Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.37 din 24.01.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 155 din 08 martie 2012



SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Benke Károly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Marinela Anghelescu în Dosarul nr. 11.827/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 292D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 315D/2011, nr. 407D/2011, nr. 425D - 433D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, art. 1 din Legea nr. 119/2010, respectiv art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicată de Ana Stănescu, Barabás Ileana, Eugenia Margareta Kallasch, Maria Perianu, Claudia Grigoreta Martin, Maria Lucica, Maria Iacoboaea, Vironica Albu, Maria Vişan, Maria Rodica Sarba şi Olga Sandor în dosarele nr. 12.229/118/2010, nr. 3.368/96/2010, nr. 8.019/30/2010, nr. 8.021/30/2010, nr. 8.020/30/2010, nr. 8.018/30/2010, nr. 8.017/30/2010, nr. 8.014/30/2010, nr. 8.006/30/2010, nr. 8.005/30/2010 şi nr. 8.003/30/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilă, Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi Tribunalului Timiş - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 315D/2011, nr. 407D/2011, nr. 425D-433D/2011 la Dosarul nr. 292D/2011.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 315D/2011, nr. 407D/2011, nr. 425D-433D/2011 la Dosarul nr. 292D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 116 din 24 ianuarie 2011, încheierile din 26 ianuarie 2011, 17 martie 2011 şi, respectiv, sentinţele civile nr. 896, 898, 897, 895, 894, 893, 892, 891 şi 890 din 18 februarie 2011, pronunţate în dosarele nr. 11.827/118/2010, nr. 12.229/118/2010, nr. 3.368/96/2010, nr. 8.019/30/2010, nr. 8.021/30/2010, nr. 8.020/30/2010, nr. 8.018/30/2010, nr. 8.017/30/2010, nr. 8.014/30/2010, nr. 8.006/30/2010, nr. 8.005/30/2010 şi nr. 8.003/30/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă, Tribunalul Harghita - Secţia civilă şi Tribunalul Timiş - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, art. 1 din Legea nr. 119/2010 şi, respectiv, art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicată de Marinela Anghelescu, Ana Stănescu, Barabás Ileana, Eugenia Margareta Kallasch, Maria Perianu, Claudia Grigoreta Martin, Maria Lucica, Maria Iacoboaea, Vironica Albu, Maria Vişan, Maria Rodica Sarba şi Olga Sandor în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legilor, întrucât au schimbat modul de calcul, precum şi elementele esenţiale ale procedurii de stabilire a pensiilor care deja se aflau în plată.Se susţine că au fost încălcate şi prevederile art. 124 alin. (1) din Constituţie, întrucât justiţia este înfăptuită de judecători, împreună cu personalul auxiliar care funcţionează în cadrul instanţelor judecătoreşti, astfel încât şi în privinţa acestuia trebuie să se aplice în continuare reglementări speciale referitoare la pensionare. Mai mult, se arată că personalul auxiliar are aceleaşi obligaţii şi interdicţii pe care le au magistraţii.Se apreciază că sunt încălcate dreptul constituţional de proprietate privată şi cel de pensie, întrucât prin schimbarea procedurii de calcul asupra unei pensii deja stabilite s-a ajuns la diminuarea unui drept câştigat, respectiv cuantumul pensiei. Or, pensia reprezintă o creanţă asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească şi să o ocrotească. Se arată că dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 47 din Constituţie referitor la dreptul la un nivel de trai decent, tocmai prin amploarea diminuărilor dispuse, în unele situaţii ajungând la peste 70% din cuantumul iniţial al pensiei.Tribunalul Constanţa - Secţia civilă, în dosarele nr. 292D/2011 şi nr. 315D/2011, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, recalcularea pensiilor speciale operând numai pentru viitor, cuantumul acestora dobândit până la data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 rămânând în posesia beneficiarilor. Se susţine că legea reglementează modalitatea în care pe viitor vor fi calculate pensiile de serviciu, fiind astfel înlăturate efectele unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi. A aprecia că în aceste cazuri se încalcă principiul neretroactivităţii legii ar însemna că în nicio situaţie nu este posibilă modificarea algoritmului de calcul al unei pensii.Se consideră că nu există niciun fel de discriminare faţă de alte categorii de pensionari, întrucât prin excepţia ridicată se încearcă doar menţinerea unei discriminări pozitive de care beneficia personalul auxiliar de specialitate. În fine, se arată că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu se află în aceeaşi situaţie juridică, astfel încât nu se pot invoca în susţinerea excepţiei considerentele care au stat la baza pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010.Se arată că prin aplicarea modalităţii de calcul prevăzute de Legea nr. 19/2000 se pierde doar statutul de pensie „specială“, nefiind afectat exerciţiului dreptului la pensie, cu atât mai mult cu cât noul mod de calcul se aplică tuturor pensiilor din sistemul public de asigurări sociale, cu excepţia magistraţilor. Mai mult, eliminarea sau acordarea unui supliment la pensia contributivă, ce califică în final caracterul special al pensiei, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale. Se mai apreciază că legiuitorul, prin măsurile prevăzute de Legea nr. 119/2010, a menţinut un just echilibru între interesele generale ale societăţii şi imperativul apărării drepturilor fundamentale ale omului.În fine, se susţine că nu este încălcat dreptul la un nivel de trai decent, întrucât prin aplicarea legii criticate s-a realizat o uniformizare sub aspectul aplicării sistemului general de pensii publice, cu excepţia magistraţilor.Tribunalul Harghita - Secţia civilă, în Dosarul nr. 407D/2011, apreciază că, „dacă privim dreptul la pensie ca un drept ce se regăseşte în patrimoniul unei persoane, drept legal constituit la momentul respectiv, restrângerea lui ar însemna o atingere a art. 44 alin. (1) şi a art. 20 alin. (1) din Constituţie, precum şi a art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului“.Tribunalul Timiş - Secţia civilă, în dosarele nr. 425 - nr. 433D/2011, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. De asemenea, a admis acţiunea autorului excepţiei, a dispus anularea deciziei de pensionare prin care a fost recalculată pensia acestuia, întrucât a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 151 şi 155 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, aplicabilitatea acestor din urmă două texte fiind dedusă din faptul că „dreptul la pensia de serviciu face parte din Pilonul I al Uniunii Europene“.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010. În realitate, din motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate şi având în vedere calitatea de personal auxiliar de specialitate a autorilor excepţiei, Curtea observă că aceştia critică numai dispoziţiile art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, texte asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:Art. 1 lit. c): „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: [...]c)pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea“;Art. 3: „(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.“Autorii excepţiei susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 47 cu referire la nivelul de trai decent şi la dreptul la pensie. Totodată, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la protecţia proprietăţii, ale Directivei nr. 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1986. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, statuând în sensul constituţionalităţii acestora în raport cu critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, întreaga Lege nr. 119/2010, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea în discuţie nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Dispoziţiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calităţii de pensionar dobândite în temeiul reglementărilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, decizia de pensionare este o faptă constitutivă a unei situaţii juridice realizate înainte de o eventuală intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultă că, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii rămân câştigate pe toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei de pensionare şi momentul la care va intra în vigoare Legea nr. 119/2010. Doar dacă respectiva lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în plată pe perioada menţionată, aceasta cu siguranţă ar fi fost retroactivă, încălcând art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ar fi desfiinţat o facta praeterita. Prin urmare, ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calităţii de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obţinerii calităţii menţionate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori şi ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestaţiile de asigurări sociale subsecvente actului de pensionare nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului. Însă cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţă, se constituie chiar în dobândirea calităţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita. Pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligaţia statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză şi-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuţiilor. Este un drept pe care l-a obţinut şi realizat prin plata contribuţiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituţional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susţine că este un drept viitor câştigat ad aeternam din moment ce este sub condiţie. Având în vedere că pensiile de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, textul criticat nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor de serviciu, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult ori mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie. Partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun“, reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii. În privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie, Curtea a reţinut că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie. Mai mult, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Muñoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea în acelaşi sens şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecký împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63) - a se vedea în acelaşi sens şi Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 97. În consecinţă, raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că eliminarea pensiilor de serviciu în privinţa personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, reglementată de Legea nr. 119/2010, nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă. De asemenea, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil. În fine, dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 3 din Legea nr. 119/2010 nu încalcă cu nimic textele constituţionale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească atât termenele în interiorul cărora autorităţile publice să ducă la îndeplinire operaţiunea de recalculare a pensiilor, cât şi modalitatea concretă de calcul al noilor pensii, prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent, trimiterea, desigur, vizează Legea nr. 263/2010. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Obiter dictum, Curtea observă, pe de o parte, că, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona - 1 decembrie 2009, structura pe piloni a Uniunii Europene a fost eliminată, iar, pe de altă parte, că Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 6 din 10 ianuarie 1979, Directiva 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1986, sau Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 373 din 21 decembrie 2004, nu impun în sarcina statelor obligaţia de a prevedea pensii de serviciu în dauna celor generale, aceasta fiind doar o opţiune a lor, astfel încât susţinerile Tribunalului Timiş - Secţia civilă, potrivit cărora „dreptul la pensia de serviciu face parte din Pilonul I al Uniunii Europene“, sunt, în mod evident, eronate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Marinela Anghelescu şi Ana Stănescu în dosarele nr. 11.827/118/2010 şi nr. 12.229/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilă, de Barabás Ileana în Dosarul nr. 3.368/96/2010 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi de Eugenia Margareta Kallasch, Maria Perianu, Claudia Grigoreta Martin, Maria Lucica, Maria Iacoboaea, Vironica Albu, Maria Vişan, Maria Rodica Sarba şi Olga Sandor în dosarele nr. 8.019/30/2010, nr. 8.021/30/2010, nr. 8.020/30/2010, nr. 8.018/30/2010, nr. 8.017/30/2010, nr. 8.014/30/2010, nr. 8.006/30/2010, nr. 8.005/30/2010 şi nr. 8.003/30/2010 ale Tribunalului Timiş - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly



SmartCity5

COMENTARII la Legea 37/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 37 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 37/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu