Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 429 din 22 noiembrie 2006

pentru modificarea Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 961 din 29 noiembrie 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 7 octombrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

„Art. 25.  -  (1) Se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi sub coordonarea Cancelariei Primului-Ministru.

(2)   Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor este condus de un director, numit prin ordin al şefului Cancelariei Primului-Ministru, în conformitate cu dispoziţiile legale.

(3)   Organizarea şi funcţionarea, precum şi stabilirea numărului maxim de posturi ale Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se fac prin regulament de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(4)   Structura posturilor pe compartimente, statul de funcţii şi structura de personal se aprobă prin ordin al şefului Cancelariei Primului-Ministru.

(5)   Finanţarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru."

2. La articolul 26, litera e) va avea următorul cuprins:

,,e) propune Cancelariei Primului-Ministru iniţierea proiectelor de hotărâri ale Guvernului pentru înfiinţarea, modificarea, precum şi pentru construirea mormintelor şi operelor comemorative de război străine pe teritoriul României;".

Art. II. - (1) Pentru anul 2006, bugetul aferent Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se preia de către Cancelaria Primului-Ministru de la Ministerul Apărării, prin protocol de predare-preluare.

(2)   Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi în structura bugetului de stat şi în volumul, structura şi anexele bugetelor Ministerului Apărării şi Cancelariei Primului-Ministru, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocolului de predare-preluare.

(3)   Protocolul de predare-preluare se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi cuprinde prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, patrimoniul aferent, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea.

(4)   Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (2), finanţarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

SmartCity5

COMENTARII la Legea 429/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 429 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 429/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu