Legea Nr.335 din 10.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 8.039/99/2010 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.026D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.027D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 8.064/99/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.027D/2011 la Dosarul nr. 1.026D/2011.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.027D/2011 la Dosarul nr. 1.026D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la practica în materie a Curţii Constituţionale şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu care măsurile luate de statul român în domeniul pensiilor nu sunt de natură a încălca justul echilibru între scopul urmărit şi mijloacele folosite.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 15 iulie 2011, pronunţate în dosarele nr. 8.039/99/2010 şi nr. 8.064/99/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor în baza Legii nr. 119/2010.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele criticate încalcă prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie, întrucât acestea din urmă nu disting între pensia contributivă şi cea necontributivă, statul fiind obligat la plata întregii pensii stabilite prin lege la data deschiderii dreptului la pensie, drept constituţional ce nu poate fi diminuat printr-un act normativ ulterior şi se impune a fi ocrotit, aşa cum, de altfel, s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010. Se susţine, de asemenea, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, deoarece raţiunile ce ţin de extinderea crizei economice şi de nevoia menţinerii deficitului bugetar în limite sustenabile şi în sensul menţinerii acordurilor cu organismele financiare internaţionale nu sunt de natură să justifice în mod obiectiv afectarea dreptului la pensie şi la un nivel de trai decent. Se apreciază că reducerile operate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 au un caracter definitiv şi nu temporar şi nu asigură un just echilibru, ceea ce încalcă principiul proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Totodată, se arată că pensia, în sine, constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât reducerea cuantumului pensiei echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate privată, fapt ce determină şi o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 20. Sunt invocate în acest sens hotărârile din 16 septembrie 1996, 3 iulie 1997, 30 mai 2000, 22 martie 2001, 26 februarie 2003, 12 octombrie 2004, 30 martie 2005, 29 martie 2006, 5 ianuarie 2006, 18 februarie 2009 ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, Pressos Compania Naviera şi alţii împotriva Belgiei, Carbonara et Ventura împotriva Italiei, Streletz Kessler şi Krenz împotriva Germaniei, Buchen împotriva Republicii Cehe, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Pravednaya împotriva Rusiei, Scordino împotriva Italiei, Muller împotriva Austriei şi Andrejeva împotriva Letoniei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul de vedere transmis, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în susţinerea acesteia, Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale reiterează, în esenţă, argumentele invocate cu prilejul sesizărilor privind neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acte normative asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, cu prilejul controlului a priori efectuat, prin raportare la critici similare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 1 lit. c), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010. În realitate, autorul critică dispoziţiile art. 1 lit. c), art. 2, art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul cuprins:– Art. 1 lit. c): „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:[...] c)pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;“;– Art. 2: „(1) Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevăzute la art. 1 lit. c) şi f) devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Pensiile de invaliditate şi pensiile de urmaş dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaş, în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin. (1)-(3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.“;– Art. 3: „(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.“;– Art. 4: „(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează: [...] b)într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h). (2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.“;– Art. 12: „Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.“Se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la protecţia proprietăţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu argumente identice celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.590 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2012, şi Decizia nr. 1.269 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 25 noiembrie 2011, Curtea a reţinut, în esenţă, că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se acestor prevederi constituţionale, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pentru viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul lor. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun“, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii. Mai mult, Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Muñoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63). Curtea a constatat că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă. De asemenea, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil. Curtea, prin deciziile amintite, a mai reţinut că dispoziţiile procedurale cuprinse în textele criticate nu încalcă cu nimic art. 47 din Constituţie, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească atât termenele în interiorul cărora autorităţile publice să ducă la îndeplinire operaţiunea de recalculare a pensiilor, cât şi modalitatea concretă de calcul al noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În cauza de faţă, având în vedere că litigiile a quo vizează recalcularea pensiilor de serviciu ale unor persoane care au deţinut calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, se observă că persoanele care deţin această calitate nu reclamă un tratament juridic identic cu cel al magistraţilor în privinţa pensiei de serviciu, aceştia nebeneficiind, în mod cumulativ, de o consacrare constituţională şi de garanţii de independenţă specifice magistraţilor. De altfel, nici sub aspectul incompatibilităţilor magistraţii nu se află în aceeaşi situaţie juridică. Analizând conformitatea prevederilor art. 1 lit. c), art. 2, art. 3 art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie raportate la dreptul la pensie şi dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a constatat, prin prisma celor statuate mai sus, că aceste dispoziţii constituţionale sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că, în Hotărârea din 7 februarie 2012 pronunţată în Cauza Frimu şi alţii împotriva României, paragraful 44, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că măsurile adoptate de statul român prin prevederile Legii nr. 119/2010, cu toate că au presupus diminuări substanţiale ale cuantumurilor pensiilor de serviciu, corespund nevoii de a încadra aceste pensii într-un sistem general, care să atenueze discrepanţele existente între diferitele regimuri de pensionare şi să asigure un echilibru bugetar adecvat, nefiind nerezonabile sau disproporţionate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 2, art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 8.039/99/2010 şi nr. 8.064/99/2010. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din 10 aprilie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, Augustin Zegrean Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop