LEGE Nr. 63
din 22 martie 2007
privind infiintarea comunei
Poieni-Solca, judetul Suceava, prin reorganizarea orasului Solca
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 223 din 2 aprilie 2007
Parlamentul Romaniei adoptă
prezenta lege.
Art. 1. - (1) Se înfiinţează comuna Poieni-Solca, judeţul Suceava, avand în componenţă satul
Poieni-Solca, prin reorganizarea oraşului Solca, judeţul Suceava.
(2) Reşedinţa comunei se stabileşte în satul Poieni-Solca.
Art. 2. - (1) Pană la
constituirea, potrivit legii, a autorităţilor administraţiei publice locale în
comuna Poieni-Solca, rezolvarea problemelor curente se asigură de 2 delegaţi
numiţi prin ordin al prefectului, cu atribuţii de primar şi viceprimar, precum
şi de un secretar numit de prefect, în condiţiile legii, care vor reprezenta
autorităţile locale.
(2) Salarizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se
face, potrivit reglementărilor legale în vigoare, din bugetul oraşului Solca.
Art. 3. - (1) Consiliul Judeţean Suceava şi delegaţii
împuterniciţi conform prevederilor art. 2 alin. (1), împreună cu Direcţia
Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava şi Consiliul Local al
Oraşului Solca, repartizează
veniturile şi cheltuielile actualului buget al oraşului Solca între acest oraş şi comuna
Poieni-Solca.
(2) Veniturile şi cheltuielile care, în condiţiile
legii, revin de drept comunei Poieni-Solca se administrează şi se gestionează prin autorităţile
administraţiei publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea
bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe
venit, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2007 pe ansamblul judeţului
Suceava.
(3) Bugetul comunei
Poieni-Solca pe anul 2007 se elaborează de către delegaţii prevăzuţi la art. 2
alin. (1), cu avizul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului
Suceava.
(4) Operaţiunile de predare-primire se fac pe bază de
protocol încheiat între primarul oraşului Solca şi delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuţii de
primar, al comunei Poieni-Solca.
Art. 4. - Pană la noile alegeri
locale, autorităţile administraţiei publice locale din oraşul Solca funcţionează în componenţa avută la
data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 5. - Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea
administrativă a teritoriului Romaniei, republicată în Buletinul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 54-55 din 27 iulie
1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor
art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia Romaniei, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ