Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 229 din 7 iunie 2006

pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2000 privind acordarea de facilitati persoanelor care au domiciliul in localitatile rurale aflate in zonele montane

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 501 din 9 iunie 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Legea nr. 144/2000 privind acordarea de facilităţi persoanelor care au domiciliul în localităţile rurale aflate în zonele montane,  publicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) Tinerii căsătoriţi în vârstă de până la 40 de ani au dreptul o singură dată la material lemnos pentru construcţie, în cantitate de 25 m3 de familie. Cererile acestora vor fi înaintate de către primari direcţiilor silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, care, prin ocoalele silvice din zonă, au obligaţia să le onoreze de urgenţă sau să le aprobe atunci când solicitarea se realizează din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier sau din pădurile care aparţin consiliilor locale.

(2)   Primarii vor asigura folosirea materialului lemnos inclusiv pentru constituirea de pensiuni agroturistice.

(3)   Familiilor de tineri prevăzute la alin. (1), în care cel puţin unul dintre membri este absolvent de studii superioare sau medii de profil economic, comercial, turistic, agroturistic, servicii hoteliere, precum şi familiilor de tineri agricultori care au absolvit un curs de calificare atestat li se acordă, la cerere, o singură dată, cantitatea de 100 m3 de material lemnos necesar construirii de pensiuni agroturistice, cu condiţia să deţină un proiect şi un plan de afaceri agreate de Autoritatea Naţională pentru Turism din cadrul   Ministerului   Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, precum şi avizul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi alte programe specifice de dezvoltare rurală din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi al compartimentului de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean.

(4) Pe baza autorizaţiei eliberate de primar, ocoalele silvice vor acorda, la cerere, cantitatea de material lemnos necesară pentru modernizarea caselor de locuit, anexelor gospodăreşti, precum şi pentru construirea de pensiuni agroturistice."

2. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - (1) Reducerile de 50% pe calea ferată şi pentru materialul lemnos atribuit prin prezenta lege se suportă de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

(2) Normele metodologice pentru stabilirea modului în care se asigură decontarea de la bugetul de stat a reducerilor prevăzute la art. 8 se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

SmartCity5

COMENTARII la Legea 229/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 229 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 229/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu