorizaţia de pescuit comercial se emite şi se eliberează de ANPA prin serviciul de specialitate.
(2) Pentru desfăşurarea activităţii de pescuit comercial pe teritoriul RBDD, permisul de pescuit comercial şi autorizaţia de pescuit comercial/mediu se emit şi se eliberează de ARBDD, în baza procedurilor aprobate prin decizie a guvernatorului ARBDD.
Articolul 12
(1) Permisul de pescuit comercial este un document individual, netransmisibil, emis pentru o perioadă nedeterminată şi care se vizează anual.
(2) Modelul permisului de pescuit comercial pentru desfăşurarea activităţii de pescuit comercial pe teritoriul RBDD este prezentat în anexa nr. 3.
(3) Modelul permisului de pescuit comercial pentru desfăşurarea activităţii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate, cu excepţia RBDD, este stabilit prin normele în vigoare privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Articolul 13Pentru eliberarea permisului de pescuit comercial, solicitanţii trebuie să depună, după caz, la sediul ARBDD sau la filialele regionale ale ANPA următoarele documente: a)cerere; b)două poze tip paşaport; c)copie de pe buletin/carte de identitate; d)dovada plăţii taxei de eliberare a permisului; e)copie de pe diploma/certificatul de formare profesională pentru profesia de pescar profesionist; f)declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu a fost condamnat sau sancţionat penal pentru infracţiuni la legea pescuitului. Articolul 14Nu se eliberează permis de pescuit comercial persoanelor cu cazier pentru infracţiuni la legea pescuitului. Articolul 15
(1) Pe baza studiilor de evaluare a resurselor acvatice vii, elaborate de instituţiile de cercetare acreditate conform legii, administratorul resursei acvatice vii stabileşte, în limita capturilor totale admisibile aprobate anual prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor, cotele ce vor fi trecute în autorizaţia de pescuit comercial.
(2) Studiile de evaluare a resurselor acvatice vii menţionate la alin. (1) se realizează prin grija administratorului resurselor acvatice vii şi se avizează de către comisia de specialitate a Academiei Române.
Articolul 16
(1) Autorizaţia de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate are caracter temporar, se eliberează anual de ARBDD sau ANPA, după caz, şi conţine date referitoare la identificarea navei/ambarcaţiunii de pescuit, la perioada de valabilitate, la zona/tronsonul de pescuit, cota alocată pe specii, punctele de debarcare/acostare, centrele de primă vânzare, datele de identificare a pescarilor profesionişti pe ambarcaţiuni de pescuit.
(2) Modelul autorizaţiei de pescuit comercial pentru desfăşurarea activităţii de pescuit comercial pe teritoriul RBDD este prezentat în anexa nr. 4.
(3) Modelul autorizaţiei de pescuit comercial pentru desfăşurarea activităţii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate, cu excepţia RBDD, este cel stabilit prin normele în vigoare privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Articolul 17
(1) Pentru eliberarea de către ARBDD a autorizaţiei de pescuit comercial, solicitanţii trebuie să depună următoarele documente:a)cerere, în care se vor menţiona zona/tronsonul de pescuit, porturile/punctele de debarcare şi centrele de primă vânzare aflate în administrare proprie sau contracte de prestări servicii cu alţi deţinători de porturi/puncte de debarcare şi centre de primă vânzare; b)dovada plăţii taxei de autorizare, conform prevederilor legale în vigoare; c)copie de pe permisul de pescuit şi licenţa de pescuit vizate; d)tabel cu numărul şi tipul uneltelor de pescuit; e)copie de pe certificatul de înmatriculare emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru persoanele juridice/fizice care au ca obiect de activitate pescuitul comercial sau de pe contractul de muncă, după caz; f)lista cu mijloacele de transport specializate pentru peşte şi produse din peşte autorizate sanitar-veterinar, după caz.
(2) Pentru eliberarea autorizaţiei de pescuit comercial de către ANPA, solicitanţii trebuie să depună la filialele regionale ale ANPA următoarele documente:a)cerere, în care se vor menţiona zona/tronsonul de pescuit, porturile/punctele de debarcare şi centrele de primă vânzare aflate în administrare proprie sau contracte de prestări servicii cu alţi deţinători de porturi/puncte de debarcare şi centre de primă vânzare; b)dovada plăţii taxei de autorizare, conform prevederilor legale în vigoare; c)copie de pe permisul de pescuit şi licenţa de pescuit vizate; d)tabel cu numărul şi tipul uneltelor de pescuit; e)copie de pe certificatul de înmatriculare emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru persoanele juridice/fizice care au ca obiect de activitate pescuitul comercial sau de pe contractul de muncă, după caz; f)avizul custodelui/administratorului ariei naturale protejate sau punctul de vedere al autorităţilor publice pentru protecţia mediului, responsabile conform legislaţiei în vigoare, în cazul ariilor naturale protejate care nu sunt atribuite în custodie/ administrare, după caz; g)lista cu mijloacele de transport specializate pentru peşte şi produse din peşte autorizate sanitar-veterinar, după caz.
Articolul 18
(1) Uneltele folosite pentru activitatea de pescuit comercial în ariile naturale protejate vor fi echipate cu mărci pentru identificarea acestora în zonele de pescuit.
(2) Modul de marcare a uneltelor utilizate în activitatea de pescuit comercial se stabileşte prin decizie a preşedintelui ANPA sau a guvernatorului ARBDD, după caz.
(3) ANPA şi ARBDD asigură confecţionarea, gestionarea şi evidenţa mărcilor.
(4) Beneficiarii dreptului de pescuit comercial au obligaţia să achite contravaloarea mărcilor, să le monteze pe uneltele de pescuit şi să asigure prezenţa acestora pe unelte în toată perioada desfăşurării activităţii.
(5) Uneltele identificate de personalul cu drept de inspecţie şi control ca neavând montate mărci sunt retrase de la pescuit, aplicându-se prevederile legale în vigoare.
Articolul 19
(1) Autorizaţia de pescuit comercial şi permisul de pescuit comercial eliberate de ARBDD pot fi suspendate sau retrase, prin decizie a guvernatorului ARBDD, în baza constatărilor personalului cu drept de inspecţie şi control prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sau atunci când nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării lor.
(2) Autorizaţia de pescuit comercial şi permisul de pescuit comercial eliberate de ANPA pot fi suspendate sau retrase prin decizie a preşedintelui ANPA, la propunerea personalului propriu cu drept de inspecţie şi control şi a instituţiilor sau persoanelor abilitate cu drept de control, în condiţiile art. 59 şi 60 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Orice modificare privind autorizaţia de pescuit comercial şi permisul de pescuit comercial eliberate de către ARBDD se va face cu retragerea vechilor documente, prin emiterea şi eliberarea altora noi, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul ordin.
Capitolul IIIComercializarea peştelui Articolul 20
(1) Peştele capturat în urma pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate se înscrie în jurnalul de pescuit, în jurnalul de pescuit la Marea Neagră sau în jurnalul de pescuit costier, după caz, conform normelor în vigoare privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(2) Modelul jurnalului de pescuit în cazul desfăşurării activităţii de pescuit comercial pe teritoriul RBDD este prezentat în anexa nr. 5.
(3) Modelul jurnalului de pescuit în cazul desfăşurării activităţii de pescuit comercial pe teritoriul ariilor naturale protejate, cu excepţia RBDD, este cel stabilit prin normele în vigoare privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Articolul 21Prima vânzare a peştelui şi a produselor obţinute din pescuit se face numai în locuri special amenajate, autorizate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în baza nominalizării făcute de către administratorul resurselor acvatice vii. Articolul 22
(1) Peştele capturat în urma pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate este descărcat în punctele de debarcare/acostare sau în centrele de primă vânzare autorizate, unde se completează „Declaraţia de descărcare“.
(2) Modelul declaraţiei de descărcare a cantităţilor capturate în urma desfăşurării activităţii de pescuit comercial pe teritoriul ariilor naturale protejate, cu excepţia RBDD, este cel stabilit prin normele în vigoare privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(3) Modelul declaraţiei de descărcare a cantităţilor capturate în urma desfăşurării activităţii de pescuit comercial pe teritoriul RBDD este prezentat în anexa nr. 6.
(4) Declaraţia de descărcare prevăzută la alin. (2)-(3) se completează de către proprietarul/operatorul ambarcaţiunii de pescuit în 3 exemplare, care sunt distribuite astfel:a)originalul - la punctul de debarcare sau centrul de primă vânzare; b)exemplarul al doilea - la ARBDD sau la filiala regională a ANPA, după caz; c)exemplarul al treilea - rămâne la cotor, la ambarcaţiunea de pescuit.
(5) ARBDD transmite lunar ANPA centralizatorul declaraţiilor de descărcare în scopul elaborării şi implementării Programului de colectare şi gestionare a datelor la nivel naţional şi comunitar.
Articolul 23
(1) În vederea nominalizării şi funcţionării, punctele de debarcare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a)să fie prevăzute cu dotări care să permită acostarea navelor/ambarcaţiunilor de pescuit şi descărcarea capturilor; b)să fie inscripţionate şi autorizate sanitar-veterinar; c)să deţină dispozitive de cântărire şi să afişeze programul de funcţionare.
(2) În vederea nominalizării şi funcţionării, punctele de debarcare la Marea Neagră trebuie să respecte prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2.371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2.115/2005, (CE) nr. 2.166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1.098/2007, (CE) nr. 1.300/2008, (CE) nr. 1.342/2008 şi de abrogare a regulamentelor (CEE) nr. 2.847/93, (CE) nr. 1.627/94 şi (CE) nr. 1.966/2006.
Articolul 24În vederea nominalizării şi funcţionării, centrele de primă vânzare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a)să deţină spaţiu de refrigerare (+2 grade C - – 4 grade C) pentru primirea, depozitarea şi vânzarea peştelui şi a produselor din peşte, primite de la porturile/punctele de debarcare; b)să deţină spaţiu frigorific pentru depozitarea cantităţilor de peşte şi a produselor din peşte nevândute în ziua primirii peştelui de la punctele de debarcare; c)să deţină dotări cu apă curentă, maşină pentru fulgi de gheaţă, dispozitive de cântărire, ambalaje; d)să afişeze un program pentru primirea peştelui de la punctele de debarcare şi programul de funcţionare; e)să fie autorizate sanitar-veterinar. Articolul 25Lista punctelor de debarcare şi centrelor de primă vânzare nominalizate şi aprobate prin decizie a guvernatorului ARBDD se va transmite către ANPA până la data de 1 februarie a fiecărui an. Articolul 26
(1) Transportul peştelui şi/sau al produselor din peşte de la punctele de debarcare la centrul de primă vânzare situate pe teritoriul RBDD va fi însoţit de nota de transport peşte, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7.
(2) Modelul notei de transport al cantităţilor de peşte capturate în urma desfăşurării activităţii de pescuit comercial pe teritoriul ariilor naturale protejate, cu excepţia RBDD, este cel stabilit prin normele în vigoare privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Articolul 27
(1) În centrele de primă vânzare, nominalizate şi autorizate, pescarii profesionişti, persoane fizice autorizate, pot să comercializeze peşte numai către persoane fizice/juridice autorizate.
(2) Administratorul centrului de primă vânzare are obligaţiei întocmirii notei de vânzare/notei de transport la fiecare livrare şi transmiterii acesteia la ARBDD sau la filiala regională a ANPA, după caz, până la data de 5 a fiecărei luni pentru luna anterioară.
(3) Modelul notei de vânzare întocmite în centrele de primă vânzare aprobate pe teritoriul RBDD este prezentat în anexa nr. 8.
(4) Modelul notei de vânzare întocmite în centrele de primă vânzare aprobate pe teritoriul ariilor naturale protejate, cu excepţia RBDD, este cel stabilit prin normele în vigoare privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(5) Nota de vânzare se va întocmi în 3 exemplare, care vor fi distribuite astfel:a)originalul - la cumpărător; b)exemplarul al doilea - la ARBDD sau la filiala regională a ANPA, după caz; c)exemplarul al treilea - rămâne la cotor, la centrul de primă vânzare.
(6) ARBDD va transmite lunar ANPA centralizatorul notelor de vânzare în scopul elaborării şi implementării Programului de colectare şi gestionare a datelor la nivel naţional şi comunitar.
Articolul 28
(1) Punctele de acostare sunt locurile din care ambarcaţiunile care deţin licenţă de pescuit pleacă la pescuit şi revin de la pescuit. Locaţia punctelor de acostare va fi comunicată la eliberarea autorizaţiei de pescuit comercial şi în scris administratorului resurselor acvatice vii ori de câte ori apar modificări ale acesteia.
(2) Colectarea peştelui capturat în urma pescuitului comercial, în zone/tronsoane unde nu sunt condiţii pentru amplasarea punctelor de debarcare şi/sau centrelor de primă vânzare, se face în punctele de acostare, iar transportul către centrele de primă vânzare se face cu mijloace de transport specializate pentru peşte, avizate/autorizate sanitar-veterinar.
(3) La eliberarea autorizaţiei de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate, solicitanţii punctelor de acostare trebuie să depună lista cu mijloacele de transport specializate pentru peşte înregistrate sanitar-veterinar, în vederea obţinerii avizului administratorului resursei acvatice vii.
Articolul 29
(1) Activitatea de inspecţie şi control privind pescuitul comercial în perimetrul RBDD se va desfăşura de către personalul ANPA în comun cu personalul ARBDD în baza „Protocolului de colaborare“ încheiat între cei 2 administratori, cu acordul ministerelor tutelare.
(2) Personalul cu drept de inspecţie şi control monitorizează activitatea din punctele de debarcare/centrele de primă vânzare şi controlează documentele pe traseele de circulaţie şi colectare a peştelui până la unităţile de comercializare.
(3) Constatarea contravenţiilor, infracţiunilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul prevăzut la art. 67 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 30Autorizaţiile de pescuit comercial, licenţele de pescuit şi permisele de pescuit comercial emise anterior intrării în vigoare a prezentelor norme îşi păstrează valabilitatea până la înlocuirea conform modelelor prevăzute în anexe. Articolul 31Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentele norme.
ANEXA Nr. 1la norme faţă - verso -Valabilitate ANEXA Nr. 2la norme faţă - verso -Valabilitate ANEXA Nr. 3*)la norme *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 4la norme faţă -ROMÂNIA MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR ADMINISTRAŢIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII AUTORIZAŢIE DE PESCUIT COMERCIAL Nr. .......... din ........ ............. Valabilă de la ........ ............... până la ........ ............... Utilizator ........ ................ ................ ................ ................, adresa ........ ................ ................ ................ ................ ............, înregistrarea fiscală ........ ................ ................ ................ ................ ........., poate practica pescuitul comercial în zonele ........ ................ ................ ................ ................ ........., cu un număr de ambarcaţiuni de pescuit ............. şi un număr de pescari ................ . Peştele capturat şi descărcat în punctele de debarcare menţionate pe verso se vinde prin centrul de primă vânzare ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .......... . Adresa centrului de primă vânzare ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ Guvernator, ........ ........ ............... 01 ARBDD 00001 verso -PUNCTE DE DEBARCARE

1. 3.
2. 4.

UNELTE DE PESCUIT COTE tone -

Specia Zona: Zona: Zona: TOTAL
Cota alocată Cota alocată Cota alocată
TOTAL:

Emitent, ............. L.S. ANEXA Nr. 5la norme JURNAL DE PESCUIT Persoana juridică ........ ................ ................ ................/Semnătura ........ ................ ................ ........ ............ Nr. autorizaţie de mediu ........ ................ ........ ............ Luna/anul ........ ................ ................ ................ ............ Zona/Tronsonul de pescuit ........ ........ ...........

Data Captura totală (kg) Specia Specia Specia Specia Specia Specia Specia
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31

ANEXA Nr. 6la norme DECLARAŢIE DE DESCĂRCARE a cantităţilor capturate în urma desfăşurării activităţii de pescuit comercial pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării Numele şi prenumele ........ ............... Nr. permisului şi data eliberării ........ ........ .............. Nr. licenţei/Nr. fişierului ........ ........ ............. Ambarcaţiunea ........ ........ .............. ARBDD Nr. 000001 Declaraţia de descărcare Data ........ ........ ............ S-au descărcat la punctul de debarcare ........ ................ ................ ........ ......... următoarele cantităţi de peşte capturate:

Nr. crt. Zona de pescuit Specia Modul de prezentare (kg) Cantitatea

Am predat Numele şi prenumele ........ ................ Semnătura ........ ........ ........ L.S. Am primit Numele şi prenumele ........ ........ ......... Semnătura ........ ........ ............ L.S. ANEXA Nr. 71 )la norme 1) Anexa nr. 7 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 81 )la norme 1) Anexa nr. 8 este reprodusă în facsimil.



SmartCity5

COMENTARII la Norma 0/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Norma 0 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu