Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (1) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.35 din 13.03.1997

privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului (republicare)
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 277 din 15 aprilie 2014



SmartCity1


_____*) Republicată în temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 35/1997 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004 şi a mai fost modificată şi completată prin:

Legea nr. 383/2007 pentru modificarea şi completarea art. 36 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 28 decembrie 2007;

Legea nr. 258/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010. Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1 (1) Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.(2) Sediul instituţiei Avocatul Poporului este în municipiul Bucureşti. Articolul 2 (1) Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii.(2) În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice.(3) Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. Articolul 3 (1) Activitatea Avocatului Poporului, a adjuncţilor săi şi a salariaţilor care lucrează sub autoritatea acestora are caracter public.(2) La cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor sau datorită unor motive întemeiate, Avocatul Poporului poate decide asupra caracterului confidenţial al activităţii sale. Articolul 4Autorităţile publice sunt obligate să comunice sau, după caz, să pună la dispoziţia instituţiei Avocatul Poporului, în condiţiile legii, informaţiile, documentele sau actele pe care le deţin în legătură cu petiţiile care au fost adresate instituţiei Avocatul Poporului, acordându-i sprijin pentru exercitarea atribuţiilor sale. Articolul 5(1) Avocatul Poporului prezintă, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele trebuie să cuprindă informaţii cu privire la activitatea instituţiei Avocatul Poporului. Ele pot conţine recomandări privind modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.(2) Raportul anual vizează activitatea instituţiei pe un an calendaristic şi se înaintează Parlamentului până la data de 1 februarie a anului următor, în vederea dezbaterii acestuia în şedinţa comună a celor două Camere. Raportul anual se dă publicităţii. Capitolul IIMandatul Avocatului Poporului Articolul 6(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.(2) Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională. Articolul 7 (1) Propunerile de candidaţi se fac de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.(2) Candidaţii vor fi audiaţi de comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat. În vederea audierii, fiecare candidat va depune actele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege pentru a fi numit Avocat al Poporului. Candidaţii vor fi prezenţi la dezbateri.
(3) Este numit ca Avocat al Poporului candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi ale deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Articolul 8(1) Mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii, în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a următorului jurământ:Jur să respect
Constituţia şi legile ţării şi să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi imparţialitate atribuţiile de Avocat al Poporului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
(2) Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă.(3) Refuzul depunerii jurământului împiedică intrarea în funcţie a Avocatului Poporului şi deschide procedura pentru numirea în funcţie a altei persoane.(4) Mandatul Avocatului Poporului durează până la depunerea jurământului de către noul Avocat al Poporului. Articolul 9 (1) Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.(2) Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării
Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.
(3) Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariţia cauzei care determină încetarea mandatului Avocatului Poporului.(4) Avocatul Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior stabilite, beneficiază de pensie calculată similar cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale. Capitolul IIIAdjuncţii Avocatului Poporului Articolul 10 (1) Avocatul Poporului este asistat de adjuncţi, specializaţi pe următoarele domenii de activitate:a)drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale; b)drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap; c)armată, justiţie, poliţie, penitenciare; d)proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe. (2) Adjuncţii Avocatului Poporului îndeplinesc atât atribuţiile ce le revin potrivit domeniului de specializare, cât şi orice alte atribuţii care le sunt încredinţate de Avocatul Poporului.(3) Adjuncţii Avocatului Poporului îndeplinesc, în ordinea stabilită de Avocatul Poporului, atribuţiile acestuia în caz de imposibilitate temporară a exercitării funcţiei. Articolul 11 (1) Adjuncţii Avocatului Poporului sunt numiţi pe o durată de 5 ani de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Avocatului Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului. Condiţiile pentru ocuparea funcţiei de adjunct al Avocatului Poporului se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului.(2) Funcţia de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată funcţiei de secretar de stat.(3) Mandatul adjuncţilor Avocatului Poporului se exercită de la data depunerii, în faţa Avocatului Poporului şi a câte unui membru al birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, împuternicit pentru aceasta, a următorului jurământ: „Jur să respect
Constituţia şi legile ţării şi să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi imparţialitate atribuţiile de adjunct al Avocatului Poporului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“
(4) Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă.(5) Refuzul depunerii jurământului împiedică intrarea în funcţie a adjunctului Avocatului Poporului şi deschide procedura pentru numirea în funcţie a altei persoane.(6) Mandatul durează până la depunerea jurământului de către noii adjuncţi ai Avocatului Poporului şi poate fi reînnoit o singură dată.(7) Perioada de îndeplinire a funcţiei de adjunct al Avocatului Poporului de către absolvenţi ai facultăţilor cu profil juridic constituie vechime în magistratură. Perioada de îndeplinire a funcţiei de adjunct al Avocatului Poporului de către absolvenţi ai facultăţilor cu alt profil decât cel juridic constituie vechime în specialitatea studiilor absolvite.(8) Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea îndeplinirii funcţiei sau decesul se constată de către Avocatul Poporului şi se comunică birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cel mult 30 de zile de la apariţia cauzei care determină încetarea mandatului adjunctului. Până la numirea unui nou adjunct, atribuţiile sale vor fi delegate, prin ordin al Avocatului Poporului, unei persoane din cadrul personalului de specialitate. (9) Numirea adjuncţilor Avocatului Poporului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 12Adjuncţii Avocatului Poporului îndeplinesc următoarele atribuţii: a)coordonează activitatea din domeniul lor de activitate; b)informează Avocatul Poporului cu privire la activitatea din domeniul lor de activitate; c)repartizează petiţiile în cadrul domeniilor lor de activitate; d)avizează rapoartele, recomandările, precum şi orice alte acte supuse aprobării Avocatului Poporului; e)îndeplinesc, în ordinea stabilită de Avocatul Poporului, atribuţiile acestuia în caz de imposibilitate temporară a exercitării funcţiei; f)îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de Avocatul Poporului, în limitele legii. Capitolul IVAtribuţiile Avocatului Poporului Articolul 13 (1) Avocatul Poporului are următoarele atribuţii:a)coordonează activitatea instituţiei Avocatul Poporului; b)decide asupra petiţiilor formulate de persoanele fizice lezate prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor acestora de către autorităţile administraţiei publice; c)verifică activitatea de rezolvare legală a petiţiilor primite şi solicită autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea prejudiciilor; d)formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale; e)poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora; f)poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor; g)reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice; h)angajează salariaţii instituţiei Avocatul Poporului şi exercită dreptul de autoritate disciplinară asupra acestora; i)exercită funcţia de ordonator principal de credite, atribuţie pe care o poate delega cu respectarea prevederilor legale privind finanţele publice; j)poate sesiza instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii contenciosului administrativ; k)îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege. (2) Avocatul Poporului poate delega exercitarea acestor atribuţii adjuncţilor săi sau unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul instituţiei. Articolul 14 (1) Instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice, a societăţilor reglementate de
Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice.
(2) Petiţiile pot fi adresate de persoanele prevăzute la alin. (1), fără deosebire de cetăţenie, vârstă, sex, apartenenţă politică sau convingeri religioase. Articolul 15 (1) Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză. Petiţionarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal petiţia.(2) Nu pot fi luate în considerare petiţiile anonime, iar petiţiile îndreptate împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte ale autorităţii administraţiei publice se adresează instituţiei Avocatul Poporului nu mai târziu de un an de la data la care aceste încălcări s-au produs ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoştinţă de ele.(3) Avocatul Poporului poate respinge motivat petiţiile vădit nefondate sau poate cere date suplimentare pentru analiza şi soluţionarea petiţiilor.(4) Nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului şi vor fi respinse fără motivare petiţiile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României, ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ, ale autorităţii judecătoreşti, precum şi ale Guvernului, cu excepţia legilor şi ordonanţelor. Articolul 16Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbru. Articolul 17 (1) Conducerea penitenciarelor, a centrelor de reeducare pentru minori, a spitalelor penitenciare, precum şi Ministerul Public şi organele de poliţie sunt obligate să permită, fără nicio restricţie, persoanelor care execută pedeapsa închisorii sau, după caz, se află arestate ori reţinute, precum şi minorilor aflaţi în centrele de reeducare să se adreseze, în orice mod, instituţiei Avocatul Poporului cu privire la lezarea drepturilor şi libertăţilor lor, cu excepţia restrângerilor legale.(2) Aceeaşi obligaţie revine şi comandanţilor unităţilor militare, în privinţa persoanelor care îndeplinesc îndatoriri militare, cu privire la lezarea drepturilor şi libertăţilor lor, cu excepţia restrângerilor legale. Articolul 18În cazul în care instituţia Avocatul Poporului constată că soluţionarea petiţiei cu care a fost sesizată este de competenţa autorităţii judecătoreşti, se poate adresa, după caz, ministrului justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public sau preşedintelui instanţei de judecată, care este obligat să comunice măsurile luate. Articolul 19În cazul sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, Curtea Constituţională va solicita şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Articolul 20(1) Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia au acces, în condiţiile legii, la informaţiile clasificate deţinute de autorităţile publice, în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea petiţiilor care i-au fost adresate.(2) Avocatul Poporului are obligaţia de a nu divulga sau de a nu face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces. Această obligaţie se menţine şi după încetarea activităţii sale ca Avocat al Poporului şi se extinde asupra adjuncţilor săi, precum şi asupra personalului aflat în serviciile sale, sub sancţiunea prevăzută de legea penală. Articolul 21 (1) În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului emite recomandări.(2) Prin recomandările emise, Avocatul Poporului sesizează autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţii actelor sau faptelor administrative. Sunt asimilate actelor administrative tăcerea organelor administraţiei publice şi emiterea tardivă a actelor. Articolul 22 (1) Avocatul Poporului, adjuncţii acestuia, precum şi personalul de specialitate al instituţiei Avocatul Poporului au dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităţilor administraţiei publice orice informaţii sau documente necesare anchetei, să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de la orice funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării petiţiei, în condiţiile prezentei legi.(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice, precum şi oricăror servicii publice aflate sub autoritatea autorităţilor administraţiei publice. Articolul 23 (1) În cazul în care, în urma examinării petiţiilor primite, se constată că petiţia persoanei fizice lezate este întemeiată, instituţia Avocatul Poporului se va adresa în scris autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei fizice şi va cere să reformeze sau să revoce actul administrativ şi să repare prejudiciile produse, precum şi să repună persoana fizică lezată în situaţia anterioară.(2) Autorităţile publice în cauză vor lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate, repararea prejudiciilor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau au favorizat încălcarea drepturilor persoanei lezate şi vor informa despre aceasta instituţia Avocatul Poporului. Articolul 24 (1) În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură, în termen de 30 de zile de la data sesizării, ilegalităţile comise, instituţia Avocatul Poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare, care sunt datoare să îi comunice, în termen de cel mult 45 de zile, măsurile luate.(2) Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public aparţine administraţiei publice locale, instituţia Avocatul Poporului se adresează prefectului. De la data depunerii sesizării la prefectul judeţului curge un nou termen de 45 de zile. Articolul 25(1) Avocatul Poporului este îndreptăţit să sesizeze Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice centrale şi al prefecţilor.(2) Neadoptarea de către Guvern, în termen de cel mult 20 de zile, a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate de Avocatul Poporului se comunică Parlamentului. Articolul 26 (1) Instituţia Avocatul Poporului va aduce la cunoştinţa persoanei care i-a adresat petiţia modul de soluţionare. Acesta poate fi făcut public de către Avocatul Poporului prin mijloace de informare în masă, cu consimţământul persoanei sau al persoanelor interesate şi cu respectarea prevederilor art. 20 privind informaţiile şi documentele secrete.(2) Dacă Avocatul Poporului constată, cu prilejul cercetărilor întreprinse, lacune în legislaţie sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor ţării, va prezenta un raport, conţinând cele constatate, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului sau, după caz, prim-ministrului. Articolul 27Avocatul Poporului poate fi consultat de iniţiatorii proiectelor de legi şi ordonanţe, care, prin conţinutul reglementărilor, privesc drepturile şi libertăţile cetăţenilor, prevăzute de
Constituţia României, de pactele şi celelalte tratate internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Articolul 28Prevederile prezentei legi se aplică şi actelor administrative ale regiilor autonome. Articolul 29(1) Instituţia Avocatul Poporului va organiza birouri teritoriale, în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin, potrivit prezentei legi, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege. Preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii vor asigura spaţiile necesare pentru funcţionarea birourilor teritoriale.(2) În situaţii motivate, Avocatul Poporului va putea stabili sediul biroului teritorial şi în alt oraş decât oraşul reşedinţă de judeţ, din raza de competenţă a curţii de apel. Capitolul VRăspundere, incompatibilităţi şi imunităţi Articolul 30Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege. Articolul 31 (1) Pe durata exercitării mandatului, Avocatul Poporului poate fi urmărit şi trimis în judecată penală pentru fapte, altele decât cele prevăzute la art. 30, dar nu poate fi reţinut, percheziţionat, arestat la domiciliu sau arestat preventiv fără încuviinţarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.(2) Adjuncţii Avocatului Poporului pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte, altele decât cele prevăzute la art. 30, dar nu pot fi reţinuţi, percheziţionaţi, arestaţi la domiciliu sau arestaţi preventiv fără înştiinţarea prealabilă a Avocatului Poporului.(3) Dacă Avocatul Poporului sau adjuncţii săi sunt arestaţi ori trimişi în judecată penală, ei vor fi suspendaţi din funcţie, de drept, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Articolul 32 (1) În timpul exercitării funcţiei, Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic şi nu pot îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţilor şi funcţiilor didactice din învăţământul superior.(2) Incompatibilităţile prevăzute la alin. (1) se aplică şi personalului cu funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate. Capitolul VIServiciile instituţiei Avocatul Poporului Articolul 33Structura organizatorică, statul de funcţii şi numărul de personal necesar activităţii instituţiei se aprobă de Avocatul Poporului, în limita bugetului anual. Articolul 34Funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate din aparatul instituţiei Avocatul Poporului se ocupă prin concurs, în condiţiile legii. Articolul 35Încălcarea prevederilor prezentei legi sau ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului de către personalul acesteia atrage răspunderea penală, disciplinară sau administrativă, după caz. Răspunderea disciplinară se stabileşte conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului. Capitolul VIIDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 36 (1) Instituţia Avocatul Poporului are buget propriu, care face parte integrantă din bugetul de stat. Prin legile bugetare anuale poate fi aprobat un fond la dispoziţia Avocatului Poporului, pentru acordarea de ajutoare.(2) Proiectul de buget se aprobă, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice, de Avocatul Poporului şi se înaintează Guvernului pentru a fi inclus distinct în proiectul bugetului de stat supus legiferării. Obiecţiile Avocatului Poporului la proiectul de buget al Guvernului se prezintă Parlamentului pentru soluţionare.(3) Funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang, salarizare şi condiţii de pensionare cu funcţia de ministru, iar funcţia de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată ca rang, salarizare şi condiţii de pensionare cu funcţia de secretar de stat, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestora. Funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt numiţi pentru un mandat de 5 ani, mandat ce poate fi reînnoit o singură dată.(4) Adjuncţii Avocatului Poporului care nu au domiciliu şi nici locuinţă proprietate personală în municipiul Bucureşti beneficiază, de la data numirii în funcţie, de decontarea cheltuielilor de cazare şi transport de la localitatea de domiciliu până la locul de muncă din municipiul Bucureşti.(5) Guvernul şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor pune la dispoziţia instituţiei Avocatul Poporului sediul necesar funcţionării acesteia.(6) Paza sediului instituţiei Avocatul Poporului se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română. Articolul 37 (1) În situaţia în care în funcţia de Avocat al Poporului este ales un magistrat, rezervarea postului acestuia este obligatorie.(2) Dacă în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului este numit un judecător, un procuror, un avocat, un notar, un consilier juridic, un economist sau o persoană care îndeplineşte alte funcţii asimilate, rezervarea postului acestuia/acesteia este obligatorie. Articolul 38Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului se aprobă de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Avocatului Poporului. ANEXĂBIROURILE TERITORIALE ALE INSTITUŢIEI AVOCATUL POPORULUI

Nr. biroului Sediul Judeţele aflate în competenţă teritorială
1. Alba Iulia Alba, Sibiu, Hunedoara
2. Piteşti Argeş, Vâlcea
3. Bacău Bacău, Neamţ
4. Oradea Bihor, Satu Mare
5. Suceava Suceava, Botoşani
6. Braşov Braşov, Covasna
7. Slobozia Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman
8. Cluj-Napoca Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj
9. Constanţa Constanţa, Tulcea
10. Craiova Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt
11. Galaţi Galaţi, Brăila, Vrancea
12. Iaşi Iaşi, Vaslui
13. Târgu Mureş Mureş, Harghita
14. Ploieşti Prahova, Buzău, Dâmboviţa
15. Timişoara Timiş, Arad, Caraş-Severin

NOTĂ:Reproducem mai jos prevederile art. iii din Legea nr. 258/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei avocatul poporului, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 35/1997 şi care se aplică în continuare ca dispoziţii proprii ale actului modificator:ART. III. - La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice alte dispoziţii contrare se abrogă.


SmartCity5

COMENTARII la Legea 35/1997

 
01.05.2015 13:35:14  Anonim  a scris :
Modificata si de OUG 48/2014 la 2014.04.30
   
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu