Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.503 din 20.07.2016

pentru modificarea şi completarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 557 din 22 iulie 2016



SmartCity1

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul IStatutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 8 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1(1) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi programelor Guvernului în domeniul sanitar, în coordonarea Ministerului Sănătăţii.(2) CNAS are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, sectorul 3, şi funcţionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administraţie şi aprobat prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Ministerului Sănătăţii, şi are siglă proprie, conform anexei la prezentul statut.(3) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti. 2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 2(1) Casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, denumite în continuare case de asigurări, sunt instituţii publice cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS.(2) Casele de asigurări se organizează şi funcţionează pe baza statutelor proprii, care trebuie să respecte prevederile statutului-cadru, aprobat în condiţiile legii. Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare a caselor de asigurări din cadrul sistemului de asigurări de sănătate, cu păstrarea specificului activităţii.(3) Casele de asigurări gestionează bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aprobat, cu respectarea prevederilor legii, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local. Casele de asigurări pot derula şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate, respectiv închirieri, proiecte, studii, manifestări ştiinţifice, exploatarea patrimoniului propriu, precum şi alte activităţi în acest sens, potrivit actelor normative în vigoare. 3. La articolul 4, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(3) Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, prin afişare pe site-urile proprii ale acestora şi/sau prin afişare la sediul caselor de asigurări şi al furnizorilor cu care acestea se află în relaţie contractuală, asupra serviciilor de care beneficiază, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale. ........ ................ ................ ................ ................ ........ .........(5) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează în condiţiile prevăzute la art. 222 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 4. La articolul 4, alineatul (4) se abrogă. 5 . La articolul 5 alineatul ( 1 ), punctele 1, 2 , 5, 6 , 7 , 9 , 11 , 12 , 15 , 25 , 26 , 27 , 28 , 31 , 39 , 44 , 45 şi 47 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 1. gestionează Fondul în condiţiile legii, prin preşedintele CNAS, împreună cu casele de asigurări; 2. propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate şi acordă aviz conform proiectelor de acte normative care au incidenţă asupra Fondului; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 5. elaborează şi publică raportul de activitate anual şi planul de activitate pentru anul următor cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, precum şi execuţia bugetară pe capitole şi subcapitole; 6. asigură organizarea şi administrarea platformei informatice din asigurările de sănătate, denumită în continuare PIAS, care cuprinde sistemul informatic unic integrat, sistemul naţional al cardului de asigurări sociale de sănătate, sistemul naţional de prescriere electronică şi sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului; 7. răspunde pentru activităţile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în faţa Guvernului, a ministrului sănătăţii şi a asiguraţilor; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........ 9. participă la elaborarea programelor naţionale de sănătate, în colaborare cu structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, potrivit legii; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 11. elaborează proiectul contractului-cadru, conform prevederilor art. 229 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se prezintă de către Ministerul Sănătăţii spre aprobare Guvernului; 12. elaborează proiectul normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru, conform prevederilor art. 229 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 15. participă, împreună cu Ministerul Sănătăţii, la elaborarea listei de medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, cu consultarea Colegiului Farmaciştilor din România, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 25. asigură continuitatea tratamentului bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate curative; 26. derulează programele naţionale de sănătate curative, aprobate prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii; 27. monitorizează şi controlează modalitatea de prescriere şi eliberare a medicamentelor cu sau fără contribuţie personală; 28. organizează Comisia centrală de arbitraj împreună cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România şi Colegiul Medicilor Dentişti din România; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........ 31. efectuează, direct sau prin intermediari specializaţi, sondaje în vederea evaluării gradului de satisfacţie a asiguraţilor şi de evaluare a interesului manifestat de aceştia faţă de calitatea serviciilor medicale; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 39. organizează şi efectuează, prin structura de specialitate proprie sau împreună cu casele de asigurări, controlul modului în care furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi sau care s-au aflat în relaţii contractuale cu CNAS sau cu casele de asigurări respectă clauzele contractuale, furnizorii având obligaţia să permită accesul la evidenţele referitoare la derularea contractelor. În cadrul controalelor efectuate pot fi cooptaţi şi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România, Colegiului Farmaciştilor din România şi Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; ........ ................ ................ ................ ................ ........ .......... 44. derulează programele naţionale de sănătate curative finanţate din bugetul Fondului, potrivit legii; 45. răspunde de asigurarea, urmărirea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor şi subprogramelor naţionale de sănătate curative, precum şi de monitorizarea şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţă, prin intermediul caselor de asigurări; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 47. aprobă, împreună cu Ministerul Sănătăţii, protocoalele terapeutice pentru prescrierea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni; 6. La articolul 5 alineatul (1), punctele 8 , 13 , 20 , 34 şi 46 se abrogă. 7. La articolul 5 alineatul (1), după punctul 31 se introduce un nou punct, punctul 311, cu următorul cuprins: 311. asigură realizarea controlului cu privire la gestionarea fondurilor pentru realizarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate într-un mod coerent şi unitar; 8. La articolul 5 alineatul (1), după punctul 47 se introduc trei noi puncte , punctele 471-473, cu următorul cuprins: 471. încheie şi derulează contracte cost volum/cost volum rezultat, în condiţiile legii, cu deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau, după caz, cu reprezentanţii legali ai acestora pentru medicamentele care au primit decizie de includere condiţionată în lista aprobată prin hotărâre a Guvernului; 472. asigură rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, la care România este parte. Rambursarea este efectuată de CAS prin intermediul CNAS, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS; 473. asigură evidenţa statistică necesară în activitatea specifică sistemului de asigurări sociale de sănătate şi colaborează cu instituţii care au atribuţii în domeniul statisticii; 9. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 6CNAS şi casele de asigurări utilizează, în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii, Platforma informatică din asigurările de sănătate. 10. Articolul 7 se abrogă. 11. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 81, cu următorul cuprins: Articolul 81 (1) CNAS şi casele de asigurări au în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme cu un consum lunar de carburant stabilit conform normelor legale în vigoare.(2) Pentru îndeplinirea activităţilor specifice, autoturismele din parcurile auto proprii ale CNAS şi caselor de asigurări pot fi conduse de demnitari sau de alte categorii de salariaţi cu funcţii de răspundere, nominalizaţi prin acte administrative ale conducătorilor instituţiilor. 12. La articolul 9, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: e)un vicepreşedinte; 13. La articolului 10, punctul 1 se abrogă. 14. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 11(1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii şi prezentului statut, Adunarea reprezentanţilor adoptă hotărâri. 1 5 . La articolul 12 alineatul (2), punctele 4 , 5 şi 22 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 4. aprobă şi alte atribuţii decât cele prevăzute la art. 24 pentru vicepreşedintele CNAS, la propunerea preşedintelui; 5. aprobă strategia sistemului de asigurări sociale de sănătate; ........ ................ ................ ................ ................ ........ .......... 22. aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de evaluare şi standardele de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale; 16. La articolul 12 alineatul (2), punctul 16 se abrogă. 17. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 13(1) Consiliul de administraţie al CNAS se întruneşte lunar şi ia hotărâri valabile în prezenţa a cel puţin 5 membri şi cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi. 18. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 15(1) Consiliul de administraţie are un vicepreşedinte ales de consiliul de administraţie prin vot secret.(2) Vicepreşedintele consiliului de administraţie este şi vicepreşedintele CNAS. 19. La articolul 16, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 16(1) Membrii consiliului de administraţie al CNAS, cu excepţia preşedintelui şi vicepreşedintelui, beneficiază de o indemnizaţie lunară în condiţiile prezenţei efective la şedinţele consiliului de administraţie.(2) Indemnizaţia membrilor Consiliului de administraţie al CNAS se stabileşte potrivit legii. 20. La articolul 1 8 , punctele 3 , 8, 12 , 15 , 17 şi 22 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 3. organizează, coordonează şi conduce activitatea CNAS; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 8. conduce şi coordonează organizarea şi administrarea Platformei informatice din asigurările de sănătate; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 12. numeşte în funcţie, prin ordin, preşedinţii-directori generali ai caselor de asigurări, manageri ai sistemului la nivel local, pe bază de concurs sau cu delegare, îi sancţionează şi îi eliberează din funcţie, în condiţiile legii; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 15. numeşte arbitrii şi arbitrii supleanţi din partea CNAS în Comisia centrală de arbitraj, precum şi asistenţii arbitrali şi membrii secretariatului tehnic; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 17. aprobă prin ordin activităţile pentru care pe lângă CNAS funcţionează comisii de experţi, precum şi pentru alte activităţi specifice; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 22. aprobă salariul de bază al preşedinţilor-directori generali ai caselor de asigurări de sănătate pe baza indicatorilor de performanţă generali şi specifici şi a punctajului obţinut în urma evaluării acestora, stabilit în condiţiile legii; 21. La articolul 18, punctele 16 , 26 , 27 , 28 , 36 şi 40 se abrogă. 22. La articolul 18, după punctul 40 se introduc trei noi puncte , punctele 401-403, cu următorul cuprins: 401. solicită avizul Ministerului Sănătăţii înaintea depunerii proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a proiectului de rectificare bugetară la Ministerul Finanţelor Publice; 402. prezintă Ministerului Sănătăţii, trimestrial şi anual, precum şi în cadrul unor analize funcţionale, activităţile realizate de CNAS cu privire la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale furnizate asiguraţilor, inclusiv cele din cadrul programelor naţionale de sănătate, contractarea, decontarea şi finanţarea acestora în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi execuţia bugetului; 403. aprobă proiectul şi planul anual al achiziţiilor publice al CNAS. 23. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 19Pe perioada absenţei sale, preşedintele CNAS îl poate mandata, prin ordin, pe vicepreşedintele CNAS pentru a prelua atribuţiile preşedintelui în cadrul Consiliului de administraţie al CNAS. 24. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 20Preşedintele CNAS poate delega prin ordin şi alte atribuţii, inclusiv de reprezentare, vicepreşedintelui, directorului general, membrilor consiliului de administraţie sau oricărei altei persoane din cadrul CNAS. 25. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 22Conducerea operativă a CNAS este asigurată de un comitet director alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, director general şi directorii generali adjuncţi. Atribuţiile Comitetului director al CNAS se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie. 26. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 23Vicepreşedintele Consiliului de administraţie al CNAS este ales de consiliul de administraţie prin vot secret. Vicepreşedintele consiliului de administraţie este şi vicepreşedintele CNAS. 27. La articolul 24, punctul 8 se abrogă. 28. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 25Mandatul vicepreşedintelui încetează la expirarea acestuia, prin demisie, prin deces sau prin revocare de către consiliul de administraţie, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor acestuia, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de legislaţia muncii. 29. La articolul 28, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d)avizează politica de contractare propusă de preşedinteledirector general, cu respectarea contractului-cadru; 30. La articolul 29 alineatul (3), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: e)stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru; 31. La articolul 32, alineatul (3) se abrogă. 32. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 33(1) Funcţia de preşedinte-director general, manager al sistemului la nivel local, la nivelul tuturor caselor de asigurări care funcţionează în sistemul de asigurări sociale de sănătate, se exercită ca urmare a ocupării postului prin concurs sau cu delegare. Preşedintele-director general este numit prin act administrativ al preşedintelui CNAS şi încheie contract de management cu acesta, potrivit legii.(2) Între CNAS şi preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate, manager al sistemului la nivel local, se încheie un contract de management pentru un mandat de 4 ani. Contractul conţine indicatori de performanţă generali şi specifici, are natură civilă şi se supune regulilor generale referitoare la mandat prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, iar modelul acestuia se avizează de Consiliul de administraţie al CNAS.(3) Indicatorii de performanţă generali şi specifici şi cerinţele specifice postului de preşedinte-director general al caselor de asigurări de sănătate se avizează de Consiliul de administraţie al CNAS şi se aprobă prin ordin de preşedintele CNAS.(4) Metodologia privind organizarea concursului pentru ocuparea postului de preşedinte-director general în vederea îndeplinirii indicatorilor de performanţă generali şi specifici, încheierea contractelor de management şi evaluarea activităţii managerilor sistemului la nivel local se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS.(5) De la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite în legătură cu exercitarea mandatului, preşedintele CNAS are obligaţia de a suspenda contractul de management al preşedintelui-director general pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în cadrul unui mandat.(6) Mandatul preşedintelui-director general al casei de asigurări de sănătate încetează în următoarele situaţii:a)la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat; b)prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în cazul evaluării mandatarului preşedinte-director general cu calificativul «nesatisfăcător» sau în cazul obţinerii de către acesta a punctajului zero la unul dintre indicatorii prevăzuţi în anexa la contractul de management, în condiţiile legii; c)prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în condiţiile art. 2.030 lit. a) şi art. 2.031 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare; d)prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în cazul în care se menţine şi după 60 de zile calendaristice situaţia care a impus suspendarea contractului de management potrivit alin. (5); e)prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, la modificarea cu peste 50% a indicatorilor de performanţă care au stat la baza încheierii prezentului contract; f)prin renunţarea de către mandatarul preşedinte-director general la mandatul încredinţat; g)prin acordul părţilor; h)prin decesul sau punerea sub interdicţie judecătorească a mandatarului preşedinte-director general; i)prin desfiinţarea sau reorganizarea casei de asigurări de sănătate; j)prin modificarea legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul preşedintelui-director general, manager al sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local; k)la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II. (7) În cazul în care preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate este numit cu delegare să exercite mandatul, acesta poate înceta atât în condiţiile prevăzute la alin. (6), precum şi la data numirii de către preşedintele CNAS a unei alte persoane care să exercite cu delegare mandatul de preşedinte-director general sau ca urmare a ocupării postului prin concurs, în condiţiile legii.(8) Preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate, manager al sistemului la nivel local, are obligaţia de a depune declaraţia de interese şi declaraţia de avere la numirea în funcţie (primirea mandatului) şi anual, în condiţiile legii.(9) Preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate poate delega atribuţiile, în totalitate sau în parte, unuia dintre directorii executivi sau oricărei altei persoane din cadrul casei de asigurări de sănătate, temporar, în situaţii temeinic justificate, numai cu aprobarea prealabilă a preşedintelui CNAS. 33. La articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 34(1) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiilor de sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau numite în cadrul Colegiului Medicilor din România, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul Colegiului Medicilor Dentişti din România, colegiilor judeţene ale medicilor dentişti, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul Colegiului Farmaciştilor din România, colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, organizaţiilor centrale şi locale ale Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România sau funcţii în cadrul societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură medicală. 34. La articolul 35, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 35(1) Pe timpul executării mandatului preşedintele, vicepreşedintele şi directorul general ai CNAS nu pot exercita nicio altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.(2) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai CNAS, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui, şi nu pot ocupa funcţii în structurile executive ale caselor de asigurări. 35. La articolul 37, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Membrii comisiilor de experţi prevăzute la alin. (1) beneficiază de o indemnizaţie lunară de 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, respectiv din salariul funcţiei de preşedinte-director general al casei de asigurări de sănătate, care se acordă proporţional cu numărul de participări efective la şedinţe. Indemnizaţiile şi cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în comisiile de experţi sunt suportate de CNAS, respectiv de casa de asigurări de sănătate la nivelul căreia funcţionează comisia de experţi. 36. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 40Atribuţiile principale ale serviciului medical sunt următoarele: 1. primeşte, verifică şi soluţionează reclamaţiile şi sesizările asiguraţilor referitoare la calitatea serviciilor medicale furnizate; 2. participă la analiza privind completarea şi modificarea actelor normative pe domeniul specific de competenţă; 3. participă la acţiunile de control în cadrul echipelor constituite prin ordin al preşedintelui CNAS; 4. elaborează metodologia şi efectuează raportul semestrial privitor la evaluarea satisfacţiei asiguratului faţă de calitatea serviciilor medicale furnizate; 5. elaborează rapoarte periodice privind activitatea proprie; 6. analizează, din punct de vedere medical, solicitările de acordare a prevederilor bugetare întocmite de casele de asigurări de sănătate pentru rambursarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată asiguraţilor în ţările membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European/ Confederaţia Elveţiană şi suportată de aceştia din resurse proprii; 7. participă la verificarea concordanţei dintre rapoartele transmise de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti şi rapoartele prevăzute în contractul încheiat de CNAS cu această instituţie; 8. analizează, în vederea aprobării prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, protocoalele terapeutice pentru prescrierea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni; 9. îndrumă metodologic activitatea serviciilor medicale ale caselor de asigurări, pe domeniul specific de competenţă. 37. Articolul 42 se abrogă. 38. În tot cuprinsul actului normativ sintagma „Ministerul Sănătăţii Publice" se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Sănătăţii". 39. În tot cuprinsul actului normativ sintagma „Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România" se înlocuieşte cu sintagma „Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România".
Articolul IIStatutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 8 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă renumerotare. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: Ministrul sănătăţii, Vlad Vasile Voiculescu Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Gheorghe-Radu Ţibichi Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 503/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 503 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu