Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.673 din 19.09.2016

privind modificarea descrierii tehnice a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi scoaterea acestora din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a retrocedării, în condiţiile legii
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 756 din 28 septembrie 2016



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă modificarea descrierii tehnice a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Se aprobă scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor imobile prevăzute la art. 1, ca urmare a retrocedării, în condiţiile legii. Articolul 3Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Cristiana Paşca Palmer Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu ANEXĂDATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva la care se modifică descrierea tehnică şi care se scot din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a retrocedării, în condiţiile legii

Nr. crt. Administratorul bunului Număr de inventar MFP Cod de clasificaţie Tip bun (mobil/ imobil) Date de identificare Valoarea de inventar Persoana fizică/juridică cărei i s-a restituit bunul imobil Baza legală
Denumirea Descriere tehnică
Elemente-cadru de descriere tehnică Adresa
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor/Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA/ C.U.I. R1590120 149431 8.04.04 imobil Drum forestier Flucuşeşti L = 3,4 km S = 2,0 ha Ţara: România Judeţ: Braşov; -; Nr.: - 17.905 Primăria Comunei Şinca Nouă Hotărârea Guvernului nr. 982/1998
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
2 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor/Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA/ C.U.I. R1590120 149432 8.04.04 imobil Drum forestier Flucuşeşti Centură L = 3,8 km S = 2,3 ha Ţara: România Judeţ: Braşov; -; Nr.: - 34.013 Primăria Comunei Şinca Nouă Hotărârea Guvernului nr. 982/1998
3 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor/Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA/ C.U.I. R1590120 3504 8.04.04 imobil Drum forestier Găunoasa L = 12,8 km S = 7,7 ha Ţara: România Judeţ: Braşov; -; Nr.: - 4.040 Primăria Comunei Şinca Nouă Hotărârea Guvernului nr. 982/1998
4 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor/Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA/ C.U.I. R1590120 3509 8.04.04 imobil Drum forestier Găunoasa Prelungire L = 1,3 km S = 0,7 ha Ţara: România Judeţ: Braşov; -; Nr.: - 5.755 Primăria Comunei Şinca Nouă Hotărârea Guvernului nr. 982/1998
5 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor/Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA/ C.U.I. R1590120 3505 8.04.04 imobil Drum forestier Pârâul Ţapului L = 1,2 km S = 0,7 ha Ţara: România Judeţ: Braşov; -; Nr.: - 5.096 Primăria Comunei Şinca Nouă Hotărârea Guvernului nr. 982/1998



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 673/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 673 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    My name is Bianca Colman . My c,r,y,p,t,o was stolen, which was an unfortunate thing for me. The situation started when I got an email at work alerting me to an attempted login from Indonesia on my wallet. The email directed me to a link where I could reset my password. My computer froze for several minutes after I clicked on the link. After rebooting, I saw that my wallet had been compromised and that all of my funds had been removed. However fortunately for me, thanks to LOST RECOVERY MASTERS, I was able to recover my stolen funds. You can also contact them if you require their services Contact info: Website (https ://lost recovery masters. com/ ) Email(Support @ lost recovery masters. com) or What s app +44(7537)-105921
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Stimați solicitanți de împrumut. Te afli în vreo dificultate financiară? Vrei să începi propria afacere? Această companie de împrumut a fost înființată organizații pentru drepturile omului din întreaga lume cu unicul scop de a ajuta cei săraci și oamenii cu dificultăți financiare ale vieții. Dacă doriți să aplicați pentru un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos e-mail: elenanino0007@gmail.com Nume: Suma împrumutului necesară: Durata împrumutului: Numar de telefon mobil: Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze ÎNCREDERE Elena
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu